racoltapetru6

Singura lacrimă a Marelui Șef și scena dramatică la care erau spectatori le-a provocat halanilor o profundă compătimire, chiar și cei porniți împotriva Reginei regretându-i acum moartea. O mână prietenească se lăsă pe umărul lui Relu, în timp ce posesorul ei glăsui:

– Credința noastră este mare și Zalu e puternic. Pune-ți speranțele în El și roagă-te, iar El te va răsplăti, pentru că meriți.

Era preotul halanilor, care se apropiase la invitația lui Ucu.

– Să-i ducem trupul înăuntru și să ne rugăm cu toții, propuse tot el.

– Cum să mă rog unui șarpe care m-a atacat și pe care l-am ucis?, se revoltă Marele Șef.

– Asta a fost voia Lui. Prin moarte a devenit mai puternic și ne poate ajuta mai bine de dincolo. Trebuie doar să crezi și să-L invoci.

Relu socoti că oricum nu mai are nimic de pierdut, se ridică purtând trupul Zakalei în brațe și porni spre lăcașul de rugăciune, urmat de toată suflarea halană. Ajuns în fața cornului strălucitor, așeză cu grijă prețioasa sarcină pe placa de aur masiv și se retrase un pas. Privirea-i era mereu ațintită spre chipul împietrit al celei dragi, la părul ei bogat și răvășit, la pieptul ce pulsase plin de viață, dar care acum stătea încremenit.

Un murmur abia perceptibil se auzea din spatele lui, o cântare lină ce se amplifica gradual și îi dădea o stare de liniște plăcută. Închise ochii și încercă să găsească o fărâmă de credință, dar nu se putea elibera nici așa de imaginea Zakalei, care-l acaparase. Nu găsea nici cuvintele potrivite pentru un astfel de moment și se limita doar la o simplă cerere pe care-o repeta în gând: „Zalu, fă o minune!” În curând nu mai percepu nici această rugă, fiind copleșit de vocile puternice ale mulțimii.

Apoi se așternu tăcerea și Relu își auzi din nou cuvintele în minte: „Zalu, fă o minune!” Nu voia să-și deschidă ochii, pentru a nu se confrunta iarăși cu realitatea, dar oare cât putea să se ascundă în spatele pleoapelor? Cineva din apropiere avu nesăbuința să sfâșie liniștea printr-un geamăt scurt, iar Marele Șef reveni din visare, căutând vinovatul. Toți cei de lângă el erau cu capetele plecate, nelăsând vreo urmă de bănuială. Privirea i se mută cu ciudă spre corpul ce-l vegheau și i se păru că nu vede bine. Pieptul Zakalei se ridica lin și cobora la loc, într-un ritm ce semăna a respirație. Oare era adevărat?

– Trăiește!?, se exprimă el entuziasmat, apropiindu-se iarăși de trupul Reginei.

Cu toții s-au ridicat în picioare, căutând să vadă cât mai bine minunea, însă doar cei mai apropiați au fost în măsură să se convingă. Ceilalți cereau insistent amănunte și se mirau apoi ridicând osanale spre cornul lui Zalu. Relu realiză adevărul doar când ochii femeii iubite se redeschiseră sub lumina plăpândă jucăușe a torțelor din jur. Atunci se înfioră și îi mângâie fața rotundă, dând la o parte firele de păr rebele. Ea își mobiliză brațul drept pentru a-i prinde acea mână și a o săruta lin.

– N-am murit, așa-i?, întrebă Regina, puțin speriată.

– Nu, nu ai murit și nici nu vei muri, draga mea zeiță, îi zise Relu zâmbind.

– Am avut un vis interesant, îi șopti ea privindu-l drăgăstos. Dar mi se părea atât de real încât n-am să-l uit niciodată… Mergeam pe un drum întunecos și rece, până am ajuns într-o cămăruță luminată. La o masă cu o lumânare stătea un om mic și tare bătrân, cu părul lung și alb complet. La început am crezut că doarme, dar apoi și-a deschis ochii și mi-a zâmbit. L-am întrebat dacă sunt moartă și el mi-a zis că nici nu am trăit cu adevărat până acum. „E o glumă?”, am întrebat din nou. Bătrânul a răspuns fără să mai zâmbească: „Nu cred că-i momentul pentru glume, mai ales că ești la o mare răscruce. Până acum te-ai gândit doar la tine, deși ai atâtea de oferit. E timpul să iei o decizie importantă și să-ți schimbi modul de viață. Strălucirea pe care o cauți nu e în aur sau alte obiecte reci, ci în sufletul tău și al multor semeni pe care-i descoperi. Sclipirea aurului o vede orice nerod, însă doar cel înțelept vede lumina din inima ființelor. Tu ce ai văzut până acum?”. Aș fi vrut să-i răspund, însă nu-mi găseam cuvintele. Atunci l-am întrebat cine e el, iar răspunsul l-am auzit ca un ecou: „Întreabă-l pe Pământean”… Cine era, dragul meu? Sau a fost doar un simplu vis?

Bărbatul căzu o clipă pe gânduri, dar își găsi imediat cuvintele:

– N-a fost doar un vis. Am să-ți povestesc altă dată. Acum trebuie să-ți vedem rana și să te îngrijim. Să mergem într-un loc mai călduros.

Marele Șef o duse în iatacul lui, iar Ucu și două femei halane au venit cu cele de trebuință pentru curățat și oblojit rana. Zakala pierduse mult sânge, dar hemoragia se oprise. Scoaterea glonțului era o operațiune prea riscantă și s-a renunțat deocamdată la ea. Oricum, niciun organ vital nu părea să fie atins.