DISPAR MESERIAȘII
Din secretele grecilor
9 secrete grecești ca să trăiești mult și bine
Grecii sunt renumiți pentru stilul lor de viață. Modernismul și antichitatea se îmbină perfect în cultura grecilor, iar înțelepciunea lor ar putea fi împrumutată și de restul popoarelor, pentru a aborda un stil de viață sănătos. Iată ce poți învăța de la greci pentru a fi longeviv, sănătos și fericit:
1. Dieta mediteraneană. Această dietă este bogată în legume, măsline, grăsimi sănătoase, pește, cereale integrale și vin (cu moderație). Toate acestea contribuie la o scădere a incidenței bolilor cardiovasculare, obezității, cancerului și chiar a Alzheimerului.
2. Siesta. Grecii cred cu tărie că somnul de după-amiază este sfânt. Vei vedea că în unele orașe toate firmele își încetează activitatea la prânz pentru siestă și se deschid din nou în jurul orei 17:00. „Somnul de după-amiază este o adaptare la climatul cald al Greciei. Siesta este un obicei plăcut care, practic, dublează ziua. Oamenii își încep din nou activitatea după ora 17:00 și o prelungesc până la orele 23:00 – 24:00. E un obicei foarte des întâlnit în Grecia”, a explicat Dimitrios Trichopoulos, cercetător de origine greacă de la Harvard School of Public Health.
3. Plimbarea. În timpul verii, grecii „trag obloanele” și la propriu și la figurat, până când soarele se domolește. Apoi ies la plimbare pe străzile principale sau pe insule. Grecii au un ritm lent de viață. Ei savurează viața și se bucură de ea. Plimbări lungi, mese lungi, pauze de cafea. „În Grecia nimeni nu poartă ceas. Niciun ceas nu merge corect. Când invită pe cineva la prânz, ar putea veni la ora 10 dimineața sau la ora 6 seara. Nu se sinchisește nimeni de ora la care vine”, explică dr. Ilias Leriadis, medic din insula grecească Ikaria.
4. Întrebările. Obișnuiți încă din antichitate cu filosofia, grecii sunt tot timpul preocupați de întrebări precum: „Cum să trăim bine?”, „Cum să fie guvernat orașul?”, „Ce este moral?”, „Cum să-i tratăm pe ceilalți?”. Grecii au o viață foarte bine structurată și cred în vorba lui Aristotel „Cunoașterea de sine este începutul înțelepciunii”.
5. Ospitalitate. Ospitalitatea grecească este proverbială. Generozitatea și spiritul cu care își întâmpină oaspeții, îi fac pe greci să fie considerați unul dintre cele mai prietenoase popoare.
6. Secretul longevității. Insula mediteraneană Ikaria are cea mai sănătoasă și longevivă populație din lume. Oamenii din Ikaria trăiesc de patru ori mai mult decât americanii. Pe lângă faptul că sunt foarte sănătoși și au speranța de viață la 90 de ani, ikarienii au cele mai scăzute rate de depresie și demență. Secretul lor constă în dieta mediteraneană, ieșirile în aer liber, legături strânse între familie și membrii comunității și somn cât cuprinde. „Ne trezim târziu și dormim după-amiaza. Nici nu-mi deschid cabinetul înainte de ora 11:00, pentru că nu-mi vine niciun pacient la acea oră”, a declarat pentru New York Times, medicul Ilias Leriadis.
7. Poveștile. Poveștile grecești sunt minunate. Cu toții am copilărit cu Legendele Olimpului. Pe lângă faptul că din povești copiii învață de mici lecții de înțelepciune și moralitate, studiile de specialitate spun că poveștile ajută creierul să dea vieții o structură și un sens.
8. Mese în familie. Grecii iubesc mâncarea, dar și mai mult le place să mănânce împreună cu prietenii și familia. În Grecia este o tradiție să aduci la masă oameni, prieteni. „Mâncatul rupe barierele comunicării și separării de străini. Mâncând alături de prieteni îți arăți dragostea, respectul și atenția. Mama mea spunea că la masă se vindecă răni și se leagă prietenii noi. Ne amintea de fiecare dată că atunci când îndepărtăm o persoană străină, ne negăm nouă înșine oportunitatea de a trăi fericiți și prosperi”, mărturisea scriitoarea Agapi Stassinopolous, pentru Oprah.com.
9. Cheia fericirii. Stoicismul este una dintre cele mai vechi școli de filosofie din Grecia, fondată în Atena, care are și astăzi relevanță. Stoicii credeau că stresul și nefericirea nu sunt rezultate ale unor evenimente externe, ci produsul unor trăiri interioare, judecăți, prejudecăți. Ca atare, fericirea este tot o stare internă. „Alungă grijile despre lucrurile care sunt dincolo de puterea sau dorința ta”, spunea Epictet, unul dintre filosofii stoici. Stoicii nu promiteau securitatea materială, ci o fericire de nezdruncinat.
Sursa: e-mail
Iubit guvern (pamflet)
IUBIT GUVERN
.
Iubit guvern, să știi, sunt fanul tău
Și sunt convins că tu-ți faci treaba bine
Și dacă unor proști nu le convine
Să le explici că-i rost și de mai rău!
Te-obligă să pui biruri și haraci
Pe berze, ciocârlii și pitpalaci
Și orice fel de păsări migratoare.
Sau, dacă vezi că treaba e nasoală
Și nu sunt bani de-amante și Dubai,
Pui bir pe Moș Crăciun și Niculai
Și taxe și impozite pe boală…
Adică populația bolnavă
Să dea impozit, nu știu… forfetar,
În funcție de un diagnostic clar,
Mai mare cu cât boala e mai gravă.
Să pui impozit pe coșurile de fum, pe omăt și pe ploi,
Pe vânt, chiar de-o fi doar un alizeu,
Să pui impozit și pe Dumnezeu,
Pe frunze, pe mirosuri, pe stâlpi și pe noroi.
La naștere se poate pune-o dare,
Adică taxă pe copii, nepoți,
Să vină și să o plătească toți,
După cât e copilul nou de mare.
Iar dacă unul poate-i mai viril
Și face gemeni sau tripleți să vie
De bunăvoie pân’ la primărie
Și să plătească fiece copil.
Se poate pune taxă pe umblat,
Pe sexul cu nevasta, conjugal,
Una mai mică, dacă-i sex normal
Și una mare, dacă-i combinat.
Se poate pune taxă pentru râs,
Pentru frisoane, pentru sentimente,
Pentru priviri pe stradă indecente,
Pe respirații, râgâit și fâs,
Pe teatru, proză și pe poezie…
Dar cel mai mult sunt sigur c-ar durea,
Iubit guvern, daca-i impozita
Imensa cantitate de prostie!
.
Sursa: e-mail
Umor duminical
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Bulă se duce la doctor și se plânge:
– Doctore, sunt homosexual!
– Vai de mine… Și eu nici măcar nu m-am pieptănat.
.
* – Dragă, ginecologul meu mă cunoaște mai bine decât tine.
– Normal, pentru că eu sunt doar un simplu utilizator, or el este administrator de rețea.
.
* Ce fac doi polițiști în dulap?
Sunt echipa mobilă…
.
* Șurub drăguț, dorește să facă cunoștință cu o piuliță. Sau mai multe. Lungimea permite…
.
* – Mă, tu știi ce-i un stilit?
– Da, un moldovean care ține cu „Steaua”.
.
* Cei care spun că noaptea nu se mănâncă, să-mi explice de ce a fost inventat becul din frigider!
.
* – Am început să trăim mai bine – a spus conducerea țării.
– Suntem bucuroși pentru voi – a răspuns poporul.
.
* Pacientul unui spital bucureștean i-a șocat pe medici, cu puțin timp înainte să intre în operație. Deși nimic nu anunța asta, în momentul în care chirurgul s-a uitat în plicul primit de la pacient a rămas efectiv îngrozit: înăuntru erau doar 5 euro. În scurt timp, aproape toți medicii spitalului s-au adunat în jurul pacientului, uitându-se înmărmuriți la el.
„În peste 20 de ani de practică medicală, niciodată nu am întâlnit așa ceva. Credeam că nu văd bine, sincer să fiu. Un caz atât de dramatic te pune pe gânduri. Vă dați seama, am anulat imediat operația, pentru că ar fi însemnat să-i punem pacientului viața în pericol dacă l-am fi operat pentru o sumă atât de mică”, a declarat, încă uluit, medicul care trebuia să efectueze intervenția medicală.
Și pentru că în nici un spital din România nu există medici capabili să efectueze o operație pentru doar 5 euro, pacientul va fi, cel mai probabil, transferat în străinătate. „Astfel de operații pot avea loc doar în Germania, Austria sau Franța. În astfel de țări medicii sunt obișnuiți să opereze fără plic, nu însă și în România”, a explicat directorul spitalului bucureștean.
.
* Doi amici se reîntâlnesc după câțiva ani în care nu s-au mai văzut…
– Amice, ești atât de slab, că dacă se uită cineva la tine o să creadă că în orașul ăsta bântuie foamea!
– Iar dacă se uită la tine, o să fie convins că e din pricina ta!
.
* La Urgențe, medicul îi dictează asistentei:
– Scrie – traumă craniană…
– D-le doctor, nu vă supărați, dar e traumă cranio-cerebrală…
– Care dracu’ cerebrală, dacă avea creier crezi că venea la ziua de naștere a soției cu amanta?!…
.
* Anul 1980:
Reporterul: – Cum ați reușit să aveți o căsnicie fericită și să trăiți mai mult de 30 de ani împreună?
– Soția: – Cu multă răbdare și dragoste adevărată!
Anul 2050:
Reporterul: – Cum ați reușit să aveți o căsnicie fericită și să trăiți mai mult de 30 de ani împreună?
Soțul: – Am avut un credit ipotecar pe 30 de ani…
.
* Doctorul: – Mi-ați ascultat sfatul și ați dormit cu fereastra deschisă?
Pacientul: – Da.
Doctorul: – Deci v-a dispărut complet astmul de care sufereați?
Pacientul: – Nu, dar mi-au dispărut ceasul, televizorul, iPodul și laptopul.
.
* O pereche suedeză, amândoi blonzi și cu ochi albaștri, cu părinți blonzi și cu ochi albaștri, cu cei opt bunici blonzi și cu ochi albaștri, au un copil cu pielea neagră, părul cârlionțat și ochii negri. Tatăl, neîncrezător, face proba de paternitate. Medicul confirmă că este copilul lui. La protestele tatălui, care nu voia nici în ruptul capului să înțeleagă, medicul explică:
– Avem în față un caz evident de sindrom Kodak! Adică: vagin larg, penis subțire, intră lumina și se voalează filmul!
.
* O babă vorbea cu altă babă:
– Vai fată, soțul meu nu mai face nimic.
La care, cealaltă:
– Te învăț eu. Fierbe o sticlă de vin, taie un pui, gătește și tu o friptură și dă-i să mănânce. Bagă-l în pat și adu-i aminte de tinerețe.
Așa a făcut baba. După ce i-a dat să mănânce și l-a băgat în pat a început să-i spună:
– Mai ții minte… când eram noi tineri și alergai cu ea sculată de mă speriai de moarte?
– Mai ții minte, babo?
– Ia mai sperie-mă, moșule, odată.
– BAU…
Pe cai, din nou
Odată cu primăvara vin și alte provocări frumoase, care te pot pune la examene mari sau doar la o contemplare pasivă. Sunt bune și unele și altele, dar parcă e mai bine să-ți pui la încercare capacitățile, de oricare ar fi ele. Eu am ales să-mi folosesc potențialul creativ în scris și prin urmare am acceptat să particip din nou la competiția SuperBlog din această primăvară, denumită sugestiv Spring SuperBlog 2014.
În toamna anului trecut m-am clasat pe un loc onorabil – zic eu! – pentru un începător și sper ca în luna martie a acestui an să fiu mai bun. E drept că cerințele se arată a fi mai mari, dar cred că din asta am cu atât mai multe de învățat. Depinde de receptivitatea pe care o voi avea față de noile provocări. Va fi o lună în care voi posta mai multe advertoriale, drept pentru care cer anticipat scuze celor ce nu suportă astfel de postări (mă gândesc în primul rând la Dan). Totuși, voi căuta pe cât posibil să îmbrac orice postare într-o haină cât mai credibilă și, pe cât am să reușesc, de artistică.
Va fi o lună mai grea pentru mine, dar nu mi-e frică de nimic, fiindcă nu am ceva de pierdut. Timpul este aliatul meu și am să-l folosesc cât mai judicios cu putință. Vă invit să participați alături de mine și să vedem ce ne poate capul. Cine are timp și spirit de întrecere. Pe ceilalți prieteni i-aș dori cât mai aproape, pentru a mă încuraja și susține. Vă mulțumesc foarte mult și vă aștept cu păreri, comentarii, critici…
Epigrama care mușcă (LXXV)
Opiniile unui bărbat despre femeia modernă
PUNCTE DE VEDERE
Societatea noastră se transformă pe zi ce trece. Femeile care dau dovadă de feminitate sunt din ce în ce mai greu de găsit. Bărbații cu personalitate sunt și ei din ce în ce mai rari. Bărbații și femeile din zilele noastre se pare că, odată cu trecerea timpului, și-au uitat rolul. Văd din ce în ce mai des, bărbați efeminați până la ridicol. Unii dintre ei au început deja să creadă că nu pot fi iubiți dacă nu învață să asculte… dacă nu învață să fie tandri… cum să le intre în grații! Unii dintre ei par să se rușineze deja de faptul că au testicule! Unele femei (în special femeile-bărbat) au început să se poarte ca și cum le-ar fi crescut ceva între picioare. Se pare că nu a fost de-ajuns să ne demonstreze că și ele pot să facă anumite meserii destinate bărbaților – acum vor mai mult de atât! Din păcate, acest lucru a trezit în bărbați sentimentul de inutilitate.
În urmă cu ceva timp ele luptau cu tărie pentru egalitate (dar se pare că nici asta nu le-a fost de-ajuns!). Unele dintre ele au început să-și agreseze verbal bărbații… să-i domine de-a dreptul. Femeia modernă (și aici mă refer la femeile dominante) chiar dacă poate singură să mute dulapul, ea preferă să-și țuguie buzele, să-și subțieze vocea și să-și cheme bărbatul în ajutor. Bineînțeles că el… măcar în astfel de momente… va fi bucuros să afle că e bun și el la ceva (femeia modernă crede că e o dovadă de slăbiciune dacă îi arată soțului că se simte atras de acesta!). Problema apare atunci când femeia începe să se comporte ca și cum… ceea ce i-a crescut între picioare… depășește lungimea bărbatului!
Comportamentul femeii moderne a castrat psihologic bărbatul. Femeia modernă… femeia independentă… s-a „masculinizat” până la extrem. Această masculinizare l-a determinat pe bărbat să se efemineze și el la rândul său – tocmai să nu intre în conflict cu aceasta (intuiția lui îi spune că dacă nu o lasă el mai moale, va ieși scântei!). Unii bărbați deja au devenit un fel de fetișcane speriate, care nu știu cum să facă să-și împace femeile – „cum să facă față așteptărilor”! Unii bărbați au înțeles că, pentru a fi iubiți, trebuie neapărat să se epileze pe tot corpul. Sau să se penseze! Alții deja sunt clienți fideli ai magazinelor de produse cosmetice, ai solarelor și saloanelor de înfrumusețare! Femeile se masculinizează, bărbații se efeminează… și astfel… atât femeile cât și bărbații… devin toți încet, încet… egali!
Din ce cauză a apărut această criză de testosteron? De ce iese la iveală… atât de evident în ultima vreme… latura feminină a bărbatului? Răspunsul e simplu. Lipsesc exemplele potrivite! Lipsesc mentorii! Bărbații adevărați ori au îmbătrânit, ori sunt pe cale de dispariție! Trăind într-o societate de consum… într-o societate în care banul face legea… e de-ajuns să ai ceva bani în buzunar și sexul vine de la sine – deja bogăția a devenit echivalentă cu virilitatea (am văzut asta în showbitz!). Bărbații adevărați care încă mai sunt în viață… cei care încă mai rezistă… sunt ridiculizați de către „femeile-bărbat”! Dacă deschid acum televizorul… pe orice program… și caut o emisiune cu conflicte între sexe… sunt sigur că voi găsi cel puțin o emisiune în care un bărbat este ridiculizat de vreo femeie cu cocoșel! Dacă cumpăr orice revistă dedicată bărbaților… sigur voi găsi vreun titlu care să sune cam așa: „Zece trucuri pentru a-ți face iubita fericită”, sau „Cum să fii plăcut de către femei”! Ce dracu’ vrea să însemne asta? Adică… noi bărbații… pentru asta trăim? Pentru asta suntem aici? Să le facem pe ele să se simtă bine, făcând sute de compromisuri? Asta să fie menirea noastră pe pământ? Cum rămâne cu perioadele în care bărbații cucereau popoare… în care luptau pentru libertate? Crezi că bărbatul de acum o sută de ani nu ar fi plecat la război, pentru simplul fapt că vreo femeie i-ar fi spus: „Nu pleca nicăieri iubitule… vreau să stai cu mine în seara asta… vreau să intrăm împreună pe Facebook”?
Femeile moderne se pare că nu înțeleg faptul că… chiar dacă sunt feministe, drăguțe, frumoase și erotice… atunci când intră în competiție cu bărbații, își pierd complet feminitatea! Niciun bărbat nu-și dorește o femeie care să-l conducă. Un bărbat nu poate iubi o zgripțuroaică! Niciun bărbat inteligent nu se va simți bine lângă o „femeie cu cocoșel” – asta-i clar! Poate că o astfel de femeie îi poate face fericiți pe homosexuali… dar nu și pe noi, ceilalți! Un bărbat vrea lângă o femeie – nicidecum o „femeie-bărbat”! Competiția asta acerbă dintre bărbat și femeie nu poate aduce cu sine decât o impotență psihologică a bărbatului. Dacă deschidem acum cartea de istorie, aflăm că bărbații… încă din începuturi… au condus lumea. Aflăm că ei au construit aproape tot ce ne înconjoară. Sunt și câteva nume feminine prin cărți – dar sunt atât de puține, că nici măcar nu se pot compara cifrele! Clanul avea un șef de clan… tribul avea un șef de trib… orice organizație avea un lider… orice armată avea un războinic cu care să se laude – și nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre aceștia să fi fost femeie! Chiar dacă toate femeile se cuplează în zilele noastre cu bărbați sensibili, tandri și efeminați… ele totuși se simt atrase… în secret… de băieții „răi”! Aici apare dilema! Dacă femeile preferă bărbații efeminați, cum se face totuși că ele se simt atrase de bărbații greu de abordat? De ce nu au fantezii sexuale cu bărbații efeminați? De ce se simt atrase de bărbați duri – ca apoi să încerce să-i efemineze? Să fie asta marea provocare?
Femeia îi cere bărbatului să joace roluri contradictorii. Pe de-o parte… ea vrea ca el să fie sensibil și efeminat. Pe cealaltă parte… vrea ca bărbatul să fie dur… să fie cât se poate de masculin (eventual să „dea cu ea de pereți” , atunci când fac dragoste)! Bărbatului îi e greu să fie masculin în pat, dar feminin atunci când citește un poem… îi e greu să fie masculin atunci când o apără de golani pe stradă, dar să plângă vizionând „Titanic”. Dar femeile știu foarte bine acest lucru! Ce-și dorește de fapt o femeie de la un bărbat? Un bărbat brutal dar sensibil în același timp? Un bărbat care să o adore, dar în același timp să o domine? Un Superman cu barbă de 3 zile? Un Batman fără mască? Un Spiderman care să stea acasă să gătească lasagna? Un Casanova cu un trecut tumultuos, dar care să nu înșele niciodată? Un James Bond, care să o ia în misiuni, în Moscova? Să fie bogat, să-și calce în picioare rivalii în afaceri, dar să aibă suflet bun? Să fie frumos, să aibe abdomenul tare ca oțelul și să aibe ochi doar pentru ea? Să fie viril, dar impotent în prezența altor femei străine? Se contrazic aceste calități… sau mi se pare mie? Cea mai mare problemă cu care se confruntă femeia-bărbat e că totul se va întoarce împotriva ei, până la urmă! De ce spun asta? Un bărbat… dacă e criticat la nesfârșit că e prea masculin… dacă e criticat la nesfârșit că e prea sensibil… va încerca să fie pe placul femeii iubite – și se va efemina, într-un final! Se va… „pizdifica”!!! Ce femeie ar mai vrea să facă dragoste cu un bărbat „pizdificat”?
Unele femei au experiență în a manipula bărbații. Fenomenul prin care inima unui bărbat ajunge să o ia la galop când aude vocea nevestii, necesită timp… e un proces relativ lent și se întâmplă gradual… în etape. Multe femei se poartă exemplar la începutul unei relații… ca apoi… încetul cu încetul… să-și scoată colții. Pentru început, femeile-bărbați (și aici vorbesc doar despre cele cu multă experiență) îi critică… După această fază… dacă nu sunt părăsite instant… urmează „faza de început”! Le interzice acestora să se mai întâlnească cu anumiți prieteni (în special cu cei mai dezghețați la minte), pe motiv că… „ei sunt cei care îți vor răul”! Odată ce un bărbat renunță la activitățile sale din afara cuplului, va fi mult mai ușor de manipulat (dar ea știe foarte bine acest lucru!). Apoi urmează faza a doua – „reproșurile”! Scorpia îi va repeta la nesfărșit… dar foarte subtil… că mai sunt multe lucruri de demonstrat, pentru ca să fie trecut pe lista „Celui mai bun dintre toți la pat”. Deja mă bufnește râsul doar când mă gândesc… Bărbatul slab de înger și fără experiență va fi astfel foarte ușor de… depersonalizat. Acum urmează penultima etapă – „dominarea”!
Odată ce un bărbat nu mai are prieteni… odată ce nu mai are încredere în el… odată ce a fost depersonalizat… exact când e pe cale să cedeze psihic… femeia-bărbat va scoate „asul din mânecă”! Ea știe foarte bine că acum e momentul ei! Urmează deci… ultima etapă – „resemnarea fraierului”! Ea va ataca cu multă tandrețe de această dată, va veni cu vorbe dulci – ba chiar îl va cocoloși… îl va face să-și amintească de copilărie – îi va aminti de mama lui… îi va face toate poftele (clătite, gogoși, etc.)… se va purta frumos… îl va face să creadă că el e cel mai bun bărbat din viața ei! Îl va face să „înțeleagă” că nu-i chiar atât de rău într-o relație… și fără prieteni! El… săracu’… va crede că ăsta e genul de caracter care face pe orice femeie să-l dorească și astfel va prinde treptat încredere în el. Se va simți din nou capabil. Dar nu va fi la fel de curajos și în prezența altor femei (scorpia i-a „plantat” deja ideea adânc în subconștient, că el nu e nici pe departe vreun bărbat care ar putea satisface altă femeie… în afară de ea)!
El… fără să-și dea seama… o va urî undeva în adâncul sufletului pentru toate cele întâmplate, dar o va iubi, în același timp. Sexul între ei va deveni mai mult… ca o obligație! Pentru că nu poate uita cât de greu i-a fost să-l schimbe, ea îl va urî pentru asta, va mima de acum încolo orgasmul – chiar și atunci când el nu există! Va mima fericirea… va mima probabil chiar și puțină indiferență față de el (mai ales atunci când îl va simți ușor îndrăgostit!). Aceste femei nu înțeleg că… făcând lucrurile astea mizerabile… pe care ele le consideră „Secrete despre cum să-ți fraierești bărbatul”… nu fac decât să mimeze propriul lor viitor… își mimează propriul lor destin – practic se mint singure!
Unii bărbați se pare că nu realizează că tocmai independența și siguranța de sine sunt seducătoare pentru orice femeie – nicidecum sensibilitatea și dependența pe care o arată față de ea! Ce femeie are nevoie de un bărbat efeminat? Îți spun eu. Niciuna! Poate că femeile-bărbați vor bărbați efeminați… dar cui îi pasă de ce vor „femeile cu cocoșel”? Lasă-le să facă dragoste între ele – nu-ți mai pierde timpul încercând să le faci fericite! Ai atâtea lucruri mai bune de făcut. Mai bine mergi la pescuit cu un prieten! Las-o pe zgripțuroaică să fiarbă!
Decât într-o relație cu o femeie frigidă și nebună, care țipă ca o descreierată când întârzii 10 minute la cină… mai bine singur… beat… într-un șanț!
Sursa: e-mail
Epigrama care mușcă (LXXIV)
Moartea se uită la televizor
Organizația franceză Reports sans Frontieres întreprinde de ani buni un studiu, pe baza căruia întocmește un clasament mondial privind libertatea presei. Studiul este aplicat asupra presei din 180 de țări. În ultimul clasament dat publicității, pe primul loc este Finlanda, iar pe ultimul, Eritreea. Față de clasamentul precedent, România a mai coborât trei locuri, tendința fiind, deci, de rău: libertatea presei din România este pe locul 45. După Papua Noua Guinee.
Aparent, s-ar putea spune că libertatea presei în România este totală, judecând după lejeritatea cu care apar în diversitatea presei diverse năstrușnicii. În realitate, presa, în cea mai mare parte a ei (onor ziariștilor onești!), este, prin interpuși, proprietatea unor infractori îmbogățiți. Așa se întâmplă la București sau Constanța, la Iași sau Baia Mare. Pentru a-și proteja afacerile murdare, pentru a acapara puterea administrativă a țării, acești indivizi fără mamă și tată, cu ajutorul presei subjugate economic, manipulează mulțimea, îi „prostesc” cu minciuni pe cei care merg la vot. Acești indivizi, ciocli ai democrației, sunt de toată gama: de la bădărani cu două clase, la spilcuiți școlari pe la facultăți din vest. Mereu parfumați peste jegul moral. Mereu pozând în făcători de bine. S-au îmbogățit prin jefuirea pădurilor și fabricilor, au prăduit tot ce era făcut pentru bunăstarea acestui popor. Chiar dacă „s-au ajuns” de au averi pentru șapte generații, ei fac mai departe ce știu: jefuiesc și țin cu dinții de putere, pentru că doar puterea îi poate scăpa de pușcăria care-i pândește în orice moment. Adevărate fapte de patriotism vor face polițiștii, procurorii și judecătorii din România care vor elibera presa de acești infractori.
Cum arată presa din România dominată de infractori. Mai ales televiziunea s-a „prostituat” atât de tare încât a devenit nocivă, adevărat pericol public. Înainte de a deschide un canal, știi bine că ți se va spune că apa curge la deal, de te uiți la altul, îți va spune că mărul lui Newton cade în sus, atât de departe de adevăr fiind opiniile în dezbaterile politice. Moderatorii și analiștii plătiți spun minciunile plătite de „moguli”. Când nu-i politică la televizor, este așa-zisul „divertisment” cu paparude ce-și dau jos chiloții în văzul lumii. Mai încolo, tabloul este completat de presiuni asupra Justiției (vezi cazul Gigi Becali, neisprăvitul care a ajuns la Comisia Juridică a Senatului), filme cu explozii și prost gust, care debusolează tânăra generație. Unde-i refugiul privitorului la televizor: spre emisiuni din lumea animalelor și a plantelor sau inspirate din sport. În colpeșitoarea lor majoritate, emisiunile de la televizor sunt atât de neprivit încât doar moartea se mai uită la televizor. Am parafrazat titlul unei cărți de poeme cu tematică protestatară a lui Mircea Dinescu: „Moartea citește ziarul”.
Sursă: Alec Portase („Graiul Maramureșului”)
Preferințele sexuale sunt scrise în gene
Cercetătorii de la Universitatea Chicago au identificat două seturi de gene care îi fac pe oameni să fie homosexuali. Studiul sugerează că această preferință sexuală nu este o simplă alegere personală, ci e determinată biologic.
Concluzia studiului a născut deja dezbateri aprinse, pentru că noua descoperire poate duce la discriminări. Femeile ar putea decide să avorteze, în urma unor teste genetice, copiii care vor fi homosexuali, iar persoanele care au această orientare sexuală ar putea fi discriminate de companiile de asigurări, de exemplu.
Savanții americani au analizat ADN-ul a 400 de frați homosexuali. În urma analizelor, două fragmente de ADN au fost asociate cu această orientare sexuală. Deocamdată nu se știe exact care sunt genele care determină asta și cum influențează ele preferințele erotice. Studiul susține astfel rezultatele unei cercetări din anul 1993, care a evidențiat existența unei gene a homosexualității.
„Orientarea sexuală nu este o alegere. Este determinată de gene, noi am găsit două seturi de gene care decid dacă un bărbat este heterosexual sau homosexual”, explică medicul Michael Bailey, de la Universitatea Northwestern din Illinois. La rândul său, psihologul Qazi Rhaman, de la Kings College din Londra, spune că genele sunt responsabile în proporție de 40% de orientarea sexuală a unei persoane.
Testele genetice vor fi însă greu de realizat, pentru că este vorba de foarte multe gene care sunt implicate în acest proces. El crede că va fi imposibil să fie identificate toate aceste gene.
Sursa: Daily Mail




