Călătoresc constant pe pajiștea de cuvinte,
simt îmbrățișarea lor ca pe o blană pufoasă,
iar alteori aidoma unor liane pe post de vene.
Se întâmplă să întâlnesc și vorbe aspre
și lungi precum un șarpe exotic,
cu un venin pregătit de inoculare.
Atunci, iau cuvântul de coadă și îl învârt deasupra capului,
după care îi dau drumul cu putere către o stâncă a disecării,
impactul îl face să se sfărâme în mai multe bucăți
care îmi trec în șir pe lângă urechi,
deslușindu-le separat pe fiecare.
Acum, le pot percepe îmblânzite ca de un dresor,
bucuroase că au fost eliberate din prizonieratul nociv.
Dresor de cuvinte? ❤
Ar fi minunat dacă am reuși cât mai mulți în acest sens. Mulțumesc frumos pentru îndemnul trimis prin această piesă cu cuvinte ce merg la inimă! ❤
Poezie cu multa intelepciune, tacerea e o solutie inevitabila! O seara frumoasa iti doresc! 🙂
Tăcerea e varianta cea mai sigură, când nu ai cuvintele bune la îndemână. O zi cu împliniri și bucurii! ❤
o „pajiște de cuvinte” nepotrivite e ca un cîmp cu scaieți…
E unul din exemplele cele mai potrivite. Cuvinte care te irită și de care cu greu poți scăpa.
“La început era Cuvântul…”
,,Mene, mene, Teqel, upharsin“
,,Divide et impera”
Toamna, înbelsugata, relaxanta, aromata, în toate aspectele perceptiei binecuvântata!
Presupun că primele cuvinte au fost din acelea plăcute.
Mulțumesc, cu aceleași gânduri bune și urări benefice, Iosif!
În general, primele cuvinte articulate sunt: Mama & Tata, zic si eu!
În viețile fără cuvinte
Interesante imagini. De-ar fi la fel de simplu și în viața reală…. Din păcate, uneori, șerpii ăștia veninoși ți se strecoară în inimă. Și doare.
Pot să-mi dau seama că am simțit amândoi mușcătura veninoasă a șerpilor, dar și asta face parte din lecțiile vieții.