BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* O tipă intră într-unul dintre cele mai șic magazine de încălțăminte:
– Vreau trei perechi de pantofi. Cei mai scumpi. Clasici. Nu mă interesează forma sau culoarea. Să fie cu tocuri foarte joase.
– La ce să se asorteze?
– La un miliardar gras, chel și scund!
* – Nu știi, Ioane, unde o fi papagalul nostru?!
– N-am nici cea mai mică idee, dar am observat că pisica noastră a început să vorbească.
* Soția se plânge psihiatrului:
– Nu mai suport! Soțul meu se poartă cu mine precum cu un câine!
– Cum așa?! Vă bate?
– Nu, vrea să-i fiu credincioasă!
* Trece Bulă cu taică-su pe la școală și este întrebat:
– Feciorașule, tu la școala asta înveți?
– Da.
– Cu 20 de ani în urmă și eu tot aici învățam.
– Aha, acum am înțeles ce avea în vedere directorul când zicea că așa idiot ca mine, el de 20 de ani nu a mai văzut în școală.
* Dilema bărbatului căsătorit:
„Acu’ ce să-mi doresc să am? Dreptate sau liniște?”
* – Cum a fost întâlnirea pe nevăzute?, îl întreabă un student pe colegul de cameră.
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce din 1941.
– Păi asta-i o mașină foarte scumpă. Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…
* – Chelner, salata asta este pentru două persoane?
– Da, bineînțeles!
– Atunci de ce este un singur vierme înăuntru?
* – Știai că prezervativele au serie și număr?
– Nu!
– Păi vezi, înseamnă că n-ai derulat niciodată unul până la capăt…
* Autobuzul pleacă din stație, iar după el aleargă o doamnă strigând:
– Oameni buni, opriți vă rog autobuzul că întârzii la lucru!
Pasagerii îl roagă pe șofer să oprească, doamna se urcă și spune bucuroasă:
– Am reușit… Biletele la control!
* Doi rechini , unul mai bătrân și unul mai tânăr, se uitau la un scafandru.
– Să nu mănânci și partea din spate, zice cel bătrân, că îți provoacă gaze.
* – Soțul meu m-a părăsit de zece ani, domnule judecător.
– Aveți copii?
– Da, opt! Cel mai mare are nouă ani, cel mai mic… doar șase luni.
– Păi, spuneai că bărbatul te-a lăsat de zece ani!
– Da, însă, din când în când, vine pe-acasă, să-și ceară scuze.
* – Doctore, ce să mă fac? Din greșeală am băut un pahar cu benzină.
– Două zile să nu mai fumați!
* Soția înaintează actele de divorț
– Și care este motivul divorțului?, o întreabă judecătorul.
– Mă forțează să mănânc din tot ce-i gătesc!
* Doi bărbați stau într-un bar. La un moment dat, unul dintre ei strigă la celălalt:
– M-am culcat cu maică-ta!
În bar se face brusc liniște și toate privirile se întorc în așteptarea scandalului. Primul tip strigă din nou la celălalt:
– M-AM CULCAT CU MAICĂ-TA!
Celălalt tip ridică privirea, se uită la el și răspunde:
– Du-te acasă, tată, ești beat!
* Un profesor de filozofie i-a întrebat pe studenți un singur lucru la testul final. Întrebarea era:
– Cum vei demonstra că acest scaun este invizibil?
Majoritatea studenților au început să scrie texte de 5 pagini, cu demonstrații care de care mai sofisticate.
Însă nota 10 a luat-o cel mai leneș student. Răspunsul lui a fost:
– Care scaun?
* – Iar vrei o rochie nouă!, exclamă supărat tânărul soț. De unde vrei să iau bani?
– Dragule, doar știi că nu sunt curioasă…
* Doi soți iau cina într-un restaurant elegant. La un moment dat, apare o tânără foarte sexy, care îl salută pe soț într-un mod foarte intim. Soția îl întreabă pe acesta:
– Cine e tipa asta obraznică?
– Amanta mea, îi răspunde soțul.
– Nu ți-e rușine? Să știi că îmi iau lucrurile și plec la mama!
– Foarte bine, îi răspunde soțul, dar să știi că atunci adio shopping la Milano, schi în Alpi și croaziere pe Mediterană!
Soții mănâncă în tăcere, iar peste o vreme intră în local prietenul familiei, la braț cu o tânără blondă, sexy și foarte elegantă.
– Cine-i tipa cu care este amicul tău?, întreabă soția.
– Amanta lui.
După câteva minute de reflecție, soția exclamă:
– A noastră-i mai frumoasă!…

























Tinerii nu-și mai folosesc telefoanele mobile doar pentru a-și suna prietenii și rudele, ci au ajuns obsedați de ele, devenind anxioși atunci când nu le au la îndemână, arată studiul realizat de Havas Media. Rețelele de socializare încurajează narcisismul: jumătate dintre participanții la studiu au recunoscut că postează anumite lucruri cu intenția de a obține o anumită reacție din partea prietenilor.