Zâmbete de Paște

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soțul către soție:
– Gândește-te numai, draga mea… Zece ani și nicio ceartă…
– Știu, fricosul naibii.

* În toiul nopții, doctorul e chemat de urgență acasă la un pacient. După consultație, pacientul întreabă:
– Doctore, e grav?
Doctorul, cu o față încruntată și o voce gravă:
– V-ați făcut testamentul?
– Nu, n-am crezut că e cazul.
Doctorul îi pune telefonul în mână și-i zice:
– Chemați-vă de urgență avocatul, un notar și toate rudele apropiate, ca în noaptea asta să-l faceți neapărat.
După ce-i sună pe toți cei pe care-i enumerase doctorul, pacientul întreabă foarte îngrijorat:
– E chiar atât de grav? O să mor?
– Nuuu, domnule, n-ai absolut nimic, dar mi-am zis că de ce mama dracului să fiu eu singurul fraier pe care îl trezești și-l aduci aici de pomană în noaptea asta?

* Am și eu o nelămurire.
Papucii de casă pot fi purtați și la bloc?!

* Două flori de câmp cresc alăturat.
– Te iubesc, îi șoptește una celeilalte.
– Și eu te iubesc! Ești de părere să anunțăm o albină?

* Logică feminină: dacă ea îți trimite mesaj la 10:30, tu trebuie să răspunzi la 10:29.

* – Iubitule, ești leit mă-ta.
– Cum adică?
– Păi, ai ochii mă-tii, gura mă-tii, gâtul mă-tii!

* Un moș mergea pe stradă cu o sacoșă în mână. Deodată, se împiedică de bordură și cade peste sacoșă:
– S-au dus ouăle mele…
O babă îl întreabă:
– Aoleu… aveați ouă în sacoșă?
– Nu, cuie!

* Doi prieteni stau de vorbă:
– Frate, da’ ce-ai mai slăbit!
– Daaaa. 17 kg într-o lună.
– Nahh, ești nebun? Cum ai reușit?
– Mi-am luat niște adidași la 380 de euro.
– Și… cât alergi pe zi?
– Alerg pe dracu. Nu mai am bani de mâncare!!!

* Mireasa era atât de îngrijorată de noaptea nunții, încât a făcut repetiții cu cavalerul de onoare!

* Îmi place luna Aprilie, că nu știi ce te Paște…

* Nu toate căsătoriile încep cu: ”Vrei să fii soția mea?”
Unele încep cu: ”Sunt gravidă, în gâtu’ mă-tii de prost!”

* Draga mea, magazinul de bijuterii era închis, așa că ți-am cumpărat un iaurt!

* Eu aș propune armată obligatorie pentru femei. Poate învață să asculte de bărbat. (!!!)

* Vând esență de miel. Trei picături de esență transformă ciorba de ștevie în ciorbă de miel.

* Dacă muncești de acasă, ai voie să-ți aduci secretara?
Mă tot contrazic cu nevasta!

* Acum, după ulei și carburanți, sper să nu crească prețul și la diamante și caviar!!! Iar cozi, iar nervi!!

* Un tânăr a murit după ce s-a masturbat de 52 de ori.
Putem spune că și-a făcut-o cu mâna lui.

* Iepurașul intră într-un supermarket și, după ce a cerut un cui, întreabă.
– Cât mă costă acest cui?
Vânzătorul răspunde:
– Ei, domnule, mai nimic, un cui se poate pierde la transport.
Timp de o săptămână, seară de seară, iepurașul nostru cumpără de la același magazin câte un cui. Iritat, vânzătorul se hotărăște să-i dea din partea firmei, drept cadou, un kilogram de cuie. La această ofertă, iepurașul răspunde:
– A, nu, n-am nevoie de un kilogram de cuie. Știți, eu ies seara la plimbare și n-am cui să dau un telefon.

* Într-o seară, un iepuraș intră într-un bar și întreabă:
– Cât mă costă o picătură de vodcă?
Barmanul îi răspunde că nimic. Atunci, iepurașul îi spune:
– Bine, înseamnă că puteți să-mi dați și mie 1000 de picături.

* Iepurașul și soția lui urmăreau emisiunea lui David Copperfield. Magicianul scotea zeci de iepurași dintr-un joben. Iepurașul se uită uimit și îi zice soției:
– Nu a fost rău deloc, dar să știi că tot metoda noastră e mai bună.

* Se plimbă iepurașul prin pădure. Hop, îl prinde ursul și-l bate.
Pe acolo trece călare un cavaler cu o mască neagră și pelerină de aceeași culoare. Se oprește, snopește ursul în bătaie, își scoate apoi sabia și face un Z mare pe blana lui. După care, se urcă pe cal și pleacă mai departe. Iepurașul își revine cu greu și șoptește:
– Mulțumesc, Zuperman!

* Iepurașul fugea ca apucat prin pădure. Îl oprește altu’ și-l întreabă ce l-a apucat.
– Păi, nu știi? Vin ăia cu reorganizarea științifică a pădurii.
– Și ce au cu animalele?
– Păi… suntem și noi în pădure! Dacă te găsesc cu trei urechi, îți taie una!
– Păi, noi n-avem numai două!
– Da, dar ei întâi taie și după aia numără…

* Într-o zi, Iepurașul se întâlnește cu Lupul. Iepurașul căra o plasmă de ultima generație.
– Dar de unde ai, măi iepurașule, plasma asta, că tu ești lefter.
– Păi, am fost la Vulpe.
– Și???
– M-a invitat la o cafea, după care s-a dezbrăcat și a zis ”ia ce e mai bun de la mine”.
– Și?
– Și eu am luat plasma.

* – Ionescu, ce-i mă-ta?
– Digital princess!
– Popescu, ce-i tac-tu?
– Influencer!
– Georgescu, ce-i tactu?
– Content creator!
– Bulă, ce-i tac-tu?
– Tot șomer, doamnă. Da’ io nu știu engleză.

* Ne naștem… iubim… îmbătrânim… murim.
Doamne ce proaste obiceiuri avem!

* Știți care-i culmea pasiunii?
Să-ți convingi iubita că tu, în mod deliberat, o faci să fie așa mică și moale, ca să nu o doară…

* Fiecare dintre noi avem patru vieți: o viață publică, o viață privată, o viață secretă și… și o viață de ”rahat”!

* Femeile frumoase îți distrug inima!
Cele urâte… ficatul.

* Atenție! Au apărut femei care te invită acasă la ele la un rachiu… și n-au rachiu!

* Dacă după muncă nu ai chef de sex, înseamnă că munca te satisface 100%!!!

* Aseară a bătut popa la ușă. I-am deschis și l-am poftit la masă.
– Fiule, a zis el după ce s-a așezat comod în sufragerie, am venit doar ca să îți spun care e cel mai mare păcat.
– Care e, părinte?
– Să nu ai țuică în casă.

* Ion: – Fă, Marie? Ai vrea să mergem cu o mașină mare, cu mulți cai putere și pe care nu trebuie să o conducem noi, pentru că are șofer?
Maria: – Vai, Ioane, de când aștept acest moment!
Ion: – Atunci, hai repede că vine autobuzul!

* Profesoara:
– De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
– L-am câștigat la un maraton.
– Câte persoane au participat?
– Trei… un polițist, proprietarul ceasului și cu mine!

* Se eliberează Gheorghe după ani de pușcărie. Ajunge acasă, unde găsește un prunc în plus.
– Tu, Rozi! Da ăsta de unghe o apărut, tu?
– Vai, măi Gheorghe, ăsta e rodul sărăciei de când ai ajuns la bulău! De necaz, am vrut să mă omor și m-am pus pe șinele trenului!
– No, și?
– No bine mă! Io îs de vină că impegatul o ajuns mai repede ca trenul?!

* Nasturii și mintea se observă numai când lipsesc.

* Un tip, în avion, către o doamnă elegantă:
– Ador parfumul tău! Ce este? Vreau să-i cumpăr și soției mele.
– Nu-i lua! Unii idioți îl vor folosi ca scuză să intre în vorbă cu ea.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Covoare pentru tine

Aștept să te îndrepți zâmbind spre mine
Și-ți pregătesc covoare potrivite,
Care cu gânduri bune-au fost tivite,
Din dragostea ce n-o puteam reține.

Covorul roșu ți-l aștern în cale,
O mare de iubire să reverse,
Capabil să alunge controverse
Și să se-nmoaie-n fața dumitale.

Dacă ți-e voia pun covorul verde,
Culoare-mprumutată din natură,
O mică pajiște-n miniatură
Prin care-s sigur că nu te voi pierde.

Ți-am pregătit și un covor albastru,
În caz că îți e talpa prea fierbinte,
Să calci pe el fără încălțăminte
Și să-mi apari în față ca un astru.

Mai sper să îți inducă sărbătoare
Covorul cel din flori multicolore,
Plin de parfumuri, mângâieri majore,
Pentru primirea cea mai iubitoare.

Satul dintre neguri X

Ademenitor era castelul ales de Vasile pentru popas, dar devenea tot mai rece și mai neprimitor pe măsură ce se apropia de el. Împrejmuit de un zid înalt și fortificat ca o cetate, poarta din fier îl descuraja și mai tare, când a ajuns în dreptul ei și a găsit-o ferecată. Parcă nici soarele darnic al dimineții nu reușea să o lumineze, darămite să-i transmită din căldura lui. Totuși, și-a făcut curaj și a bătut cu pumnul în metalul surd, cu speranța că va fi auzit de gazdă sau de vreun alt angajat al proprietarului, însă încercarea lui nu a avut niciun efect. Apoi a observat ciocanul ruginit care atârna de un lanț, alături de un disc din tablă menit să fie mijlocul prin care vizitatorii își făceau cunoscută dorința de a intra în legătură cu proprietarul. A folosit cu timiditate această unealtă, iar sunetul scos în urma loviturii l-a speriat ca un tunet din senin. Fără răspuns și de această dată, situație care l-a făcut pe bietul om să creadă că-i mai bine dacă renunță și se întoarce la casa unde a fost primită nevastă-sa. Tocmai când voia să pună în aplicare schimbarea de plan, s-a auzit o voce puternică, care-i îngheță sângele în vine.

– Cine-i acolo?

Vasile și-a adunat tot curajul pe care-l mai avea, căutând un răspuns cât mai liniștitor.

– Om bun, a zis el cu toată energia de care dispunea.

– Ești înarmat?, a venit o altă întrebare, în aceeași notă intimidantă.

Ce putea să-i spună? Că avea la el un cuțitaș cu care tăia pâinea și brânza? Se putea înțelege că-i și aceea o armă, așa că o mică minciună nu putea decât să-l ferească de necazuri.

– Nu, sunt un om pașnic și doar în trecere pe aici.

Poarta grea s-a deschis încet, cu un țiuit de metale care nu au fost unse de multă vreme. În fața lui s-a arătat o matahală de om cu bustul gol, dar tatuat cu figuri din cele mai înfricoșătoare și scene de luptă pline de cruzime. Părul îi era vâlvoi, în timp ce din ochii încrucișați parcă ieșeau flăcări menite să-ți topească orice urmă de îndrăzneală în a-l înfrunta cumva. Purta pe umăr un buzdugan impresionant, în timp ce îl pironea pe vizitator cu privirea, ca pe un animal sălbatic prins noaptea în lumina hipnotizantă a farurilor.

– Ce cauți aici?, a bubuit iarăși vocea venită din pieptul imens ca un hău.

– Păi…, se strădui cu greu omul să-și spună păsul. Îmi caut copiii și bunicul… Mă gândeam că știți ceva, că aveți oarece influență… după cum arată vila dumneavoastră…

– Ha-ha-ha, râse cu spasme mari namila. Sigur că știu tot ce se întâmplă pe tărâmul meu. Dar tu ce-mi dai în schimbul veștilor?

– Ce-aș putea să vă ofer?…, se căzni omul să găsească un răspuns. Poate ceva ajutor în gospodărie, că am rămas și fără merinde după atâta drum.

În acel moment, de undeva din curte, mascat de corpul imens al gazdei, a țâșnit cu o iuțeală de apreciat un bărbat deșirat, având un ochi acoperit de un plasture din piele neagră, vânăt la față și șchiopătând vizibil. Se opri doar o clipă să-l privească pe Vasile și să-i adreseze câteva cuvinte:

– Mulțumesc, omule, oricine ai fi. Dănilă îți va rămâne mereu dator, dacă reușești să scapi de aici.

După care își continuă fuga ca din pușcă, sfidând dificultatea pricinuită de piciorul beteag. Între timp, matahala se apropie de vizitator, îl ridică precum pe o orătanie și-l azvârli în curte, după care ferecă poarta cu un lacăt imens.

– Bine că ai luat locul nenorocitului acela, puturos de la început și tot mai nefolositor în ultima vreme. Tu pari sănătos și te poți apuca imediat de treabă. Grajdul trebuie rânit, calul așteaptă să fie țesălat, curtea trebuie măturată, grădina întreținută, iar viitoarea mea nevastă așteaptă să-i pregătești ceva bun pe la prânz. Sper că te pricepi la asta, altfel vei fi bătut mai rău ca un câine.

Bietul om s-a ridicat din praful și mizeria în care a căzut, blestemându-și decizia să bată la intrarea în acest palat și încercând să priceapă mai bine în ce necaz a intrat.

– Domnule, eu am crezut că suntem oameni de bună credință și putem să ne înțelegem. Cine ești dumneata de îți permiți să mă sechestrezi și să-mi poruncești ca unui sclav? Chiar primar de-ai fi, nu se cuvine și poți să dai socoteală pentru acest comportament barbar.

– Ha-ha-ha! Chiar sunt primul și cel mai puternic zmeu din lume, așa că nu mă tem de nimeni. Mă mir că nu ai auzit de faptele mele eroice, în care l-am învins de atâtea ori pe Făt-Frumos. Doar că obraznicul ăla mic nu vrea să se lase păgubaș, iar asta mă calcă pe nervi. Nu îndrăzni să faci la fel, că buzduganul acesta îți poate zdrobi capul ca pe o nucă. Grajdul e acolo, iar mâncarea pentru armăsarul meu o găsești pe câmpul din spate. Poți să mănânci din toate merele, dar nu din mărul cu fructe aurii, că aflu imediat și te cotonogesc de nu te vezi. Alea sunt doar pentru mine și calul pe care trebuie să-l îngrijești ca pe un Prinț, așa cum îl și cheamă. Hai că nu am timp de palavre, treci la treabă imediat, iar după ce termini aici, vino la ușa mea să discutăm despre moșul și copiii tăi.

Împins din spate și luat la șuturi, lui Vasile i se părea că a nimerit într-un coșmar din care tot aștepta să se trezească. Dar nu era așa, pentru că loviturile îl dureau, setea și foamea îl măcinau, iar gândurile negre nu se lăsau alungate. Neavând încotro, se văzu nevoit să execute poruncile primite, cât or fi ele de grele, multe și umilitoare. Poate că va găsi între timp o cale de salvare sau se va milostivi Dumnezeu de el și-l va scăpa, așa cum el l-a salvat pe amărâtul acela de Dănilă. Nu era obișnuit cu munca fizică, dar frica și speranța că va primi informațiile mult așteptate l-au făcut să prindă putere.

A început prin hrănirea superbului armăsar, un exemplar cum nu-i mai fusese dat să vadă nici măcar în poze. I-a adus ovăz, mere din acelea speciale, după cum îi recomandase Zmeul. Și-a astâmpărat și el foamea cu câteva, dar nu a îndrăznit să mănânce decât din ceilalți meri. Apoi a țesălat calul cum se pricepea mai bine și a trecut la rânirea grajdului, o treabă care l-a solicitat până la extenuare. Într-un colț întunecat a observat o amărâtă de iapă, numai piele și os, zăcând ca și cum ar fi pe moarte. I s-a făcut milă, i-a adus apă de băut și ceva de mâncare. Doar de apă s-a atins, refuzând să mănânce până și din merele cu care se îndestula armăsarul cel viguros. Cu părere de rău, Vasile a trecut la măturarea curții și culesul celorlalte roade din grădină.

Un strigăt sfâșietor l-a făcut să ridice privirea spre turnul castelului, la fereastra căruia a observat o tânără cu părul lung care flutura o pânză albă și striga la el după ajutor. ”Asta să fie viitoarea nevastă a Zmeului?” se gândi Vasile, privind neputincios la zbaterea zadarnică. ”Te pomenești că-i Ileana Cosânzeana, iar cel pe care l-am înlocuit o fi fost Dănilă Prepeleac! Cred că am dat-o și eu în mintea copiilor… sau chiar trăiesc într-o lume fantastică”. Era amiază și venise momentul să-l caute pe proprietar pentru a-și ține făgăduiala, numai că Zmeul avea alte planuri.

– Mai întâi o să-i pregătești logodnicei mele o mâncare care să-i placă. Nu știu de ce refuză să mănânce și cele mai gustoase bucăți de carne proaspătă, alese special pentru ea. Poate știi tu mai bine ce preferă astfel de ființe firave și pretențioase. Ia din beciul meu tot ce poftești pentru asta, dar numai pentru ea, nu și pentru tine.

Omul și-a dat seama că Zmeul a servit-o pe fată cu carne crudă, așa că a preparat o friptură la un foc improvizat pe loc și o salată de legume tocmai culese. Nu a aflat dacă alegerile sale au fost inspirate, pentru că numai pețitorul avea dreptul să ajungă la ușa viitoarei mirese. În schimb, el a fost nevoit să se întoarcă la munca de jos, înciudat și cu tot felul de planuri care să-i mai ostoiască dorul de libertate.

va urma

Zâmbete la buchet

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Vrei să luăm masa împreună?
– Da!
– Apucă tu din partea aia și io o iau de aici.

* Ardeleanul, pe patul de moarte:
– Nevastă, cheamă-l iute pe popa care ne-o cununat!
– De ce tocmai pe el?
– No, pentru că vreau să-l iert, tu!!!

* – Mamiii, vreau să-mi spui o poveste!
– Ce spui de ”Scufița Roșie”?
– Nu-mi plaaace! Din cauza unei răsfățate neascultătoare, vânătorul ar merita mulți ani de închisoare…
– Vânătorul a făcut ce trebuia, le-a salvat pe fetiță și pe bunică din burta lupului…
– … încălcând Articolul 3 din Declarația Universală a Drepturilor Animalelor, care prevede că niciun animal nu trebuie supus actelor de cruzime.
– Dacă o iei așa, și lupul din ”Capra cu trei iezi” a încălcat legea…
– Așa e… Aici a fost încălcat și Articolul 508 din Codul Civil. Capra nu trebuie compătimită, ci decăzută din drepturile părintești, pentru că a pus în pericol viața iezilor, prin neglijență.
– Aceste legi sunt pentru oameni…
– Dacă sunt legi pentru oameni, ar trebui aplicate mamei Scufiței. Cum să-și trimită fata singură, prin pădure?

* Se aude că, la oficierea căsătoriilor, se acceptă pe lângă ”da” sau ”nu”, și ”fie ce-o fi”…

* Bunicul încearcă să facă dragoste cu bunica. Se zbate, se chinuie timp îndelungat, în cele din urmă încetează și exclamă furios:
– Dracu’ să-l ia pe Iohannis… și pe Ciucă!
– Da’ ce-au ei cu asta, Ioane?
– Cum ce?? Mi s-a întâmplat așa ceva pe vremea lui Ceaușescu?

* Când soțul meu a adormit, am decis să-i umblu în telefon.
În lista cu contacte am găsit trei numere ciudate, notate ca ”Atingere caldă”, ”Lacrimă scumpă” și ”Doamna visurilor mele”.
Eram teribil de supărată și, din gelozie, am început să sun pe rând la aceste numere, pentru a afla pe cine ascunde tăurașul meu romantic sub aceste nume.
Formez primul număr, iar mama lui ridică receptorul. S-a dovedit că numărul ”Atingere caldă” este mama lui, și numărul ”Lacrimă scumpă” îi sor-sa, iar când am sunat la numărul ”Doamna visurilor mele”, a sunat telefonul meu.
Am plâns chinuită de remușcări pentru că m-am îndoit și am gândit atât de nedrept despre soțul meu, apoi mi-am retras toți banii din cont și i-am dat lui. Când i-am spus mamei sale despre asta, aceasta s-a dus și i-a cumpărat un ceas de aur.
Când a aflat sor-sa, i-a dăruit o motocicletă ultimul răcnet. Soțul a fost foarte mișcat de această atitudine și chiar a plâns puțin.
Apoi a strâns toate cadourile, banii și bijuteriile, a băgat divorț și s-a căsătorit cu cea care era înregistrată în telefon ca ”Doru Instalatoru”.

* Un america sosit în România îl vede pe badea Gheorghe cosind și, ca să arate că știe limba română, îl întreabă cam stâlcit:
– Bade, cousesti?
Badea Gheorghe își vede de treabă și nu îi răspunde. Americanul îl mai întreabă o dată:
– Bade, cousesti?
Badea Gheorghe iar nu-i răspunde. A treia oară:
– Bade, cousesti?
La care, badea Gheorghe:
– You have an obsession, man!

* La ușa lui Bulă sună un neamț.
– Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine.
Bulă acceptă și îl culcă pe neamț în singurul pat pe care îl aveau, între el și Bubulina. A doua zi, neamțul plătește și pleacă.
– Mi se pare mie sau neamțul s-a dat la tine azi-noapte?
– Așa e!
– Și tu n-ai zis nimic?
– Păi ce, eu știu nemțește?

* Iubitul:
– Iubito, crezi că salariul meu este îndeajuns pentru tine?
Iubita, amuzată:
– Este îndeajuns pentru mine. Mă întreb doar cum vei supraviețui tu!

* În ultima vreme, eram prea stresat din cauza jobului. Șeful mi-a recomandat să merg la psiholog.
Psihologul mi-a recomandat să primesc viața așa cum e ea și să zâmbesc cât mai des.
Azi m-am dus la birou și am încercat să fiu toată ziua cu zâmbetul pe buze, mă uitam la șef și zâmbeam, mă uitam la secretară tot zâmbind, mă uitam la colegă – zâmbeam continuu, până în momentul în care m-a tras șeful deoparte și mi-a zis:
– Dacă mai vii vreodată drogat la muncă, te dau afară!

* În spatele fiecărei femei supărate e un bărbat care habar nu are ce-a făcut.

* Așa de frică îmi este de însurătoare, că am început să umblu cu femei deja măritate.

* – Ai văzut, dragă, am făcut dragoste 63 de minute.
– S-a dat ora înainte, tembelule!

* ”Se spune că cel mai bogat este vântul, pentru că oamenii aruncă în vânt iubire, bani, vorbe și speranțe.”

* O blondă:
– Sunt extrem de sexi! Când trec pe trecerea de pietoni, toate mașinile opresc!

* – Unde lucrezi?
– Nicăieri. Dar tu?
– Vizavi de tine!

* Ce sunt bărbații?
Bărbații sunt chestiile alea care umblă prin casă cu telecomanda în mână și din când în când întreabă ce este de mâncare!

* – Tatiiii, tatiiiii, a luat foc casa!
– Ieși repede afară și nu țipa, că o trezești pe mă-ta!

* – Vai dragă, dar ce mult ai slăbit! Cum ai făcut asta?
– Am ținut un regim chinezesc.
– Adică? Ai mâncat numai orez?
– Nu, dragă, am mâncat supă de pui… cu bețișoare.

* Atât am plimbat hainele de iarnă, în dulap, afară, în dulap, afară, încât au murit moliile de foame…

* Dacă nu găsiți iubirea adevărată, eu zic să căutați și la chinezi. De obicei ei au de toate…

* În restaurant, după o lungă așteptare, clientul întreabă:
– Nu vă supărați, chelnerul care mi-a luat comanda mai lucrează la dumneavoastră?

* Un avion aducea în noapte spre țară lotul Rapidului, care tocmai fusese învins cu 5-0 la Leeds.
Printre pasageri, scriitorul Eugen Barbu, care se adresează lui Rică Răducanu: ”Vezi, Rică, asta n-avem noi! N-avem răutatea englezilor! Să vă văd și pe voi că alergați ca ei, că băgați piciorul la minge ca ei!”
Impasibil, Rică i-a răspuns: ”Dar ce, nea Jeane, matale scrii ca Shakespeare?”.

* Bulișor vine de la joacă, plângând:
– Mamiiii, m-am lovit la cocoșel. Mă doare rău!
– Și ce vrei să fac eu?
– Pupă ca să treacă!
– Nesimțitule, treci imediat la tine în cameră! Nu începe și tu ca taică-tu…

* Sute de românce se întorc în țară la bețivul de acasă, deoarece amore din Italia a murit la 70 de ani…

* Când aveam 20 de ani, cei de 40 erau bătrâni, acum că am 40, cei de 20 sunt de-o seamă cu mine! 🙂

– Bulă, ai învățat tabla înmulțirii?
– Mai am o strofă!

* ”Femeile vor fi egale cu bărbații când vor merge țanțoș pe stradă, cu burtă și chelie, fiind convinse că-s sexi…

Lumea noastră de poveste

În lumea poveștilor, noi suntem de poveste,
Copiii eroilor de basm ascultă povestiri despre oameni,
Personaje cunoscute se miră de viața noastră:
Cenușăreasa nu poate crede că avem atâția pantofi sclipitori
Deși ne deplasăm tot cu două picioare,
Albă ca Zăpada află cu uimire că trecem prin ierni fără zăpadă,
Cocoșul moșului e revoltat să că semenii lui de dincoace
Nu au dreptul să aibă la ei nici măcar o punguță cu doi bani,
Scufița Roșie este îndurerată să audă că bunicile noastre sunt părăsite în Azil,
Zmeul cel fioros e stupefiat că noi nu ne mai războim cu buzdugane,
Ci am inventat arme diabolice precum bombele nucleare.
În lumea poveștilor viața a rămas la fel de colorată,
Dar noi am cam uitat de farmecul ei
Și ne complăcem în nuanțe terne,
Jinduind după vremea când treceam ușor hotarul spre lumea de basm.

Satul dintre neguri IX

continuare

Invitata păși cu sfială în curte, unde constată că zicala ”afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” se aplica invers în acest caz. Pe cât de veche și neîngrijită era poarta pe dinafară, pe atât de curate și bine întreținute arătau toate cotloanele de pe lângă căsuța cochetă. Flori din cele mai frumoase și variate se înșirau pe marginile potecuței care ducea spre pridvorul clădirii și apoi dincolo, către acareturile la fel de arătoase. Doar iarba din jur părea ceva mai înaltă decât s-ar cere, dar ăsta părea un amănunt de neluat în seamă. Sanda se pretindea o bună gospodină, având gene de moldoveancă din partea mamei, care o învățase multe secrete ale bucătăriei tradiționale și sănătoase, însă și unele munci necesare în ogradă. Cunoștințele de acest gen le-a completat cu deprinderi ardelenești, primite în timp de la soacră-sa, pentru a răspunde cu succes așteptărilor bărbatului. Trecând peste impresiile inițiale, femeia își aminti de nedumeririle pe care i le insuflase gazda, cu primele ei cuvinte.

– Sfânta Vineri?! Parcă nu-mi vine să cred… și nici să fiu așteptată într-un loc în care nici eu nu știam că voi ajunge.

Bătrâna zâmbi cu indulgență și încercă să-i înlăture nelămuririle.

– Era o vreme când oamenii obișnuiți mă cunoșteau mai bine și mă căutau adesea, dar lumea s-a schimbat și am căzut în uitare. Totuși, Dumnezeu cel bun îmi trimite în fiecare zi de vineri pe cineva care să mă ajute în treburile pe care atunci nu le pot face. De obicei e cineva din sat, dar se întâmplă să apară persoane noi, mai mult sau mai puțin potrivite treburilor casnice. Crezi că poți să-mi ții locul până după-amiază, când mă întorc de la biserică și aduc niște invitați la masă?

Femeia își aminti celebra poveste despre fata babei și fata moșneagului, iar asta îi stârni un zâmbet greu de ascuns. Curiozitatea era atât de mare încât își înăbuși repede expresia de pe chip și încuviință cât se poate de serios. Sfânta o luă atunci de mână și porniră într-o raită pentru a-i arăta tot ce trebuia să vadă, explicându-i pe îndelete pretențiile pe care le are.

– Aici sunt porcii și orătăniile pe care trebuie să le hrănești de două ori până vin, iar dincolo e grajdul cu vaca pe care n-am apucat să o mulg. Produsele pentru mâncarea lor și a noastră le vei găsi în cămară, dar ai grijă să nu rămână flămânde și nici să le îndopi. După prima tură de hrănire, te poți apuca de gătit, cel puțin două feluri de mâncare, plus aperitive și desert. În timp ce preparatele se fac pe sobă și în cuptor, ar fi bine să dai cu coasa prin curte, pentru a nivela iarba așa cum se cade.

– Aveți mașină de tuns iarbă?, îi scăpă Sandei întrebarea care o făcu pe gazdă să se încrunte.

– Nu avem decât ce aveau oamenii de pe vremuri… și era mereu bine. Așa că va trebui să te pui serios pe treabă, să tai lemne cu toporul și să reglezi focul după cum se cere la fiecare fel de mâncare. Ai mare grijă să nu arzi ceva sau să fie făcut mai puțin decât trebuie, iar când oaspeții vor lua masa, bucatele să nu ajungă pe masă prea fierbinți sau prea reci. Ca răsplată vei putea să-ți alegi ce cadou vei vrea, din darurile lăsate de Domnul pentru cei care-mi trec pragul. Spune-mi dacă e ceva neclar, pentru că se aud clopotele care ne cheamă la rugăciune, iar eu nu am întârziat niciodată.

– Trebuie să fac toate astea până la apusul soarelui?, întrebă intrigată femeia.

Bătrâna o privi aprig și îi răspunse cu severitate.

– Mai degrabă până la ujină*, când vor veni invitații flămânzi și cu poftă de bucate alese. Nu te speria de lucru, căci Cel de Sus o să fie cu tine și o să-ți dea putere, dacă ți-e deschisă poarta sufletului. Rămâi cu bine și să ne vedem mulțumiți!

Sf. Vineri a pornit cu pași vioi spre ieșirea din curte, lăsând-o pe Sanda încordată în fața unei misiuni greu de îndeplinit, cel puțin la prima vedere. Dar gândurile au început să i se așeze, cu planul de a încerca să realizeze cât poate, pas cu pas. Prin urmare, prioritar era să mulgă vaca și să ducă mâncarea animalelor, care făceau deja o gălăgie insuportabilă pentru starea ei. De la început a avut ghinion, când vita nărăvașă a dat cu piciorul în doniță, risipind aproape tot laptele muls cu atâta străduință. Apoi a fost atacată de un gâscan nesuferit, tocmai când ducea fiertura porcilor, provocându-i căderea și răsturnarea găleților cu mâncare. Greu a fost și cu crăpatul lemnelor, multe din ele fiind cu cioturi, așa că a durat ceva mai mult până și-a făcut proviziile necesare pentru soba de gătit.

La bucătărie s-a simțit mai aproape de domeniul ei, deși aprinderea focului i-a dat ceva de furcă, până s-a obișnuit cu soba și metodele de întreținere a flăcării potrivite. Regreta că nu a întrebat-o pe gazdă dacă meniul trebuie să fie de post sau de dulce, iar această omisiune îi dădea și mai mult de lucru, trebuind să mulțumească ambele preferințe. Pentru prima variantă a ales să facă ciorbă de zarzavat cu tarhon, sarmale cu ciuperci și plăcinte cu mere, iar pentru cea de-a doua, supă de pasăre – proaspăt sacrificată de ea -, cartofi cu același fel de carne la cuptor și cozonac cu nucă. La aperitive s-a gândit să pregătească o salată de verdețuri și un platou cu slănină, brânză și ouă fierte. Plămădirea aluatului pentru pâine, cozonac și plăcinte i-a făcut plăcere și, după ce l-a pus la dospit, iar pasărea la fiert, s-a gândit că-i momentul să ia coasa în mână. Nu era tocmai ușoară, dar a strâns din dinți și nu s-a lăsat până nu a nivelat iarba, cu mici diferențe pe alocuri. Aici ar fi fost de ajutor o mână de bărbat, constatare care i-a adus aminte de Vasile al ei. Dar degeaba se uita uneori de la poartă către castelul cel măreț, că nu se vedea vreo mișcare sau vreun alt semn care s-o liniștească. Privirea îi stăruia apoi spre depărtări, cu gândul la copiii lor, care probabil răbdau de foame pe undeva, în timp ce ea gătea atâtea feluri  de mâncare pentru străini. Lacrimi se pregăteau atunci să dea năvală, dar știa că nu e timp de dureri… și intra din nou în focul aprig al treburilor.

Timpul se scurgea fără îndurare, însă și munca dădea rezultate nesperate, încât se mira cum reușește să reziste cu atâta succes. La cea de-a doua etapă de muls s-a descurcat bine, la fel și cu hrănirea animalelor, semn că au început să o cunoască, să o respecte. Mai era puțin până la venirea musafirilor, vasele cu mâncare erau fierbinți și așteptau să ajungă la temperatura potrivită pentru servit, la fel ca desertul. Îi rămânea exact timpul necesar pentru a pregăti și aranja aperitivele.

La ora cinci a după-amiezii, pe poarta casei a intrat un grup de șapte femei în costume de sărbătoare, în frunte cu Sf. Vineri, care i le-a și prezentat. Prima era Sf. Luni, o tânără zâmbitoare, cu o margaretă prinsă în păr; Sf. Marți arăta mai severă din privire, Sf. Miercuri avea un chip misterios, Sf. Joi era o grăsuță mică și simpatică, Sf. Sâmbătă avea un corp subțirel de fecioară, iar Sf. Duminică purta pe cap o cunună din flori de câmp. Toate au fost amabile și i-au adus laude pentru fiecare fel de mâncare din care au gustat, dar numai Sf. Miercuri și Sf. Vineri au poftit din acelea de post.  Ospățul a durat până către seară, când au plecat mulțumite și cu complimente pentru bucătăreasă. Seara, gazda i-a oferit Sandei un pat în care să doarmă, iar somnul a cuprins-o strâns în brațele lui, după o zi de muncă mai intensă ca niciodată.

La răsăritul soarelui, s-a trezit complet revigorată, deodată cu gazda, care a invitat-o în podul casei. Acolo erau înșirate nenumărate cufere de diferite dimensiuni, culori și modele, din care a fost invitată să-și aleagă unul.

– Nu prea te-ai descurcat cu animalele și nici cu cositul ierbii, dar te felicit pentru arta de a găti și inspirația de a alege meniurile, i-a explicat Sf. Vineri. Recompensa ți-o alegi cu mâna ta, iar Dumnezeu te va îndruma după merit. Care din aceste sipete crezi că ți se cuvine?

Sanda era uimită de frumusețile care o înconjurau, dar și-a amintit învățătura din povești prin care alegerile cele mai fericite sunt alea care nu par prea atrăgătoare ca aspect. Pe acest temei a arătat către un cufăr mai modest, pe care a fost invitată să-l deschidă.

– Știu că nu ai casă, așa că e mai bine să vezi aici ce ți se cuvine, poate îți va fi de folos în drumul spre căutarea celor dragi.

Femeia a ridicat cu emoție capacul și o satisfacție mare i s-a putut citi pe chip.

* Ujină – Moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei.

Resorturi

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Vecine, iar te-a pus nevasta să speli geamurile?
– Nu râde, băi, că și ea m-ajută când spăl vasele!

* Două blonde, citind ”Codul bunelor maniere” discută:
– Uite, fată, ce scrie aici: ”În societate trebuie să afișați un comportament decent”. Ce înseamnă asta?
– Nu știu, fată, dar de cenți să fie ei, noi suntem de euro și dolari!

* Mai multe femei se întâlnesc la o bârfă și o cafea. Una dintre ele spune:
– Țin două regimuri în același timp.
Celelalte, contrariate:
– De ce? Cum vine asta?
– Doar cu unul nu-mi ajunge mâncarea.

* – Auzi, nevastă-ta face fasole?
– Da, dar doar bătută.

* VIAȚA DE PENSIONAR:
I – Câte zile are o săptămână?
R – 6 sâmbete, 1 duminică.
I – La ce oră se culcă un pensionar?
R – La trei ore după ce a adormit în fotoliu.
I – Care este cea mai mare teamă pentru pensionari?
R – Că nu au destul timp pentru a face tot ce și-au propus!
I – Cum se descrie cel mai bine pensionarea?
R – O pauză care nu se mai termină!
I – Care este cel mai mare avantaj de a merge la studii ca pensionar?
R – Dacă lipsești de la cursuri, nimeni nu îi anunță pe părinți!
I – De ce un pensionar spune că nu regretă munca, ci numai pe cei cu care a muncit?
R – Este prea politicos pentru a spune adevărul.
I – Ce face un pensionar într-o săptămână?
R – De luni și până vineri: nimic. Sâmbătă și duminică, restul.

* Întrebare:
– De ce e bine ca într-un avion să stai pe locurile din față?
Răspuns:
– În cazul prăbușirii, căruciorul cu băuturi mai trece încă o dată pe lângă tine…

* – Știți ce făceam eu înainte să mă însor?
– Ce?
– Orice voiam!

* – Îmi dai și mie o poză cu tine?
– Vezi că am la profil.
– Dar acolo e una cu o casă.
– Bate la ușă, sunt înăuntru…

* Vaslui, tărâmul legumelor.
Seara, bărbații sunt varză; dimineața, femeile sunt vinete.

* Dacă ți-ai luat miel, aruncă-i o minge.
Dacă o aduce înapoi, nu-l mânca…

* În caz de conflict militar, ar trebui trimiși pe front cei cu pensii speciale, ca să și le apere, pentru că ei sunt considerați superoameni, care mănâncă cu 10 guri.

* Merge o băbuță pe calea ferată. Din urmă, se apropie trenul fluierând. Băbuța, fără să se întoarcă:
– Fetele cuminți nu întorc capul când sunt fluierate…

* – Doamnă, vă rog să nu mai veniți cu domnul în așa stare… E a patra oară în luna asta când îl văd mort de beat.
– Îmi cer scuze, dar când îi treaz nu vrea să mai vină…

* Viața sexuală echilibrată e atunci când ea nu vrea, dar nici ție nu-ți trebuie…

* Azi-noapte am rezistat la 3 partide de sex…
La a patra, pentru că voiam să dorm și eu vreo două ore, am bătut în țeavă.

* Sfatul unui tată către fiica lui:
– Draga mea, ai 32 de ani, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți. Dacă nu știi cum, întreab-o pe maică-ta.

* – Ce dulce ești! Arăți ca viitoarea mea greșeală.

* O blondă îi spune altei blonde:
– Dacă ghicești câți covrigi am la spate, ți-i dau pe amândoi…
– Trei.

* Un tânăr intră într-o farmacie și strigă supărat peste rând:
– Toate prezervativele pe care le-am cumpărat de aici s-au rupt. Nu sunt bune!
Un bătrân, aflat și el în farmacie, zice:
– Are dreptate băiatul! Și ale mele, toate se îndoaie!

* Se spune că femeile frumoase sunt măritate, iar cele inteligente sunt singure.
Eu acum nu știu ce să fac: să rămân frumoasă sau inteligentă?

* – Hai să cumpărăm o vodcă și să o amestecăm cu suc.
– De care suc?
– Gastric.

* Femeia frumoasă se cunoaște de dimineață. Aia afurisită… în orice moment al zilei.

* Într-o relație, unul dintre ei e mai nervoasă, fără motiv.

* Pe o stradă întunecată, un tip întreabă o doamnă:
– Ați văzut cumva vreun polițist pe aici?
– Nu, nu am văzut…
– Atunci, dați-mi poșeta!

* Un mecanic auto demonta chiulasa motorului unei mașini scumpe, când zărește un chirurg binecunoscut intrând în atelier. Mecanicul l-a strigat:
– Hei, doctore, pot să-ți pun o întrebare?
Chirurgul, puțin surprins, se apropie de mecanic. Acesta se ridică, își șterge mâinile și întreabă:
– Doctore, uită-te la acest motor, îi deschid inima, îi scot pistoanele, îi scot valvele, repar stricăciunile, apoi le pun la loc și, când termin, merge ca nou. Atunci cum se face că eu am un salariu mic, iar dumneata câștigi bani grei făcând, practic, același lucru?
Chirurgul a zâmbit și i-a șoptit:
– Încearcă să faci asta cu motorul pornit.

* Șase evrei au schimbat lumea:
Moise – când a spus că ”Legea e totul”.
Iisus – când a spus că ”Iubirea e totul”.
Spinoza – când a spus că ”Natura e totul.
Marx – când a spus că ”Banul e totul”.
Freud – când a spus că ”Sexul e totul”.
Și Einsten – când a concluzionat că ”Totul e relativ”.

* – Tati, ce este o ciocănitoare?
– O privighetoare după ce s-a măritat.

* ”Azi, avem influenceri, bloggerițe, creatori de conținut și freelanceri. Pe vremea lui Ceaușescu, ăstora li se zicea la grămadă: terchea-berchea”.

* – Care e rolul hârtiei igienice în 3 straturi?
– Unul trebuie depus la ANAF.

* Femeia trebuie schimbată din 2 în 2 ani. Mereu apar modele noi. 🙂

* Vine un sol turc la poarta lui Ștefan cel Mare. Un străjer fuge repede să-l anunțe pe domnitor.
– Mărite, la poartă e un sol turc care vrea să vă vorbească!
– Și ce vrea?, întrebă Ștefan.
– Nu știu, a spus doar că ”Vreau cu Măria Sa!”
– Asta nu se poate! Orice s-a întâmpla, dar pe Măria mea nu i-o dau nici în ruptul capului!

* Apreciază bărbatul care, deși lucrează foarte mult, își face timp să te și înșele!

* Era odată un bărbat care vorbea doar cu o fată pe messenger! Cu celelalte 40 vorbea pe WhatsApp.

* Elon Musk a fost întrebat de un jurnalist:
– De ce mai munciți? Aveți 148 de miliarde de dolari. Ce vă mai trebuie de munciți așa, toată ziua?
Elon Musk i-a răspuns:
– Ai fost vreodată la Bran? Să știi că nici eu nu am fost, dar când voi merge va trebui să îmi fac singur autostradă. Și la ăia costă kilometrul 30 de milioane…

* Gripă aviară la curcani?! Septicemie hemoragică la păstrăvi?!
În schimb, greierii și larvele de bălegar plesnesc de sănătate!

* O femeie frumoasă are și un pic de burtică; dacă nu are, ori e bolnavă, ori nu știe să gătească!

* Îndoieli
”A-ntârziat nevastă-mea…
La o vecină, la cafea;
Aș vrea s-o cred, dar mi-e cam greu,
Căci la vecină… am fost eu!”

Racolțisme (6)

* Dacă te trezești că dimineață îți răsună în minte o melodie, înseamnă că subconștientul ți-a dansat pe ritmul ei în timpul somnului.
* Iubirea e ca un vis: trebuie să te piști și numai dacă nu simți durere înseamnă că te-a molipsit.
* Bucură-te de bucuriile celor din jur și astfel vei învăța să-ți găsești propriile bucurii.
* Deși dragostea nu se poate cumpăra, sunt destui din aceia care se mulțumesc cu simularea ei.
* Când afirmi că ți-e frică doar de Dumnezeu, nu uita că încă trăiești pe lumea asta, a oamenilor care te judecă.
* Atunci când îmi tot spui ce gândești despre alții, pot să presupun ce părere ai și despre mine.
* Poți să obții profit din orice, doar când îți vinzi sufletul vei ieși întotdeauna în pagubă.
* Cel mai temeinic sfat e acela care îl dai prin exemplul personal, nu doar prin cuvinte.
* Există oameni și oameni, dar poți întâlni și oameni adevărați.
* Nici măcar meteorologii nu pot anticipa cu exactitate vremea, însă toată lumea se pricepe să prezică vremurile.
* Pentru a nu ajunge să numeri caloriile din farfurie, începe prin a-ți număra îmbucăturile de la masă.
* Stau și mă întreb care au fost ”vremurile bune” despre care tot se pomenește. Pentru că dintotdeauna ne-am plâns cât de greu o ducem.
* Cu cât e mai mare dragostea, cu atât se termină mai repede. Ca orice lucru valoros din viață.
* Ideile se aseamănă cu păsările, așezându-se doar în mințile care au crengi primitoare.
* Într-o societate în care aparențele sunt preponderente, adevărul poate deveni un inamic de neiertat.
* Florile sunt cele mai frumoase creații pe care natura a reușit să le modeleze.

Satul dintre neguri IX

Sanda și Vasile au parcurs ultima etapă a traseului în ritm alert, dar și cu grijă mare să nu se piardă unul de altul. Femeia își ținea bărbatul de mână, acesta era cu ochii pe Păcală, în timp ce ultimul era cu ochii în patru și urechile ciulite la orice zgomot. Nu era timp de pierdut și nicio deviere permisă, iar această determinare i-a ajutat să ajungă în timpul planificat la ieșirea din atmosfera care-i înfiora. Bucuria părinților a fost anihilată în bună parte de constatarea că acolo nu și-au regăsit copiii, după cum speraseră la fiecare pas și în fiecare clipă a drumului.

– Nu trebuie să disperați, i-a sfătuit ghidul. E foarte posibil să ajungă până la răsăritul soarelui, ori să fie undeva pe aproape, așteptând la rândul lor să se lumineze de ziuă. Oricum, e bine să așteptați aici până răsare soarele, așa cum sunt sigur că o să facă și ei. Eu mi-am îndeplinit misiunea, e timpul să ajung acasă, dar presimt că o să ne mai vedem.

– Cum așa?, s-a răstit Sanda. Ne lași aici, în întuneric, despărțiți în două și într-un loc plin de primejdii?

– Aici nu e niciun pericol și e locul ideal să vă reîntâlniți, s-a justificat Păcală. Pe de altă parte, trebuie să ajung la timp în gospodăria mea și să-mi hrănesc sufletele din ogradă. Nici nu știți cât mă ceartă dacă zăbovesc mai mult decât era planificat. Rămâneți cu bine și bucurați-vă de cel mai frumos sat din lume. Depinde doar de voi cum o să treceți prin experiențele care vă așteaptă la fiecare casă.

Tânărul nu mai așteptă să audă comentariile critice care au urmat din gura ambilor soți, ci se pierdu pe o potecuță strâmtă, numai de el știută. Înciudată, femeia a simțit nevoia să se descarce pe soț, că prea s-au strâns multe în sufletul ei.

– Ei poftim, ăsta e omul pe care l-ai ales să ne conducă spre nicăieri. Și asta n-ar fi mare necaz, dar ne-am pierdut copiii, în timp ce el o zbughește spre căsuța lui. Dacă o fi având așa ceva, ținând cont că mai tot timpul umblă hai-hui.

Vasile era pregătit să se dezvinovățească, însă o voce gravă întrerupse această polemică.

– Buhu-hu-hu, oameni mari și buni de plisc.

Au tresărit deodată, căutând să-și dea seama de unde se au aceste cuvinte, însă nu puteau distinge nimic.

– Degeaba vă uitați, nu aveți cum să mă vedeți. Dar eu vă văd și am ascultat cearta pentru copii.

Tot Sanda a fost cea care și-a exprimat nedumerirea.

– Ne-ai urmărit de multă vreme? Ce vrei de la noi și cine ești? Să știi că nu avem bani și nici mâncare ca să ne jefuiești.

– Asta-i bună, răspunse vocea, de undeva de sus. Mai degrabă aveți nevoie de ajutor, pentru că sunt în măsură să vi-l ofer. Deși sunt o simplă bufniță, pe o ramură din pomul de lângă voi.

Pentru cei doi rătăcitori, această afirmație părea cu totul neverosimilă, mai degrabă un motiv de teamă decât de uimire.

– O bufniță care vorbește?!, interveni Vasile. Lasă gluma și arată-te, străine, dacă pretinzi că vrei să ne ajuți.

Un fâlfâit le atrase atenția și astfel au putut vedea cum o pasăre cu aripi mari se roti o dată în jurul lor, după care a revenit pe locul inițial.

– M-am arătat, dacă asta v-a fost de folos. Dar mai bine să nu pierdem vremea, că imediat se luminează și trebuie să merg la culcare.

Femeia era complet derutată, privea spre acel arbore și apoi spre bărbatul ei, îngăimând:

– Ce tărâm mai e și ăsta? Dacă păsările au grai omenesc, înseamnă că și ielele tale au fost reale.

Apoi se adresă bufniței, încă având o nuanță de neîncredere.

– Ziceai că ne poți ajuta…, cum anume?

– Așa ne mai înțelegem. Bine că ați scăpat de păcăliciul acela care umblă numai după câștiguri mari. Eu, în schimb, mă mulțumesc cu ceva de mâncare, o viețuitoare delicioasă sau altă cărniță pe care o găsiți pierdută prin geanta aceea sclipitoare.

– Ți-am spus că nu mai avem nimic, că venim de departe și am trecut prin multe. Mergem mai târziu în sat și o să-ți aducem ce găsim mai bun, îi promise într-un suflet Vasile. Doar spune-ne dacă ai văzut cumva o fetiță și un băiat, rătăcind prin pădure.

– Văd că sunt urmărit de ghinion în această noapte, însă tot o fire generoasă rămân. Copiii voștri au ieșit din ceață la capătul celălalt al satului.

– Oooh, ce bine! Vai, ce rău!, nu reușea să se decidă femeia. Trebuie să mergem spre ei, neîntârziat.

– Mergem pe lângă pădure… și pornim chiar acum, adăugă Vasile cu înfrigurare.

– Nu v-aș sfătui, mai ales că încă-i noapte, veni replica păsărească. Nici ziua nu e bine, pentru că jivinele ies adesea să-și caute prada și prin lizieră. Rămâne să străbateți satul ziua, iar ei vor face la fel. S-ar putea să vă întâlniți cu bine, dacă sunteți vrednici și aveți răbdare. Țin legătura cu voi, oriunde o să vă aflați pe întuneric, pentru ca să ne ajutăm reciproc. Mă mulțumesc și cu un puiuț de găină sau altă orătanie, numai prospătură să fie.

Acestea fiind zise, bufnița și-a luat zborul greoi, ca de pasăre bătrână pe care au început să o lase puterile. Bărbatul și femeia au rămas îngândurați, încercând să înțeleagă sfaturile pe care tocmai le-au primit de la o sălbăticiune.

– Cum adică dacă suntem vrednici și avem răbdare?, întrebă retoric Vasile. Doar nu suntem nelegiuiți și impulsivi, venim de la oraș, unde oamenii sunt amabili și săritori. Slavă cerului că că se vede răsăritul și putem să o luăm din loc.

Sanda nu mai așteptă continuarea retoricii lui Vasile și porni hotărâtă prin iarba care o răcorea cu roua ei fină. Bărbatul nu voia să rămână mai prejos, așa că o urmă fără să pregete, cu gândul că vor găsi curând oameni normali și locuințe obișnuite, în care să poată mânca ceva, aflând și vești care le-ar putea fi de folos. Prima casă care le ieși în cale era una modestă, cu o poartă de lemn învechit și năpădit de buruieni.

– Hai să încercăm aici, pentru a cere găzduire și oarece de-ale gurii, a sugerat femeia. Sătenii săraci sunt de obicei ospitalieri, își împart pâinea cu trecătorii rătăciți, iar îndrumările lor ne-ar prinde bine.

Bărbatul strâmbă din nas, în timp ce ochii îi erau fixați pe o clădire ca un castel, ceva mai departe, dar foarte impresionantă.

– Eu cred că-i mai bine să mergem la vila aceea mare, unde o fi locuind primarul. Acolo putem afla mai multe și vom primi sprijin concret în căutările noastre.

– Ai înnebunit iară, îl mustră nevasta. Îți stă capul numai la proprietăți sofisticate, după cum s-a văzut și când ți-ai cumpărat mașina aceea scumpă. Eu intru aici, orice-ar fi, iar tu te poți duce să bați la porți înalte, cu primejdii pe măsură.

– Hai că nu mai suntem în pădure, draga mea. Ce probleme am putea întâmpina? Dacă nu ne place gazda, ne luăm rămas bun și am plecat, după care ne întâlnim mai încolo și facem schimb de informații.

Era tare încăpățânat omul ei, dar nici Sanda nu se lăsa. Așa că nu l-a mai certat în mijlocul drumului, deși nu se vedea țipenie de om care să-i judece.

– Du-te la castelul acela fandosit, dar dacă nu-ți răspunde nimeni, vino numaidecât aici. Iar dacă ai noroc, ne revedem peste vreo două ceasuri, tot pe drumul ăsta.

Vasile arăta mulțumit de propunere și a pornit hotărât spre măreața clădire, în timp ce Sanda bătea cu nădejde la portița modestei așezări. A durat ceva până a apărut cineva să descuie, după care s-a văzut cu o femeie în vârstă, dar cu ochii vibrând de tinerețe și corpul de agilitate. Era îmbrăcată într-un costum popular ca nou, care-i amintea de cel al lui Păcală, iar vocea i s-a făcut auzită blând, ca o adiere de vânt.

– Intră, draga mea. Te așteptam și ți-am pregătit tot ce ai nevoie.

Musafira a rămas uluită să audă aceste cuvinte, însă și-a găsit prezența de spirit să se prezinte:

– Numele meu este Sanda și nu pricep ce vreți să spuneți.

– Eu sunt Sfânta Vineri și o să-ți explic imediat.

va urma

Pentru toate gusturile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – De ce nu sunt stâlpii roșii?
– Că i-ar mânca oamenii cu brânză.

* O mamă tânără sună la salvare:
– Alo, copilul meu a mâncat nisip. I-am dat să bea apă. Ce trebuie să fac mai departe?
– Nu-l lăsați să se apropie de ciment!

* Erau odată două baloane în deșert. Un balon îi spune celuilalt:
– Uite un cactusssssss…

* Un pompier merge la școala lui Bulă pentru a le vorbi elevilor despre incendii:
– Care sunt pașii de făcut în caz de incendiu?
Bulă răspunde:
– Pași mari!

* Un client intră într-o bancă:
– Am fost anunțat că sunt fonduri insuficiente, atunci când am verificat cardul. Aș vrea să știu dacă se referă la contul meu sau cel al băncii.

* Sexul, după matematicieni, este ecuația perfectă:
Femeia ridică membrul la maximă putere, îl închide între paranteze, îi extrage factorul comun și-l reduce apoi la expresia minimă.

* – De câte feluri sunt ionii?
– De patru: pozitivi, negativi, beți și Ion Iliescu.

* Știați că tancurile Leopard consumă 720 litri de carburant la suta de kilometri?
Dar se pare că amprenta de carbon e doar pentru idioți.

* Simona… o fată bătrână ce lucra la o benzinărie din Călărași, este răpită într-o noapte…
Trei zdrahoni mascați au prins-o în brațe, i-au pus călușul în gură și au aruncat-o pe bancheta din spate a unui jeep imens cu geamuri fumurii!
– Ascultă-mă bine, femeie!, spuse unul dintre ei… și începe să-i explice: ai două opțiuni.
1 Coborâm din mașină, intrăm în birou, deschizi seiful, golim conținutul și scapi fără nicio zgârietură. Sau:
2. Ne plimbăm prin tot Călărașul și vom face dragoste non-stop cu tine, până când se va epuiza benzina.
Ai înțeles?
Simona, cu ochii înlăcrimați, a încuviințat de mai multe ori din cap că a înțeles.
– Acum, îți voi da jos călușul și, fără smiorcăieli, spune unde mergem!
– La pompa 3, să facem plinul de benzină!

* MARE CONCURS INTERNAȚIONAL
Cine poate, timp de șapte minute, să calce o cămașă, să mănânce o pâine și să i-o tragă unei femei?
NEAMȚUL: se apucă cu grijă să calce cămașa, după care vede că nu mai e timp, mușcă o dată din pâine și se dă bătut.
RUSUL: se apucă de femeie, i-o trage, apoi mai are timp să mănânce o jumătate de pâine și se scurge timpul.
ROMÂNUL: pune femeia să calce cămașa și, în timpul ăsta, i-o trage mâncând în același timp pâinea.
Câștigătorul e românul!
NEAMȚUL: ”Noi muncim și încercăm să ne facem treaba cât mai bine, apoi, dacă mai e timp, mâncăm și, dacă mai e timp, ne distrăm”.
RUSUL: ”Noi mai întâi ne distrăm, apoi, dacă mai e timp, mâncăm și, dacă mai e timp, muncim”.
ROMÂNUL: ”Noi dacă nu i-o tragem ăluia care muncește, nu putem mânca o pâine”.

* O soție își iubește mai mult soțul decât copiii. Aceștia pot fi lăsați noaptea la o vecină, pe când soțul, nu.

* – Măi Ițic, am auzit că toți banii tăi îi dai la săraci.
– Exact.
– Păi și din ce trăiești?
– Din dobândă!

* – Ai grijă, să nu te combini cu o farmacistă.
– De ce, tată?
– Pentru că astea nu dau nimic fără rețetă.

* Propun interzicerea aparatelor și dispozitivelor de combatere a insectelor. Ne iau mâncarea de la gură.

* Un grup de turiști români făceau turul orașului Praga. La un moment dat, ghidul spune:
– În acest moment trecem pe lângă o renumită berărie pragheză.
Din mulțime se aude vocea lui Bulă.
– Și de ce, mă rog frumos, trecem pe lângă?

* – Ce faci, idiotule?!
– Îți deschid ușa, pentru că sunt un gentleman, iubirea mea!
– Dar sunt pe WC, nesimțitule!
– Ție nimic nu-ți convine…

* Am găsit un gândac de bucătărie în baie. L-am luat și l-am dus în bucătărie. M-am gândit că s-a rătăcit.

* Au ăștia de la Catena niște reclame, parcă te simți prost că ești sănătos…

* Mulți cred că eunucii au fost folosiți în istorie doar la păzit domnițe. Imperiul Bizantin, spre exemplu, i-a folosit mai mult de 1000 de ani în principal ca funcționari publici.
Motivele erau destul de evidente. Nu puteau să aibă copii și familie, deci nu mergea cu nepotismul și nici cu căsătorii din interes. Nu puteau ajunge nici pe tron, deci asta le limita ambițiile cât și gradul de coruptibilitate.
Că na, e mai greu să fii coruptibil dacă n-ai cui să lași moșie.
Ce încerc să zic e că avem o soluție anticorupție foarte la îndemână.

* ”Primăvara în Vaslui:
– Ce ai la spate?
– Un toporaș”.

* Cumpăr mulgătoare profesională pentru lăcuste și angajez ciobani pentru greieri.
Ofer cazare, țigări și o supă de cărăbuși pe zi. Rog seriozitate.

* O blondă la vulcanizare:
– Cum ai reușit să spargi pneul în halul ăsta, întreabă muncitorul.
– Am călcat pe o sticlă!
– N-ai văzut-o?
– Nu, tâmpitul dracului o avea în buzunar!

* Armata va fi din nou obligatorie, că prea s-au înmulțit bărbații bătuți de femei.

* În România, lupta anti-corupție e un fel de pescuit sportiv: i-au prins, i-au arătat, le-au făcut poze și le-au dat drumul!

* Niciodată n-ai să vezi rață înecată și femeie care să tacă!

* Ana țipă la Manole, în timp ce acesta o zidea:
– Manole, dobitocule, îmi murdărești rochia!
– Las’ că-ți vine beton!

* O soție bună te lasă să lingi crema de pe petalele mixerului, când face prăjituri.
Una care te iubește, oprește mixerul înainte…

* După multe încercări de a face sex, baba își consolează moșul:
– Stai liniștit, cel puțin s-au revăzut!

* Cele mai dragi mi-s femeile care, în timp ce le dai jos chiloții, te întreabă: ”da’ ce vrei să faci?”

* Pentru prima dată în istorie, cursul cepei a depășit cursul euro și al dolarului!

* Ardeleanca și ardeleanul în pat:
– No, dragul meu, încet dar sigur am ajuns la concluzia că ducem lipsă de același lucru!

* – Vezi, mă Gheorghe, că la tăț ne crește?
– Ce, mă Ioane?
– Păi, lor salariile și nouă impozitele. Da’ nu ne-o lăsat pă dinafară.

* Cel mai înalt grad de concentrare al unui ardelean se înregistrează atunci când toarnă pălincă din damigeană în sticlă, fără pâlnie.

* ”Bărbații bine dotați nu trebuie să mai aducă flori!”
Semnat, o doamnă!

* Un inspector de la Fisc vine la sinagogă în control, se uită pe registre și concluzionează către rabin:
– Domnule, veniturile dumneavoastră sunt mici și impozitul la fel. Cum reușiți să trăiți cu niște încasări atât de slabe.
– Noi reciclăm TOTUL și ne mulțumim cu puțin.
– Chiar totul?
– Totul.
– Și picăturile de la lumânări?
– Da, le strângem și le trimitem la fabrica de lumânări și, din când în când, ne trimit câte o lumânare.
– Bineee. Și firimiturile de la masă le reciclați?, întrebă agentul în zeflemea,
– Da. Le strângem și le trimitem. Din când în când primim o pungă de pesmet.
– Buuun. Da’ cu pieile de la prepuț de după circumcizie ce faceți? Și pe ele le reciclați?
– Da. Le strângem, le trimitem la Fisc și, din când în când, ne trimit câte-un pulică, așa ca dumneavoastră, să ne controleze!