– A fost azi băbuca pe la tine?, întrebă farmacista în timp ce-și sorbea ultima picătură de cafea.
– Nu am văzut-o încă, răspunse Maricica, vânzătoarea de la magazinul mixt al comunei. Dar de ce mă întrebi?, se interesă ea luând ambele cești goale de lângă casa de marcat.
– Știi că m-a căutat de cum am deschis? Mi-a cerut dezinfectant, vată, pansament și algocalmin. E drept că mi-a dat în schimb o găleată de zmeură, dar m-a pus pe gânduri. La ce i-or fi trebuind, că nu se vede să fie rănită.
– Și ce te mai miră din partea ei, Olguță?, îi replică Maricica. A fost ciudată de cum a apărut prin părțile astea. Nimeni nu știe de unde vine, unde locuiește și ce hram poartă. Toată ziua umblă în negru, cu o năframă strânsă pe cap, căutând alături de câinele ei prin tomberoane și pe marginea drumurilor. Eu îi mai dau și pe gratis câte o pâine sau o bucată de salam.
– Păi și eu, sări farmacista. Crezi că medicamentele nu valorau mai mult? Mi-e milă de ea, dar cred că ascunde ceva, că prea e tăcută și își ferește privirea. Numai un om vinovat se comportă așa.
– Se zice că și-a omorât bărbatul și a fugit de poliție, șopti Maricica, deși nu era nimeni în magazin.
– Ba eu am auzit că și-a otrăvit copiii, iar apoi a evadat de la azilul de nebuni, îi ținu isonul Olguța.
Dialogul lor se întrerupse, fiindcă tocmai atunci intră înăuntru o femeie de statură medie, îmbrăcată ca de doliu și gârbovită de plasa și coșul pe care le căra. O năframă țărănească, legată strâns sub bărbie, îi acoperea capul și o bună parte din chip. Ce rămânea la vedere părea să arate un ten îmbătrânit și neîngrijit. Mâinile îi erau protejate de mănuși groase, în ciuda vremii călduroase. Mergea șovăielnic și cu privirea în pământ, parcă fiindu-i frică să nu deranjeze cu prezența ei. Ajunse în dreptul Maricicăi, unde dezveli niște ciuperci mari și frumoase pe care le avea în coș:
– Puteți să-mi dați niște alimente la schimb?, i se auzi vocea mai mult șoptită.
– Sigur că da, replică vânzătoarea. Dar unde ți-e câinele?
Străina tresări și ridică preț de o fracțiune de secundă capul, dar imediat își ascunse la loc ochii.
– A rămas acasă, că e rănit, se auzi încet răspunsul
În timp ce Maricica evalua marfa, Olguța o cerceta încă o dată pe femeia misterioasă, căutând noi detalii pentru o viitoare concluzie. Apoi se uită atentă la fiecare produs pe care necunoscuta îl alegea de pe raft și îl punea în coșul golit de ciuperci: pâine, mezeluri, conserve, ouă, lapte. După cât i s-a socotit că merită la schimb. Femeia își înveli cumpărăturile cu o ștergare, mulțumi cu același glas timid și plecă la fel de domol.
– Ai văzut!?, exclamă Olguța, aprinzându-și o țigară. Ți-am zis eu că e cineva rănit. Poate că nu numai câinele, ci și un om atacat de javra aia. De aceea o fi luat mai multă mâncare.
– E ceva ce mă pune pe gânduri, se gândi și Maricica.
În acest timp, femeia în negru își așeză bagajele în căruciorul cu două roți pe care-l căra după ea și o luă încet pe drumul ce ieșea din comună. Pe măsură ce înainta către pădure, capul i se ițea mai des peste umeri, cercetând dacă nu e urmărită de vreo privire curioasă. Liniștindu-se, pasul îi deveni mai vioi și trupul i se îndreptă ca prin farmec. Avea mult de mers, iar timpul era prețios.
Două ceasuri fără popas a durat drumul spre „locuință”. De fapt era o grotă în mijlocul pădurii, înconjurată de arbori deși, tufișuri încâlcite și stânci parcă plantate de mâna unui uriaș. Căruciorul a trebuit lăsat și ascuns la baza stâncilor, iar bagajele cărate pe spate și în brațe. Intrarea avea o ușă bine mascată de mușchi și verdeață, dar ușor de manevrat pentru cel avizat. O lumină palidă, generată de o lampă de petrol, era cea care te întâmpina la prima vedere. După ce ochii se mai învățau cu întunericul, se putea distinge o cămăruță rustică, amenajată cu gust, de ziceai că face parte dintr-o casă decentă.
Având forma unui triunghi, cu intrarea dintr-un colț, pe două laturi erau rafturi cu vase și obiecte de uz casnic, dar și un dulap din lemn masiv. Peretele din față, cu latura cea mai mică, avea încrustat un șemineu grosolan, dar funcțional, de vreme ce se vedea jăratic proaspăt în el. Aproape de acea sursă de căldură, se întindea o saltea pe care se afla un om, iar lângă el veghea un câine ciobănesc.
Femeia se apropie curioasă de el și se puse în genunchi. După ce se asigură că respiră, dădu la o parte pătura groasă și îi cercetă cu groază rănile. Își reveni curând și scoase, rând pe rând, tot ce adusese de la farmacie. Urma partea cea mai grea, dar strânse din dinți și își făcu curaj.
racoltapetru6 