Sunt foarte multe lucruri cărora nu le apreciem valoarea, atâta vreme cât le avem. Dar cea mai importantă este, fără îndoială, sănătatea. Până nu avem probleme din cauza ei, cât timp cei din familie sunt viguroși și plini de viață, problemele generate de lipsa sănătății ni se par atât de îndepărtate încât nu merită să ne facem griji. Cu atât mai dureros este când buna funcționare a organismului este întreruptă brusc de un accident care dă peste cap toate visele și optimismul de care dispuneam. Iar când nenorocirea se întâmplă unui tânăr iubit și iubitor, care promitea mult în viață, părinții lui simt că trebuie să facă absolut orice pentru a-l readuce la starea dinainte.
Emil era lumina ochilor mamei sale și stâlpul de care-și sprijinea tatăl cele mai mari speranțe. Familia Isache mai avea un băiat și trei fete, la fel de frumoși și de cuminți ca fratele mai mare, doar că acesta din urmă avea ceva în plus: credința fără măsură în Cel de Sus, care-l făcea mai iubit de ai lui și de oamenii cu care relaționa. Părea un sfânt intangibil și tocmai de aceea nu le-a venit să creadă cunoscuților când au auzit de accidentul prăpăstios. Plăcerea lui cea mai mare era să se dea cu parapanta, momente în care se simțea mai aproape de cer, de Creatorul căruia i se ruga cu pasiune și dăruire. Atunci, trăia emoții de nedescris, zburând lin deasupra naturii sublime, purtat de aripi pe care le percepea crescute din trupul lui. Doar că, la ultima experiență de acest gen, aripile i s-au frânt inexplicabil, iar el a căzut ca o pasăre rănită. Salvamontul a fost alertat de colegii cu care ieșise pe munte, fiind apoi recuperat într-un timp relativ scurt. Viu, însă într-o stare gravă, cu multiple fracturi vizibile și posibile alte leziuni interne.
Familia îndurerată s-a prezentat la spital, de unde nu a plecat până nu a primit verdictul dureros: băiatul lor avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă și de durată, dar sunt speranțe să scape cu viață. Șansa de reușită, și implicit de supraviețuire, era de cincizeci la sută, având în vedere că și inima dădea semne de slăbiciune. Domnul și doamna Isache erau oameni foarte credincioși, iar copiii lor le-au moștenit cu scrupulozitate evlavia. Toată noaptea s-au rugat, iar tatăl a luat legătura, prin telefon, cu părintele paroh pentru a-i chema la rugăciune pe toți enorașii. Lumea îl admira și iubea pe Emil, iar rugăciunile lor puteau face minuni în această situație.
Spre dimineață, s-au întâlnit în salonul băiatului cu preotul spitalului, un bătrân blajin și cu multă experiență în astfel de cazuri. După o altă serie de rugăciuni, făcute împreună, părintele Ștefan l-a sfătuit pe domnul Isache:
– Am auzit că operația băiatului dvs. are loc astăzi, pe la ora două. Știu că e una dificilă pentru orice medic chirurg, dar ar fi bine să-l rugați pe domnul profesor Antonescu să o facă, deși el iese din tură pe la amiază. E un om bun și o să vă înțeleagă, dacă veți apela la bunăvoința dumnealui.
Tatăl lui Emil reacționă imediat:
– Dacă e nevoie de bani, pot să-i ofer oricât, numai să-mi salveze fiul.
– Nu, nu de bani e vorba, ci doar de o discuție din care să vadă cât de mult sunteți afectat și cât ar însemna ajutorul dumnealui, îl lămuri bătrânul preot.
Domnul Isache a oftat cu amărăciune și i-a răspuns îndurerat bătrânului:
– Voi face tot posibilul să-l prind la timp pe chirurg, după ce vom termina rugăciunile pe care le vom ridica spre Dumnezeu, în Biserică, alături de enoriașii care l-au cunoscut pe Emil și ni se alătură astfel în greau încercare prin care trecem. Vom fi acolo cu toată familia și îl vom ruga pe Cel de Sus să ne ajute prin nemărginita lui milostenie.
Preotul l-a asigurat că și el se va ruga din spital și le va fi cu sufletul alături, după care familia Isache a plecat cu ochii în lacrimi spre lăcașul unde era planificată adunarea credincioșilor. Rugăciunile au ținut mai mult decât se presupunea, pentru că o serie lungă de prieteni au vrut să-și aducă mica lor contribuție prin cuvinte fierbinți de implorare a Divinității, întru ajutorarea celui mai supus dintre robii pământeni.
Domnul Isache a revenit la spital după ora două, când Emil era în operație cu un medic mai tânăr și mai puțin experimentat. S-a reîntâlnit cu părintele Ștefan și au continuat să se roage împreună pentru reușita intervenției, dar, după câteva ore, au fost anunțați că Emil s-a stins din cauza unui stop cardiac. Cu ochii în lacrimi și răvășit de veste, tatăl a ridicat ochii spre cer și a rostit cu reproș:
– De ce ne-ai pedepsit, Doamne? Eram cu toți credincioși și supuși credinței pe care o propovăduiam tuturor, ne-am rugat sute de oameni să ne ajuți în aceste momente, dar Tu ne-ai abandonat tocmai în aceste momente! De ce?
Bătrânul preot i-a luat mâinile într-ale lui și i-a răspuns cu vorbele lui blânde și înțelepte:
– Dumnezeu nu te-a părăsit, dar rugăciunile nu sunt întotdeauna îndeajuns. Uneori e nevoie și de câte o rugăminte adresată oamenilor potriviți, pentru că și ei sunt parte din Marea Lucrare a Domnului. Poate că, dacă ți-ai fi făcut puțin timp să-l rogi pe doctorul Antonescu să facă el operația, băiatul tău ar fi trecut cu bine peste ea. E un om bun și poate face minuni, dar are pretenția să vorbească înainte cu aparținătorii, să îi privească în ochi și să vadă cât de mult își doresc ajutorul său. O rugăminte către un semen de-al nostru e ca o rugăciune către cel căruia Dumnezeu i-a dat harul să te ajute în numele lui. În fiecare din noi e un mic Altar, prin care El ne ascultă și ne dă putere.
Domnul Isache a rămas descumpănit după despărțirea de preot, dar l-a înțeles după multe zile de cugetare. De atunci a devenit mai atent cu toți oamenii din jurul lui și crede că pierderea lui Emil a fost un mesaj pentru cei ca el.
Este o întrebare pe care și-o pun aproape toți oamenii și la care nu s-a găsit încă un răspuns convingător. Unii renunță să-l mai caute și consideră că-i un mister pe care nu suntem pregătiți să-l înțelegem. Alții vin cu concepții și demonstrații diferite, de la caz la caz, încercând să ne lămurească de unde venim și unde trebuie să ajungem. Dar nimeni nu poate aduce dovezi concrete, așa cum nu ne poate dovedi că există viață după moarte, singurul argument fiind credința.
Atunci de ce aș mai aduce în discuție această crucială preocupare, un fel de ”a fi sau a nu fi” care obsedează de mii de ani specia umană? Pentru că, oricum, nu o să vin cu marele răspuns, neavând de unde să-l iau. Pot să apelez doar la logică, lăsând la o parte legendele, misticismul și tonele de presupuneri, mai mult sau mai puțin fictive. Iar cea mai simplă explicație constă într-un singur cuvânt: EVOLUȚIA. Cea pe care Darwin a studiat-o și prin care a șocat lumea cufundată în prejudecăți.
Tot universul evoluează, ființele pământului au făcut la fel și o vor face atâta timp cât vor exista. Pământul a fost sterp, dar a prins viață, mai întâi prin ”supa primordială”, bacterii și microorganisme care s-au tot transformat și dezvoltat în organisme tot mai complexe. Toate viețuitoarele din jurul nostru au evoluat, doar că viața noastră e prea scurtă pentru a sesiza acest proces. Cea mai rapidă transformare s-a produs asupra speciei umane, datorită inteligenței și inventivității sale. Omul a apărut doar în urmă cu circa 150.000 de ani, iar astăzi stăpânește planeta, în timp ce animale cu mai multă ”vechime” aproape că au rămas neschimbate în acest timp. Cum ar fi crocodilii sau rechinii.
Am ajuns în vârful lanțului trofic, dar asta nu înseamnă că avem dreptul să ne purtăm de parcă am fi niște stăpâni egoiști. Dimpotrivă, această poziție ne obligă să monitorizăm planeta, să o ajutăm cu judiciozitate în menținerea echilibrului și evoluția celorlalte specii, partenere de viață cu noi. Altfel, am ajunge niște paraziți care trebuie eliminați pentru a salva viața de pe planetă, milioane de specii care au evoluat în sute de milioane de ani.
Evoluția noastră a devenit tot mai rapidă și mai sesizabilă, după cum spuneam mai sus. Nu numai spiritual, cultural, dar și fizic. În urmă cu milenii, era mare lucru când se inventa câte ceva, dar astăzi se realizează minuni tehnologice în fiecare an. Trenul, autoturismul, avionul, rachetele cosmice, calculatorul, celularul, sunt doar câteva din realizările aproximativ recente ale omului, iar pe măsură ce trec anii, acestea devin mai numeroase și cu un impact decisiv în schimbarea speciei noastre și, implicit, a planetei.
Oare unde ne va duce această tehnologie? Poate să fie benefică până la un anumit punct, după care ne poate distruge lent sau brusc, prin apăsarea unui buton roșu. Din nefericire, avem un caracter prea competitiv, mergând până la agresivitate și comportament violent. Nu vreau să generalizez, dar tocmai acele persoane sunt alese în a lua decizii privind destinul multor state, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul istoriei. Ei știu cum să manevreze turmele de oameni prin lozinci și declarații care par convingătoare, transformându-i astfel în idoli și patrioți aparent incoruptibili. Am zis ”turmă”, pentru că oamenii se transformă cu adevărat în așa ceva când sunt adunați laolaltă. Chiar de nu vor să recunoască, nu sunt cu nimic mai presus decât oile.
Am observat asta încă de pe vremea când eram la școală. Aveam printre noi un coleg bătăuș, care-și adunase o gașcă de admiratori cu care stăpânea toată clasa. Niciun sfat sau avertisment nu avea efect asupra lor, cel care avea curajul s-o facă fiind în pericol să fie linșat. Atunci, m-am gândit să-l abordez pe fiecare în parte, iar metoda a început să dea roade. Băieții din anturajul lui – cărora le-am explicat între patru ochi că prin încurajarea violenței vor ajunge să aibă probleme în societate, zăbovind în detenție sau la casa de copii – au devenit mai liniștiți și îl evitau pe recalcitrant. Bătăușul s-a văzut tot mai singur fără susținerea admiratorilor săi și astfel am ajuns și la sufletul lui, care s-a dovedit la fel ca al nostru, însă mai rănit și speriat de încercările vieții.
Dar să nu divagăm, ci să revenim la titlul atât de cuprinzător încât ar fi nevoie de multe volume pentru a-l dezvolta. ”Trăiește, adună și împarte” sunt trei activități care pot fi făcute deodată, chiar din copilărie. Trăind primii ani din viață, adunăm iubirea oferită de părinți, de frați, de oamenii din jur, în timp ce oferim ca recompensă iubirea noastră, zâmbetele și bucuria cu care-i întâmpinăm pe cei dragi. Adunăm, de asemenea, cunoștințele și educația, pe care le asimilăm și prin care începe să ni se formeze caracterul. E primul pas spre evoluția spirituală, sentimentală, cea mai importantă dintre toate. Pentru că această evoluție e bine să se facă armonios, nu doar în ceea ce privește acumularea de cunoștințe și de bunuri materiale.
Sărăcia e cel mai important stimulent pentru afirmare, iar bogăția moștenită de mic poate fi o frână în calea rolului benefic în societate. Cea mai tentantă și spectaculoasă realizare pare a fi cea de acumulări materiale, după cum vedem că se întâmplă adesea. Nu e rău să ajungi bogat, dacă știi cum să folosești acest succes prin a da mai departe, celor mai puțin norocoși. Doar așa poți demonstra că ai evoluat cu adevărat. La fel ca și celelalte specii, nu putem să trăim și să ne autodepășim decât ajutându-ne unii pe alții. Să învățăm de la furnici sau albine, care-și sacrifică viața pentru mușuroi sau regină.
Dacă evoluția tehnologiei e mai rapidă decât cea spirituală, devine un pericol pentru întreaga specie și întregul Pământ. Când ai la dispoziție invenții pe care nu ai capacitatea să le folosești doar spre îmbunătățirea vieții tuturor, înseamnă că s-a produs un dezechilibru cu un potențial auto-distructiv. Din păcate, am ajuns în această situație și doar o schimbare de optică poate să redreseze această anomalie. Educația și preocuparea pentru aproapele nostru trebuie să fie la fel de importantă ca pentru propria noastră persoană. E necesar să înțelegem că suntem un tot unitar și ținta noastră este să ajungem la o gândire comună, ca un mecanism în care fiecare piesă contribuie la buna lui funcționare.
Ne apropiem cu pași repezi de o răscruce periculoasă, iar noi continuăm să luptăm unul împotriva celuilalt. Ignorăm evoluția cea mai importantă, salvarea prin generozitate, și continuăm să fim atrași de strălucirea banului, de cea a succesului individual. Viața ne pune astfel la încercare, dacă merităm sau nu să mergem mai departe. Se presupune că a mai existat cel puțin o specie similară cu a noastră, și sunt multe dovezi în acest sens. Dar e posibil să fi dispărut tocmai din cauza greșelilor pe care le facem și noi. În schimb, fiți siguri că există în Univers civilizații care au știut să-și regleze evoluția și astfel să ajungă un tot în unde fiecare își aduce o contribuție egală în evoluția continuă și pentru a călători pe mii de alte planete. Probabil ne-au cercetat și pe noi, dar și-au dat seama că nu le merităm atenția. Poate au avut dreptate, dar încă mai este ceva timp să demonstrăm că s-au înșelat.
Nouă semne care îți arată dacă ești un suflet ales
În această lume există persoane care au un așa zis suflet ales, de la naștere și până la moarte. Dar cum ne dăm seama dacă o persoană este un suflet ales?
Existența sa solitară nu este preferința lui sau un temperament antisocial – el este pur și simplu un suflet vechi. Vechi în inimă, vechi în minte și vechi în suflet, această persoană este un suflet vechi, care își găsește viziunea sa asupra vieții foarte diferită și mult maturizată față de cei din jurul lui. Ca urmare, un suflet vechi trăiește viața pe plan intern, își urmărește propria sa cale, în timp ce restul din jurul lui se înghesuie să urmeze pe altcineva. Poate ați experimentat acest lucru în propria voastră viață sau l-ați văzut la altă persoană. Dacă încă nu ați descoperit cât de vechi este sufletul vostru, citiți unele semne revelatoare de mai jos.
9. Ai tendința de a fi un solitar
Pentru că sufletele vechi sunt dezinteresate de preocupările și interesele oamenilor de aceeași vârstă cu ei, își fac cu greu prieteni. Rezultatul este că sufletele vechi au tendința de a se regăsi singuri o mare parte din timp.
8. Îți place cunoașterea, înțelepciunea și adevărul
Într-adevăr, acest lucru pare un pic grandios și nobil, dar un suflet vechi se găsește în mod natural gravitând spre partea intelectuală a vieții. Sufletele vechi înțeleg în mod inerent că înțelepciunea este fericire, cunoașterea este puterea și adevărul este libertatea, așa că de ce să nu căutăm și noi aceste lucruri? Aceste preocupări sunt mult mai semnificative pentru ei decât să citească cele mai recente bârfe mondene sau cele mai recente achiziții din fotbal.
7. Ai înclinație spre spiritualitate
Majoritatea sufletelor vechi tind să aibă sensibilitate și să fie spirituali. Depășirea limitelor propriului ego, în căutarea iluminării, promovarea iubirii și păcii pe planetă sunt principalele ocupații ale acestor suflete. Se pare că pentru ei cel mai înțelept lucru este să folosească timpul la maxim.
6. Trebuie să înțelegi temeritatea vieții
Sufletele vechi sunt afectate de memento-urile moralității sale, dar și de tot ceea ce îi înconjoară. Acest lucru face ca ei să fie precauți și uneori retrași, dar cu înțelepciune își dictează modul în care să-și trăiască viața.
5. Ești grijuliu și introspectiv
Sufletele vechi tind să gândească mult… despre tot. Abilitatea de a reflecta și de a învăța din acțiunile lor și ale altor persoane este cel mai mare profesor al lor. Unul dintre motivele pentru care sufletele vechi sunt atât de vechi este că ei au învățat foarte multe lecții prin propriile procese de gândire, posedând o perspectivă asupra vieții și având capacitatea de a observa în liniște ce se petrece în jurul lor.
4. Puteți vedea imaginea de ansamblu
Rareori se pierd în detalii superficiale pentru a obține grade inutile (promovare la locul de muncă). Ei au tendința de a privi viața prin ochii unei păsări, văzând ceea ce este mai înțelept și semnificativ pentru viața lor. Atunci când se confruntă cu probleme, sufletele vechi au tendința să le vadă ca pe niște dureri temporare care le servesc pentru a crește cantitatea de bucurie în viitor. Prin urmare, sufletele vechi au tendința să aibă o viață plină de liniște și stabilitate, datorită abordării lor asupra vieții.
3. Nu ești materialist
Bogăție, statut, faimă… sunt înainte de a fi un suflet vechi. Sufletele vechi nu au scopul de a urmări lucruri care pot fi luate ușor de la ei. Pentru ei nu prezintă interes lucrurile de scurtă durată, deoarece acestea aduc foarte puțină împlinire sau semnificație în viața lor.
2. Ai fost un copil ciudat din punct de vedere social
Aceste lucruri nu sunt văzute întotdeauna, dar multe suflete vechi prezintă semne ciudate de maturitate, de la vârste mici. De multe ori, acești copii sunt etichetați ca fiind „precoce”, „introvertiți” sau „rebeli”, și se încadrează greu în comportamentele de masă. De obicei, acești copii sunt extrem de curioși și inteligenți, văzând scopul multor lucruri pe care le zic și fac profesorii lor, părinții și colegii. Dacă poți spune că adesea copilul tău este ca un adult – probabil ai parte de un suflet vechi.
1. Trebuie doar să te „simți” vechi
Sentimentele care însoțesc un suflet vechi sunt de obicei: sentimente de circumspecție, oboseală mintală, răbdare, atenție și un calm detașat. Din păcate, acest lucru poate fi perceput ca fiind distant și rece, care este unul din multele mituri ale sufletelor vechi.
Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti să mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…
.
– Rudyard Kipling
TELEGONIA: Primul partener din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi
Telegonia este o teorie, demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi. De aici reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care o femeie face copii, tatăl biologic de drept este primul partener din viaţa acesteia, ba mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului copiilor săi.
Lăsând la o parte dramele în care femeile sunt părăsite de soţi pentru că odraslele nu seamănă cu ei, chiar dacă ele nu au întreţinut relaţii sexuale cu niciun alt bărbat, telegonia are dovezi certe, expuse de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Exemplul cel mai concludent este atunci când s-a încercat împerecherea unei iepe pursânge cu un mascul de zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi!
Această întâmplare a fost punctul de pornire al teoriei telegoniei. Cromozomii au capacitatea de a memora informaţia nu doar pe cale materială, ci şi pe cale ondulatorie, prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că într-o iapă în care au ajuns spermatozoizii unei zebre, au rămas o vreme acolo, apoi s-au ventilat. Rămaşi sub formă de corpusculi ondulatorii, de unde, de informaţii care rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. În mod identic stau lucrurile şi în genetica umană.
Un alt caz aparent straniu a fost explicat de geneticienii care au asistat la venirea pe lume a unui copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică a copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un alb.
Telegonia este o realitate, chiar dacă ne place sau nu, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic. Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin ,,allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de ,,allele” dau genotipul individual. Mai explicit şi mai scurt, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se ,,lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect mai târziu.,,Al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatină, seamănă al naibii de mult cu vorba românească străveche ,,al lelei”, când este vorba de un copil cu tată incert.
În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie, nu e doar un principiu moral, ci şi genetic. Informaţiile genetice dezordonate, introduse în viitoarea mamă odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu determină degrafarea zestrei genetice a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecţiuni. Aceasta este cauza pentru care în ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoşi ca în trecut. Femeile întreţin foarte multe relaţii sexuale cu parteneri diferiţi până să nască copii, iar informaţiile genetice pozitive, dar şi negative, rămân în interiorul mamei, influenţând dezvoltarea fătului şi, implicit, al copilului.
Trăim într-o lume cu multe inechităţi, aş putea spune că în orice domeniu şi în oricare parte a lumii. Cea mai mare discriminare este făcută de posibilităţile materiale, apoi de regiunile geografice, de cultură, educaţie, sex, religie ş.a.m.d. Aşa a fost de când a existat omenirea şi probabil că aşa va fi până la dispariţia ei. E un fapt pe care trebuie să-l acceptăm şi să încercăm doar să-l atenuăm în măsura în care ne stă în putere.
Totuşi există un lucru care nivelează în cele din urmă nedreptăţile, un lucru pe care nimeni nu-l poate evita şi care, oricât ar fi de bogat şi influent un om îl va readuce la egalitate deplină cu orice muritor. Moartea, căci despre ea este vorba, poate fi amânată de medicii pricepuţi şi bine plătiţi, prin medicamentele scumpe şi rare, prin transplanturi şi tratamente sofisticate, dar în cele din urmă orice om trebuie să o accepte şi să părăsească acest Pământ, lăsând locul celor cărora le vine rândul la viaţă.
Săptămâna trecută am auzit cu toţii că s-a mai stins un dictator. E vorba de preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, care a murit în urma unei boli prelungite de cancer. Printre ultimele lui cuvinte au fost cele de implorare: ,,Nu mă lăsaţi să mor!!!”. Liderul muribund avea de toate: bani, influenţă, admiratori şi tot ce şi-ar fi dorit. Doar zile de viaţă nu mai avea şi ar fi dat orice pentru a şi le cumpăra. Dar cu moartea nu poţi să negociezi, nu o poţi corupe sau păcăli. A făcut-o o dată Ivan Turbincă, dar asta e doar o povestire ce ne face doar să zâmbim.
Doamna cu coasa îşi face datoria cu consecvenţă şi conştiinciozitate, fără să ţină seama de numele, averea sau importanţa celui care trebuie să dea în primire. Vă daţi seama ce haos ar fi dacă ar putea fi şi ea coruptă?! Ar rămâne în viaţă doar bogătaşii care şi-au cumpărat nemurirea sau măcar o perioadă mai îndelungată de timp. Ar muri doar cei tineri şi săraci, iar în cele din urmă omenirea ar dispărea, fiindcă cei bătrâni şi-ar pierde mintea şi şi-ar da în cap unii altora. Pentru că ei pot trăi doar prin majoritatea omenirii care este motivată să creeze zilnic, să producă şi să le ofere mărfuri şi alimente în schimbul banilor pe care ei i-au acumulat.
E adevărat că unii dintre ei au mustrări de conştiinţă şi împart din banii lor celor care sunt mai puţin norocoşi, dar totul până la o limită. Nimeni din cei care trăiesc pe picior mare nu ar oferi din zilele lui altora, căci pentru fiecare viaţa e nepreţuită. Şi e nepreţuită fiindcă nu poate fi cumpărată pe bani. De aceea e bine că moartea nu face deosebire şi ne dă fiecăruia ocazia să trăim după cum ne pricepem sau avem norocul. Măcar în moarte să fim egali, dacă în viaţă suntem discriminaţi. La plecarea dintre cei vii vom fi îngropaţi în acelaşi pământ, iar averile vor rămâne la suprafaţă.
Numele fiecăruia va dăinui mai mult sau mai puţin, nu în funcţie de avuţia pe care a acumulat-o, ci de moştenirea spirituală pe care a lăsat-o. Iar acea moştenire nu se transmite prin testament sau conturi în bancă, ci prin idei care nu pot fi îngrădite sau cenzurate de nici o voinţă.
* Nu folosiţi cuvinte pentru a jigni sau pentru a bârfi, lucru valabil inclusiv pentru voi.
* Aplicaţi puterea cuvântului în sensul adevărului şi al iubirii.
* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.
2. “NU LUAŢI NIMIC LA MODUL PERSONAL!”
* Nimic din ceea ce fac alţii nu are vreo legătură cu voi.
* Tot ce afirmă şi tot ceea ce fac ei este proiecţia propriei lor realităţi, a propriului lor vis.
* Dacă deveniţi imuni la opiniile şi la acţiunile celor din jur, nu veţi mai fi victimele unei suferinţe inutile.
* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.
3. “NU FACEŢI PRESUPUNERI INUTILE!”
* Căutaţi în voi curajul de a pune întrebări şi de a exprima ceea ce doriţi cu adevărat.
* Comunicaţi cu cei din jur cât mai clar cu putinţă, evitând astfel neînţelegerile, tristeţea şi dramele inutile.
* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.
4. “FACEŢI ÎNTOTDEAUNA TOT CEEA CE VĂ STĂ ÎN PUTERE!”
* Nu uitaţi însă că eficienţa noastră maximă se schimbă de la o clipă la alta, la fel cum starea organismului diferă atunci când acesta este sănătos, de momentul când este bolnav.
* Indiferent de circumstanţe, faceţi tot ce vă stă în putere.
* Veţi evita astfel autodescurajarea, criticile şi regretele inutile.
* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.
**FRICA**
Frica se leagă mai ales de supărare, gelozie, insucces şi timiditate. În cazul în care reuşiţi să o suprimaţi, puneţi capăt sentimentelor negative menţionate mai sus. Simţiţi frica din cauza unei primejdii nebănuite.
CUM SĂ ÎNVINGEŢI FRICA
Trebuie să ştiţi în primul rând că de ce vă este frică, nu se va întâmpla niciodată.
**SUPĂRAREA**
Supărarea poate constitui un răspuns violent şi agresiv la obstrucţionare, jignire sau nedreptate. Sunteţi obstrucţionat când cineva sau ceva vă încurcă socotelile. Reacţia agresivă e rezultatul fricii induse de faptul că nu a-ţi fost stăpân pe situaţie, sau nu l-aţi putut domina pe cel care v-a dejucat planurile. Dacă v-a jignit cineva, vă simţiţi negat în întegritate şi simţiţi o frică viscerală. În ceea ce priveşte nedreptatea, justeţea este o amăgire.
**URA**
Urâţi pe cineva din anturaj (şi nu numai din anturaj), pentru că îl consideraţi cauza nefericirii dvs. Vă enervează, vă deprimă, vă face să vă simţiţi nesigur, pierzându-vă încrederea în dvs. Vă provoacă o reală alergie psihică. Acest fel de “alergie” apare doar faţă de aceia de care sunteţi legat sentimental. Oricum ar fi, ura din dvs. stârneşte reflexe de frică.
**DUALISMUL**
“Fericirea trebuie căutată în adâncurile nefericirii.” ,,Doar în noaptea întunecată există lumină”. Dacă sunteţi nefericit, recâştigaţi-vă încrederea în dvs. Nu vă încredeţi în aparenţe.
Într-o zi de vară, Huang merse la cimitirul satului, cu un buchet de bujori la mormântul soţiei sale. În timp ce aranja el acolo florile într-un vas cu apă, ceva îi atrase atenţia: un bărbat aşeza pe mormântul vecin un bol cu orez. Huang s-a apropiat mirat şi puţin sarcastic l-a întrebat:
– Nu te supăra omule, doar nu crezi că defunctul tău chiar o să mănânce orezul?
– Ba da, a răspuns foarte calm cel întrebat, atunci când al tău o să miroasă florile!
Morala:a respecta opiniile altora este una din cele mai mari virtuţi pe care le poate avea o fiinţă umană. Oamenii sunt diferiţi, acţionează diferit, gândesc diferit. Nu judecaţi… dar încercaţi să înţelegeţi şi dacă nu puteţi, atunci uitaţi…
Amintiţi-vă cele cinci reguli pentru a fi fericit:
* Eliberează inima de amărăciune.
* Eliberează mintea de griji.
* Trăieşte simplu.
* Dăruieşte mai mult.
* Aşteaptă-te să primeşti mai puţin.
Şi nu uita că îmbătrânirea este obligatorie, pe când grandoarea este o opţiune!
racoltapetru6 