Semnele noului an

Fiecare an se naște cu un semn de punctuație din care poți să bănuiești ce te așteaptă. Când apare cu semnul întrebării, îți poate face surprize de tot felul, bune sau mai puțin bune. Dacă anul vine pe lume în paranteze, se poate deduce că-ți va fi influențat mai mult de cineva din preajmă, iar dacă este inclus în acoladă, mai muți vor fi aceia care vor interveni în viața ta. În schimb, dacă el se ivește cu trei puncte de suspensie, e clar că trebuie să pui umărul din greu pentru a-l duce cu bine până la capăt. Atunci când anișorul e urmat de două puncte, fii pregătit să-ți găsești pe cineva cu care să-l poți duce mulțumitor până la capăt. Anul urmat de un singur punct, poate fi periculos, mai ales către final, iar cel urmat de virgulă nu-ți va aduce împlinirile pe care ți le-ai propus.

De unde știm cu care semn de punctuație ne așteaptă anul cel nou? Ei bine, nimeni nu poate să-ți spună cu adevărat, nici măcar ghicitoarele de profesie. Semnele apar în urma urărilor făcute de cei din jurul nostru, felul și sinceritatea în care îți sunt adresate. Niciodată nu sunt prea multe, dacă răsună din adâncul sufletului.

Anul cel mai bun este acela care se naște cu semnul exclamării, deci și urarea mea este să aveți parte de unul din această categorie! Cu sănătate multă, vigoare deplină, realizări nenumărate, iubire cât cuprinde și voie bună neîntreruptă! Să ne fim aproape și să ne citim reciproc cu sufletul deschis și inima primitoare!

AN NOU FERICIT ȘI LA MULȚI ANI!!!

Premiul întâi la ”Festival 4 Arts”, secțiunea proză scurtă

SEMNE BUNE, SEMNE RELE

A știut el de la început că nu trebuia să se consume cu astfel de emoții, dar nu se putea opune prietenilor care-l tot pisau să-și încerce și el, măcar o dată, șansa de a-și găsi o parteneră de viață. I-au propus mai multe modalități, însă abordarea directă a unei fete a refuzat-o din start; era o fire timidă și s-ar fi pierdut de cum ar fi simțit că ființa aceea înzestrată cu nenumărate calități așteaptă să-i asculte banalitățile insignifiante. A acceptat cu greu să-și deschidă o pagină pe un site de matrimoniale, unde tot sfătuitorii lui l-au ghidat în alegerea celei mai promițătoare perechi. Raul rămânea mai mult spectator în timp ce Ghiță, Tibi și Sandu plasau tot felul de texte și poze cu el, până i-au găsit o persoană cu care cei trei amici au căzut de acord. Voichița o chema și locuia în același oraș, deci urma neapărat marea întâlnire la un restaurant ales, firește, tot de pețitorii insistenți.

Așa a ajuns să stea ca picat din cer la o masă jenant de pustie și cu un chelner care-l întreba din zece în zece minute dacă dorește meniul. A crezut că o să-l țină cafeaua până la întâlnirea cu fata, dar timpul trecea și ea nu-și făcea apariția. Acum regreta că nu și-au dat numerele de telefon, să o întrebe dacă mai trebuie să aștepte sau poate pleca în drumul lui. Ar fi făcut-o după un sfert de oră, dar tot prietenii l-au avertizat că o femeie întârzie mereu și trebuie să aibă multă răbdare, mai ales până se cunosc. A socotit de cuviință să mai comande o cafea, deși nu-i făcea bine seara, însă nu voia să bea altceva de unul singur. Chelnerul îl cam călca pe nervi cu privirea lui rece, poate fiindcă ocupa singura masă în care nu prea făcea vânzare.

O oră și trei cafele nu era cam mult pentru a-i încerca răbdarea?, se întreba Raul în timp ce-și ștergea mâinile de transpirație și încerca să-și domolească bătăile inimii. Fie ce-o fi, mai stă un sfert de oră și iese din iadul acesta în care numai cei cu pereche se distrau, mâncau și îl priveau ca pe un extraterestru. Asta ar fi făcut în două minute, dacă în fața lui n-ar fi apărut făptura în cauză, arătând exact ca în poza de pe profil. Adică frumoasă, cu ochi luminoși și o figură zâmbitoare, umbrită pe moment de regretul întârzierii.

– Eu sunt Voichița și îmi cer mii de scuze că te-am făcut să aștepți atâta vreme, a murmurat ea cu drăgălășenie. Nici nu m-am gândit că vei avea atâta răbdare, se vede că ești un gentilom.

– Raul… e numele meu, a rostit cu dificultate tânărul, în timp ce se ridica în picioare și îi săruta mâna. Mă bucur că… m-ai recunoscut.

– Vai, dar nici nu se pune problema, că am o memorie vizuală de invidiat, l-a asigurat ea când au luat amândoi loc pe scaune. În ziua de azi trebuie să fii atent la oamenii din jur și, mai ales, la cele mai mici semne de avertizare.

– Semne?…, reacționă involuntar Raul.

”Oare întârzierea de peste o oră nu e un semn care dă de gândit la o primă întâlnire?”, s-a mai întrebat în gândul lui.

– Exact, semne. Că din cauza lor am întârziat atât, încât era să nici nu mai ajung.

Chelnerul cel insistent a reapărut, de data asta cu o amabilitate reîncărcată.

– Doriți să consultați specialitățile noastre?, a rostit cu o voce profesionistă și privind spre domnița arătoasă.

– Stai, omule, să-mi trag sufletul, a venit un răspuns înțepat, care l-a făcut pe om să se retragă iar în gândurile lui negre.

– Voiam să-ți spun că eu nu plec la drum fără să iau în seamă ce-mi transmite soarta. De exemplu, am ales ziua de azi pentru că astrele au prezis Gemenilor, din care zodie sunt și eu, că e momentul potrivit să am o întâlnire reușită. Tocmai cu un Săgetător, din care faci parte. Nu-i așa că e perfect?

– Nu m-am gândit la asta, remarcă mirat tânărul.

– Ei, cum sunteți voi bărbații, cu capul în nori, i-a reproșat Voichița. Noroc cu noi, femeile, că vă ferim de necazuri. Dar să-ți explic cum funcționează sistemul în care sunt expertă. Fiind grijulie din fire, am pornit cu o jumătate de oră mai devreme de acasă… și s-a dovedit că bine am făcut. Îți dai seama că după numai câțiva pași, mi-a tăiat calea o pisică neagră? Ăsta e un semn foarte rău, așa că m-am văzut nevoită să mă întorc, însă ce să vezi, tocmai atunci m-am încrucișat cu un coșar. Coșarul bate pisica, deci prezicerea ei se anulează fără nicio îndoială. Nu-i așa că-i perfect?

– Extraordinar!, s-a mirat Raul. Sunt lucruri pe care le aud pentru prima dată

– Eram sigură, dar stai să vezi ce-am mai observat, a continuat cu entuziasm tânăra. Am ajuns în stația de autobuz pe alt drum, ca să fiu sigură că felina nu mai are nicio influență. Numărul 66 este cel care mă aduce până în apropierea acestui local, și nu am nimic cu asta, doar că în el erau doar șase călători. Îți dai seama?

– Nu înțeleg care-i problema dacă era mai liber la ora asta, a mărturisit tânărul cu aceeași inocență.

– Cum să nu?!, exclamă domnița aproape revoltată. Dacă 66 e cifra de pe mașină, la care se adaugă încă un 6, reprezentat de numărul oamenilor dinăuntru, e clar că ajungem la 666, numărul prin care Satana vrea să se impună. M-am gândit imediat să mă întorc chiar din fața restaurantului, numai că tocmai la coborâre mi-a ieșit în față o femeie care ducea o găleată plină cu roșii. Un ultim semn bun că întâlnirea trebuia să aibă loc… și iată-mă! Acum putem să mâncăm ceva, că mi s-a făcut foame după atâtea încercări.

În sfârșit, s-a mai luminat fața ospătarului, iar vinul a fost cel care a destins atmosfera până când a venit felul de mâncare. Voichița continua să-i zâmbească în timp ce îi urmărea fiecare mișcare și îi ajusta concepțiile. Raul răspundea tot mai degajat la întrebări, iar o dată a îndrăznit să-și exprime curiozitatea.

– Tot așa de precaută ești și când ieși în oraș cu alte ocazii, cum ar fi la piață sau la market?

– Niciodată nu las garda jos în fața pericolelor care pândesc la tot pasul, a răspuns ea cu hotărâre. O să te învăț și pe tine, iar viața ta se va îmbunătăți considerabil. Nu-i așa că e perfect?

Tânărul n-a mai apucat să răspundă, pentru că tocmai li se servea friptura îmbietoare și demnă de a fi prioritară în detrimentul dialogului. Parcă nu era sărată pe gustul lui, așa că a luat solnița și a încercat să remedieze acest neajuns. Degeaba însă, pentru că găurile păreau înfundate, fapt care l-a determinat să încerce o soluție nefericită, meșterind la capacul buclucaș. Neavând experiență și grăbindu-se să nu piardă mult timp cu această procedură, a scuturat atât de tare recipientul încât capacul a cedat și sarea s-a revărsat pe fața de masă. Voichița a făcut ochi mari și l-a privit ca pe un condamnat la nefericire.

– Ai vărsat sarea!, aproape că a țipat ea. Ăsta e un semn foarte rău pentru amândoi.

Raul auzise ceva în familia lui despre această prejudecată, dar nimeni nu a luat-o prea în serios, așa că o considera mai mult o glumă. S-a străduit să adune cât se putea din ea, ajutat și de chelnerul care îl îndemna să nu-și facă probleme. Liniștea a dominat atmosfera din timpul mesei, de parcă amândoi tinerii redeveniseră niște străini, mai mult în ce-o privea pe tânăra domniță. Privirile ei cercetătoare au dispărut, zâmbetul îi lipsea cu desăvârșire, iar ochii îi erau întunecați ca o noapte fără stele. ”Poate că așa mănâncă de obicei”, și-a zis tânărul încrezător, doar că această justificare a fost infirmată imediat după ce Voichița și-a golit farfuria și paharul de vin.

– Mulțumesc pentru invitație, i-a spus ea cu un glas dezamăgit. Sunt convinsă că nu e bine să ne mai întâlnim, pentru binele amândurora. Oricum, o să te blochez pe site.

Cu aceste cuvinte s-a ridicat și a părăsit masa, ca și cum ar fi vrut să scape cât mai repede de o belea. Raul a rămas cu o mare nedumerire, pe care încerca să o deslușească în timp ce mai savura din paharul lui de vin. Resemnarea a venit pe când îi achita ospătarului nota piperată, la care a mai adăugat un bacșiș, după cât i-a permis buzunarul. Era clar că nu putea înțelege femeile, iar asta trebuia să le explice și prietenilor care au încercat să-l cupleze. Afară începuse să plouă zgomotos, iar asta i-a transmis satisfacția că a avut grijă să-și aducă umbrela. A deschis-o grijuliu, cu câțiva pași înainte de ieșire, dar a auzit imediat reproșul venit din partea unei femei care trecea pe lângă el:

– Nu se deschide umbrela înainte de a ajunge afară, domnule. E semn rău!

 

Ecouri de la lansarea cărții „Când înfloresc gândurile”

Centrul Multicultural „Casa Bay” a găzduit, marți, 23 aprilie, lansarea ultimului meu volum de versuri „Când înfloresc gândurile”. La eveniment au luat parte mai multe personalități de seamă ale orașului Seini: doamna primar Gabriela Tulbure, doamna Betty Kirchmayer, președinte al cenaclului seinean „Sub semnul lui Eminescu”, domnul Dan Skorka, „un străjer al culturii orașului nostru”, domnul preot-poet Gheorghe Pop, care și-a prezentat cartea de versuri ”Mesager luminii logosului întemeietor”, doamna inspector școlar Ioana Kadar, Maria Filipaș, prietenă bună și colegă în ale versului, precum și mulți alți iubitori de poezie și frumos. Am avut parte de momente sensibile, cu recitări din poeziile cuprinse în cărțile menționate, precum și momente muzicale care ne-au emoționat pe toți.

Cartea „Când înfloresc gândurile”, apărută la editura SIONO, a impresionat de la prima vedere, prin coperta realizată de Sandra Segal. Toată lumea a fost de părere că-i o creație minunată, iar doamna Ioana Kadar i-a făcut o descriere amplă și foarte profundă. Au luat cuvântul  persoanele menționate mai sus, ultima fiind doamna primar, care a avut cuvinte elogioase la adresa fiecărui creator din orașul nostru, după care ne-a oferit diplome și daruri. Eu și domnul părinte Gheorghe Pop am primit și câte „o cutie magică cuprinzând tocul, penița și cerneala, simbolizând îndemnul pentru continuitate”.

A fost o întâlnire călduroasă în care chiar am simțit cum a înflorit poezia seineană, cu trei volume de acest gen apărute la noi în mai puțin de un an. Doamna Betty Kirchmayer – care este și membru în Uniunea Scriitorilor din România – m-a îndemnat să merg mai departe pe acest drum creativ și promițător, pentru că merită să fiu promovat și citit. M-am convins astfel că lumea are nevoie de poezie, iar lansarea unei cărți de versuri e încărcată de frumos și căldură sufletească. Comandați cartea de aici, cu reducere de 10 lei până în data de 6 mai.

Sora Doina și vărul Adrian

”Când înfloresc gândurile” – poezii cu rezonanță

Ieri am primit cel mai frumos cadou de ziua mea: mi-a sosit, de la editura SIONO, cartea ”Când înfloresc gândurile”, un volum de poeme îndrăgite adunate timp de cinci ani. Faptul că e cea de-a zecea carte publicată, îi dă o semnificație în plus… și nu cred că-i o simplă coincidență. Sunt sigur că veți fi de acord cu mine atunci când o veți parcurge și vă veți regăsi în multe din gândurile înflorite și transmise mai departe.
” Volumul de poezii ”Când înfloresc gândurile”, al lui Petru Racolța, vine să întregească un adevărat bagaj cultural în literatura română contemporană. Spre deosebire de alți autori ai timpurilor noi, care caută să li se publice volumele în urma câștigării unor concursuri literare, scriitorul Petru Racolța se îngrijește prin forțe proprii ca volumele lui să ajungă acolo unde le este locul, în drumul spre cititori. Este lăudabil faptul că-și iubește operele ca pe copiii lui, că nu le supune procesului de comparare și că le trimite direct pe rafturile librăriilor și bibliotecilor din țară, ca doar cititorii să le trieze, să le judece.
Așa s-a ajuns ca, până în prezent, opera lui Petru Racolța să numere zece volume, dintre care: romane, autobiografie, proză scurtă, nuvele, poezie, povești pentru copii și mai ales literatură de ficțiune. Subiectele foarte diverse pe  care le atinge acest autor, de la povești pe înțelesul celor mici (Revolta din ogradă, edit. Eurotip), la întâmplări cu tâlc inspirate din viața reală (Povestirile unui maramureșean, vol. I, edit. Eurotip și Povestirile unui maramureșean, vol. II, edit. Wardpress), de la curajul de a-și pune propria viață în palmele cititorilor (Judecăți, prejudecăți și mere, edit. Siono), în a analiza munca de sisif a polițiștilor (Pe urmele tatălui, edit. Siono), precum și de a avea credința că imaginația  sa de acum va deveni realitatea viitorului, ca în scrierile lui de ficțiune (Planeta Paradis, edit. Excelsior, Metamorfoza, edit. Pavcon). Nu este de neglijat curajul de a atinge profunzimile umane și a intra într-un domeniu greu pătruns, precum cel psihologic (Fetița care visa pentru alții, edit. Siono). Toate acestea fac din Petru Racolța un scriitor complet și complex.
Deși ca prozator este mai cunoscut, poezia lui Petru Racolța nu este de neglijat, dovadă fiind faptul că acest volum de poezie nu este singurul pe care-l scoate la lumină. În anul 2019, autorul a mai încântat cititorii de acest gen cu cartea ”Versuri pentru suflet și cuget” (edit. Pavcon).
Spre deosebire de forma clasică a poeziei, a cărei analiză se face în funcție de ritm, armonie, imagine, conotația fiind principalul criteriu de evaluare, aprecierile unei cărți de poezie modernă are alte tehnici și procedee literare. Subiectul poeziei moderne cuprinde sensuri ascunse greu de decodat, a căror interpretare nu este o golire de sens, ci încărcare cu emoție, încântare, fior. Curajul lui Petru Racolța de a se avânta în scrierea poeziei este debordant.
Spre deosebire de proză, unde plaja de exprimare este mai largă și unde autorul nostru excelează, poezia ar trebui să încătușeze oarecum libertatea prozatorului. Nu este cazul lui Petru Racolța, care se dezlănțuie în poezie, abordând atât versul clasic, cu rimă și ritm, dar și versul alb, în care frazele îi vin mănușă. Poezia lui de formă clasică tinde spre forma folclorică, fiind compusă în general din strofe cu patru versuri scurte, dar foarte expresive. Indiferent de felul cum învârte și extrage vorbele din vocabularul limbii române, autorul reușește să scoată adevărate ode închinate iubirii, naturii și frumosului din jurul nostru
”Luni o să-ți dau o garoafă,
Ca s-o prinzi cu o agrafă
Lângă inima-ți zglobie
Ce mă ține în robie”
Limbajul din poezia cu vers alb este direct, frust, univoc, precis, decodat, dar se împletește pe alocuri cu cel indirect, încifrat. De apreciat este că Petru Racolța nu folosește, în versurile sale, limbajul grotesc, vulgar, imoral sau indecent, așa cum sunt tendințele în literatura contemporană. E important de precizat că atunci când scrie, o face cu gândul că, din tot ce trăiește, iubirea e tot ce contează. În formele ei, oricare dintre ele este supremă. Intenția lui este ca poezia să devină filozofie și filozofia poezie.
”Corpul îmi este un templu clădit pe o pantă abruptă,
Arată jalnic din exterior, de zici că stă să se prăbușească,
Zidurile sunt vechi, sprijinite de bârne,
Și mulți se feresc de frica accidentelor”.
Fără îndoială, poezia lui Petru Racolța, fie de formă clasică sau modernă, conturează lăuntrul lui, cu precizarea că întreaga carte poate fi interpretată și are dreptul să fie interpretată oricum, fără ca vreo finalitate să însemne eroare. El vrea să descifreze, să respire cântecele acelea ascunse din sufletul lui, cu trăiri firești și emoții omenești. El dă cititorului, prin poezie, lirismul acela tainic și ascuns pe care nu-l poate striga prin târguri. Pentru unii ar putea fi greu de înțeles, ca orice poet, dar să nu uităm că doar rădăcinile poeților, și doar ale lor, cresc dintotdeauna numai spre cer.”
CRINA POP
Mulțumesc și pe această cale Crinei Pop pentru frumoasa recenzie! Cartea se poate comanda de aici și vă garantez că va avea rezonanță în fiecare suflet sensibil la poezie. Pentru că:

”Viața fără poezie
Ar fi tristă și pustie,
Ca mândra fără de ie
Sau soțul fără soție”

”Judecăți, prejudecăți și mere” – mențiune la Cărțile Anului din Maramureș

CĂRȚILE ANULUI. Laureații ediției 2023

O ediție selectă, perfect organizată de redacția revistei Nord Literar (manager Dana Buzura-Gagniuc), sub egida Consiliului Județean Maramureș. Festivitatea a fost onorată cu prezență prefectului județului, Rudolf Stauder și a vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan.

În urma consultării cărților înscrise în concurs, juriul, alcătuit din Raluca Giurgiulescu, Delia Muntean, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja și condus de poetul Ioan Pintea, a hotărât acordarea următoarelor premii, mențiuni și diplome de participare:

Premiul pentru poezie: Rodica Brad-Păuna – volumul Nu m-ai scos din coasta ta;

Premiul pentru proză: Ciprian Coc – Sub Văratec;

Premiul pentru memorialistică: Mihaela Ganța – Tăcerea dintre cuvinte;

Premiul pentru critică literară: Daniela Sitar-Tăut – Valori și prezențe conjuncturale. Cronici literare (II);

Premiul pentru carte de știință: Dorin Șef – Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș;

Premiul pentru traducere: Tatiana Dragomir – Devotatul (autor: Viet Thanh Nguyen), Saga Wingfeather. Pe marginea întunecatei mări a întunecimii. Cartea I (autor: Andrew Peterson);

Premiul pentru monografie: Dumitru Chiș – Monografia orașului Săliștea de Sus;

Premiul pentru album de promovare a patrimoniului cultural maramureșean: coordonator George Nicoară – Biserici de lemn din Maramureș;

Premiul special al juriului: Tinuța Grec – Rădăcini. O istorie a Borșei în date și imagini, 1717-2023 (vomulul IV).

Premiul „Cartea Anului” (diplomă de excelență): Gheorghe Glodeanu – Incursiuni în imaginarul ezoteric;

Mențiuni:

Ioan Dorel Todea, pentru volumul de versuri Neuitare;

Flaviu Claudiu Mihali, pentru volumul de versuri Gânduri sfâșiate de timp;

Lotica Vaida, pentru volumul Să adoarmă lacrima-n dor;

Milian Oros, pentru volumul de proză Teodora;

PETRU RACOLȚA, pentru volumul de memorialistică: Judecăți, prejudecăți și mere;

Ana-Maria-Ioana Hotca pentru volumul de critică Tezaurul cultural prometeic: o perspectivă interdisciplinară;

Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu – pentru volumul de etnografie Ornamentica porților din județul Maramureș;

Marian Hotca – pentru carte didactica, 100 de teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și definitivat pentru învățământul primar și preșcolar;

Iacob Oniga – pentru volumul de monografie Nicolae Pițiș a luʼ Ion a luʼ Iacob. Tezaur uman viu;

Diplome de participare:

Carmena Felicia Băințan – pentru volumele de versuri Cioplind în trup, Ore culcate, Insulă în cer;

Petru Istrate  pentru volumul de versuri Opera omnia II;

Liviu Coroiu –  pentru volumul de versuri Soarele gol;

Lăcrămioara Zota – pentru volumul de versuri Copilărind prin anotimpuri;

Maria Berciu – pentru volumele Șoapte, Cartea fără titlu;

Janeta Joca – pentru volumul Suflete pereche;

Simion Vaida – pentru volumul Pentru Tine, Doamne. Lucrări corale;

Bogdan Silaghi – pentru volumul La pod.

De la lansarea cărții ”Judecăți, prejudecăți și mere”

A fost o seară magică, așa cum sunt și merele din cartea lansată aseară: ”Judecăți, prejudecăți și mere”. ”Nașii” Oana Stroe și Radu Prodan au făcut o prezentare care mi-a mers la inimă și pentru care le sunt foarte recunoscător. Aș fi vrut să pun aici videoclipul cu acest eveniment, dar recunosc că nu am reușit, însă se poate viziona pe Facebook, în conținutul mai multor pagini, printre care și a mea. Redau mai jos o parte din ideile expuse de doamna Oana Stroe.

”O luptă-i viața…”

Soarta a făcut ca lupta mea din greu să înceapă de la șase luni, când poliomelita m-a lăsat cu un handicap sever pentru tot restul vieții. Prima bătălie am purtat-o atunci, alături de mama mea, pentru a trăi, deși mulți spuneau că mai bine m-ar lua Dumnezeu decât să mă chinui și să fiu o povară pentru părinți. Am răzbit cu greu și apoi a început lupta pentru recuperare a ce se mai putea din puterile pierdute, prin sanatorii din toată țara și printre mulți oameni care mă tratau ca pe un obiect defect. Au urmat alte bătălii, pentru înscrierea la o școală bună, pentru găsirea unui servici în care să pot lucra la capacitate maximă, iar apoi pentru a-mi întemeia o familie, ca orice om normal.

Toate acestea se găsesc în această carte autobiografică, pe care nu credeam că o voi scrie. Deși i-am promis soției mele că voi povesti odată despre dragostea noastră cu năbădăi, mi se părea o încercare sortită eșecului, de aceea m-am limitat la proza scurtă, în care îmi aminteam de câte o întâmplare din tumultuoasa copilărie și apoi din tinerețe. Acum câțiva ani, m-a întrebat o prietenă de ce nu-mi scriu biografia, iar eu am râs ca de o glumă. Pe cine ar interesa viața mea, din moment ce nu sunt o vedetă și nici nu am călătorit în locuri exotice, pentru a avea ceva interesant de spus.

A mai trecut ceva vreme și – după ce am scris un text în care povesteam cum am săpat o groapă în capătul grădinii, ca să mă ascund de lume – reacția cititorilor de pe blog m-a încurajat să mai adaug câte un capitol, până s-au adunat mai multe. Cea mai insistentă a fost o colega Jo, care m-a îmboldit de fiecare dată să nu mă opresc la o nuvelă, ci să tind către un roman. Doar atunci am analizat mai profund această idee și mi-am zis că povestea nu trebuie să fie numai despre mine, ci și despre societatea în care am trăit, m-a judecat, mai mult sau mai puțin corect, dar mai ales m-a privit și tratat cu prejudecăți din cele mai amare.

Titlul a venit după ce am pus ultimul punct, și cred că reflectă exact ceea ce conțin cele două capitole: ”Bulgărașul de zăpadă” și ”Fructul interzis”. În prima parte, pământul negru din grădina părinților este liantul care aduce laolaltă personaje cunoscute din copilăria mea, determinându-le să-și arate caracterul, uneori de apreciat, iar alteori infestat de lăcomie sau prejudecăți. După ce acțiunea mea a declanșat succesiunea de evenimente, devin un observator de departe, prin intermediul mamei, care mă ținea la curent prin scrisorile pe care le trimitea în internatul școlii. Firește că voi plăti nesăbuința de a răvăși pământul, prin încercările traumatizante de la sfârșitul celei dintâi părți, faptă care a pregătit terenul pentru apariția fructului interzis.

În partea a doua, mărul răsărit din pământul devenit tabu pentru locuitorii din Seini, face fructele miraculoase de care societatea are nevoie pentru a deveni așa cum ar trebui să fie. Acele fructe vin în contradicție cu concepțiile multor personaje, bazate pe minciună în reușitele din viață, în relațiile cu cei din jurul lor. Adevărul devine un pericol pentru parveniți, iar de aici derivă efortul prin care se încearcă interzicerea și chiar dispariția definitivă a pomului. Eu voi fi doar un mijloc prin care Universul își arată încă o calitate de care societatea duce lipsă. Printre aceste lucrări ale fructelor, strecor și evenimentele principale din traiul meu alături de oamenii normali.

De fapt, acesta a fost țelul vieții, de când mi-am deschis cu adevărat ochii și am înțeles diferența dintre mine și cei cu picioare sănătoase. Mă priveam în oglindă și nu vedeam deosebiri, deoarece îmi cercetam doar chipul. Majoritatea oamenilor, însă, remarcau mai întâi mersul meu, după care nu mai conta ce spun și ce transmit prin priviri, cât ar fi ele de senine. Cred că tocmai dizabilitățile mele fizice au fost catalizatorul care mi-au amplificat pasiunea pentru învățătură și muncă, pentru șah și performanță, pentru literatură și frumos. Așa cum unui nevăzător i se ascut celelalte simțuri, în compensație pentru cel pierdut.

Mi-am ales preocupări prin care să nu fiu privit cu compasiune când le practic cot la cot cu cei din jur. Șahul și literatura nu mă expun în văzul celor cu prejudecăți, mai ales când stau pe scaun sau în fața unui monitor. Acum, pot să spun că sunt egal cu toți ceilalți și mă simt eliberat de povara judecăților nedrepte. În schimb, aștept cu interes judecata cititorilor fără prejudecăți în ceea privește această carte, unde mi-am expus o parte din viață și din suflet. La urmă vă ofer câte un măr virtual, dar la fel de savuros ca unul miraculos. Avem nevoie cu toții de ele, pentru a fi mai buni și mai sinceri.

Comenzile se pot face aici

Lansarea cărții ”Judecăți, prejudecăți și mere”

Am bucuria să anunț și pe această cale un eveniment foarte important, în primul rând pentru mine și cititorii care mă cunosc. Editura SIONO organizează miercuri, 24 mai, lansarea romanului ”Judecăți, prejudecăți și mere”, creație pe care am numit-o ”cartea vieții mele”. Prezentarea va avea loc în  cadrul Bookfest și va fi moderată de Radu Prodan (care a fost prezent și la ultimele două lansări de carte ale editurii, organizate în Seini) și Oana Stroe (căreia i-am acordat primul meu video-interviu, după apariția romanului ”Fetița care visa pentru alții”), doi profesioniști în acest domeniu, față de care am toată încrederea. Tare mi-ar fi plăcut să fiu alături de ei, de ceilalți membri ai echipei care a lucrat la această minunată carte, dar nu mai sunt în stare să conduc 600 km și nici măcar să stau pe scaunul din dreapta al autoturismului, două zile consecutiv. M-am uitat pe orarul curselor aeriene din Baia Mare spre București, însă nu am găsit una potrivită pentru ziua aceea, iar cu o zi înainte nu-mi era disponibil însoțitorul. Astfel că voi urmări de acasă fiecare detaliu, cu aceleași mari emoții.

Îi invit pe toți prietenii și colegii de blog care locuiesc în București sau prin apropiere să participe la lansare, iar eu voi fi cu ochii în patru pe monitor. Poate vă văd în imagini, în fotografii, în imaginația mea nestăvilită, primind astfel din partea voastră cea mai mare răsplată pentru viața pe care mi-am pus-o între două coperți. Vă mulțumesc de pe acum și dacă veți fi prezenți cu sufletul sau doar cu gândul!

Comenzile se pot face aici

A apărut cartea ”Judecăți, prejudecăți și mere”

Vă mai amintiți de Bulgărașul de zăpadă și pământul negru atât de controversat? Dar de Fructul interzis, în care merele din grădina mea au făcut miracole cu oamenii care le gustau? Aceste două grupaje de povestiri, plus încă opt fragmente de amintiri savuroase, le-am adunat sub titlul ”Judecăți, prejudecăți și mere”, carte care a apărut de curând la Editura Siono, iar eu am primit-o ieri cu mare bucurie. E frumoasă din toate punctele de vedere și este cartea vieții mele, cu lecțiilor dure pe care le-am primit timp de treizeci de ani, lecții îndulcite de fructele metaforice răsărite să mă susțină și să atenueze prejudecățile unor vremuri grele. E o carte pe care o recomand cu convingerea că o să vă impresioneze, fie că sunteți tânăr sau mai în vârstă. Pentru că oamenii din jurul nostru nu s-au schimbat atât de mult, iar merele despre care vorbesc ar fi la fel de necesare și în zilele pe care le trăim azi.

Atenționare: nu împrumutați cartea nici celui mai bun prieten, pentru că există un mare risc să nu o primiți înapoi. Fără glumă!

 

”Petru Racolța este un scriitor matur, cu un stil propriu ce captivează cititorul, atuul său fiind versatilitatea stilistică ce generează o abordare tipică fiecărui subiect. De la cărți pentru copii sau fantasy, până la romane polițiste și thrillere (Fetița care visa pentru alții, 2020 și Pe urmele tatălui, 2021-SIONO Editura ), Petru Racolța și-a câștigat un loc binemeritat în galeria autorilor români contemporani foarte valoroși.

Având ca punct de pornire câteva amintiri din copilărie, Judecăți, prejudecăți și mere și-a construit firul narativ sub forma unei înlănțuiri de metafore și emoții răscolitoare, constituite ca ramă a tabloului central: itinerarul unei sorți pline de încercări. Sumele experiențelor proiectate în contextul istoric al perioadelor respective, aparenta detașare, dramatismul sau, dimpotrivă, umorul situațiilor alcătuiesc un bildungsroman, o scriere complexă a unei inițiate maturități, proiectate într-un fundal de un realism magic – prezența merelor fermecate, care provoacă la o sinceritate impulsivă. Meritul autorului rezidă în păstrarea unei distanțe față de sine, lăsând acest loc cititorului care, fără a-și da seama, este absorbit de firul narativ, ajungând să trăiască el însuși diferitele situații ale unei vieți relatate uneori cu dramatism, iar alteori cu umor.”

Radu Prodan

Comenzile se pot face aici