– Ce s-a întâmplat cu ei?, întrebă femeia, bulversată de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Ce le-ai făcut?
– Am presupus că cipurile interacționează între ele, dar nu eram sigur, răspunse Georgică, uimit și el de efectul spectaculos. Mai ales că fiecare din ele are și o componentă organică, ce realizează o simbioză cu creierul primitorului și contribuie la transformarea acestuia. Nu speram, însă, la o reacție atât de puternică.
– S-ar putea să moară amândoi, iar noi să rămânem închiși aici.
Constatarea suna ca un reproș din partea lui Săndel, după ce examină mai atent victimele.
– Cel puțin ăsta, parcă nu mai are puls, arătă el către Albert. La fel se poate întâmpla și cu frate-său. Oare cipurile lor mai funcționează?
– Trebuie să încercăm, până nu e prea târziu, se precipită Georgică. Goliți căruciorul cu mâncare și așezați-l pe Călin în loc.
Sibel se conformă primul, dar nu înainte de a-și satisface curiozitatea în ce privește conținutul bolului. Făcu o grimasă de dezgust și scuipă instinctiv substanța pe care o băgase în gură.
– Asta-i otravă, nu-i mâncare!, strigă el, debarasând dintr-un singur gest tot ce era pe suprafața plană a căruciorului, pentru ca imediat să ajute la așezarea cu grijă a lui Călin.
Acesta era tot inconștient, dar încă mai respira, iar asta le dădea speranțe prietenilor lui, mai ales când micuțul IT-ist i-a încurajat spunându-le că durata mică ce s-a scurs de la implantarea cipului nu i-a oferit posibilitatea de a prelua controlul total asupra persoanei. Presupunerea s-a dovedit corectă, iar semnalul cipului din creierul victimei a fost perceput de senzorul ușii, care le-a deschis calea mult așteptată. Dar, chiar și cu ajutorul hărții, le-a trebuit ceva timp până să găsească o încăpere în care să-și facă nevoile, mai ales pentru că toaletele erau atât de sofisticate, încât cu greu și-au dat seama când au nimerit în vreuna. În acest timp, Călin părea că se stinge încet, iar Sabina își exprimă preocuparea în ce privește salvarea lui.
– Trebuie să se poată face ceva!, zise ea pe drumul către „cabinetul medical” unde se tratase Georgică.
– Îmi pare rău, dar nu putem face nimic, îi răspunse acesta. E nevoie de o operație pe creier foarte complicată, pentru a-i îndepărta cipul, iar asta nu e ceva de nivelul nostru. Singura noastră șansă e să mai găsim un component identic, ca un pașaport cu care să avem acces în toate cotloanele acestui labirint.
– Dar nu-l poți opera tu, ghidat de un program?, se interesă Titus. Doar sunt calculatoare peste tot, cu programe de tot felul.
– Nu-i suficient să știi cum se face, e nevoie și de o mână sigură, de curajul de a lucra pe creierul unui om. Eu leșin numai când văd sânge, dar dacă se oferă cineva, promit să găsesc îndrumările potrivite.
Tăcerea s-a lăsat printre ei, nimeni neasumându-și răspunderea de a contribui cu mâna lui la moartea lui Călin. Din păcate, speranța de a mai găsi un component identic nu s-a împlinit, deși au căutat în mai multe încăperi. În această situație, erau nevoiți să care peste tot după ei trupul muribund al prietenului lor, o treabă deloc plăcută și tot mai depresivă.
– Du-ne într-un cabinet dotat cu tot ce-i nevoie pentru incizie, se hotărî, deodată, Săndel. Am să fac operația și o să scot cipul înainte de a se degrada. Măcar îl scutesc de suferință pe bietul om.
Vestea părea să le mai aducă inima la loc, deși aducea cu un mic măcel, nicidecum cu o intervenție chirurgicală.
– Dar, înainte de asta, cred că ne-ar prinde bine ceva comestibil de mâncare, completă Săndel. Dacă poți să rezolvi asta, te pup de nu te vezi, măi Georgică! Și ceva de băut, firește.
– Putem încerca, dar nu știu ce o să găsim, se învioră micuțul IT-ist.
Intrară exact în încăperea unde a avut loc ultima discuție dintre cei doi frați gemeni, iar Georgică începu imediat să navigheze printre programe. A durat un timp până a găsit ceva promițător, însă tot nu era mulțumit.
– Se pare că gazdele consumă aproape mereu același tip de amestec neplăcut la gust pentru noi, dar foarte hrănitor și ușor de digerat. Mai ales dacă ei se află, ca acum, într-o stare de anestezie îndelungată, timp în care sunt asistați de un computer central, la care nu am acces. Dar și această pastă are la bază câteva ingrediente cunoscute și apreciate de noi, oamenii, cum ar fi peștii.
– Excelent! Vrem pește, se auziră mai multe strigăte.
– Peștii ăștia provin din lacul nostru și se pot servi doar fierți, îi lămuri Georgică.
– Buni și fierți, ba chiar și cruzi, dacă găsești și ceva băuturică înainte, îl provocă iar Săndel.
Pentru această misiune nu trebui multă așteptare. Pe banda din fața lor își făcură apariția un pahar cu o băutură incoloră, pe care comandantul o gustă primul.
– Nu știu ce este, dar are un efect al dracului de bun!, decretă Săndel cu zâmbetul pe buze. De băut și de mâncat la toată lumea, apoi vedem noi ce-o să mai fie.
