Racolțisme (78)

* Calcă și vorbește apăsat, dacă vrei să te simți mai eliberat.
* Găurile Negre sunt celulele canceroase ale Universului.
* Conștiința omului e cea care negociază compromisul dintre inimă și creier.
* Mulți semeni se tem să aibă copii, amintindu-și ce pacoste erau ei pentru părinți, în perioada copilăriei.
* Te deranjează când îți tot sună telefonul, dar intri de-a dreptul în panică dacă tace prea mult.
* Uneori, nu îți găsești locul în lume, până nu ți-l creezi singur.
* Dacă cerul e limita, mi-ar plăcea să știu că pot ajunge în cel  de-al nouălea.
* Nu insista să ajuți dacă ești refuzat, e foarte probabil ca astfel să faci mai mult rău.
* Nimeni nu înțelege moartea, decât în secunda în care-l cuprinde, iar atunci e prea târziu să ne explice marele ei mister.
* E conflict de interese dacă îndrumările de comportament în fața nevestei le primești de la soacră.
* Poezia modelează aspectele vieții, oferind percepții aparte pentru fiecare minte.
* Sunt perioade când omenirii i se face lehamite de lumină și se scufundă în întuneric.
* Oamenii cu principii solide spun ce gândesc, ceilalți așteaptă să li se spună.
* Fanaticul căruia i se promite paradisul de după moarte e în stare să transforme tot pământul în iad.
* Oamenii se iubesc în tăcere, pentru a-și putea asculta reciproc bătăile inimii.
* „Chestie” e cuvântul-joker al unui termen pentru care îți scapă denumirea.
* Trăim într-o lume tot mai dubioasă: cu diplome false, știri false, bani falși, zâmbete false…
* Fiecare anotimp are superlativele lui: primăvara e cea mai așteptată, vara e cea mai îndrăgită, toamna e cea mai generoasă, iar iarna cea mai frumoasă.
* Umerii omului sunt cei care poartă gloria reușitelor și povara greutăților.
* Viața e o călătorie în care drumul ales e mai important decât destinația.

Mărțișoare cu haz

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soția: – De ce ai venit așa repede acasă?
Soțul: – Pentru că șeful mi-a spus: „Du-te la dracu!”

* Soția:
– Mă mai iubești?
Soțul:
– Normal!
– Atunci de ce nu-mi spui asta mai des?
– Pentru că nu s-a schimbat nimic.

* Patru rockeri bătrâni stau de vorbă. Unul îi spune celuilalt:
– Suntem atât de bătrâni încât și dacă ne luăm gagici cu 20 de ani mai tinere, tot babe sunt!

* Citate celebre
„Fasolea bună se aude de departe”.

* Mi-a venit ordin de mobilizare. Cică să mă prezint ca să reînvăț ce am învățat în armată. Ăștia își imaginează că am uitat să beau.

* – Vecine, de ce duci televizorul la biserică?
– Să se spovedească. În ultimul timp, minte de rupe!

* Nu ți-a zis că te iubește nici de Valentine’s și nici de Dragobete?
Sigur îți zice de 1 Aprilie!

* Ca regulă generală pe planetă: nicio țară nu are voie să dețină ceva ce le trebuie americanilor!

* Dumnezeu se hotărăște să găsească „Poporul ales”. Se duce la italieni:
– Vreți să fiți poporul ales?
– Da!
– Atunci trebuie să vă dau o poruncă: să nu preacurviți!
– Nu, mulțumim… nu suntem interesați.
Se duce la țigani:
– Vreți să fiți poporul ales?
– Da, șefu!
– Atunci trebuie să vă dau o poruncă: să nu furați!
– Lasă, Doamne… nu-i nevoie!
Se duce la evrei:
– Vreți să fiți poporul ales?
– Da!
– Atunci trebuie să vă dau o poruncă.
– Cât costă?
– Nu costă nimic…
– Atunci dă-ne 10!

* Fenomenul Fake News a ajuns să afecteze și găinile, care cotcodăcesc tot mai des fără să fi ouat.

* Întrebare pentru doamne: Cam după cât timp, într-o relație, încep durerile de cap?

* Fată cu mobilă, caut băiat cu apartament! Să aibă două camere, că vine și mama!

* – Doctore, există o legătură între ochi și cur?
– Nu știu, dar de ce întrebi?
– Ieri am primit un șut în cur de mi-au dat lacrimile.
Doctorul stă, se gândește, iar apoi răspunde:
– Cred că există o legătură, pentru că și eu am primit odată un pumn în ochi de m-am căcat pe mine…

* Mi-e frică să adorm… După ce dormi, trebuie să mergi la muncă!

* Dacă aveți ocazia să mă cunoașteți… ratați-o!

* Ion coboară din taxi, la prima vizită în New York, și este atacat imediat de tâlhari. O jumătate de oră mai târziu, cei șase tâlhari, parțial mutilați îl înving, iar apoi îi scot portofelul și îl golesc…
– Omule, de ce te-ai luptat atât doar pentru 10$?!
– Păi… am crezut că-i vreți pe cei 2000$ din pantofi!

* În perioada postului, farmaciile vor vinde prezervative doar cu rețetă de la preotul de familie!

* Un bătrân de peste 90 de ani, înainte să moară, a fost întrebat într-un interviu:
– Întreaga viață ai stat necăsătorit. De ce? Care a fost motivul pentru care nu ai găsit o femeie cu care să te căsătorești? Ai avut cumva un secret?
Bătrânul deschide ochii și răspunde:
– Da, am avut un secret. Nu este vorba că am avut ceva împotriva căsătoriei, doar că am căutat întreaga viață femeia perfectă.
– Și, din toate femeile din lume, nu ai reușit să găsești una care să-ți fie pe plac?
– Ba da, am găsit una.
– Și? Ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai însurat cu ea?
– Pentru că și ea căuta bărbatul perfect…

* Guvernul a anunțat că face restructurări la bugetari și vor rămâne doar rudele de gradul întâi.

* Vreau să am un salariu atât de mare încât, atunci când desfac un iaurt, să nu mai ling capacul.

* La unii scârțâie relația, la alții patul. Mie încheieturile…

* Popa, la poartă. Trece o fată de vreo 18 ani.
– Sărut-mâna, părinte…
– Buuuuuuuunăăăăăăăăăă!
După un timp, mai trece o femeie de vreo 30 de ani.
– Sărut-mâna, părinte…
– Buunăă!
După ceva vreme, trece și o babă.
– Sărut-mâna, părinte…
– Mergi cu Dumnezeu, mamaie!

* O femeie adevărată îi va spune soțului ei, seara:
– Iubitule, mă doare îngrozitor de tare capul. Hai să facem sex, poate-mi trece!

* – Aloo…, iubito, în ce ești îmbrăcată?
– Doar într-o pereche de chiloței roz.
– Wooow… vreau mai multe detalii…
– 80% bumbac, 20% poliester.

* – Vai, dragă, dar ce mult ai slăbit! Cum ai făcut asta?
– Am ținut un regim chinezesc.
– Adică? Ai mâncat numai orez?
– Nu, dragă, am mâncat supă de pui… cu bețișoare.

* Cea mai directă declarație de dragoste:
– Într-o zi, chiloții mai și ai tăi vor sta pe aceeași sârmă!

* Copii din ziua de azi se supără că nu au iPhone 17.
Eu, la 10 ani, mă rugam de mamaia să mă ia cu ea la pomană.

* Cearta cu o femeie e ca o întâlnire cu ursul. Ideal ar fi să faci pe mortul până se îndepărtează.

* Cică s-a inventat un robot care prinde hoți. În China, robotul a prins 100 de hoți în 5 minute, în America, 200 de hoți în 5 minute.
În România, în 5 minute s-a furat robotul.

* Toată viața mea nu am avut noroc la femei…
Când eram mic și ne jucam „de-a doctorul”, pe mine mă puneau șofer pe salvare.

* Știați că…
Toți chiloții pot deveni TANGA, dacă te îngrași suficient?

* Un tip care vine acasă de la amantă, ca să nu-și dea seama soția că miroase a parfum de damă, intră într-un bar și bea câteva pahare de whisky. Ajuns acasă, nevasta îi zice:
– Poți să te dai și cu un litru de parfum, tot îmi dau seama că ai băut!

Racolțisme (77)

* În luna martie, strofele de poezie se poartă pe piept și se numesc mărțișoare.
* Viața este o luptă pentru supraviețuire, egalitate și supremație.
* Un conducător de țară poate să-și facă națiunea măreață, dacă nu e preocupat mai mult de măreția sa.
* Ne surprind tot mai des dovezile de inteligență ale unor animale, în comparație cu cele de prostie văzute la unii semeni de-ai noștri.
* Cafeaua, în prag de seară, e ca grindina în vară: înviorare cu repercusiuni neplăcute.
* Cei care se țin cu dinții de un post călduț, trebuie să beneficieze de o dantură bine întreținută.
* Cometele sunt patrule cosmice care trec periodic să ia pulsul planetelor.
* Sarea în exces nu e bună în bucate, dar lipsa ei dăunează glumelor.
* Se întâmplă adesea ca hărnicia părinților să provoace delăsarea odraslelor.
* De la o anumită vârstă nu-i o problemă că vine noaptea prea devreme, ci mai degrabă că se așterne fără somn.
* Toate miresele arată superb în noaptea nunții, ca mirele să nu fie tentat de alte frumuseți.
* Inteligența emoțională se moștenește, însă e nevoie de modelarea ei din copilărie.
* Dacă oamenii ar fi avut aripi, nu s-ar mai fi străduit să inventeze atâtea aparate de zbor.
* În triunghiurile de iubire teoria funcțiilor este cu totul relativă.
* Pregătirea pentru performanțele sportive începe cu săritul coardei din copilărie.
* E de înțeles să numeri oi fictive pentru a adormi, necazul e când începi să-ți socotești orele de nesomn.
* Decât să înveți o carte pe de rost, mai bine uiți o sută titluri și păstrezi în subconștient esența lecturilor.
* Sângele apă nu se face, dar dacă-i adaugi prea mult alcool te poți aștepta la transformări de atitudine mai grave.
* Puțin ne pasă dacă plapuma nu ne cuprinde, tragem cu toții de ea până se rupe.
* Fiecare anotimp poate veni cu abateri, dar trebuie să-i acordăm din start prezumția de nevinovăție.

Haz… după caz

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* În curând, vom auzi și de Ziua Internațională a Usturoiului. Ea se va numi Muj Day.

* Bulă și Bubulina stau la plajă.
– Ai văzut-o, dragă, pe fata aceea care zâmbea la mine?, zice mândru Bulă.
– Da, iubitule. Și pe mine m-a bufnit râsul când te-am văzut prima oară.

* Sfat pentru femei:
De ce să te mai cerți cu bărbatul, dacă el oricum n-are niciodată dreptate?!

* – O singură dată am apelat la vrăjitoare.
– Când?
– Când m-am căsătorit.
– Și ce a spus?
– Da!

* La prima lecție, într-o școală de șoferi, instructorul se uită îndelung la elevi și spune trist:
– 19 femei… 18 dintre ele sunt blonde… În curând vor absolvi atât de multe, încât îmi va fi teamă nu numai să merg cu mașina, ci și să ies din casă.

* 2 motive pentru care merită să rămâi în România:
1. Internetul este fulger
2. Femeile sunt trăsnet

* Pentru ca bărbații să nu se mai laude aiurea, noile buletine vor conține absolut toate dimensiunile corpului.

* – Mărie, hai să rămânem prieteni!
– Prea târziu, Ioane! Deja m-am dezbrăcat!

* Un farmacist intră în farmacie și găsește un bărbat rezemat de perete.
– Ce e cu el?, îl întreabă pe asistentul său.
– A venit să ia niște sirop de tuse, explică asistentul. Dar, fiindcă nu am găsit nimic, i-am dat un flacon de laxative.
– Cee?!, exclamă farmacistul, îngrozit. Nu poți trata tusea cu laxative!
– Sunt aproape sigur că poți, declară asistentul. Uită-te la el, crezi că are curaj să tușească?

* Dacă trebuie să bem, bem!
Dacă trebuie să dormim, dormim!
Dacă trebuie să muncim, bem și dormim!

* M-am trezit de dimineață să merg la Kaufland, la cumpărături. Coadă la mezeluri. În fața mea, o bătrânică cere cu voce tremurândă:
– 50 de grame de parizer…
Eu am rostit impresionat:
– Puneți, vă rog, 300 de grame, plătesc eu diferența…
Bătrânica se întoarce și-mi zâmbește:
– Mulțumesc, dar pisica mea nu mănâncă decât proaspăt.

* Bărbaților le e greu să găsească punctul G pentru că femeile au mania de a muta mereu lucrurile de la locul lor…

* Intru într-o farmacie și întreb:
– Aveți borcănașe pentru analize?
– Vă trebui pentru scaun sau pentru urină?
– Dar care e diferența?
– Cel pentru scaun e cu linguriță…
Atunci, se aude o voce din spate:
– Iar cel pentru urină e cu paiul.

* De când face Fuego reclamă la Catena, parcă altfel bagi supozitorul în cur.

* În viață să nu faci rău, că întotdeauna se întoarce.
Fă bine, că binele nu se întoarce niciodată.

* Am intrat recent într-un grup de psihologi…
După 2 postări m-au făcut administrator.

* Vecinului meu îi place atât de mult cum cânt, că mi-a spart geamul cu o cărămidă ca să mă audă mai bine!

* Știe cineva dacă se calcă astăzi?
Vreau să calc pe cineva cu mașina și să n-aș vrea să fie cu păcat.

* Peste 50% dintre români au deficient de vita mina D:
D bani, D mâncare, D un trai decent, D un guvern competent…

* – Iubito, am observat că în ultima vreme ești cam nemulțumită și puțin nervoasă. Ce-ai zice dacă diseară aș fi eu „meseriașul” tău preferat și ne-am ocupa puțin de „instalație”?
– Ar fi o idee, dragule, dar îmi e teamă că ești ca meseriașii ăia de pe marginea drumului.
– Adică? Vin cu scule profesionale?
– Nu. Adică pui bariere, blochezi tot drumul, faci mult zgomot cu utilajele, dar când e vorba de treabă… după 5 minute pui pauză de masă și spui că s-a terminat bugetul! La tine, zona e mereu „în lucru”, dar lucrarea e tot mică și neterminată!

* Te tunzi, îți vopsești părul, îți faci un tatuaj, nimeni nu observă! Abia ai pus un kilogram pe tine și toți te-ntreabă:
– Te-ai îngrășat?

* – Măriucă, să nu lași vreun băiat să-ți dea chiloții jos, că zboară păsărica!
– Nu mai zboară… i-a bătut Ionel un cui!

* Profesorul îl întreabă pe Bulă:
– Dacă ai naufragia pe o insulă pustie, cine ai dori cel mai mult și mai mult să fie cu tine?
– Unchiul Vasile, răspunde Bulă.
– Dar ce are atât de special unchiul Vasile, se miră profesorul.
– Are barcă!

* Când o româncă se iubește cu un moș din străinătate, se numește atragere de fonduri europene?

* – Mamă, soarele are picioare?
– Nu, dragul mamei!
– Dar de ce tata îi zice vecinei „soarele meu, depărtează picioarele”?

* – Bade, tu ce ți-ai dori să zâcă despre tine oamenii la înmormântare?
– Iooai, ăsta mai mișcă!

* „De când miroase-a primăvară,
Un gând mă-ndeamnă permanent:
Albinele trudesc la țară,
Iar trântorii în Parlament”

* Un nebun vopsește podeaua în albastru și spune:
– Ce frumos este râul ăsta…
Apoi se aruncă și-și sparge capul, iar celălalt nebun îl întreabă:
– Cum este apa?
Primul nebun răspunde:
– Mută-te mai încolo că pe-aici sunt pietre…

* Țiganul se uită cu poftă la un cioban care mânca pe câmp slană cu ceapă. Ciobanul îl observă și-l întreabă:
– Vrei și tu o mușcătură, țigane?
– Daaa!
– Lăbuș, șo pe el!

* Blonda la poliție.
– Dom’ comandant, am fost violată de un idiot.
– De unde știi că era idiot?
– A trebuit să-l ajut.

Racolțisme (76)

* Degeaba dai din coate dacă nu bați și din gură.
* Nu poți spune că lumea e rea, dacă nu i-ai văzut toate fețele, nici că viața e o povară, dacă nu ai trăit-o până la capăt.
* Credința te întărește, îndoiala e cea care te slăbește.
* Când un om obișnuit greșește, mulți semeni sar să-l admonesteze, dar când un miliardar face o prostie, o mulțime de oameni încearcă să-l imite.
* Dacă îți numeri vârsta în primăveri, e posibil să scapi doar de o singură toamnă.
* A fi om mare nu înseamnă să-ți privești semenii de sus, ci mai degrabă din unghiul potrivit.
* Dacă ți-e frică de represiuni, nu te poți aștepta la libertate.
* Iubire mai plutește în aer, afectată și ea de poluarea din atmosferă.
* Fiecare om aduce o schimbare a lumii, adeseori fără să-și dea seama.
* Iubirea poate veni din instinct și să se transforme în dependență.
* Doar cei care au călcat în rahat pretind că-i un semn de noroc, ceilalți îl ocolesc.
* Nu poți pretinde să populezi alte astre, când nu ești capabil să-ți gospodărești propria planetă.
* Toată lumea vorbește singur, doar că unii o fac în gând.
* Cutremurul se produce de fiecare dată când pământul strănută.
* Nu trebuie să mergi mult ca să ajungi departe, doar să faci pașii în direcția potrivită.
* Când ești copil nu prea ai stare, dar la maturitate tânjești la o stare bună.
* Soarele te poate bate ca un tată sever, dar luna te mângâie ca o mamă blândă.
* Politețea e modalitatea prin care poți demonstra că ai avut parte de o educație bună.
* Nu critica mâncarea celor care ți-o servesc, ia seamă că toate ingredientele sunt la dispoziția lor.
* Toți politicienii de la guvernare trebuie trași la socoteală, altfel ar trebui să recunoaștem că noi suntem de vină pentru toate neregulile.

Scântei umoristice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Olteanca:
– Putem să vorbim fără să ne certăm?
– Da!
– Ce dai, mă, neisprăvitule?

* Doar bărbații căsătoriți primesc reclamații că sforăie noaptea, ceilalți pot dormi liniștiți.

* – De ce ești trist?
– Am pierdut la șah…
– Și cine ți-a dat mat?
– Tocmai regina la care jinduiam.

* Discuție în gară:
– Gheorghe, de ce ești așa de nedumerit?, îl întreabă Ion, pe peronul gării.
– Păi, am tren spre Ploiești, din oră în oră, și nu știu dacă am venit mai devreme sau mai târziu cu o jumătate de oră.

* Am început să țin dietă cu jumătate de ou dimineața, jumătate de măr la prânz și jumătate de frigider seara.

* Aseară am fost la un curs de autoapărare. Instructorul: „Vreau să mă iei prin surprindere când mă ataci”.
Așa că astăzi, când l-am văzut în supermarket, m-am ascuns după un raft și l-am lovit în cap cu o conservă de fasole.

* Se întoarce soțul mai devreme acasă, deschide ușa dormitorului, când vede un tinerel în pielea goală care se scoală de lângă „doamna” și sare iute pe geam.
– Ce a fost asta, nevastă?
– Ce să fie? Păi, generația din ziua de azi: nici mie „mersi”, nici ție „pardon”!

* Cea mai frumoasă dimineață:
Te trezești, faci un duș, bei o cafea și te duci acasă.

* Neamțul se trezește dimineața, își trântește 4 ouă în tigaie, după care pleacă la muncă.
Francezul se trezește dimineața. își tântește 3 ouă în tigaie, după care pleacă la muncă.
Vasile se trezește dimineața, trântește două ouă pe bicicletă și pleacă la muncă.

* – Ce faci pe 14 Februarie?
– În ce zi e?
– Sâmbătă.
– Ciorbă!

* Cercetătorii ardeleni – Studii
1. Cercetătorii ardeleni au descoperit că atunci când ne dăm jos tricoul, de fapt îl dăm sus.
2. După îndelungate studii, cercetătorii ardeleni au concluzionat că omul face trei mari greșeli în viață: strică vinul cu apa, cafeaua cu zahărul și dragostea cu căsătoria.
3. Cercetătorii ardeleni s-au dumirit că vasluienii nu beau mult. Beau tăt.
4. Cercetătorii ardeleni au descoperit că, dacă un bărbat îi preponderent calm și liniștit, înseamnă că n-a dat peste femeia potrivită.
5. Cercetătorii ardeleni au ajuns la concluzia că cele mai multe vitamine se găsesc la farmacii.

* Când vreți să traversați strada, uitați-vă întotdeauna la mașini, nu la semafor. Semafoarele lovesc trecătorii foarte rar…

* Lipsa manualelor nu e singura problemă: sunt școli unde elevii n-au bani de țigări.

* Să știți că nu este atât de plictisitor acasă, dar cum ar putea o pungă de orez să aibă 8652 boabe de orez și o altă pungă 8553?

* Cum se salută doi meteorologi:
– Bună ziua!
– Probabil…

* Numărul bărbaților în trening care nu au nicio treabă cu sportul a început să-l depășească pe acelor la costum care nu au nimic de-a face cu eleganța.

* Vești bune! Din luna ianuarie, țuica a intrat pe lista medicamentelor compensate!

* Meseria se fură. La noi se începe cu sculele.

* Ce deranjant este când ai vecini educați și se ceartă în șoaptă, iar tu nu înțelegi nimic din ce zic.

* Oaia se teme toată viața de lup și o mănâncă ciobanul. Grijă la prieteni.

* Un român și-a făcut analizele după sărbători și i-a ieșit că este 80% porc.

* „Un magistrat vine la medic.
– Îmi pare rău, s-a prescris!
– Cum adică, s-a prescris?
– Sunteți sănătos.
– Dar eu mă simt rău, dom’ doctor!
– Da, dar arătați bine!
– Păi, dacă arăt bine, înseamnă că sunt sănătos?
– E pe formă, nu pe fond.
Orice asemănare cu o situație reală e pur întâmplătoare.”

* – Maestre, în cât timp pictați un nud de femeie?
– Dacă e frumoasă, în 6 luni, dacă e urâtă… mâine e gata!

* Soți la divorț. Judecătorul:
– Doamnă, ce vreți să luați?
– Copiii, casa și mașina.
– Și soțul cu ce rămâne?
– Cu femeile, băutura și libertatea.

* – Evo, ia dă să văd ce ai tu sub frunză?
– Adame, nu, nu se poate…
Adam, trosc, îi arde o bâtă peste cap și Eva leșină. Se uită el sub frunză și se miră:
– Bă, unde dai și unde crapă!

* Legenda spune că Dragobete era mai de la țară și săruta doar fetele.
Valentin cică sărută și băieții!

* Dimineața, șeful îi adună pe toți și întreabă:
– Cine a băut ieri?
Liniște.
– Mai întreb o dată: cine a băut ieri?
O voce din mulțime:
– Păi, eu am băut!
Șeful:
– Hai să ne dregem. Restul… la muncă!

* Doi ciobani merg la un restaurant mediteraneean. După ce citesc meniul, îl întreabă pe chelner:
– Dom’le dragă, ce îs alea fructe de mare?
– Caracatiță, calmar, rac, creveți – răspunde chelnerul.
– Apoi bag de seamă – zice unul dintre ciobani -, după cum zici dumneata, vulpea, ursul și lupul îs fructe de pădure!

* Văd mulți bărbați cu brațele pline de flori, dar nu văd nicio femeie care să târâie o ladă de bere! 😀

* Nu am știut niciodată de unde vine expresia: „Mă doare-n 14!”
Abia ieri am înțeles-o!

* Ăștia cu televiziunea vor să ne spele pe creier, dar țeapă! N-avem!

* Neștiind cum să petreacă Valentine’s Day, mai mulți români au tăiat porcul.

* Mulți sunt acum împotriva zahărului și a alcoolului, dar cine a fost alături de tine în momentele grele? Broccoli?!

* Un doctor, după o zi de muncă, se duce la restaurant să mănânce. Vine chelnerul și zice:
– Am picioare afumate cu cartofi la cuptor, rinichi murați și ficat în sânge.
Doctorul enervat zice:
– Bă, eu am venit aici să mănânc, nu să-ți ascult problemele!

Racolțisme (75)

* Drumul spre lumină te poartă pe multe cărări întunecate.
* Degeaba îți faci sutană pe măsura ta, dacă tu nu ești făcut pe măsura ei.
* Timpul se comprimă pentru cei grăbiți și se dilată pentru aceia care au răbdare.
* Nu e nevoie să murim pentru a ajunge în iad, deja ni-l facem pe Pământ.
* Cele mai promițătoare zile sunt acelea care încep de dimineață devreme.
* Dorurile cele mai apăsătoare sunt acelea de care vrei să scapi mai tare.
* Norocul e ca și ploaia: face mai mult rău dacă vine în cantitate prea mare.
* Chiar și o copilărie cu multe lipsuri îți poate rămâne în amintire ca una frumoasă, dacă îți selectezi doar amintirile plăcute.
* E bine să crezi că lumea e bună, de fiecare dată după ce ai fost dezamăgit de ea.
* Simți că ești fericit când frumusețile îți încântă ochii, iubirea îți încălzește inima și împlinirile îți bucură sufletul.
* Deși prostia și domnia se plătesc, doar cea din urmă vine și cu beneficii.
* Mulți pretind că sunt în căutarea unui suflet bun, dar puțini au și răbdarea să-l descopere.
* Dacă te obișnuiești să trăiești în minciună, vei ajunge să crezi că adevărul e o năpastă.
* În absența luminii, mintea omului e mai ușor de manipulat.
* Inteligența Artificială e constituită din suma numeroaselor inteligențe naturale.
* Nu e recomandabil să te joci cu viața, chiar dacă ți se pare că uneori se joacă ea cu tine.
* Între impresii și convingeri e o cale la fel de scurtă ca între prejudecăți și mentalitate.
* Numărul bogaților de pe planetă crește cam în aceeași măsură cu cel al infractorilor.
* Când o femeie plânge în fața ta, ai datoria să-i oferi un umăr de sprijin și brațele pentru mângâiere.
* Cinstește realizările semenului tău, dar numai după moartea lui să-i slăvești și numele.
* Omul e un prădător, iar prada cea mai râvnită sunt alți oameni.