O MASĂ ROMÂNEASCĂ DE CRĂCIUN

S-a găsit, într-un vechi „carnet de bal” lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale, negustor și meseriaș cinstit și stimat din Obor și de doamna sa Uța, băcăniță cu marfă bună și ieftină, dar și proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Mașina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan și Predoleanu, boierii Șerbănescu, Florescu și Ștefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X și consulul Y.

Întâi se servea domnilor care se așezau la masa uriașă de 24 de persoane, cu farfurii de porțelan de Bavaria cu două spade albastre încrucișate și tacâmuri de argint sterling englezești; se servea alune sărate și țuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „își pudrau nasul”, iar copii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Apoi doamnele, vesele și foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa.

Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate și cu anșoa, decorate cu frunzulițe de pătrunjel sau murături, roșii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, cașcavaluri, Camembert. Totul așezat pe platouri mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele cu țuică, neapărat de Văleni și Pitești.

Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Sărulești și un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai știe calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roșie, din murături roșii, gogoșari, peste maioneza strălucitoare. Pâine albă și neagră, de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc și de curcan, cu murături și felii de ou în aspic. Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică și curse de cai, iar doamnele despre modă, copii și actori.

Iarăși doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile și platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăți: icre și pescărie. Icre de Manciuria și Beluga (negre) și autohtonele icre de știucă. Cu lămâi frumos tăiate în spirale, iar la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia și gălbenuș tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau șalăul cu maioneză în sos alb de lămâie și somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.

Se mai făcea o pauză, bărbații jucau table sau stos, iar doamnele își scoteau pantofii înalți ca să încalțe papuci de blană, de la Brașov.

La un moment dat gazda întreba: „Măi băieți, dar vouă nu vă este foame?”. Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci și trei de sarmale, cu mămăliguță făcută cu lapte, din mălai de moară de piatră și smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă și două-trei feluri de muștar, hrean și alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perișoare sau o supă de pui.

Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, de curcan și vânat, cartofii prăjiți pai-franțuzești, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveți, gogoșari. Apoi mici bucățele de cârnat, ficat, rinichi, șorici, lebăr, caltaboș, mititei, POMANA PORCULUI! Două feluri de vin roșu sec, Băbească și Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure și șnițel vienez!

Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frișcă atunci bătută!

Se mai sta și se mai discuta preț de vreo oră, se puneau la cale logodne și încuscriri, călătorii și vacanțe. Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON, iar domnii invitau doamnele la DANS!

Apoi începeau să fie aduse fructele și dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul și să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananași, mere, pere și un… pepene!

Urmau cozonacii, imenși, parfumați, plini de nucă, stafide și de cacao. Rahat nu se punea atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari!

Fursecuri de multe feluri și mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc și unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!

Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care și le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau și râdeau în hohote! De Crăciun nu se bea șampanie… doar de Revelion!

Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe), semn că musafirii trebuiau să se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin curier, dom’ Pascale și Conița Uța primeau cărțile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulțumire („lettre de château”), în care se arăta cât de bine s-au simțit…

Sursa: e-mail

Planeta Paradis: Bobo și Laca

Bobo și Laca erau cuplul cel mai ciudat, dar și cel mai de temut din fui. Separat ar fi fost mult mai slabi și ușor de batjocorit pentru fizicul lor ieșit din comun. Împreună, însă, erau o forță cu care nimeni nu cuteza să se pună, mai ales că halanii apelau adesea la priceperea lor în prelucrarea metalelor. Cuțitele bine ascuțite, sulițele lungi și ușoare, săgețile meșteșugite, obiectele de uz casnic erau cele mai solicitate de comunitate, iar agilitatea piticului și vigoarea femeii sale făceau minuni în atelier.

Bobo avea o fire binevoitoare și era ușor să ți-l faci prieten. Săritor din fire, ajuta pe oricine avea nevoie, dar era vai de capul celui care profita în mod meschin de bunătatea lui. Pe cât de mic, pe atât de imprevizibil era în atac și odată sărea la beregata celui vizat, ca un arc puternic ce se sloboade dintr-o dată. A fost mai greu până când vreo câțiva halani au simțit asta pe pielea lor, apoi s-au ferit cu toții să-l mai supere. Laca era în schimb mai tăcută și serioasă. Muncea cât doi bărbați și nu vorbea nici jumătate din cât o făcea unul, chiar dacă nici ei nu erau vorbăreți din fire. Când nu era solicitată, privirea ei era pierdută și gândul îi rătăcea departe, însă nimeni nu îndrăznea să o conturbe. Țineau minte că unul dintre ei a sâcâit-o odată, dar palma pe care a primit-o l-a făcut să-și piardă cunoștința o bună bucată de vreme, de au crezut cu toții că a murit. Noroc cu Bobo, care a aruncat pe el apă rece, readucându-l la viață.

Relu și Bogdănel s-au atașat imediat de pitic, simțind că vor avea mare nevoie de el și de consoarta lui. La rândul lui, Bobo era curios de felul cum funcționează puștile străinilor și de locul din care vin ei. Au purtat o discuție lungă, bazată mai mult pe semne, prin care pământenii au reușit să-și exprime doleanțele. Multe lucruri se găseau în fierăria aceea, dar Relu a comandat niște piese pentru un generator de curent electric rudimentar, dar destul de ușor de construit. A făcut niște schițe, pe care le-a explicat de mai multe ori fierarului. Acesta nu prea înțelegea despre ce-i vorba, dar se străduia să asimileze și a promis că va face tot ce-i stă în putință pentru a onora comenzile. Mai trebuia ca pământenii să obțină aprobarea Marelui Șef.

Bogdănel avea alte preocupări și acum era nevoit să-și deconspire planul. A admirat cum prelucrau femeile halane pielea cavanelor, până ajungea subțire și ușoară, dar foarte rezistentă. Îi trebuiau câteva sute de metri pătrați din acel material pentru a construi un… balon. Desigur că se gândise și la o nacelă, precum și la recipiente pentru gaz, în burdufuri etanșe, tot din piele. Combustibilul de încălzire a aerului trebuia să fie un biogaz ce urma să-l producă din carnea putrezită ale unor animale. Relu și Gavrilă erau uluiți de ideea juniorului și încercau să-i explice cât de fantezist și costisitor ar fi un asemenea proiect. Dar Bogdănel era decis și o avea de partea lui pe Carmen, iar apoi și pe Olguța. Sperând că problemele pe care le va întâmpina pe parcurs o să-l facă să se răzgândească, bărbații și Florica n-au mai insistat și l-au lăsat să-și comande materialele.

Spre seară a început o altă festivitate, asemănătoare cu cea de la venirea lor. Probabil pentru că a doua zi dimineață plecau spre casă, iar halanii îi cinsteau de rămas bun. Printre bucate, pe masa din centru au văzut ceva deosebit: niște ouă mari, precum cele de la struțul pământean, fierte și tăiate apoi felii, printre celelalte feluri. Undeva, prin apropiere, trebuiau să fie și păsările care le făceau, doar că încă nu le-au văzut. Și din nou s-au umplut pahare cu șiși, iar Cali le-a dăruit un burduf cu această băutură, alături de patru pahare din aur, după cum arătau de strălucitor.

Alcoolul le-a dezlegat și mai mult limbile, iar Relu a profitat de asta făcându-și cunoscute doleanțele față de Marele Șef. Bătrânul a ascultat lista materialelor și apoi a chibzuit, sfătuindu-se cu Cali, ceilalți trei comandanți și cu preotul. Apoi i-a spus pământeanului că e de acord să-i dea ce a cerut, dar și halanii au nevoie de ceva de la ei. Era vorba de cornul șarpelui Zala, pe care preotul ar vrea să-l expună în lăcașul lor de rugăciune. A fost rândul lui Relu, Gavrilă și ceilalți din echipă, să se gândească dacă se pot lipsi de lumina care-i ajuta în fiecare noapte și le dădea un plus de siguranță. Dar au primit atâtea de la gazde, iar ei nu prea aveau cu ce să-i răsplătească, astfel că decizia nu a fost prea greu de luat. Târgul a fos făcut, urmând ca halanii să găsească o modalitate de a transporta obiectul în vârful muntelui. Dar până când erau gata și materialele pământenilor, mai era destulă vreme.

Ospățul ar mai fi ținut mult, dacă nu aveau nevoie de odihnă pentru a doua zi. Florica, Olguța, Carmen și Bogdănel s-au retras primii, dar nici Relu și Gavrilă n-au zăbovit mult după aceea. Nici coborârea spre casă nu părea mai ușoară decât urcarea pe munte, mai ales că nu s-au menajat toată ziua.

Când m-am trezit

Când m-am trezit acum, după votare,
Și am ieșit din strand-am observat
Că-ntreaga lume parcă s-a schimbat,
După electorala întâmplare.
.
Deodată parcă este iarăși vară,
Și soarele e iarăși sus pe cer,
Și nu mai e sămânță de șomer,
Și-au început să vină cei de-afară.
.
Parcă și cerul este mai senin
Sub burnița această împuțită,
Și lumea pare foarte fericită,
Ba chiar mai șturlubatică puțin.
.
E rușinos ce ieftină-i benzina,
Și gazele nici nu trimit facturi,
E-atât de bine că nici nu te-nduri
Să vezi cu cât s-a ieftinit lumina.
.
Patroni înnebuniți cu saci de bani
Îmbie muncitorii să lucreze,
Iar ei vin bucuroși să se-angajeze
La timp, precum fac etnicii germani.
.
Televiviziunile echidistante
Vorbesc deschis de cât de bine e
Acum, când nu mai este psd,
Și comuniști în funcții importante.
.
Așa o atmosferă, cum să spun…
Românii râd voioși ca la sarmale,
Și n-au nici chef, nici timp să se răscoale,
De parcă-ar fi iar noaptea de Crăciun.
.
La Rahova înghesuială mare,
Corupții vin cuminți să se predea,
Și-aduc toți banii de la teșcherea,
Și îi donează clasei muncitoare.
.
Chiar polițiștii te privesc cu drag,
Și doctorii refuză să ia mită,
Când te-operează de apendicită
Doar râd întruna și spun „gutten tag”.
.
M-am bucurat precum un huhurez
Ce-și pupă huhureza într-o cuie,
Și-am spus în gând de Ponta cum că nu e
Vreun președinte, deci, nu emigrez.
.
M-am hotărât să nu mai mișc o pană,
Să stau ca o legumă și s-aștept,
Și pentru că sunt leneș, dar deștept,
De mâine-ncep să-nvăț limba germană.
.
PETRU STRATULAT

Zâmbete-n prag de Crăciun

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* O doamnă se urcă în taxi și îi spune taximetristului:
– Vă rog să fiți atent că sunt mamă a opt copii.
Taximetristul se întoarce și răspunde doamnei:
– Eu să fiu atent?
.
* Cu câteva zile înainte de nuntă:
El: – Dragă, am hotărât cu prietenii să organizez o petrecere a burlacilor…
Ea: – Aha! Vin cât încape, curve și toată noaptea le-o trageți în toate găurile!
El: – Nu, dragă, doar câte o bere, liniștiți, vom povesti…
Ea: – Tu pe cine minți? Crezi că eu nu am fost la petreceri de burlaci?!
.
* Un băiețel la școală:
– Sora mea Alinuța este la facultate, sora mea Alinuța este la facultate, sora mea Alinuța este la facultate.
Învățătoarea curioasă întreabă:
– La ce facultate, puiule?
– La facultatea de medicină.
– Și ce face acolo, puiule?
– Stă liniștită într-un borcan.
.
* – De unde vin cărbunii, Bulă?
– Din Popescu!
– Cum din Popescu?!
– Păi, așa mi-a șoptit el: din mine… din mine…
.
* Un copil mic s-a pierdut în supermarket și plânge necontenit. Oamenii din jur îl liniștesc spunându-i că îi vor găsi mama și îi dau sfaturi:
– Trebuia să te ții de fusta mamei.
– Nu am ajuns!
.
* Într-o zi de luni, un ardelean merge cu porcul în târg să-l vândă. La un moment dat se apropie de el un domn mai bine îmbrăcat, la costum, cravată… și-i spune omului nostru:
– De vânzare porcu’?
– De vânzare?
– Arată bine! Ce-i dați să mănânce?
– Păi… resturi… ce rămâne de la noi, dăm la porc.
În cazul ăsta, dați-mi voie să mă legitimez: sunt de la Protecția Consumatorului. Cum puteți să-i dați porcului să mănânce resturi? Dacă se îmbolnăvesc consumatorii? Un milion de lei amendă.
A doua săptămână, iar vine ardeleanul cu porcul în târg. De el se apropie un alt om bine îmbrăcat, care-l întreabă:
– De vânzare porcu’?
Ardeleanul, mai nervos puțin:
– De vânzare…
– Da’… ce porc fain!
– Da, e fain…
– Nici nu miroase a porc!
– Da…
– Dar ce-i dați să mănânce?
– Păi… pizza, cartofi prăjiți, cola… ce mâncăm noi îi dăm și la porc.
– Da? În acest caz, dați-mi voie să mă legitimez: sunt de la Protecția Copilului. Știți câți copii din lume mor de foame? Și dv. îi dați porcului pizza și cola?? Un milion de lei amendă!
A treia săptămână, iar vine omul nostru în târg cu porcul. Și acum vine la el un domn bine îmbrăcat, la costum și la cravată:
– De vânzare porcu’?
Ardeleanul, și mai nervos:
– De vânzare…
– Da’ ce porc fain!
– Da, fain…
– Da’… ce-i dați să mănânce?
– Nu știu.
– Cum, nu știți că mănâncă porcul dv.??
– Nu știu dom’le! Eu în fiecare dimineață îi pun o sută de mii în troacă și el își cumpără ce vrea!!!
.
* Pleacă peștișorul de aur în vacanță și-i încredințează toate treburile rechinului, spunându-i:
– Treaba e simplă, dacă te prinde vreunul îi îndeplinești trei dorințe și gata!
După o săptămână se întoarce peștișorul și-l întreabă pe rechin despre cum a fost. Rechinul îi spune că l-a prins cineva.
– Și ce-ai făcut?, îl întreabă peștișorul.
– I-am spus că-i îndeplinesc trei dorințe
– Și ce-ai mai făcut?
– Mi-a cerut un castel!
– Și ce-ai făcut?
– I-am dat un castel.
– A doua dorință?
– Mi-a cerut femei.
– Și ce-ai făcut?
– I-am dat femei.
– A treia?
– Mi-a cerut să aibă bărbăția până-n pământ.
– Și ce-ai făcut?
– I-am mâncat picioarele…
.
* Un rabin este invitat să țină un discurs într-o sinagogă. Vine rabinul, se așază pe locul lui de frunte și tace. Toți se uită la el, dar acesta rămâne mut. Un enoriaș se apropie de rabin și-l întreabă:
– De ce nu începi să vorbești?
Rabinul răspunde:
– Mi-am uitat dinții acasă.
Fuge enoriașul acasă la rabin și-i aduce protezele. Atunci începe rabinul discursul și vorbește, vorbește, o oră, două… Se apropie enoriașul de rabin și-i spune:
– Este tare târziu, te rog termină.
Răspunde rabinul:
– Ce să fac!

Asigurări auto

Acesta nu este un advertorial în care să vă recomand vreun asigurator auto ce se ține de cuvânt și are prețuri convenabile. Dimpotrivă, dacă asigurările RCA nu ar fi obligatorii aș zice să nu aruncați banii pe fereastră, ci mai bine să-i economisiți pentru a vă putea plăti singuri stricăciunile provocate de incidente sau accidente. De ce să ținem în spinare niște birocrați care nu fac altceva decât să vă ofere o poliță de asigurare, iar când se întâmplă să apelezi la clauzele contractuale, să constați cu amărăciune că ei nu le respectă? Trebuie să faci o mulțime de drumuri, să plimbi o grămadă de hârtii, iar dacă ai norocul să ți se aprobe decontarea reparației, aceasta se va face după luni sau chiar ani de așteptare.

Polițele RCA se scumpesc din nou, iar felul în care se aplică departajarea pe categorii de risc este cel puțin anormal. Tinerii sunt considerați șoferii cei mai predispuși la accidente și sunt taxați ca atare, chiar și de zece ori mai mult decât un adult de peste 30 de ani. E adevărat că sunt multe exemplele în băieții de bani gata conduc ca niște inconștienți și provoacă probleme în trafic, dar nu trebuie să-i băgăm pe toți în aceeași oală. De ce să plătească până la trei sau patru mii de lei și tinerii care au permis de zece anii și nu a făcut niciun accident? O așa mare diferențiere nu există nicăieri în lume, dar noi suntem mereu campioni la recorduri negative.

Asigurările RCA ar trebui să vină în sprijinul șoferilor loviți de necaz, iar sumele strânse prin plata fiecăruia să fie folosite în acest scop și nu doar în salarizarea și premierea angajaților asiguratorului. A devenit o obișnuință să plătim RCA-ul, fiindcă ne obligă legea și de aceea căutăm să fie cât mai ieftină, că oricum nu ne bazăm pe corectitudinea contractului. E un fel de sinecură pe care o dăm unor birocrați, ca să mânce și gura lor o pită. La fel cum plătim polițistul care ne cere să-l găsim noi pe cel care ne-a tâlhărit; pe parlamentarul care merge doar două zile pe săptămână la lucru, doar ca să doarmă sau să-și citească e-mailurile; pe cei de la ISU, care apelează la pădurari și pecari pentru a recupera cadavrele victimelor unor accidente aviatice…

Statul încurajează mereu incompetența, fără să se implice în desființarea firmelor care trăiesc ca niște paraziți pe spinarea contribuabilului. Guvernanții sunt mulțumiți să ia TVA-ul, iar cetățeanul păgubit să se descurce cum o putea, în instanță. Pentru orice drept care-i e încălcat, trebuie să umble prin tribunale ca să fie despăgubit. Prin urmare, mulți renunță mai bine la ce i se cuvine, decât să se judece luni sau ani de zile. Pe asta se bazează șmecherii de la asigurări sau din alte domenii similare. Că noi suntem obligați să ne asigurăm, dar ei nu-s obligați să ne despăgubească. Nu le ajung banii și pentru asta. Iar drumurile rămân tot proaste, deși plătim o grămadă de bani pentru a fi reparate. Are statul grijă ca banii să ajungă în anumite buzunare.

De ce „sar” femeile peste cea mai importantă masă a zilei?

Femeile sunt preocupate de aspectul fizic, pentru care preferă ca dimineața să își aranjeze părul și să se machieze, decât să ia micul dejun, iar kilogramele în plus reprezintă un alt factor din cauza căruia acestea nu mănâncă dimineața, se arată într-un sondaj, potrivit dailymail.co.ok.

mic-dejun

Sondajul, efectuat pe un eșantion de 2.000 de persoane, a fost realizat online de One Poll Survey, pentru a marca Farmhouse Breakfast Week (26 ianuarie – 1 februarie).

În urma cercetării, s-a constatat că cea mai importantă masă a zilei este ignorată de una din trei femei, pentru că acestea sunt preocupate de aspectul fizic. Astfel, 29% dintre femeile participante la sondaj au spus că sunt prea ocupate să-și aranjeze părul și să se machieze ca să mai aibă timp să mănânce dimineața.

De asemenea, una din șase femei nu ia micul dejun din dorința de a pierde în greutate, 14% dintre participantele la sondaj declarând că nu mănâncă dimineața pentru că vor să slăbească. Un sfert dintre femei sar peste micul dejun, o dată sau de mai multe ori pe săptămână, în timp ce 12% au recunoscut că nu iau niciodată micul dejun. Totodată, una din patru femei a spus că nu are timp să mănânce pentru că doarme mai mult.

Durerile abdominale, dar și alte efecte sunt resimțite de aproape jumătate dintre femeile care sar peste micul dejun. Două din cinci femei recunosc că le este foame în mijlocul dimineții, 29% au spus că se simt obosite și fără energie, iar 15% dintre femei au probleme în a se concentra.

Printre prioritățile femeilor dimineața se numără aranjarea părului, urmată de îngrijirea corporală și alegerea hainelor pentru ziua respectivă.

În schimb, în cazul bărbaților, micul dejun reprezintă un loc important pe lista priorităților, fiind al doilea lucru pe care îl fac dimineața.

„Nu există dovezi care să arate că, dacă nu iei micul dejun, vei putea pierde în greutate și există cercetări care arată că persoanele care mănâncă dimineața au mai multe șanse de a avea o greutate ideală decât cele care sar peste micul dejun. Poate fi normal ca oamenii să nu simtă senzația de foame imediat cum se trezesc, dar este absolut în regulă să mănânce ceva în câteva ore sau să ia un mic dejun mai ușor”, a spus dieteticianul și nutriționistul Azmina Govindji.

De asemenea, un studiu realizat anul trecut de cercetătorii americani a arătat că persoanele care sar peste micul dejun prezintă un risc crescut de a suferi un atac de cord. Studiul a evidențiat că persoanele în vârstă care nu mânăncă dimineața sunt mult mai predispuse la a suferi un atac de cord sau să moară din cauza unei boli coronariene, comparativ cu cai care mănâncă dimineața.

Totodată, s-a constatat că lipsa micului dejun, precum și mesele foarte târzii pot provoca schimbări ale metabolismului care duc la boli coronariene.

Sursa: Mediafax, Daily Mail

Planeta Paradis: Filă de istorie

Halanii erau matinali, astfel că ziua a început devreme, cu o masă frugală servită direct la „domiciliul” invitaților. Apoi a venit Ucu, poftindu-i pe toți la o plimbare prin fui. Primul obiectiv a fost lacul termal, în care au fost încurajați să se scalde, alături de alți amatori care se hârjoneau în apă. Firește că pământenii erau mereu în centrul atenției, mai ales când și-au dat jos din haine și au intrat între ceilalți. Temperatura apei era ideală la suprafață, dar pe măsură ce se scufundau devenea mai ridicată, până la fierbinte. Se aflau, cu siguranță, în apropierea unui vulcan a cărui lavă se scurgea prin subteran.

Au urmat vizitele prin camerele săpate în stâncă: locuința lui Cali, unde i-au cunoscut pe cei trei urmași ai Marelui Șef, doi băieți gemeni și o fată; lăcașul de rugăciune, cu desene reprezentându-l pe Zalu; fierăria, care i-a impresionat cel mai mult. Fierarul era cel mai scund om dintre halani, având doar un metru înălțime, pe nume Bobo. Din spusele lui Ucu, reieșea că nici măcar nu făcea parte din neamul lor, ci din cel al „tochilor”, o specie de canibali războinici. L-au găsit rănit în mijlocul pădurii și a rămas printre ei, renunțând la canibalism și făcând un cuplu ciudat cu cea mai înaltă femeie din fui, Laca.

Nici această femeie, ce avea o statură de peste doi metri, nu era de origine halană, fiindcă în trupul ei curgea sânge de ron, cei mai periculoși oameni cu care au venit în contact. A urmat o istorisire amplă și dificilă, având în vedere dificultățile de limbaj, dar cu ajutorul lui Hita și Șivu, dând dovadă de multă răbdare și imaginație, Ucu a reușit în mare parte să le povestească un moment crucial din istoria nu prea îndepărtată a omuleților din vârful muntelui.

Așadar, nu prea demult, cam un secol, după câte au înțeles pământenii, halanii trăiau chiar pe platoul și câmpia unde s-au stabilit Relu și ai lui. Viața le era mult mai ușoară, iar pescuitul și creșterea animalelor era principala lor ocupație. Chiar și cu o populație dublă, față de acum, fiecare familie avea casa ei.

Într-o zi nefastă, o corabie mare a ancorat în apropierea plajei și din ea au coborât niște oameni masivi, bărboși și înarmați de luptă. Halanii, fiind pașnici din fire, i-au întâmpinat cu bunăvoință, oferindu-le mâncare, băutură și diferite daruri. Dar la vederea obiectelor din aur, ochii noilor veniți s-au aprins de poftă și au cerut să li se dea tot ce aveau din acest metal. Mereu nemulțumiți de cât li se aducea, ronii au început să percheziționeze fiecare casă și chiar să-i ucidă pe cei care opuneau rezistență sau ascundeau ceva.

Două luni au durat ororile tiraniei barbare, timp în care Marele Șef de atunci era ținut prizonier în propria casă, iar fiicele lui batjocorite. La capătul acestei perioade, ronii au încărcat tot aurul pe corabie, au luat cu ei 20 de halani în robie și au început să dea foc caselor, omorând orice ființă le stătea în cale. Atunci s-a supărat Marele Zala și a ieșit din adâncul apelor. Cu o forță nemaivăzută, a lovit cu coada în nava ronilor, rupând-o în două. În zadar trăgeau ronii cu armele de foc sau atacau cu sulițe, săgeți și săbii. Zala era pornit rău împotriva celor înalți și înarmați, pe care-i strivea sau chiar îi înghițea cu totul.

A fost o baie de sânge care a durat până ce corabia s-a scufundat și Marele Zala a dispărut brusc. Cei câțiva roni care au scăpat de șarpe, au fost linșați de mulțimea halanilor stârniți de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Dar Marele Șef era mort, la fel ca mulți supuși de-ai lui, și din nefericire nu a avut băieți care să-i ia locul.

De asemenea, majoritatea caselor nu mai existau. Sfatul care a urmat a doua zi a degenerat în certuri și amenințări. În lipsa unui conducător, trei halani erau dornici să fie aleși Mare Șef și fiecare avea adepții și ideile lui. Comunitatea s-a scindat astfel în trei grupuri. Două dintre ele au decis că locul acesta nu mai prezintă siguranță, alți roni putând debarca oricând. Un grup de halani a plecat spre sud, altul – cel mai mic – spre nord, dar cei mai mulți s-au gândit să rămână. Doar că era mai bine să se retragă pe munte, unde puteau să se ascundă și să se apere mai ușor. După ce au șters orice urmă din așezare, au pornit cu toții spre noua locație.

Mai târziu s-a aflat că una din fiicele Marelui Șef rămăsese însărcinată de la roni. S-a hotărât ca ființa ce se va naște să fie sacrificată, însă fata a aflat și s-a ascuns într-o peșteră. Băiatul care s-a născut acolo nu a fost primit între halani și a trăit ca un sihastru, alături de mama lui. După moartea ei, a răpit o halancă ce a dat naștere altui băiat. La rândul lui, acesta a crescut și a fost prins  agresând sexual o halancă, fiind ucis pe loc. Femeia siluită a rămas însărcinată cu Laca, pe care a primit încuviințarea s-o păstreze.