Călătoresc constant pe pajiștea de cuvinte,
simt îmbrățișarea lor ca pe o blană pufoasă,
iar alteori aidoma unor liane pe post de vene.
Se întâmplă să întâlnesc și vorbe aspre
și lungi precum un șarpe exotic,
cu un venin pregătit de inoculare.
Atunci, iau cuvântul de coadă și îl învârt deasupra capului,
după care îi dau drumul cu putere către o stâncă a disecării,
impactul îl face să se sfărâme în mai multe bucăți
care îmi trec în șir pe lângă urechi,
deslușindu-le separat pe fiecare.
Acum, le pot percepe îmblânzite ca de un dresor,
bucuroase că au fost eliberate din prizonieratul nociv.