Pe bune!

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un explorator îl vede pe vraciul satului bătând ritmic din tobă.
– Ce este, prietene?
– Nu mai avem apă.
– Și bați toba ca să invoci ploaia?
– Nu, e semnalul pentru instalator.

* Libertatea nu e să fii bou și să te crezi leu, ci să fii leu și să nu depinzi de vreun bou!

* Ca românu’ nu-i niciunu’,/ Unde-s doi te vinde unu’!

* S-a constatat că femeia este asemenea unei țigări. Dă dependență și, dacă nu ești atent cu ea, te și arde!

* Stau și mă întreb de atâta timp…
Cel care a inventat ceasul, când la potrivit, de unde știa ce oră este?

* Dacă muncești de acasă, ai voie să-ți aduci și secretara?! Mă tot contrazic cu nevasta!

* Cuvântul bărbatului e lege. Cuvântul femeii este actul adițional care modifică legea…

* Cercetătorii din toată lumea au ajuns la concluzia că vaccinul îi ajută cel mai mult pe cei care îl vând!

* Un turist își petrece vacanța în India,împreună cu frumoasa lui fiică de 18 ani. Un maharajah foarte bogat se îndrăgostește de ea.
– Dacă îmi vei da fiica de soție, îi spuse el tatălui, îți voi da greutatea ei în aur.
– Peste o lună, vei primi răspunsul meu
– Vreți să vă mai gândiți?
– Nu, vreau s-o mai îngraș!

* – Salut, ce faci?
– Mă uit la un film.
– Ce film?
– Rechinul ucigaș.
– Și despre ce e vorba?
– Despre un cal care voia să ajungă scriitor.

* – Sunt agentul Ionescu, de la poliția rutieră. Vă rog să-mi spuneți ce aveți în portbagaj.
– O jumătate de miel.
– Viu?

* Doi tipi, amândoi căsătoriți, stau de vorbă:
– Nu știu ce să mă mai fac! De câte ori vin acasă, după ce am băut, sting luminile, opresc motorul și împing mașina în garaj. Îmi scot pantofii, urc scările cât de încet pot, mă dezbrac în baie, mă strecor în pat și nevastă-mea tot țipă la mine că unde am umblat până la ora aia!
Prietenul său se uită la el și-i spune:
– E evident că procedezi greșit. Eu scârțâi roțile pe stradă, trântesc ușa, fac gălăgie pe scări, îmi arunc pantofii în dulap, sar în pat, îmi frec mâinile de fundul nevesti-mi și-i zic: ”Ce zici de o partidă scurtă?” Și ea întotdeauna se preface că doarme…

* – De ce plângi, drăguțo?
– Mi-a dat iubi papucii!
-No, și te strâng?

* Am nevoie de cineva care să mă înțeleagă la fel de bine cum înțeleg farmaciștii scrisul medicilor de pe rețete.

* Culmea comerțului:
Să fii Făt Frumos și să dai punguța cu doi bani pe pupăza din tei!

* Doi elefanți văd pentru prima oară un bărbat gol. Unul din ei spune:
– Cum naiba duce ăsta mâncarea la gură?

* Un țigan fură o găină și o duce lângă lac să o jumulească și să o gătească. Cum jumulea țiganu la biata găină, la un moment dat vine poliția. Văzându-i în timp util, țiganul aruncă găina pe jumătate jumulită în lac. Polițiștii îl iau la rost:
– Ce faci, țigane, cu fulgii ăștia aici?
– Ce să fac? Uite, aia face baie și eu îi păzesc țoalele…

* Se întâlnesc doi polițiști:
– Salut, Ghiță! Ce înțelegi tu prin vid?
Stă Ghiță și se gândește o vreme și spune:
– Am în cap, dar nu pot să-ți spun.

* – Iubire, fusta asta e prea scurtă!
– Vrei să vorbim despre chestii scurte?
– Îți stă foarte bine cu ea!

* – Domnule doctor, cam scumpă lucrarea dentară.
– Doamnă dragă, dumneata hotărăști dacă vrei să muști sau să sugi.

* – Bunicule, de ce pe mama o cheamă Victoria?
– Pentru că, atunci când s-a născut ea, pe stradă se striga ”Victorie!”
– Aha, am înțeles. Mulțumesc, bunicule.
– Să crești mare, Muiepsd!
– Pot să ies afară să mă joc cu Josbotnița și Șoșoacăpreședinte?

* – Spune-mi, dragul meu, mă vezi ”bine” sau urâtă?
– Amândouă…
– Cum adică?
– Adică te văd urâtă bine!

* Înțelepciune evreiască:
Să înveți din greșelile oamenilor care au urmat sfaturile tale…

* Aceasta este prima epidemie din istorie în care omenirea se teme mai mult de vaccin decât de virus.

* Nu știu ce pantofi mi-au vândut ăștia, dar, după două beri, trag un pic spre dreapta.

* – În tinerețe, eram așa de proastă…
– Stai liniștită, dragă, încă arăți destul de tânără!

* Nevastă-mea a dat astăzi examenul de conducere. A luat 8 din 10. Ceilalți doi au reușit să sară din fața mașinii și să se salveze.

* Mă mir că mai rezistă cuiul, la câte pofte mi-am pus în el.

* Vorba zilei:
”Dacă-i dai prostului prea multă atenție, va începe să-ți dea sfaturi…”

* Când spargi pahare, aduni noroc; când spargi oglinda, aduni ghinion, dar când ești prost și te spargi în figuri, nu te mai adună nimeni!

* – Îmi este cu neputință să vă căsătoresc, explică ofițerul stării civile. Mireasa nu are decât 17 ani și ai nevoie de consimțământul tatălui!
– Păi cine credeți că e individul care stă lângă ușă cu pușca în mână?!

* Ea: – Dezbracă-mă din cuvinte.
El: – Ți-a intrat un gândac sub bluză.

* El: – Faci ceva de mâncare?
Ea: – Poate îți fierb un ou…
El: – Poți să zici ”nu” și fără amenințări.

* Totuși, cea mai bună casă de bătrâni rămâne Casa Albă.

Casa Alba din Washington DC, simbolul arhitectural al presedinției Americii  - Deștepți.ro

Alegeri

 

Lista de Cumparaturi cand Vine pe lume un Bebe - Nou Nascut - LPA

N-am ales să vin pe lume,
S-a-ntâmplat aleatoriu,
Și încerc, cât pot de bine,
Să nu cad în derizoriu.

Nu am fost eu acel care
Să își pună propriul nume,
Dar încerc să-i dau onoare
Și să-i clădesc un renume.

Nu am fost nici la-mpărțirea
Calităților râvnite,
Dar, din ce-am primit, am firea
De-a le reda șlefuite.

Doar cu genele din vine
Și-ale mele cunoștințe,
Am găsit că se cuvine
Să am niște preferințe.

Am ales flori în cuvinte,
Optimism cât se cuvine,
Cinstea să mă reprezinte…
Și te-am mai ales pe tine.

Să zâmbim și sub mască

* BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Preotul, la căpătâiul mortului:
– A fost un om bun, dar nu prea venea la biserică.
Rudele: – Nici acuma nu venea, dar l-am adus noi…

* O cucoană grasă se urcă în autobuz. Un tip rânjește și strigă în gura mare:
– Uite, bă, un șifonier în autobuz!
Cucoana îi arde una zdravănă peste ceafă și spune:
– Scuzați, s-a deschis o ușă!

* – Bună ziua! Cu ce vă putem ajuta?
– Nu merge netul.
– Sunteți lângă ruter? Câte becuri aveți aprinse?
– Două: unul în cameră și unul în bucătărie.

* – Ce e fericirea pentru tine?
– Să mănânc.
– Mă refer la ceva spiritual.
– Să mănânc din tot sufletul.

* – Mamă, de ce te tot cerți cu tata?
– Mă cert cu soțul meu, nu cu tac-tu!

* – Tată, după ce ai făcut vaccinul, ai avut vreo reacție adversă?
– Sunt mă-ta, imbecilule!

* – Ce faci, Gheorghe, mă părăsești?
– Da!
– Bine, mă! Dar ieri ai zâs că io îs femeia visurilor tale!
– Așe îi! Numai că azi m-am trezit!

* – Dacă vrei să slăbesc, trebuie să-i dai 100 de euro pentru fiecare kilogram pierdut…
– Mărie, nu există nicăieri așa preț la slănină!

* – Băi Vasile, știi că musulmanii pot să aibă și 4 neveste?
– Degeaba, Ioane, dacă nu pot să bea!

* – Dați-mi două pahare de vin, vă rog!
– La 2 lei?
– Nu, la doi bețivani!

* Doi ardeleni au rămas blocați în lift. După două ore, unul dintre ei întreabă:
– Mi se pare mie sau liftul ăsta mere prea încet?

* Kilogramele pierdute sunt precum câinii de companie!
Mereu găsesc drumul spre casă!

* Atâta am plimbat hainele de iarnă, în dulap, afară, în dulap, afară, încât au murit moliile de foame…

* Urăsc curățenia de Paște…
Am făcut și anul trecut, dar nu s-a păstrat…

* Dacă te testezi, afli că ești bolnav… altfel stai sănătos ca prostu…

* – Sunt vegană!
– Eu sunt vegan second hand.
– Cum adică?
– Adică, vaca mănâncă iarba, eu mănânc vaca.

* Eu am și declarație, tot ce trebuie. Dar tot mi-e frică să ies. Dacă dau peste unul care nu știe să citească?

* E greu să nu faci nimic… nu știi niciodată când termini.

* Deoarece bicicliștii au propria lor pistă, bețivii solicită și ei cele ”trei cărări” care li se cuvin!

* Japonia, țara soarelui răsare.
Bulgaria, țara trandafirilor.
Olanda, țara lalelelor.
România, țara belelelor.

* Dacă închid ăștia alimentarele, trebuie să mergem la vânat…
Eu deja am pus ochii pe găinile vecinului…

* – De ce nu ieși cu prietenii la o bere?
– Unde? Barurile sunt închise!
– Cum vrei! Dar să nu te aud după aia că nu te-am lăsat eu.

* Un vameș vine acasă zâmbind.
– Am fost concediat.
– Și ăsta e un motiv de bucurie?
– Ceilalți sunt arestați.

* A apărut și tulpina românească a virusului, cea mai a dreaqu: îți dispar mirosul, gustul, telefonul, portofelul, mașina, nevasta…

* Vi s-a întâmplat să se rupă elasticul de la mască și să rămâneți în gura goală?

* Ieri am vrut să ies la pădure, dar poliția mi-a spus că au mutat-o în Austria!

* Păi dacă ați spus la toate urâtele: ”Îți doresc o primăvară frumoasă ca tine!”, na primăvară!
Altădată să vă țineți gura! 😀

* În sfârșit am înțeles de ce se interzice circulația cu o oră mai devreme.
Se trece la pandemia de vară.

* Numai în limba română poate fi întâlnit un asemenea grad de rudenie: o mamă de bătaie soră cu moartea.

* Logică japoneză: ”Dacă cineva o poate face, și eu pot. Dacă nimeni nu a putut să o facă, o voi face eu.”
Logică latină: ”Dacă cineva o poate face, să o facă el. Dacă nimeni nu a putut, de ce trebuie să o fac eu?”

* ”Oricât de mică ne e leafa, noi tot putem munci mai puțin decât ne dau ei!” (Proverb românesc)

* – De ce există soacre pe pământ?
– Pentru că dracu nu are timp să facă rău la toată lumea!

* Am fost de m-am spovedit. Câte amintiri plăcute…

* – De ce este transparent prezervativul?
Radio Erevan: – Pentru că, dacă spermatozoidul nu poate intra, măcar să se bucure de priveliște.

* Și Dumnezeu a creat Femeia, apoi a spus Bărbatului: ”Aici ți-o las!”
Și a luat-o la fugă.

* – Tata, mă mușcă țânțarii!
– Oprește lumina!
O oprește și intră doi licurici.
– Tată! Ăștia mă caută cu lanternele!

* – Mărie, tu mă înșeli!
– Nu-i adevărat, Ioane! Mă învinovățești degeaba…
– Și e italian…
– Vezi că mă învinovățești degeaba? Asta chiar că nu-i adevărat!

* Culmea dietei.
Tu să ții dietă ca să te placă mai mult iubitul, iar el să te înșele cu una mai grasă decât tine.

* În curând o să apară crizele de gelozie de Paște:
– De ce i-ai dat like la ouă???

* – Jură că nu mai vorbești cu alte fete!
– Să nu mai văd soarele noaptea dacă te mint!

* Cu adâncă durere în suflet anunțăm dispariția, dintre noi, a celui ce a fost și nu mai e… Doru D. Muncă!

* Ce e mai greu, 1l de apă sau 1l de pălincă? Nu râde, bre! Bea 1l de pălincă și încearcă să te ridici.

Prin ochii unui turmentat | bratualex

Parodie la o poezie (2)

Fețele dragostei

( parodie de Lucian Perța)

M-ai întrebat, cititorule, cât de mult iubesc
Poezia și eu ți-am arătat nemărginirea.
Pentru ea și pentru epigramă simt că trăiesc,
Pe colinele lor mi-e iubirea.

Mi-am ales cuvintele cu mare grijă
Din fondul principal de cuvinte al limbii române,
Să fie sentimentelor poetice strajă,
Sperând că prin poezie în suflet îți vor rămâne.

Dar n-a fost așa, tu ai crezut adeseori
Că doar niște pioni sunt cuvintele mele
Pe o tablă de șah pe care se joacă în nori
Cei cu capul în nori și în stele.

Poezia mea e de fapt ca o fetiță care
Visează pentru alții, pentru cei ce asta nu pot,
Noaptea rază de stea, ziua rază de soare,
Și, cum spunea doamna profesoară Milaș, fiind peste tot.

Știu sigur că tu, cititor, o vei găsi
Și-i vei gusta ființa și eleganța,
Nu mă descurajez, nu e departe aceea zi
Că, iată, acum a găsit-o și Perța!

Din ”Graiul Maramureșului”, 6 aprilie 2021

Rămas bun, doamnă profesoară

 

Tocmai am aflat, cu nețărmuită tristețe și durere, că ieri, la ora 15:30, s-a stins din viață doamna Rodica Scutaru Milaș, profesoara mea de limba română. Ea mi-a fost mentor și părinte spiritual într-ale scrisului, cea care m-a molipsit cu dragostea pentru literatură și m-a determinat să scriu prima poveste, primele poezii. Nu ne-am mai văzut de când am plecat de la internatul școlii generale, dar, în urmă cu câțiva ani am reluat legătura online și telefonic. În acest mod a continuat să mă susțină, iar la ultima mea carte – ”Fetița care visa pentru alții” – mi-a făcut prefața și a contribuit la copertă. De altfel, această publicație i-am dedicat-o cu recunoștință, dar e păcat că nu a mai ajuns să o țină în mână și să se bucure de rezultatul final.

Doamna Rodica a stimulat mulți elevi în a învăța bine românește, a citi mult și a scrie, unii dintre ei fiind acum membrii în Uniunea Scriitorilor din România. A păstrat legătura cu toți cei care s-au arătat interesați și a avut mereu un caracter optimist și sfaturi pentru fiecare elev, indiferent de vârstă. A scris mult și frumos, în special poezie, a pictat cu un har aparte și a încântat viața celor care au cunoscut-o. Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România se mândrea cu ea, la fel cum ne mândream și noi, cei pe care ne-a păstorit cu răbdare și dragoste. Ne vom aminti mereu de ea, cu aceeași dragoste și mândrie, pentru că operele îi rămân pe pământ: volumele, tablourile și oamenii pe care i-a modelat cu atâta pricepere.

Vă mulțumim cu toții, doamnă profesoară! Pentru noi nu ați murit decât trupește, sufletul dumneavoastră este viu și e împărțit între toate sufletele pe care le-ați influențat de-a lungul școlii și a vieții!

De la sarmale la prăjituri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Stau sarmalele înghesuite în stomac…
La un moment dat, apare o vodcă:
– Tu cine ești și ce cauți aici?
– Vodcă, și m-a trimis Vasile…
Se înghesuie ele să îi facă loc, mai trece o vreme, mai apare o vodcă…
– Tu cine ești și ce cauți aici?
– Vodcă, și m-a trimis Vasile…
Se înghesuie, ce se mai înghesuie, dar după a cincea vodcă, se enervează o sarma:
– Auziți, eu mă duc sus să văd cine-i Vasile ăsta…

* Dacă, într-o zi, femeia pe care-o iubești ți-e infidelă și îți trece prin cap să te arunci de pe balcon, adu-ți aminte că ai doar coarne, nu și aripi!

* M-am cântărit să văd cum e. E rău. Nu vă cântăriți.

* Pandemia asta a produs, procentual, mai mulți proști decât morți!

* Legea lui Arhimede: orice prost scufundat în politică este împins de jos în sus cu o forță egală cu prostia dislocuită.

* – He, he, copile! Am avut șansa să trăiesc vremuri groaznice… înainte de ’89 eram toți atât de săraci, încât femeile se căsătoreau din dragoste, iar la televizor erau filme atât de proaste, încât copiii citeau cărți.

* Credincioșii vor putea merge la biserică de Înviere. Și după două săptămâni la ATI pentru Înălțare!

* Bărbat adevărat, definiție: ”Tipul capabil să deturneze spre hotel o femeie care tocmai mergea la biserică”.

* Doi îndrăgostiți se plimbă prin parc. Visător, el întreabă:
– Iubito, ce ar zice acest tei, dacă ar putea vorbi?
– Că e castan!

* Un preot și un cantor stăteau pe marginea șoselei cu o pancartă în mână, pe care scria: ”Sfârșitul e aproape. Căiți-vă!”
Pe lângă ei treceau mașini și imediat, după fiecare mașină, se auzea o bușitură și o explozie. După o vreme, cantorul întreabă:
– Părinte, nu ar fi mai bine să scriem pe pancartă: ”Podul din față este rupt”?

* – Deci, fiule, primul tău dinte a căzut deja. Ce ai învățat?
– Că nu trebuie să o întrerup pe mama când vorbește.

* – Eu îmi sărut soția în fiecare zi înainte să plec la muncă. Tu cum procedezi?
– Eu? Ți-o sărut după ce pleci tu.

* Un francez, un italian și un român călătoreau cu același avion, pe locuri apropiate. La un moment dat, după câteva cocktailuri, francezul și italianul au început să se laude:
– Noaptea trecută, am făcut dragoste de patru ori cu soția mea, spuse francezul. Dimineață, când m-am trezit, mă așteptau niște clătite delicioase, iar ea mi-a spus că mă adoră.
– Eu am făcut dragoste cu soția mea de șase ori, noaptea trecută, spuse italianul. Dimineață mă aștepta o omletă gustoasă, iar ea mi-a spus că sunt singurul bărbat din lume cu care ar face dragoste.
Românul tăcea…
– Tu de câte ori ai făcut dragoste cu soția ta, noaptea trecută?, întreabă disprețuitor italianul.
– O singură dată, răspunse românul.
– Și ce-a zis soția ta dimineață, rânji francezul.
– Nu te opri, Ioane!

* De-ale copilăriei.
– Mamă, l-am văzut ieri pe tata cu una grasă și urâtă la piață.
– Avea căciulă?
– Da, una neagră.
– Eu eram. Să vezi ce bătaie îți iei acasă!

* La tribunal:
– Doamnă Rozi! Dumneavoastră l-ați bătut pe Gheorghe cu bâta de baseball!
– Numa’ ne-am jucat sportu’ aista, domn jude, nimic altceva!
– Dar, bine! Are 29 de urme de lovituri în cap…
– Încă nu cunosc regulamentul!

* Un soldat se întorcea din permisie. În vagon, alături, o tânără domnișoară.
Soldatul își deschide traista, scoate pita și o taie în dumicați mici, scoate slănina, o taie în bucățele mici și le pune pe dumicații de pâine, iar în sfârșit adaugă brânza și ceapa, face soldăței ca la copiii mici și începe să mănânce.
Tânăra domnișoară începe să saliveze de poftă și, când nu se mai poate abține, îi spune soldatului:
– Nu vă supărați, domnule soldat, mi-e așa o poftă, nu-mi faceți și mie un soldățel?
– Ba cum să nu, așteptați numai să termin de mâncat!

* Am tușit în mașină și GPS-ul mi-a spus: ”Ascultă, mă, ia dă-te tu jos, că n-am chef să stau în garaj două săptămâni!”

* – Bună ziua, vreau și eu un loc de muncă.
– Avem ceva bine plătit, dar e mult de lucru.
– Nu, mulțumesc. Dacă am bani, îi dau pe băutură.
– Atunci, avem un loc în care nu prea aveți de muncă, dar e prost plătit.
– Nu, pentru că dacă am timp, fac rost de bani și îi dau pe băutură. Nu aveți ceva unde să muncesc toată ziua și să fiu prost plătit?
– Îmi pare rău, dar nu aveți studii superioare…

* Matrimoniale:
”Tânără atractivă, inteligentă și săracă, dorește să cunoască un bărbat care posedă calități opuse”.

* Ciok, ciok la ușă…
– Cine e?
– Poliția!
– Nu-i nimeni acasă!
– Atunci de ce arde lumina?
– Iaca o sting!

* Eu și fratele meu împărțeam bătaia când eram mici.
Una mie, două mie, că el mă bătea.

* – Domnule profesor, nu înțeleg teoria relativității.
– Ok. Spune-mi, 3 fire de păr sunt multe sau puține?
– Puține!
– Așa e, dacă sunt pe cap, dar în ciorbă?

* Universitatea București organizează ziua porților deschise. Un grup de părinți cere permisiunea de a fotografia sălile și biblioteca, explicând:
– Avem un fiu care dă BAC-ul în vară și am vrea să-i arătăm ce-l așteaptă dacă decide să se înscrie aici.
Atunci, un alt părinte vede un grup de studente, toate arătoase, și le cere voie să le facă o fotografie, explicând:
– Am un fiu care anul trecut a picat BAC-ul. Vreau să-i arăt ce a pierdut!

* Cum e când toți din spital au coronavirus și tu vii ca nesimțitul că ți-ai spart capul?!

* Ziua 120 fără sex: încep să-mi pierd auzul în ochiul stâng…

* Bărbatul însurat e ca lupul: toată ziua vânează scufițe roșii și seara o mănâncă pe bunica.

* Doi tineri îmbrățișați se sărutau în scara blocului. Deodată, pe scară apare tatăl fetei. Fata, total jenată, își aranjează în grabă bluza, fusta și părul. Tatăl fetei, vizibil supărat, spune:
– Decât să stați aici, să vă vadă toată lumea, mai bine intrați în casă.
Băiatul, și el vizibil jenat:
– Nu, mulțumesc domnule, eu tocmai plecam.
După mai multe insistențe, acceptă totuși și intră. Mama fetei, nici ea încântată, îi servește cu o sticlă de vin și o farfurie cu chiftele. Ca să detensioneze atmosfera, băiatul se gândește să-i facă un compliment și spune:
– Chiftelele astea de pește sunt nemaipomenite.
Tatăl fetei, dându-și ochii peste cap:
– Ia cu cealaltă mână, sunt de pui!

* Vorbeau două găini în curte. Una zice:
– Mai stai, fă! Intri în casă odată cu oamenii.

* – Iubito, vrei să facem sex virtual?
– Nu pot, dragule, azi mă doare WiFi-ul…

* Am nevoie de puțină adrenalină! La ora 22:00 ies să mă joc de-a v-ați ascunselea cu Poliția.

* Am căutat pe Google ”vacanță de Paște” și mi-a răspuns: ”Să nu te prind că ieși din casă!”

* O tipă, la cofetărie:
– Două prăjituri cu ciocolată, vă rog!
– Le serviți aici sau la pachet?
– Aici, că acasă țin dietă…

Prăjitură cu ciocolată din două ingrediente - Retete culinare - Romanesti  si din Bucataria internationala

O relație deschisă

Ne-am îndrăgostit de la prima întâlnire
Și ne-am despărțit cu promisiuni fierbinți;
Unele le-am încălcat fără supărare,
Pe altele le respectăm cu sacralitate.

Sunt ani în care nu ne putem vedea,
Ea îmi trimite poze, prin intermediari,
Eu îi scriu versuri de preamărire
Și i le transmit pe diferite căi.

Nu sunt gelos când, în imaginile ei,
Se vede cum îmbrățișează alte persoane,
Nici ea nu se supără când, în poeme,
Îmi aștern nenumărate alte iubiri.

Marea mă iubește fără condiții,
Deși are capricii de femeie,
Dragostea noastră va rămâne nealterată,
Pentru că avem o relație deschisă
În care e loc pentru oricine.

Fenomenul din Marea Neagră care i-a uluit pe cercetătorii români. Ce a  apărut la malul mării - IMPACT

Să ne zâmbim

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Băi, Gheorghe, de ce mergi în fiecare zi la crâșmă?
– Păi, dacă nu avem filarmonică!

* -Iubi, ai luat bici de la sex-shop??
– Nu, era prea scump, dar am luat o paletă de muște!

* – Băi, Gheorghe, tu când te-ai însurat, nevasta ta era fecioară?
– Nu, Ioane, era vărsător!

* Badea Gheorghe se întâlnește cu un consătean:
– Salut, Gheo! Te văd fericit azi.
– Păi cum să nu fiu, măi, dacă nevastă-mea mi-a zis că sunt cel mai bun la pat din tot satul!

* – Mărie, ai pus sare în ciorbă?
– Da, am pus și io și mama…
– Apăi, pun și io și mâncați-o voi!

* – Gigi, ce s-a întâmplat? Nu te mai întâlnești cu femeia aceea superbă?
– Medicul mi-a interzis.
– Ești cumva bolnav?
– Nu, dar e nevasta lui!

* Conversație la un interviu:
– Bună zioa! Ne trebe neapărat bacu ca să candidăm?
– Nu, dom’le. Dacă îl are unul dintre părinți, merge cu împuternicire!

* Rozi către Gheorghe:
– Vreau să merg la Paris, să-mi cumpăr parfum, poșetă și pantofi.
– No, bine tu, dar toate astea le poți cumpăra și de aici, de la noi!
– Mulțumesc, asta e tot ce am vrut să aud!

* – Doctore, ce să iau când mă dor picioarele?
– Autobuzul!

* – Ce nu trebuie să mâncăm în post, părinte?
– Unii pe alții, fiule!

* Consumul de morcovi îmbunătățește vederea!!!
Consumul de vin, chiar o dublează!

* Astăzi am alergat pe bandă. Casiera de la Kaufland a spus că, dacă nu cobor, cheamă paza.

* 98% din români sunt mulțumiți de salariile lor. Sondajul s-a făcut pe un eșantion de 465 de persoane din clădirea parlamentului.

* Guvernul a anunțat că nu sunt motive de creștere a prețurilor la carburanți, de aceea ele vor crește fără niciun motiv!

* Ce bine e să știi să-ți ții gura! Îmi iese și mie câteodată, dar și atunci mi se citește subtitrarea pe față.

* – Gogule, ascultă-mă, merg eu acasă de la serviciu și văd o broască. O iau acasă, o hrănesc, o scald și o culc lângă mine să o încălzesc. Când mă trezesc, observ că s-a transformat, ca în poveste, într-o blondă superbă cu țâțe maaari! Mă crezi?
– Te cred! De ce?
– Pentru că nevastă-mea nu mă crede, mă!

* – Auzi, știi cum ții un prost în suspans:
– Cum?
– Îți spun mâine…

* – Doctore, mă doare capul, mă doare stomacul, mă dor mâinile și picioarele, am dureri în spate!
– Dar în rest ești bine?

* Când deschizi televizorul și vezi emisiuni gen Acces direct, pe cele ale lui Măruță și Capatos, Asia Expres, Insula iubirii, etc., realizezi că oricât de rău e virusul ăsta, tot prostia rămâne adevărata amenințare la siguranța națională!

* Cum naiba să lucrez până la 70 de ani, dacă eu acum m-am dus până în bucătărie și am uitat de ce…

* M-am uitat la meteo, a zis Busu că o să fie frig până se face cald!

* Să vezi cum va fi la vară la nudiști: fără chiloți, dar cu mască!

* Cea mai potrivită vârstă pentru căsătorie este 75-80.
El nu mai aude, ea abia mai poate vorbi…

* Suntem un popor legat puternic de pământ:
– economia la pământ
– cultura la pământ
– educația la pământ
– viitorul la pământ.
Să ne fie țărâna ușoară!

* Cică marijuana te ajută să slăbești. E logic. Nu poți mânca atunci când un dragon păzește frigiderul.

* – Am amigdalită emoțională!
– Ha-ha… ce-i aia?
– Nu te pot înghiți…

* Logică!!!
Dimineața, tatăl le spune băieților:
– Azi-noapte, nu știu care bulangiu ne-a furat vaca…
Băiatul mai mic:
– Dacă-i bulangiu înseamnă că-i mic de statură.
Băiatul mijlociu:
– Dacă-i mic de statură, trebuie să fie din Țăndărei.
Băiatul mare:
– Dacă e din Țăndărei, trebuie să fie Tică Slutu.
Au ajuns la Țăndărei, l-au găsit pe Tică Slutu și i-au tras o bătaie strașnică. Dar ăla nu le da vacă, zice că n-a furat-o el. L-au mai caftit o dată, dar tot degeaba. Au ajuns la judecată. Judecătorul întreabă:
– Dar de ce credeți voi că e mâna lui Tică Slutu?
– Cum de ce?, răspund frații. A furat vaca, deci e bulangiu. E bulangiu, deci e mic de statură. Dacă e mic de statură, e din Țăndărei, că acolo toți sunt mici de statură. Iar dacă e din Țăndărei, e clar că e Tică Slutu…
– Interesantă logică, n-aș prea crede, zice judele. Dar ia spuneți-mi voi (și le arată o cutie), ce am eu în cutiuța asta, după logica voastră?
– E o cutie pătrată – observă tatăl.
– Înseamnă că-năuntru e ceva rotund – zice mezinul.
– Dacă e rotund, înseamnă că-i oranj – cugetă mijlociul.
– Dacă-i oranj, e clar că-i o portocală, concluzionează fratele mai mare.
Judecătorul, stupefiat, scoate din cutie o portocală și, uitându-se foarte gânditor la Tică:
– Bă, dă-le ăstora vaca-napoi, nu te juca!

Pin on animale domestice

Citindu-l pe Petru Racolța. Cartea “Fetița care visa pentru alții”!

Apostol Cristina's avatarVorbe pentru suflet...

AutorulPetru Racolțas-a născut în orașul Seini, unde trăiește și astăzi; acesta a publicat deja câteva cărți în palmaresul său, fiind un nume în literatura noastră. A început să scrie încă din 2011, când și-a deschis primul blog. Prima carte a fost pentru copii:„Revolta din ogradă”, publicată în 2014. Au urmat„Povestirile unui maramureșean”vol. I și II la Editura Eurotip, Baia Mare, 2016; apoi„Planeta Paradis”,publicată în 2016, primul său roman de ficțiune. În paralel, a publicat constant pe blogul dumnealui cât și în ziarulGraiul Maramureșului, epigrame, cugetări, poezii. Din opera citită a autorului se numără cărțile: „Versuri pentru suflet șicuget” și „Metamorfoza”.

Anul 2021 îi aduce autorului Petru Racolța un nou început printr-o carte fenomenală apărută la Editura SIONO, intitulată “Fetița care visa pentru alții”, o combinație dintre mistic și neverosimil, note de credibilitate dar și de purtarea gândului departe…

View original post 800 more words