Tărâmul nemuritorilor (II)

Posted on by racoltapetru6

Tătic la 80 de ani

Dacă în orice altă provincie a Pakistanului, speranţa de viaţă atinge circa 50-60 de ani, tipic de altfel pentru o ţară din lumea a treia, se pare că în Valea Hunza oamenii de ştiinţă sunt martori direcţi ai unui fenomen incredibil. Conform studiilor derulate sub egida a numeroşi cercetători, în Valea Hunza trăiesc probabil cei mai longevivi oameni din lume. Primul dintre cercetătorii care şi-au dedicat viaţa analizei amănunţite a aşa numitului “Mit Hunza” a fost americanul Jaz Milton Hoffman, care în anul 1960 a fost delegat de către U.S. National Geriatric Society să studieze cauzele şi factorii care determină starea de sănătate şi longevitatea proverbială a hunzakuţilor. Dr. Hoffman şi-a notat observaţiile într-o lucrare care avea să facă multe valuri în medicina modernă. Volumul ”Hunza: Secrets of the Word’s Healthiest and Oldest Living People” relatează despre un ţinut îndepărtat unde oamenii nu suferă de bolile comune populaţiilor occidentale sedentarizate şi consumatoare de alimente nocive. În Hunya, nici măcar cei mai bătrâni oameni nu sufereau de Parkinson, colesterol mărit, boli de inimă, cancer (cancerul este totalmente necunoscut în rândul lor), artită, carii dentare, afecţiuni ale vezicii urinare, diabet, tuberculoză, hipertensiune arterială, alergii, astm, boli de ficat, constipaţie, hemoroizi sau alte sute de afecţiuni care vin ca o ironică notă de plată pentru noi, cei ”civilizaţi, avansaţi tehnologic şi atotştiutori în ignoranţa noastră educată”.

În Hunza nu există spital, farmacie, azil de nebuni, secţie de poliţie, închisori, crime sau cerşetori. Iar asta nu din cauză că aceşti oameni sunt prea “barbari” sau săraci să le construiască, ci pentru că nu au existat niciodată, iar societatea hunzakuţilor nu are pur şi simplu nevoie de aceste avanposturi ale “omului civilizat”. Credeţi sau nu, dar aici se întâlnesc la tot pasul bătrânei şi bătrânici simpatici care nu mai ţin minte când anume s-au născut, dar care au vârste de 120-140 (!) de ani, conform măsurătorilor şi analizelor de ultimă oră.

În Hunza, oamenii mor fie în urma accidentelor, fie de bătrâneţe, la vârste matusalemice. În niciun caz nu sunt seceraţi de boli degenerative, precum bătrânii din Occident. Dar cea mai mare surpriză a medicinei moderne a avut loc în urma investigării cazurilor des întâlnite în care “mamele” aveau 60-70 de ani şi taţii 70-90 de ani. Pare incredibil, nu?

Unul din avantajele combinaţiei de factori precum alimentaţia specifică, calitatea superioară a aerului şi a apei, alături de munca fizică neostoită, a dus la acest miracol al vieţii. La vârste la care alţi oameni sunt deja în sicrie sau au rolul unor bunici ramoliţi care se târâie cu ajutorul bastoanelor sau al scaunului cu rotile, lichidul seminal al bătrânilor din Hunza are încă capacitatea de a procrea. La început, autorităţile pakistaneze au refuzat să recunoască această neobişnuită situaţie, comentând ironic că odraslele nou născute ale bătrânilor de 80 de ani, aparţineau, de fapt, altor tineri din sate. Dar testele de paternitate efectuate în laboratoare din Marea Britanie şi S.U.A. au certificat că miturile şi zvonurile erau adevărate, iar bătrânii octogenari sunt, într-adevăr, taţii nou născuţilor.

Bucate pentru viaţă îndelungată

Populaţiile umane care au beneficiat de-a lungul timpului de câmpii mănoase, bune de cultivat şi de păşuni abundente, potrivite pentru creşterea turmelor de animale, s-au bucurat dintotdeauna de o viaţă uşoară, în care găsirea şi prepararea hranei a devenit treptat o artă, nu o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu a fost cazul hunzakuţilor. Păşunile erau aproape inaccesibile, animalele lor erau ţinute în cea mai mare parte a anului în grajduri şi hrănite cu sărăcăcioase resturi vegetale. Contrar modei vegetariene din prezent, care dictează cu literă de lege că mâncatul cărnii duce la toate bolile posibile şi scurtează viaţa, hunzakuţii nu s-au dat niciodată înapoi de la consumul cărnii de oaie, capră şi iac, găinile fiind foarte rare în Vale.

Goniţi de asprimea zilelor de iarnă, când frigul tăios amplifică foamea, vânătorii locali escaladau stâncile la vânătoare de capre sălbatice Markhor, mufloni, gâşte, cocori, raţe şi fazani. De la un animal mâncau totul, nu doar carnea. Pielea, creierul, organele interne – tot era consumat, până şi oasele erau sparte pentru recoltarea măduvei. Carnea era foarte căutată în aşanumita “Dietă de iarnă” Hunza. În anotimpul rece, nevoia de calorii era stringentă, iar localnicii o suplineau prin consumul intensiv de lapte, brânzeturi şi unt.

Cu totul alta este “Dieta de vară”, când băştinaşii se hrănesc după o tradiţie foarte veche pe care o respectă cu stricteţe. Dacă în anotimpul rece aveau o dietă foarte bogată în grăsimi animale, odată cu venirea primăverii, alimentaţia lor se schimbă în mod radical. În primul rând, o mare parte a alimentelor sunt consumate crude, fără a fi gătite sau prelucrate în foc. De fapt, în anotimpul cald, masa zilnică se compune din 80% legume şi fructe consumate crude. La o analiză ştiinţifică a reieşit că hunzakuţii beneficiază de 40% calorii din cereale nedecorticate, 30% calorii din legume, 15% calorii din fructe, 10% din leguminoase şi doar 1% din alimente de provenienţă animală.

Cazurile de obezitate provocată de exces de calorii sunt necunoscute aici, mai dese fiind cele de malnutriţie. Copiii sunt alăptaţi până la 6-7 ani, fapt care le aduce un sistem imunitar de fier şi un aport de calciu neegalat, comparativ cu copiii occidentalilor. Aerul rece şi altitudinea ridicată fac ca microbii şi bacteriile să fie aproape inexistenţi. Rozătoarele şi insectele care transmit diverse boli sunt necunoscute în Vale. Alimentele nu sunt niciodată procesate sau rafinate. Aici nimeni nu consumă zahăr, foarte preţuită este în schimb mierea.

Unul dintre secretele longevităţii de invidiat a băştinaşilor constă în consumarea în cantităţi imense a caiselor. Caisul este unul dintre puţinii pomi fructiferi care s-au putut adapta la asprimea climei din regiune. Caisele sunt mâncate crude în anotimpul cald, iar cantităţile care nu pot fi consumate sunt pregătite pentru iarnă într-un mod original. Caisele rămase sunt tăiate în două şi puse la uscat pe tăvi uriaşe de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperişul caselor pentru ca soarele timid de vară să conserve principiile active, vitaminele şi mineralele din valoroasele fructe. La fel sunt preparate şi cireşele sau prunele. Sâmburii de caise sunt sparţi, iar miezul este strâns cu mare grijă. După ce este uscat tot la soare, miezul sâmburilor este măcinat într-o făină din care femeile Hunza pregătesc aluat pentru pâine şi prăjituri tradiţionale. Caisele conţin mari cantităţi de vitamina B-17 un excelent element natural împotriva cancerului.

Un alt secret al longevităţii rezidă, probabil, în modalitatea “neortodoxă” prin care localnicii îşi gătesc tradiţionala “Pâine Hunza”. Pentru realizarea acestui aliment miraculos, băştinaşii macină în piatră boabe de grâu, orz şi hrişcă. Făina rezultată este amestecată cu ulei de canola, miere, melasă, lapte de soia, sare de mare, scorţişoară, nucşoară, suc proaspăt de lămâie şi portocală, ouă, ulei de măsline, praf de curry, pătrunjel, ghimbir şi banane uscate, multe dintre aceste ingrediente fiind obţinute de băştinaşi în urma trocului. Pâinea rezultată este coaptă pe jumătate în tipsii mari de metal. Tradiţia cere să fie coaptă doar pe jumătate, astfel încât principiile active, vitaminele şi nutrienţii să nu fie distruşi de temperaturile mari din cuptor.

Poate că întreg secretul sănătăţii şi longevităţii acestor oameni stă, de fapt, în simpla şi banala apă. Cu un singur amendament necesar: apa băută de hunzakuţi provine din izvoarele care o aduc din gheţarul Ultar. Analizele de laborator au arătat că apa din gheţarul Văii Hunza este foarte bogată în potasiu şi cesiu, din acest motiv apa pură băută de băştinaşi este o apă foarte bogată în metale active/alcaline care, în ultimă instanţă, previn apariţia cancerului.

Până când ştiinţa va dezlega cu adevărat misterul longevităţii acestor oameni, într-o vale ascunsă din Himalaya, boala şi bătrâneţea vor fi sfidate în continuare. Atâta timp cât vor fi respectate tradiţiile şi obiceiurile străvechi din acest colţ uitat de lume.

Tărâmul nemuritorilor

Posted on by racoltapetru6

Tărâmul nemuritorilor: Hunza – Valea Vieţii

Taramul nemuritorilor: Hunza – Valea Vietii 

În anul 1870, un general britanic, împreună cu garnizoana sa, urca pentru prima dată pe valea râului Hunza, o zonă uitată de timp, ascunsă în ungherele muntoase din nord-estul Indiei de atunci. Întreaga omenire se afla în faţa unui miracol care sfida regulile ştiinţei oficiale. Oamenii care trăiau de milenii în acest loc uitat de boală, suferinţă, tristeţe şi stres, atingeau vârste incredibile, se bucurau de o stare a sănătăţii nemaiîntâlnită nicăieri în lume şi puteau procrea la vârste la care cei mai mulţi occidentali zăceau deja în sicrie. Astăzi, misterul Văii Hunza şi al locuitorilor este la fel de mare, în ciuda sutelor de investigaţii şi cercetări ştiinţifice. Beatitudinea uluitoare a acestui loc, suprapusă longevităţii deja proverbiale a locuitorilor săi, pare să ascundă, în continuare, secretul Frumuseţîî fără Bătrâneţe şi al Vieţii fără de Moarte…

Undeva în Pakistan…

Dacă o căutăm strict după coordonate geografice, Hunza este o mică vale muntoasă din regiunea Gigit-Baltistan, provincia autonomă de nord-vest din Pakistan. Întreaga vale este situată la înălţimea de 2.500 de metri, având o suprafaţă de 7.900 kilometri pătraţi. Fostul oraş Baltit, actualmente Karimbad, este principalul orăşel al regiunii, astăzi – o populară destinaţie turistică, datorită priveliştilor spectaculoase din împrejurimi. Zona este mărginită de munţi maiestuoşi, precum Utar Sar, Rakaposhi, Bojahagur Duanasir II, precum şi piscurile Hunza, Ghenta, Diran şi Bublimating: toţi munţii enumeraţi străpungând cerul cu înălţimi de peste 6.000 de metri.

Istoria locului este interesantă, Hunza fiind la începuturile sale un mic stat izolat, mărginit de Tibet la nord-est, şi Munţii Pamir la nord-vest. Principatul, condus în mod tradiţional de prinţi denumiţi pe aceste meleaguri Thum, a fost dizolvat în anul 1974, când a fost inclus în frontierele Pakistanului actual de către Zulfikar Ali Bhutto.

 

 

Schimbarea politică nu a deranjat prea mult cursul vieţii de aici, locuitorii continuând să trăiască îń aceeaşi stare de libertate cum vieţuiseră în ultimii 900 de ani, sub conducerea Thum-ilor locali. Britanicii încercaseră şi ei, fără prea mult succes, să stăpânească cu pumn de fier valea. Întreaga perioadă de dominaţie britanică s-a întins doar între anii 1889-1892. Ultimul prinţ, Thum Mir Safdar Ali Khan Hunza, a fugit în Kashgar-ul chinez, cerând azil politic. Băştinaşilor nu le-a fost deloc greu să îşi apere valea în timpul invaziilor, deoarece trecătorilor prin care se făcea pe vremuri accesul în zonă, aveau o lăţime de doar 50 de centimetri!

Temperatura aerului în vale oscilează între +27 de grade Celsius şi -10 grade Celsius pe timp de iarnă, când întregul complex al Trecătorii Karakoram este blocat de zăpezi. Districtul Hunza-Nagar a devenit cea mai nouă diviziune din teritoriul Gilgit-Baltistan, fiind inclus de-abia în luna iulie a anului 2009.

 

 

La marginea Raiului

Valea Hunza este o frumuseţe absolută, ireală. Toţi marii călători care au venit şi aici, atraşi de faima locului şi de longevitatea extremă a băştinaşilor, declară cu mâna pe inimă că nu au mai întâlnit nicăieri o asemenea alăturare armonioasă de minuni naturale. TRecătoarea prin care se intră din Gilgit în Hunza este foarte dificil de parcurs, fiind situată la înălţimea de 4.176 metri.Odată intrat în vale, trecătorului i se dezvăluie în faţa ochilor un peisaj edenic, iar dacă soarele scaldă piscurile înzăpezite şi valea multicoloră, senzaţiile sunt indescriptibile şi puternic amplificate de aerul tare şi nefiresc de curat al înălţimilor.

Văile de piatră albăstruie ale munţilor mărginesc de o parte şi de alta grădini şi terase cultivate cu pomi fructiferi şi orz, alături de păşuni netede, unde pasc turme de animale crescute pentru lâna, laptele şi carnea lor. Deoarece în valea Hunza plouă rar, localnicii au dezvoltat în timp un ingenios sistem de irigaţii prin care apa cristalină, provenită din topirea periodică a gheţarilor, se scurge către grădinile, păşunile şi locuinţele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totală de peste 80 de km şi preia în mare parte apa scursă de geţarul Ultar, situat la înălţimea de 7.788 metri, în Muntele Rakaposhi. Apeductul, alcătuit din lemn, este ancorat în stâncă cu piroane lungi de oţel.

 

 

Inaccesibilitatea văii, combinată cu relieful extrem de accidentat a dus la secole de izolare faţă de influenţa venită din exterior. Spre exemplu, nu mai devreme de anii ’50 ai secolului trecut, locuitorii din Hunza nu văzuseră nici măcar un singur Jeep sau avion în zbor, în ciuda faptului că armata pakistaneză amenajase deja un aeroport în Gilgit, la doar 70 de km distanţă.

Sursele istorice ne spun că hunzakutii, cum sunt denumiţi băştinaşii, se bucurau de un renume de păstori turbulenţi şi agresivi. Cu toate acestea, cu doar 10 ani înaintea sosirii britanicilor în zonă, oamenii semnaseră un tratat de prietenie şi neagresiune cu comunităţile cu care se învecinau. Le-a fost destul de greu, ţinând cont că timp de sute de ani se ocupaseră în principal cu jefuirea caravanelor chineze care traversau trecătorile muntoase ce leagă Tibetul de Kashmir. Conform folclorului local, tratatul de pace şi bună vecinătate a fost semnat numai în urma deselor insistenţe ale fiului Thum-ului faţă de acesta. Juniorul ajunsese atăt de oripilat de torturile şi crimele săvârşite de părintele său, încât l-a convins în cele din urmă să renunţe la banditismul oficial şi să îşi cruţe vecinii.

 

 

 

 

Limba băştinaşilor nu are cuvinte de împrumut din dialecte hinduse, urdu sau lepcha, vorbite în zonă. Pentru a compensa eventuala izolare a hunzakuţilor în rândul cetăţenilor pakistanezi, autorităţile de la Islamabad au deschis totuşi scoli de limba urdu. Culturile terasate din Vale se întind ca un puzzle multicolor până la 50 de nivele de înălţime. La bază se află casele oamenilor, iar deasupra culturile agricole. Zona a fost sărăcăcioasă în mod tradiţional. Locuitorii au pentru propria vale o vorbă edificatoare: “Aici este ţara unde nimic nu este îndeajuns…” Poate doar vieţile matusalemice şi pietrele. Adevărul este că aici, vitregia Naturii a făcut ca oamenii să se mulţumească dintotdeauna cu puţin. Pământul este deosebit de sărac, tot bălegarul strâns de la animale este folosit la îngrăşarea stratului superficial de sol care acoperă stâncile. Sol care a fost adus aici doar sub forma prafului transportat de vânturi reci. Numărul animalelor este limitat de lipsa păşunilor. Turmele de capre, oi şi iaci sunt duse vara pe culmile înalte ale munţilor, unde se mai găsesc petice de verdeaţă. Astăzi, localnicii din Hunza şi-au pierdut din reputaţia de brianzi din trecut, fiind faimoşi pentru ospitalitatea arătată turiştilor.

Rata alfabetizării din Vale este printre cele mai ridicate din Pakistan, atingând o cifră de peste 90% în rândul copiilor hunzakuţi. Practic, orice copil din generaţiile recente urmează şcoala până la nivelul liceului. Mulţi aleg să meargă mai departe şi studiază în universităţi din Pakistan sau Occident. Majoritatea hunzakuţilor din zilele noastre sunt musulmani aparţinând sectei ismailiţilor, venerându-l pe Înălţimea Sa, Prinţul Karim Aga Khan IV. În satul Ganish, peste 90% din locuitori sunt musulmani şiiţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tunelurile dacilor

Posted on by racoltapetru6

Tunelurile dacilor…?!? >>Ipoteze… teorii…>> Trasee secrete şi drumuri pe sub munţi, folosite încă de pe vremea dacilor? O simplă legendă sau… În fiecare zi, indiferent că e vară, toamnă, primăvară sau iarnă, sute de persoane vin să traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur şi simplu pentru munte, alţii vin atraşi de legendele ce cuprind întreg ţinutul Bucegilor. Iar alţii vin în căutarea comorilor rămase prin peşteri, din cele mai vechi timpuri, aşa cum spun legendele locale. Pentru că în zona Bucegilor trece un lanţ de drumuri subterane, cunoscute doar de câteva persoane, la ora actuală. În vremuri de restrişte, încă din vremea dacilor, obştile trimiteau femeile şi copiii aici, trimiteau comorile ce le aveau şi porneau la luptă împotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte în alta a munţilor.

În anul 105 armatele romane conduse chiar de împărat, pătrundeau în teritoriul dacilor, ocupând cetate cu cetate. Era al doilea război şi Traian era decis ca de data asta să supună definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grăbea, preferând să construiască de fiecare dată pe unde trecea cetăţi şi castre care să asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, între romani şi Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, în munţi, pe loc deschis, la întâlnirea a două pârâuri, s-a dat o luptă pe viaţă şi pe moarte între cele două oşti. Era sfârşitul toamnei. Dacii erau conduşi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, după cucerirea Daciei, urma să devină primul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost îngrozitoare şi a durat toată ziua. Spre seară, balanţa începuse să încline spre romani, din cauza numărului mare de luptători de profesie pe care îi aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost văzut căzând în luptă. Atunci dacii au început să şovăie, văzând în asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca să nu piardă de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere şi… armatele dacilor au dispărut în câteva minute ca înghiţite de pământ. Degeaba au trimis romanii trupe în urmărirea fugarilor. Acestea se întorceau toate cu acelaşi răspuns: în faţa lor nu mai exista nici un fel de duşman…

A urmat o pauză de câteva zile, pauză care a fost cât pe ce să salveze soarta regatului dac. Pentru că, profitând de ea, Decebal a realizat o lovitură care a rămas în analele războaielor: a încercat să mute centrul operaţiunilor la sud de Dunăre, pe teritoriul roman. La vremea respectivă nimeni nu a putut înţelege cum, în condiţiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, într-un interval de timp extrem de scurt – mai puţin de 2 zile – să străbată munţii Daciei, ajungând la locul de întâlnire cu aliaţii săi şi trecând Dunărea ca să atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din păcate, în urma unei trădări din rândul nobililor daci, Traian a aflat secretul mişcărilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau munţii dintr-o parte în cealaltă.

După bătălia de la Adamclisi, când fiecare dintre aliaţii înfrânţi ai dacilor se retrăgeau spre locurile lor de baştină, dacii conduşi de Decebal au căzut în câteva ambuscade organizate de romanii care îi aşteptau în tunelurile de trecere. Neaşteptându-se la aşa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicite, puţini fiind dacii care au ajuns la Sarmizegetusa. După acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au rămas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai târziu de domnitorii români. Aşa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor. Cei mai populari munţi ai României sunt străbătuţi de la un capăt la altul de treceri subterane, puţini fiind cei care cunosc existenţa acestora.

Despre existenţa tunelurilor aveau cunoştinţă numai sarcedoţii daci şi unii nobili, aceştia din urmă cunoscând doar anumite treceri strategice şi nu pe toate. Ducând mai departe moştenirea spirituală a înaintaşilor lor, preoţii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pământ, secrete preluate de preoţii creştini, paznici ai comorilor spirituale şi nu numai, ale acestui popor şi retransmise mai departe doar călugărilor virtuoşi. Pentru că aici, în interiorul Bucegilor, există o parte din secretul existenţial al nostru, al românilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor şi a celor de după ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rând. Acolo se antrenau oştile de elită ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din ţara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la câmpie, unde antrenamentele călare se puteau desfăşura în condiţii mai bune? Simplu. Pentru că, în vremuri de restrişte, tezaurul ţării era adăpostit în tunelele din zonă, iar oştile aveau ca sarcină prioritară, paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc despre existenţa unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat şi păstrat în zonă de-a lungul a zeci de generaţii de conducători. Se spune că fiecare din aceştia trebuia să sporească tezaurul pe durata domniei lui şi nu avea voie să folosească niciodată odoarele de preţ din tezaurul sfânt. Cei care nu au ţinut cont de asta au fost loviţi de un blestem cumplit, ei şi familiile lor fiind risipite în vânt. Se spune că acest blestem a lovit cele două ramuri conducătoare din familia Basarabilor, repectiv Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor, mulţi domnitori din aceste familii murind asasinaţi, ei şi familiile lor, pentru încercarea de a folosi tezaurul ţării în scop personal.

În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurători energetice care au constatat existenţa unor câmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversau munţii dintr-o parte în cealaltă. Mai mult, aceleaşi măsurători au arătat existenţa a două treceri subterane care merg din zona Bucegilor până în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tuneluri nu străbat munţii haotic ci sub forma unor linii care configurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa. Întrebarea logică este dacă aceste treceri subterane au fost făcute de mâna omului sau dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdată nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei ce-l locuiesc.

Ştiri de ultima oră!

Posted on by racoltapetru6

Noi detalii uluitoare ies la iveală în cazul studiilor lui Victor Ponta. După ce s-a descoperit că premierul, pe lângă plagierea de doctorat, a trecut în CV un master în Italia pe care nu l-a făcut, o comisie a Ministerului Învăţământului a decis să analizeze toate diplomele obţinute de actualul prim-ministru.

S-a descoperit astfel că atât licenţa de la Facultatea de Drept, cât şi diploma de Bacalaureat sunt contrafăcute. În plus, Victor Ponta nu figurează nici măcar ca elev al vreunei şcoli generale sau primare din România. Singura certitudine este faptul că premierul a făcut grădiniţa, lucru care reiese şi din CV-ul actualizat de premier pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Mai exact, singura instituţie de învăţământ pe care Ponta a absolit-o cu certitudine este Grădiniţa Ciupercuţa, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1975-1978. Lucrarea lui de absolvire a constat în realizarea unui turnuleţ de cuburi. Există însă chiar şi aici anumite suspiciuni, după ce un coleg de grădiniţă l-a acuzat pe actualul premier că s-a inspirat din turnuleţul lui de cuburi.

Plagiat de la www.timesnewroman.ro

Mierea de albine

Posted on by racoltapetru6

COMBINAŢIE CURATIVĂ – INTRODUCERE: – S-a descoperit că o combinaţie de miere cu scorţişoară poate vindeca majoritatea bolilor. – Mierea este produsă în majoritatea ţărilor lumii. – Medicina alternativă Ayurvedica, precum şi cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole. – Oamenii de ştiinţă de astăzi acceptă şi ei mierea ca un remediu Ram Ban (foarte eficient) în tratarea multor afecţiuni. – Mierea poate fi utilizată în multe tipuri de afecţiuni fără a avea efecte secundare. – Ştiinţa contemporană ne spune că deşi mierea este dulce, dacă se administrează în doze corespunzătoare, ca medicament, nu va dăuna pacienţilor cu diabet. – O revistă faimoasă, Weekly Word News, care apare în Canada, a publicat în ediţia din 17 ianuarie 1995 o listă de afecţiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinaţiei de miere cu scorţişoară, în urma studiilor efectuate de savanţii occidentali.

Artrita

– Amestecaţi o parte de miere în două părţi apă călduţă şi apoi adăugaţi o linguriţă de scorţişoară pudră. Faceţi o pastă şi masaţi-o uşor în partea de corp care vă doare.

– Durerea cedează în interval de 15 minute, în cele mai multe cazuri.

– Pacienţii cu artrită îşi pot administra zilnic câte o cană de apă fierbinte cu două linguri de miere şi o linguriţă de scorţişoară pudră…

– Dacă remediul se administrează cu regularitate, chiar şi artrita cronică poate fi vindecată.

– Într-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat că atunci când doctorii le-au administrat pacienţilor o combinaţie de o lingură de miere cu o jumătate de linguriţă de scorţişoară pudră, înainte de micul dejun, timp de o săptămână, din 200 de pacienţi trataţi, 73 din ei au scăpat complet de dureri în interval de o lună. Majoritatea acestor pacienţi nu puteau merge sau aveau o libertate de mişcare restrânsă, dar după terapie, au început să meargă cu mai puţine dureri.

Căderea părului

– Cei care au probleme de cădere a părului sau calviţie, pot aplica pe păr o pastă alcătuită din ulei de măsline fierbinte, o lingură de miere, o linguriţă de scorţişoară pudră, înainte de baie, lăsând-o să acţioneze aproximativ 15 minute, după care se spală părul.

– S-a demonstrat că remediul este eficient şi dacă se păstrează timp de 5 minute…

Infecţii urinare

– Luaţi două linguri de scorţişoară pudră şi o linguriţă de miere într-un pahar de apă călduţă şi beţi. Distrugeţi toţi germenii din vezica urinară.

Dureri de dinţi

– Faceţi o pastă dintr-o linguriţă de scorţişoară pudră şi cinci linguriţe de miere şi aplicaţi pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) până când dintele nu mai doare.

Colesterol

– Două linguri de miere şi trei linguriţe de scorţişoară pudră, amestecate cu 450 ml… de ceai, dacă sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul colesterolului din sânge cu 10% în interval de 2 ore.

– Ca şi în cazul pacienţilor cu artrită, dacă remediul se administrează de 3 ori pe zi, reduce nivelul colesterolului.

– Conform unei informaţii publicate într-o revistă medicală, mierea în stare pură consumată zilnic împreună cu mâncarea, înlătură problemele de colesterol.

Răceli

– Cei care suferă de răceli normale sau severe ar trebui să ia o lingură de miere călduţă cu 1/4 linguriţă de scorţişoară pudră timp de 3 zile.

– Acest remediu vindecă majoritatea cazurilor de tuse cronică, răceală, şi curăţă sinusurile.

Infertilitate

– Medicinile alternative Yunani şi Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole pentru a fortifica sperma bărbaţilor…

– Dacă bărbaţii impotenţi vor lua cu regularitate două linguri de miere înainte de culcare, problema lor se va rezolva.

– În China, Japonia şi Orientul Îndepărtat, femeile sterile, dar şi cele care doresc fortificarea uterului, au luat scorţişoară pudră, timp de secole.

– Femeile sterile pot să ia un vârf de cuţit de scorţişoară pudră cu o jumătate de linguriţă de miere şi să îşi frece gingiile cu această combinaţie, în mod frecvent pe toată durata zilei, astfel încât combinaţia să se amestece uşor cu saliva şi să pătrundă în corp.

– Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani, pierzându-şi speranţa că vor fi capabili să procreeze vreodată. Când au aflat despre acest remediu, atât femeia cât şi bărbatul, au început să consume miere şi scorţişoară în modul arătat mai sus. Femeia a rămas însărcinată după câteva luni şi a născut gemeni la termen.

Deranjamente stomacale

– Mierea cu scorţişoară pudră vindecă durerile de stomac şi îndepărtează ulcerele stomacale de la rădăcină.

– Balonare: În conformitate cu studiile efectuate în India şi Japonia, s-a descoperit că mierea, în combinaţie cu scorţişoara pudră, ajută şi îndepărtează balonarea şi durerile de stomac.

Boli cardiovasculare

– Faceţi o pastă din miere şi scorţişoară pudră. Ungeţi pe pâine sau umpleţi clătitele cu această pastă în loc de dulceaţă sau gem şi mâncaţi cu regularitate la micul dejun.

– Reduce colesterolul din artere şi salvează pacientul de riscul unui atac de cord.

– Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmaţi acest remediu zilnic, pentru a preveni apariţia unui alt atac.

– Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea şi întăreşte ritmul cardiac.

– În America şi Canada, mai multe spitale şi-au tratat pacienţii cu succes, când au desoperit că arterele şi venele îşi pierd flexibilitatea şi tind să se astupe. Mierea şi scorţişoara îmbunătăţesc circulaţia sanguină.

Sistemul imunitar

– Utilizarea zilnică a scorţişoarei pudră întăreşte sistemul imunitar şi protejează organismul împotriva bacteriilor şi atacurilor virale.

– Oamenii de ştiinţă au descoperit că mierea conţine diferite vitamine şi fier în cantităţi mari.

– Consumul regulat de miere întăreşte corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile şi afecţiunile virale.

Indigestia

– Scorţişoara pudră presărată peste 2 linguri de miere, administrate înainte de masă, înlătură aciditatea şi ajută la digestia celor mai grele mâcăruri.

Gripa

– Un om de ştiinţa din Spania a demonstrat ca mierea conţine un ingredient natural care omoara germenii de gripa, salvând pacientul de la îmbolnavire.

Longevitate

– Ceaiul cu miere şi scorţişoara, consumat cu regularitate, încetineşte efectul îmbatrânirii.

– Pentru ceai, puneţi la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scorţişoara pudra şi 3 cani de apa.

– Beţi 1/4 de cana, de 3 pâna la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa şi fina şi încetineşte efectele îmbatrânirii.

– De asemenea, creşte speranţa de viaţa, va veţi simţi mult mai tânar(a)!

Acnee

– Formaţi o pasta din trei linguri de miere şi o linguriţa de scorţişoara pudra. Aplicaţi aceasta pasta peste coşuri seara înainte de culcare şi spalaţi-o cu apa calduţa, în dimineaţa urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamâni, va înlatura coşurile de la radacina.

Infecţii ale pielii

– Eczemele, herpesul şi toate tipurile de infecţii ale pielii se vindeca prin aplicarea unei combinaţii de miere şi scorţişoara pudra pe parţile afectate.

Cure de slabire

– În fiecare dimineaţa, pe stomacul gol, cu o jumatate de ora înainte de micul dejun şi seara înainte de culcare, beţi miere şi scorţişoara pudra fierte într-o cana de apa.

– Daca se administreaza în mod regulat, acest remediu duce la reducerea greutaţii chiar şi a celor mai obeze persoane.

– De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de grasimi în organism, chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.

Cancer

– Studii recente efectuate în Japonia şi Australia au aratat ca s-au tratat cu succes de cancer stomacal şi osos.

– Pacienţii diagnosticaţi cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o lingura de miere cu o linguriţa de scorţişoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi şi sa continue tratamentul prescris de oncolog. Nu strica!

Oboseala

– Persoanele de vârsta a treia care consuma miere şi scorţişoara, în parţi egale, au mai multa vitalitate şi flexibilitate.

– Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate în acest subiect, spune ca o jumatate de lingura de miere într-un pahar cu apa, presarat cu pudra de scorţişoara consumata zilnic, dimineaţa dupa ce ne spalam pe dinţi, şi din nou dupa-amiaza în jurul orei 3.00, atunci, când vioiciunea organismului este în scadere, duce la îmbunataţirea vitalitaţii organismului, în interval de o saptamâna.

Halena

– Locuitorii din America de Sud: Primul lucru dimineaţa, fac gargara cu o linguriţa de miere şi scorţişoara pudra amestecate în apa fierbinte… Astfel, respiraţia lor îşi pastreaza prospeţimea pe toata durata zilei.

Pierderea auzului

– Mierea cu scorţişoara pudra, luate zilnic în cantitaţi egale duc la refacerea auzului…

Dr. ing. Mihai PATIC

Supărarea

Posted on by racoltapetru6

Spre lecturare şi analiză!

“Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţă, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întoarce la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea, oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău, atât sieşi cât şi unui alt om.

Neînţelegerile într-o relaţie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de câte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la o sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună…

Dependenţa naşte agresivitate. Iar agresivitatea produce boală. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea, emit în tăcere o mare forţă distructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne depărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă, cu deosebire în locurile înverzite, şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu?).

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercaţi să identificaţi cât mai corect care este munca care v-ar aduce satisfacţii prin însăşi existenţa ei în viaţa dvs. Nu căutaţi neapărat satisfacţii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun, noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretenţii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări înterioare de profunzime.

Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.

Cum dăruieşti, aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el…

Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel care le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii, cunoscut şi sub numele de Principiul acţiunii şi reacţiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.

De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi. Aşadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gândit!”

Neostoita-mi sete

Posted on by racoltapetru6

Sămânţă fiind, eram însetat de viaţă şi am îmbrăţişat-o cu o poftă nestăvilită;

Când m-am născut am respirat cu lăcomie aerul ce mă împresura,

Mi-era o sete imensă de mamă şi o sorbeam picătură cu picătură,

Mi-erau dor de sunete şi urechile îmi vibrau de plăcere,

Mi-era o sete de imagini necunoscute încă, şi am deschis ochii să le admir,

Tânjeam după mângâieri delicate şi nu mă mai săturam de ele;

Apoi mi-a fost sete de mişcare şi am început să merg,

Dorinţele mă năpădeau şi mă-ndemnau să comunic,

Setea nestăvilită de cunoaştere mă-mpingea să întreb mereu,

Mi-era foame de litere şi am învăţat să le cunosc,

M-am hrănit şi adăpat din izvorul Educaţiei

Şi totuşi mi-e sete şi foame mereu,

De iubire, de viaţă şi de tot ce încă nu cunosc,

Iar când va fi să-mi vină sfârşitul implacabil

Voi sorbi şi din el cu setea-mi neostoită.

Scamatorie

Posted on by racoltapetru6

Videanu şi Vanghelie se duc la o petrecere parlamentară. Acolo ei observă că tacâmurile sunt de aur. Vanghelie zice:

– Ce tacâmuri frumoase! Ce bine ar fi dacă am lua şi noi măcar o lingură de aur!

– Aşa că Vanghelie spune:

– Priviţi aceste tablouri minunate!

Toată lumea se uită la tablouri… şi Vanghelie pune o lingură în buzunar. Videanu întreabă:

– Vreţi să vedeţi un număr de magie?

Toată lumea zice DA! Videanu:

– Priviţi cum bag această lingură în buzunar şi o scot din buzunarul lui Vanghelie…

NELĂMURIRE: Doi porci se întâlnesc la un cerc de spiritism. Unul dintre ei îl întreabă pe celălalt: – Tu ce crezi că e dincolo de Crăciun?

Spirit călător: Repercursiuni

Posted on by racoltapetru6

Soră-mea privea năucită la o scenă, care era mai presus de înţelegerea ei şi cu greu a reuşit să se adune. Eu m-am tras până la noptieră şi am sunat la poliţie. Sângele îmi curgea prin pijamale şi, la vederea lui, Diana s-a precipitat, acompaniind cu vaiete. Am convins-o că nu era o rană serioasă iar glonţul minuscul nu a rămas în mine. Apoi s-a postat lângă trupul nemişcat al Puşei, cu tigaia în mână şi pândindu-i orice mişcare. Pistolul era alături şi am considerat că nu era indicat să-l ridic.

S-a potrivit ca echipajul de poliţie care a venit la faţa locului să fie condus de acelaşi comisar Lemnaru, cu care am colaborat în cazul precedent; doar că el nu avea de unde să ştie acest lucru. Tânărul a recoltat arma şi s-a aplecat asupra victimei pentru a-i lua pulsul, dar tocmai atunci aceasta a dat semne violente de revenire: ţipa şi se zvârcolea într-atât încât a fost nevoie să i se pună cătuşele. Ţipetele s-au transformat în răcnete şi înjurături când şi-a văzut faţa opărită în oglindă. A fost nevoie de doi agenţi s-o scoată afară.

Lemnaru m-a ajutat să mă ridic în pat, s-a uitat la rana de la umăr şi chemat o ambulanţă. Apoi a urmat un interogatoriu ad-hoc. I-am spus că am fost atacat fiindcă am aflat că persoana în cauză ar putea fi vestita Călugăriţă pe care o caută şi poliţia din Italia. Comisarul era mirat:

– De unde ştii dumneata toate astea?

– Am dedus din navigările de pe internet şi din felul cum se comporta cu prietenul meu, George, am răspuns fără ezitare şi cu o mină cât se poate de sinceră. Vă rog să verificaţi. Altfel nu m-ar fi ameninţat cu moartea.

Tânărul dădu din cap neîncrezător şi continuă:

– Ce legătură are acest George cu inculpata?

– I-a fost iubită şi zicea că-i însărcinată! Dar eu nu cred. Vă rog să verificaţi.

– Bine, bine, o să verificăm noi. Şi unde-l pot găsi pe prietenul tău?

– Dacă vreţi îl chem acum. Nu cred că a plecat în cursă. În ultima vreme era orbit de dragoste…

L-am sunat pe George şi i-am spus să vină repede. Între timp a venit o asistentă care m-a pansat, iar întrebările au luat-o în vizor pe Diana. Nu se putea afla ceva de la ea şi răspunsurile erau mai mult monosilabice.

George a avut un şoc când a aflat despre ce e vorba şi nu s-a putut discuta cu el, aşa că l-au dus la secţie. Eu am fost scutit de asta şi am semnat o declaraţie pe loc. După-amiază, prietenul meu s-a reîntors şi l-am văzut pentru prima oară plângând cu suspine. Îmi era milă de el şi în sinea mea îmi reproşam o parte din vină, chiar dacă ştiam că acest incident a reprezentat de fapt eliberarea lui din sclavia care l-ar fi dus la pieire. La figurat şi poate şi la propriu. L-am lăsat să se descarce şi să se liniştească. Diana l-a sevit cu două cafele tari şi o palincă de prune ce l-a îndemnat la destăinuiri.

– Nu pot să cred ceea ce s-a întâmplat! Nu e normal… Îmi amintesc că tu nu ai avut încredere în ea şi nu te-am crezut. Nu am vrut să ştiu ce ai aflat când ai vizitat-o cu spiritul şi de aceea nu te-am întrebat. Totul părea atât de frumos! Eram sigur că ea e aleasa… şi azi am aflat că era o infractoare căutată internaţional. Şi-a făcut operaţii estetice pentru schimbarea fizionomiei. E acuzată de crimă, şantaj, fals în acte şi uz de fals şi nici nu mai ştiu câte…

– Au dovezi? – am îndrăznit să-l întrerup.

Şi-a trecut batista peste ochi şi peste frunte, a ridicat din umeri şi a continuat:

– Bănuiesc că da… Amprentele se potrivesc, prietena ei, Maria, a mărturisit tot ceea ce ştia, doar să scape de acuzaţia de complicitate. Mai rămâne să aflu dacă e cu adevărat însărcinată. Totul e dat peste cap şi parcă trăiesc un coşmar. Spune-mi acum adevărul: este acea Călugăriţă despre care am auzit? Ce căuta la tine cu un pistol şi de ce a tras?

Înainte de ai răspunde l-am mai îndemnat la un pahar de tărie, după care i-am povestit tot, fără să omit nici un amănunt. A ascultat tăcut până la capăt; doar gesturile şi mimica feţei trădau frământările prin care trecea la fiecare amănunt mai dureros. Când am terminat s-a aşternut tăcerea şi nu ştiam la ce să mă aştept. După câteva minute de cugetare, am simţit o durere ascuţită pe rana de la umăr şi am gemut. Era mâna lui George care se aşezase acolo în semn de mulţumire, dar uitând că acea parte era beteagă. A sesizat imediat, a mutat-o pe partea cealaltă şi, după ce şi-a cerut scuze, mi-a spus vorbele ce le aşteptam de mult, cuvinte care m-au uns la suflet:

– Îţi mulţumesc, prieten drag! Am fost orb pentru că am refuzat să văd. Iartă-mă că nu te-am ascultat şi-ţi promit că nu voi uita ajutorul tău!

M-am străduit cât am putut să nu dau şi eu apă la şoareci. Bine că tocmai intra Diana şi m-a salvat. Am lăsat-o pe ea să continue cu întrebările.

10 fenomene care nu au putut fi explicate încă (II)

Posted on by racoltapetru6

Infrasunetele sunt descrise ca orice frecvenţă audio mai joasă de 20Hz – frecvenţă ce nu poate fi percepută de urechea umană. Nu există niciun dubiu cu privire la existenţa lor. Mai mult, ele pot fi detectate şi chiar create cu ajutorul tehnologiei moderne. Pot călători pe distanţe uriaşe şi sunt, adeseori, asociate cu fenomene naturale precum erupţiile vulcanice sau cutremurele. Acesta poate fi motivul pentru care unele animale pot anticipa producerea unor asemenea dezastre naturale. Studiile au arătat, însă, că expunerea oamenilor la infrasunete poate duce la apariţia depresiei, fricii, anxietăţii şi a atacurilor de panică. Unii cercetători au avansat chiar  ideea că frecvenţa de 19Hz este asociată, în general, cu fenomene paranormale şi că poate duce la halucinaţii. Dacă sursa infrasunetelor este suficient de puternică, vibraţiile imprimate obiectelor pot lăsa senzaţia că acestea se mişcă singure şi chiar, în cazul celor de sticlă, acestea să se spargă. Chiar dacă infrasunetele au fost deja folosite ca arme psihologice, sau metode pentru a stimula mulţimile de oameni, studiile efectuate până în prezent nu au reuşit să explice originea lor şi nici efectele complete pe care le au asupra organismelor vii.

4. Luminile din Hessdalen

Fenomene stranii pentru cei mai mulţi dintre noi au loc zi de zi pe cer. Cele mai multe şi-au găsit deja o explicaţie ştiinţifică în timp ce altele sfidează, parcă, orice logică. Fenomenul la care ne vom referi astăzi a devenit cunoscut în Norvegia, în localitatea estică Hessdalen, acolo unde, încă din anii 1940, au început să îşi facă apariţia pe cer globuri luminoase care par a se aprinde în aer şi care durează doar câteva fracţiuni de secundă. Intensitatea lor a crescut simţitor în anii 1980, atât de mult încât se înregistrau chiar şi 20 de astfel de apariţii pe săptămână.

Chiar dacă numărul lor s-a redus în ultimii ani, globurile de foc sunt încă apariţii curente pe cerul Norvegiei şi asta în ciuda lipsei unei explicaţii plauzibile. Luminile se aseamănă cu nişte pungi de gaz care se aprind brusc în aer, dar care durează mai mult decât o simplă scăpărare a unui chibrit sau a unei brichete. Zeci de teorii, pornind de la ipoteza unor portaluri extraterestre şi până la mult mai umanele gaze naturale sau încărcături electrice, au fost avansate, niciuna dintre ipoteze nereuşind să explice pe deplin cauza acestui fenomen. În fapt, fenomenul se aseamănă cu nu mai puţin misterioasele fulgere globulare, diferenţa fiind dată de faptul că luminile de la Hessdalen sunt mult mai lente şi durează mai mult decât fulgerele în cauză.

3. Alunecările prin timp

Conform marelui fizician din secolul XX, Albert Einstein, timpul nu este deloc atât de stabil pe cât îl cred cel mai mulţi dintre noi. Ca fiinţe umane, ne-am adaptat timpului şi ne-am stabilit programele zilnice în funcţie de timpul pe care îl cunoaştem, viaţa noastră este în întregime guvernată de timp, dar… totuşi, există şi excepţii de la această regulă.

Evident, fenomenul la care ne vom referi nu a fost experimentat de cei mai mulţi dintre noi, dar mărturiile care să îi susţină existenţa nu sunt deloc puţine. Ca să fim mai exacţi, vom încerca să explicăm pe scurt ceea ce se întâmplă. Aţi avut vreodată senzaţia că intrând într-un loc să nu recunoaşteţi nimic din timpul vostru, ba mai mult, senzaţia pe care o trăiţi să fie aceea că vă aflaţi cu ani sau poate chiar secole împreună? Unii asociază astfel de fenomene cu apariţiile fantomatice sau cu portaluri care să facă legătura între dimensiunile universului nostru.

În general, astfel de “vedenii” nu durează mai mult de câteva minute şi sunt considerate, în general, simple halucinaţii. Şi cu toate acestea, rapoartele care menţionează trăiri de acest gen sunt cât se poate de numeroase. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel trăit de britanicul Archie Carmichael, personaj care, în anul 1953, a intrat într-o cafenea, în satul Cotswoil. Omul a fost şocat să observe că oamenii din cafenea erau îmbrăcaţi după o modă veche de cel puţin 100 de ani şi, mai mult, nimeni nu părea să îi observe prezenţa. Totul a durat câteva minute, până în momentul în care Archie Carmichael s-a trezit în braţele unui barman care chemase deja ambulanţa, îngrijorat de starea clientului său. Alte mărturii aflate în afara oricărui dubiu vorbesc despre armate fantomatice care traversează străvechi câmpuri de luptă, despre avioane de mult ieşite din uz care survolează cerul deasupra locaţiei unor vechi aeroporturi sau interioarele unor clădiri vechi de secole care, pentru câteva secunde, redevin ceea ce erau în urmă cu câteva sute de ani. Deşi acceptate în lumea ştiinţifică, nici aceste fenomene nu au putut fi elucidate până în prezent.

2. Hiperpercepţia

Majoritatea oamenilor experimentează hiperpercepţia cel puţin o dată sau de două ori în viaţă. Asemănătoare cu senzaţia de deja-vu, hiperpercepţia se deosebeşte de aceasta prin durata sa şi prin intensitatea trăirilor din acel moment. Ea poate fi definită prin cunoştinţele pe care o persoană şi le poate aminti în momentul contactului cu un loc sau un obiect cu care nu a avut niciodată de a face. În comparaţie cu senzaţia de deja-vu sau cu alunecările în timp, hiperpercepţia dă naştere unor stări care cresc gradual şi care duc uneori la apariţia unor amintiri extrem de clare despre întâmplări care nu au avut loc niciodată.

Nu de puţine ori s-a întâmplat ca persoane care vizitau castele sau cetăţi să îşi amintească interioare pe care nu le văzuseră niciodată, statui care fuseseră mutate cu secole în urmă sau detalii care nu mai existau cu mult înainte ca persoanele în cauză să se nască. Chiar dacă nu au fost explicate de către oamenii de ştiinţă, stările de hiperpercepţie sunt acceptate şi, uneori, asociate cu fenomenul de clarviziune…

1. Senzaţiile de deja-vu

Peste 70% din populaţia Terrei susţine că a experimentat, măcar o dată, un straniu sentiment de familiaritate faţă de lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie total necunoscute. O vizită în premieră la un magazin în care totul pare deja cunoscut, o discuţie ce lasă impresia că a mai avut loc, deşi ea nu s-a mai întâmplat niciodată, sau chiar chipul familiar al unei persoane care, în realitate, este văzut pentru prima oară, sunt doar câteva dintre simptomele neexplicate, însă considerate normale, ale senzaţiei de deja-vu.

Dat fiind faptul că senzaţiile de deja-vu nu sunt anunţate de simptome şi nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de ştiinţă care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a văzut în falsele amintiri un rezultat al reprimării inconştiente a memoriei de către creierul uman în faţa unor experienţe traumatizante trăite la o vârstă fragedă. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioadă din secolul XX, până în momentul în care deja-vu-ul a reintrat în atenţia oamenilor de ştiinţă.

Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de către cercetători este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii şi a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscută sub numele de atenţie distributivă sau teoria mesajelor subliminale. Într-unul din testele efectuate de cei doi oameni de ştiinţă, aceştia au prezentat unui grup de studenţi o serie de fotografii ale unor locaţii pe care nici unul dintre subiecţi nu le mai văzuse vreodată. Cu puţin timp înainte de începerea testelor, cercetătorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca în creierul unei persoane să poată fi înregistrată imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta să fie conştientă), o parte dintre studenţii participanţi la experiment. Rezultatul a fost că persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat că au un straniu sentiment de familiaritate faţă de imaginile din fotografii, deşi acest lucru ar fi fost, în mod normal, imposibil.

Şi totuşi, în ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja-vu, oamenii de ştiinţă recunosc faptul că teoriile emise în ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasele senzaţii. Probabil că tehnologia viitorului sau înţelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totală a acestor fenomene. Până atunci, lupta dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă poate lăsa loc interpretărilor de orice fel.

preluare după Adriana