racoltapetru6

„Autorul seinean Petru Racolța ne propune în <<Povestirile unui maramureșean>> (Editura Eurotip, Baia Mare, 2016), proze scurte de factură polițistă, erotică și science fiction, uneori lăsate fără deznodământ, alteori încheindu-se cu o morală care provoacă la meditație.

Cartea începe promițător, de la o crimă a sinelui în alte dimensiune, în <<Atingerea lumilor>>, și curge până la <<Metamorfoza>>. Spre deosebire de povestirea cu același nume a lui Franz Kafka, care îmbină monologul interior cu psihologicul și absurdul, <<Metamorfoza>> lui Petru Racolța dezvoltă o poveste de iubire între personaje veridice, care explorează lumea cu dezinvoltură și dialoghează cu naturalețe. Paul s-a metamorfozat inexplicabil, de când a călcat <<pe o scoică marină dintr-o specie necunoscută. Organismul s-a încorporat în talpa piciorului, a realizat o <<simbioză>> cu corpul lui, <<producând schimbări ireversibile>>. Corpul străin a devenit o a doua inimă, pielea lui Paul se întărea precum a unei scoici. Se transforma într-o scoică umană (Racolța, p. 182).

<<Metamorfoza>> lui Franz Kafka este o povestire despre un comis-voiajor Gregor Samsa care între somn și realitate, între oboseală și boală, își analizează trăirile interioare, când se descoperă dimineața metamorfozat într-un gândac uriaș. După ce se luptă să-și miște <<pântecele bombat>>, <<picioarele multe>>, reușește să deschidă ușa camerei cu… gura. În delirul absurd al lui Franz Kafka, limitarea la starea de gândac simbolizează paralizarea vieții interioare a individului și a inițiativei de a-și asuma responsabilități, pe când omul scoică în care se metamorfozează Paul în povestirea lui Petru Racolța amintește de degradarea relațiilor umane prin care trece un individ aflat în dificultate. Povestirea lui F. Kafka se termină cu bucuria familiei de a scăpa de <<gândac>>, care, aparent, își pierde orice identitate umană, iar existența lui îi împiedică să câștige bani de pe urma chiriașilor. <<Metamorfoza>> scriitorului nostru se încheie justițiar, cu ideea că în lupta pentru o cauză dreaptă, oricâte obstacole ar trebui omul să depășească, iubirea în sine și corectitudinea sunt suficiente ca să motiveze orice acțiune.

În ceea ce privește povestirile erotice, așa cum precizează Roger Dadoun în cartea sa de eseuri <<Erotism>> (Editura Corint, București, 2004), este greu să anulezi această <<artă degenerată>> (p. 48), deoarece în această categorie intră operele unor artiști de valoare: tablourile lui Picasso, nudurile atletice ale lui Michelangelo din Capela Sixtină, filmul <<Hiroshima, dragostea mea>>, regizat de Alain Resnais, romanul <<Amantul D-nei Chatterley>> al lui D.H. Lawrence, <<Cele unsprezece mii de bastoane>> ale poetului Guillaume Apollinaire etc. (Dadoun. p. 33-83).

Erotismul este o <<realitate preistorică>> (Dadoun, p. 28), de aceea lui Petru Racolța îi revine menirea de a cizela viziunea carnală, înlocuind-o cu o viziune artistică. Lipsa împărtășirii unor afinități intelectuale, a emoțiilor sufletești, face ca eroul să cadă în vulgar. Deși, pentru autor, erotismul pare o soluție împotriva <<banalității și conformismului>>, ar fi mai valoros din punct de vedere literar dacă ar găsi personaje care prin povești de iubire să valorifice această <<artă decadentă>> (Dadoun, p. 48). Cu toate că arta cinematografică, pictura, sculptura și literatura dau o <<strălucire universală>> (Dadoun, p. 80) erotismului, eu m-aș situa de partea moralizatoare a acestei teme controversate, înțelegând-o ca pe <<o prăjitură a omenirii>> (Dadoun, p. 34) spirituale și civilizate, în care sufletul se pierde pe sine, nu mai poate cugeta la Dumnezeu, își pierde originalitatea și unicitatea sa ca ființă, căzând în promiscuitate.

În povestirea <<Necazul lui Badea Gheorghe>> autorul narează o istorioară plină de umor ardelenesc: <<Ieri am mai adus un cocoș mare și frumos, ca să-l ajute pe primul la cocoșit. Și ce crezi că-mi văd ochii mei adineaori? Cocoșul cel vechi se dădea la cel nou, să-l încalece. Adică el nu era interesat de minunatele mele găini, ci tot de un cocoș. Apoi, când am văzut mi-a sărit țandăra și am pus mâna pe pușcă. Mie nu-mi trebuie animale care-s pe dos!>> (p. 75).

Povestirea <<Libertate>> se încheie cu o morală care provoacă la meditație: <<Dacă mintea ți-e deschisă, spiritul zboară liber și poate călători în Univers sau poate găsi Universul într-o moleculă>> (p. 18).”

Autor: Nicoleta Elena ONEA („Graiul Maramureșului” din 9 august 2016)

P.S. – Încă nu o cunosc pe doamna Nicoleta Elena Onea, dar sper să-i mulțumesc pentru obiectivitatea criticilor de mai sus.