racoltapetru6

– Patru valeți!, strigă victorios Calup, aruncând cele patru cărți pe masă. Te-am luat de data asta, Romeo!

Matahala râdea cu gura larg deschisă, iar brațele-i butucănoase erau gata să adune movila de bancnote din centrul mesei. Dar tânărul căruia i se adresase nu părea afectat de bucuria partenerului de joc. Schiță doar un zâmbet în colțul gurii și ridică brațul drept, cerând răbdare. Lui Calup îi îngheță râsul pe chip, pierzându-și instantaneu partea sonoră. Asistă astfel la etalarea celor patru dame, pe care Romeo o derulă liniștit în fața lui.

– Nu se poate, băiete!, strigă matahala enervată. Ai trișat! Știam eu că e ceva necurat la tine.

– Sunt mai norocos, asta e. Sigur că, atunci când pierzi o sumă atât de mare, e mai greu să recunoști, răspunse tânărul cu același zâmbet incitant.

– Daaa? Dar ce zici de cartea asta?, întrebă Calup întorcându-și cea de-a cincea carte.

Era încă o damă, cea de-a cincea. Ceilalți doi parteneri rămaseră cu ochii căscați de uimire. Agentul de poliție, Dragoș, zis și Tatuatu, simțea că va urma o cafteală pe cinste, și duse instinctiv mâna spre buzunar. Primarul Ruha, cu numele de alint Bombonel, își trase scaunul mai deoparte, pentru a se feri de eventualele lovituri scăpate de sub control. Romeo, de fapt Romi sau Romică, se înroși puțin, iar zâmbetul îi dispăru complet.

– De când jucăm cu cinci dame, băiete?, urlă Calup prinzându-l de mâini și ațintindu-l de aproape cu privirea. Nu poți să ai noroc și la cărți, și în dragoste!

– Jur că nu-i adevărat! Tu ai scos încă un as!, ripostă Romeo, vrând să-i convingă și pe ceilalți doi.

Apoi se smulse cu iuțeală din strâmtoarea matahalei și se ridică în picioare. Exemplul lui îl urmară imediat și ceilalți jucători.

– Măi Romică, eu zic să recunoști că ai pierdut și să lași banii. Altfel s-ar putea să iasă rău, interveni împăciuitor Dragoș.

– Ok! Să fie ai lui, că nu m-au făcut pe mine 12.000 de lei, cedă tânărul.

– S-o crezi tu!, veni răspunsul răspicat al matahalei, care nu se mai putea controla. Aruncă masa ce-i despărțea, iar hârtiile se împrăștiară plutind prin toată încăperea.

– Nu e prima dată când îmi furi banii, doar că de data asta te-am prins. Ai să-mi plătești acum și pentru dinții pe care mi i-ai scos anul trecut în încăierare. Și pentru fetele pe care mi le-ai momit în patul tău. Ești mare cuceritor, nu-i așa? Nu ierți nimic, că-i fată mare sau nevastă cu bărbat acasă. Știți și voi, Bombonel și Dragoș, la ce mă refer.

Spunând astea, Calup se avântă să-l zdrobească pe acuzat. Doar că, la dimensiunile lui, viteza de atac era mai mică decât reacția tânărului, care se pare că știa ceva arte marțiale. Astfel că, după câteva eschivări și lovituri scurte, matahala era țintită la pământ, făcând spume la gură printre înjurături. Probabil că sesizase lipsa altor doi dinți de aur, cu care se fălea de obicei la fiecare rânjet.

– Ți-am spus să stai blând, măi calup de grăsime. Nu te interesează pe tine cu cine mă culc, că ai destule fete care lucrează pentru tine. Eu nu m-am băgat în treburile tale, nici în ale lui Bombonel sau Tatuatu. Ia-ți banii de azi și lasă-mă în pace, altfel data viitoare îți tai boașele. Ai înțeles?

Dar o lovitură cu patul pistolului, primită de Romeo în moalele capului, îl doborî pe acesta la pământ, lăsându-l fără cunoștință.

– Mi-a ajuns și mie, zise Dragoș în timp ce-și băga arma înapoi. Credeți că nu știam de escapadele lui cu nevastă-mea? Ce te uiți, Bombonel? Să nu-mi spui că tu erai atât de naiv! I-o trăgea și Angelei tale de-i zburau fulgii.

Bombonel înghiți în sec, în timp ce Calup se ridică suflând ca un taur în călduri.

– Ce facem cu el?, îl întrebă Dragoș.

– Îl mătrășim, o dată pentru totdeauna, răspunse matahala dându-i o lovitură de picior în burtă.

– Fiți serioși!, se sperie primarul. Nu mă băgați într-o crimă, că eu sunt cel mai expus.

– Nu ai de ales, Bombonel. Oricum ți-a pus coarne de râde tot orașul de tine. Arată că ești bărbat și răzbună-te!

– Nu pot să-l omor, n-am omorât nici măcar o găină!, se plânse iar primarul.

– Nu vei fi singur. Uite că îl avem aici și pe reprezentantul legii, care ne dă binecuvântarea. El are pistol, ție îți împrumut cuțitul meu, dar numai după ce-l operez puțin. Va fi doar o formalitate pentru tine.

– Și cum scăpăm de cadavru?, se interesă calm Dragoș.

– Îl băgăm în portbagajul mașinii mele și-l duc într-un loc unde nu-l mai găsește nimeni. Doar noi trei vom ști ce sa întâmplat, iar secretul ăsta ne va uni și mai mult. De acord?, întrebă Calup.

Polițistul nu se codi, iar în cele din urmă se hotărî și primarul. Matahala scoase un cuțit lucios, în timp ce chipul îi exalta de satisfacție.