Racolțisme (91)

* Cine nu-i în stare să iubească nu poate suporta nici iubirea celor din jur.
* Dacă asurzești ești condamnat să-ți asculți propriile gânduri.
* Te naști cu nenumărate pretenții, dar mori cu multe regrete.
* Cei care consumă frecvent ardei iuți, sărută mai cu foc.
* Dacă vrei să scapi de umbră, trebuie să te adăpostești în întuneric.
* E preferabil să folosești doar ce-i natural, inclusiv inteligența nativă.
* Nu e suficient să creezi artă, mai trebuie să știi și cum să o promovezi cât timp trăiești.
* Iubirea e de obicei dulce, însă unii o consumă picantă, acrișoară sau chiar amăruie.
* În zadar acumulezi o sumedenie de cunoștințe, dacă mintea ți-e contaminată cu reziduuri toxice.
* Când ai ajuns să privești lumea de sus, ai grijă să nu o calci în picioare.
* Tot mai mulți ridică mâna doar pentru a ieși în evidență, nu pentru că au și răspunsuri.
* Cu toții suntem călători în timp, doar că viitorul e singura direcție.
* Devoratorii de idei sunt aceia care nu sunt capabili să le aibă, dar sunt porniți să le înăbușe pe ale celorlalți.
* Poți să bați apa-n piuă oricât mare ar fi seceta.
* Stomacul plin de la cină nu mai lasă loc pentru somnul odihnitor.
* Știința e cea care ne permite să vedem și prin întuneric.
* Ceasul bun îl vedem pe mâinile politicienilor făloși, de ceasul rău au parte cei sărmani și mai puțin norocoși.
* E mai bine să te simți prost uneori, decât să fii prost permanent și să nu simți nimic.