Omagiu mentorului meu, Deac Gheorghe

Zilele trecute am aflat cu profundă tristețe că s-a stins din viață omul care m-a găsit și introdus în șahul competitiv al anilor 70-90. E vorba despre Deac Gheorghe, căruia i-am dedicat un articol în urmă cu aproape 15 ani. De atunci l-am mai întâlnit o dată, când eram în vizită la redacția ziarului județean „Graiul Maramureșului”. M-a invitat insistent să revin în competiții și să las deoparte literatura, pentru că șahul e cel care ne unește și ne produce mai multe satisfacții. Nu l-am ascultat, pentru că ar fi trebuit să fac multe drumuri între Seini și Baia Mare.

În iarna aceasta m-am înscris la competiția națională ChessMania, mai mult pentru a ne reîntâlni după atâția ani, dar s-a întâmplat ca el să fie bolnav și să nu poată veni la hotelul care ne găzduia. După ce i-am aflat numărul de telefon, ne-am propus să ne vedem la viitoarea ediția a concursului, însă viața lui a ajuns la final înainte de a-mi vedea visul împlinit. Redau mai jos articolul din ziar care m-a bulversat pur și simplu. Regret că nu am nicio poză cu mentorul meu, pentru că, în modestia lui, nu-i plăcea să fie fotografiat, deși avea un chip blând și mereu luminat.

IN MEMORIAM Ec. GHEORGHE DEAC

 „Azi,18 iunie 2026, se împlinesc 40 de zile de la clipa plecării spre ceruri a economistului Gheorghe Deac

S-a născut acum nouă decenii în străvechea localitate CUHEA, fostă reședință a voievodatului de Maramureș „posesiune principală și capitală”.

A fost un economist de mare valoare, care timp de peste patru decenii și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Comerciale și cu precădere în cadrul serviciului Plan – Dezvoltare, îndeplinind majoritatea timpului funcția de șef serviciu, unul dintre cele mai importante sectoare din cadrul Consiliului Popular Județean, ulterior Consiliul Județean Maramureș.

În funcțiile de mare răspundere pe care le-a îndeplinit a sprijinit și îndrumat pe cei care au coordonat în teritoriu unitățile administrativ-teritoriale în realizarea unor obiective de mare importanță pentru locuitorii acestora, printre acestea și cele din localitatea natală Bogdan Vodă, de care a fost mereu atașat.

Pe plan extraprofesional a sprijinit activitatea sportivă din județ, fiind un împătimit a mai multor ramuri sportive și cu precădere al sportului minții „Șahul”, pe care l-a practicat cu pasiune și unde a obținut rezultate remarcabile pe plan județean, această îndeletnicire nu a părăsit-o până în ultimele zile din viață, fiind o prezență cotidiană, mai ales după pensionare, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, alături de colegi și prieteni iubitori ai acestei admirabile activități.

Dacă ar mai fi printre cei vii, la data de 30 iunie a.c. ar fi împlinit venerabila vârstă de 90 de ani.

Pentru toate realizările obținute de-a lungul întregii vieți merită reverență, pioasă recunoștință și prețuire din partea celor care i-au fost colaboratori și a celor care l-au cunoscut în diferite ipostaze din întreg Maramureșul pe care l-a iubit și prețuit până în ultimele clipe din viață.

Merită ca rezultatele obținute în îndelungata activitate să-i fie recunoscute la adevărata valoare.

Ne rugăm la Bunul și Atotputernicul Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i primească sufletul cald și generos în Împărăția Sa cea cerească.

Să-i fie memoria binecuvântată”

Jr. Vasile Coman

din „Graiul Maramureșului”, joi, 18 iunie 2026