Regret că nu citesc câte cărți mi-aș dori, și nici pe departe câte citeam înainte de apariția internetului. De aceea sunt foarte pretențios în alegerea lor, iar lectura uneia îmi ia mai multe zile, alternând această plăcere cu bloggeritul și vizionarea a unul-două filme pe zi. Se întâmplă ca în unele cazuri să abandonez cartea începută, după un capitol sau mai multe, dându-mi seama că nu e pe gustul meu, oricât de bine scrisă ar fi. Nu același lucru s-a întâmplat cu ”Cutia cu suveniruri”, scrisă de colega și prietena noastră, Issabela Cotelin, o poveste despre care auzisem din mai multe surse că mă va ține în priză. Și chiar nu m-a dezamăgit, oferindu-mi ore de deliciu literar cum rar mai poți întâlni în literatura contemporană.
Talentul autoarei ne e cunoscut din cărțile publicate anterior (”Macii sunt întotdeauna roșii”, ”Ehmeya”, ”Câmpul cu narcise” și ”În exil printre oameni”), dar și alte povestiri premiate și împărtășite nouă prin postările de pe blog. Cu acest har m-a atras și de această dată între personajele cărții, atât de bine descrise încât simțeam că îi cunosc din viața mea de zi cu zi. Zece locatari ai unui bloc nou de locuințe au câte un secret bine ascuns, prin care devin unici și cu atât mai interesanți. În plus, fiecare are un talisman aparte pe care-l păstrează cu sfințenie ca un simbol al unui moment definitoriu din trecut, dar și ca un remediu pentru insomnia de care se plâng cu toții. Suspansul se insinuează gradual, pe măsură ce locatarii încep să dispară pe nesimțite, până rămâne doar Jo. Am înțeles că adevărata Jo – cea care ne delectează zilnic cu cronicile filmelor – a avut un rol salutar în inspirația autoarei, iar asta adaugă o savoare în plus romanului.
Nimeni nu poate bănui care poate fi cauza unui astfel de fenomen, deși eu m-am gândit la tot felul de variante, de aceea surpriza este cu atât mai mare. Dezvăluirile vin în partea a doua a romanului, unde sunt narate într-un ritm captivant și cu umor tonic, adăugând alte condimente picante unei povestiri de excepție. Pe mine m-a captivat de la început și până la ultima pagină și mi-ar fi plăcut să insist aici asupra subiectului, însă nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi pe îndelete personajele, acțiunea și rezolvarea care pentru mulți ar părea o fantezie. Dar adevărul e că totul poate fi cât se poate de real, din moment ce nimeni nu poate dovedi contrariul.
Îi mulțumesc Issabelei Cotelin că ne-a oferit încă o fațetă sclipitoare din diamantul literar pe care-l stăpânește cu măiestrie! Iar eu mă bucur că nu am ratat ocazia să mă delectez cu o lectură plăcută și inedită prin felul ei. Nu o cunosc de multă vreme pe autoare, dar o urmăresc de atunci cu mare atenție, citindu-i cu nesaț proza și povestirile apreciate de revistele în care sunt găzduite și de cititorii blogului, respectiv a volumelor sale. Sunt convins că mai are multe de spus, pentru că, pe lângă inspirație, are și o neobosită putere de muncă.
Cartea se poate comanda de aici: http://www.edituraup.ro/cumpara/pachet-cutia-cu-suveniruri-issabela-cotelin-224
Sursa foto: Google






