Oraselul Seini e la distanta de 30 de km. de Baia Mare,mergand spre Satu Mare.Multi nu au auzit de el dar cine l-a vizitat,nu-l mai uita.E o localitate curata si cocheta,cu oameni harnici si gospodarii frumoase.I se mai spune si Micul Texas si are un restaurant care se cheama Arizona.In Seini se face cea mai buna palinca de prune,52 de grade,si cel mai bun vin din Maramures.Tot aici se poate admira un impresionant monument,dedicat marelui nostru poet,Mihai Eminescu,al carui nume e scris pe dealul Comja,din arbori maestosi si care se poate admira mai ales din aer.Ar fi multe de spus despre aceasta oaza de liniste si frumusete,in care am avut norocul sa vin si eu pe lume.Pe atunci era o comuna,la rascrucea drumurilor ce duce spre Baia Mare,Satu Mare si Negresti-Oas.I-am colidat toate coclaurile si am cunoscut fiecare casa.Eram un copil nazdravan,pus mereu pe drumuri si cautand neobosit,aventura.Asta in ciuda corectiilor pe care mi le aplica mama,cand veneam acasa cu hainele rupte si murdar din cap pana-n picioare.Ii era groaza cand auzea de la vecini prin ce zone am mai fost vazut,mai ales ca aveam un defect fizic evident iar unii erau inclinati sa creada ca sunt un copil fara capatai si imi ofereau de pomana.La cata minte aveam,primeam orice banut si ma grabeam la turcul din centru sa-mi iau inghetata si limonada,de la gheata.Avea o inghetata de vanilie ca eram in stare sa mananc si zece cornete!Cand nu era sezonul cald,iar turcul lipsea,mergeam la cinematograful comunal si ma holbam la filme,desi nu intelegeam inca mare lucru.Dar spre seara venea si timpul sa dau socoteala,caci mama ma astepta cu nuiaua pregatita.Aveam noi un liliac in curte care facea niste nuiele subtiri ce dureau al naibii de rau cand ma altoia cu ele.Rabdam eu cateva dar dupa un timp ma prefaceam ca nu mai pot de durere si ma ia cu lesin.Mama se speria,ma lua in brate,ma alinta si-mi aducea ceva bun de mancare.Imi cerea sa nu mai merg de acasa,eu promiteam solemn si chiar credeam ca o sa ascult,dar a doua zi o luam de la capat.

Era in spatele casei noastre un garaj cu multe camioane.In fiecare dimineata porneau spre balastiera si ramaneau pe loc doar cele care aveau pana sau necesitau reparatii.Era un vad bun de joaca pentru noi,copii.Aveam doi prieteni ,Ionica si Emil,care stateau pe aproape si aveau cam aceeasi varsta.Ne-am inteles noi sa facem rost de niste bani,din fier vechi,si sa ne luam dulciuri,ba chiar si niste ochelari de soare.Vazusem noi pe cineva care arata tare bine cu ei.Am pus ochii pe o masina care avea pana si, pana s-a dus soferul la vulcanizare,cu camera,am pus mana pe geanta si am inceput s-o rostogolim spre centru de preluare a fierului vechi.Am ajuns la DAC (ca asa-i zicea atunci) si am inceput sa negociem cu omul care prelua deseurile.Eu am vazut ca vrea sa ne dea prea putin si nu am vrut sa las din pret.Pana la urma ne-am inteles si pe cand sa batem palma,intra soferul pagubit,tunand si fulgerand.Ne-a luat urma,intreband in stanga si-n dreapta si asa ne-a gasit.Bineanteles ca m-a spus la mama,iar nuiaua si-a facut din plin datoria.Mie imi parea mai rau dupa ochelarii de soare, pe care nu-i mai puteam lua.

Aveam vreo zece ani cand mama a gasit de lucru pentru doua luni,la niste masini de facut dopuri de plastic pentru sticle.Nu erau bani multi dar erau de mare trebuinta.Tata lucra si el ca zilier iar eu,cu sora mea de 6 ani ramaneam cateva ore singuri,stapani pe gospodarie.Era lumea noastra.Intr-o zi am dat iama in cuibarul gainilor si am luat cele 4 oua pe care le-am gasit.Am adus niste cartofi din camara,i-am curatat cum am stiut noi si i-am pus intr-o cratita,cu mult ulei.Apoi am spart ouale si le-am amestecat.Era o mancare excelenta,facuta doar de noi.Mama ne lasase niste ciorba de fasole verde,dar nici nu ne-am atins de ea.Cand a venit acasa,a vazut ciorba neatinsa si s-a necajit ca noi rabdam foame cand ea nu e acasa.Pentru a doua zi aveam planuri marete.De cum s-a dus la lucru,am inceput vanatoarea.Am alergat amandoi dupa o gaina,pana am reusit sa o prindem.Ne-am chinuit pana am reusit sa-i taiem gatul,dupa care am pus apa la incalzit.Am vazut noi cum facea mama si incercam sa facem ca ea.Apa nu s-a incalzit cum trebuia si multe pene au ramas necipilite.Am golit-o de mate si am taiat-o bucati.Am pus ulei in cratita si am pus-o la fript.A iesit o mancare ca vai de capul ei: o parte era arsa iar alta nefripta.Dar noi eram multumiti ca am facut-o noi.Am scos si o cana de vin de coacaze si ne-am pus sa ne ospatam.Asa ne-a prins mama,care s-a suparat tare pe noi.A inceput sa planga,iar noi am fi preferat sa ne bata cu nuiaua.I-a spus tatei cand a venit acasa,dar el nu ne altoia.Era prea obosit si n-avea chef de corectii.Astazi,de cate ori gatesc,ma gandesc la prima experienta gastronomica si la cea care mi-a insuflat pasiunea de a gati: mama.

Pe vremea dictaturii comuniste se acorda titlul de mama eroina,femeilor cu multi copii.Mama mea nu a avut decat trei copii,dar pentru noi a fost o adevarata eroina.Era casnica si nu avea decat patru clase iar tata era zilier,pe la casele oamenilor.Uneori gasea de lucru in constructii sau agricultura,ca muncitor necalificat,alteori statea acasa,mai ales iarna.In aceste conditii,fiecare banut era calculat de mama,sa aiba ce pune pe masa,in fiecare zi.Pe deasupra am avut nesansa sa fiu lovit de poliomelita,la varsta de sase luni.Pe atunci nu exista vaccin si ,o data cu mine,s-au imbolnavit inca 20 de copii,din comuna mea.Unii au murit dar eu am avut norocul de partea mea si o mama care a fost mereu alaturi de mine.Am fost internat cateva luni,in spitalul din Baia Mare,dar ea nu s-a clintit de langa patul meu.Doctorii se mirau de darzenia ei si o dadeau ca exemplu celorlalte mame.Tata venea si-i cerea sa vina acasa si sa-i gateasca,lui si fratelui meu mai mare.Ea nu m-a parasit pana cand am fost externat.La iesirea din spital imi revenisem din paralizie,pana la brau.Urma sa fiu trimis la diverse sanatorii,pentru tratament,in speranta ca o sa pot merge pe picioarele mele.In fiecare an eram repartizat in doua sau trei astfel de institutii din toata tara,iar mama ma cara in spate,prin gari si autogari ducandu-ma si aducandu-ma,fara sa se planga,decat atunci cand trebuia sa se desparta iar trei luni,de mine.Am implinit 7 ani si inca nu puteam sa ma deplasez pe picioarele mele,dar trebuia sa merg la scoala.S-a interesat mama de ici,de colo,si a auzit de o scoala speciala,pentru copii cu dizabilitati.Apoi a mers la Oficiul de Asistenta Sociala,din Baia Mare,a plans si a promis ca daca nu voi primi un loc la acea scoala,ea se arunca cu mine in Somes.Pe mine m-a mangaiat duios si mi-a spus ca nu ar face asa ceva pentru nimic in lume,dar trebuia sa-i faca s-o bage in seama.Si a reusit,iar eu am invatat la o scoala buna.

Tot mama s-a zbatut si a vorbit cu cine trebuie ca sa-l angajeze pe tata si pe fratele meu,la o fabrica unde aveau un venit destul de bun.A insistat ca sora mea sa termine liceul si a ajutat-o si pe ea sa-si gaseasca un loc de munca.Era slaba la faptura mama mea si avea niste maini micute,de copil,dar avea o ambitie si o hotarare de neclintit.Cat era ziulica de lunga nu statea locului o clipa,caci multe erau de facut intr-o gospodarie.La sapa era prima,la secerat la fel iar cand gatea ,sa te fereasca Dumnezeu sa-i stai in drum.Facea mancaruri bune si niste colaci deliciosi!

Cu totii ne iubim mama si incercam sa o rasplatim cum stim noi mai bine,pentru sacrificiile facute ca noi sa crestem sanatosi si cat mai invatati,dar niciodata nu vom putea sa-i dam tot ce merita.Acum,la cinci ani de la plecarea ei din aceasta lume,multe sunt regretele care ma incearca si multe lucruri as fi vrut sa le fac altfel.Imi amintesc in special ultimele zile,cand memoria o cam lasase si privirea ii era obosita.Mi-a cerut atunci o ceasca de cafea iar eu am refuzat-o spunandu-i ca ar fi mai bine sa se odihneasca iar cafeaua ar agita-o.Ar fi fost ultima ei cafea iar eu nu mi-am dat seama.Imi pare rau si sper ca sufletul ei bland,sa ma ierte pentru toate supararile pe care i le-am provocat.

Mi-e dor sa-mi ceara mama o cafea,/Sa i-o ofer in mana ei micuta,

Sa-mi faca o placere cand o bea/Sfioasa,stand la capat de masuta.