Când pasul ți-e șovăielnic
Și dureri tot vin, o droaie,
Poți să spui c-ai ajuns vrednic
Să ți se spună „tataie”.

Bătrânețea te cuprinde
Și te-apasă tot mai tare,
Până când te vei deprinde
Cu a ei acaparare.

Tinerețea e departe,
Amintiri ce te alină,
Tot mai mult timp te desparte,
De acea vârstă divină.

Chiar de sufletul ți-e sprinten
Și mai ai visuri de-o viață,
Trupul nu-ți mai este prieten
Și-ți pune piedici pe față.

După ce anii se-adună
Într-o sumă generoasă,
Senectutea-i o cunună
Care tot mai greu te-apasă.