racoltapetru6

– 9,99, răsună sec vocea casieriței.

Distinsul domn din fața mea a întins o bancnotă și, după ce-și strecură săpunul în plasa cu cumpărături, continuă să aștepte.

– Mai doriți ceva?, îl întrebă doamna corpolentă de la casă.

– Restul, firește. Doar v-am dat zece lei.

Mirarea se citea nu numai pe chipul femeii, ci și pe a celorlalți cumpărători care așteptau la rând. Bărbatul avea o vârstă respectabilă, era îmbrăcat decent și inspira un aer de intelectual rezonabil. Probabil că din această rațiune a venit și dojana casieriței:

– Dumneavoastră glumiți, dar oamenii așteaptă la rând. Vă rog să le dați voie.

– Nu glumesc deloc!, răspunse foarte serios domnul cu pricina. Săpunul acesta costă nouă lei și nouăzecișinouă de bani, iar eu vreau să plătesc exact cât costă. Nici mai mult, nici mai puțin.

Doamna corpolentă nu voia să se enerveze, așa că scoase din casă o monedă de cinci bani și o întinse clientului problematic.

– Poftim! Acum sunteți mulțumit?, rosti ea cu certitudinea că a rezolvat problema.

Doar că omul refuză politicos moneda, justificându-se:

– Nu am nevoie de reducere, ci doar să plătesc prețul corect. E o chestiune de principiu. Dumneavoastră aveți obligația să dispuneți de banii necesari pentru a da restul până la ultimul bănuț.

Nervii casieriței aveau o limită, iar aceasta părea atinsă, din moment ce vocea ei se auzi cu mult mai strident:

– Sunteți culmea, dom’le! Încă n-am mai văzut așa ceva, și lucrez aici de peste zece ani. Să faceți scandal și să țineți oamenii la coadă pentru un ban!

– Nu pentru un ban, doamnă, ci pentru un principiu. Dacă afișați un preț atât de pretențios, trebuie să vă asigurați că-l puteți respecta întocmai.

Aici a început și polemica printre oamenii din jur, unii criticându-l pe bărbatul care n-avea altceva mai bun de făcut decât să le răpească din timpul lor, în timp ce alții apreciau logica protestului. Nici pe mine nu mă deranja conflictul, ba aș putea spune că mă amuzam răbdător și curios să văd cum se va încheia. Rezolvarea se aștepta din partea casieriței, iar aceasta făcu un apel către un om de ordine.

– Du-te la șefă și spune-i să vină urgent până aici, a fost tot ce i-a trecut prin cap doamnei.

Discuțiile de la rând au continuat și mai vehemente, în timp ce clientul problematic stătea neclintit în capul rândului, iar casierița fierbea în suc propriu. O tânără drăguță a apărut în curând și a fost întâmpinată cu o voce tânguitoare:

– Domnișoară Raisa, omul acesta nu vrea să plece din fața casei până nu primește un ban rest. Nici mai mult, nici mai puțin. Ce pot să fac în situația asta?

Tânăra șefă găsi de cuviință să-i zâmbească bărbatului cu pricina, vorbindu-i cu delicatețe:

– Domnul meu, v-a supărat ceva la noi? Spuneți cu ce vă putem ajuta.

Bărbatul își plecă puțin capul în semn de apreciere și răspunse la fel de amabil:

– Totul e bine, stimată domniță. Și ar fi perfect dacă aș putea plăti exact prețul scris pe eticheta acestui săpun. Vă rog să înțelegeți că e o chestiune de principiu.

– Vedeți?, accentuă doamna corpolentă de la casă.

– Înțeleg, dar și dumneavoastră ar trebui să știți că nu se mai găsesc monede de un ban, vorbi cu glas domol șefa. Luați cinci bani ca rest și o să se calculeze în cumpărăturile viitoare pe care le veți face la noi.

– Nu pot, refuză din nou clientul. Sunt în trecere prin oraș și s-ar putea să nu mai vin.

– Of, of, of…, căzu pe gânduri domnișoara Raisa. Știți ceva? Așteptați-mă puțin, că am în birou un sertar cu monede mai puțin uzitate.

Șefa se grăbi cât se putea de tare să ajungă la birou, să caute prin sertare și apoi să se întoarcă în locul unde se adunase o mulțime de curioși. Veni radiind victorioasă și cu o mâna ridicată, din care se putea distinge o monedă minusculă, purtată ca un trofeu. I-o întinse oficial bărbatului și lumea din jur aplaudă finalul fericit. Totul a revenit la normal, iar eu mi-am descărcat și achitat cele câteva produse. Eram încă marcat de acest incident când, în timp ce-mi așezam cumpărăturile în plasă, aud din nou vocea casieriței:

– Avansați, doamnă, că s-a făcut coadă lungă.

– Nu plec până nu-mi dați restul.

– Care rest?

– V-am dat douăzeci de lei, dar produsul costă doar 19,99.

– Și dumneata?! Dumnezeule, eu nu mai rezist!

Mi-am întors privirea și am văzut-o pe doamna corpolentă părăsindu-și în fugă postul.