OBSESIA LUI MIHAI TRĂISTARIU
Momente… terapeutice
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Se anunță un concert rock. Sala plină la maxim. Organizatorii anunță că nu mai vine formația inițială, dar va cânta Adrian Copilu’ Minune.
Cântă o melodie, toți încep să fluiere și să înjure, numai unul din ultimele rânduri începe să strige: bis… bis…
Ceilalți îl iau la bătaie, însă Adrian, văzând că are succes măcar la unu, mai cântă o melodie. Istoria se repetă: bis… bis…, iar își ia omu’ bătaia…
După câteva melodii, sătui de atâta bătaie, rockerii îl lasă în pace, și apoi se aude iar: bis… bis… biserica mamii voastre de ma… ma… maneliști…
.
* Doi bețivi se întâlnesc după o noapte de beție.
– Măi, Gheorghe, dar tu ești șifonat rău, zice Ion. Ce s-a întâmplat.
– Aseară mergeam pe mijlocul șoselei, când, deodată mi s-a ridicat asfaltul în cap.
– Și ce-ai făcut?, întreabă Ion.
– Ce să fac? Am dormit toată noaptea în picioare.
.
* Am intrat pentru prima oară în Palatul Parlamentului și am exclamat:
– Vai, dar ce frumos miroase aici!…
La care un deputat, auzindu-mă, îmi spune:
– Normal, tu nu vezi câți sunt care freacă menta?
.
* Doi tipi la o cafea. Unul spune:
– Am două fete gemene.
– Și cum le deosebești?
– După alunițe. Cea blondă are alunița pe obrazul drept, iar cea brunetă pe obrazul stâng!
.
* Ea se-ntoarce pe neanunțate și-l prinde în pat pe el cu o… pitică.
– Păi bine, măi nenorocitule, nu te-ai jurat tu acum două săptămâni că nu o să mă mai înșeli?
– Dragă, nu pot așa, dintr-o dată… dar vezi bine, încerc să reduc.
.
* Examen final la facultatea de medicină. Studentul, nu neapărat unul foarte bine pregătit, se holbează neajutorat la foaia de examen. Cerința: Scrieți patru avantaje ale alăptatului. Ce să scrie? Oftează, se gândește și în final se hotărăște să scrie ce-i trece prin minte.
1. Laptele nu necesită fierbere.
2 Pisica nu-l poate fura.
3. E disponibil oricând e nevoie de el.
Și totuși se cereau patru avantaje… Oftează din nou și deodată se luminează… înșfacă stiloul și scrie:
4. E disponibil în recipiente atrăgătoare.
.
* Sună soneria. Soția disperată se roagă:
– Doamne, fă să dispară amantul, iar soțul să nu știe nimic.
La care un glas din înalturile cerului spune:
– Bine, fie…, te scap… dar când o să mori o să ți se tragă de la apă.
Soția a fost bucuroasă că a scăpat de amant, gândindu-se că în ceea ce privește apa… va avea grijă și se va feri. Peste un timp apare o ofertă de nerefuzat pentru o croazieră pe mare, împreună cu toate prietenele ei. Se duce femeia în excursie, când, deodată, începe o furtună. Femeia iar se roagă:
– Doamne, știu că mi-ai spus că o să mor din cauza apei… dar acum, gândește-te…, sunt atâția oameni nevinovați…, pentru mine o să omori toți oamenii de pe acest vas?
La care glasul răspunde:
– De-ai ști de câți ani mă chinui să vă adun pe toate la un loc…
.
* Se duce Ion la pescuit… stă cât stă, dar nu prinde nimic… Zice la un moment dat:
– Doamne, dacă-mi dai un pește mare… duc jumătate la Biserică.
Nu stă mult că a și prins un pește de 10 kilograme.
– Gata… Nu mai duc nimic la Biserică.
Peștele se zbate și cade în apă. Nemulțumit… Ion strigă spre cer:
– Doamne… Nu mai știi de glumă?
.
* – Doctore, nu știu cum să mai slăbesc, am încercat de toate, cred că am nevoie de o rețetă eficientă pentru slăbit!
– Nicio problemă. Vă prescriu cărbune.
– În praf sau în pastile?
– În saci.
– ??
– O să descărcați vagoane.
.
* – Frumoaso, ce ți-a adus moșu’?
– Nimic, că nu mai stau cu el.
.
* La postul comunal de jandarmi se prezintă un individ cu aripa mașinii înfundată.
– Domnule plutonier, aveți vaci negre în satul acesta?
– Din câte știu eu, nu.
– Dar capre negre?
– Nu, nu cred.
– Cai negri?
– Nu. De ce întrebați?
– Înseamnă că am lovit un popă.
Locul de pe Terra de unde nimeni nu s-a mai întors
„Pur și simplu au fost înghițiți. Rușii nu au reușit să explice disparițiile”
![]()
În Asia Centrală, între Kazahtan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care adăpostea 1500 de insulițe. Cea mai mare dintre ele este Barsa Kelmes, dar și cea mai enigmatică. Insula nu mai este locuită de nimeni de foarte mult timp. În limba kazahă, numele ei se traduce prin insula dispăruților, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut. Deasupra ei apare o ceață stranie. Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele.
Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea, în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monștri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.
![]()
În secolul al XIII-lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din calea acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate pe această insulă.
Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani. În anii 50, insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.
Acestea au trimis un avion, într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic, iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.
Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir. Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat.
Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia. Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vedea, până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre mal și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul, au constatat că tanchistul dispăruse, scrie efemeride.ro. Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetate și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.
Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereștrilor, iar pâcla este un scut de protecție a acesteia. În prezent insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul.
Sursa: e-mail, Google
Șapte cepe la un leu
Știu… știu că iar vorbesc despre mâncare, dar măcar asta-i de post! Ceapa-i ieftină anul acesta și e bine să profităm de ocazie. Ieri a fost zi de piață în Seini, ocazie cu care am primit șapte cepe pentru un leu. Mai rămâne să fac rost de slănină și/sau jumere, iar apoi să mă ospătez, că eu nu postesc decât miercurea și vinerea. Să mai zică oarecare că nu m-am pricopsit!
Îmi amintesc cât de mult prețuiam ceapa pe vremea când eram la internatul școlii. Aveam un coleg mai răsfățat care primea câte 2-3 colete cu alimente de la părinți și nu prea-i plăcea să împartă cu ceilalți. Odată a primit câteva cepe frumoase, din care a lăsat vreo două să încolțească. Le scotea în fiecare zi și ne lăsa să i le admirăm, dar cei mulți dintre noi le mâncam din ochi și ne gândeam cu ciudă că-i păcat să se zbârcească bunătatea de legumă în timp ce stomacurile noastre chiorăiau de foame. Altă dată, diriginta noastră l-a trimis pe un coleg să aducă o ceapă de la bucătărie, ca să ne arate pe viu din ce e compusă. Tovarășa profesoară de biologie a desfăcut-o tacticos, strat cu strat, explicându-ne caracteristicile și valoarea ei nutritivă, în timp ce nouă ne lăsa gura apă și ne gândeam dacă o să avem norocul la o bucățică.
Eheeei… acasă era raiul pe pământ în domeniul alimentar! Mama ne tăia câte o ceapă întreagă într-o farfurie și, după ce adăuga câteva picături de ulei de floarea soarelui făcut în casă, plus un vârf de cuțit de sare grunjoasă, ne ospătam cu mare poftă toată familia. Parcă era mult mai bună ceapa de pe vremuri și nu ne plângeam niciodată precum că ne-ar ustura. E drept că și tehnica de preparare diferea, leguma fiind bătucită bine într-un tifon înainte de a fi tranșată. Plus că le foloseam numai pe cele din producție proprie. Nici nu era de conceput ca cineva să cumpere ceapă, în acele vremuri; ar fi fost o mare rușine și o dovadă de nechibzuință.
Acum mă uit la cele șapte cepe – câte una pentru fiecare zi a săptămânii – și mă gândesc cu ce să le asortez. Nimeni nu le mai mănâncă goale și au devenit prea banale pentru mulți dintre noi. Le înlocuim chiar și iarna cu roșii ori castraveți de seră sau din import, ca nu cumva să mirosim sau să ne lăcrimeze ochii. E bine, însă, ca în fiecare anotimp să folosim legumele și fructele carateristice sezonului. Iarna e timpul cepei, a usturoiului și a murăturilor. Să profităm de ele, că organismul le așteaptă.
Menu 1937
Vă redau mai jos o listă a bucatelor și a băuturilor servite în data de 28 octombrie 1927, în cadrul pavilionului expozițional de la Paris, în cadrul expoziției universale din acel an. Pe vremuri, când bucătăria românească avea și ea o contribuție la mult invocata imagine a României, s-a servit următorul meniu, în ordinea degustării:
– pateuri de Ploiești – crap de Snagov în plante aromate – piftie de curcan în gelul ei. Acest prim segment a fost stropit cu un Pelin de Sîmburești de 3 ani vechime..
– icre negre proaspete de sf. Gheorghe (mai nou apar icrele în cosmetică – am un articol de revistă de specialitate). Și surpriza, probabil pentru a evita rezonanțele slave ale vodcii, alături de caviar a fost preparat un sauvignion blanc de Silistra, bătrîn de 6 ani, sec și mai puțin parfumat decît frățiorii săi din podgoriile dobrogene, ca nu cumva să acopere gustul icrelor…
– borș de găină ca la Focșani, apoi, ca să șteargă acreala ciorbei, nu putea să lipsească un alb de Valea Călugărească din 1928, puternic alcoolizat și nu mai puțin parfumat…
– știucă de Dunăre, ca la Cernavodă, alături de care s-a servit un alb de Alba Iulia din 1931. Mai discret ca buchet, ca să nu jignească delicatețea peștelui…
– musaca moldovenească – trecînd brusc la lucruri serioase, la copturi complicate, în care carnea și legumele se contopesc bizantin. Vinul nu trebuia să fie diferit de precedentul alb servil, ca să nu dea mesenilor senzația unei rupturi în unitatea meniului, așa că s-a optat pentru un Sauvignon blanc de Mediaș, din 1923…
– ca divertisment, tescovină de Craiova din 1930 și țuică de Văleni de… 23 ani vechime!
Iată că lumea își mai amuza papilele gustative, divertismentul marca finalul primei părți, cea a antreurilor și a borșului, musacaua fiind doar avanpremiera arsenalului ce urma. De ce țuica la mijloc?… pentru a face „un trou” (o gaură) în stomac.
– sarmale de Buzău, adică nici moldovenești și nici muntenești, ci la întrepătrunderea culturală a inventatorilor sarmalei românești. Originalul a venit din Turcia, odată cu fanarioții. În continuare, o altă amintire viniviticolă a României…, un alb de Tighina din 1923…
– tocană de măruntaie de pasăre ca la Sibiu, stropită de un rose de Silistra, 7 ani vechime, ceea ce înseamnă mult pentru un rose…
– iepure de Sighișoara; la vânat, iepurii din România erau considerați în acea vreme printre cei mai suculenți din Europa; aici nu se puteau servi decît un Cabernet Sauvignon de Sîmburești 1934, printre cele mai puternice roșii de la noi…
– platou românesc, gîscă de Valahia în anturajul său de potîrnichi, fazani, prepelițe, alături de mititei ca la Băneasa…; ca salate s-a pus tot ce avea bun sudul țării la vremea toamnei calde: vinete, ardei grași și tomate…
– la acest divertisment cu păsări mici s-a servit un Pinot gris de Murfatlar 1934, cașcaval. A fost singura concesie făcută gazdelor pariziene: brînzeturile s-au servit la finalul mesei și nu la debut, alături de țuică…
Probabil tot din același motiv, tăriile au fost plasate la mijloc, ca divertisment, căci nu puteau acompania caviarul ori crapul de la antreuri și nici nu aveau ce căuta la sfîrșit, cînd gastronomia noastră recomandă vinurile dulci…
În compania brînzeturilor, un RIESLING de Silistra 1930, cu aromă delicată de flori de tei – patiserii muntenești, baclava, cataif, sarailiile cu nuci, plăcintă cu mere. Ce mai putea sta alături de aceste minunății, dacă nu un Cotnar din… – țineți-vă bine! 1900, cu parfumul floral bine învăluit de o putere renumită încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare…
Acest articol se va citi de două ori, pentru că o să vă placă la nebunie…
Sursa: e-mail
Ce fel de mâncare preferă românii?
Conform studiului calitativ, realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna noiembrie, românii preferă un anumit tip de mâncare, care este percepută ca fiind mai sănătoasă și mai sigură decât alte preparate.

Românii preferă mâncarea gătită în casă, pe care o consideră mai sănătoasă și mai sigură, dar și pentru că gătitul este văzut ca o moștenire de familie pe care mulți români o păstrează pentru că așa au fost obișnuiți încă din copilărie, arată un studiu remis de MEDIAFAX.
În plus, mâncarea gătită este aleasă pentru gust și pentru că este văzută ca o moștenire din familie, ca un obicei pe care românii îl urmează pentru că așa au fost obișnuiți încă din copilărie. Chiar dacă mâncarea gătită este considerată sănătoasă, trebuie subliniat că este sățioasă, condimentată și, mai ales, bogată în grăsimi, afirmă Denisa Iacoboaea, coordonatorul studiului.
Prânzul pare să fie masa cea mai respectată a zilei, fiind asociat, de cei mai mulți respondenți, cu o masă caldă. Indiferent că este vorba de mâncare gătită în casă sau cumpărată/comandată, mâncarea consumată în acest moment al zilei trebuie să fie caldă și sățioasă, fiind pentru mulți prima masă a zilei. Prânzul este văzut astfel și pentru că există o pauză în programul de lucru, pentru luarea acestei mese.
Pentru cină, moment asociat cu timpul dedicat familiei, se preferă o masă ușoară, mai degrabă o „gustare”. Însă lipsa timpului îi face pe respondenți să își încalce principiile, consumând la cină orice, fără a ține cont de restricții.
Studiul prezintă și felul în care românii ar dori să arate meniul lor zilnic.
Pentru micul dejun sunt menționate alimente bogate în nutrienți (calorii, proteine, carbohidrați), ce pot asigura energia pentru întreaga zi, iar prânzul ar trebui să conțină două feluri de mâncare: o ciorbă/supă și carne cu garnitură.
La ultima masă a zilei, românii vor o mâncare slabă caloric, ușor de digerat, pentru a nu avea efecte negative asupra organismului pe parcursul nopții (supă, lactate ușoare, pește etc.).
Se constată însă în studiul și dorința respondenților de a include și alte alimente în actualul lor meniu sau de a le înlocui pe cele existente cu unele „mai sănătoase”, precum: alimente bio (fructe, legume proaspete, carne „de curte”), mai multă mâncare gătită în casă, dulciuri sănătoase de casă.
Pentru români, mâncarea sănătoasă se traduce prin: fără zahăr, fără grăsimi, fără E-uri, neprocesată, natural, „din curtea țăranilor”, verde, proaspăt, curat, combinații corecte, cumpătare, echilibru.
Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 16 interviuri în profunzime, cu participanți de ambele sexe, având vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Analiza a fost realizată în intervalul 10-14 noiembrie 2014.
Sursa: Mediafax
Planeta Paradis: Satul ascuns
Cursul râului era acum lin, chiar și după ce au intrat în pădure. Sumur, după cum îi ziceau halanii, a început să se agite ceva mai încolo, iar dibăcia omuleților era decisivă pentru a menține ambarcațiunile pe linia de plutire. La un moment dat, au luat-o pe un afluent de stânga, mai mic și mai liniștit. Au vâslit mereu până spre amiază, când navigarea a devenit imposibilă din cauza nivelului scăzut al apei. După debarcare și o scurtă pauză de odihnă, în timpul căreia au mâncat ce aveau la ei, au pornit pe jos, urmând o potecuță strâmtă și abruptă.
Halanii mergeau sprinten înainte, inspectând cu atenție împrejurimile, dar se opreau uneori să-i aștepte pe pământenii mai puțin obișnuiți cu un astfel de urcuș. Relu o ținea de mână pe Olguța, ajutând-o la câte o pantă mai dificilă, iar Gavrilă și Bogdănel făceau la fel cu Florica și Carmen. Pe când credeau că au ajuns, s-au trezit în fața unui canion lat de circa 25 de metri și adânc de peste o sută. Trecerea se făcea pe un poduleț improvizat din lemne și funii, care lega cele două maluri. Era cea mai dificilă încercare pentru oaspeți, iar omuleții zâmbeau discret în așteptarea examenului de curaj. Primul a trecut Cali și Ucu, iar Șivu cu Hita au dat de înțelesc că vor fi ultimii. Relu a spart gheața și a pășit urmat de Olguța. Ținându-se de balustradă și cu privirea mereu înainte, pașii lor erau mici, dar siguri. Nu puteau să nu-și imagineze, totuși, hăul de sub ei, unde curgea o apă iute și zgomotoasă. O mică greșeală și ar fi fost ultima din viața lor.
Dar atenția le-a fost răsplătită și, rând pe rând, doi câte doi, au ajuns pe partea cealaltă, fiind întâmpinați de omuleți cu priviri admirative. De acum poteca era mult mai largă și bătătorită, iar în scurt timp au ajuns în mijlocul așezării. Sute de ochi curioși sau temători îi priveau pe cei șase străini ciudați, la intrarea în presupusul centru al „fui”-ului, cum le-a spus Hita că se numește satul. Acolo trona o masă cu cinci laturi, înconjurată de cinci trunchiuri de copac retezate, care țineau loc de scaune. Un cerc mai larg, format din alte trunchiuri mai mici, împresurau, la rândul lor, această scenă. Cea mai impresionantă era, însă, stânca uriașă, ce se afla imediat mai încolo de aceste cercuri concentrice. Era un bloc de piatră cu uși și ferestre pe două nivele, ba chiar și o terasă. În acest loc s-a oprit grupul nostru pentru odihnă și cină.
Relu, Gavrilă, Bogdănel și Ucu, împreună cu Marele Șef, au avut cinstea să stea la masa din centru, în timp ce Florica, Olguța și Carmen au luat loc ceva mai departe. Micuțele femei halane au început să aducă tot felul de mâncăruri și băuturi, iar Cali îi îmbia să servească din fiecare. Relu și Gavrilă au fost impresionați de o băutură alcoolică foarte bună la gust, dar destul de tare, după cum au constatat mai târziu. Li s-a spus că se numește „șiși” și ingredientul principal e laptele de cavană, fermentat și amestecat cu zeama unui fruct dulce, tot fermentată.
Se mânca încet, de fapt se savura fiecare fel, în timp ce ochii oaspeților și a gazdelor erau neobosiți în a se descoperi reciproc. Astfel, pământenii au văzut și aflat multe lucruri interesante despre viața și obiceiurile halanilor. Cali mai avea trei comandanți în afară de Ucu, cu ajutorul cărora îi guverna pe cei șase sute de supuși. Numai ei aveau dreptul să locuiască în locuințele ce erau săpate în stânca enormă din apropierea centrului. Acolo aveau apă caldă ce era trasă din lacul termal aflat în apropiere. Cioplite în acea stâncă erau și locuința Preotului, fierăria, dar și o încăpere mare a cărei rost nu le-a fost dezvăluit.
Vânătorii și familiile lor locuiau în scorburile arborilor din apropiere, unde aveau una sau mai multe camere, în funcție de importanța lor. Cei mai săraci, numiți „kiko” – un fel de zilieri – își improvizau un culcuș printre ramuri sau chiar pe pământ, în speranța că vor fi promovați și vor primi și ei o locuință în centru. Băieții halanilor erau crescuți de mame și învățați chiar să scrie și să citească, până la „majorat”, apoi erau instruiți într-o tabără, pentru a deveni vânători. Fetele stăteau cu familia până își găseau un bărbat cu care să-și întemeieze o familie. Ele învățau să coase, să gătească, să adune și să conserve fructe și ierburi.
Seara au fost aprinse făclii și sărbătoarea de întâmpinare a pământenilor a continuat. Cali voia să știe de unde au apărut, iar când Relu i-a explicat venirea de pe o altă planetă, mulți dintre ascultători îl priveau neîncrezători. Ei nu puteau concepe că mai poate exista viață în Univers și credeau mai degrabă că străinii au călătorit pe mare, venind din altă parte a acestei planete. Chiar pomeneau ceva despre o civilizație cărora le spuneau „roni”, ce le-a făcut mult rău în trecut.
Târziu în noapte, au fost conduși într-o scorbură spațiosă, dotată cu tot ce era nevoie pentru un somn confortabil, mai ales că erau frânți de oboseală, dar și ghiftuiți de mâncare și băutură. După ce au închis și asigurat ușa de la intrare, fiecare și-a găsit un așternut și un loc potrivit de odihnă, lăsând pentru a doua zi concluziile.
Epigrama care mușcă (CXXVII)
Zâmbete în dar
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* – Tată, știi, am o problemă cu diriginta…
– Ei, dragul tatei, stai liniștit, nu există probleme fără soluții, muncește mai mult, acordă mai mult timp învățatului, fii mai atent la ore și totul se rezolvă!
– Nu cred, tată…
– De ce?
– Pentru că astăzi s-a apropiat diriginta de mine și mi-a șoptit că e în luna a doua de sarcină.
.
* La stomatolog, doctorul se apleacă asupra pacientei și este gata să înceapă procedurile, când se întrerupe brusc și îi spune:
– Doamnă, nu știu dacă vă dați seama, dar tocmai m-ați apucat și îmi țineți în mână testiculele.
Doamna îi răspunde:
– Știu, Domnule Doctor. Vom încerca amândoi să nu ne facem rău. De acord?
.
* Doctorul către pacient:
– Fumezi?
– Nu.
– Consumi alcool?
– Nu.
– Și nu trebuie să-mi rânjești ca un cretin. Oricum voi găsi ceva!
.
* Cea mai bună rețetă antidepresivă pe bază de ceai:
Vii la mine și dai jos tot ceai pe tine.
.
* – Domnule Bulă, aveți câine?
– Dea!
– Și este de rasă?
– Da, dom’le, ie de rasă, rasă pură…
– Are și arbore genealogic?
– Nuoo, face pipi pe ăștia din curte!
.
* Oamenii de știință au vrut să vadă comportamentul celor 2 sexe când sunt singuri. Așa că au luat o englezoaică și 2 englezi, o franțuzoaică și 2 francezi și o rusoaică și 2 ruși, i-au dus pe câte o insulă pustie timp de 2 săptămâni.
După cele două săptămâni, au luat femeile și le-au întrebat cum a fost.
Englezoaica: – Păi a fost foarte frumos, cei doi au fost niște gentlemeni, am spus glume, am râs și am povestit la flacăra focului.
– Și n-ați făcut sex?
– Nu.
Franțuzoaica: – A fost foarte incitant. O săptămână am fost soția lui Jean și amanta lui Pierre, și o săptămână, soția lui Pierre și amanta lui Jean.
Rusoaica: – Dumnezeule, a fost oribil, groaznic, abia am așteptat să mă întorc!
– Păi de ce??!!
– Păi ziua ăștia mă regulau în toate găurile, pe toate părțile și în toate felurile, iar seara făceau ședință de partid și ziceau că-s curvă!
.
* Ghidul, în autocar, către grupul de turiști:
– Cândva, în aceste locuri, tâlharii îi jefuiau pe călători…
– Și acum?
– Și acum, după cum vedeți, s-au construit 5 hoteluri de lux!
.
* Pe șosea rulează un automobil, când după o curbă apare un semn de circulație: viteză maximă – 40 km/oră. Șoferul încetinește până la 20 km/oră. Este oprit totuși de către polițist, care-l întreabă:
– De ce te furișezi așa?
.
* La un proces legat de evaziunea fiscală dintr-o companie, judecătorul întreabă:
– Inculpat, recunoașteți că dvs. ați încercat să scăpați de plata impozitelor și taxelor prin metoda descrisă de comisarul Gărzii Financiare?
– Sincer, nu, dar și metoda descrisă de dumnealui merită atenție…
.
* – Ce cadou vrei să-i faci soției tale de Moș Nicolae?
– Toată dragostea mea!
– Dar asta-i curată risipă! De Crăciun ce o să-i mai dai?
.
* Vine o blondă la telefoane și, după ce așteaptă la rând vreo trei ore, ajunge în sfârșit și îi spune funcționarei:
– Aș dori un cui pentru telefon.
– Poftim?!
– Vă rog să-mi dați un cui pentru telefon.
– Domnișoară, nu aveți aviz de plată?
– Nu, eu am plătit, vreau doar un cui pentru telefon.
– Nu vă înțeleg, cum adică un cui pentru telefon?!
– Păi da, că am avut telefonul defect…
– Și l-au reparat?
– Da! Imediat!
– Și atunci care este problema dvs.?
– Păi am întrebat dacă funcționează și mi-au spus că da. Și am întrebat dacă pot să dau un telefon. Și mi-au spus că da, dacă am cui.
Terapia cu sare
TERAPIA INTERNĂ CU SARE
(toate recomandările privesc exclusiv sarea naturală, grunjoasă, gemă, neiodată și nu sarea „fină” de masă)
DIGESTIE DIFICILĂ, CONSTIPAȚIE, SLĂBICIUNE CORPORALĂ, SUBPONDERABILITATE – se consumă hrană condimentată cu sare gemă sau sare marină (se găsesc în comerț), care au un gust mult mai intens. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreției de sucuri gastrice și că este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, firește – cu condiția să fie consumată cu moderație. De altfel, încă de acum 500 de ani, celebrul medic și alchimist al Evului Mediu, Paracelsus, nota într-un tratat că digestia și excreția sunt mult perturbate de absența sării în alimentație.
HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ, ARITMIA CARDIACĂ – dimineața, pe stomacul gol, se administrează un sfert de cuțit de sare marină (aproximativ 0,25 g), care se înghite cu o cană (250-300 ml) de apă plată. Tratamentul se face vreme de minimum o jumătate de an. Studii recente arată că se obțin rezultate deosebit de bune, cu condiția ca tratamentul să fie asociat cu alimentația predominant vegetariană.
OSTEOPOROZA, CRAMPE MUSCULARE – se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă neiodată, care este foarte bogată în oligoelemente implicate în procesele de asimilare a calciului.
INTOXICAȚII CU SUBSTANȚE LUATE PE CALE ORALĂ – într-un litru și jumătate de apă călduță se pune o lingură de sare și se amestecă bine. Se bea rapid, pe nerăsuflate. Imediat după ingerare, va apare o senzație puternică de vomă. Vom evacua conținutul stomacului, aplecându-ne în față, „gâdilând” cu inelarul și arătătorul mâinii drepte glota (omușorul) și presând simultan cu putere stomacul cu mâna stângă, strânsă în pumn. Reflexul vomitiv va permite eliminarea, odată cu apa sărată, a substanțelor toxice care ne-au creat probleme.
TUSE PERSISTENTĂ, TUSE USCATĂ – se țin pe limbă cât mai mult timp câteva granule de sare gemă (nu mai mult de un vârf de cuțit). Reacția de stopare a tusei se va declanșa prin două mecanisme: prin salivație, care va deveni mult mai abundentă, și prin stimularea directă a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.
CONTRAINDICAȚII LA ADMINISTRAREA INTERNĂ A SĂRII
Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune și tromboză gravă, precum și în fazele acute ale gastritei hiperacide și ale ulcerului gastroduodenal.
TRATAMENT EXTERN CU SARE
CALCULI RENALI; COLICI RENALE – un săculeț de pânză plin cu sare gemă se pune pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură și se lasă să se încălzească până la 50-60 de grade Celsius. Se aplică apoi pe șale (zona lombară), unde se ține vreme de o jumătate de oră.
ULCERAȚII PE PIELE – în două linguri de miere de albine se pune o jumătate de linguriță de sare și se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un străvechi remediu, menționat în tratatele medicale grecești.
ARSURI DE GRADUL I ȘI II – pe zona afectată se presară sare grunjoasă din belșug. Această aplicație va spori pe moment senzația de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapidă. Nu se aplică sare pe arsurile grave, cu rană deschisă, întrucât produce o usturime insuportabilă.
NAS ÎNFUNDAT (RINITĂ CRONICĂ) – la un pahar de apă caldă se pune o linguriță de sare gemă sau marină și se amestecă bine pentru a se omogeniza. Se pune această apă sărată în palmă și se trage pe nara stângă și apoi pe nara dreaptă, alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă în fiecare dimineață, pentru drenarea căilor respiratorii, înlăturarea surplusului de mucus, mărirea acuității olfactive.
DURERI DE GÂT – într-un pahar cu apă fierbinte, se pun două lingurițe de sare naturală, după care se amestecă bine până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest preparat. Este de dorit ca apa să fie cât mai fierbinte și să ajungă cât de jos în gât. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, până la dispariția completă a afecțiunii.
BĂILE CU APĂ SĂRATĂ
Sunt un remediu tradițional de medicină populară, care se aplică astăzi cu un succes extraordinar, în clinici moderne din Austria și Germania. La o cadă de apă caldă (aproximativ 150 de litri), se folosesc două kilograme de sare gemă neiodată (amestecată în prealabil cu apă fierbinte, pentru a se dizolva mai ușor). Baia durează 20-30 de minute și este important ca temperatura apei să fie menținută mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca acțiunea terapeutică să fie maximă. Cercetătorii au observat că aceste băi, care se fac o dată la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice în preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile înainte). Iată indicațiile terapeutice ale acestor băi:
DERMATOZE INFECȚIOASE – se fac băi parțiale, înmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, în apă sărată caldă (7 linguri de sare la litru). Imediat după baie, pielea nu se șterge, ci se tamponează puțin și se lasă să se usuce. Acest remediu este excelent în tratarea infecțiilor bacteriene și miotice (produse de ciuperci parazite).
REUMATISM – se fac de două ori pe săptămână băi complete cu apă sărată fiebinte. Cele mai eficiente sunt băile preparate cu sare marină neiodată, dar efecte foarte bune s-au obținut și cu sare de mină, cu cristale mari (nemăcinată).
CISTITE, INFECȚII URINARE – se fac băi complete sau băi de șezut cu apă ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcută în fiecare seară, până la vindecarea afecțiunii, iar apa trebuie să fie cât mai fierbinte, însă suportabilă (peste 38 de grade). Imediat după baie vă veți șterge și vă veți relaxa la căldură, evitând expunerea la frig sau la curent.
ANEXITĂ, METRO-ANEXITĂ – se aplică procedura de la infecții renale. Suplimentar, se va adăuga în apă sărată de baie puțină tinctură de iod.
RĂCEALĂ ȘI GRIPĂ – se fac băi ale picioarelor (tălpi și glezne) cu apă fierbinte, cu foarte multă sare (10 linguri la litru). Băile vor dura 10 minute, după care ne vom încălța cu șosete groase și ne vom așeza la căldură, așa încât să transpirăm.
SAREA ȘI ENERGIA AURICĂ
S-a constatat experimental că sarea naturală, netratată prin niciun fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasă influență asupra corpului bioenergetic al ființei umane. Toți cercetătorii din acest domeniu de frontieră sunt de acord că sarea naturală este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca și apa, sarea absoarbe – se pare – radiațiile bioenergetice nocive, curățind – din punct de vedere energetic – zonele în care este aplicată. Iată câteva aplicații practice ale acestor proprietăți bioenergetice ale cristalelor de sare:
OBOSEALĂ – o procedură de medicină populară românească ce și-a dovedit adesea eficiența este să punem un săculeț cu sare călduță pe ceafă atunci când suntem obosiți. Tot un săculeț cu sare era pus și în leagănul copiilor, ca să nu se deoache și să aibă somnul lin, între haine, ca să le asigure durabilitatea, precum și pentru a le impregna cu o misterioasă capacitate de protecție împotriva „făcăturilor de tot felul”.
BIJUTERIILE – mai ales cele vechi – se spune că păstrează foarte multe din impregnările negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasă o perioadă de minimum 49 de zile să stea în sare gemă, înainte de purtare. La fel se procedează și cu cristalele sau pietrele prețioase.
La multă sănătate și fie ca să nu fim lipsiți niciodată de pâinea și de sarea cele de toate zilele!
Sursa: e-mail

