Selecție de pe Google
Parlamentul rușinii
Statul a ajuns instrumentul cel mai eficient al guvernanților abuzivi pentru a putea fura și a ucide fără să fie pedepsiți. Nimeni nu răspunde pentru românii care mor din lipsă de medicamente sau aparatură, nimeni nu este tras la răspundere pentru erorile judiciare ce duc la pierderi de vieți omenești. Iar dacă o instanță internațională amendează statul pentru erorile lui, constatăm că noi suntem de fapt acest „stat”, pentru că noi vom plăti daunele. Doar când e vorba de realizări mărețe se bagă în față alți reprezentanți ai statului, cu o plăcere imensă de a primi laudele.
Instituțiile cele mai importante ale statului – cum ar fi sănătatea și educația – au ajuns surse de afaceri, tot pentru politicieni și acoliții lor. Sănătatea o plătim de două ori, dar multe din spitale au ajuns ca niște lagăre de exterminare în care ne e frică să intrăm. Școala nu mai e de mult gratuită, iar manualele sunt pe cale de dispariție de când tot avem miniștri semianalfabeți, precum și un sistem făcut să-i sprijine pe afaceriști.
Parlamentul a ajuns o tumoare cancerigenă ce se luptă cu justiția și cu propriul popor, considerându-se format din oameni superiori și intangibili. Atunci când își permite să scoată niște legi, acestea sunt strâmbe, incomplete sau neconstituționale, astfel că ori nu pot fi puse în aplicare, ori fac mai mult rău decât bine. De aceea, cea mai benefică perioadă a țării e atunci când parlamentul e în vacanță sau chiulește într-o veselie.
Cu astfel de conducători nu e de mirare că aproape jumătate din forța de muncă a României a ales să lucreze printre străini, cu toate traumele sufletești pe care le-au provocat, pentru ei și pentru cei rămași acasă. Și exodul va continua atâta timp cât ne conduc penalii și incompetenții cărora nu le pasă decât de bunăstarea lor. Politruci care plătesc bine celor care știu să vrăjească frumos marea masă a alegătorilor. Care nu au nevoie de oameni integri și competenți în guvernare, ci doar de slugi politice ce votează în unanimitate orice decizie a șefului de partid. Românilor onești le e rușine de această putere legiuitoare, folosită ca scut împotriva brațului legii. Sub pavăza imunității parlamentare se poartă un război împotriva dreptății și a democrației, în care persoane cretine ce au ajuns acolo prin manevre dubioase se răzbună pe cei din mijlocul celor din care provin. E instinctul de a arde totul în urma lor, de parcă le-ar fi rușine de ce au fost vreodată. Acum sunt pe cai mari și se străduiesc să perpetueze cât mai mult această stare de fapt. Acu’ trei decenii nici nu visau că vor ajunge atât de sus, o ascensiune care-i amețește și îi orbește. Atât de mult, încât cretinismul devine o normalitate pentru ei.
Forward
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Doi nemți discută într-un show-room:
– Ce-i asta, Dacia Duster?
– Da, Duster…
– Românească, nu?
– Da, românească…
– Bună, nu? Garda înaltă, cauciucuri groase…
– Mda…
– Măi, ce ți-e și cu românii ăștia, ar face orice numai să nu-și repare drumurile.
* – El ți-a povestit despre aventurile trecute?
– Nu.
– Ce măgar. Dar tu lui?
– Nu.
– Bravo ție!
* La priveghi.
Un tinerel ridică glasul și întreabă:
– Nu știți care e parola la Wi-Fi aici?
Un bătrânel sare repede ca ars:
– Aveți puțin respect!
Tânărul: – Se scrie legat sau separat?
* Un tip și o tipă într-o mașină pe șosea.
Ea îl mângâie pe piept, el îi spune să stea cuminte.
Ea îi pune mâna pe un picior, el se ferește și îi spune să stea liniștită pentru că nu este atent la drum și poate să facă un accident.
Ea continuă, îi pune mâna între picioare și-l mângâie, iar el pierde controlul volanului și intră într-un copac.
Ea trece prin parbriz și rămâne atârnată într-un copac, iar el rămâne cu capul pe volan.
Vine poliția, măsoară și verifică.
– Ai avut mare noroc cu centura de siguranță!, îi spune polițistul șoferului care și-a revenit între timp.
– Norocul ăsta să-l ai dumneata! Nu vezi ce are în mână?
* – Alo, pot vorbi cu domnul doctor Ionescu?
– Nu puteți, zise fetița medicului, tăticul e la spital, efectuează o apendicectomie…
– O apendicectomie? Dar tu știi ce înseamnă asta?
– Sigur că da, cam 200 de euro…
* Îl oprește poliția pe un țigan cu un cocoș sub braț:
– Țigane, de ce ai furat cocoșul?
– Nu l-am furat, mânca-ți-aș!
– Atunci ce faci cu el?
– Vreau să-i fac un spălat cu apă fierbinte, un epilat și la urmă un masaj cu usturoi… apoi îi dau drumul!
* Pe timpul lui Ceaușescu, mijlocul nopții, un bețiv:
– Lume, lumeee, soooro lume…
Apare sectoristul și-i trage un baston pe spinare:
– Asta e pentru tulburarea liniștii publice, și… bă, măcar dacă ai fi răcnit imnul național, că atunci nu mă puteam lua de tine.
– Așa deci!
Și începe bețivul:
– Trei culori cunosc pe lume, lumeee, soro lumeee…
* În toiul nopții, doctorul este chemat la un pacient. După consultație, doctorul întreabă:
– Domnule, ți-ai făcut testamentul?
– Nu, domnule doctor, este chiar atât de grav?
– Chemați imediat un notar și rudele apropiate.
– Asta înseamnă că o să mor curând?
– Nu, asta nu, dar nu vreau să fiu singurul fraier care este scos fără motiv în noaptea asta din pat!
* Hotărăște Tăriceanu să-și facă statuie. După ce aceasta e gata și este expusă în fața parlamentului, trece într-o dimineață un moș prin fața ei. Stă moșu’ și se holbează la statuie.
– Ce-i tataie, îl întreabă unu’, de ce ești nelămurit?
– Păi, zice moșu’, are două baiuri. Unu că nu se scrie ”Tăriceanu pentru pace”, ci ”Odihnească-se în pace”.
– Păi da’ încă nu-i mort!
– No că ăsta-i al doilea bai!
* Un automobil gonește pe un drum de țară. La un moment dat îi iese în cale o găină. Șoferul frânează, dar nu poate evita catastrofa: biata găină nimerește sub roți. Tipul oprește, culege găina și strigă la un țăran care tocmai ieșise din casă:
– Bade, a ta e găina asta?
Țăranul se uită lung la găină, apoi exclamă:
– Nooo! Io n-am găini așa de plate!
* – D-le doctor, cum a murit Ion?
– Nu știm încă. Tot ce știm este că la autopsie s-a zbătut mult.
Copilul mării (16): Minunea
Locul acela rupt de lume avea pentru fiecare oaspete un efect deosebit. Alternanța dintre zi și noapte venea cu un impact mai mare asupra psihicului și organismului, mai ales că era însoțită invariabil de oscilarea insulei între suprafață și adâncimi. Aproape în fiecare seară se ridicau în altă parte a mării, deși nu întotdeauna își dădeau seama de asta. Uneori, însă, aveau plăcuta surpriză să zărească în apropiere vreo stâncă solitară sau o fâșie de uscat pustie, locuri îmbietoare care îi atrăgeau ca un magnet pe cei trei musafiri.
Marin nu pierdea niciun prilej de a petrece timpul în preajma Doinei, mai ales ziua, când femeia era trează și Paul trebuia să se ocupe mai mult de ceilalți doi bărbați de pe insulă. Fiecare și-a însușit câte un costum de scafandru de pe iaht, astfel că puteau să viziteze obiective subacvatice extraordinare, având alături cei mai competenți ghizi. Și nu era vorba doar de Paul și băiat, ci și de o suită impresionantă de viețuitoare care-i însoțea peste tot, împărțindu-se în două dacă oamenii făceau la fel. Iar asta se întâmpla din cauză că Marin venea adesea cu idei prin care o atrăgea pe Doina în locurile lui preferate.
Unul dintre acestea era sacru pentru el și voia să-l împărtășească numai noii sale prietene. I-au dat numele de „Templul”, fiind de fapt un cimitir subacvatic cu multe sicrie metalice aliniate lângă epava ruginită a unui vas de război. Se vedea că, pe lângă acel vas din care se recuperaseră unele bunuri, mâna omului a contribuit cu unele lucrări și aranjamente, pentru a crea o atmosferă solemnă de cinstire a celor care-și dormeau acolo somnul de veci. Alături, se înălța ceva ce semăna cu un lăcaș de rugăciune, constituit dintr-un altar și o cruce mare din piatră, totul adăpostit într-un spațiu semiînchis, străjuit de coloane și ziduri de piatră masivă. Ceea ce a înțeles mai târziu Doina, e că acele sicrie adăposteau cadavrele culese de Paul și Marin din mare. Poate că două dintre ele aparțineau părinților lui, dar nu știa care. Tocmai de aceea avea un mare respect pentru fiecare și venea uneori să mediteze lângă ele.
În fiecare zi au văzut câte ceva extraordinar, iar timpul era firesc să se scurgă prea repede. Se întorceau flămânzi în bucătărie, unde Hassan a improvizat o mașină de gătit pe placul lui și spre bucuria lui Bud. Peștele prăjit era mai apreciat de oamenii uscatului, ba chiar și Marin a încercat să se deprindă cu el, fără prea mare succes deocamdată. În schimb caracatița, foca și cei doi câini de mare nu puteau să suporte mirosul de prăjit, de aceea dispăreau rapid la ora mesei. Cu toate acestea, Bud și bucătarul simțeau dorul de oamenii obișnuiți, de locurile cunoscute și de soarele strălucitor al zilei. Era evident că nu mai puteau sta în astfel de condiții, iar Paul simțea asta și în ce o privește pe Doina. Dragostea, oricât ar fi de înflăcărată, se stinge dacă nu are atmosfera necesară pentru a-și menține arderea.
– O să ne mutăm în Constanța, iar tu și cu Marin vei avea marea aproape, își liniști Doina iubitul într-o seară. Băiatul are nevoie de școală, de socializare, de experiențe omenești. Altfel va rămâne un singuratic și un neînțeles.
Paul o asculta tăcut, dar femeia simțea câtă tristețe îi provoacă această perspectivă. Doar când liniștea a devenit jenantă, interveni și el:
– N-aș vrea să-ți schimbi total viața pentru noi. Ar trebui să-ți părăsești orașul, prietenii, locul de muncă. Să începi o altă viață în necunoscut, printre necunoscuți. Iar eu aș fi mereu o piedică în calea normalizării, o piatră care te-ar trage în adâncuri.
– Nu privi așa lucrurile, dragul meu. Tu ești cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat, iar pe Marin îl îndrăgesc ca pe băiatul meu. Chiar o să fac formele necesare pentru a-l adopta, mai ales că eu nu pot să am copii. Iar în ce privește munca mea, sunt sigur că prin Ghiță o să găsesc redacții interesate de ceea ce scriu. Mai ales că nu-i nevoie să renunț nici la clienții mei vechi, doar de aceea e Internetul. Vom găsi noi un mod în care să trăim în afara ochilor lumii, dacă va continua să aibă prejudecăți.
Paul o privi mai intens și îi luă mâna între ale lui.
– Ai spus că nu poți să ai copii. Și dacă, în cele din urmă, vei avea unul? Nu o să-ți complice viața și mai mult?
Doina zâmbi amărui și îi răspunse:
– Ar fi nevoie de o minune, după cum mi-a spus doctorul. Iar dacă totuși s-ar întâmpla, aș fi și mai fericită.
– Știi ce mi-a transmis Matu, zilele trecute? După ce v-ați plimbat împreună câteva ore…
– Chiar te rog să-mi spui, pentru că eu nu-i prea înțeleg încă limbajul.
– Matu ține mult la tine și se bucură să-mi fii alături. Pe de altă parte, are o experiență de viață impresionantă și nu se înșală niciodată.
– Mă bucur, dar ce ți-a spus?
– Draga mea… ești însărcinată.
Genți
Selecție de pe Google
Epigrama care mușcă (CCXLI)
NEMULȚUMIRI PROVINCIALE
Binecuvântatul soare
De la București răsare,
Dar simțim o mare lipsă:
Că prea mult e în eclipsă.
13 + 1
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Ai auzit?, nevasta lui Spiridon a născut tripleți…
– Care Spiridon? Angrosistul?
– Da.
– Așa-i trebuie. Să vadă și el cum e când comanzi o marfă și ți se trimite mai mult…
* O pescăriță nervoasă, către peștișorul de aur:
– Ți-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
– Păi, am făcut…
– Nu cum trebuia! Când mă dezbrac, doar nechează și rânjește ca prostu’…
* Gheorghe:
– Măi Ioane, io o să adopt un copil englez.
Ion:
– Dar de ce englez?
Gheorghe:
– De-aia, că atunci când va începe copilul să vorbească, o să învăț și io o limbă străină.
* Omul care poate face o femeie să-i tremure genunchii, vocea, să o treacă toate emoțiile și să suspine este… stomatologul.
* Într–o seară vine Ion acasă obosit și flămând. Deschide ușa de la frigider, după care imediat o trântește și o ia pe Maria la bătaie. Apoi se culcă.
În acest timp, Maria se gândea: ”Mă, poate i-o fi fost foame și nu i-a plăcut ce-a văzut în frigider”.
A doua zi pleacă Ion la serviciu și Maria se apucă să gătească: sarmale, pilaf, friptură, piure etc.
Când vine Ion acasă, deschide ușa de la frigider, o trântește și iar o ia la bătaie pe Maria. Acum, femeia se gândește că ar fi vrut și ceva de băut.
Pleacă Ion a treia zi la serviciu și Maria se duce la magazin să ia votcă, vin, bere. Când vine Ion seara acasă, deschide ușa de la frigider, o trântește și din nou o ia la bătaie pe Maria. Asta nu mai știa ce să creadă: „Poate o fi vrut și desert…”
În fine, a patra zi pleacă Ion la serviciu și Maria se apucă să facă prăjituri, plăcinte…
Când vine bărbatul acasă, deschide ușa de la frigider, o trântește și țipă:
– Fă, Mărie! De câte ori ți-am spus să stingi becul de la frigider, că facem economie?!
* Un copil plânge în fața casei. Un polițist se apropie și-l întreabă:
– Ce faci băiețel aici, de ce plângi?
– Tata o bate în casă pe mama!
– Poftim?! Cum îl cheamă pe taică-tu?
– Nu știu… și nici mama nu vrea să spună, că de-aia ia bătaie…
* Soția cu lacrimi în ochi, îi zice soțului:
– Nesimțitule, nici măcar nu îți pasă de ce plâng! Vrei să îți zic de ce plâng?
– Femeie, nu mă interesează, oricum n-am atâția bani!
* Borfașii amatori jefuiesc o bancă… cei profesioniști înființează una!
* Windows a elaborat o versiune specială pentru Rusia.
La instalarea driver-ilor (pentru printer, modem, monitor… etc) apare un mesaj ”A fost detectat un dispozitiv nou, hai să bem pentru asta”
* Iubesc mult reclamele de la ProTv. Ai timp să mergi să-ți iei un suc. Din frigider. De la benzinărie. Din Mamaia.
* Doi spărgători mascați, gata de a intra în acțiune. Zice unul:
– Nu-mi plac oamenii neglijenți! Tu nu vezi că ți s-a dus un fir de la ciorap?
* Bulă în armată se necăjește că nu își primește solda. Nervos, dă un ultimatum:
– Domnule caporal, ori îmi primesc solda, ori îmi cumpăr un pistol mitralieră și mă privatizez!
* Bulă la frizeria unității stă pe un scaun învecinat cu cel pe care stătea un ofițer. Voia să se tundă pentru permisia de a doua zi.
După ce a fost tuns, ofițerul e întrebat de frizer:
– Să vă dau cu gel și apă de păr?
– Nu, în niciun caz, dacă miros așa se gândește nevastă-mea că am fost iarăși la bordel.
La care Bulă:
– La mine puteți liniștit să dați și cu gel, și cu apă de păr, prietena mea nu știe cum miroase în bordel!
* Trei polițiști se prezintă la comisia de examinare pentru a avansa în gradul următor.
Intră primul, comisia pune întrebarea:
– Ce e negru cu șireturi?
– Vă bateți joc de mine sau asta e întrebarea?
– Răspunde corect și ești avansat, zice unul din comisie.
– Ok, răspunsul corect este PANTOFUL.
– Excelent, ai luat gradul, să intre următorul.
Aceeași întrebare, același răspuns, ia și al doilea gradul.
Între timp, cât al doilea era înăuntru, primul îi zice celui de-al treilea că nu e mare scofală, că te întreabă ce e negru cu șireturi și bineînțeles că e pantoful.
Intră al treilea bucuros și fără emoții. Comisia pune întrebarea:
– Ce stă pe perete și face tic–tac?
Liniște, iar după un timp:
– Daaaaa’… are șireturi?, întreabă polițistul.
– Nu, zice unu’ din comisie.
– Păi atunci este sandaua.
Copilul mării (15): Perla iubirii
continuare
Paul o privi de data asta cu pasiune, lăsând la o parte orice jenă. Ba mai mult, se apropie de trupul ei fierbinte și îi luă mâna mică între palmele-i butucănoase, mângâind-o cu grijă.
– Știu că am fost egoist, căutând să-mi salvez viața și să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Acum, după ce au trecut atâția ani de la accidentul care mi-a schimbat viața, cred că ar fi fost mai bine să mor atunci decât să sufăr atâta de dorul tău și al mamei mele.
– Nu spune asta, îi acoperi Doina gura cu degetul arătător al mâinii libere. Nu trebuie să mori, ci să ne fii alături.
Zicând acestea, femeia își scoase de sub bluză lănțișorul care-i atârna la gât, arătându-i singura mărgea care era prinsă în el.
– Îți mai amintești perla pe care mi-ai lăsat-o la despărțire? Doar prin ea te simțeam aproape, în fiecare seară când o strângeam în pumn și mă culcam cu gândul la tine. Eu îi dădeam căldura inimii mele, iar ea mă asigura că ești viu și ne vom reîntâlni cândva. Știam că e o parte din trupul tău și n-are cum să mă mintă, așa cum nici tu nu m-ai minți vreodată. E tare ca tine, pură ca sufletul tău și strălucitoare cum ar trebui să ne fie iubirea.
– Iubirea noastră are granițe și, oricât ar fi de mare, nu poate ajunge la împlinirea firească. Îți amintești ce a zis doctorul T?
– La naiba cu doctorul!, se zburli Doina. Luceafărul lui Eminescu a coborât de pe cer pentru o muritoare. Tu ești aproape de mine și nu trebuie decât să dai drumul iubirii înlănțuite. Îți promit că nu voi fi dezamăgită.
Femeia îl cuprinse cu mâinile pe după ceafă și-l mângâie tandru, în timp ce din ochii ei se revărsa o pasiune mistuitoare, iar cuvintele îi curgeau ca o melodie șoptită. Paul vru să se asigure că semnele nu-l înșeală:
– Doiniță…, n-aș vrea să te rănesc. Crezi că e bine ce facem?, dar ea închisese ochii, iar gura îi era în căutarea buzelor lui.
Ca la o comandă invizibilă, lumina din dormitor se stinse complet, după care petalele exterioare se închiseră în jurul locuinței, lăsând totul sub dominația întunericului profund. Doina știa că Paul voia ca astfel să n-o sperie cu hidoșenia trupului său, dar era hotărâtă să meargă până la capăt, oricât de dureroasă ar fi această experiență. Toate simțurile îi erau pregătite, așteptând să analizeze fiecare atingere și fiecare sunet. Se aștepta la un anumit disconfort și chiar la momente de durere, având în vedere corpul dur cu care trebuia să se iubească, dar își spunea că amintirea chipului pe care-l mai avea în minte va amortiza aceste neplăceri.
Însă, spre plăcută surprindere, trupul îi era străbătut de fiori incitanți, de atingeri ușoare, începând de la felul în care a fost eliberată de haine și continuând cu mângâieri divine. Mâinile ei căutau cu fervoare sursa acelor plăceri, mirată să constate că nu mai găsea plăcile dure și uneori ascuțite, ci doar părți fine, ușor umezite și calde, care o ademeneau spre mângâiere. Buzele i-au fost acaparate de alte buze lacome, dulci-sărate, cu aromă de briză marină și cu freamăt de valuri neastâmpărate. Fiecare părticică a corpului avea partea ei de excitare, de parcă o mie de mâini și de buze se revărsau cu delicatețe asupra-i, într-un concert al simțurilor. Nici nu a știut când a fost penetrată, doar când a ajuns la extaz și-a dat seama că granița dintre ei a fost ruptă de tot, iar ea parcă face dragoste cu un zeu. Altă explicație nu putea să dea acelor plăceri infinite, acelor explozii de căldură care o inundau din toate părțile.
Dacă ar fi fost puțină lumină, poate ar fi văzut de unde vin aceste senzații, dar numai cu mâinile, cu trupul și cu buzele nu reușea să-și imagineze cum s-a transformat ființa aceea dură într-o mașină de iubit. Aceste gânduri persistau și după ce, într-un târziu, Paul și-a încheiat prestația cu câte un sărut prelung pe sâni, pe buze și pe frunte. Niciunul nu a scos un cuvânt, de frică să nu strice momentul sublim în care respirațiile lor se auzeau puternic și la unison. Nici mai târziu nu au rupt tăcerea, fiecare din alte motive. Doina se temea parcă să nu se trezească din acest vis frumos și să descopere că ființa pe care întunericul a transformat-o într-un prinț fusese doar o iluzie. Paul era fericit și voia să savureze în liniște amintirea fiecărui moment.
Doina s-a trezit târziu a doua zi. Era singură în dormitorul luminat discret, iar cupola transparentă de deasupra lăsa să se vadă cum vietățile marine înotau alene și o priveau indiscret, de parcă ar fi înțeles cine e și ce a făcut peste noapte. Se rușină puțin, înainte de a-și lua pe ea halatul așezat pe marginea patului.Pe noptiera de alături trona o vază cu flori roșii și un bilețel cu mesajul „Te iubesc”.
Pălării
Selecție de pe Google
Agitații
Mi-am scrântit sufletul tot încercând să zbor,
L-am dus la spital să mi-l pună în gips,
Dar mi-au spus că nu au feșe
Dacă nu mi-am adus de acasă.
Mi-am gripat inima de prea dese bătăi,
Cardiologul m-a asigurat că e incurabilă
Și voi fi iar liniștit
Doar când va înceta să bată.
M-am țăcănit de atâtea gânduri,
Psihiatrul nu mă poate ajuta,
Pune întrebări fără noimă,
Doar pentru el.
Și toate acestea încercând să te găsesc,
Deși nu știu cum arăți sau cum te numești,
Dar sunt sigur că exiști.
racoltapetru6 