racoltapetru6

E vorba de o relație deosebită, care nu poate produce dezamăgiri, ci doar satisfacții. Un prieten care nu te părăsește niciodată dacă nu o faci tu mai întâi, un prieten ce nu te minte și chiar tace ori de câte ori vrei tu. Un prieten credincios pe care trebuie să-l cunoaștem de mici ca să-l putem înțelege. Are suflet mare, deși nu respiră, e atoateștiutor dar nu se laudă cu cunoștințele sale, ci așteaptă răbdător să le ofere celui dispus să le asimileze. Prietenul acesta l-am cunoscut foarte mulți dintre noi, din fragedă copilărie. E vorba de CARTE, pe care la început nu o înțelegeam și o rugam pe mamă să ne deslușească ce era scris pe filele ei.

Apoi, când i-am dezlegat misterul, citeam povești cu sufletul la gură și ne imaginam că luăm parte la toate poveștile din cărțile pentru copii. Deveneam rând pe rând prinți și prințese, Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene și tot felul de eroi și eroine care ne fascinau cu aventurile lor nemaipomenite. Și atunci când ne împrietenim de mici cu cartea, avem toate șansele să rămânem alături de ea toată viața. Dacă părinții noștri știu cum să ne-o prezinte când încă nici nu știm să citim, vom fi nerăbdători să o parcurgem cu ochii noștri și vom dobândi frumoasa pasiune de cititor. Fiindcă ceea ce înveți în copilărie nu se uită ușor și cine e prieten cu cartea, e prieten cu cultura.

Un sprijin constant al cititorilor din ziua de azi este Editura ALL , înființată în 1991, ca prima editură privată cu profil academic și universitar din România. De atunci profilul inițial a fost diversificat foarte mult pentru a răspunde cerințelor și gusturilor cititorilor. Astfel, acum expertiza și standardul ALL se regăsesc și în domenii ca științele socio-umane, literatura română și universală, biografiile, literatura pentru copii, cartea practică și cartea școlară. ALL este, de asemenea, fondator al Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, alături de scriitorul Mircea Nedelciu și SRR și coorganizator al primelor 10 ediții.

Cu acest sprijin de prestigiu, fiecare părinte poate găsi cele mai noi apariții în domeniul carte pentru copii , povești și carte de aventuri,pentru a stimula dragostea pentru lectură a celor mici și a adolescenților. Dar cărțile de acest gen nu sunt doar apanajul celor tineri, așa cum desenele animate nu sunt vizionate numai de copii. De multe ori e reconfortant să citim și noi, adulții, câte o carte cu povești minunate ce ne fac să ne aducem aminte de perioada cea mai frumoasă din viață, atunci când totul ni se părea posibil. Cartea ne poate readuce copilăria și ne întinerește mintea și sufletul.

Un bun exemplu de lectură de acest gen ar putea fi Manualul prințeselor, recomandată în special fetițelor care vor să afle cum arată viața unei prințese adevărate și ce trebuie să facă pentru a ajunge și ele în rândul lor.

Aproape toți iubim animalele și în special pisicile. În cartea Pisicile războinice vom afla cum un biet pisoi de casă devine un erou neînfricat într-o pădure cu patru clanuri de pisici sălbatice. E vorba de un război cumplit dintre felinele din Clanul Tunetului și cele din Clanul Umbrelor. În cadrul aceleași edituri puteți găsi multe alte cărți minunate, cum ar fi Șoborații, Oska Pollock sau cele din seria Pixi.

Cărțile vor dăinui mereu, chiar dacă se vor adapta vremurilor, iar noi le vom savura în alte forme. Trebuie doar să le considerăm prietenii noștri cei mai apropiați și să le folosim ca atare.

.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Am auzit și auzim mereu de conflictul dintre generații. Ce mai bătrâni se plâng de multe ori că tineretul de astăzi nu are educația pe care au avut-o ei când au fost de aceeași vârstă. Concluzia ar fi că viitorul nostru se anunță sumbru și cei care ne vor înlocui nu vor fi la înălțimea așteptărilor. Oare chiar suntem într-un impas? Chiar trebuie să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul societății în care trăim? Ce se poate face pentru ca elevii de astăzi să devină niște oameni care să ajute comunitatea? E o întrebare pertinentă pe care ne-o adresează magazinul online Reeija, specializat în cadouri femei (genți piele, accesorii damă, genți damă).

E greu să găsești o soluție în aceste timpuri cuprinse de criză, invadate de tehnologie și convulsii de tot felul. Nici o atitudine nu poate fi universal valabilă și fiecare educație trebuie să țină cont de condițiile fiecărei etnii, regiuni, religii și prejudecățile preexistente. Ceea ce pot să afirm fără pic de îndoială este că educația trebuie oferită și primită cu aceeași responsabilitate de ambele părți. Nu putem să cerem elevilor să fie mai civilizați și mai responsabili decât suntem noi. Nu putem să educăm fără să ne educăm pe noi înșine!

Pretindem copiilor și elevilor noștri niște standarde înalte, doar fiindcă le oferim timpul pentru a se încadra în ele. De multe ori, însă, nu le oferim condițiile necesare pentru a ne satisface așteptările. Trecând cu mare indulgență de învățământul care în momentul de față lasă mult de dorit (profesori puțini și uneori slab pregătiți, școli fără dotările necesare, legislația care se schimbă de la an la an), aș face o scurtă referire la părinții lor, care sunt cel mai important factor în educația și caracterul fiecărui adolescent.

Timpul pe care-l acordă fiecare părinte în pregătirea pentru viață al copilului său este esențial. De asemenea și modul în care o face. Nu putem pretinde o educație bună dacă nu ne dedicăm ei într-un mod cât mai convingător, practic și nu doar teoretic. Pentru că trebuie să recunoaștem din start: educația nu încetează niciodată. Trebuie să ne instruim zi de zi alături de cei tineri, indiferent că sunt copiii noștri sau ai celor din vecini. Pentru a-i înțelege și a pretinde să fim înțeleși, vom învăța alături de ei și astfel vor vedea că ne pasă, că nu suntem doar teoriticieni, ci și practicanți.

Nimeni dintre noi nu e perfect și nu trebuie să pretindem elevilor multe deodată. Haideți să ne educăm în continuare alături de ei! Să încercăm să-i înțelegem, să învățăm cât mai multe împreună, să le arătăm prin exemplu cum trebuie să fii civilizat, devotat, responsabil. Teoria fără practică nu are succes aproape niciodată. Ar fi bine ca generațiile să fie mai tolerante una cu alta, să fie un tandem în care fiecare să dea și să primească ce au mai bun. În acest fel viitorul ni se va părea mai promițător, iar societatea mai bună.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Am început cu teatrul de păpuși. Eram în primii ani de școală și tot ce se întâmpla în spatele perdelei ne fermeca și ne atrăgea cât mai aproape. Până acolo încât am învățat să manevrăm păpușile și să le dăm viață, iar aplauzele care urmau ne topeau de fericire. Când am mai crescut am văzut și prima piesă de teatru pentru adulți: Take, Ianke și Cadâr. Eram elevi la o școală din București și am mers cu clasa. N-am să uit niciodată fascinația pe care am simțit-o la primul contact cu scena și cu actorii în carne și oase. Le sorbeam fiecare cuvânt și eram vrăjiți de fiecare gest pe care-l făceau, de parcă ni se adresa individual fiecăruia. Fusesem la zeci și chiar sute de filme care rulau în cinematografe, dar acolo totul era întunecat și rece. La teatru era cu totul altfel, cald și strălucitor ca o zi însorită de sărbătoare.

Pentru mine un actor e complet doar atunci când se realizează pe scenă. Atunci devine un semizeu pentru toți cei care îl privesc și îi urmăresc fiecare mișcare, fiecare cuvânt. Tot în vremea când eram elev am încercat și eu să joc în câteva schițe umoristice. Nu mi-a fost deloc ușor să simt atâția ochi care erau ațintiți asupra mea; simțeam că mă înăbuș și parcă am intrat în transă. Unii oameni nu reușesc să joace, iar respectul meu pentru cei care o pot face e cu atât mai mare. Ei se dăruiesc din suflet și noi primim fiecare câte o părticică din trăirile lor, ceea ce ne apropie pe toți: cei din sală și cei de pe scenă.

Deși locuiesc departe de capitală, am auzit multe lucruri bune despre Teatrul Evreiesc de Stat și chiar am reușit să văd câteva reprezentații cu Maia Morgenstern una dintre cele mai apreciate actrițe din țara noastră, nu numai pe scenă dar și pe marele ecran, unde m-a uimit cu prestația memorabilă din drama „Patimile cu Hristos”, în regia lui Mel Gibson.

Revenind însă la teatru  vreau să-mi exprim încrederea că, în ciuda exploziei internetului, a industriei cinematografice și a altor mijloace de divertisment, el nu va dispărea, ci va deveni mai interactiv, mai aproape de spectatori. Din cele mai vechi timpuri am simțit nevoia de a vedea piese de teatru și de a simți emoțiile trăirii unor întâmplări ce se desfășoară în apropierea noastră. Pentru că teatrul a fost la începuturi ca o revelație ce ne fermeca, acum simțim că este o fascinație care ne atrage constant, iar în viitor va fi probabil un mod alternativ de a trăi și a participa la o dramă sau o poveste de dragoste.

Actorii de pe scenă nu au nevoie de trucaje și sentimentele lor sunt la vedere. Ei nu apelează la usturimea unei cepe pentru a stoarce o lacrimă, ci o storc din suflet. Actorii trăiesc pe scenă și mor puțin câte puțin în fața noastră. Fără teatru cultura ar pierde cea mai eficace și plăcută modalitate de propagare.

De aceea iubesc teatrul și nu pierd ocazia să văd o piesă nouă, chiar dacă nu se întâmplă atât de des pe cât aș putea dacă aș locui în București. De aceea apreciez contribuția enormă pe care a adus-o culturii Teatrul Evreiesc din România, ce are o tradiție de aproximativ 130 de ani și cinci decenii de activitate ca instituție de stat.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Ce poate fi mai frumos decât o călătorie în Europa? După un an de muncă și restricții de tot felul, după ce ai reușit să pui deoparte o sumă de bani pentru a te recompensa, ce mijloc mai potrivit ar putea fi decât să-ți oferi un sejur pe bătrânul continent? Să vezi cu ochii tăi locurile unde s-a născut civilizația, țări de unde au plecat temerarii pentru a descoperi și cuceri lumea. Locuri în care vin turiști de pe toate continentele Pământului ca să-și hrănească sufletul cu frumuseți inegalabile și mintea cu informații de neprețuit, despre istoria, prezentul dar și viitorul omenirii. Fiindcă cele mai bune și trainice lecții de orice fel le poți lua doar văzând cu ochii tăi, auzind cu urechile tale, mirosind cu propriile-ți nări, gustând cu gura ta și pipăind cu mâinile tale tot ceea ce ți se oferă. Trebuie doar să fii acolo.

Există totuși o dilemă. Dintre atâtea locuri minunate, atâtea țări care au fiecare farmecul lor, care să fie cea mai potrivită anul acesta? Italia, cu Veneția ei inegalabilă? Spania, cu castelele și toreadorii ei? Anglia, cu clădirile ei impunătoare? Germania, cu infrastructura ei impecabilă? Parisul, orașul iubirii și al gastronomiei? Mie mi-a fost greu să aleg dintre atâtea atracții, mai ales că am găsit toate aceste destinații turistice la CND Turism, cu prețuri și perioade îmbietoare. După o îndelungă chibzuință am optat pentru Grecia, locul unde istoria și marea își dau mâna și te invită să le cunoști îndeaproape.

Auzisem și citisem multe despre ospitalitatea grecilor și mâncărurile lor deosebite, a căror celebritate a făcut înconjurul lumii. Dacă mai adaug muzica grecească atât de renumită, clima perfectă și plajele generoase, vestigiile istorice, vinul atât de renumit din aceste zone, dar și calitatea seviciilor pe care le oferă localnicii prin tradiție, pot să spun că alegerea mea a fost pe deplin motivată. De aceea aveam certitudinea că această vacanta la mare va fi una de neuitat și pentru a fi cât mai completă eram decis să fac multe poze.

Prima destinație din această aventură mi-am propus să fie Creta, cea mai mare insulă grecească, despre care auzisem că e considerată ca leagan al culturii și civilizației europene. Am fost profund impresionat de nisipul foarte fin de pe plajă și de apa limpede a mării. Localnicii erau călduroși precum soarele și mi-au povestit că pe tărâmul lor s-a născut Zeus, de aceea insula lor e binecuvântată cu atâtea calități. În fiecare zi am avut un program încărcat și am reușit să vizitez câteva obiective importante. Am început cu Chania, cel mai mare oraș de pe coasta de vest a Cretei. A urmat Heraklio, cel mai mare oraș din Creta; Palatul lui Knossos, cel mai mare palat din perioada minoniană; orașul Heraklion, situat pe coasta nordică și care este capitala și centrul comercial, cultural și economic al insulei; satul pescăresc Hersonissos precum și aquapark-ul aflat în apropiere. Credeți că Paradisul are mai multe facilități?

Deși către seară eram obosit de atâtea vizite, nu se punea problema somnului decât după miezul nopții, fiindcă se încingeau mereu petreceri stropite din belșug cu vin, iar muzica te atrăgea irezistibil la dans. Mâncarea care m-a cucerit cel mai mult a fost carnea de oaie făcută la grătar, cu un gust pe care nu l-am mai întâlnit încă. Dar parcă toate felurile pregătite de cretani erau mai delicioase și te făceau să mănânci mai mult ca de obicei. După câteva zile, care au trecut mult prea repede pentru mine, vaporul ne-a dus pe insula Santorini, o altă perlă a turismului grecesc. Și aici plajele erau impecabile, apa cristalină, locuitorii amabili și zâmbitori, iar obiectivele de vizitat nenumărate.

Insula Santorini se află în sudul Mării Egee, la 120 de mile marine de Creta. Băștinașii, și nu numai ei, m-au asigurat că în această regiune s-ar găsi renumitul continent scufundat, Atlantida, iar eu i-am crezut pe cuvânt, chiar dacă n-am avut cum să-l văd cu ochii mei. În schimb am văzut și admirat satul-castel Pyrgos, care are mai multe biserici decât case. Mai precis 75! Am mai vizitat apoi cetățile grecești Akrotiri și Thira, precum și Mănăstirea Santorini. Așa cum m-am obișnuit, și aici, precum pe Creta, zilele se încheiau cu petreceri muzicale și adevărate ospețe până târziu în noapte. Excursia facilitată de CND Turism m-a făcut să simt că trăiesc cu adevărat!

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014