Recomandări asumate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mamă, îngerii zboară?
– Da, zboară.
– Azi, tata i-a zis vecinei „înger”. Ea poate să zboare?
– Peste 10 minute, micuțo.

* – Ioane, tăt am auzit de umor negru, ce-i ăla mă?
– Adică cineva zâce bancuri zâua… și tu râzi noaptea.

* Doi bărbați se întâlnesc pe malurile opuse ale unui râu. Unul îi strigă celuilalt:
– Am nevoie să mă ajuți ca să ajung pe cealaltă parte!
Celălalt tip strigă:
– Ești deja pe cealaltă parte!

* Și Dumnezeu a creat Femeia, apoi i-a spus Bărbatului:
– Aici ți-o las… și a luat-o la fugă.

* Soții în pat:
– Dragule, ia-mă!
– Dormi, nu merg nicăieri.

* „Te iau de nevastă când o muri papa de la Roma”
„pregătește-ți costumul, viața mea”

* La Vaslui:
– Bărbatul ăsta al tău, de trei zile n-a ieșit din cârciumă.
– Aoleu, și pe mine cine m-a bătut aseară?

* Trebuie să-l lingi ca să-l uzi, să-l sugi ca să-l întărești și să-l împingi ca să-l bagi… ???
Cât de greu e să bagi un fir de ață într-un ac???

* – Nu vă supărați… Ieri, când am cumpărat de la dumneavoastră, mi-ați greșit restul cu 50 de lei…
– Eh, știți cum e doamnă, trebuia să veniți în aceeași zi. Acum, e târziu!
– Bine, atunci am să-i păstrez…

* După ce beau, bărbații vorbesc inutil, devin emoționali, conduc prost și se ceartă din nimic. Femeile pot face toate astea fără să bea!

* Unii ar trebui să mănânce de sărbători cozonacul simplu, că rahat au mâncat tot timpul anului…

* O blondă, răvășită și extenuată, se prezintă la medic:
– Domn doctor, pe lângă blocul meu sunt o grămadă de câini care latră toată noaptea…
– Nicio problemă, nu sunteți primul caz, luați aici somniferele astea, or să vă ajute enorm.
Peste două săptămâni, blonda se întoarce distrusă total. Doctorul, perplex:
– Nu înțeleg, mă așteptam să vă văd proaspătă și odihnită…
– Odihnită!?… După ce alerg toată noaptea după câini?… Și când prind câte unul, nici de-al naibii nu vrea să-nghită pastila!

* Când crezi că ești cel mai prost, gândește-te că unii se parfumează înainte de selfie.

* Cum se spune „te rup în bătaie” în chineză?
– Ten ching.

* – Cum se numește prima masă a zilei când ești la cură?
– Nimic dejun.

* Știai că atunci când e lună plină și tu ești pe lac, dacă strigi numele iubitei tale de nouă ori, pescarii or s-o pomenească pe mă-ta până dimineață?

* Dacă ți-ai găsit femeia visurilor tale… îți poți lua adio de la celelalte vise!

* Fază tare în autobuz.
O bunicuță privește cu mirare o domniță care are un tatuaj cu hieroglife pe gât.
– La ce te holbezi așa, babeto?
– Mă uit la ce scrie pe tatuajul ăla al tău, mamaie.
– Și ce? Pe vremea ta, nu existau tatuaje?
– Cuconiță, și pe vremea mea erau de toate… dar… Predau limba chineză și încerc să înțeleg de ce pe gâtul tău scrie „ A se recongela după decongelare”.

* Soțul și soția merg la un psiholog, deoarece după 20 de ani de căsătorie, bărbatul era foarte deprimat. Când este întrebat care este problema, bărbatul scoate o listă lungă și detaliată cu tot ce a avut de îndurat în acei ani:
– Lipsă de atenție
– Lipsă de sex
– Lipsa de confidențialitate
– Lipsa comunicării
– Singurătate
– Nu mă simt apreciat
– Nu mă simt iubit
– Nu mă simt dorit
În cele din urmă, terapeuta, foarte drăguță, se ridică, se apropie de bărbat, îi ceru să se ridice și s-o îmbrățișeze, după care, sărutându-l cu pasiune, îl puse pe canapea, își scoase hainele și făcură dragoste cu pasiune, în timp ce soția îi privea șocată…
Când terapeuta termină, se îmbracă, își aranjează părul și se așază lângă bărbatul care rămase fără cuvinte…
Terapeuta se adresăm doamnei:
– De asta are nevoie soțul tău, de cel puțin 3 ori pe săptămână! Crezi că se poate?
Femeia medită un moment și răspunse:
– Îl pot aduce luni și miercuri, dar vineri nu pot, că fac zacuscă!

* Dacă nu ai găsit adevărul într-un pahar cu vin… cu siguranță se află în altă sticlă.

* Bătrânețe este atunci când tot mai greu îți găsești o amantă fără nepoți.

* – Mamă, pot să mă uit la TV?
– Da, dar să nu-l aprinzi!

* Toți cei care doresc să muncească după 65 de ani, vor fi obligați să aibă în timpul serviciului coșciugul alături! Pentru fluidizarea activității!

* La 20 de ani, bărbatul iubește toate femeile! La 30, iubește una singură! La peste 40 de ani, iubește toate femeile, în afară de aia una singură!

* Inteligența este ca lenjeria intimă.
E important să o ai, dar nu trebuie să o arăți chiar oricui.

* – De ce te tot logodești, dar nu te și măriți?
– Încă nu mi-am găsit nașul!

* – Tată, să știi că mama conduce mult mai bine ca tine!
– Pffff…. ești sigur? Eu n-aș spune așa ceva!
– Păi… chiar tu ai zis că n-ai putea să faci nici 10 metri cu frâna de mână trasă, dar ea a reușit să facă 12 km!

Sărbători cu voie bună

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* De o săptămână dau ciocolată la găini, dacă nici mâine nu fac ouăle de ciocolată… le tai pe toate!

* Vaslui
– Mamă, pot să beau Coca-Cola?
– Întâi îți termini țuica!

* Ia-ți femeie deșteaptă, că frumusețea trece și rămâi cu proasta!

* – Bună ziua, am venit pentru terapia de cuplu.
– Și partenerul dumneavoastră?
– Am crezut că-mi dați unul aici.

* Două probleme ale femeii moderne:
– ori pune la suflet
– ori pune la… șolduri!

* Ahmed: – La mine în țară poți să ai patru neveste!
Ion: – Degeaba, dacă nu poți să bei!

* Profesoara o întreabă pe Ionela:
– Cum se face că întârzii mereu la școală?
– Din cauza panoului, doamnă.
– Panou? Ce panou?
– Cel care e pe stradă și pe care scrie: „Atenție, școală! Încetiniți!”

* Întrebare: – Ce face un om de zăpadă la prima întâlnire?
Răspuns: – Îi spune: „Mă topesc după tine…”

* Întrebare: – De ce n-au oamenii de zăpadă prieteni la mare?
Răspuns: – Pentru că nu rezistă relațiile… se evaporă repede!

* Ștrulă, ros de curiozitate:
– De ce parlamentarii nu sunt jefuiți de hoți niciodată?
Bulă:
– Din respect profesional!

* De fiecare dată când încerc să mănânc sănătos, ba vine Crăciunul, ba vine Paștele, ba e vară, ba e vineri, ba e marți.

* Faptul că meduza a supraviețuit 650 milioane de ani fără creier, dă speranțe multora.

* Uneori, întâlnești așa un prinț, de-ți vine să te măriți cu calul!

* Știați că din cauza bărbatului, femeia are gura mare?
Dacă el nu-i dă motive, ea își vede de treaba ei, ca un înger.

* – Mă, Gheorghe! D-apăi de ce i-ai tăiat coada câinelui?
– No, dar n-am mai suportat să văd cum se bucură când vine mă-ta la noi!

* La farmacie:
– Aveți soluție pentru creșterea părului?
– Avem.
– E de calitate bună?
– Sigur. Vedeți la casă omul acela cu mustăți?
– Da.
– E soția mea. A încercat să scoată dopul de la sticluță cu dinții!

* Cică banii n-aduc fericirea, să vezi sărăcia ce distractivă e…

* Polițistul îl oprește pe Ion, îi dă amendă, omul plătește și-i zice polițistului:
– Căldură mare, domn polițist!
A doua zi la fel, amendă, Ion plătește, după care zice:
– Căldură mare, domn polițist!
A treia zi, polițistul îl oprește iar pe Ion și-i zice:
– Azi nu-ți mai dau amendă, dar spune-mi și mie de ce tot spui căldură mare?
La care Ion răspunde:
– Păi cum altfel să-ți spun „Arde-te-ar focul!”?

* În spatele unei femei care face cozonaci stă un bărbat care sparge nuci.

* – Ce îți dorești de Paște, iubito?
– Vreau să mergem în Dubai, să stăm la un hotel de 7 stele, la cină vreau să mă ceri de soție în timp ce Dan Bitman ne cântă „ți-am dat un inel”. Inelul să fie unul mare cu diamant și vreau să mâncăm mămăligă cu brânză de oaie.
– Puiuț, dar e imposibil.
– Ok, atunci mămăligă cu brânză de vaci.

* Vecinii mei au rude în Anglia. Au primit lire. Un prieten are rude în Germania. A primit euro. Eu am rude în Botswana…

* O zi proastă nu e atunci când te-ai certat cu nevasta. O zi proastă este când te cerți și cu amanta. Să rămâi al nimănui?

* Stai toată ziua în casă: nimeni, nimic. Ieși 2 minute până la magazin: „Bună ziua, de la FAN Courier vă sun”.

* Femeile au două probleme în viață: „de ce nu se uită nimeni la mine?” și „de ce se holbează boul ăsta la mine?”

* – Iubitule, sunt frumoasă?
– Dragă, ești cea mai frumoasă din lume… și nu te mai juca cu pușca aia…

* Reclamă la Kaufland, pentru gospodine:
„Avem morcovi tăiați felii – organici și morcovi întregi – orgasmici”

* Proprietăreasa către tânăra chiriașă:
– Ce s-a întâmplat de nu vă mai vizitează fratele?
– Cred că și-a găsit altă soră…

* Am pus la o boxă cum zbiară un miel toată săptămâna, doar ca să-i oftic pe vecini că am miel de Paște.

* Se face în pădure consiliu. Leul voia o friptură și face un concurs de bancuri.
– Ăla care zice un banc la care nu râde toată lumea, va deveni friptură pentru mine.
Vine iepurașul, zice un banc și toată lumea era pe jos de râs, numai girafa stătea serioasă. Îl mănâncă leul pe iepuraș, după care vine vulpea cu bancul ei. Nimeni nu râde, în afară de girafă, care era pe jos de râs.
– De ce râzi, o întreabă leul.
– De bancul iepurașului.

* Iepurașul și ursul sunt chemați la încorporare. Ca să nu meargă la armată, se gândesc ei să recurgă la înșelăciuni. Iepurașului îi vine primul ideea:
– Am să-mi tai urechile! Fără ele nu mă pot apăra de dușmani, deci voi fi considerat invalid.
Zis și făcut. Intră la control și când iese ursul îl întreabă:
– Ei?
– Respins, răspunde el fericit. Fără urechi nu pot dormi iepurește.
Vine rândul ursului.
– La mine e mai greu. N-am cine știe ce urechi, coadă nici atât. Eu am să-mi tai o labă, căci în ea stă puterea mea.
Zis și făcut. Iese ursul șchiopătând din cabinet și iepurașul îl întreabă:
– Ia zi, te-au respins?
– Da, zise ursul bucuros, mi-au spus că sunt prea gras.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Zâmbete înfloritoare

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Bună, George! Ce planuri ai pentru azi?
– Merg cu niște prieteni să ne luăm ochelari.
– Și după, ce faceți?
– Vom vedea.

* La școală, ora de matematică:
– Lucian, cât fac 2+2?
– Patru, doamna învățătoare.
– Foarte bine, o să primești patru bomboane.
– Of… dacă știam asta, ziceam „cinci”.

* Ora de Geografie:
– Copii, care fluviu e mai lung: Prut sau Mississippi?
– Mississippi.
– Bravo, măi Gigel. Cu cât e mai lung?
– Cu șapte litere.

* Trei ardeleni, Gheorghe, Ion și Vasile stau pe prispă. La un moment dat, Ion zice:
– Io cred că mâine plouă!
După o oră, Gheorghe spune și el:
– Io cred că nu!
După încă o oră, Vasile se ridică revoltat și zice:
– Dacă voi aveți chef de ceartă, io mă duc acasă!

* – Ștrulă, sunt cel mai ghinionist om din lume.
– De ce zici asta, Bulă?
– Am tras un loz în plic pe care scria: „Ne datorezi 10 lei”…

* Mama, vreau să mă tatuez.
– Adu’ cureaua să începem „operațiunea”!

* Azi sunt ocupat la maxim…
Trebuie să mă plâng că mâine e luni.

* „Pune Guvernul să conducă deșertul Sahara și în 5 ani vei descoperi că este lipsă de nisip.”
Milton Friedman

* Nu înțeleg două lucruri:
1. De ce somnul e mai dulce dimineața?
2. De ce noaptea e mai bună mâncarea?

* Vai de capul meu!
Când văd că pe Facebook sunt toți școliți, bogați și cinstiți, iar eu îi cunosc personal…

* Să te cerți cu nevasta e ca atunci când citești „Termeni și condiții”. Până la urmă ignori totul și dai click pe „Sunt de acord”.

* – Mă, Ioane, nu vreau nimic să-mi aduci, decât o pereche de chiloței, mă…
Ion: – Bine, tu Maria, ți-aduc, cum să nu.
Pleacă Ion, iese pe poartă, merge 100 m, la care Maria strigă după el:
– Mă, Ioane, și-o fundiță de legat!

* Anul acesta se poartă plinuțele! Cele slăbuțe vor fi programate pentru la anul!

* Un tip intră într-un WC public. În cabina alăturată, un alt tip, constipat, se forțează destul de zgomotos. Primul, terminând ce avea de făcut, la ieșirea din WC stinge lumina, moment în care se aude un urlet înfiorător. Curios, se întoarce, aprinde lumina și-l întreabă pe cel din cabină ce s-a întâmplat. Acesta, vizibil speriat, răspunde:
– Am crezut că mi-au sărit ochii!

* Un bărbat vede pe poarta unei mănăstiri un anunț: „Sex cu călugărițe tinere: 500 Euro”
Bate, îi deschide o maică tânără, superbă, care îi ia banii și îi spune:
– Mă duc să fac un duș, să mă pregătesc, iar tu mergi și mă așteaptă în ultima cameră pe dreapta.
Merge tipul, deschide ușa și nimerește în stradă, iar pe ușă vede inscripția: „Azi v-a tras-o sora Bartolomeea”.

* Bulișor vine cu papagalul la școală și este luat în primire de învățătoare:
– Bulă, ce caută papagalul aici?
– Păi… nu puteam să risc! Când eram acasă, l-am auzit pe tata spunându-i mamei în baie: ”Imediat ce pleacă ăsta micu la școală, îți nenorocesc păsărica!”

* „Dacă aduni 100 de furnici negre și 100 de furnici roșii și le pui într-un borcan, nu se va întâmpla nimic. Dar ia borcanul, agită-l violent și pune-l pe masă. Furnicile vor începe să se omoare reciproc. Roșul crede că negrul este inamicul, în timp ce negrul crede că roșul este dușmanul, când inamicul real este persoana care a scuturat borcanul.
Același lucru este valabil și în societate. Bărbați și Femei, Stânga și Dreapta, Bogat și Sărac, Credință și Știință, Tânăr și Bătrân, Albii și Negri, etc.
Înainte de a ne lupta între noi, trebuie să ne întrebăm: CINE A SCUTURAT BORCANUL?”

* Eu nu am kilograme în plus. Am doar „amintiri culinare” depozitate strategic.

* Anu’ ăsta, am luat miel viu, să ies mai ieftin, da’ mâine îl tai, că m-a lătrat toată noaptea!

* – Deci vii diseară la mine, da?
– Nu, până nu îmi spui cine e Bianca.
– Bianca e cea care vine diseară dacă tu nu vii!

* Un ardelean mănâncă jumări. Vine nevasta:
– Ioane, iar mănânci grăsime?
– Nu, dragă, mănânc tradiție!

* Pentru schimbarea vremii de afară propun purtarea hainelor pe dos!!!

* Mie îmi bat pinguinii în geam și vouă vă arde de vopsit ouă.

* – O iubesc pe fata dvs. și vreau să o iau de nevastă.
– Ce salariu ai?
– 500 euro/lună.
– Păi, 500 euro îi dau eu lunar bani de buzunar.
– Știu, i-am inclus și pe ăia în salariul meu lunar.

* Dacă știi să răspunzi la întrebarea: „Ce este TDK 60 sau BASF 90?” ești în grupa de risc!

* Telefonul sună la 2 noaptea:
– Alo, domnul Petrescu?
– Nu.
– Atunci de ce răspundeți?

* După banii în iepurașii de ciocolată, alt fake ordinar: cică ar fi carne în parizer!

* Ce caută bărbații dimineața pe net?
Meciurile de ieri și ce mai fac nevestele… altora.

* Un pahar de vin are 86 calorii.
Un avocado are 240 calorii.
Alege înțelept.

Verosimile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Bă, când știi cu adevărat că ești beat?
– Când te așezi pe WC și îți pui centura de siguranță.

* Două femei pe patul spitalului.
– Tu de ce ești aici?, întreabă una dintre ele.
– Din cauza obișnuinței.
– Cum așa?
– Eram în pat cu soțul meu și, auzind un zgomot la ușă, din obișnuință, am strigat: „Fugi! Repede! Vine bărbatul meu!”

* Ion și Gheorghe stau de vorbă la o bere:
– Bă, Ioane, care e pluralul la bere?
– Două lăzi.

* Mi-am cumpărat o canapea nouă. Mi-au spus că încap 6 persane fără probleme. Unde găsesc eu acum 6 persoane fără probleme?

* – Aloo, mama!!?? Am dat puiul prin ou și prin făină, așa cum mi-ai spus… dar prin pesmet nu pot, că mă ciupește!

* – Există o legendă care spune că secera și ciocanul reprezintă semnul secret al circumciziei.
– Hai că secera pot să mai cred, dar ciocanul ce legătură are?
– Pentru anestezie.

* Se spune că, într-un sat din România, trăia un țăran de 150 de ani cu soția lui. Se duc ziariștii să-l vadă și mare le e surpriza când dau peste un bărbat în putere.
– Cum ai reușit, bade, să te menții așa de bine?
– Revoluția victorioasă din 1989…
– Lasă, bade, politica! Ce-ai mâncat, ce-ai băut?
– Păi, revoluția victorioasă din 1989…
– Lasă, bade, astea! Câte femei ai avut, câți copii ai făcut, ce-ai mâncat, ce-ai băut?
– Revoluția victorioasă din 1989…
– Ăsta e sonat! Hai să-l lăsăm să zică ce vrea!
– Revoluția victorioasă din 1989 a adus la noi în primărie un idiot care mi-a greșit data de naștere cu 100 de ani!

* Dacă întâlnești o femeie frumoasă, cu ochii strălucitori, buze umede și care freamătă din tot corpul… las-o în pace. Are gripă.

* Copilul, la 4 dimineața, intră în dormitorul părinților:
– Tataaa, tataaaa, un monstru este acolo la birou, cu părul vâlvoi și cu ochii roșii!!!
– Stai liniștit, puiule… e mă-ta, stă pe Facebook!

* „Orice depresie trebuie întâmpinată cu un zâmbet: depresia va crede că ești un idiot și va pleca”
Robert de Niro

* Două persoane inteligente nu se pot îndrăgosti între ele. Dragostea adevărată necesită minim un idiot.

* Un țigan fură o găină și o duce lângă un lac să o jumulească și să o gătească. Cum jumulea țiganul la biata găină, la un moment dat vine poliția. Văzându-i în timp util, țiganul aruncă găina pe jumătate jumulită în lac. Polițiștii îl iau la rost:
– Ce faci, țigane, cu fulgii ăștia aici?
– Ce să fac? Uite, aia face baie și eu îi păzesc țoalele.

* Care-i poziția sexuală preferată a soției tale?
– Cărăbuș.
– Asta cum mai e?
– Păi… se face ghem și se preface că doarme!

* Bulă la frizerie.
În timp ce era tuns, pe scaunul de lângă el se așază să se tundă directorul instituției unde lucra. Frizerița care-l tundea pe Bulă se pregătește să-i dea cu gel și apă în cap. Directorul vede cu coada ochiului și zice cu un aer foarte important:
– Mie să nu-mi dați cu porcării din alea în cap, că de câte ori ați făcut-o, îmi zicea nevasta că miros ca în bordel. Frizerița se uită cu un aer vinovat la Bulă și îi zice:
– Vă rog să mă scuzați, nu v-am întrebat dacă dumneavoastră vreți să vă dau sau nu…
Bulă zâmbește și răspunde:
– Stați liniștită, domnișoară. La mine puteți să dați cât vreți. Nevastă-mea nu știe cum miroase în bordel!

* Mesaj pentru pietoni:
– Mai scoateți ochii din telefon când treceți strada! Că mai scriem și noi mesaje la volan și muriți ca proștii!

* „Alcoolul poate fi cel mai mare dușman al omului, dar Biblia spune să-ți iubești dușmanul”
Frank Sinatra

* – Dacă vrei, POȚI… spuse el.
– Dacă poți, vreau… răspunse ea.

* Aștept cu nerăbdare să înceapă sezonul nunților!
Ce atâtea concedii și prostii, când poți mânca la o nuntă trei sarmale cu 500$.

* Dacă nevastă-ta nu știe să gătească și tu o înșeli, nu este infidelitate! E supraviețuire…

* Leul face recensământul. Vede un câine lup.
– Tu ce ești?
– Câine lup.
– Adică?!
– Adică… mama a fost câine și tata lup.
– Am înțeles…
Vede un urs.
– Tu ce ești, mă?
– Urs furnicar.
– Hai, dă’te-n morții mă-tii!!

* Un bărbat își sună soția: „Sunt la Botoșani, sub zero și mă simt rău”. Soția răspunde: „eu sunt la Timișoara, sub unu și mă simt bine!!!”

* Din scrisoarea unei femei către soțul ei, plecat la muncă în străinătate: „Costică, să-mi juri că atunci când ieși în oraș o să ieși numai cu bărbați! Uite, și eu jur la fel…”

* Într-un sat, preotul le învață pe femei să nu mai spună că „și-au înșelat bărbații”, ci că „au alunecat”!
După un timp, preotul moare și vine altul în locul lui, care nu cunoștea convenția.
După primele spovedanii, preotul merge îngrijorat la primar să-i spună să repare drumurile, ca să nu mai alunece atâtea femei.
Primarul, știind despre ce e vorba, începe să râdă în hohote. Supărat că nu este luat în serios, preotul cel nou îi spune:
– Nu mai râdeți, că și soția dumneavoastră a alunecat de mai multe ori săptămâna asta: de două ori la casa învățătorului și de trei ori la casa polițistului!

* Fiica unui polițist vine acasă… scrie o listă cu vreo 20 de nume și spune:
– Tată… sunt însărcinată… Iată lista suspecților…

 

Coctail umoristic

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Curând, ofertă specială pe Mapamond: la un cofraj de ouă, primiți o mașină Tesla gratis.

* – Ești drăguț când ești amețit!
– Și tu ești drăguță când sunt amețit!

* Elefantul: – Ți-a dat Noe add pe Facebook?
Dinozaurul: – Nu…
Elefantul: – Nasol!

* Două blonde:
– Auzi, dragă, aseară am fost cu soțul meu la o licitație.
– Da?! Și cât ai luat pe el?…

* – De ce plângi?
– Toți râd de mine că nu am dinți în gură.
– Nu mai fi trist! Sunt Zâna Măseluță și îți pot îndeplini orice dorință, ce vrei?
– Aș vrea un BMW!

* Tânăra soție către soț:
– Eu știu să gătesc bine doar prăjitura și peștele.
Soțul:
– Nu-ți face griji, cu timpul vei învăța. Însă acum, spune-mi ce este în farfurie: prăjitură sau pește?

* Motorina și salariul se întâlnesc la PECO
Salariul: – Bună, scumpo!
Motorina: – Ceau, micuțule!

* Un moldovean intră într-o frizerie și frizerul îl întreabă:
– Doriți un tuns sau un bărbierit?
– Cât costă fiecare?
– 25 lei tunsul și 15 lei bărbieritul.
– Atunci, e clar! Bărbieriți-mă în cap!

* Mi-a zis doctorul că am lipsă de fier. Atunci mi-am amintit vorba lu’ tata când îmi spune că îmi lipsește o șaibă și două piulițe.

* Nelu și Vasile într-un bar la o bere. Povestesc ei de una și de alta, când deodată vine vorba despre sex.
– Mă, să știi că eu am iubit pisica, zice Nelu.
– Tu ești nebun! Cum să iubești pisica?!, răspunde Vasile mirat.
– Măcar dacă ști ce bine a fost… Nu te-ai minuna atâta, spune Nelu relaxat.
– Imposibil! Nu-mi vine să cred!, zise Vasile din ce în ce mai curios.
– Ba, crede-mă! A fost minunat, spune Nelu mulțumit de sine.
– O să încerc și eu, să văd.
A doua zi e întâlnesc și Vasile e plin de zgârieturi, supărat foc.
– M-ai făcut să-mi iubesc mâța, boule!
– Bou ești tu, mă! Eu nu ți-am zis de mâță, ți-am zis că am iubit-o pi Sica, vecina mea.

* La vamă ajunge badea Gheorghe cu căruța plină de butoaie. Vameșul îl întreabă ce are în ele, iar badea îi răspunde simplu: apă.
– Nu se poate și nu te cred, tu ascunzi ceva, bade!
– Nu, mă jur pe ce am mai scump!
– Nu te cred până nu gust din fiecare butoi.
Așa se făcu’. După degustare, vameșul își dă seama că badea are într-adevăr apă în butoaie.
– Omule, ai dreptate, ești liber să pleci, dar poți să-mi spui de ce duci apa peste graniță?
– Păi… la noi în sat e un obicei: după ce speli mortu’, să duci apa cât mai departe!

* După ce vine de la servici, mama lui Bulă îi verifică temele. Ia caietul de matematică, se uităă… se uită și găsește o pagină goală.
– Dar n-ai scris nimic pe această foaie! De ce ai sărit peste ea?
– Mamă, pe această pagină am calculat în minte!

* Cine-i convins că femeia e sexul slab, să încerce noaptea să tragă plapuma de pe ea.

* Trece Scufița Roșie prin pădure și se întâlnește cu lupul care-i spune:
– Scufițo, tu ai o broscuță, eu am o cheiță. Hai să-ți deschid broscuța cu cheița mea.
Scufița Roșie fu de acord. Mai târziu, ea ajunge la bunicuță.
– Ce faci, Scufițo?
– Bine, bunicuțo. Uite, m-am întâlnit cu lupul și mi-a zis că el are o cheiță, eu am o broscuță și împreună să deschidem broscuța mea cu cheița lui.
– Lua-l-ar naiba de lup! Mie mi-a zis că are o trompetă și m-a pus să suflu în ea…

* Vă rog să mă ajutați!!
Carnea tocată se spală cu apă caldă sau cu apă rece!??

* – Cercetătorii elvețieni au descoperit că ciocolata îmbunătățește starea de spirit.
– Ei, probabil nu au încercat țuica noastră!

* Toți oamenii aduc fericire. Unii prin prezență, alții prin absență.

* Am fost la medic. O viață întreagă am băut doar vin, bere, pălincă și lichioruri. Și el spune că am apă la genunchi. Asta poate fi doar de la spălatul pe dinți!

* I: – Cum numești o blondă vopsită brunet?
R: – Inteligență artificială!

* Piedone a intrat din greșeală într-un muzeu și nu i-a plăcut nimic din ce a văzut acolo: toate tablourile, vechi de 100-200 de ani! Muzeul a fost închis.

* Un bărbat nu poate să fie și frumos și inteligent! Altfel, ar fi femeie!!
Ca să știți…

* Bărbații sunt atât de politicoși încât, dacă văd o femeie în lenjerie intimă, se uită doar la părțile acoperite…

* – Care este cea mai tristă insectă din România?
– Fluturașul de salariu?

* O să-mi cumpăr o pisică și o s-o numesc Duța!
Am s-o strig: pis, pis, piss… Duțaaa!!!

* Un domn care venea pe trotuar întreabă:
– Ce faci aici, tataie?
– Pescuiesc, răspunde pensionarul.
„Săracul, e dus cu pluta”, gândește trecătorul. Înduioșat, îl invită în bar, la o băutură. În fața paharului de țuică, domnul se gândește să deschidă o conversație și întreabă:
– Și câți ai prins azi?
– Tu ești al 7-lea.

* Un eschimos vizitează iglu-ul unui alt eschimos și vede o blană de urs polar pe jos. Surprinzător, nu avea nicio gaură de glonț.
– Este al tău trofeul?
– Da!
– Câte gloanțe ai tras?
– 10.
– Și de câte ori l-ai nimerit?
– Niciodată.
– Și ursul?
– A murit de râs…

* Un pitic sună la ușă. Deschide o gagică și îl întreabă:
– Ce vrei, mă?
– Sex.
– Dar ai cu ce, bă piticanie?
– Cu ce crezi că am ajuns la sonerie?

* Corpul uman are nevoie de 200 euro pe zi. Aia cu 2 litri de apă e pentru rațe!

Glume și reflecții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Să-i cumperi iubitei și amantei același parfum, asta înseamnă să fii liniștit!

* Am o micuță curiozitate: Voi, ăștia cu mai multe fețe, cum vă spălați dimineața?

* Un nebun la brutărie:
– A ieșit pâinea din cuptor?
– Da.
– Și la ce oră se întoarce?

* Pe o stradă, se întâlnesc doi bețivi și unul îi zice celuilalt:
– Acum mă duceam să te caut.
– Păi, du-te, că eu te aștept aici.

* Se întoarce fiul din oraș pe la 5 dimineața. Taică-său se uită la el și începe:
– Ce faci? Iar au băut, fumat? Ai umblat cu femei… câte? Două? Trei? Spune! Spune!
Fiul: – Tată, invidia e un păcat mare…

* Nutriționistul:
– Consumați mai multă scorțișoară, vă ajută la slăbit!
Eu la patiserie:
– 10 gogoși cu scorțișoară, vă rog!

* Despre logica feminină măcar se vorbește… Despre cea masculină, în genere, nu se cunoaște nimic!

* Dacă vă urcați pe cântar și vă vine să plângeți, plângeți! Retenția de apă e prima cauză a creșterii în greutate.

* Bărbatul bogat nu are vârstă.
(proverb popular femeiesc)

* – Fiule, treci și spală vasele!
– Care-s cuvintele magice?
– Te las fără net!
– Okay.

* – Unde ești, iubitule?
– Acasă, cuminte, scumpa mea!
– Nu te cred! Fă-mi o poză cu nevastă-ta!

* OMS ne anunță că vine un virus care omoară proști! Ne-am dat dracu’! Rămânem fără parlamentari și fără guvern. Și fără Președinte!

* Doi polițiști intră într-o librărie. După un moment de ezitare, vânzătoarea îi întreabă:
– Ce-i băieți, plouă afară?

* Să pierzi două case fără să fi fost vreo viitură…! Ăsta da ghinion!

* Doar o țară c conducători tâmpiți scoate militarii în pensie la 45, iar civilii sunt buni de front până la 63 de ani!

* De ce țipă femeile?
1% – de fericire
1% – de nervi
98% – dracu știe!

* – De ce nu poți să joci șah cu țiganii?
– Fură caii!

* Soția către soț:
– Sunt așa obosită…
– Odihnește-te, draga mea, toată ziua ai vorbit!

* Singura diferență dintre o vrăjitoare, o menajeră și o femeie nervoasă e amplasamentul măturii.

* Ora de gramatică:
– Bulă, ce timp este „eu studiez”?
– Timp pierdut, doamnă.

* – Alo, spitalul? Bună ziua! Puteți să-mi spuneți cum se simte Viorica Marin?
– Ce salon?
– 109.
– Așteptați un moment (…). Asistenta spune că se simte bine. Dvs. sunteți rudă cu ea?
– Eu sunt Viorica Marin… De 5 zile nu a mai trecut nimeni pe la mine prin salon.

* Doi iubiți se certau:
– Eu nu mai ies cu mă-ta la restaurant în viața mea. Să nu știi să mănânci spaghete… îmi venea să intru sub masă de rușine!
– Măi, ce să zic, ia partea bună. Măcar nu s-a descălțat ca mă-ta când a coborât din mașină și a văzut asfalt!

* Ion stătea pe prispa casei și fuma… Trece Gheorghe pe stradă și îl strigă:
– Ioaneeee, hai să bem un rachiu la crâșmă…
Ion răspunde: – Băi, nu vin.
– Hai, măi Ioane, sau ți-e frică de nevastă???
– Auzi, mă Gheo, nici la lup nu-i e frică de câine, dar nu-i place cum latră.

* Un țigan, după ce a furat cam tot satul, s-a gândit că mai rămăsese pădurarul. Într-o noapte, intră în cotețul acestuia și începe să bage găinile în sac, Pădurarul, auzind zgomote, a luat pușca și s-a îndreptat spre coteț. În timp ce țiganul fura de zor, pădurarul aude zgomot și strigă cât îl ținu gura:
– Stai! Cine-i acolo?
După câteva secunde de liniște, țiganul răspunde:
– Noi, găinile, să moară mama, ne culcăm acuma!

* O doamnă avea probleme cu sânii. Erau prea mici. Se duce la un medic naturist care o sfătuiește ca în fiecare zi, la ora 5 fix, să-și maseze încet sânii și să repete: „Ala-bala-portocala”.
Toate bune și frumoase, însă odată o prinde ora 5 în tren. Era în compartiment doar cu un domn, care dormea. Începe ea să-și maseze sânii zicând încetișor „Ala-bala-portocala”, să nu-l trezească, însă domnul respectiv deschide ochii și întreabă:
– E ora 5, doamnă?
– Da.
Atunci, omul se întoarce cu spatele și începe să murmure:
– Melc-melc-codobelc…

* Ca să știți
Mă comport frumos pentru că așa m-a învățat mama… dar provoacă-mă și îți voi arăta ce m-a învățat tata!

* „Mi-ar plăcea un Președinte al României care să aibă:
Onestitatea și intelectul lui Nicușor Dan
Bunul simț și seriozitatea lui Bolojan
Retorica lui Crin Antonescu
Umanitatea Elenei Lasconi
Educația lui Sebastian Burduja
Capacitatea de a lua decizii a lui Traian Băsescu.”

* – Azi-dimineață mi-am dat seama că frigiderul meu e fată.
– Cum asta?
– Nu avea ouă!

* Moșu’, pe moarte, zăcea în pat.
Vin nepoții pe la el și ce zice unu’ dintre ei: „Băi, în pana mea, moșu’ mai are puțin și moare, ia să ne distrăm un pic cu el!”
Zis și făcut. Se duc ăștia la farmacie și cumpără o cutie de viagra, vin acasă și hai să i-o administreze omului. Îi dau ăștia să bea toate pastilele din cutie și pleacă.
Când vin ei în vizită a doua zi, să vadă ce mai face moșu’… ia-l de unde nu-i! O întreabă pe bunică:
– Mamaie, unde-i moșu’, cum se simte?
Bătrâna le zice că moșu-i sus pe deal. Se duc ăștia la el să vadă ce face. Bătrânul cosea de zor iarba.
– Tataie, ce faci aicea?
– Cosesc și io, ce pana mea să fac!
– Și cum te simți? Că ieri erai pe moarte!
– Păi… nu știu cum dracu’, dar aseară mi s-a sculat așa dintr-o dată… și când mă uit în cameră o văd pe una la capătul patului, cam urâtă ce-i drept și îmbrăcată în negru. Mă ridic, o trântesc în pat, o dezbrac și dă-i ca-n tinerețe, 10 numere, ce să vă mai zic!… A rămas leșinată în pat… i-am luat coasa și am venit aici pe deal la muncă.

Zâmbiți, vă rog!

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Băi, nenorocitule, de unde ai petele astea de ruj de pe cămașă!??
– Cred că am făcut rujeolă!!

* Soția se ceartă cu soțul:
– Lasă-mă în pace, sunt atât de nervoasă, că simt cum explodez.
– Calmează-te, dragă, asta ne mai lipsește, să fii și împrăștiată!

* Am fost la psihiatru ieri, pentru prima dată. Mi-a desenat 5 oi și m-a pus să le păzesc. Am desenat un gard și am plecat acasă.

* Doi bărbați beți stau de vorbă:
– Câte beri ai băut?
– Două halbe.
– Și cum de ești beat deja?
– Păi, din greșeală, am băut și două halbe de pălincă.

* – Soția mea conduce ca fulgerul.
– Adică foarte repede?
– Nu, lovește copacii.

* La spitalul de nebuni, unul scria o scrisoare. Intră doctorul și îl întreabă:
– Cui îi scrii?
Nebunul: – Păi… mie.
Doctorul: – Și ce scrie în scrisoare?
Nebunul: – Nu știu, că doar mâine o primesc.

* La bordul Titanicului se afla un oltean. Când s-a scufundat vaporul, olteanul a sărit într-o barcă de salvare și a început să vâslească. Era singur în barcă. La un moment dat, cineva de pe vas strigă:
– Măi nenorocitule! Treci înapoi că mai sunt femei și copii aici!
La care olteanul:
– De parcă de muieri îmi mai arde mie acuma!

* O persoană este la spital. Vine doctorul și-i spune:
– Am două vești: una bună și una rea.
Pacientul întreabă:
– Care-i vestea rea?
– Trebuie să vă amputăm picioarele.
– Și cea bună?
– Pacientul din patul de alături vrea să vă cumpere pantofii.

* – Alo, Mărioară, ce faci?
– Gătesc.
– Ce?
– Prăjitură sau colivă, în funcție de ora când ajungi acasă!

* Vreți să știți „De ce nu mă însor?!” Păi să vă povestesc. Eram zilele trecute în gară și, din greșeală, am călcat o doamnă pe picior. Fără să apuc a-mi cere scuze, ea nu ridică de jos capul și începe:
– Nesimțitule, porcule, măgarule, de ce nu te uiți pe unde mergi?!…
După ce termină de înșirat toate lighioanele de pe pământ, își desțelenește privirea din pantofi și zăbovește cu ea asupra mea, mirată din cale-afară:
– Vai, domnule, mă scuzați! Am crezut că-i soțul meu!

* Cică, ce sunt bărbații?
Bărbații sunt chestiile alea care umblă prin casă cu telecomanda în mână și, din când în când, întreabă ce este de mâncare!

* Cireșele vor fi trecute în tabelul lui Mendeleev. Între aur și platină!

* – Mama, ce înseamnă „oral”?
– E un tip de contact sexual în care se utilizează doar gura pentru a stimula organele sexuale ale partenerului.
– Și „scris”?

* Doi tineri stăteau pe o bancă. După o oră de liniște, băiatul se decide să rupă tăcerea:
– Nu vrei să mergem la mine în apartament?
– Nu aveam de gând, însă m-ai convins.

* Vă iubiți până se termină banii. Pe urmă… nepotrivire de caracter…

* Știai că dacă stai treaz până la 3 dimineața e târziu, dar dacă te trezești la 3 dimineața e devreme?

* În curând o să apară crizele de gelozie de Paște: „De ce i-ai dat like la ouă?”

* Dacă un bărbat trebuie să aibă o mașină, o casă și un loc de muncă înainte de a se căsători, ce trebuie să aibă o femeie?

* Azi, vecinii m-au reclamat că ascult Led Zeppelin prea tare. A venit un polițist de vârsta mea și i-a amendat pe toți!

* Două babe, având probleme cu dinții, caută un specialist. Ajung ele în dreptul unui cabinet și una dintre ele zice:
– Fă, nu cred că trebuie să venim aici, uite ce scrie: „Cabinet Stomatologic”. Ăsta e cu stomacu’. Hai la Ginecologie, că e cu gingiile.

* Cafeaua este o băutură magică! O mulțime de copii au apărut pe lume numai după invitația: „Ieși la o cafea?”

* – Nu mai pot, m-am săturat să alerge toate femeile după mine!
– Și ce-ai de gând să faci?
– Nu mai fur poșete!

* Nu știu de ce mă tot implic așa emoțional când tai ceapa.

* Eram pe punctul să mă îndrăgostesc, dar a venit frigul și mi-au înghețat fluturii.

* Dacă te simți prost, gândește-te că alții chiar sunt, dar nu se simt!

* Vreau pe cineva care să-mi fure inima cum fură guvernul țara.

* Dilema bărbatului căsătorit: „să am liniște sau dreptate?”

* – Mă, Ioane, tot aud la tine în grădină cu-cu, cu-cu, cu-cu. Ai vreun cuc ce și-a făcut cuib?
– Nu, bre, e cocoșul meu, dar e bâlbâit!

* Dacă bărbații însurați se decid să fie fideli, o mulțime de femei „cinstite” ar muri de foame!

* Când veți înțelege de ce pizza este rotundă, se pune într-o cutie pătrată și se taie în triunghi, veți înțelege și femeile.
„Pizza se face rotundă pentru pentru o coacere uniformă, cutia pătrată pentru că este mai ușor de făcut decât una rotundă și porțiile sunt triunghiulare pentru că e singura modalitate de a obține părți egale într-o circumferință. Dar încă nu înțeleg femeile”.

* A te certa cu nevasta este ca și cum ai cumpăra un bilet la loto. Aproape sigur nu vei câștiga, dar merită să încerci!

* Unii spun că e mai bine să faci dragoste decât război, dar dacă aveți chef de amândouă, căsătoriți-vă!

Haz fără necaz

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce înseamnă căsătoria?
– Să ai trafic nelimitat pe internet, dar să se deschidă un singur site.

* – Mai aveți cartea „Ce este polițaii români și ce vrea ei”?
– Nu, e epuizată.
– Dați-mi-o așa cum e.

* Bulă vorbește cu profesorul fiului său, Bulișor, referitor la un examen.
Bulă: – Profesore, am așa o impresie că fiul meu va pica examenul de mâine…
Profesorul: – Domnule Bulă, pui pariu pe 5.000 de lei că-l ia?

* Ora de biologie
– Bulă, ce conțin celulele?
– Infractori, doamnă profesoară!

* – Bulă, care este politica cea mai bună pe vremurile astea?
– Să-i păcălești pe toți.
– Și cea mai proastă?
– Să crezi că i-ai păcălit.

* La o școală din SUA, învățătoarea le cere elevilor să povestească un film ce tratează o temă de dragoste.
– Dintre un bărbat și-un alt bărbat?, întreabă un elev.
– Nuuu!, răspunde grăbită învățătoarea.
– Dintre o femeie și-o altă femeie?, întreabă o elevă.
– Nuuu!, răspunde îngrijorată învățătoarea.
– Dar atunci între cine?, întreabă nedumeriți elevii.
– Între un bărbat și-o femeie, răspunde învățătoarea.
– Aaa, am înțeles!, zise un elev mai dezghețat. Dumneavoastră vreți să tratăm subiectul unui film istoric.

* – Costele, ți-am spus să dai de mâncare la pisică…
– I-am dat o conservă.
– Păi, nu i-ai desfăcut-o?!
– Are 8 ani totuși… e destul de mare…

* Ai dreacu bărbați. Când urli în pat ești bună! Când urli în casă ești nebună!

* Dragi bărbați!
Dacă zilele acestea întâlniți femei înțepate, să știți că este de la ”MĂRȚIȘOR”.

* Undeva în Sicilia
– Banca dumneavoastră dă credite doar pe „cuvântul de onoare”?
– Desigur.
– Dar dacă eu nu o să pot restitui banii?
– O să vă fie rușine în fața Domnului, atunci când vă veți întâlni cu El.
– Eheheee… păi când va fi asta?…
– Pe data de 5, dacă pe 4 nu restituiți creditul.

* Decât un loc de muncă, mai bine muncă deloc.

* Se spune că în spatele unei femei fericite stă…
Nu stă nimeni, că de-aia e fericită!

* Dacă mergi la muncă cântând fericit… sunt trei explicații:
– ești miliardar
– te droghezi
– ești unul din cei șapte pitici.

* L-am întrebat pe iubitul meu de ce nu mi-a scris nimic toată ziua. Mi-a spus că s-a luat cu una, cu alta…

* Aș vrea să știu cum îl cheamă pe inventatorul dopului legat de pet…
Vreau să-i spun câteva cuvinte care nu sunt în dicționar…

* Un tânăr stătea sprijinit de un gard, cu o sticlă de vodcă în mână și fuma o țigară, când îl abordează un preot:
– Tinere, știi cumva cum pot să ajung la poștă?
– Dacă nu mă înșel, mergi tot înainte, la a treia faci pe dreapta și ai să vezi poșta pe stânga.
– Mulțumesc!, zise părintele, și apoi adaugă… Dacă vii duminică la biserică o să-ți spun cum poți să ajungi în rai.
– Las-o moartă, părinte… tu nici la poștă nu știi să ajungi!

* – Iubitule, vin acasă cu o colegă, vezi să nu te găsesc în chiloți.
– Ok, îi dau jos acum.

* Șeful m-a văzut stând și mi-a spus că „lenea este un păcat”, iar eu i-am răspuns că și invidia la fel. Acum, caut de lucru…

* Știai că?
Dacă ești slab, te îngrași! Dacă ești gras, slăbești! Dacă ești prost, te obișnuiești!

* Două tipe stau de vorbă.
– Când am născut primul copil, soțul mi-a dăruit o casă la munte.
– Ce drăguț!
– Daaa! Și când l-am născut pe al doilea copil, mi-a dăruit o casă la mare!
– Ce drăguț!
– Daaa! Și când am născut al treilea copil, mi-a luat un jeep!
– Ce drăguț!
– Ție ce ți-a luat soțul când ai născut?
– Mi-a plătit un curs de bune maniere.
– Da? Și la ce ajută?
– La socializare. Înainte spuneam „du-te dracu’!”, acum spun „ce drăguț!”

* La o oră târzie din noapte, sună un bărbat la medicul de familie.
– Domnule doctor, soția mea e bolnavă! Apendicita!
La care, doctorul indignat:
– Da’ măi idiotule, tu nu știi că nu crește la loc, doar i-am scos-o anul trecut?!
– Da’ idiot ești tu, că mi-am schimbat nevasta!

* – Salut, ce faci?
– Iubesc, mi-e dor, îmi lipsești! Te visez nopțile, nu pot fără tine! Dar tu?
– Mănânc crenvurști.

* – Singuri, șemineu, lumânări, o sticlă cu vin, ce spui?!?
– … E prea puțin vin!!!

* Angajez cuplu pentru producția unui film XXX. Nu necesită experiență, soțul va juca rolul pescarului plecat de acasă.

* „Războaiele vor înceta atunci când copiii elitelor vor fi trimiși primii să lupte în războaiele părinților”.

* – Cioc-cioc, bate moartea la ușa lui Iliescu.
– Ce vrei, fă?!!
– Nea Nelu, ia matale coasa, te rog mult, că nu mă simt bine!

* Cum se felicită femeile de 8 martie în diferite zone ale țării:
1. București – La mulți ani tipo!
2. Constanța – La mulți ani turisto!
3. Brașov – Servus iubito!
4. Vaslui – La mulți ani, fă, ‘tu-ți soarele mă-tii!
5. Botoșani – Să hii fericitâ muieri!
6. Sălaj – La mulți ani! Vând Ford Focus recent adusă!
7. Strehaia – Te trais but, comoara mea!
8. Harghita – Boldog szuletesnapot kivanok!
9. Cluj – No… La… muuulți ani…
10. Brăila – La mulți ani! Cât ai produs azi?
11. Teleorman – La mulți ani cu suspendare!
12. Dolj – Olelei muică! La mulți ani muiere!

Mărțișoare spirituale

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Sergentul către soldați:
– Trebuie să țineți dușmanul tot timpul în ochi… Ce te holbezi așa la mine, soldat?!

* Femeia către soțul ei:
– Ai de gând să-mi dai salariul?
– Nu astăzi, că tare mă doare capul!

* Ospătarul:
– Ce doriți, domnilor, ceai sau cafea?
Primul client:
– Un ceai cu gheață, te rog.
Al doilea client:
– Și mie la fel, dar ai grijă să fie paharul curat.
Ospătarul pleacă și revine cu două pahare cu ceai.
– Care dintre dumneavoastră a cerut un pahar curat?

* Bărbatul: – Ce-ai, iubito? De ce te uiți așa la mine?
Femeia: – Îți zic doar atât: dacă mă întrebi de 10 ori „ce ai?”, o să-ți răspund cu „nimic”, dar o să te las să ghicești.
Bărbatul: – Dar dacă nu ghicesc?
Femeia: – Atunci îți mai dau 10 șanse!

* După mai multe pahare băute la masă, un tip povestea:
– Când eram tânăr și îndrăgostit, eu vorbeam și ea asculta. După ce ne-am căsătorit, vorbea ea și eu ascultam. Acum vorbim amândoi și ascultă vecinii…

* Mă întâlnesc azi în oraș cu „fosta” și o întreb:
– Ei, cum e noul tip?
– E de două ori cât tine, mârâi ea ironic. Dar noua ta femeie?
– Din fericire, e doar jumătate cât tine.

* Întrebare: – Cum îi zic moldovenii la popcorn?
Răspuns: – Păpșoi bosumflat, ăi!

* Două tinere stau de vorbă:
– Fato, mi-am adus iubitul acasă și mama a început să plângă.
– De ce, fato?
– Păi, nu și-a mai văzut colegul de clasă de 20 de ani.

* Un alcoolic se trezi pe o targă, gol pușcă, la morga unui spital…
Se ridică și se duse spre ușă. La intrare stătea infirmiera, pe care o salută:
– Bună dimineața, doamnă!
Aceasta, speriată rău:
– Vai, Doamne, care dimineață bună, domnule, ești la Morgă!
– Bine-bine, atunci: Guten Morgen!

* Un tip mergea cu mașina pe un drum de țară. La un moment dat, dă de o apă pe care trebuie să o traverseze. Vede un cioban:
– Bună ziua! Se poate trece? Nu-i prea adâncă apa?
– Se poate! Apa e mică.
Dă tipul să treacă, dar se scufundă și de-abia reușește să scape cu viață.
– De ce mi-ai spus că apa e mică? Puteai să mă omori!
– Adineauri au trecut niște rațe și apa le venea abia până la piept!

* Un antrenor român a creat o echipă de fotbal care bătea tot, și brazilieni, și nemți, și italieni… tot la rând…
Este întrebat cum a reușit asta. Antrenorul explică:
– În atac am pus moldoveni din Vaslui – dacă-s băuți, nu le stă nimeni în cale. La mijloc, ardeleni din Sălaj – știți cum e să negociezi cu ei, vorbesc una, înțeleg alta. În apărare am pus munteni din Prahova – nu plătești, nu treci. Iar în poartă, un oltean din Craiova – chiar dacă marchezi, este aproape imposibil să demonstrezi.

* – Cu ce te ocupi?
– Sunt marinar și scriitor.
– Ciudată combinație. Cum se împacă?
– Păi, navighez pe net și scriu pe Facebook…

* Bertrand Russell a fost întrebat cum a început nazismul, iar el a răspuns: „Întâi i-a fascinat pe proști. Apoi i-a cenzurat pe cei inteligenți.”

* Mi-am dat în bobi aseară!
Mi-o ieșit că am laicurile legate…

* Cât tupeu! Câtă neobrăzare! Toată lumea era în parc pe telefon și, deodată, apare una cu o carte! Nu mai e pic de rușine în țara asta!

* Unui amic i s-a părut haios să-mi înțepe prezervativele din portofel.
Acum, nevastă-sa e gravidă.

* Mi-a zis iubi că vrea să-l fac să tremure în pat. I-am luat pilota…
Mamă, ce tremura!

* Un mare general vizitează o unitate militară.
Ordine, curățenie, tot lună… Când, pe aleea spre Comandament, un chiștoc. Generalul se învinețește la față de mânie:
– Al cui e chiștocul ăsta?
Unul din soldații din gardă se apleacă spre general:
– Nu-i al nimănui… puteți să-l luați…

* – Doctore, de 6 ani sunt căsătorită și încă nu am copii…
– Dezbrăcați-vă, doamnă!
– Ah, cel puțin pe primul vreau să-l fac cu soțul!

* Doi polițiști intră cu mașina într-un copac. Primul:
– Băh, uite cum arată mașina, e zob.
Al doilea:
– Da, bă, dar privește partea bună.
Primul:
– Care?
Al doilea:
– O să fim promovați de șefi că suntem primii la locul accidentului.

* Test la matematică, că tot e la modă:
Dacă eu am 10 bomboane și Gheorghe îmi mănâncă 4, câte palme își ia Gheorghe?

* – Tăticule, ce înseamnă ziua femeilor?
– Este exact ca și în noaptea vrăjitoarelor… doar că se întâmplă ziua!!!

* O să îmi pun sub pernă foi de dafin și leuștean, ca să visez la noapte ce ciorbă să fac mâine!

* Baba o alegi după dată, iar moșul după… PENSIE!!!

* Domnu’ doctor, eu mă tem… Pe vărul meu l-au tratat de ficat și a murit de inimă…
– Nu-ți fie teamă! Eu, dacă te tratez de ficat, de ficat mori!

* Ion află că mai are de trăit doar 24 de ore. Îi spune soției și îi propune să mai facă o dată dragoste. Ea este de acord. Peste 6 ore, Ion îi spune din nou:
– Iubito, știi, mai am doar 18 ore de trăit. Crezi că ai putea să mai facem dragoste încă o dată?
Soția este din nou de acord. Când se duce la culcare, omul se uită la ceas și vede că i-au mai rămas doar 8 ore. Atunci îi spune soției:
– Iubito, te rog… încă o dată înainte să mor.
– Bineînțeles, dragul meu…
Apoi, soția se întoarce cu spatele și adoarme. Ion, agitat, nu poate adormi! Vede, la un moment dat, că mai are 4 ore. O trezește pe soție:
– Iubito, mai am doar 4 ore. Crezi că am putea…
Soția se ridică și spune:
– Uite care e treaba, Ioane, eu trebuie să mă scol dimineață, tu nu!

Cu și fără aluzii

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Știați că bărbații sărbătoresc la 18 ani majoratul și la 50 micșoratul? Știați o laie, acum știți!

* De actualitate
N-ai carte, ai ajutor social. Ai carte, plătești taxe și impozite.

* Românii sunt primii cu salariul hibrid: jumătate merge pe gaz, jumătate pe curent…

* – Domnule Bulă, a mai existat cineva în familia ta cu boli mintale?
– Da, domnule doctor.
– Cine anume, Bulă?
– Soră-mea, săraca…
– Ce a făcut sora ta?
– A refuzat să se mărite cu un miliardar bătrân!

* Vine bulibașa acasă cu un puradel de mână.
Piranda: – Al cui e?!
Bulibașa: – Habar n-am! La birt am cerut un rom mic și mi l-au dat pe ăsta!

* La frizerie:
– Cum să vă fac, domnu’ președinte?
– Fă-mă… pierdut!

* – Draga mea, am luat bilete la film!
– Ce bine! Merg să mă îmbrac!
– Grăbește-te, biletele sunt pentru mâine!

* Era atât de frumoasă! Păcat că m-a refuzat, urâta dracu’…

* Bărbatul care știe:
– când este ziua ta
– cine sunt prietenii tăi
– ce îți place
– unde mergi
nu e iubitul tău.
E Mark Zuckerberg.

* Cum nu avea toate țiglele pe casă, un profesor de matematică și-a acoperit locuința cu tabla.. înmulțirii.

* – Mamă, știi de ce stau mereu pe ultimul rând la filmele de comedie?
– Mi-e și frică să întreb… De ce?
– Pentru că cine râde la urmă râde mai bine.
– Mi-a dat Dumnezeu ultimul copil de pe raft… Pe cel mai prost.

* Dacă vin cu autobuzu’ la muncă, nu înseamnă că sunt sărac, este prea frig să scot calu’.

* Trece un cortegiu funerar. Un trecător întreabă pe o blondă:
– Cine a mortul?
– Cred că cel din sicriu!

* De când cu filtrele astea de frumusețe, ferească Dumnezeu să fii dată dispărută și căutată după poza de profil…

* Într-un mic orășel, avocatul acuzării cheamă primul martor, o bătrânică simpatică. Văzând-o cam emoționată, începe cu o întrebare de complezență:
– Doamnă, spuneți-mi dacă mă cunoașteți…
– Dacă te cunosc? Dar bineînțeles că te cunosc, domnule Popescu, te știu de când erai un băiețel! Ai fost o mare dezamăgire pentru mine, minți, manipulezi oamenii și-i vorbești pe la spate, ba faci și afaceri necurate cu mașini! Dar cel mai rău este că-ți înșeli fără rușine nevasta!
Înmărmurit, avocatul încearcă să schimbe discuția și spune:
– Doamnă, dar pe avocatul apărării îl cunoașteți?
– Hmm! Desigur că îl cunosc și pe domnul Vasile. E leneș, ia mită și e cam bețiv… Competența sa ca avocat este pur și simplu îndoielnică. A, și să nu mai spun că-și înșală soția cu trei amante! Una dinte ele e chiar soția ta!
În murmurul sălii, judecătorul le cere avocaților să se apropie:
– Ascultați, nenorociților, dacă vreunul dintre voi o întreabă pe bătrână dacă mă cunoaște, vă bag în pușcărie pe amândoi!

* Judecătorul:
– Și cum s-a întâmplat?
Inculpatul:
– Păi, fiind invitat la ea, a apărut într-un halat foarte scurt, eu voiam să mă dau la ea, dar conștiința nu nu și nu. Apoi a apărut deschisă la un nasture, eu voiam să mă dau la ea, dar conștiința nu și nu. Apoi a apărut desfăcută la doi nasturi, eu voiam să mă dau la ea, conștiința nu și nu. Apoi a apărut cu halatul desfăcut de tot, eu voiam să mă dau la ea, conștiința nu și nu.
Atunci, judecătorul enervat îi zice:
– Da’ mai las-o dracu’ de conștiință!
– Păi, așa mi-am zis și eu, domnule judecător.

* Din zece oameni, doi sunt curioși de problemele tale, iar opt se bucură că le ai.

* – Salut, meștere! Mi s-a stricat televizorul, are sunet, dar nu are imagine? Ce poate să fie?
– Poate să fie radio!

* La școală, profa întreabă:
– Spuneți, copii, care credeți că-i cel mai păros animal?
– Ursul, spune un elev.
– Vulpea, zice altul.
– Iepurele, pisica, leul, etc. continuă ceilalți.
Bulă ridică și el mâna:
– Doamna de muzică…
– Păi cum, măi tâmpitule, ce ți-a venit? De unde ai scos și prostia asta?
– De la domnu’ profesor de desen care a zis că i-a trebuit un an până a pârlit-o…

* Diferența dintre bunica și poliție…
Bunica, când mă vede, mă întreabă dacă am mâncat.
Poliția, când mă vede, mă întreabă dacă am băut.

* – Mami, cumpărăm un cățeluș.
– Nu, că se va căca prin toate colțurile.
– Atunci ia-mi un tigrișor…
– Vrei să ne căcăm noi?

* – Măi femeie, tu preferi să te uiți la TV în loc să faci sex cu mine?
– Dragule, la TV mai văd că mișcă ceva…

* Atenție!!!
E o mare diferență între o femeie liniștită și una tăcută…
Prima este un Miracol, a doua o Bombă!

* Cum mergeam eu liniștită prin parc cu iubi de mână, ce credeți că văd? Pe bărbatu-miu cu copilu’…

* Azi am decis să mă apuc de puțină muncă bărbătească. M-am așezat pe canapea și mă uit la televizor. E greu, dar e necesar!

* Oricum trăim într-o sălbăticie nemaivăzută! Ursu la est și… Ursula la vest!!!

* Omul cât trăiește învață!
– Bulă, a venit vremea să avem o discuție despre filmele deocheate de pe internet.
– Ok, tată, spune-mi.
– Cum fac să șterg istoricul, să nu vadă maică-ta că m-am uitat la ele?