Dacă ești expertă-n ciorbă,
Dar aspect de divă n-ai,
Vei vedea, nu-ncape vorbă,
Că vei cuceri mulți crai.
Satul dintre neguri XXIII
continuare
Adi ar fi avut de pus multe întrebări, însă nu îndrăznea să-l deranjeze tocmai pe cel căruia se rugase cu multă credință de când l-au întâlnit prima oară. În schimb, Bianca nu avea nicio inhibiție și se adresă cât se poate de natural bătrânului care pășea în față.
– E adevărat că ești Dumnezeu?, întrebă fetița cât se poate de firesc.
Omul surâse fără să se se întoarcă și îi răspunse la fel de binevoitor ca până acum.
– Am mai multe nume, iar cel spus de tine e unul dintre ele. Mă crezi?
– De ce să nu te cred? Doar nu știu cum îi vei ajuta pe copiii aceia părăsiți, dacă i-am lăsat în mijlocul pădurii.
– Nu trebuie să fiu de față mereu pentru a sprijini pe cineva, dar am să mai trec pe la ei pentru a-i învăța să se descurce singuri. Copiii sunt întotdeauna prioritatea mea, la fel și oamenii necăjiți.
Fratele prinse curaj și își exprimă o nedumerire:
– Cum de nu te-am văzut până acum, Doamne? Nu umbli și dincolo de acest sat?
– Ehee, băiete, umblu pe tot Pământul, dar numai pe acest tărâm mai sunt recunoscut, pentru că și oamenii sunt altfel, de la cel mai sărac cu duhul și până la boieri, împărați și zmei. Toți își au rostul în acest loc, însă dreptatea și adevărul înving întotdeauna.
– Și totuși, am văzut atâtea nedreptăți în care unii sunt bogați fără să merite, iar mulți din cei buni rămân săraci, remarcă băiatul ca un fel de reproș.
– Lumea e complicată și e nevoie de o viață întreagă să o înțelegeți, și atunci numai dacă ai fost atent la învățămintele ei, le zise Dumnezeu. Sunt sigur că dacă ar fi să alegi între bogăție și fericire, ai vrea-o pe cea din urmă. Pe multe drumuri umblă Dracul cu sacul plin de aur, ca să le ia mințile celor nevrednici. Aceștia acceptă averi nemeritate, dar mai curând sau mai târziu își vor da seama că au făcut alegerea nepotrivită, adesea prea târziu să se îndrepte… Uite că am ajuns acolo unde voiam să vă aduc, nu-i așa că-i minunat?
Adi nu regretă deloc când discuția cu Creatorul s-a întrerupt brusc, deoarece în fața lor se ivise ca din senin o dumbravă atât de frumoasă de ziceai că face parte dintr-un paradis ascuns. Această senzație era întărită și de patrupedul fantastic care păștea în fața lor: un cal alb superb cu un corn ascuțit în frunte.
– Ăsta pare că e un ”Inoroc”, exclamă fascinată Bianca. Nu credeam să văd vreodată așa ceva!
– Inorog îi zice și nici eu nu știam să existe cu adevărat, a răspuns la fel de uimit fratele.
– Poftiți mai aproape și îl mângâiați, dacă vreți, i-a îndemnat Domnul. E blând și îi plac copiii cuminți ca voi.
Cei doi frățiori n-au așteptat să fie invitați de două ori, s-au postat de-o parte și de alta a calului cu corn lung, mângâindu-i pielea catifelată și părul mătăsos. Inorogul i-a privit cu ochi blânzi și a clipit de plăcere la fiecare atingere.
– E calul tău?, a întrebat Bianca cu admirație.
– Doar eu știu de el, iar acum și voi, i-a răspuns Dumnezeu cu voce domoală. Nu e un cal ca oricare, după cum se și poate vedea, ci unul fermecat.
– E normal, doar e unul de basme, a remarcat Adi. Cred că-i mai iute ca oricare altul din lume.
– Mai iute ca Timpul, dragi copii. Pentru că el nu parcurge distanțe în kilometri, ci în timp. Aveți prilejul de a trăi o experiență cum nu a mai avut nimeni, dacă nu vă temeți să-l călăriți.
– Cuuum?! Adevărat?!, au întrebat deodată frații.
– Desigur. Vă urcați pe el și îl loviți ușor cu palma pe partea dreaptă, dacă vreți să călătoriți în viitor, și pe partea stângă dacă doriți o întoarcere în trecut. Câte o atingere pentru fiecare an de parcurs.
Bianca și Adi s-au privit încurcați, după care au exclamat:
– În trecut!, a zis fetița.
– În viitor!, spuse băiatul.
– Văd că nu v-ați pus de acord, de aceea vă sugerez să reflectați la ce motive aveți fiecare să alegeți direcția. Trebuie să știți că nu vă puteți schimba trecutul, iar viitorul vostru e mai bine să nu-l știți. Poate vreți să aflați altceva…
După un minut de reflecție, Bianca a fost cea care a venit cu propunerea inspirată.
– Doamne, am vrea să vedem cu ochii noștri cum s-au descurcat prietenii pe care i-am lăsat astăzi singuri.
– Foarte bună alegerea ta, copilă!, a spus cu mulțumire Dumnezeu. Ia să vedem dacă puteți să vă urcați pe spinarea inorogului.
Și Adi a fost încântat de alegerea surioarei lui, iar calul s-a aplecat să le facă urcarea mai ușoară. Băiatul s-a așezat în față, ținându-se bine de coama deasă, în timp ce Bianca a luat loc în spatele lui, prinzându-l strâns de mijloc. Dumnezeu i-a binecuvântat și i-a dat fetiței o bucățică de metal triunghiulară.
– Ia-o cu tine și îi vei găsi rostul, i-a spus el înainte de a îmboldi inorogul la drum.
Calul a luat-o la galop și în scurt timp s-a ridicat lin în slăvi, de parcă ar fi avut aripi invizibile. Satul dispărea rapid dedesubt, în timp ce ajungeau deasupra norilor albi și pufoși, călcând pe ei ca pe o pajiște aburită. Nici măcar vântul nu îi deranja prea tare la acea înălțime, de parcă ar fi zburat într-un alt spațiu, protejat de un scut miraculos. Senzația era atât de plăcută, încât amândoi au chiuit de bucurie, dorindu-și să o țină multă vreme tot așa. Dar inorogul a coborât curând cu picioarele pe pământ, aterizând la fel de lin în apropierea unei fântâni. Acolo au putut vedea un tânăr arătos care dormea cu capul așezat în poalele unei fete frumoase.
– Zece ani am cerut să înaintăm în viitor, i-a spus Adi surioarei. Mă întreb dacă cei doi sunt frații pe care-i căutăm.
Au descălecat tot cu ajutorul binevenit al calului fermecat și s-au apropiat de tânăra care-i privea cu uimire.
– Voi sunteți cei cu care ne-am întâlnit în pădure, cu mai mulți ani în urmă?, a întrebat băiatul.
– Nu știu despre ce vorbiți, însă acest viteaz a promis că-mi salvează viața de balaurul căruia i-am fost promisă ca jertfă. Altfel nu dă voie nimănui să ia apă din fântână, iar oamenii vor muri de sete.
De parcă ar fi fost auzită, se auzi imediat un urlet înspăimântător ce răzbătea din interiorul pământului. Pe fată o cuprinse o teamă mare și îl trezi imediat pe voinic, care își pregăti arcul și săgețile. În momentul când balaurul își scoase capetele monstruoase, începu să tragă în fiecare, provocându-le moartea. Așa s-a întâmplat cu primul, al doilea, al treilea… dar când să-l țintească pe cel de-al nouălea, observă că săgeata nu mai avea vârful de oțel. Pericolul era mare pentru toți, când Bianca și-a amintit de obiectul metalic oferit de Dumnezeu și i-l puse voinicului în mână. Exact la timp pentru ca acesta să-l așeze la locul potrivit și să ucidă complet sălbăticiunea.
– Mulțumesc pentru ajutor, copii îndrăzneți și binefăcători, le-a spus tânărul. Fără voi nu aș fi putut salva fata împăratului și elibera fântâna de stăpânirea monstrului. Dar ce vânt vă aduce în acest loc, fără părinți sau alt ocrotitor?
– Dacă tu ești băiatul cu care am împărțit o pâine când erai copil mic ca mine, ar trebui să-ți amintești, l-a încercat Bianca. Erai în pădure cu sora ta mai mare…
– Nu se poate!, a exclamat uluit voinicul. Nu voi uita niciodată gustul celei mai bune turte din care am mâncat… și nici pe voi. Dar cum se face că nu ați crescut deloc?
– E o poveste mai greu de crezut, răspunse Adi. Suntem doar în trecere, să vedem cum v-ați descurcat de atunci.
– Eu sunt bine, bătrânul acela mi-a făcut un arc și un laț din două fire de păr ale surorii mele. De atunci am tot vânat și m-am luptat cu răutățile, dar soră-mea m-a trădat de mai multe ori, dornică de înavuțire. Acum e singură și cred că regretă.
Au stat de vorbă o bună bucată de vreme, povestindu-și prin ce au trecut, după care s-au despărțit cu alte îmbrățișări. Adi și Bianca s-au urcat din nou pe inorog, mulțumiți că măcar băiatul acela a ajuns un om deosebit și un viitor împărat, după cum merita. Calul fermecat i-a readus în același loc, unde îi aștepta Maia și măgărușii, dar fără să-l mai vadă pe Dumnezeu. Imediat a dispărut și miraculosul patruped, călător în timp, lăsându-i cu neprețuitele amintiri.
Nestăvilitul umor
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* În cuplu se face totul în doi:
– Ea decide, tu accepți
– Ea vorbește, tu asculți
– Ea greșește, tu îți ceri scuze.
* Când mă gândesc că vine triunghiul depresiei: 14 februarie, 1 martie, 8 martie, găsesc justificate cele 44 de pahare…
* Spaima copilăriei era propoziția: ”Hai, scoateți o foaie de hârtie!…”
* Azi-dimineață, 3 femei se băteau pe stradă. Am ieșit așa, în chiloți, și m-am băgat între ele, să creadă lumea că se bat pentru mine.
* Nu înțeleg de ce unele persoane sunt împotriva căsătoriei…
E chiar așa de greu să faci ce-ți spune nevasta?
* – Ce faci pe 14 februarie?
– Aștept să vină 15…
* Când ești acasă, toate drumurile duc la… FRIGIDER!
* Singura care mă caută de trei ori pe zi, dimineața, la prânz și seara… e FOAMEA!
* Mesaj pentru îngerul păzitor: ”Bă, vino acasă că nu-ți fac nimic!”
* Merge Feri în armată și colonelul îl pune să păzească depozitul de armament. A doua zi, depozitul în flăcări. Colonelul către Feri:
– Mă, Feri, ce ai făcut, de ce nu ai păzit depozitul?
– Păi văzut tăblița unde scrie: ”Așe feri dă foc!”
* Un pisoi și o vacă stau de vorbă:
Vaca: – Așa mic și ai mustăți?
Pisoiul: – Așa mare și fără sutien?
* – Cum păstrați armonia conjugală?
– Prin reciprocitate: Când soția e nervoasă, eu tac. Și invers: Eu tac când soția e nervoasă!
* Soțul vine acasă, îl găsește pe amant în dulap și o întreabă pe soție:
– Ce caută lucrurile tale în șifonierul meu?
* Caut un bărbat drăgăstos… să gătească cu drag… să spele cu drag, să calce cu drag, să dea cardul cu drag…
* Și doar pentru că sunteți prietenii mei, am să vă dau un sfat: puneți-vă bani deoparte!!!, acuși apar cireșele…
* Un român și-a instalat aplicația ”ghișeul.ro” și i se închide telefonul la ora 15…
* Mihăiță, câți ani are tatăl tău?, întreabă învățătoarea.
– Tata are șase ani, doamna învățătoare…
– Cum să aibă șase ani???
– Păi, până să mă nasc eu, el nu era tată…
* Antena 3 respinge orice acuzație cum că ar spăla oameni pe creier: ”Ăia cu creier nici nu ne urmăresc!”
* Mama către copil:
– Tanti Aglaia pleacă… ce trebuie să spui?
– Nu știu.
– Păi ce spun eu întotdeauna la plecare?
– ”În sfârșit a plecat vaca asta grasă care a mâncat tot salamul, salata, sarmalele și cașcavalul!”
* Am văzut pe National Geografic Wild. Femeia păianjen își devorează partenerul imediat după actul sexual. Nu înțeleg de ce la om, procesul durează toată viața.
* Un tip rămâne fără bani și-i vine o idee cum să facă rost. Scrie pe ușa locuinței sale cu litere mari:
În pat: 100$
Pe canapea: 50$
Pe podea: 25$
O bătrânică trece prin fața locuinței, citește anunțul, se caută de bani și intră. Tânărul începe să numere: fix 100$! Și întreabă ușor jenat:
– În pat, nu-i așa?
Bătrânica răspunde:
– Nu fi naiv! De 4 ori pe podea!!
* România
Colonie cuminte situată în Sud-Estul Europei, cu ieșire la Marea Neagră.
Populație = câtă a mai rămas.
Populație cu drept de vot = câtă vor ei.
Formă de guvernământ = Iohannis.
Activități economice = export de materii prime și oameni.
Prognoză pentru viitor = cum o da Dumnezeu.
Istorie = anulată.
Venit pe cap de locuitor = au venit romanii, turcii, rușii, iar acum tot Occidentul.
* Cireșele vor fi trecute în tabelul lui Mendeleev. Între aur și platină!
* Sat medieval austriac. Sosește un mesager. Bate toba și zbiară:
– V-am adus două vești proaste. Prima e că de-acum, împăratul se va bucura primul de noaptea nunții tuturor.
Cineva strigă din mulțime:
– Dar împăratul este ghei!
– Asta e a doua veste proastă.
* Legenda spune că la fiecare bere băută pierzi 10 minute de viață. Am făcut un calcul: Io îs mort din 1732.
* În mijlocul străzii se ceartă un bărbat și o femeie.
– Ești un bou!
– Tu ești o vacă!
Un trecător le zice:
– Dacă sunteți rude, de ce vă mai certați?
* – Alo, 112? Veniți repede, sunt violată!
– Unde, doamnă?
– Ei, unde?!!!
* Știți vorba aia: ”Ce am fost și ce-am ajuns?”
De exemplu Cezar – a fost împărat, apoi coniac, iar acum e salată!
* Eu mai bine beau, decât să mănânc.
Ca să nu fac firimituri.
* Mă apropii de vârsta la care lumea crede că-mi fac selfie, în timp ce eu de fapt mă chinui să citesc un SMS.
* Știți vorba aia: ”râzând le faci, plângând le tragi”?!
Așa și eu, râzând m-am angajat, plângând mă duc la muncă.
* În România până e gata un grătar suntem beți cu toți…
* – Trezește-te că sună ceasul.
– Lasă… îl sun eu mai încolo.
* Armata va fi din nou obligatorie, că prea s-au înmulțit bărbații bătuți de femei. 🙂
* Ca să îți ajungă banii, măcar unul din familie trebuie să nu fumeze.
Noi avem mare noroc cu câinele…
* În zodia mea zice călătorii în străinătate.
Portofelul meu zice: ”La vârsta ta e bună și imaginația”
* Dragă Soartă, te rog să-mi arăți Drumul către Fericire!
Dar cu degetul arătător, nu cu cel mijlociu!
* Știați care este diferența între CAPAC și CAPAC?
Știați pe dracu’… tot eu să vă spun: al doilea este scris invers…
* Noroc că rușii nu s-au dus în Croația. Oare cum sunau știrile? ”Pula e înconjurată, dar nu se predă!”
* ”Femeile vor fi egale cu bărbații când or merge țanțoș pe stradă, cu burtă și chelie, fiind convinse că-s sexy…
* Se zice că: ”zâmbetul este cel mai frumos accesoriu”!
Au uitat să specifice că: ”trebuie să ai toți dinții”!
* Tradițiile se schimbă!
Dacă odinioară trebuia să se demonstreze virginitatea miresei, acum trebuie să i se stabilească sexul!
* Bărbatul sforăie noaptea să se răzbune pentru că femeii nu-i tace gura toată ziua…
* Cratima este extrem de importantă!
Între ”am găsit o capră în trandafiri” și ”am găsit-o capră în trandafiri”, există o mare diferență!
* – Vecine, ajută-mă, dă-mi repede un stingător!
– Da’ patentul ce ți l-am dat anul trecut, mi l-ai adus?
* ANUNȚ:
Am nevoie de dușmani noi! Cei vechi au început să mă placă!
* – Ești foarte frumoasă, păpușică! Îmi place poza ta de profil! Dar de ce e alb-negru?
– Așa se făceau pe vremea mea…
* Vorba cuiva: un liceu terminat în urmă cu 40-50 de ani echivala cu trei facultăți private și un doctorat…
* Când le văd pe unele ce figuri au îmi vine să le întreb: ”Domnișoară, ce comună faci de râs?”
* La benzinărie:
– Aș dori două ștergătoare pentru Trabantul meu.
Vânzătorul:
– Mi se pare un schimb corect!
* – Carnea de elefant se mănâncă?
– Da.
– Da?! Și cu oasele ce facem?
– Se lasă pe marginea farfuriei.
Tancul din grădină
Am găsit un tanc în vie,
Blocat de o păpădie
Firavă, dar furioasă
Pe arătarea fieroasă.
Subțirica-nverșunată
L-a abordat deîndată,
Dovedind că nu-i e teamă,
Chiar de nu erau de-o seamă.
– Arată-mi dacă ai permis
Să intri-n acest paradis,
Unde este numai pace
De o veșnicie-ncoace.
– Dă înapoi, monstru greoi.
I-a poruncit și un trifoi,
Și ajungă-ți sub șenile
Buruienile senile.
– Aici toți avem o treabă,
A strigat și-un fir de iarbă,
Du-te unde găsești vină,
Iar de nu-i, prinde rugină.
Tancul cel de jucărie
Nu mai avea baterie,
Dar l-am luat eu de-acolo
Și l-am aruncat cât colo.
I-a dus dorul nepoțelul,
Nu știa el, mititelul,
Că șenilata lui dragă
Revoltă grădina-ntreagă.
Satul dintre neguri XXIII
Nădejdea era singura energie care-i mâna de dimineață bună, resuscitându-se după fiecare deal urcat, fiecare vale străbătută și fiecare cotitură a drumului extenuant. E drept că mai întâlneau așezări omenești adunate pe vreo două-trei ulițe, dar porțile se deschideau rar în fața lor, de parcă ar fi doi copii ciumați. O femeie mai cu mila lui Dumnezeu le-a explicat – în timp ce le umplea ploștile cu apă – că sătenii se tem de străini, putând da ochii cu vrăjitoare care îți iau mințile de la prima privire. Sau zmei care apar ca prinți, sălbăticii pofticioase de carnea omului, ori oșteni porniți pe jecmăneală. ”Este periculos pe drumuri și nu știu cum de mai sunteți în viață”, le-a mai spus femeia în timp ce-și făcea cruce și se scuipa în sân.
Adi și Bianca se minunau de acei oameni închiși după porți ferecate, mulțumeau cu recunoștință pentru orice primeau și mergeau fără frică pe drumul destinat. Pentru a-și ridica moralul au inventat jocuri prin care să-și ușureze oboseala și dezamăgirile din fiecare seară. Când fetița plângea cu lacrimi ce nu puteau fi stăvilite, băiatul îi descria cu lux de amănunte și cu umor ce vor întâlni în ziua care va urma, făcând-o să râdă în cele din urmă. După ce ea adormea, era rândul lui să lăcrimeze în tăcere, promițând lui Dumnezeu că va fi cel mai cuminte dacă-și va găsi părinții. În cele din urmă îl cuprindea și pe el somnul, oferindu-i drept compensație vise frumoase, în care erau cu toți la masă și mâncau bunătăți făcute de mama, alături de un bunic tare simpatic.
Prezicerile optimiste ale fratelui se împlineau rareori și în mică măsură, dar ei făceau haz pe această seamă, încercând să găsească o cât de mică potriveală. Cu glume au întâmpinat și faptul că ghetuțele Biancăi riscau să o lase în curând fără talpă, dar când au văzut că și măgărușul ei șchioapătă, s-au întristat. Adi i-a impus surioarei să-l călărească pe al lui și să abandoneze de tot mersul pe jos, cel puțin deocamdată. Doar Maia gusta din plin fiecare clipă din călătorie, mândră de calitatea ei de paznic și sfătuitor, e drept că mai puțin băgată în seamă.
Și tot așa, șontâc-șontâc, au ajuns iarăși în fața unei păduri prin care trecea calea arătată din zori cu prima rază a soarelui. Ajunseseră să prefere compania arborilor și varietatea peisajelor sălbatice, decât casele neprietenoase care le ignorau prezența. Pădurea îi primea întotdeauna cu brațele deschise și cu peisaje inedite, insuflându-le o magie promițătoare în ceea ce-i privea și pe ei. E drept că poteca se îngusta atât de mult, încât părea complet dispărută, dar găseau mereu direcția, mai ales dacă se bazau pe mirosul și auzul câinelui, călăuza de bază în aceste condiții. Aceste daruri l-au făcut, la un moment dat, să se oprească și să adulmece îndelung în liniștea aparentă a locului.
– Se aude un plânset de copil, i-a anunțat el după un timp.
– Eu nu aud nimic, remarcă Adi cu urechile ciulite.
– Categoric e un plâns îndelung și ar fi bine să vedem despre ce e vorba, le-a sugerat Maia cu hotărâre.
Pentru a-l urma, trebuia ca Bianca să coboare de pe măgăruș și să abandoneze cu toții cărăruia promițătoare. Dar încrederea în prietenul lor patruped era deplină în sălbăticie, așa că l-au urmat fără să-l contrazică. Înaintau încet și cu toate simțurile ascuțite, iar după o vreme au început să audă și cei doi frați un plâns amarnic, care le-au sporit pașii. Așa au ajuns sub un arbore, unde zăriră un băiețel, cam de vârsta Biancăi, alături de o fetiță mai mare, să fi fost deodată cu Adi. Aceasta din urmă încerca zadarnic să-l mângâie și să-l îmbărbăteze cu cuvinte blânde. La vederea străinilor, cei doi copii s-au mai luminat la față și i-au privit ca pe niște izbăvitori, însă bucuria întâlnirii se vedea și pe chipul noilor veniți.
– De ce plânge băiețelul?, au întrebat numaidecât cei din urmă. V-ați rătăcit și voi de părinți?
Fetița a răspuns cu o umbră vizibilă de durere:
– Nu ne-am rătăcit, dar îl așteptăm de prea multă vreme pe tata. Ne-a spus că vine după noi după ce taie niște lemne și le pune în căruță, dar mă tem că a uitat.
– Cum se poate una ca asta?!, se miră Adi. Părinții nu-și uită niciodată copiii.
– Ba s-a mai întâmplat o dată, zise fata cu tristețe, doar că atunci am avut grijă să presar pe drum mălai, pe urmele căruia ne-am putut întoarce. De data asta, mama vitregă m-a controlat la plecare și nu am mai avut cu ce să fac dâră în urma noastră.
– Vrei să spui că sunteți abandonați, deduse Adi. N-am crezut că există astfel de mame, dar tatăl tău de ce o ascultă?
– Cred că ține mai mult la ea decât la noi. Altfel e un om bun și suntem siguri că ne iubește.
Adi și Bianca s-au așezat alături de cei doi năpăstuiți, asigurându-i că totul va fi bine. O să-i ajute ei să iasă din pădure și să ajungă iar la tatăl iubitor, iar pe mama cea rea o vor convinge să nu-i mai lase de izbeliște. Băiețelului îi era foame, iar noii veniți au împărțit ultimele merinde cu ei, după care au adormit, păziți cu strășnicie de Maia. Dimineața a venit pe furiș, prin frunzișul des al arborelui care-i găzduia. Adi s-a trezit primul și a observat că fata cea mare lipsea, însă pe când se gândea să plece în căutarea ei, a văzut-o venind cu ceva în mână.
– Ai găsit vreo ciupercă?, se interesă el.
– Aș fi vrut eu, dar nu am decât o balegă uscată, îi răspunse fata. O voi pune pe foc și îi voi da să mănânce frățiorului meu, să nu mai plângă după mâncare. Va crede că-i o turtă de pădure mai altfel la gust.
– Vai ce groaznic trebuie să fie pentru a ajunge la astfel de înșelăciuni, rosti băiatul cu dezgust. Îmi pare rău că nu mai avem nimic de mâncare, dar dacă veniți cu noi, precis vom găsi niște fructe de pădure.
– Bucuroși vom merge, dar băiețelul nu poate fără să-și potolească foamea, îi explica sora cea mare, după care a pus balega pe foc, așteptând să se coacă.
Tocmai atunci s-a ivit ca din senin un bătrân care-i părea tare cunoscut lui Adi. Acesta le-a dat binețe și s-a așezat lângă ei, privindu-i pe fiecare cu multă blândețe. Nu le-a zis nimic la început, doar a făcut semnul crucii către turta din balegă și apoi spre grupul copiilor. Imediat după aceea, a scos din foc acea pâine aburindă, împărțind-o tuturor, după ce a gustat-o chiar el. Mirosul îmbietor i-a trezit și pe cei mici, care s-au înfruptat cu poftă. Era atât de gustoasă încât nu-și aminteau să mai fi mâncat vreodată așa bunătate. Uluit de așa minune, Adi îi șopti Biancăi la ureche: ”Eu cred că e Dumnezeu. Arată altfel, dar ochii îi sunt la fel de blânzi”. După ce și-au potolit foamea, moșul le-a vorbit fraților rătăcitori, cu vocea pe care și-o aminteau:
– Adi și Bianca, noi ar trebui să ne retragem, pentru că mai aveți ceva drum de făcut.
– Dar cum să-i lăsăm pe sărăcuți singuri?, s-a mirat băiatul. Nu mai au pe nimeni și ar putea muri de foame sau sfâșiați de lupi.
– Domnul are grijă de fiecare, atunci când oamenii nu o fac, a răspuns el în timp ce se ridica în picioare. Fiți siguri că se vor descurca.
– Uite la ghetuțele mele!, strigă cu bucurie surioara. Parcă ar fi noi.
La fel arătau și cele ale fratelui său, iar asta i-a făcut să fie siguri că-l au în față pe Bunul Dumnezeu, mai ales când au observat că nici măgărușul nu mai șchiopăta. I-au îmbrățișat cu căldură pe frățiorii abandonați și au pornit în urma binefăcătorului.
va urma
Fără pardon
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Vând costum de ginere, purtat o singură dată, și atunci din greșeală…
* La mulți ani tuturor femeilor și mii de mulțumiri pentru tot ceea ce faceți pentru noi!
Tinichigii auto din România.
* Sfatul zilei:
Încercați să fiți fericiți… de slăbit este prea complicat!
* Eram curios. Bărbaților, ăstora care nu sunt căsătoriți, cine le spune ce să facă, cu ce să se îmbrace și că nu au dreptate?
* Am și eu o întrebare…
Dacă ai 50 de ani și găsești una de 25, înseamnă că ți-ai găsit jumătatea?
* Mi-am cumpărat un pistol cu apă și l-am umplut cu pălincă!
Din când în când, mă împușc în gură cu el, să-mi treacă depresia!
* – Nu știu ce m-aș face fără tine, iubitule!
– Și… nu ești curioasă să afli?
* Doamna de la verificare a biletelor de cinema se adresează unui bărbat băut, ce stătea culcat printre scaune:
– Domnule, nu vă supărați, dar biletul dumneavoastră este pentru balcon.
– Știu, de acolo am picat.
* Când vezi că alimentele din Supermarket conțin emulgatori, coloranți artificiali, E-uri și nitrați, te gândești că e mai sănătos să mănânci un săpun care conține miere, ulei de cocos și semințe de fructe.
* Psihologul: – Alcoolul nu o să te ducă nicăieri!
Pacientul: – Nimeni nu-l bea ca mijloc de transport!
* ”Fasolea bună se aude din depărtare”.
* Referitor la mediile calculate în statistică, Grigore Moisil a remarcat:
”Dacă pui o fesă pe o plită încinsă și cealaltă pe un bloc de gheață, media e bună, dar în realitate e vai de fundul tău!”
* Sunt oameni care nu ar recunoaște niciodată că au defecte. Eu, dacă aș avea, aș recunoaște…
* Semne că o femeie te place:
– se joacă cu părul tău,
– râde la glumele tale,
– împarte orice cu tine,
– îți zgârie mașina,
– îți pune otravă în cafea.
* – Ce dimineață grea! Am avut timp să aspir, să fac curat în baie, să ud florile de pe terasă…
– Dar nu ai făcut nimic!
– Nu, dar am avut timp.
* Cică norocul e ca o roată, se-nvârte, se-nvârte ș-odată ajunge și la tine. Cred că a mea s-a oprit la vulcanizare.
* Și cum mergeam io liniștită spre casă… hopaaa… M-am împiedicat de o cofetărie!
* Dacă se ajunge cumva la partaj, fii deștept și pune mâna pe cireș!
La vară vei avea de câștigat!
* – Vai, a venit soțul, fugi sau ascunde-te repede!
– Doamnă, dar nu fac nimic rău, doar vă instalez internetul!
– A, scuzați-mă, obișnuința!
* Cine a șters 30 și 31 februarie, să-l șteargă și pe 14. Mulțumesc!
* Atunci când o ușă se închide, o alta ți se deschide. Știu, că am avut și eu Dacie.
* Un rabin își întreabă enoriașii la sinagogă:
– De ce rușii nu iubesc evreii?
Ștrul îi răspunde:
– Probabil pentru că evreul nu poate bea vodcă precum rusul.
Rabinul hotărăște:
– Mâine aduceți fiecare câte o sticlă de vodcă la sinagogă, le vom turna pe toate într-un cazan, ne așezăm în jurul lui și ne învățăm să bem vodcă.
Ștrul vine acasă și îi povestește tot soției lui, Sara, la care ea zice:
– Dacă se va turna toată vodca într-un cazan, de ce să cumperi tu vodcă? Ia o sticlă goală, pune apă în ea și du-o la sinagogă. Ieșim ieftin și nimeni n-o să-și dea seama.
A doua zi, după ce toți și-au turnat sticlele de vodcă în cazan, rabinul amestecă, toarnă un pahar, gustă, după care zice:
– Acum înțeleg de ce rușii nu iubesc evreii.
* Dacă de ziua îndrăgostiților nu ești îndrăgostit, nu dispera.
Păi ce, de sâmbăta morților ești mort?
* – De ce ai fost, mă, la alta?
– Am zis să nu te deranjez!…
* Ghinion
Ești ghinionist atunci când vântul ridică fusta unei femei, iar ție îți bagă praf în ochi.
* Selfie…
Frumoasele postează selfie după selfie…
Noi, ăștia urâți, glumă după glumă.
* Un indian merge la primărie și-i spune funcționarului:
– Bună ziua! Mă numesc ”Marele Cal De Fier Ce Fuge Pe Lunga Stradă Ferată Întinsă De Pe Imensa Câmpie Verde” și sunt aici pentru a-mi schimba numele.
– Bine, și cum ați vrea să vă numiți?
– Tren.
* Un maniac dement a stropit niște bani cu otravă și i-a donat unui azil de bătrâni.
Au ”dat colțu” 5 deputați, primarul și asistenta sa… Niciun bătrân nu a avut de suferit!
* Vreți să vă schimbați radical viața? Nu mai plătiți abonamentul de internet!
* – Mamă, nu te speria, dar știi că sunt la spital!
– Fiule, termină cu gluma asta! Știu că ești medic… de 8 ani.
* – Cum dai unei femei mai multă libertate de mișcare?
– Mărești bucătăria!
* Io și cu muierea avem o viață sexuală din ce în ce mai echilibrată…
Uite, de exemplu ieri, ne-o durut pe amândoi capul!
* Polițistul:
– De ce nu aveți permisul de conducere la dvs.?
Șoferița:
– Nu am ieșit bine în poză!
* Țuica din Oltenia a apărut când și-au spălat maramureșenii paharele de pălincă.
* Nu vă îndrăgostiți de mine degeaba… în afară de simțul umorului, n-am nimic pe numele meu!
* În raionul de galanterie, Tilică vede o vânzătoare extrem de atrăgătoare, cu care conversează…
– Aș vrea să iau niște mănuși pentru nevastă-mea, dar nu știu măsura…
Vânzătoarea-și pune mâna într-a lui și-i zice tandru:
– Vă e de folos mărimea mea?!
– Da, da, e chiar aceeași măsură!, zice Tilică exaltat.
– Bun! Vă mai pot ajuta cu ceva?
– Acum mă gândesc să-i mai iau și-un sutien și o pereche de chiloți…
* Ești singur și te-ai plictisit? Nimeni nu te sună? Te învăț eu: împrumută bani de la cineva…
* Nu știu de voi, dar mie îmi vine să plâng când văd cum ăștia din parlament se ceartă între ei, pentru ca eu să trăiesc mai bine…
* Toată lumea îi salută pe cei frumoși. Cică, noi ăștia urâți, să ne salutăm între noi, așa ca… ”bună seara, lumea mea”!
* Astăzi, petrolul este 139$… motorina 9 lei. În 2008, prețul petrolului era de 147$, iar motorina 3,70 lei. Ori sunt prost la matematică, ori se întâmplă ceva ciudat…
* Valentine’s Day e pentru astea de 16-25 de ani. Restul, aveți babele din Martie.
* – Dacă îmi dați 200 de euro mă culc cu dvs.
– Bani am, dar nu mi-e somn…
* Ea și el… cină romantică…
Ea: – Întreabă-mă orice.
El: – Plătim jumi’-juma’?
Care pe care
Viața unui cuplu are două fețe, cu atât mai mult când este vorba de o căsnicie cu acte în regulă. Una e cea pe care o afișează în anturajul lor, alta-i cea reală, ascunsă în spatele ușilor închise. Deosebirea majoră între ele se regăsește în familiile din ”înalta societate”, adică printre oamenii realizați din punct de vedere material. La ei contează foarte mult imaginea, fiind cea mai importantă calitate în văzul lumii, în compania la care lucrează sau în afacerile pe care le fac. De aceea sunt multe cazurile în care cei căsătoriți duc o viață de câini turbați, deși se arată ca doi porumbei.
Toată lumea îi invidia sau îi admira, după caz, pe frumoșii Sofia și Raul, doi tineri reprezentanți ai succesului în toate privințele, însă în primul rând ai iubirii desăvârșite. El moștenise o avere de milioane, tradusă în bunuri mobile și imobile, conturi grase în bancă și o afacere care-i aducea mari profituri. Nici despre Sofia nu se putea spune că a venit cu mâna goală, ținând cont de apartamentul de lux din centrul orașului, casa de vacanță de la munte și cea de la mare, precum și autoturismul Lamborghini cu care se etala. Amândoi aveau un caracter care îi făceau să se merite unul pe altul, plini de ambiție, perseverență și neabătuta dorință de a fi cel mai bun în ceea ce face.
Un an și șase luni de conviețuire i-a fost suficient Sofiei să își dea seama că alegerea lui Raul nu a fost cea mai potrivită. Mai întâi prin certurile care deveneau tot mai dese, absențele îndelungate și nemotivate din patul conjugal, la care se adăuga privirea devenită distantă și rece, doar atunci când erau împreună. Bănuielile tinerei femei s-au confirmat când a găsit mesaje de iubire pe telefonul soțului, venite de la o amantă misterioasă cu pseudonimul Zeița. A urmat o nouă ceartă, din care a aflat că Raul chiar are o iubită și o îndrăgește mai mult decât pe ea. ”Obișnuiește-te cu acest gând și mergi mai departe. Atâta timp cât lumea nu știe, totul e perfect”, a sfătuit-o el.
Doar că Sofia era o luptătoare, după cum am menționat despre caracterul ei. Nu accepta în ruptul capului să fie pe locul doi, mai ales într-o competiție atât de importantă cum e căsnicia. Știa că nu-l putea convinge pe Raul să renunțe la Zeiță, iar divorțul ar fi fost un dezastru pentru amândoi. S-a văzut și de data asta că de la iubire la ură nu e decât un pas, pe care l-a făcut în câteva zile de gândire. Răzbunarea era cel de-al doilea pas, pe care l-a plănuit în câteva săptămâni. Cu astfel de intenții nu putea discuta decât cu prietena ei cea mai bună, Sonia. De aici s-a născut ideea că Raul trebuia să dispară, contractul prenupțial fiind cauza principală, dacă s-ar fi ajuns la despărțire. Toată averea lui rămânea neatinsă, iar asta nu putea fi pe placul Sofiei, după câte a răbdat și la câte visuri trebuia să renunțe.
– Dă-mi undă verde și te scap de el, i-a sugerat Sonia. Cunosc pe cineva care cunoaște pe cineva… care se ocupă cu asta.
– Nu pot face așa ceva, a răspuns uluită Sofia. În cazul unei crime, principalul suspect este partenerul de viață, iar eu nu vreau să planeze nicio urmă de suspiciune asupra mea. Trebuie să pară o moarte naturală.
– În cazul ăsta, poți să-i prepari prăjituri în fiecare zi, poate moare de diabet… peste vreo cincizeci de ani, s-a arătat dezamăgita prietena.
Acest sarcasm a mobilizat imaginația femeii înverșunate, în căutarea unei idei perfecte. Coincidența a făcut ca sămânța să-i încolțească în momentul când a văzut numele unui butic de la periferia orașului: ”HOROSCOP-PLUS”, cu îndemnul alăturat: ”Destinul e în mâinile tale”. A intrat din instinct, pentru că nu era o persoană care să creadă în astrologie, dar atmosfera dinăuntru a acaparat-o inexplicabil. Părea un magazin de antichități despre zodii, cu statuete reprezentative, diferite amulete fascinante, documente și hărți stelare vechi, precum și alte obiecte al căror rost nu-l înțelegea. O perdea multicoloră care acoperea intrarea într-o altă încăpere s-a dat la o parte, iar lângă ea și-a făcut apariția o tânără frumoasă, îmbrăcată într-o rochie lungă și înflorată, precum cea a țigăncușelor. Avea o privire foarte expresivă, cu ochi negri care o pătrundeau până în suflet, iar când i-a atins mâna, a simțit că-i invadează și gândurile.
– Sunteți ghicitoare sau… altceva?, a întrebat Sofia cu vocea tremurândă.
– Sunt ceea ce vrei să fiu, a răspuns tânăra cu o șoaptă cuceritoare. Văd că nu ești interesată de vreun obiect anume, semn că trebuie să intrăm dincolo.
A tras-o lin după ea, cucerind-o cu parfumul care o ghida cu ochii închiși și inima deschisă. Încăperea în care au intrat era mai intimă, având doar o masă de sticlă, câteva dulăpioare și două scaune cu spătar. S-au așezat tot cu mâinile unite și privirile care se întrepătrundeau reciproc.
– Spune-mi tot ce ai pe inimă, iar eu o să te scap de greutatea apăsătoare. Nu uita că trebuie să fii sinceră, fără teamă, pentru că totul rămâne între noi.
Sofia s-a răzvrătit în interior, nesuportând să fie controlată, a închis ochii pentru un moment, scuturând din cap pentru a-i reveni luciditatea. Reușita efortului s-a văzut din cuvintele care le-a rostit cu convingere.
– Uite care este problema, domnișoară…
– Puteți să-mi spuneți Diana.
– Domnișoară Diana, eu nu cred în aiurelile astea cu horoscopul și nici cu ghicitul în palmă. Am intrat doar să vă întreb dacă vă pricepeți la… vrăjitorie, sau chestii de-alea cu legări și dezlegări între parteneri.
– ”Chestiile” astea sunt probleme importante pe care le putem rezolva împreună, veni răspunsul cu o doză de dojană.
Sofia a dat din cap a îndoială, așteptându-se ca totul să se rezume la bani mulți și fapte care se lasă așteptate.
– Nu e vorba de dragoste, a ținut totuși să-i explice. Ea a trecut, dar căsătoria a rămas o povară. Poate că nu am nimerit unde trebuia și ar fi bine să plec…
– Stați liniștită, că nu vă costă nimic să vă descărcați, a insistat Diana. Pot să desfac și căsătorii, la fel de bine și rapid.
– Nici asta nu vreau, adăugă clienta cu o oarecare reținere. Mi-aș dori să scap de soț… definitiv.
Gazda ridică din sprâncene a mirare, dar imediat o încurajă să continue, printr-o strângere de mână.
– Nu sunt o ucigașă și n-am dorit niciodată moartea cuiva, dar acum am ajuns la capătul răbdării. Poți să faci cumva o vrajă ca el să moară subit… și cât mai curând?
Fata a zâmbit în continuare, ca și cum ar fi ceva obișnuit, după care s-a ridicat și a scos o sticluță dintr-un loc mai ascuns vederii.
– Asta nu e vrăjitorie, ci o soluție fatală care se toarnă într-o băutură. Fără gust, fără miros și fără culoare, după cum se vede. Cel care o bea moare cu aparențele unui infarct acut, iar prezența în sânge nu va fi detectată. Singura ta sarcină e să-i strecori otrava la momentul potrivit. Crezi că poți face asta?
Sofiei i-au trebuit câteva momente pentru a-și încerca puterea de acțiune, după care a încuviințat din cap și a întins mâna să primească sticluța.
– Stai că n-am vorbit despre preț, a oprit-o Diana. E vorba de zece mii de euro în avans, iar apoi cincizeci de mii, imediat după decesul nenorocitului. Să nu mă ocolești, pentru că te voi găsi și tu vei răspunde pentru crimă.
Afacerea a fost făcută, clienta oferindu-i pe loc cerceii de aur și inelul superb cu diamant de pe deget, bijuterii care depășeau vizibil suma de avans. Urma să vină cu banii lichizi, la momentul potrivit.
Ocazia s-a ivit chiar a doua zi dimineață, când Raul și-a băut în fugă cafeaua. N-a mai apucat să iasă pe ușă, căzând lat în mijlocul bucătăriei, cu mâna la inimă și chipul schimonosit de durere. Medicul de pe ambulanța chemată a confirmat decesul, după ce a încercat o jumătate de oră să-l resusciteze. Ajunși la spital, s-a primit diagnosticul de deces prin infarct, dar, având în vedere vârsta, se impunea o autopsie. Aici a fost de ajutor Sonia, care a susținut-o în dorința ei de a nu mutila un corp atât de frumos, iar pentru a obține repede certificatul de deces a fost nevoie și de o mită generoasă.
Se întâmplă adesea ca, dacă legea nu ajunge să te condamne pentru o abatere, să intervină soarta cu felul ei de a te pedepsi. Aceasta a început în capela cimitirului unde a fost așezat sicriul cu Raul. Tânărul s-a trezit ca dintr-un somn, extrem de speriat când a constatat unde se află. Noroc că era seara târziu, lumea plecase de la părăstas, iar paznicul încă nu încuiase ușa. A ieșit cu groază din cutia de lemn, depărtându-se în fugă de locul acela înfiorător. Mintea îi scormonea amintirile, încercând să înțeleagă cum a ajuns să fie tratat ca un mort, dar nu mai știa nimic din dimineața când se pregătea să meargă la birou. Trebuia să ajungă acasă și să primească explicații, însă nu avea niciun act sau bani, iar înfățișarea lui era ca de vampir. Atunci și-a amintit că Zeița sa nu stătea departe, iar acolo ar fi primit cel mai generos sprijin.
Diana închisese deja buticul, dar bătăile insistente au iritat-o suficient de mult ca să iasă pentru a-l certa pe clientul încăpățânat. A scăpat un țipăt de spaimă când a văzut că în fața ei stătea Raul.
– Draga mea, n-o să-ți vină să crezi ce am pățit, a exclamat acesta în timp ce se strecura înăuntru, nerăbdător să se așeze jos și să-și tragă sufletul.
Numai că, ajungând în cea de-a doua încăpere, mare de tot i-a fost surpriza să vadă că pe un scaun stătea nevastă-sa.
– Tu?!… Ce cauți aici?, a îngăimat bărbatul cu vocea gâtuită.
Sofia arăta la fel de zguduită, de parcă ar fi văzut o fantomă.
– Dar tu?! bâigui ea. Trebuia să fii mort! Sau și morții cred în horoscop?
– Ce caută ea la tine?, a întrebat-o Raul pe Diana.
– Ooo, Doamne!… a dedus Sofia. Tu ești Zeița din telefonul lui. Zeița Vânătorii!
– Liniștiți-vă amândoi și vă voi explica tot, le-a vorbit țigăncușa. Dragule, ia loc că ai putea să leșini sau să mori a doua oară.
Doar după ce s-a asigurat că poate fi ascultată, Diana a venit cu lămuririle mult așteptate.
– Raul, femeia a venit la mine să-mi ceară ajutorul. O știam din pozele tale, dar i-am dat o soluție care să-ți reducă la minim bătăile inimii, să arăți ca mort și eu să-mi primesc banii.
– M-ai vândut, nenorocito?, s-a răstit bărbatul. Dacă muream cu adevărat?
– Fii liniștit că am făcut Facultatea de Farmacie și știu bine ce am preparat. Dovadă că ești viu și foarte surescitat.
– Nu uita că sunt și eu tot aici, interveni Sofia. Te-am plătit pentru o treabă care nu a ieșit cum trebuia.
– O să vă bag în pușcărie pe amândouă, criminalelor!, le asigură Raul.
– Dragul meu, dacă mai pot să-ți spun așa, de fapt tu nu mai exiști, i-a explicat Sofia. Nu mai ai identitate, nu mai ai bani și proprietăți, doar un certificat de deces. Până reușești să reînvii în societatea asta birocratică, eu m-am pus la adăpost cu tot ce am moștenit.
– Nenorocitooo! Te omor cu mâna mea…
Bărbatul încercă să se ridice, însă Diana îl împiedică, adăugând:
– Aici nu e loc pentru crime. Mai bine discutăm ca trei oameni raționali, iar pentru asta vă pun câte un coniac pentru calmare.
Cu greu s-a abținut bărbatul să-și strângă de gât nevasta, până s-a întors gazda cu cele trei pahare, din care două a pus în fața lor.
– Hai serviți, ca să putem discuta mai relaxați, i-a îndemnat ea.
Dar cei doi se uitau suspicioși la băutură, fără să îndrăznească a o degusta. Diana le-a ghicit gândurile și a ținut să-i liniștească.
– Doar nu vă temeți că am pus otravă în ea. Dacă vreți, putem schimba paharele.
Însă cum nimeni nu reacționă la propunere, întinse mâna să ciocnească împreună.
– Noroc și sănătate!, după care sorbi toată licoarea.
Sofia și Raul se priveau ca într-un duel, în care se știa că unul trebuie să moară și lașitatea era exclusă. Femeia a fost cea care a avut prima curajul să ia paharul și să-l bea până la fund. Bărbatul a privit cu speranța să se întâmple ceea ce gândea, iar dorința i s-a îndeplinit. Nevastă-sa a dus mâna la piept, gemând surd și căzând pe spate.
– Bravo, iubita mea!, exclamă el cu satisfacție. Știam eu că nu mă vei dezamăgi. Acum, pot să beau și eu liniștit, că m-au trecut fiori pe șira spinării.
Raul a luat paharul și l-a golit pe nerăsuflate, plescăind de plăcere. În secunda următoare, Sofia s-a ridicat în șezut și i-a zâmbit victorioasă.
– Sunt sigură că nu mai faci față și la a doua doză. Adio, fostul meu iubit și soț!
Așa s-a și întâmplat, înainte ca bărbatul să poată răspunde. Otrava i-a venit de hac aproape instantaneu, lăsându-l fără suflare. Femeile au făcut un schimb de privire complice, iar Sofia a răsuflat ușurată.
– Recunosc că am avut îndoieli în ce privește alegerea ta, mărturisi ea. Credeam că-l mai iubești și vrei să te măriți cu el.
– Nici într-un caz, după ce m-a folosit atâta vreme, cu minciuni și cadouri mărunte.
– Și acum… ce facem cu el?
– Îl ducem în sicriul de unde a evadat. Ai mașina afară și cred că reușim să-l cărăm împreună.
Diana și Sofia s-au descurcat, iar de atunci sunt prietenele cele mai bune, incluzând-o și pe Sonia, alături de care Zeița lucrează ca asistentă, mai ales în cazurile de boli terminale.
Satul dintre neguri XXII
continuare
Nevenindu-i să creadă, femeia căută din priviri floarea care putea corespunde descrierii și găsi curând un bujor roșu doborât la pământ. Pentru a se convinge că nu i s-a părut, o întrebă cu aceeași uimire:
– Tu mi-ai vorbit… cu adevărat?!
– Firește că eu, doar vezi și tu că sunt rănită, veni răspunsul cu reproș. Ai putea să-mi îndrepți tulpina și să mă sprijini cu ceva.
– Nemaipomenit!, exclamă Sanda. Nu știam că florile pot să vorbească pe aici.
– Noi comunicăm mereu cu voi, dar nu aveți capacitatea să ne înțelegeți. Probabil că ai primit acest dar de la Zâna Pădurii, deși se întâmplă foarte rar. Se spune că la fel s-a întâmplat și cu un băiat de demult, care cu ajutorul nostru a ajuns să cucerească o fată de împărat și să se însoare cu ea. Avea un suflet bun, cum sper să ai și tu.
– Te ajut numaidecât, o asigură femeia în timp ce-i îndrepta tulpina firavă și o proptea de un bețișor găsit în apropiere.
În acest timp, Vasile își privea nevasta ca pe o smintită, de aici și mirarea cu care o întrebă:
– Ce-i cu tine, dragă?! Ai ajuns să vorbești de una singură sau ai vedenii?
– Nicidecum, bărbate. Se pare că zâna mi-a transmis darul de a înțelege limbajul florilor, iar acest frumos exemplar mi-a cerut să-l ajut după ce a rănit-o calul meu.
Omului i-a trebuit o vreme să înțeleagă și să se convingă de această minune, dar pe chipul lui se citea nemulțumirea.
– Dacă e adevărat, cred că m-a nedreptățit, doar și eu am contribuit la recuperarea banilor, când ți-am zis să nu lași punga acolo.
– Acuma ce mai contează?, i-a replicat femeia. Doar suntem împreună și putem beneficia de această calitate.
– Cum așa? Cu ce ar putea să ne ajute florile în căutarea noastră? Ele au o viață scurtă, văd doar ce se întâmplă în jurul lor, ne bucură ochii un timp, după care se ofilesc și mor.
Glasul bujorului se auzi din nou, iritat de această nemeritată caracterizare.
– Spune-i însoțitorului tău că știm mai multe lucruri decât își poate închipui. Ne vizitează insecte și alte viețuitoare mici care, în schimbul polenului, ne dau vești de departe și ne spun întâmplări nemaiauzite. De unde credeți că știu povestea băiatului ajuns împărat? Amintirile ni se transmit prin gene, de la o generație la alta și noi nu uităm nimic.
Sanda se conformă, iar Vasile se gândi mai bine până să vină cu o idee.
– Să vedem dacă știe încotro să mergem pentru a ajunge în centrul satului, poate și câteva informații despre tata și copiii noștri. Întreab-o.
– Am auzit, veni imediat răspunsul florii. Toate suratele mele au aflat câte ceva despre străinii care s-au pierdut pe acest tărâm și se caută fără încetare. E drept că nu vă putem arăta calea, dar știu pe cineva care o poate face. E vorba de o pasăre micuță tare, dar mai mare ca un bondar mare. Ea a venit și pe la mine după polen, dar mai degrabă o veți întâlni la ieșirea din pădure, printre florile de acolo. Ele vă pot ajuta în a o convinge să vă îndrume spre locul unde s-a stabilit bătrânul venit din lumea voastră.
Mult se bucură femeia să audă o veste atât de bună, pe care o împărtăși imediat cu bărbatul ei. Acesta părea neîncrezător, însă tot era vorba de o speranță care-i mai însuflețea. Sanda a mulțumit florii, ba a și udat-o cu apă din ploscă, despărțindu-se cu bine și cu încă un sfat venit de la bujor:
– Spuneți-le că m-ați ajutat, iar ele vor fi îndatorate să facă la fel cu voi. Așa suntem noi, ne înțelegem bine și ne sprijinim între noi.
Mai departe au străbătut poteca cu mare atenție, să nu rănească vreo floare care putea fi prea apropiată de pașii lor. Vasile mergea gânditor, bodogănind câte ceva, în timp ce partenera de drum era cu urechile ciulite la frânturile de conversație prinse de pe margini. S-a făcut târziu pe când au ajuns la ieșirea din pădure, unde se putea vedea o poiană generoasă, cu mii și mii de flori, care de care mai frumoase. Sanda nu a pierdut vremea, dar neștiind căreia să se adreseze, a strigat cât putea de tare:
– Bună seara, flori minunate! Venim din partea unui bujor aflat în mijlocul pădurii, cu rugămintea de a găsi mica pasăre culegătoare de polen. Care din voi ar putea să ne ajute?
Nu a durat mult până s-a auzit un cor de voci subțirele precum tulpinele gingașelor creații.
– Hai la mine… eu te pot îndruma… ba eu o cunosc mai bine…
Derutată la început, femeia s-a oprit în fața unei narcise din apropiere și s-a aplecat să o asculte.
– Dacă nu mă înșală auzul, cred că și tu știi despre cine e vorba.
– Fără îndoială, pentru că am un polen foarte apreciat, iar neobosita pasăre mă caută de dimineață bună. Însă va trebui să așteptați până la răsăritul soarelui ca să vorbesc cu ea și să vă prezint.
Propunerea florii era binevenită, călătorii fiind oricum obosiți și flămânzi după ce au bătut atâta cale. S-au așezat cât mai aproape de narcisa cu pricina, pentru a o repera cu ușurință a doua zi, după care au mâncat și s-au odihnit admirând cerul înstelat. Noaptea i-a adus somn doar lui Vasile, Sanda fiind asaltată de discuțiile populației florare, fie că erau mai zgomotoase sau doar în șoaptă. În acest timp, se gândea că darul acesta are și neajunsul lui, mai ales când ești nevoit să asculți atâtea voci care te împiedică să dormi.
A mulțumit cerului când soarele a răsărit, dând poienii o nouă strălucire și ademenind astfel o sumedenie de vizitatori înaripați. Printre primii a fost și mult așteptata păsărică, foarte asemănătoare, dacă nu identică, cu un colibri. Micuța s-a înfruptat din polenul narcisei, timp în care au purtat un dialog din care Sanda nu a înțeles aproape nimic. Floarea i s-a adresat la urmă, explicându-i la ce concluzie au ajuns.
– Pasărea e de acord să vă îndrume spre bătrânul vostru, însă trebuie să fiți cu ochii pe ea. Zboară foarte repede, dar o să se asigure că o veți putea urmări, întorcându-se din când în când. Noaptea se odihnește, iar la primele ore ale zilei e ocupată cu culesul polenului, perioadă în care veți sta pe loc și o veți aștepta. Ei, ce ziceți, e bună înțelegerea pe care am făcut-o pentru voi?
Femeia se bucură cum nu mai simțise de mult și îi transmise vestea bărbatului, deodată cu sentimentul înălțător. Mulțumiră amândoi narcisei, udând-o și pe ea cu apa pe care o mai aveau, după care au așteptat semnalul viitorului ghid înaripat. Era aproape de amiază când au pornit din nou la drum, foarte atenți la punctul mișcător din zare, dar și la pașii care trebuiau să ferească orice plantă de pe sol. Presimțeau că rătăcirea lor era pe cale să ajungă la final, iar acolo îi vor întâlni și pe copiii care le lipseau parcă de o veșnicie.
Sclipiri umoristice
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Soția: – Ce este cu fața asta fericită?
Soțul: – Scuze, nu te-am văzut.
* O doamnă își întreabă medicul:
– Domnule doctor, ce aș putea face pentru a părea mai slabă?
– Întuneric, doamnă, întuneric…
* – Anton, crezi că sunt o mamă rea?
– Mă cheamă Paul!
* Soția către soț:
– Uite ce scrie în ziar, cele mai multe accidente se petrec în bucătărie.
La care soțul:
– Da, știu, pentru că eu le mănânc.
* Un marinar tânăr întreabă:
– Căpitane, de ce cele mai multe nave au nume de femei?
– Dacă ai ști cât e de greu să le conduci, nu ai mai pune întrebări așa stupide!
* Soacra – armă psihologică.
Soția – bombă atomică.
Soțul – porumbel al păcii!
* Când o femeie slăbește, este îndrăgostită, când se îngrașă, este fericită, când a pornit ștergătoarele, face la dreapta.
* Eu nu am calendar, poate se uită cineva…
Anul ăsta, pe cât cade guvernul?
* Partea bună e că mie nu îmi pasă de partea rea.
* Gluten, nu! Zaharuri, nu! Carne procesată, nu! Sare, nu! Zahăr, nu! Grăsimi, nu!
Na, atunci mi-o rămas doar vinul și pălinca!
* Prima lege a lui Newton: ”Legea inerției”. Un bărbat în repaos tinde să rămână în repaos… până când sosește nevastă-sa și-i găsește ceva de făcut!
* Nu pot să-mi explic cum, pe vremuri, femeile jucau în filme mute.
* Unii șefi de state au făcut istorie.
Al nostru a făcut Fizică.
* Ieri am urcat în tren și lângă mine au venit trei țigănci. Eu aveam bagaje și, la un moment dat, mi-a venit să merg la baie. Le-am întrebat dacă pot să se uite la bagajele mele. La care ele mi-au zis în cor:
– Da’, du-te, fă, spălăcito, că ne uităm la ele de când am venit!
* Când încălcăm legile, plătim amendă. Când procedăm corect, plătim impozite. Tot aia!
* – Ești cea mai frumoasă femeie pe care am cunoscut-o.
– Tu vrei să te culci cu mine, șmechere!
– Și, pe deasupra, ești și inteligentă!
* Femeile care au avut note sub 7 la desen, nu au voie să se machieze singure!
Cicero
* La 92% dintre femei nu le plac prietenele soților lor.
La 92% dintre bărbați le plac prietenele soțiilor lor.
Morala: Bărbații sunt mult mai SOCIABILI decât femeile.
* Ca să înnebunești un bărbat, trimite un selfi dezbrăcată, lângă o oală de sarmale.
* – De ce prezervativul este transparent?
Radio Erevan: – Pentru că dacă spermatozoidul nu poate intra, măcar să se bucure de priveliște…
* – Mărie, tu ai picioare ca de căprioară.
– Așa de zvelte, Ioane?
– Nu, așa de păroase!
* Conform horoscopului tuturor semnelor zodiacale, femeile singure vor întâlni bărbatul perfect în zilele de… 30-31 februarie.
* O poză făcută pe Marte ajunge pe Pământ în 11 minute.
La Primărie, o hârtie ca să ajungă de la parter la etajul 1, face 3-4 zile.
* Cafeaua e soluția tuturor problemelor
Ți-e frig? Bea o cafea.
Ești obosit? Bea o cafea!
Te doare capul? Bea o cafea!
Cineva te calcă pe nervi? Dă-i cu ceașca în cap!
* Eu, care am o memorie foarte bună, nu reușesc să-mi amintesc… când nu erau telefoane mobile, oare ce făceam noi când stăteam pe ”tron”…
* Viagra mai bună ca femeia altuia nu există!!!
* Bărbații sunt ca șireturile, trebuie să intre în mai multe găuri înainte de a fi legați.
* România este țara în care portofelul coboară cu o stație înaintea ta.
* Vârsta mea nu-mi mai permite să sufăr din dragoste, așa că dacă mă vezi trist este din lipsă de bani.
* Rugăciunea soției: ”Fie ca toți dinții să-ți cadă când le zâmbești altor femei… Amin!”
* Nevastă-mea a dat astăzi examenul de conducere. A luat 8 din 10. Doi s-au salvat sărind în Dâmbovița!
* – Ioane, să fie clar: familia tradițională este formată dintr-un bărbat și o femeie.
– Atunci, ce caută mă-ta la noi?!
* – Iarăși stai întins pe canapea…
– Draga mea, privește partea pozitivă: întotdeauna știi unde să mă găsești!
* – Nevastă-mea umblă prin casă așa cum a venit pe lume.
– Dezbrăcată?
– Nu, urlând!!!
* Șeful către angajat:
– Când îți arăt cu mâna, înseamnă că trebuie să te apropii de mine. E clar?
– Clar. Dar eu când dau din cap, înseamnă că nu vin.
* – De unde ai simțit că e alesul inimii tale?
– Cum l-am văzut, cum mi-am dorit să-l enervez!
* – Bade, la ce te uiți prima dată la o femeie?
– Io, prima dată la o femeie, mă uit să nu fie bărbat…
* – Aș dori niște mici.
– Domnule, e restaurant cu specific unguresc.
– Me scuzați, dați la mine 4 miciuri..
* Se pare că vin vremurile când deșteptului i se va interzice să gândească pentru a nu răni sentimentele prostului.
* Tatăl către fecior:
– Ioane, du-te la vecin și roagă-l să ne deie ciocanul, am de bătut o țintă.
Feciorul se întoarce și spune:
– Tată, vecinul a spus că nu poate să ne dea ciocanul, deoarece, dacă-l folosești, se uzează.
– Vezi, fiule, ce zgârciți sunt pe lumea asta? Ei bine, adă-l pe-al nostru.
* Ce vârstă ciudată am: ba îmi vine să mă îndrăgostesc, ba îmi vine să mă pensionez.
* Două blonde stau de vorbă:
– Ai auzit că ungurii o au cea mai lungă?
– Ai auzit că mexicanii o au cea mai groasă?
Bulă, care trecea prin apropiere, se oprește și ascultă discuția.
Una dintre blonde îl observă și îl întreabă:
– Tu cine ești?
– Piști Gonzales!
* Iubește-ți vecinii, dar nu desființa gardul!
* Înjuratul, după ce te lovești, reduce durerea cu 50%.
* Tulburare de personalitate…
Sufletul merge la mare… și corpul merge la muncă!
* Cred că tipa de pe GPS îmi bate apropouri, de ceva vreme mă bagă mereu prin tufișuri izolate.
* Soțul îi spune soției:
– Plec la cursele de cai!
– Cursele de cai s-au anulat, răspunde soția. I-am spart botul mârțoagei!
* Discuție între două blonde…
– De ce șchiopătezi?
– Am visat că am călcat într-un cui!
– Vezi ce pățești dacă dormi desculță!
* Am scris pe Facebook că abia aștept să vină vara, ca să las ferestrele deschise…
15 țigani mi-au apreciat postarea.
* Tragedie într-un muzeu!
Hoț român de etnie neprecizată, în stare gravă după ce a vrut să fure tabloul… electric!
* Un corp este alcătuit din miliarde de nervi…
Mă’ frate… câte unul reușește să ți-i enerveze pe toți!
* Ești din Maramureș dacă farfuria înseamnă ”blid”, pâinea e ”pită” și pălinca e ”poftă de lucru păntru tătă zâua”.
* Pentru cei necăsătoriți: să aveți un sfârșit de săptămână nemaipomenit!
Pentru cei căsătoriți: Doamne ajută să fie bine!








