Pe ultima sută de metri mai pierdem o mare parte din banii pe care-i puteam lua de la Uniunea Europeană, doar pentru că elaboram niște legi de care oricum aveam nevoie. Acelea care s-au lăsat așteptate ani de zile, sub conducerea mai multor guverne, amânate pe motiv că erau „prea dificile” (l-am citat pe Grindeanu). Așa a devenit sarcina unui premier demis și cu un guvern fără mare susținere, după ce predecesorii au făcut sex cu bugetul țării. Iar dacă piedicile au fost prea mari, după cum s-au străduit PSD și AUR – aliați mai mult sau mai puțin pe față – vor avea pe cine să arate cu degetul, că ei n-au mâncat usturoi și nici gura nu le miroase. Bolojan s-a dovedit tare ca piatra și hotărât în aplicarea reformei de care se tem cei corupți. Pentru că lor nu le pasă de țară – indiferent câți bani se duc pe apa sâmbetei -, ci doar de buzunarele și funcțiile lor.
