racoltapetru6

Zilele acestea, toate canalele mass-media au abordat cu lăcomie subiectul Alexandrei Stan, interpreta bătută cu sălbăticie de iubitul, compozitorul şi impresarul ei. Biata fată era asaltată chiar şi în spital de gazetari care îi smulgeau periodic declaraţii şi impresii despre cum a fost şi cum va evolua relaţia ei cu cel care a maltratat-o. Trebuie să recunoaştem că era o imagine greu de privit şi înţeles, iar cele auzite păreau de domeniul incredibilului. Fata asta atât de talentată în muzică a fost tratată, cel puţin în ultimii ani, precum o vacă bună de muls sau, mai concret, ca o roabă.

Dar, dacă analizăm la rece reacţia ei din ce în ce mai diluată, vom putea trage o concluzie tristă şi oarecum previzibilă. Alexandra, prin avocatul ei, l-a reclamat pe Marcel Prodan doar pentru şantaj, motivând că de violenţă şi tâlhărie nu a avut încă timp să facă sesizare! Tocmai de ceea ce era mai important şi mai evident! Din comportamentul ei se vede însă frica şi nehotărârea. Sunt sigur că ea vrea să-l ierte şi să uite ceea ce s-a întâmplat, iar aceasta este o greşeală care o fac multe femei care sunt nesigure pe ele şi se tem că singure vor eşua în viaţă.

Poate că teama ei derivă din sprijinul cu care s-a obişnuit pentru negocierea şi organizarea spectacolelor, a cântecelor care erau compuse de Prodan şi a iubirii pe care sunt sigur că i-o mai poartă, în pofida negării ei. Fără el se simte rătăcită şi dezorientată, fiindcă, în afară de a cânta, ea era dependentă total de impresarii săi. Acesta era şi scopul lor: ea să rămână o naivă cântăreaţă care nu ştia nici măcar cu cât era plătită şi cât i se cuvenea să primească. Şi tot de aceea a fost îndepărtat şi tatăl Alexandrei din management: pentru că punea prea multe întrebări, iar cei doi nu voiau să le fie ameninţată autoritatea.

E trist, dar asemenea combinaţii de compozitor-interpret nu sunt rare şi multe sacrificii trebuie să facă cel din urmă pentru a primi compoziţii de calitate. Iar când într-o astfel de înţelegere intervine şi iubirea unilaterală, lucrurile se complică şi pot degenera în acţiuni din cele mai tragice.

Acest caz ar putea genera şi altfel de întrebări. De exemplu, acuma, că am aflat ce sume exorbitante câştiga Alexandra Stan & Comp., ar fi bine să ştim şi ce impozite plătea la stat – acolo unde noi, cei care câştigăm mult mai puţin, contribuim lunar şi chiar ne înghesuim să ne achităm de această datorie. Nu ar trebui să se autosesizeze fiscul şi să-i ia la întrebări pe cei doi impresari? Nu de altceva, dar chiar şi ei beneficiază de asigurări sociale, protecţie socială şi când vor fi bătrâni şi fără succes, vor pretinde o pensie cât mai consistentă. Aşa cum pretinde fiecare artist ajuns la o vârstă venerabilă, dar care “a uitat” să contribuie după fiecare spectacol, nuntă, botez şi alte petreceri de unde scot bani frumoşi.

Din păcate este vorba tocmai de instituţia care ar trebui să genereze legi, deci cea parlamentară. Asta rezultă din toate sondajele şi se vede chiar şi din prezenţa scăzută la vot a românilor scârbiţi de comportamentul sub orice critică a aleşilor. Pe lângă faptul că în cadrul lor se  regăseşte cel mai ridicat procentaj de acuzaţi pentru încălcarea legilor – care s-au blindat cu o super imunitate -, nu sunt competenţi pentru comisiile din care fac parte, dar şi trag chiulul cu săptămânile, în timp ce legi importante pentru sănătate şi învăţământ stau prăfuite prin sertarele nepăsării.

Iar în timp ce adoptarea acestor legi ar putea salva multe vieţi nevinovate, ei s-au gândit că e mai urgent să legifereze felul în care trebuie să-i rebotezăm pe ţigani. Asta era legea cea mai aşteptată şi prin ea vom intra mai repede în spaţiul Shengen!? Dacă vor vedea mai-marii Uniunii că noi ne-am civilizat şi le-am dat un nume mai nobil celor pe care ei îi fugăresc din taberele de nomazi, altfel ne vor privi şi aprecia. De acum cine îi mai zice ţiganului, ţigan, şi nu rom sau rrom, plăteşte o amendă babană. Dacă se întâmplă în România. Pentru că în altă ţară e permis. Ungurii le-au spus şi le vor spune mereu ţigani şi la fel şi alte popoare. Doar noi nu avem voie.

Pe acest considerent ar trebui să schimbăm şi titlul operei “Ţiganiada” în “Romaniada”, iar cântecul ce zice foarte frumos: “ţigăncuşă eşti frumoasă, / ţigăncuşa mea…”, să fie modificat în: “rromâncuţă eşti frumoasă, / rromâncuţa mea…”, doar că s-ar crea confuzie, zic eu. Ce ne facem însă cu ţiganii care nu vor să-şi recunoască noua titulatură şi continuă să-şi zică aşa cum au fost ei obişnuiţi că se cheamă? Îi botezăm forţat şi îi amendăm ori de câte ori îşi zic ţigani? Sau ce ne facem cu secuii şi saşii? Pe ei de ce nu-i botezăm, altfel? Dacă tot ne place să schimbăm nume doar în speranţa că astfel se va schimba şi caracterul unei minorităţi.

Se pare că parlamentul o dă mereu în bară atunci când scoate câte o lege. Mai bine ar sta acasă şi să primească banii prin poştă. Măcar n-am mai cheltui cu ei banii de cazare de la hoteluri. Iar legile să le facă Ponta şi cu Crin, că oricum ei dictează parlamentului ce şi cum să facă. Dar prin modificările preconizate la noua Constituţie se dă o şi mai mare putere legiuitorilor. Cu alte cuvinte vom fi conduşi de chiulangi şi nelegiuiţi. Pe care îi vor alege o mână de oameni: rudele, prietenii şi clientela politică. Şi ei între ei.