BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Știe cineva ce înseamnă „servicii funerare complete”?
Ți-l și omoară? Întreb pentru o prietenă…
* Ioane, să fie clar: familia tradițională este formată dintr-un bărbat și o femeie.
– Atunci, ce caută mă-ta la noi?!
* Fetelor, a venit frigul!
E timpul să vă scoateți șosetele din sutien și să le trageți pe picioare!
* Pentru o viață sănătoasă faceți 5.000 de pași pe zi și dragoste o dată la două zile. Dacă nu aveți cu cine, dublați numărul de pași.
* Când îmi urează cineva „o zi frumoasă ca tine să ai”, mă uit în oglindă să știu dacă îmi vrea binele sau mă blestemă!!!
* Interviu cu parohul:
– Ai fost cuminte în lume?
– Foarte cuminte! Chiar și după ce m-am măritat, am rămas virgină!
– Perfect, tu primești cheia de aur!
Către a doua femeie:
– Dar tu, cât de cuminte ai fost?
– Păi, am fost virgină înainte să mă mărit, dar apoi nu am mai fost!
– Tu primești cheia de argint!
Către a treia femeie:
– Și tu, fiica mea, cât de cuminte ai fost?
– Deloc! Am făcut „nebunii” cu oricine, oriunde!
– Tu primești cheia… de la camera mea!
* Andrei: – Hei, bă, ce mai faci? Ești bine?
Mihai: – Tocmai am avut o ceartă uriașă cu iubita mea. Se enervează degeaba!
Andrei: – Serios? Ce s-a întâmplat?
Mihai: – Eram super aprinși, începeam să ne dezbrăcăm… Ea își scoate blugii, apoi bluza… și eu o întreb: „Dar de ce porți sutienul surorii tale?”
* O nevastă se plânge prietenei:
– Soțul mă bate zilnic și nu înțeleg de ce…
– Poate e murdar în casă?
– Nu, zilnic fac curățenie, spăl, șterg praful.
– Poate nu-l hrănești bine?
– Nuuu, toată ziua pregătesc din cele mai proaspete produse!
– Poate copiii învață rău la școală?
– Nu, mereu merg la școală, fac lecțiile cu ei, vorbesc cu profesorii, învață doar pentru nota zece!
– Atunci, nu știu… Poate îl înșeli?
– A, doar pentru asta?!
* – Mai întâi i-am dat jos fusta, apoi încet bluza, a urmat sutienul, iar chiloții mi-au căzut singuri la picioare…
– Bogdan! Fără detalii! Te-am rugat doar să iei rufele uscate de pe sârmă!
* Nu frânge inima nimănui, are doar una.
Rupe-i oasele… are 206!
* Dacă pleci la munte și îți este frică de urs, ia cu tine pe cineva care fuge mai încet.
* Un tip îi face cadou iubitei un inel cu un diamant foarte mare. Ea se uită la el mai atentă și vede scris: „Made in China”.
– Îmi faci cadou un diamant fals?!
El zâmbește și îi spune:
– Merge perfect cu genele, sânii și buzele tale!
* Diferența dintre o femeie dezbrăcată și un bărbat dezbrăcat este că la el se vede ce gândește!
* Mă întreabă șeful:
– Îți place berea caldă?
– Nu.
– Dar femeile transpirate?
– Nuu, bleah!
– Perfect! Tu pleci în concediu în ianuarie!
* De la o anumită vârstă, nu mai diferențiezi părțile corpului prin „stâng” sau „drept”, ci prin „ăla bun” și „ăla care mă doare”.
* În spital:
– Doctore, mutați-l, vă rog, pe vecinul meu de salon în altă cameră, că se crede motocicletă.
– Vă deranjează zgomotul pe care îl face?
– Nu, gazele scoase pe țeava de eșapament!
* Doar românul se culcă cu 50 de femei măritate și crede că a lui îi este fidelă.
* Maria și Leana la o tacla:
– Fă, Marie, tu te-ai culcat cu Ion din prima seară, când l-ai cunoscut?
– Da.
– Păi, n-a fost cam devreme?
– Nu, că era după miezul nopții.
* Memorabile cuvintele lui Mahathma Gandhi:
„Dacă există un idiot la putere este pentru că cei care l-au ales sunt bine reprezentați!”
* Un mare filantrop moare.
Văduva ridică o piatră funerară cu inscripția „Odihnește-te în pace!”
Apoi, află că decedatul și-a lăsat toată averea bisericii. Drept care pune să se mai graveze un rând: „Până vin la tine!”
* O călugăriță a cerut, înainte să moară, să i se graveze ceva specific pe piatra funerară: „M-am născut virgină, am trăit virgină și am murit virgină”.
Pietrarul a zis că sunt prea multe cuvinte, așa că i-a scris: „Returnată nefolosită”.
* Pe nevasta unui fermier o apucaseră durerile facerii. Doctorul luă un felinar, înhamă calul la trăsură și o porni în noapte. Fermierul îl conduce pe medic în dormitor, iar acesta începu să-și facă datoria. După un timp, se auzi un orăcăit.
– Felicitări, ai o fetiță!
Nu apucă să răspundă fermierul, că i se porunci:
– Dă felinarul mai aproape, sigur mai e unul! Un băiețel! Bravo, fiule!
– Fă lumină mai mare. Am impresia că vine și al treilea!
Simțind că face infarct, țăranul șopti:
– Domnu’ doctor, să stingem felinarul! Am impresia că lumina îi atrage!
* 4 zodii care au mereu ceva de comentat:
– Berbec, Taur, Scorpion și Femeile.
* – Nu mai pot! Toți bărbații înșală!
– Vai, dar de ce spui asta?
– Păi… Andrei mă înșală, Mihai mă înșală, Radu mă înșală… Și, mai nou, am aflat că mă înșală și soțul!
* – Draga mea, pot să-ți sărut fruntea? Și năsucul? Și ochișorii… Acum și buzișoarele… Gâtișorul, burtica… Acum, piciorușele…
– Nu sări peste!
