Strămoșeasca fântână

De câte ori vedeam fântâna din curtea casei părintești, mă năpădeau o sumedenie de amintiri plăcute. Știu că a fost săpată la începutul secolului trecut, de bunicul din partea mamei, pe care nu am apucat să-l cunosc, dar am auzit multe despre el. Era cel mai bun pietrar din Seini, de aceea i s-a cerut să sculpteze și altarul bisericii din localitate, în fața căruia se închină și azi credincioșii ortodocși din localitate. El a consolidat și fântâna, cu pietre dure, imediat după ce a terminat de ridicat casa din chirpici și înainte de a-și spori familia cu multe fete harnice ca el. Nu era tare adâncă acea săpătură spre venele pământului, deoarece pe atunci pânza freatică mustea de apă limpede și răcoritoare.

Fântâna a funcționat cu cumpănă și în perioada copilăriei mele, dar în urmă cu vreo jumătate de secol a cedat pilonul din lemn și tata a modificat scoaterea apei, adăugând un tambur pe care se înfășura lanțul. În jurul ei era centrul vieții din afara casei, nu numai pentru apa oferită cu generozitate și la care apelau mai multe familii din vecini. Ei veneau cu povești și întâmplări cotidiene în schimbul unei găleți plină ochi din lichidul fără epuizare. De asemenea, în fiecare zi de târg a lunii, căruțașii știau că la casa aceea este deschisă mereu poarta pentru a-și adăpa caii însetați de drum sau de zăbovitul îndelungat în fața eventualilor cumpărători.

Într-o parte a fântânii se găsea întotdeauna un ton* plin cu apă pregătită pentru udarea plantelor din perioada când pământul rămânea secătuit. În acele zile ne jucam și noi, copiii, prin preajma locului, stropindu-ne reciproc cu apa care mai rămânea în găleata agățată de capătul lanțului. Părinții strigau la noi, dacă ne prindeau, dar noi nici că-i băgam în seama, răcorirea fiind mai importantă. Tot străvechea fântână era frigiderul în care slobozea tata carnea pe care o procurase din timp pentru sfârșitul de săptămână. Se mai spunea că, dacă ți-ai făcut de lucru cu găinile, trebuie să-ți apleci capul peste marginea fântânii și vei scăpa astfel de păduchii de care te-ai fi putut umple. Iar nouă ne plăcea să credem asta, mai ales că aveam un motiv să admirăm de pe margine ochiul miraculos și mereu generos.

Multe alte amintiri îmi stârnește acest plămân prin care pământul respira aerul de la suprafață, iar noi ne adăpam din apa pură a vieții. Doar că, din acest an, sursa aceea pe care-o credeam eternă și-a închis pleoapa, lăsând în schimb doar o gaură neagră și seacă. E drept că există apă curentă în oraș, pentru cei care au optat să și-o introducă, însă, când e secetă mare, ni se impune de la primărie să nu o folosim la irigatul plantelor, iar atunci ne uităm cu tristețe la fântâna muribundă. Anul trecut am chemat o echipă de fântânari să o decolmateze, au scos vreo zece găleți de mâl și nisip și au cerut 600 de lei. Izvorul timid a curs câteva zile, după care s-a oprit din nou. Am dedus că e nevoie de o adâncire mai mare, de aceea am chemat altă echipă, în această vară. De data asta am nimerit peste o trupă de patru țigani insistenți care ne-au promis o reușită garantată, la un preț convenabil. Au scos și ei vreo zece găleți de nisip, cu vestea că izvorul va curge continuu, doar să reînceapă ploile. Nota de plată a fost exagerat de mare, dar cine ar mai fi avut curajul să crâcnească în fața lor, chiar dacă au cerut 2750 lei. Astfel am mai trecut în cont o dezamăgire, cu banii dați și tot fără apă.

Bătrâna fântână stă acum nefolosită, dar eu și soră-mea nu ne pierdem de tot speranța. Am auzit că și alte fântâni din Maramureș au pățit la fel în acest an și ne gândim că ploile se vor revanșa în așa măsură încât să se redeschidă din nou ochiul acela de care ne e atât de dor.

* butoi fără capac

Recoltă de toamnă

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Dacă nu zâmbim, se așază praful pe suflețel!

* Culmea iubirii!
Să-ți pui poză cu soția și să-ți dea amanta Ador!

* Cine tot zicea că suntem o țară de hoți?
Un român și-a legat bicicleta de stâlp, și a doua zi stâlpul era încă acolo.

* Trenul oprește într-o gară, iar un călător ce se credea isteț scoate capul pe geam și îl întreabă pe șeful peronului:
– Ce gară-i asta, căpitane?
– Caracal, răspunde tipul.
– Aaa, locul unde s-a răsturnat căruța cu proști… hahaha!
– Da, da, ai dreptate! Tot de la București venea și aia!

* Dacă o mângâi pe față se ia fondul de ten, dacă îi treci mâna prin păr îi cad meșele… dai să o săruți, nuuu că se ia rujul…
Da pune-ți fă o pancartă cu proaspăt vopsit și aia e…

* De la școală mai chiuleam, de acasă mai fugeam!
Dar de la muncă… să mor io dacă reușesc!

* În fiecare an, vânătorii făceau un chef de final de sezon. După mulți ani, s-au decis să facă petrecerea împreună cu soțiile. S-au organizat, au adus tot ce aveau nevoie și au dat drumul sărbătorii. La final, unul dintre lăutari a luat microfonul și a spus:
– A fost o petrecere foarte reușită, mă bucur că am fost invitat să vă cânt și de data asta. O singură remarcă am de făcut: curve mai urâte ca anul ăsta nu ați avut niciodată.

* Maria vine acasă cu hainele răvășite, cu o față obosită, dar cu un sentiment de mare satisfacție citindu-i-se pe chip. Speriată, mama o întreabă:
– Ce s-a întâmplat, fetița mea? Te-a călcat vreo mașină?
– Nu, mamă!, șoptește fata. Doar șoferul!

* Când te gândești că astăzi ies copiii afară și se laudă cu telefoanele noi, iar pe noi nu ne lăsau părinții să ieșim cu mâncarea în mână, ca să nu le facem poftă celor care nu aveau.

* Un moș mergea pe stradă cu o sacoșă în mână. Deodată, se împiedică de bordură și cade peste sacoșă:
– S-au dus ouăle mele!
O babă îl întreabă:
– Aoleu… aveați ouă în sacoșă?
– Nu, cuie!

* Mere ardeleanul în București, se plimbă el pe acolo, se minunează de toate celea ce vede, apoi își cumpără o înghețată, se așază pe o bancă și începe să mănânce din ea. Nu peste mult timp, bagă de seamă că tăți care treceau pe lângă el îl priveau ciudat, iar lui nu prea io convenit asta.
Simțindu-se stânjenit, se ridică de pe bancă, aruncă înghețata la coșul de gunoi, apoi își șterge tacticos brișca, o bagă la locul ei și pleacă spre gară cu gândul la casa lui scumpă și dragă din munții Apuseni!

* – Poftim, vecine, intră în curte, poarta e deschisă!
– Da’ câinele nu mușcă?
– Nu știm, asta vrem să vedem și noi, că abia l-am cumpărat.

* Profesoara întreabă clasa:
– Copii, cine îmi poate da un exemplu de moarte subită?
Bulă: – Bunicul meu. A murit liniștit, în somn.
– Foarte bine. Și un exemplu de moarte grea?
Bulă: – Prietenii bunicului.
– Dar ei ce au pățit?
– Erau cu el în mașină când a adormit bunicul!

* – E adevărat că râsul prelungește viața?
– Depinde… dacă râzi de nevastă, ți-o scurtează.

* După 60 de ani, să te trezești plin de energie trebuie să fii panou solar.

* – Domnișoară, în magazin nu se fumează.
– Dar țigările le-am cumpărat de la tine.
– Ei și? Să știi că vindem și prezervative…

* Două categorii de oameni mă enervează în lumea asta…
1. Cei care mănâncă și nu se îngrașă!
2. Cei care pun capul pe pernă și adorm în 30 de secunde!

* Doi îndrăgostiți din Ardeal se plimbau sub clar de lună.
Ea: – Vai, ce lună frumoasă!
El: – Da, acum e bine de tăiat la coceni…

* „Vezi că poți când vrei?!”, i-a spus soția soțului, prinzându-l în pat cu vecina…

* Român, speriat că are COVID după ce a mâncat roșii din supermarket:
– Nu simt niciun gust!

* Când mor, nu vreau să vină nimeni la priveghi.
Trec eu pe la fiecare!

* În limba bătrână, ARESTAREA înseamnă un om care ARE STARE, mai ales dacă starea a venit din milionul altuia.

* Un englez, un francez, un chinez și un român au o dispută în legătură cu naționalitatea lui Adam și Eva.. Englezul:
– Au fost cu siguranță englezi. Numai un gentelman adevărat poate oferi jumătate din singurul măr doamnei sale!
Francezul:
– Nu, ei au fost cu siguranță francezi – numai o franțuzoaică poate să se ofere pentru numai o jumătate de măr!
Chinezul:
– Nu sunt de acord. Ei au fost cu siguranță chinezi, deoarece numai unei perechi de chinezi le stă în putere să populeze în timp atât de scurt Pământul!
Românul:
– Nu, domnilor, greșiți cu toții, ei erau români: stăteau cu fundul gol pe pietre, nu aveau decât un măr, culmea că și pe acela trebuiau să-l împartă între ei, dar cu toate acestea credeau că sunt în Rai.

Observația zilei

Privesc uluit la câtă patimă și ură poate genera diferența de opinii politice. Cum s-a văzut și printre participanții la „mitingul ciobanilor”, unde am remarcat un cuplu de bătrâni – probabil bunici, deci ar trebui să fie întruchiparea blândeții și a înțelepciunii – care abia stăteau în picioare, dar ridicau amenințător pumnii și împungeau spre reporteri, ca pe o suliță, steagul ținut cu greutate de femeie. Marți am văzut altă bătrână plângând de grija măriei sale Călin Georgescu, scăpat printre degetele răsfirate ale justiției noastre. Chiar nu pot să înțeleg de ce te-ar îngrijora într-atât soarta unui individ care trăiește pe picior mare din banii primiți de la „străini” (cuvânt redat din stenograma înregistrată de procurori). Oricum, el nu ar da doi bani pe aceia de care nu are nevoie pentru a ajunge suveran. Atât de creduli și ușor de manipulat am ajuns.

Ciorbagiu

Nici nu mai încape vorbă
Că sunt pofticios la ciorbă,
De burtă sau perișoare,
Ciorbele-s o desfătare.

După ciorba de salată
Sănătatea-i garantată,
Iar după aia de pește,
Imunitatea îți crește.

Despre ciorba țărănească
Zici că-i mâncare domnească.
Iar de cea rădăuțeană,
Că ar fi cerească mană.

La final de chef se face
Ciorba acră de potroace,
Iar orice boală te cruță
După ciorba pe puicuță.

Dacă-i ciorbă de fasole
Scapi niște gaze frivole,
De cartofi e potrivită
Și foarte des întâlnită.

Hai la ciorbe, măi române!
Cu ardei iuți și cu pâine,
Poți adăuga o ceapă
Sărată și uleiată.

Pagina hazlie

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Știe cineva ce înseamnă „servicii funerare complete”?
Ți-l și omoară? Întreb pentru o prietenă…

* Ioane, să fie clar: familia tradițională este formată dintr-un bărbat și o femeie.
– Atunci, ce caută mă-ta la noi?!

* Fetelor, a venit frigul!
E timpul să vă scoateți șosetele din sutien și să le trageți pe picioare!

* Pentru o viață sănătoasă faceți 5.000 de pași pe zi și dragoste o dată la două zile. Dacă nu aveți cu cine, dublați numărul de pași.

* Când îmi urează cineva „o zi frumoasă ca tine să ai”, mă uit în oglindă să știu dacă îmi vrea binele sau mă blestemă!!!

* Interviu cu parohul:
– Ai fost cuminte în lume?
– Foarte cuminte! Chiar și după ce m-am măritat, am rămas virgină!
– Perfect, tu primești cheia de aur!
Către a doua femeie:
– Dar tu, cât de cuminte ai fost?
– Păi, am fost virgină înainte să mă mărit, dar apoi nu am mai fost!
– Tu primești cheia de argint!
Către a treia femeie:
– Și tu, fiica mea, cât de cuminte ai fost?
– Deloc! Am făcut „nebunii” cu oricine, oriunde!
– Tu primești cheia… de la camera mea!

* Andrei: – Hei, bă, ce mai faci? Ești bine?
Mihai: – Tocmai am avut o ceartă uriașă cu iubita mea. Se enervează degeaba!
Andrei: – Serios? Ce s-a întâmplat?
Mihai: – Eram super aprinși, începeam să ne dezbrăcăm… Ea își scoate blugii, apoi bluza… și eu o întreb: „Dar de ce porți sutienul surorii tale?”

* O nevastă se plânge prietenei:
– Soțul mă bate zilnic și nu înțeleg de ce…
– Poate e murdar în casă?
– Nu, zilnic fac curățenie, spăl, șterg praful.
– Poate nu-l hrănești bine?
– Nuuu, toată ziua pregătesc din cele mai proaspete produse!
– Poate copiii învață rău la școală?
– Nu, mereu merg la școală, fac lecțiile cu ei, vorbesc cu profesorii, învață doar pentru nota zece!
– Atunci, nu știu… Poate îl înșeli?
– A, doar pentru asta?!

* – Mai întâi i-am dat jos fusta, apoi încet bluza, a urmat sutienul, iar chiloții mi-au căzut singuri la picioare…
– Bogdan! Fără detalii! Te-am rugat doar să iei rufele uscate de pe sârmă!

* Nu frânge inima nimănui, are doar una.
Rupe-i oasele… are 206!

* Dacă pleci la munte și îți este frică de urs, ia cu tine pe cineva care fuge mai încet.

* Un tip îi face cadou iubitei un inel cu un diamant foarte mare. Ea se uită la el mai atentă și vede scris: „Made in China”.
– Îmi faci cadou un diamant fals?!
El zâmbește și îi spune:
– Merge perfect cu genele, sânii și buzele tale!

* Diferența dintre o femeie dezbrăcată și un bărbat dezbrăcat este că la el se vede ce gândește!

* Mă întreabă șeful:
– Îți place berea caldă?
– Nu.
– Dar femeile transpirate?
– Nuu, bleah!
– Perfect! Tu pleci în concediu în ianuarie!

* De la o anumită vârstă, nu mai diferențiezi părțile corpului prin „stâng” sau „drept”, ci prin „ăla bun” și „ăla care mă doare”.

* În spital:
– Doctore, mutați-l, vă rog, pe vecinul meu de salon în altă cameră, că se crede motocicletă.
– Vă deranjează zgomotul pe care îl face?
– Nu, gazele scoase pe țeava de eșapament!

* Doar românul se culcă cu 50 de femei măritate și crede că a lui îi este fidelă.

* Maria și Leana la o tacla:
– Fă, Marie, tu te-ai culcat cu Ion din prima seară, când l-ai cunoscut?
– Da.
– Păi, n-a fost cam devreme?
– Nu, că era după miezul nopții.

* Memorabile cuvintele lui Mahathma Gandhi:
„Dacă există un idiot la putere este pentru că cei care l-au ales sunt bine reprezentați!”

* Un mare filantrop moare.
Văduva ridică o piatră funerară cu inscripția „Odihnește-te în pace!”
Apoi, află că decedatul și-a lăsat toată averea bisericii. Drept care pune să se mai graveze un rând: „Până vin la tine!”

* O călugăriță a cerut, înainte să moară, să i se graveze ceva specific pe piatra funerară: „M-am născut virgină, am trăit virgină și am murit virgină”.
Pietrarul a zis că sunt prea multe cuvinte, așa că i-a scris: „Returnată nefolosită”.

* Pe nevasta unui fermier o apucaseră durerile facerii. Doctorul luă un felinar, înhamă calul la trăsură și o porni în noapte. Fermierul îl conduce pe medic în dormitor, iar acesta începu să-și facă datoria. După un timp, se auzi un orăcăit.
– Felicitări, ai o fetiță!
Nu apucă să răspundă fermierul, că i se porunci:
– Dă felinarul mai aproape, sigur mai e unul! Un băiețel! Bravo, fiule!
– Fă lumină mai mare. Am impresia că vine și al treilea!
Simțind că face infarct, țăranul șopti:
– Domnu’ doctor, să stingem felinarul! Am impresia că lumina îi atrage!

* 4 zodii care au mereu ceva de comentat:
– Berbec, Taur, Scorpion și Femeile.

* – Nu mai pot! Toți bărbații înșală!
– Vai, dar de ce spui asta?
– Păi… Andrei mă înșală, Mihai mă înșală, Radu mă înșală… Și, mai nou, am aflat că mă înșală și soțul!

* – Draga mea, pot să-ți sărut fruntea? Și năsucul? Și ochișorii… Acum și buzișoarele… Gâtișorul, burtica… Acum, piciorușele…
– Nu sări peste!

Racolțisme (91)

* Cine nu-i în stare să iubească nu poate suporta nici iubirea celor din jur.
* Dacă asurzești ești condamnat să-ți asculți propriile gânduri.
* Te naști cu nenumărate pretenții, dar mori cu multe regrete.
* Cei care consumă frecvent ardei iuți, sărută mai cu foc.
* Dacă vrei să scapi de umbră, trebuie să te adăpostești în întuneric.
* E preferabil să folosești doar ce-i natural, inclusiv inteligența nativă.
* Nu e suficient să creezi artă, mai trebuie să știi și cum să o promovezi cât timp trăiești.
* Iubirea e de obicei dulce, însă unii o consumă picantă, acrișoară sau chiar amăruie.
* În zadar acumulezi o sumedenie de cunoștințe, dacă mintea ți-e contaminată cu reziduuri toxice.
* Când ai ajuns să privești lumea de sus, ai grijă să nu o calci în picioare.
* Tot mai mulți ridică mâna doar pentru a ieși în evidență, nu pentru că au și răspunsuri.
* Cu toții suntem călători în timp, doar că viitorul e singura direcție.
* Devoratorii de idei sunt aceia care nu sunt capabili să le aibă, dar sunt porniți să le înăbușe pe ale celorlalți.
* Poți să bați apa-n piuă oricât mare ar fi seceta.
* Stomacul plin de la cină nu mai lasă loc pentru somnul odihnitor.
* Știința e cea care ne permite să vedem și prin întuneric.
* Ceasul bun îl vedem pe mâinile politicienilor făloși, de ceasul rău au parte cei sărmani și mai puțin norocoși.
* E mai bine să te simți prost uneori, decât să fii prost permanent și să nu simți nimic.

Doar în România se poate…

– să inaugurezi o clădire care nu va fi terminată niciodată,
– să termini școala fără să știi tabla înmulțirii,
– să ajungi prim-ministru fără să ai diplomă de bacalaureat,
– să crezi că doar Dumnezeu te mai poate scoate din sărăcie,
– să întâlnești comune în care majoritatea angajaților sunt în primărie,
– să intri sănătos în spital și să ieși cu un picior în groapă,
– să ai permis de conducere auto chiar dacă nu știi să citești,
– să delapidezi bugetul țării cu zeci de milioane și să nu fii condamnat,
– să ai două joburi și să o duci mai greu decât cei care primesc ajutor social,
– să fii ales primar chiar dacă ai fost condamnat la închisoare pentru luare de mită.
– să fii angajat pe bani frumoși la stat, fără să ai nimic de făcut,
– să se ducă economia la vale, în timp ce băncile înregistrează profituri record.

Iaca poznă!

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Plin de mămici care de care mai moțată, mai rujată și mai decoltată la deschiderea noului an școlar. Zici că ele încep școala.

* La un coafor, patronul a instalat un papagal colorat la intrarea în salonul lui.
De fiecare dată când Maria trecea prin fața salonului de coafură, papagalul îi zicea:
– Ei, proasta! Ei, proasta!
Într-o zi, săturată de comportamentul păsării, fata intră în salon și se plânge patronului. Pentru a-l pedepsi, patronul decide să vopsească papagalul în negru.
Câteva zile mai târziu, Maria trece din nou prin fața salonului de coafură și papagalul rămâne mut. Mirată, tânăra se oprește și-i spune:
– Hei! Acum nu mai spui nimic? Nu mai faci pe șmecherul?!
Papagalul îi răspunde cu calm:
– Când sunt în smoking, nu vorbesc cu toate proastele!!!

* De-acu’ merg unde mă duce stomacul…
Cu inima am făcut numai dezastre.

* – De ce fugi prin casă?
– Fac sport.
– Și de ce te aleargă nevasta cu făcălețul?
– Am antrenor personal.

* Mama, tata și băiatul de 10 ani, la cină, mâncau paste. Băiatul făcea nazuri și nu voia să mănânce. La un moment dat, tatăl se apropie de băiat, îi șoptește ceva la ureche și acesta se apucă imediat să mănânce și, după ce termină, o zbughește la el în cameră. Mama, încântată, își și întreabă soțul:
– Ești extraordinar, ce i-ai zis?
Tatăl, mândru, îi răspunde:
– I-am zis că dacă nu o să mănânce tot, o va avea mică, atunci când va crește mare.
Trec 5 minute și zbang!, primește o lingură în frunte de la soție.
– Ce s-a întâmplat?!
Soția:
– Tu, când ai fost mic, de ce nu ai mâncat tot din farfurie?

* Să te invite chatgbt la festival și să îți dea țeapă… ăsta este cel mai românesc lucru posibil!

* Prima zi de școală:
– Cum te cheamă pe tine?, întreabă profesoara.
– Attila, răspunde copilul.
– Păi, acum ești în România, te vei numi Adrian.
Ajunge acasă personajul nostru și îl întreabă mă-sa:
– Cum a fost ziua ta, Attila?
– Mă cheamă Adrian, sunt român acum.
– Cuuuum? Ne faci de rușine? Îți faci de rușine cultura și istoria.
Îi dă o bătaie de îi sar capacele, apoi vine tat-su și îl bate mai zdravăn.
A doua zi îl întreabă profesoara:
– Dar ce ai pățit, Adrian?
– Păi, nici nu am devenit bine român, că m-au și bătut doi unguri.

* Lucruri pe care nu le-am învățat la școală:
– cum să îmi plătesc taxele
– ce sunt taxele
– cum să îmi repar pana de la mașină
– cum să fac un împrumut
– cum să cumpăr o casă, mașină, etc.
… dar sunt așa fericit că știu teorema lui Pitagora!

* Adam către Eva:
– Totuși, draga mea nevastă, sunt atâtea ce ne leagă. Mie îmi lipsește-o coastă, ție îți lipsește-o doagă.

* Adevărul amar despre oameni
CEI SLABI – sunt mereu supărați pe toată lumea.
CEI PROȘTI – vorbesc fără oprire.
CEI MESCHINI – își dau importanță.
CEI PENIBILI – adoră să judece.
CEI DEȘTEPȚI – înțeleg fără explicații.
CEI BOGAȚI – se comportă simplu.
CEI FERICIȚI – nu se laudă.
CEI ÎNȚELEPȚI – sunt mereu calmi.
CEI PUTERNICI – știu să ierte.
CEI AUTENTICI – rămân ei înșiși.

* – Și cum te voi recunoaște?
– Vei vedea o tipă venind înspre tine, iar atunci vei gândi: „Doamne, numa’ asta nu!” Ei bine, aceea voi fi eu.

* – Iubi, locuim de un an împreună, pot să te întreb ceva?
– Desigur, dragostea mea!
– Cum naiba te cheamă???

* – Am amigdalită emoțională!
– Ha-ha… ce-i aia?
– Nu te pot înghiți…

* Înainte, plăteam 1,50 euro pe 10 ouă. Astăzi, plătim 4 euro.
Am impresia că găina s-a despărțit de cocoș, iar noi plătim pensia alimentară.

* „Sărăcia unui popor este cea mai corectă pedeapsă pentru prostia lui!”
Ronald Reagan

* – Ce proastă am fost că m-am măritat cu tine!
– Și eu am fost prost că te-am luat!
Fiul, din colț:
– Amândoi proști, dar pretindeți să iau note mari…

* Au venit 5 inși la mine să mă bată…
Eu, ca să par șmecher, le-am spus că mă bat cu ei… dar pe rând!
Am luat 5 bătăi în loc de una!

* – Zici că ești timid, da’ deja ești cu mâna la mine în chiloți!
– Da, dar îmi crapă obrazu’ de rușine!

* Relația cu o femeie e ca o partidă de șah.
Nu face pe nebunul în fața reginei, că rămâi cu calu-n mână!

* – Bunico, ce înseamnă ironia sorții?
– Păi, nepoate… să muncești toată viața ca să ai o casă la curte, iar la bătrânețe să te bucuri că ai scăpat de sapă și te-ai mutat la bloc, la etajul 4, fără lift!

* Cum să nu te uiți după fundul femeilor când ele îți întorc spatele?

* Un Român și un ungur se duc la pescuit. După ceva vreme, unul prinde peștișorul auriu.
– Lăsați-mă înapoi și vă îndeplinesc la fiecare câte o dorință.
Primul începe ungurul:
– Bă, Peștișorule, cunoști Marele Zid Chinezesc?
– Da.
– Ia-l și înconjoară Ungaria cu el, să nu mai calce niciun român pe acolo.
Ia peștișorul zidul și imediat înconjoară toată Ungaria. Vine rândul românului să-i ceară ceva:
– Peștișorule, Marele Zid Chinezesc are ferestre?
– Nu.
– Are uși?
– Nu.
– Atunci umple-l cu apă!

Observația zilei

Când liderii politici țin să se afirme cu orice preț, iau decizii prin care pot aduce mari prejudicii țării lor și chiar lumii întregi. Cum ar fi pornirea unui război de cucerire a Ucrainei sau de supunere a Iranului prin forță. Dacă Putin și Donald Trump ar putea da timpul înapoi, precis că nu ar repeta gafele pe care le-au făcut, sau măcar ar pune acum capăt nenorocirilor pe care le provoacă oamenilor și, inevitabil, planetei tot mai răvășite de bombardamentele devastatoare. Avem și noi un exemplu de orgoliu păgubos pentru națiune, manifestat prin moțiunea de cenzură inițiată de Grindeanu, lăsând țara fără guvern pe deplin legitim, doar pentru a arăta că poate dărâma, fără a fi capabil să pună ceva în loc. Acum, dă din colț în colț, pentru că nici el nu mai poate repara răul pe care l-a făcut.