Reacții la depresie

Îmi aduc aminte cum , ca orice om, am avut parte și eu de mari dezamăgiri sau chiar depresii temporare, după care credeam că viața mea nu mai are rost. La fel ca multe persoane pe care le-am cunoscut, mă retrăgeam în sinea mea, comunicam cât se putea de puțin cu cei din jurul meu și nu aveam deloc poftă de mâncare. Cum să mai mănânc când eram distrus sufletește? Cum să-mi hrănesc trupul, când mintea îmi sugera că nu mai are noimă să trăiesc? Noroc că această stare nu dura prea mult, altfel aș fi murit de inaniție. Prin muncă asiduă și gânduri pozitive, pe care mi le impuneam pe parcurs, reveneam la o stare mai optimistă și mergeam mai departe.

De curând, am văzut filmul „Punct de sprijin”, în care o tânără era oripilată de corpul ei, deși arăta cum nu se poate mai bine. Această percepție a determinat-o să cadă în depresie și să apeleze la un psihiatru pentru ședințe de susținere. Doar că terapeutul nu putea fi mereu alături de ea, așa că gândurile sumbre o asaltau de câte ori se uita în oglindă și își privea silueta. Degeaba îi spunea prietenul – adică punctul ei de sprijin – că arată foarte bine, ea rămânea la concepția că e prea grasă și el o minte doar pentru a-i face pe plac. Singura metodă de combatere a depresiei a găsit-o tocmai în mâncarea excedentară pe care o elimina apoi prin vomă. S-ar putea spune că era vorba de o bulimie provocată tocmai de impresia că e prea plinuță, așadar intrase într-un cerc vicios din care nu putea ieși dacă nu aborda eficient problema. Adică un job care să-i solicite mereu mintea și un anturaj adecvat în care să se integreze cu încredere.

Revin la reacțiile pe care le-am văzut frecvent când oamenii din jurul meu aveau supărări mari și de lungă durată. Cum ar fi atunci când am întrebat-o pe mama de ce a slăbit atât de mult mătușa Salvina, iar ea mi-a spus că unchiul are mari probleme la servici, iar asta o face să nu mai aibă poftă de mâncare. La fel s-a întâmplat cu o altă mătușă, care și-a pierdut un fecior și n-a mai mâncat nimic, până a fost internată și hrănită prin perfuzii. Așa am mai văzut o sumedenie de cazuri tragice, dar nici într-unul nu s-a întâmplat ca persoana căzută în depresie să se apuce de mâncat în neștire. Poate că așa e „tradiția” prin zona noastră sau cunosc doar oameni mai puțin avuți, care nu-și permit să se „trateze” zilnic cu tort, prăjituri, ciocolată sau înghețată – bunătăți servite doar la ocazii fericite. Mai ieftină pare să fie recurgerea la băuturi alcoolice, însă tot atât de ineficientă.

Concluzia mea e că, în cazul unei depresii pe care nu o poți alunga prin gândirea ta pozitivă, e recomandabil să apelezi la un psiholog capabil să-ți canalizeze acele gânduri, să te îndrume. Dar cea mai bună metodă – care nu o exclude pe prima – este să îți găsești o ocupație care să-ți țină mintea ocupată cât mai mult. Eu așa am făcut de câteva ori și am revenit pe linia de plutire în scurt timp, păstrând doar amintirile transformate în vagi nostalgii.

Cu efect garantat

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Înșelatul partenerului nu se numește „infidelitate”, ci operațiune sexuală specializată pe teritoriu străin.

* Am cumpărat un bec economic și nu se aprinde.
Cred că mi l-au dat pe cel mai economic.

* Polițistul oprește un șofer:
– Bara e ruptă, farurile nu funcționează. Vă costă 200 de lei.
– Chiar vă rog, mecanicul a cerut dublu!

* Foaie verde maghiran,
Soțu-i proeuropean,
Tata-i proamerican,
Socrul este cam prorus,
Iar bunicul e cam dus…
Fiul e suveranist,
Iar nepotu-i progresist
Și nepoata e cu POT,
(Personal mă doare-n cot)
Soacra este cu Șoșoacă,
Vino, drace, de ne-mpacă!

* Copilul către ChatGPT:
– Explică-mi și mie, te rog, cum de știe mama tot ce fac???
GPT: – Nu știu! Eu sunt inteligența artificială, mă-ta e next level!

* – Dragul meu, a zis mama că dacă nu plouă, vine sâmbătă să mănânce cu noi. Tu ce preferi, sarmale sau ardei umpluți?
– Eu prefer să plouă!

* Când o femeie afirmă că nu și-a înșelat niciodată bărbatul, ori e mândră, ori regretă, ori minte.

* Într-o zi, o femeie i-a spus lui Gandhi:
– Sunt îndrăgostită de tine.
Gandhi:
– Nu merit dragostea ta, dar fratele meu din spatele tău, care este mai tânăr și mai frumos ca mine, ți s-ar potrivi!
Tânăra s-a uitat înapoi și nu a văzut pe nimeni.
Gandhi:
– Dacă ai fi îndrăgostită de mine, nu te-ai fi uitat în spate!

* Dacă iubita ta își face zeci de poze la tine în mașină, iar tu nu apari în niciuna din ele, ești taximetrist, boss!

* Dacă-ți hrănești soțul prost, atât în bucătărie cât și în dormitor, începe să slăbească în așa hal, încât îi pică pantalonii… în altă parte decât acasă!

* Două doamne ușor trecute stau de vorbă pe o bancă-n parc:
– Auzi, tu mai ai orgasme?
– Nu, doar două mușcate și un leandru roz!

* De când cu căștile, nu mai știi care vorbește la telefon sau care e sărit de pe fix.

* Soția l-a părăsit din cauza alcoolului.
El a renunțat la alcool… pentru că nu mai avea niciun motiv să bea.

* În junglă, un papagal și o șopârlă fumau droguri în copac. Șopârla îi spune papagalului:
– Bă papagalule, eu cobor să beau apă.
Coboară șopârla, și când să bea apă, iese crocodilul:
– De ce ai ochii așa mari, șopârlo?
– Fumai cu papagalu’ droguri.
– Mamă, și i-am spus să nu-ți mai dea. Stai să mă duc eu la el.
Se duce crocodilul la papagal, la care papagalul:
– Fă, șopârlo, da’ băuși la apăăăă…

* – Azi l-am văzut pe „viața ta”.
– Da’ unde!??
– Era la o cafea cu „viața altuia”.

* Leul se trezește într-o dimineață și decide să supună animalele unui test, să vadă cât de capabile sunt. O cheamă pe vulpe, o îmbată zdravăn și o duce lângă un pom.
– Câți copaci vezi aici?
– Doi.
O omoară, îl cheamă pe urs, îl îmbată, îl duce în fața pomului și-l întreabă:
– Câți copaci vezi aici?
Ursul, rupt de beat, răspunde:
– Trei.
Îl omoară și pe el. Și tot așa, până ajunge la iepure. Ca să n-o pățească și el, își repeta în gând: „un pom, un pom, un pom…” Se îmbată iepurașul, se face pulbere, îl duce leul lângă pom și întreabă:
– Câți copaci vezi?
– Unul.
– Bravo!, zice leul. Ești singurul care a trecut testul, poți să pleci acasă.
Iepurașul zice:
– Ești nebun? Prin pădurea asta!?

* Soțul meu îmi zice că am început să sforăi.
El nu-și dă seama că așa e felul meu de a respira cu pasiune.

* De când le-am spus „rudelor” mele cât de curată iese peria de toaletă în mașina de spălat vase, aproape că nu mai vine nimeni la o cafea…

* – Și… ești pupăcioasă de fel?
– Daaa…
– Super! Te iau cu mine la moaște!

* Românii sunt nebuni rău. Vine unul la mine-n parcare și mă întreabă: „Vreți să fiți martorul lui Iehova?”
Eu? Nici măcar n-am văzut accidentul?!

* Sunt întrebat în privat:
– Crezi că învață cineva din postările tale?
– Nu mă interesează, eu postez pentru cei cu studiile terminate.

* Doi tipi cerșesc în Cișmigiu. Se despart, cu promisiunea să se întâlnească seara. Și se întâlnesc.
– Cât ai luat?
– 50 de lei. Am scris pe o hârtie că mi-e foame. Tu?
– 800 de lei.
– ???
– Eu am scris: „Lipsește la mine 5 lei să pleacă în Ungaria”.

* Doi bețivi pleacă de la bar spre casă. Pe drum, unul se ținea de gard și altul mergea târâș. Bețivul care se ține de gard îi zice celuilalt:
– Băi, porcule, așa ai ajuns? Să bei până nu mai poți să mergi?
La care, celălalt îi spune:
– Lasă că vedem noi ce faci când se termină gardul…

* Un ungur se uita așa frumos pe o pajiște și vede un miel care sugea de la două oi. Dă el fuguța la cioban și cu entuziasm îi zice într-o română stâlcită:
– Un oi mic și jmecher suge la doi mă-ta!

* Când aveam 6 ani, trăgeam vecinele de țâțe și ele râdeau.
Acum, cheamă poliția…

Racolțisme (93)

* Lecțiile care dor sunt cele care nu se uită.
* Cere și ți s-ar putea da, bate și ai putea primi o mamă de bătaie.
* Dacă toți oamenii ar fi considerați egali, s-ar putea spune că e o inechitate.
* Când inima ți-o ia razna, nu te mai poți baza nici pe minte.
* Suntem premianți la distracție, dar repetenți la învățătură și muncă.
* După ce am trecut prin secolul vitezei, constatăm că am ajuns în cel al lăcomiei.
* Dacă îți dai seama că ești într-un vis, poate fi o dovadă că ai reușit să-ți percepi subconștientul.
* Pe drumul vieții e mai greu să sesizezi culorile semaforului și semnificația indicatoarelor.
* În spital și în pușcărie nu e deloc potrivit dacă ți se urează să te simți ca acasă.
* Doi cunoscuți se pot consuma mai mult în încercarea de a se ignora, decât dacă s-ar saluta.
* Dacă nici jurămintele de căsătorie înaintea Domnului nu sunt respectate, ce încredere poți să mai ai în cele depuse în fața instanței de judecată.
* Zadarnic strângi bani pentru zile negre dacă îi cheltui în nopțile albe.
* Libertatea nu se măsoară în metri, ci în posibilități.
* Când ești copil, toate pietrele colorate ți se par prețioase, dar la maturitate ești suspicios și în privința diamantelor.
* În spatele porților înalte trăiesc de obicei oameni cu viziuni limitate.
* Nu e suficient să poți urca un munte, e nevoie și de puterea de a-l coborî.
* Trebuie să cunoști ce înseamnă nefericirea pentru a te putea bucura pe deplin de fericire.
* Ești cu adevărat bătrân doar atunci când ți-ai uitat numărul anilor.
* Cei mai buni prieteni îți sunt aceia care nu se laudă cu asta.
* Dacă dronele explozive ar avea sentimente, s-ar întoarce în cuibul de unde au plecat.

Surprinzătoarea toamnă

Toamna nu vine cu surle și trâmbițe,
ea se infiltrează de obicei sub acoperire,
iar noi o simțim când cămările sunt aproape pline,
norii își leapădă simultan scutecele
și păsările stau mai puțin la taifas.

În anotimpul care ne ia adesea prin surprindere,
ne uităm la termometru doar când strănutăm de trei ori,
semn că-i de făcut rocada hainelor din dulap,
o mutare pentru care intrăm în criză de timp.

Cu doamna asta nu e de glumit nici când zâmbește,
chiar și frunzele căzute poartă pe ele câte o poantă amară,
recomandabil a fi deslușită cu melancolie
și împărtășită apoi cu romantism.

Toamna nu se uită în calendar,
ea poartă în desagă o misterioasă agendă,
completată anticipat pentru fiecare an
cu cerneală invizibilă… pe foi de ceapă.

Nume de cod: Umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Visul bărbatului: frigiderul plin și femeia goală!

* Atenție: Vorbitul fără greșeli gramaticale va fi considerat defăimare la adresa conducătorilor.

* În Spania e tradiția ca, după coridă, primarului să i se gătească fuduliile taurului învins.
– Ospătar, dar de ce azi fuduliile-s atât de mici?
– Îmi pare rău, dom’ primar, azi a învins taurul.

* Un tânăr arab îl întreabă pe taică-su:
– Tată…
– Da, fiule!
– Pentru ce purtăm pe cap pălăria asta bizară?
– Se numește burnuth, iar în deșert te apără de soare, răspunde tatăl.
– Aha, dar… tată…
– Da, fiule!
– Da’ ce-i cu rochia asta pe care o purtăm?
– Este burka, iar în deșert, unde este foarte cald, îți protejează corpul.
– Bun! Dar, tată…
– Da, fiule!
– Ce-i cu pantofii ăștia, cam urâți, pe care-i purtăm în picioare?
– A… sunt babouches și sunt pentru ca, atunci când mergi prin deșert, să nu te arzi la picioare.
– Bun… O ultimă întrebare, tată.
– Ce mai este, fiule?
– De ce locuim în Berlin?

* – Mărie, dacă mor, să te recăsătorești și să fii fericită! Îmi promiți?
– Mă, Ioane, e doar tocană, dacă nu vrei, nu mânca!

* – Ești gay?
– Nu. De ce?
– Te-am văzut vorbind cu un gay.
– Nu sunt nici retardat și totuși vorbesc cu tine…

* Un evreu sărac locuia împreună cu mama lui, care era oarbă. În fiecare zi se ruga lui Dumnezeu să-i schimbe viața. Într-o zi, Dumnezeu îi spune:
– Îți voi îndeplini o singură dorință. Alege cu grijă!
Evreul răspunde:
– Doamne, vreau ca mama mea să vadă cum soția mea îi pune fiicei mele la gât un colier de 20 de milioane de dolari, în Mercedesul meu 600, parcat lângă piscina vilei mele din Beverly Hills!
Dumnezeu rămâne puțin pe gânduri: „La naiba… mai am multe de învățat de la evreii ăștia!”

* Să vezi răsăritul e frumos, dar l-au pus la o oră groaznică.

* – Cum se numesc cei care strâng fierul vechi?
– Magneți.

* Mătușa mea a lucrat cândva ca menajeră într-un conac mare și luxos.
Mi-a povestit că, imediat după ce a fost concediată, a scos cinci dolari din geantă și i-a aruncat câinelui familiei.
Fostul ei angajator a întrebat-o:
– De ce naiba îi dai bani câinelui meu?
Mătușa mea i-a răspuns:
– Nu-mi uit niciodată prietenii. M-a ajutat să spăl vasele în fiecare zi!

* – Iubire, ce ai face dacă ți-aș spune că m-am îndrăgostit de alta?
– Nimic, iubire, mergem fiecare pe drumul lui.
– Cum adică? Doar atât… mergem fiecare pe drumul lui?
– Da, iubire, fiecare pe drumul lui… Aia la spital, tu la cimitir și eu la pușcărie.

* – Câți ani ai?
– 30…
– Acum zece ani, tot așa ai spus!
– Eu când spun ceva… așa rămâne!

* Un bărbat a murit și a lăsat un testament prin care aloca 30.000 de dolari pentru o înmormântare fastuoasă. După ceremonie, un prieten al familiei a întrebat-o pe văduvă cât anume din acea sumă cheltuise efectiv.
– Totul, a răspuns ea. Înmormântarea a costat 6.500 de dolari. Am donat 500 de dolari bisericii. Mâncarea și băuturile au mai costat 500 de dolari, iar restul banilor s-au dus pe piatra funerară.
După ce a făcut un calcul rapid, prietenul a întrebat:
– Ai cheltuit 22.500 de dolari pe o piatră funerară? Cât de mare este?
– Două carate și jumătate, a răspuns văduva.

* – Ioane, am fost la ghicitoare și mi-a zis că tu nu mă mai iubești!
– Tulai, tu Mărie, da’ risipitoare mai ești! De ce dai banii pe prostii? Asta puteam să-ți spun și eu! Gratis.

* Despărțirea de iubit m-a costat 100 de euro, cică amendă pentru tulburarea liniștii publice.
N-a fost corect, eu l-am bătut în liniște, el a țipat ca disperatul.

* Seara, soțul și soția vizionează un film de groază. Dintr-o dată, apare pe ecran un monstru.
Soția: – Oh, maaaaaaaaaamă!
Soțul: – Ai dreptate. Chiar seamănă cu mă-ta…

* Nu e nicio scofală cu dușul în doi. Ce economisești pe apă, dai pe șampanie!

* Un individ își ia ziarul dimineața să-l citească. În el, la rubrica decese e un anunț în care scrie că a murit. Ia telefonul și își sună cel mai bun prieten.
– Ai citit ziarul? Spune că am murit!
– Da, am văzut! Da’ ce, ai voie cu telefon acolo?!!

* – Chelner! Puiul ăsta îi doar piele și os!
– Doriți să vă aduc și penele?

* – Vecină, vreau să vorbesc cu tine.
– Spune, vecine!
– Tu mă vezi pe mine că am față să fur WIFI?
– Nu, vecine!
– Și atunci de ce ți-ai schimbat parola?

* Un moldovean își parchează Dacia. Vine un ardelean și i-o lovește. Moldoveanul:
– Vaaai di mini și di mini! Șe-ai făcut cu dășișoara me’? Cu aiasta îmi dușeam copiii la școală și-mi câștigam pânișoara! D-auzi, di șe-i a me’ stricată și a ta nu?!
– Apăi… a mea îi Audi!
– Audi, audi, da di șe nu vedi?

* Ai știut că bărbatul tău e acel om căruia îi poți zâce și cele mai mari secrete ale tale?
Da, el este. Pentru că niciodată n-o să povestească nimănui.
Și asta fiindcă el nu te aude și nici nu te bagă în seamă când îi vorbești!

Premiu pentru cartea „Racolțisme – Puncte de sprijin”

„Concursul „Cărțile Anului” și-a desemnat câștigătorii
Cele mai bune creații ale anului literar 2025-2026 au fost premiate azi, în cadrul festivității organizate de Revista de Cultură „Nord Literar”, în parteneriat cu Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” și cu Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.
A fost unul dintre cei mai buni ani din perspectiva numărului de cărți și a diversității lor, motiv pentru care juriul, format din conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș (președinte), conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja, prof. dr. Monica D. Cândea și dr. Robert Strebeli n-a avut o misiune ușoară.
„Priveam ce decupaj relevant al prezentului se poate construi din ceea ce am primit acum la concurs: de la corespondența intelectuală dintre literați de fibră, la elemente superbe de etnografie și de folclor; de la cercetare muzicală la cercetare antropologică; de la proză pornită din drame fundamentale provocate de război, la istorii ale evreilor; de la monografii despre tematici inedite ori despre personalități importante, la poezie” – a afirmat directorul Revistei de Cultură „Nord Literar”, dr. Dana Buzura-Gagniuc, cea care a moderat evenimentul.
Discursurile membrilor juriului au fost adevărate pledoarii pentru importanța creației, pentru frumusețea dialogului dintre arte, pentru rolul culturii și al cărții în acest prezent al provocărilor și al digitalizării.
Alături de scriitorii consacrați au fost membrii ai Cenaclului „Voci eminesciene” a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, iar festivitatea s-a încheiat cu momentul muzical al lui Angelo Supuran, unul dintre cei mai activi și mai creativi membri ai cenaclului.
Premiile acestui an sunt:
Premiul „Cartea Anului”, Cornel Munteanu, pentru volumul „Corespondență adnotată”, (Editura Galaxia Gutenberg);
Premiul pentru proză, Luminița Colopelnic pentru volumul „Memoria libelulei”, (Editura RCR Editorial);
Premiul pentru poezie, Rodica Brad-Păuna, pentru volumul Transatlantice, (Editura Littera Nova);
Premiul pentru critică literară, Cornel Munteanu pentru volumul „Lecturi în poliedru”, (Editura Galaxia Gutenberg);
Premiul pentru secțiunea „Carte pentru copii”, Lucia Ileana Pop, pentru volumul, „Poveste celor două nuci prietene”, (Editura Actaeon Books);
Premiul pentru secțiunea „Etnografie”, Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu, pentru volumul „Izvorul fermecat. Univers mitologic maramureșan”, (Editura C.I.D.);
Premiul pentru secțiunea „Carte-document”, Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu pentru volumul „Troițele din județul Maramureș – Un tezaur de artă populară uitat”, (Editura Cetatea Romei);
Premiul pentru secțiunea „Carte de specialitate”, Cristina Ioan, pentru volumul „Fanfara cu solist vocal”, (Editura Valea Verde);
Premiul pentru monografie, Lazăr Temian și Laura Temian, pentru lucrarea „Vălenii Șomcutei de-a lungul vremurilor (istorie și obiceiuri tradiționale);
Premiul pentru lucrare de antropologie, Veronica Szinkulics pentru volumul bilingv „Femeile din lumea noastră fără cer – To the Women of Our Skyless World”;
Premiul „Augustin Cozmuța”, Felicia Mich, pentru volumul „Spațiile de margine în literatura română. Simbolistică și tipologie, (Editura Casa Cărții de Știință);
Premiul special al juriului, Ileana Nemeș-Pop, pentru volumul de versuri „Femeia cu iarba pe umeri”, Editura Actaeon Books;
Premiul pentru debut, Tinu Coroian, pentru volumul de versuri „Anotimpuri în cuvinte” (Editura Valea Verrde);
Premiul Editurii „Nord Literar”, Antonia Luiza Dubovici, pentru volumul de versuri „Dincolo de veghea Otiliei”, Editura Valea Verde ;
Premiul „Vasile Radu Ghenceanu”, Liviu Coroiu pentru volumul de versuri „Tăcerea fântânilor”, Editura Casa Cărților;
Premiul „Punte de cuvinte”, Vasile Muste pentru volumul de versuri, „Ziua când îngerii au rămas flămânzi, (Editura Casa Cărților);
Premiul pentru secțiunea „Interferențe”, Nicoară Mihali, pentru romanul „Drumul evreilor”, Editura Cetatea Romei;
Premiul pentru secțiunea „Mărturii”, Ioan Dorel Todea, pentru volumul „Tiberiu Utan – poetul profunzimilor tăcute”, (Editura PandaPrint)
Premiul „Ioan Burnar”, Petru Racolța, pentru volumul de aforisme, „Racolțisme. Puncte de sprijin”;
Mențiuni:
Adrian Donca, pentru volumul de versuri „Pe drumul Ariadnei”, (Editura Casa Cărților);
Vasile Petru Tomai, pentru romanul „Cetățuia Judelui”, (Editura Actaeon Books);
Radu Botiș, pentru volumul de versuri „Taina poruncilor”, (Editura Casa Cărților);
Daniel Bozga, pentru romanul în limba engleză „The castle of alienation”, (Editura Actaeon Books).”
.
Găsiți volumul „Racolțisme – Puncte de sprijin” pe site-ul editurii Cristian PlusArt sau accesând link-ul:

Observația zilei

Viața și valorile lui Nicușor Dan s-au schimbat radical de când a ajuns președintele țării. Nici nu visa el să acceadă atât de sus, pe vremea când era tânăr rebel și participa la manifestații împotriva sistemului. Un sistem pe care are acum misiunea să-l dirijeze sau măcar să-l țină în frâu. Firește că-i place și lui să călătorească alături de consoartă, să-și facă poze cu liderii mondiali, zâmbind cât mai larg în fotografii. Revenit acasă, zâmbetul îi dispare și ne spune încruntat că-i vina partidelor pentru criza politică fără precedent, după care mai propune un nume de premier, evident fără șanse de a strânge voturile necesare. Deoarece rămân aceleași linii roșii pe care fiecare partid le-a trasat, ba chiar și președintele, fără ca vreunul să renunțe la ele. De data asta ne-a surprins cu numele altui diplomat, Luca Niculescu, deși Sorin Grindeanu era aproape sigur că el va fi cel nominalizat. Astfel că mai trec vreo două săptămâni până încă o alegere pe care președintele se va gândi s-o facă, timp suficient pentru călătorii externe și poze de album.

Pentru buna dispoziție

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* L-au numit Facebook pentru că „Terapie de grup pentru psihopați cu prieteni imaginari” era un nume prea lung.

* Doi ardeleni stăteau de vorbă:
– Bă, io nu mai pot! De când cu emisiunile astea cu gătit, muierea mea a luat-o razna! Ieri o făcut ciorbă de fasole cu smochine. Smochine, bă, SMOCHINE!!!
– Mie-mi zici? A mea o pus piersici în tocănița de cartofi… cică să-i dea un fleivăr modern…
– Mi-i și frică să vin acasă, că cine știe ce blăstămăție pune pe masă. O trebuit să mănânc mămăliga cu rodii… Cu rodii, bă, CU RODII, paștele ei de mâncare!
– Io mănânc pe ascuns, că mi-i milă s-o jignesc… O făcut sarmale umplute cu creveți. Am așteptat să adoarmă ca să mănânc un parizer cinstit.
– A mea i-o pus la prunc pentru școală pită cu untură și rucola…
– Asta nu-i nimic. Am ținut pomană după mă-sa și o făcut colivă cu mascarpone și sirop de arțar… flambată!

* Soțul a venit acasă palid și tremurând. Soția:
– Dragul meu, ce s-a întâmplat?!
Soțul: – A fost un incendiu uriaș la birou, astăzi… Întreaga clădire a ars.
Soția: – Ce?! Atunci, cum de ești în viață?!
Soțul: – Am ieșit afară să cumpăr cafea.
Soția l-a îmbrățișat strâns:
– Slavă Domnului că iubești atât de mult cafeaua!
Câteva minute mai târziu, reporterul a spus la televizor:
– Compania a anunțat un pachet de compensații de 2 milioane și 339 de dolari pentru fiecare angajat care a murit în incident.
Soția și-a eliberat încet îmbrățișarea, la privit în ochi și a spus:
– Deci, astăzi, dintre toate zilele, ai vrut brusc o cafea?!

* La noi, la țară, dacă vecina face ceva, trebuie să fac și io. No, amu dacă ea și-o făcut amant, io ce trebuie să fac?

* Nu ne mai văităm, ne cerem scuze…
Eu și nevastă-mea suntem șomeri.
Mama a murit într-un accident de circulație. Am trei copii.
Ne înghesuim cu toții în casa bunică-mii care a murit acum o săptămână.
Taică-miu trebuie să lucreze la 73 de ani ca să ne întrețină pe toți.
Dacă voi vă văitați atâta, eu ce să mai zic?
Prințul William

* Doctorul Popescu s-a culcat cu una dintre pacientele lui și se simțea vinovat de multă vreme. Oricât de mult a încercat să uite această întâmplare, nu a reușit. Era mereu copleșit de sentimentul de vină și de trădare a jurământului profesional.
Din când în când, auzea o voce calmă, din interiorul lui, care-i spunea:
– Nu te mai stresa, nu ești primul medic care s-a culcat cu o pacientă și nu vei fi nici ultimul. În plus, ești burlac.
Dar, invariabil, o altă voce îl readucea la realitate:
– Popescule, nu uita că ești medic veterinar!!!

* – Eu sunt născută în 17 01 1363. Am 15 ani lucrați. Când voi putea băga dosarul de pensie?
Răspuns: – Ia legătura cu Mihai Viteazu! El era pe vremea aia pârcălab cu vechime în oaste. Dacă ai avut și grupa de străjeri, te-ai scos!

* BREAKING NEWS!
O fetiță din București a fugit de acasă și a declarat:
„Nu vreau să stau cu părinții mei, pentru că mă bat. Vreau să stau cu Naționala României… pentru că ea nu bate pe nimeni!”

* La cât costă curentul, dacă scoți un bec de la lustră, în 6 luni îți iei Logan. Apoi, dacă nu mergi deloc cu Loganul, la cât costă benzina, în următoarele 6 luni îți iei Tesla. Dacă nu o folosești deloc nici pe asta, la cât costă curentul, în încă 6 luni îți iei OMV Petrom.
Pentru mai multe idei de afaceri, urmăriți-mă cu lumina stinsă.

* Mă uit la puțoii ăștia de 18-30 de ani cum stau la rând să cumpere Maraton… Eu, la vârsta lor, mă rugam să nu mi se scoale în biserică.

* – Și vreți să spuneți că soțul dumneavoastră s-a spânzurat?, o întrebă judecătorul pe tânăra văduvă.
– Da, domnule judecător, răspunde aceasta.
– Și cum explicați mulțimea de cucuie pe care le are în cap?
– S-a spânzurat cu un elastic…

* O blondă vorbește cu prietena sa:
– M-am hotărât! Vreau să înfiez un copil din Anglia!
– Pentru ce?!
– Când va începe să vorbească, voi învăța engleza de la el!

* Discuție între soț și soție:
– Costele, ce ai spune dacă ți-aș zice că am un amant?
– Aș zice că nu știi să minți, Ginuțo.
– Da…? Bine, Costele…
A doua zi, vine Costel acasă și o găsește pe Ginuța cu unul în pat. Ea îi spune:
– Ei, ce mai zici acu’, Costele? Uite amantul lângă mine!
– Lasă vrăjeala, Ginuțo, ăsta e nea Fane, instalatorul!

* A venit și Octombrie, luna roadelor!
Ba te roade invidia, ba te roade stomacul!

* Te-ai săturat să-ți spargă țiganii casa?
Nu cheltui banii aiurea pe alarme și camere de luat vederi. Scrie mare pe ușă: Oficiul Forțelor de Muncă.

* Vine nevasta acasă gâfâind:
– Bărbate, un negru s-a ținut după mine!
– Unde, mă?
– În piață.
– Ete, a naibii, ești și frumoasă tare să se țină tocmai un negru după tine… așa sunteți voi, femeile! Nu-și poate face omu’ piața, că gata, se ține după voi!
A doua zi:
– Bărbate, negru ăla iar s-a ținut după mine!
– Unde, mă?
– Din piață pân’ la autobuz!
– Păi da, c-așa sunteți voi, femeile! Nu mai are omu’ voie să meargă cu autobuzul, că se ține după voi.
A treia zi:
– Bărbate, negru ăla s-a ținut iar după mine pân’ la poartă!
– Păi daaa! Așa sunteți voi, femeile! Că dacă drumu’ omului trece pe la poarta voastră, gata, se ține după voi!
A patra zi vine bărbatul acasă și-l găsește pe negru pe nevastă-sa:
– Ce faci, nenorocito?! Cu negru?!?
– Păi da, mă, c-așa sunteți voi, bărbații… până nu vedeți negru pe alb nu credeți!

Racolțisme (92)

* Încălzirea globală topește ghețarii, dar prea multe inimi continuă să rămână de gheață.
* Problema liderilor politici este că, atunci când ajung în vârf, se cred mai deștepți decât înainte.
* Dacă nu poți să te faci invidiat, poate ai șanse mai mari să fii compătimit.
* Soarta îți oferă câte o ironie ca să nu uiți că ești pe mâna ei.
* Fiecare faptă bună e o cărămidă în zidirea unui caracter nobil.
* Și frunzele dau dovadă de solidaritate când se desprind deodată de pe ram.
* Fiecare om deține o Cutie a Pandorei, dar nu toți sunt curioși să o deschidă.
* Dacă inima nu-ți dă ghes, nici sufletul nu-i dornic să se înhame.
* Frunzele sunt făcute atât de ușoare încât, în căderea lor, să nu rănească nici cea mai firavă gâză.
* Uneori, calea cea dreaptă e foarte întortocheată.
* Poți să-ți accepți soarta sau să pui umărul ca să o schimbi.
* De iubire și de moarte nu scapă nimeni.
* Suntem tentați să catalogăm coincidențele foarte mari ca minuni.
* Dacă vrei să ajungi departe, lasă-ți gândul să o ia înaintea pașilor și mintea înaintea cuvintelor.
* Nu toți cei care sunt aplaudați sunt și apreciați.
* E greu să fii copil, toată lumea te comandă și nimeni nu te ia în serios.
* E mult mai simplu să minți poporul, decât să-i satisfaci doleanțele.
* Vremea rea poate aduce ploi bune.
* Oamenii sunt ca mareea: se adună în jurul tău când ți-e bine și se retrag când ți-e greu.

Strămoșeasca fântână

De câte ori vedeam fântâna din curtea casei părintești, mă năpădeau o sumedenie de amintiri plăcute. Știu că a fost săpată la începutul secolului trecut, de bunicul din partea mamei, pe care nu am apucat să-l cunosc, dar am auzit multe despre el. Era cel mai bun pietrar din Seini, de aceea i s-a cerut să sculpteze și altarul bisericii din localitate, în fața căruia se închină și azi credincioșii ortodocși din localitate. El a consolidat și fântâna, cu pietre dure, imediat după ce a terminat de ridicat casa din chirpici și înainte de a-și spori familia cu multe fete harnice ca el. Nu era tare adâncă acea săpătură spre venele pământului, deoarece pe atunci pânza freatică mustea de apă limpede și răcoritoare.

Fântâna a funcționat cu cumpănă și în perioada copilăriei mele, dar în urmă cu vreo jumătate de secol a cedat pilonul din lemn și tata a modificat scoaterea apei, adăugând un tambur pe care se înfășura lanțul. În jurul ei era centrul vieții din afara casei, nu numai pentru apa oferită cu generozitate și la care apelau mai multe familii din vecini. Ei veneau cu povești și întâmplări cotidiene în schimbul unei găleți plină ochi din lichidul fără epuizare. De asemenea, în fiecare zi de târg a lunii, căruțașii știau că la casa aceea este deschisă mereu poarta pentru a-și adăpa caii însetați de drum sau de zăbovitul îndelungat în fața eventualilor cumpărători.

Într-o parte a fântânii se găsea întotdeauna un ton* plin cu apă pregătită pentru udarea plantelor din perioada când pământul rămânea secătuit. În acele zile ne jucam și noi, copiii, prin preajma locului, stropindu-ne reciproc cu apa care mai rămânea în găleata agățată de capătul lanțului. Părinții strigau la noi, dacă ne prindeau, dar noi nici că-i băgam în seama, răcorirea fiind mai importantă. Tot străvechea fântână era frigiderul în care slobozea tata carnea pe care o procurase din timp pentru sfârșitul de săptămână. Se mai spunea că, dacă ți-ai făcut de lucru cu găinile, trebuie să-ți apleci capul peste marginea fântânii și vei scăpa astfel de păduchii de care te-ai fi putut umple. Iar nouă ne plăcea să credem asta, mai ales că aveam un motiv să admirăm de pe margine ochiul miraculos și mereu generos.

Multe alte amintiri îmi stârnește acest plămân prin care pământul respira aerul de la suprafață, iar noi ne adăpam din apa pură a vieții. Doar că, din acest an, sursa aceea pe care-o credeam eternă și-a închis pleoapa, lăsând în schimb doar o gaură neagră și seacă. E drept că există apă curentă în oraș, pentru cei care au optat să și-o introducă, însă, când e secetă mare, ni se impune de la primărie să nu o folosim la irigatul plantelor, iar atunci ne uităm cu tristețe la fântâna muribundă. Anul trecut am chemat o echipă de fântânari să o decolmateze, au scos vreo zece găleți de mâl și nisip și au cerut 600 de lei. Izvorul timid a curs câteva zile, după care s-a oprit din nou. Am dedus că e nevoie de o adâncire mai mare, de aceea am chemat altă echipă, în această vară. De data asta am nimerit peste o trupă de patru țigani insistenți care ne-au promis o reușită garantată, la un preț convenabil. Au scos și ei vreo zece găleți de nisip, cu vestea că izvorul va curge continuu, doar să reînceapă ploile. Nota de plată a fost exagerat de mare, dar cine ar mai fi avut curajul să crâcnească în fața lor, chiar dacă au cerut 2750 lei. Astfel am mai trecut în cont o dezamăgire, cu banii dați și tot fără apă.

Bătrâna fântână stă acum nefolosită, dar eu și soră-mea nu ne pierdem de tot speranța. Am auzit că și alte fântâni din Maramureș au pățit la fel în acest an și ne gândim că ploile se vor revanșa în așa măsură încât să se redeschidă din nou ochiul acela de care ne e atât de dor.

* butoi fără capac