Secretul iubitei mele

Posted on by racoltapetru6

Mă seduceai în fiecare dimineață
Cu o mireasmă paradiziacă,
Eram uimit și intrigat totodată
De parfumul dobândit peste noapte,
Deși te regăseam dormind pe pieptul meu.

Mă apăsa obsedant acest mister,
De aceea mi-am învins cu tărie somnul
Și te-am pândit cu inima îndoită,
Nădăjduind să nu fie vorba de infidelitate.

Miezul nopții a venit cu o declanșare,
Trupul ți s-a ridicat ca în transă
Și ai purces la drum ghidată de lună.
Eu te-am urmat ca pe un magnet
Până am ajuns pe câmpia înțesată cu flori,
Printre care ai înotat ca prin valuri de mare,
Cu mine pe post de observator fermecat.

Iubito, ești somnambulă, dar nu vreau să te tratezi,
Continuă să mă porți mereu în locuri parfumate,
Poieni care să ne mângâie
Și poteci de pădure îmbietoare
Pe care să le simțim cu picioarele desculțe,
Amândoi visând în felul nostru,
Tu să-mi fii ghidul nocturn,
Iar eu să-ți păstrez mereu secretul.
Credincios, te-aș urma astfel și printre stele,
Ți-aș șterge tălpile de praful cosmic,
De câte ori ne-am întoarce în așternut.

Crucea vieții

Posted on by racoltapetru6

De la Prima Înzestrare,
Când destinele sunt date,
Am primit o cruce mare,
Să o port mereu pe spate.

Lume multă stă să vadă,
Oameni de nu poți să-i numeri,
Cum merg eu fără tăgadă
Cu greutatea pe umeri.

Cei cu crucile ușoare
Trec zburdând pe lângă mine,
Aproape să mă doboare,
Însă eu mă țin pe vine.

Seara m-așteaptă odihna,
Și-nvelit cu două pături,
Îmi mai găsesc și eu tihna,
Cu grija crucii de-alături.

Dar când drumurile mele
Se vor sfârși pe-acest pământ,
Voi contempla dintre stele
Crucea-mi înfiptă pe mormânt.

 

Vizite nocturne

Posted on by racoltapetru6

Iar ai intrat imoral în inima mea,
Noaptea… ca hoții,
Mi-ai cotrobăit toate cele patru cămăruțe,
Căutând să furi ce aveam mai de preț:
Sentimentele ascunse pentru tine
Și emoțiile pe care mi le provoci.

Aveai în brațe un calup de gheață
Cu care sperai să-mi amorțești simțurile,
Dar sângele meu era prea înfierbântat,
Capabil să topească până și un aisberg.
Ai crezut că vei scăpa neobservată,
Nu știai că am camere de supraveghere
Prin care te urmăream în vise
Și te imortalizam în amintiri.

Te-am întâlnit a doua zi pe stradă,
Încă roșie la obrăjori de căldură,
Nicidecum de la soarele amiezii,
Ci datorită vizitei nocturne.

 

Tancul din grădină

Posted on by racoltapetru6

Am găsit un tanc în vie,
Blocat de o păpădie
Firavă, dar furioasă
Pe arătarea fieroasă.

Subțirica-nverșunată
L-a abordat deîndată,
Dovedind că nu-i e teamă,
Chiar de nu erau de-o seamă.

– Arată-mi dacă ai permis
Să intri-n acest paradis,
Unde este numai pace
De o veșnicie-ncoace.

– Dă înapoi, monstru greoi.
I-a poruncit și un trifoi,
Și ajungă-ți sub șenile
Buruienile senile.

– Aici toți avem o treabă,
A strigat și-un fir de iarbă,
Du-te unde găsești vină,
Iar de nu-i, prinde rugină.

Tancul cel de jucărie
Nu mai avea baterie,
Dar l-am luat eu de-acolo
Și l-am aruncat cât colo.

I-a dus dorul nepoțelul,
Nu știa el, mititelul,
Că șenilata lui dragă
Revoltă grădina-ntreagă.

Doctor de suflete

Posted on by racoltapetru6

El e acela care poate să-ți stârnească orice sentiment,
E capabil să dea aripi celor mai mari speranțe,
Să transforme visele în visuri promițătoare
Și să înveselească ternele culori.

Rețeta lui o poți găsi pe o hârtie mototolită,
Într-o carte prăfuită din bibliotecă,
Pe o rețea sau un blog găsit la întâmplare,
Ori să o auzi recitată într-un cenaclu.

Nu trebuie să te consulte, nici măcar să te vadă,
Recomandările le alegi după cum simți nevoia,
Se savurează fără contraindicații și la orice vârstă,
Iar rezultatele se percep instantaneu.

Cine este acel doctor de suflete?
Un om simplu, care trăiește intens,
Încât să poată transmite schimbări sufletești
Sau orizonturi pe care noi nu le vedem,
Iar pentru asta, lumea îi spune Poetul.

Plugușorul dorurilor

Posted on by racoltapetru6

Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mâncați,
Că ajungeți în spitale
După atâtea sarmale;
Plugușorul să-l pornim
Pentru cei care-i iubim
Și-s plecați de mult afară,
Departe de neam, de țară.
E vremea când mulți se-ntorc
Atrași cu-n tăiat de porc
Și de doruri ce-i frământă
Într-o sărbătoare sfântă;
Iară noi ne bucurăm,
Cu drag îi îmbrățișăm,
Iar dorul ce ne topește,
Parcă se mai potolește.

Aho, aho, mai stați puțin,
Ridicând cana cu vin
Și pentru rudele care,
Nu pot veni-n sărbătoare
Să arăm cu plugușorul
Bulgări mari, precum ni-i dorul,
Și să-l facem răsfirat,
Mai ușor de suportat,
Să-i cinstim cum se cuvine,
Iar la anul care vine,
Să ne întâlnim cu toții,
Bunicii, tații, nepoții…
Și colinde să răsune
În vremuri de alea bune:
Să mai fie emigranți
Numai dintre guvernanți,
Urmându-i în pribegie
Doar cei ce le au simpatie.
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi
Pentru ziua cea frumoasă
Când vor fi ai noștri-acasă,
Să câștige-n țară bani,
La anul… și-apoi mulți ani!

Omul și băutura

Posted on by racoltapetru6

De omul ce nu bea deloc
Mă descotorosesc pe loc,
N-are dragoste, plăcere,
Doar suferințe-n tăcere.

Cu omul care bea puțin,
Câte un păhărel de vin,
Voi găsi multe de vorbit,
De împărțit și de glumit.

Pe omul care bea prea mult
Nu îmi place să îl ascult,
Că întruna se tot plânge,
Vărsând fiere și chiar sânge.

Când licoarea-i cu măsură
Nu îți provoacă arsură,
Alungă timiditatea
Și ajută sănătatea.

Dacă este cumpănită
Și nu-i zilnic folosită,
Băutura o să-ți fie
Stimulent de veselie.

Închide ochii când te îndrăgostești

Posted on by racoltapetru6

De vrei o dragoste nealterată,
Închide ochii când te îndrăgostești,
Fără să vezi persoana cum arată,
Doar un suflet potrivit să nimerești.

Înfățișarea poate fi capcană,
O frumusețe care te orbește,
Dar după ce cunoști acea persoană
Simți admirația cum se topește.

Când vrei să fii corect în a alege
Nu folosi ochii, ci judecata,
Numai atunci putea-vei înțelege
Că prin răbdare îți primești răsplata.

La urmă, poți să-ți folosești privirea
Și vei vedea că ai ales prea bine
Pe omul care poartă strălucirea
Prin caracterul care să vă-mbine.

Percepții

Posted on by racoltapetru6

Am cunoscut un om important
În jurul căruia se bulucea lumea să-l asculte,
Vorbea mult și în cuvinte alambicate,
Înțelese de unii, răstălmăcite de alții,
Dar aplaudate de toți la final,
Inclusiv de cei treziți din ațipeală.

Am cunoscut un om obișnuit
Care spunea lucruri foarte importante,
Oamenii treceau pe lângă el fără să-l ia în seamă,
De parcă ar fi fost un mobilier tern și banal;
Doar personajul acela important s-a oprit în fața lui,
L-a felicitat pentru veridicitatea părerilor
Și apoi  l-a luat sub aripa-i ocrotitoare,
Dându-i ocazia să vorbească de pe un piedestal.

Omul obișnuit a început să fie ascultat,
Lumea îi dădea dreptate și îl ovaționa,
Dar, de la înălțimea tribunei sale,
A pierdut contactul cu realitatea
Și a început să vorbească aidoma oratorului precedent,
Iar mulțimea să moțăiască de plictiseală
Și să-l aplaude doar pentru că a ajuns sus.

 

Toamnă și frunze

Posted on by racoltapetru6

De câte ori pășim în toamnă,
Se-aud și voci care-o condamnă,
Ba că-i prea rece sau ploioasă
Și ar putea fi mai frumoasă.

Dar ea, ca bună gospodină,
Își vede de treabă în tihnă
Și ne transmite câte-o stare
Cu sentimente dulci-amare.

Se scutură pomii de frunze,
Rămân ca bărci fără de pânze,
Iar vântul, cât va fi de tare,
Îi va lăsa în nemișcare.

Când frunza pe pământ se-ntinde,
Melancolia ne cuprinde,
Iar cu puțină fantezie,
Ea va renaște-n poezie.

Aripi desprinse de pe ramuri,
Parcă-s pentru pământ balsamuri
Ce-l oblojesc pe răni tăcute,
Numai de toamnă cunoscute.