Gânduri de bun-venit

„Cu Petru Racolța e poveste literară lungă. Îl cunosc de multă vreme scriind, el începând această îndeletnicire cam cu tot atât de mult timp înainte de a-l cunoaște eu.

Și scrie foarte bine. Pot – și chiar am s-o fac – să vorbesc în plus despre asta, deoarece am avut ocazia de a lucra „din culise” la câteva dintre cărțile lui, cunoscându-l astfel și mai mult. Unu-i omu-n pijama, altu-i omul la birou – iată cum, vrând-nevrând, în preajma lui aforismul vine singur la om! – , dar Petru și acasă cred că stă în frac. Acasă însemnând, firește, casa scrisului, unde textele lui sugerează de la „prima mână” calitatea produsului final, necesitând retușuri aproape inexistente, spre deosebire de…

Dar aici e vorba de Petru Racolța și nu de alții, iar el scrie cel mai bine romane. Romanele lui sunt compatibile cu rafturile oricărei librării ori biblioteci de soi. Compune și poezii, fiind – iarăși spre bucuria mea! – adept, în general, al versului clasic și din când în când merge la locul de joacă al literelor, dându-și întâlnire acolo cu haikuul și epigrama.

Însă acum, ca să nu mai lungesc vorba, chiar dacă lui, ca maramureșean get-beget, poate că i-ar plăcea, debutează și în cea mai scurtă formă de literatură epică pe care o avem: aforismul. Este vorba despre un debut în volum – o parte din aceste aforisme au fost cuprinse deja în câteva reviste și antologii, unele fiind chiar premiate la Tecuci, locul unde anual, începând din 2017, se desfășoară Festivalul Internațional al Aforismului. Petru Racolța ne oferă, deci, o carte mică, o cărticică (via Arghezi…) cu aforisme adunate de-a lungul timpului, după ce, conform unui obicei bine știut de cititorii lui vechi și constanți, le-a publicat întâi pe blogul personal (racoltapetru6.com), unde atât de mult îi place să stea la taclale cu vizitatorii, ușa virtuală a acestuia fiind deschisă permanent.

Ce-l recomandă în mod deosebit în colecția de aforisme de față este, după părerea mea, înțelepciunea șugubeață, dar și ușurința cu care parcă le-ar scoate din joben atunci, pe loc, în timp ce se conversează cu interlocutorul. Și n-ar fi de mirare, având în vedere cât de bine mânuiește cuvântul scris în celelalte laturi ale acestei arte. Totuși, rămâne de apreciat această dexteritate, deoarece, cât de bun ar fi un scriitor, nu e deloc obligatoriu ca el să exceleze și în sinteză (aforismul asta fiind, în esența lui, o sinteză – Leonid S. Sukhorukov îl definea chiar drept un roman de un rând), mai ales după ce s-a dovedit un analitic în alte împrejurări și, precum în cazul de față, un maestru în proza de cursă lungă.

Din punct de vedere tematic, Petru Racolța ia în seamă tot ce-l înconjoară și este legat de om. De la obiceiuri proaste, cu precădere vicii, la mari simțăminte omenești, de la observații mărunte, dar inteligente, la marile întrebări ale ființei umane – nimic nu-i este străin, nimic nu este de neabordat. Iar în toate cele se arată a fi când romantic, când seducător, când mucalit, însă per ansamblu este un mare umanist, tratând omul, natura și, firește, natura omului cu o dragoste subsidiară care se resimte în fiecare reflecție citită.

Cu bună știință am ales, comentându-le en gros, să nu dau exemple concrete din prezenta colecție, deoarece nu vreau să rețin mai mult decât e necesar cu părerea mea și nici să îngrădesc cu nimic emoția cititorului de a le descoperi el însuși unul câte unul, așa cum li se cuvine. Un aforism este, dacă l-am asemăna cu o perlă, „intrusul” la care organismul (să-i zicem) numit minte lucrează temeinic pentru a-l izola de restul gândurilor și a „scăpa” de el, făcându-l în schimb să strălucească de sine stătător pentru noi, ceilalți, receptorii strălucirii lui. Să ne gândim, de pildă, la expresia aleasă aleatoriu: tot răul spre bine… Este, ce-i drept, un proverb, dar proverbul nu e, în fond, decât un aforism „din flori”, adică fără autor. E dovada vie a șlefuirii în timp a unui mesaj până când și-a atins esența. Cu alte cuvinte, cu cât pare mai simplă la prima vedere, cu atât mai complicată este șlefuirea unei maxime pentru a ajunge un bun comun.

În final, câteva considerații și despre termenul de racolțisme, folosit aici. Am să scot la iveală iar fapte din culise, dezvăluind că, deși folosit atâta vreme pe blog, autorul s-a temut cumva a-l păstra și în carte – n-ar vrea, în modestia lui (n.r.), să pară o aroganță literară sau ceva de genul… Ba să pară, am răspuns și-n gând, și tare, deși nu aroganță, ci curaj aș spune mai degrabă că e în acest gest. Iar curaj merită să ai într-o lume în care ești inexistent dacă taci și abia vizibil dacă vorbești în șoaptă (alt aforism, sic!). În plus, parcă s-au pus deja toate titlurile din lume și altele noi nu se mai pot născoci – asta e impresia când, alături de cărți vechi, arhicunoscute, apar altele noi, ale unor efemeride literare care n-au nici măcar flerul modificării unui sunet într-un ansamblu dat de litere pe care Google le-a indexat deja inevitabil ca fiind creația cutărui scriitor clasic…

Bun venit, așadar, racolțismelor în grădina aforismelor de pe marele tărâm al literaturii!”

Issabela Cotelin

Cartea se poate comanda de aici.