Epigrame la temă dată

Tema „uscat”

ȘUETĂ PE CĂLDURĂ

Canicula, până trece,
Bea câte o bere rece,
Pentru că-i mare păcat
Să bârfești… cu-n gât uscat.

LA BĂTRÂNEȚE

Am crescut-o de copil,
Dar, de-o vreme, m-a trădat,
Coama mea de om viril
S-a uscat și a picat.

Tema „valul”

MĂRIRE ȘI DECĂDERE

A așteptat valul mare
Să îl ridice spre soare,
Dar, vrând să se dea rotund,
A dispărut în afund.

PERICULOSUL VAL

Poți să învingi valuri multe,
De la mare pân’ la munte,
Însă valul de iubire
Te seacă dintr-o sorbire.

VALURILE VIEȚII

Ce e val, ca valul vine
Să te-ncerce și pe tine,
Doar fiind abil de fel,
Vei pune șaua pe el.

31 thoughts on “Epigrame la temă dată

  1. M-am uscat tot aşteptînd
    să se schimbe lumea-n bine
    şi plec “dincolo” oftînd.
    Nu faceţi şi voi ca mine!
    Nu irosiţi tinereţea
    aşteptînd “valul” s-apară –
    trăiţi clipei frumuseţea,
    că mai tîrziu o să doară.
    😉

    Ce-ar mai merge-o ţuică fiartă
    să uit “coama” ce-a picat
    şi iubirea-n ţăndări spartă.
    «Pîn’ la fund!» şi am plecat.
    🙂

  2. Ești inspirat ca-ntoteauna, Drăgoșel! Mi-a plăcut cum ai cuprins ambele teme și variațiunile lor, așadar, dacă aș fi în juriu și ai participa la un concurs, ți-aș da nota maximă. Pe mine mă încorsetează temele impuse și recunosc că inspirația nu-mi vine la comandă. De aceea am apelat la impresia cititorilor care poposesc pe acest meleag. 🙂

    1. Săru’ mîna! 🙂 Faptul că nu sînt personal constrăns la o temă anume îmi permite să tratez totul cu lejeritate, chiar în glumă de multe ori. Dar chiar şi în constrîngere tot mai forţez nota un pic. Nu-mi plac şabloanele fiindcă închistează creativitatea. Dar aşa am fost eu mereu: rebel (fără cauză 😀 ).

      Inspiraţia mea oricum a venit din versurile tale care sînt şi ele reuşite, bineînţeles. Am făcut doar un mic cocktail din ele. 😀

      1. Mulțumesc pentru apreciere și mă bucur că te-am inspirat! O zi de joi senină ca pe la noi îți urez, plus baftă în demersurile tale viitoare! 🙂

      2. Mulţumesc la rîndul meu, senin este deja şi sper să fie în continuare… din toate punctele de vedere, şi aici şi la voi şi peste tot. Baftă la concurs! 🙂

      3. Concursul a fost, dar n-am avut baftă. Nu-i bai, măcar am încercat și îți mulțumesc pentru susținere! Nu știu cum au arătat epigramele premiate, însă am aflat că vor apărea toate într-o antologie.

      4. Ei, nu-i bai; data viitoare poate o să vină inspiraţia divină pentru locul întîi (cu coroniţă, ca să ascundă lipsa coamei 😛 )

  3. La Sapânta-n cimitir, toti cei morti si îngropati, sunt “încondeiati’ cu mir, copii, femei ori barbati.

  4. Mi-a plăcut penultima. Mult! Ultima mi-a amintit de Eminescu din motive evidente. 🙂

    Am și două amendamente, că doar mă știi. 🙂

    Aș scrie în loc de Să bârfești… cu-n gât uscatSă bârfești… pe gât uscat” Dar s-ar putea să fie doar o exprimare casual, pe care tu n-o îmbrățișezi și e OK.

    Și o observație ceva mai pertinentă, de care sper să ții cont, dar dacă nu e iarăși OK. 🙂

    În loc de Coama mea de om viril aș scrie Coama mea de tip viril . I mean, om nu se asortează cu imaginea pe care o am despre individul pe care-l descrii în epigramă. Merge mai bine tip.

      1. Ştii cum e la români: o vorbă – cinci înţelesuri. 😀 Şi poate îţi aduci aminte de filmul ăla sci-fi/distopic (?) – al cărui titlu, din păcate, l-am uitat – unde se tot repeta, ca un lait-motiv parcă: “precision of language!”

        Da’ de unde ştii ce frizură extravagantă o fi avut Petru în tinereţe…?! 😛 😆

      2. Are you kidding me? Pe mine mă obligau să port bentiță în liceu. Pe Petru cu mohawk îl dădeau afară din județ. 😀
        Altfel ai dreptate în legătură cu înțelesurile alea. Îmi pare rău că nu-ți amintești numele filmului… deși, în ziua de azi, oricine vorbește corect parcă ar fi dintr-un film SF. Eh!

      3. Ioi, nu-mi aduce aminte de şcoală şi liceu, că fac atac de panică! 😆 Aşa o uniformizare, nu numai în aspect dar şi în gîndire… Pff! 😦

        Hai că am găsit filmul: The giver (2014). Scurtă descriere a ideii de “precision of language” aici. 🙂

        Da, în ziua de azi nu se mai vorbeşte, nu se mai scrie corect. E superfluu, “overrated”… 😦 Schimbarea de paradigmă pare a fi totală. Din păcate nu spre mai bine (pentru cei mulţi). Cel puţin din punctul meu de vedere.

    1. Nu am nimic împotriva amendamentelor tale, Jo, ba chiar mi-ar plăcea să preiau măcar unul. Doar că eu am trimis epigramele exact așa la concurs și e corect să rămână neschimbate, pentru că în această formă au fost jurizate. Poate le lecturează vreunul din membrii și nu vreau să-mi reproșeze că umblu cu cioara vopsită. 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.