O regreta întregul sistem solar
Și o plângea cu lacrimi din praf de stele;
”Era ca o soră mai mare pentru mine
Și îi admiram mereu culoarea albastră”,
A spus înfierbântată planeta Mercur.
”Îmi plăcea mult partea feminină a speciei dominante,
Se crede că ea au fost creată pe suprafața mea,”
A mărturisit planeta Venus, cu chipul înnorat de tristețe.
”Iar partea masculină se credea că provine de pe mine,
Aparatele lor mă vizitau tot mai des”.
Și-a arătat părerea de rău Planeta Roșie.
”Eu o urmăream de când era aridă și fără viață
Și mi-am pus mari speranțe în ea”
A tunat grav cea mai mare planetă din familie.
”Și eu o supravegheam peste umărul tău, Jupiter,
Știam că-i plac inelele mele și așteptam mesageri”,
Adăugă Saturn plecându-se în semn de omagiu.
”Eram convinsă că va fi cea mai renumită din Galaxie,
Făcând cinste familiei noastre, prin specia care o domina”
S-a auzit vocea înghețată a planetei Saturn.
”Le sunt recunoscător că m-au descoperit,
Deși sunt departe, au trimis aparate să mă fotografieze”
Rosti cu un glas stins planeta Pluto.
În final, a luat cuvântul Mărețul Soare:
”Planeta Albastră a fost binecuvântată,
Generând nenumărate specii de viață,
Omul a fost cea mai inteligentă dintre ele,
Dar și-a aruncat singur casa în aer.
Care din voi vrea să-i ia locul,
Să-i ofer căldura potrivită pentru a crea viață?”
Liniștea s-a așternut în Sistemul Solar,
Niciuna nu voia să găzduiască creaturi
În stare să le distrugă pentru totdeauna.