Aș putea suporta să-mi calci inima în picioare,
dar mi se sfâșie sufletul când o faci zâmbind,
măcar dacă te-ai lipsi de tocuri când pășești peste ea
și mi-ai îndulci lacrimile cu o privire nostalgică.
Amintirea e tot ce o să-mi rămână,
după ce o să-mi perforezi generatorul iubirii,
provocându-i secătuirea de orice fior.
Voi nădăjdui la o altă ploaie roșie,
cu harul de a-i inocula o nouă sevă emoțională.
Categoric inima, ca sediul al iubirii, își poate reveni, și chiar miraculos! ❤
Se și spune că nici nu ne putem da seama câte poate să rabde o inimă. Mulțumesc pentru minunatul dar muzical! ❤
Versuri frumoase de iubire si de suferinta, mi-a placut mult! Sa ai parte de multe inspiratie! O seara minunata iti doresc! 🙂
Sunt stări emoționale împărtășite ca de la inimă la inimă, dragă prietenă! Ne încearcă pe mulți de-a lungul vieții, dar sper ca în cazul tău să fie doar din acelea plăcute! ❤
Hai că vin și eu pe post de Gică-contra. 🙂 Îți mărturisesc că acea ploaie roșie m-a dus instantaneu cu gândul la comunism. Dl. Florin e de vină. 🙂 De dragul meu și al celor traumatizați de comunism, poți să înlocuiești ploaia roșie cu ploaia stacojie sau purpurie?
M-ai pus într-o dilemă, pentru că inima pulsează sânge roșu, culoare care simbolizează și iubirea. Promit că o să mă mai gândesc. 🙂
Nah, lasă așa. Cum spuneam, dl. Florin mi-a defectat gândirea. 🙂