racoltapetru6

– Frate drag, trăiești!, se arătă foarte surprins Călin, ridicându-se să-l îmbrățișeze. Te-am căutat peste tot, dar tu erai aici. Ce bine!

Albert primi îmbrățișarea cu un entuziasm mai rezervat, dar cu un zâmbet larg pe chip. La fel de însuflețitor și-au exprimat bucuria și ceilalți membri ai echipei, asaltându-l cu exclamații și întrebări. Doar Georgică rămase în continuare pe podea, cercetându-și glezna piciorului accidentat și afișând un chip schimonosit.

– Cum ai ajuns aici? Tu ne-ai deschis? Ești singur aici? Cine mai e cu tine?, erau doar câteva din curiozitățile celor care l-au înconjurat.

– Și eu mă bucur să vă văd pe toți, reuși să se facă auzit omul. Puteți fi liniștiți, sunteți într-un loc sigur și pe mâini bune. O să vă povestesc mai multe pe parcurs. Acum, cred că sunteți obosiți și vă e foame.

– E drept că n-am mâncat de mult și nici apă nu avem, vorbi Săndel în numele tuturor.

– Se rezolvă, prieteni. L-aș ruga pe frate-meu să mă urmeze pentru a aduce împreună tot ce-i de trebuință, le propuse Albert, punându-și mâna pe umărul lui Călin.

– Desigur, dacă așa crezi că-i mai bine, răspunse Titus cu oarecare părere de rău. Aș fi vrut să vedem cu ochii noștri unde suntem. Plus că avem un rănit cu posibilă fractură.

– Toate la timpul lor, însă rănitul are prioritate, așa că îl ducem cu noi. Hai, sus și prinde-te de noi, îl îndemnă Albert pe Georgică.

Așa au ieșit cei trei, pe aceeași ușă invizibilă pentru ochii proaspeților musafiri. Îi aștepta un culoar cu luminițe intermitente și sensibile la mișcare, în culori și intensități diferite, a căror semnificație nu era cunoscută de noii veniți. Un astfel de beculeț semnaliză ușa ascensorului care i-a coborât și mai mult înspre centrul planetei. A urmat un alt hol lung, dar parcă greutatea rănitului era mai mică, iar Călin se simțea și el că-i mai ușor. În tot acest timp, nu au schimbat o vorbă, de parcă lumina difuză și teritoriul necunoscut îi îndemna la liniște și precauție. Au scăpat doar câteva gemete înăbușite din pieptul lui Georgică, însă au ajuns cu bine într-o încăpere mai generos luminată. Asta și datorită zecilor sau chiar sutelor de monitoare care țineau loc de pereți, a meselor și aparatelor cu becuri proprii rânduite în mijloc, dar și a altor surse ce rămâneau ascunse. Pe o astfel de masă l-au așezat pe rănit, iar Albert a început să lucreze cu un aparat sofisticat, de parcă ar fi fost un doctor cu multă vechime în câmpul muncii.

– Din fericire, nu e fractură, ci doar o entorsă dureroasă, spuse acesta după câteva minute. Ține piciorul sub raza asta de lumină, până revenim noi de la bucătărie.

Georgică acceptă bucuros prognosticul și tratamentul atât de simplu, iar cei doi frați l-au lăsat singur. ”Bucătăria” despre care vorbise gazda nu semăna nicidecum cu una la care s-ar fi gândit un om, oricâtă imaginație ar fi avut. Ce-i drept, avea ceva asemănător scaunelor și mesei, dar în rest părea tot un centru de calcul sau divertisment electronic. ”Unde sunt alimentele și vasele?”, se întrebă în gând Călin, evitând să-și arate pe față ignoranța.

– Te întrebi unde sunt bucătarii și mâncarea?, îl dădu de gol fratele său.

– Cam așa ceva, dar nimic nu mă mai miră. Probabil că ești și singurul bucătar, la cât de multe ai învățat în numai câteva zile.

– Nici nu știi câtă dreptate ai, omule, îi răspunse Albert, bătându-l din nou pe umăr. Ia spune-mi, ce mâncare ați prefera, tu și prietenii tăi.

– Sunt și prietenii tăi, bănuiesc. Doar venim din același loc și avem aceleași probleme. Cred că ne-ar prinde bine câte o friptură cu garnitură de cartofi și salată verde. Și un vin bun, dacă se poate. N-ar strica nici o prăjitură cu mere, își expuse Călin poftele, salivând deja la gândul mesei mult așteptate.

– Doar atât? Precis nu mai vrei ceva?, îl iscodi Albert, zâmbind afectat.

– Ar mai fi… o ciorbă de burtă cu ardei iute. Dacă nu-i prea mult.

– Nicidecum, fratele meu. Se rezolvă în câteva clipe, îl asigură Albert în timp ce apăsa câteva taste.

O bandă rulantă se puse în mișcare și aduse pe masă un vas de plastic mare, plin cu o substanță aburindă. Părea o pastă vâscoasă, cenușie și urât mirositoare, pe care nu ar fi mâncat-o nici porcii.

– Asta-i tot ce vă pot da, dar mi-a făcut plăcere să aflu la ce îți stă capul, rosti sarcastic Albert.

– Fii serios, frate! Sper că e doar o glumă, se arătă Călin derutat.

– Nu e nicio glumă. Dar, pentru că suntem totuși frați, uite, fac o excepție și-ți ofer o băutură pe placul tău.

Urmă o altă comandă, după care banda rulă aducând un pahar din sticlă cu o băutură viu colorată în albastru. Arăta ca un cocktail frumos dichisit cu umbreluță și măslină verde.

– Te rog să-l bei în cinstea revederii noastre, îl îndemnă gazda. Iartă dacă nu ciocnesc cu tine, dar eu nu beau alcool.

Călin ezită la început, dar prea era atractivă oferta, iar setea îi dădea ghes. Luă paharul, îl mirosi încântat și bău puțin din el. Avea un gust plăcut și răcoritor, astfel că îl goli apoi fără pauză.