Actualitatea în comentarii

-A trecut ceva timp de la accidentul de circulaţie provocat de Şerban Huidu,creatorul emisiunii “Cronica cârcotaşilor”,şi soldat cu trei morţi nevinovaţi.Foarte multă lume îl apreciază pe Huidu şi chiar cei din familia victimelor s-au abţinut de la a-l acuza.Cine e vinovat pentru această tragedie?Deşi era un şofer neastâmpărat şi cu multe amenzi la activ,nu cred că toată vina cade în cârca şoferului.Medicii care l-au monitorizat puteau,foarte uşor să-şi dea seama că nu are reflexele pe care le avea înainte de accidentul de schi,necesare pentru a conduce o maşină.Aceste deficienţe se vedeau clar şi la televizor,unde gesturile erau prea largi,privirea era confuză,iar vorbele îi erau comune,fără aciditatea pe care o aborda anterior.S-au emis diferite scenarii în care se spunea,printre altele,că au fost conturbaţi de copii,iar soţia citea o carte!Nu cred că e relevant ce speculează diverşi paparazzii,ci conteaza realitatea pe care o vedem noi,zi de zi.Medicii dau dreptul de a conduce şi persoanelor cu certificat de nevăzător,drumurile sunt proaste şi neântreţinute iar mentalitatea românului este de a avea maşină puternică,care prinde o viteză căt mai mare.Din aceste cauze s-au produs şi se vor produce mereu accidente de acest gen.

-Femeile din PDL şi-au arătat nemulţumirea că nu sunt promovate suficient de mult în funcţiile de conducere şi,de ce nu,în posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte de stat.Probabil au fost afectate de declaratia lui Traian Băsescu,în care afirma că nici o femeie nu e pregătită să-i preia atribuţiile.Imediat după aceea,vaşnica Elena Udrea s-a simţit ofuscată în amorul propriu şi în ambiţia ei de accedere spre funcţia supremă.După o discuţie ulterioară cu şeful ei direct,şi-a schimbat complet opinia şi a ajuns la concluzia că femeile din partid sunt chiar sprijinite de preşedinte.Se adevereşte zicala că la şef intri cu ideile tale şi ieşi cu ale lui.

-Deşi este o criză de mama focului,bisericile din România au înregistrat un profit impresionant.Cel mai mare venit a fost înregistrat în zonele cele mai sărace ale ţării,dovadă că acelor oameni nu le-a rămas decât credinţa,pe care consideră că trebuie s-o plătească,după obicei.Dar atunci când îi întrebi pe preoţi ce fac cu aceşti bani,devin violenţi şi sunt în stare să spargă camerele de filmare.Aceşti prelaţi nu reprezintă credinţa ci dorinţa de parvenire pe seama credulităţii enoriaşilor.În loc să-i ajute pe cei năpăstuiţi,ei profită de ultimul lor bănuţ.Erau timpuri când preoţii nu acceptau bani şi se mulţumeau cu hrana pe care le-o aduceau credincioşii.Acum se zbat să aibă vile,maşini scumpe şi funcţii înalte.Dar nu trebuie să facem ce face popa,ci ceea ce zice el.Adică să donăm mereu.

SCUFIŢA ROŞIE [Analiză şi critică literară]

De ce Scufiţa Roşie?

Din start ne dăm seama că este vorba despre o minoră de care copii,în răutatea lor,şi-au bătut joc cu această poreclă,probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei,pe care fetiţa o poartă des din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului.

Aşadar avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.

Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în pădure.(Nici o bunică normală nu locuieşte în pădure).Singura explicaţie este că această bunică a primit în urma retrocedărilor căteva hectare de teren împădurit.Este ştiut că ţăranii nu se gândesc mult până să taie pădurea,mai ales înainte de venirea iernii.Aşadar,această bunică este o scorpie zgârcită care şi-a făcut casa în pădure(oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul.

Teoria că este vorba de o ticăloasă se verifică prin faptul că în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei,a silit-o pe nepoata ei(o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta din oraş în pădure,fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biata fată.

Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul care o descoase în privinţa drumului ei.Deja intrăm intr-o zonă a fanteziei bolnave.Unu la mână,că în România lupi nu prea sunt,doi lamână,că se feresc de om ca de dracu,iar trei la mână,nu vorbesc şi chiar de ar face-o,ar întreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiată stână.

Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal Planet încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate întelege scheunăturile.Lupul o ia înaintea Scufiţei,care se opreşte la cules de flori,îşi preface vocea,intră la bunică şi o înghite.Nu mai stăm să analizăm faptul că în pădure nu prea sunt flori.Dar trebuie spus că e dăunător să înveţi copii că e corect ca atunci când ai o treabă de făcut,să te opreşti la cules de flori fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi în consecinţă,pe cale de dispariţie.

Lupul în schimb pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme.El este un individ mănat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor,foloseşte toate tertipurile:imită voci şi dacă nu-i iese,vădit frustrat,face casa praf.

Concluzie:Lupul este comis-voiajorul actual.

Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul…Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senilă,care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate.Cu această imagine vor rămâne copiii noştri.

Lupul se îmbracă cu hainele bunicii,se aşează în pat,unde îl găseşte Scufiţa Roşie.O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea.Lupul fiind îmbrăcat în hainele bunicii,induce în mintea copilului noţiunea de travestit,putându-i afecta grav viitoarea orientare sexuală.

Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării?

Iar dialogul,purtat cu Scufiţa,e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari,urechile,labele,dinţii şi mai ce?!…

Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aducă pe Scufiţă în pat lângă el.De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!

Apare vânătorul care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufita Roşie şi bunică.Ce caută vânătorul în casa bunicii?Înseamnă că nu e prima dată.Un vânător tânăr şi o femeie bătrână,singuri în mijlocul pădurii…Şi ne mirăm că “Ştirile de la ora 5” abundă în relatări despre violuri săvârşite asupra unor bătrâne?

Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflăm că toţi infractorii au citit în copilărie Scufiţa Roşie şi consecinţele: ani grei de puşcărie! Apoi ce căuta la vânătoare pe proprietate privată?

Din două una: sau era braconier nenorocit sau un ştab mare de la Bucureşti,care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice.În oricare dintre variante,ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa.

Finalul poveştii este sinistru: lupul zbătându-se în ghearele morţii “eliberează” cele două femei.Adică,avem oroarea să asistăm la apariţia a două făpturi parţial digerate,care se pare că nu au murit,Ci cu nonşalanţă îşi reiau firul vieţii.Mai rău ca în filmele horror!Şi ne mai întrebăm de ce există copii dereglaţi din toate punctele de vedere.

Asemenea închipuiri ale unei minţi bolnave se “servesc” copiilor între 2 şi 7 ani!Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: “Albă ca Zăpada”-auzi albă,imaculată şi ea trăieşte sub acelaşi acoperiş nu cu unul,ci cu 7 bărbaţi!

Ruşine!Ruşine!Ruşine!

IRIS GOGORICI

Psihoterapeut

Sentimente.Frica

MOTTO: E bine să-ţi fie frică,dar e rău să fi fricos.

Frica e un sentiment normal si necesar,pe care fiecare om îl are,indiferent că o recunoaşte sau nu,îşi dă seama sau e în subconştientul lui.Chiar şi animalele au frică,iar noi din ele am evoluat.O dată cu această evolutie,am dezvoltat şi sentimentul de frică,multiplicându-l,amplificându-l,ramificându-l.Unora le e frică de întuneric,altora de înăltimi,de spaţii închise,deschise ajungându-se la fobii.Tuturor ne e frică de moarte,excluzând sinucigaşii care acţionează sub un impuls ilogic şi anormal.Spunea cineva că de fapt nu-i e frică de moarte ci de veşnicia ei şi avea mare dreptate.După ce trăieşti atâţia ani,acumulezi nişte cunoştiinte,îţi consolidezi o conştiinţă,îţi formezi un caracter pe care îl consideri cel mai potrivit,eşti silit să abandonezi totul şi să treci în nefiinţă.În acel moment totul ţi se pare nedrept şi zadarnic.Te întrebi invariabil dacă mai există ceva după ce se stinge lumina.O să mai poţi gândi,o să mai poţi comunica,o să mai vezi ceva sau totul se termină aici?Moartea este universală şi este inevitabilă.Oamenii au venit cu tot felul de scenarii în care încercau să îndulcească acest final printr-o viaţă de apoi,eternă şi mai bună.Aici şi-au adus aportul religiile,care propovăduiesc această răsplată.Alţii vorbesc de o reâncarnare continuă a aceluiaşi suflet,fără ca amintirile să fie transmise.Se mai crede că sufletul poate exista fără trup,pluteşte în aer şi gândeşte de unul singur.Toate sunt supoziţii fără nici un fundament fiindcă nimeni nu s-a intors din mortii şi nici nu ar fi posibil să o facă.Sigur e că avem o viaţă pe care trebuie să o trăim cu chibzuinţă,să învăţăm cât mai multe şi să transmitem mai departe cunoştiinţele noastre.Astfel nu vom trece degeaba prin această lume,iar viaţa noastră va continua prin generaţiile viitoare.Doar in acest fel putem fi siguri că ne perpetuăm existenţa.Restul e întuneric.

În incheiere,un vers pe aceeasi tema: Mi-e frică să trec în nefiinţă,/Să-mi piară-nvăţul în neştiinţă,/Să uit c-am fost o fiinţă/Cu dragoste şi dorinţă.

Actualitatea in comentarii

-Azi e sarbatoarea si praznicul sf. Parascheva si,ca de obicei,a inceput si sfanta imbulzeala,de cateva zile.Oameni din toata tara,in special femei batrane,se calca in picioare ca sa poata atinge racla cu moaste,in speranta ca li se vor indeplini dorintele.E bine sa ai credinta fiindca multora atat le-a mai ramas,insa nu e bine sa exagerezi in numele ei.Singurul care poate face minuni este Dumnezeu,iar acesta iti asculta rugaciunile din orice loc te-ai afla.Etalandu-ti credinta si calcandu-ti in picioare semenul pentru a ajunge cat mai repede in apropierea osemintelor,nu te ridica in ochii creatorului ci poate fi un pacat.Daca se intampla sa ti se indeplineasca ceea ce te-ai gandit,nu e datorita faptului ca ai facut acest pelerinaj ci pentru ca asa a fost voia Domnului.In timp ce unii lesina din cauza epuizarii,preotii isi zambesc in barba la gandul donatiilor generoase ce se fac cu acest prilej.

-Trebuia sa fie omorat un american,la Giurgiu,ca sa se vada iar cat de mare este influienta o au clanurile interlope in tara noastra.Ele lucreaza mana in mana cu politia din multe orase,care le este aservita si ii protejeaza in schimbul foloaselor materiale.Seful politiei din Giurgiu nici nu vrea sa recunoasca existenta lor desi locuitorii sunt ingroziti de ilegalitatile pe care le fac acesti mafioti cu masini de lux,vile scumpe si petreceri la care invita politicieni de carton.Mergand mai departe pe firul mortii tanarului Hardy,s-au vazut si gafele de zi cu zi ale sistemului sanitar,gafe pe care noi,muritorii de rand le simtim din plin si cu care ne-am obisnuit de nevoie.Doar cei care ar trebui sa ia masuri nu le vad.Se da vina pe lipsa de fonduri si salariile mici pe care le au cei care se ingrijesc de sanatatea noastra.Chiar daca ar fi bani si salariile ar creste de zece ori,tot atata nepasare am vedea.E o problema de conceptie si aceasta e inradacinata adanc in mintea multor romani.

-Inca o prognoza care ar trebui sa ne sperie?Meteorologii din Anglia prezic o iarna friguroasa,chiar polara.Probabil ca au vrut sa iasa si ei in evidenta,asa cum au facut colegii lor polonezi,anul trecut,cand au prognozat cea mai grea iarna din ultimii 40 de ani.Din fericire nu au avut dreptate si a fost o iarna destul de blanda.Este stiut ca prognozele pe termen lung sunt un fel de loterie,iar meteorologii englezi au avut probleme in a ghici vremea si pe termen mediu.Ce nu fac unii pentru publicitate?

-Adrian Mutu,vesnicul petrecaret,a fost reprimit in echipa nationala de fotbal,dupa o discutie secreta cu selectionerul Victor Piturca,caruia i-a promis sa-i achite datoriile acumulate la pocker.Astfel va putea sa-si indeplineasca ambitia de a-l intrece pe Hagi in clasamentul golgheterilor.Macar atat, fiindca  nationala bate recorduri negative de neimaginat pana acum.

Actualitatea in comentarii

-In SUA,tara care a fost mereu un simbol al democratiei,se desfasoara mitingul “Free Wall Street!”.Tinerii au iesit sa-si arate indignarea provocata de faptul ca in aceste momente de criza financiara,cel care o duce mai greu e omul de rand,muncitorul amenintat cu somajul de la o slujba care oricum nu e platita cum ar trebui.In acest timp marile corporatii prospera,iar miliardarii se imbogatesc si mai mult.Sa fie acest miting inceputul unei convulsii sociale ce va duce la o noua ordine mondiala sau mai trebuie sa treaca ceva timp pana se va vedea ca modul in care se administreaza lumea este invechit si eronat?Daca va fi o schimbare,din America trebuie sa vina,doar ea a dat semnalul impasului in care a intrat si Europa.

-Franta a pornit o campanie fatisa impotriva romanilor care comit delicte pe teritoriul ei,evitand delicatul cuvant “rrom”.Trebuie sa recunoastem ca numarul cersetorilor de aceasta etnie a devenit ingrijorator de mare si devin chiar agresivi daca nu le dai bani.Nu putem sa acuzam autoritatile franceze,si nu numai,ca doresc sa-si protejeze cetatenii,dar putem sa combatem in timp aceste invinuiri,prin cinstea si harnicia de care dau dovada multi romani.Trebuie sa demonstram ca acei tigani care nu vor sa munceasca sunt exceptii,cam multe ce-i drept,insa ceilalti sunt mai presus chiar decat multi dintre occidentali.Avem o traditie in acest sens si cu timpul se va face remarcata.

-Ministrul educatiei,Daniel Funeriu,a folosit iar un cuvant ce a generat numeroase discutii.E vorba de “inexactitudini”,cuvant corect,dupa parerea sa,folosit si de Eminescu,Lovinescu…Ceea ce mi s-a parut comic este bucuria care se citea pe fata Elenei Basescu,cand a avut ocazia sa comenteze aceasta greseala.Ea jubila spunand ca mai exista si ministrii care nu se exprima totdeauna corect “si chiar barbati!”.Cu alte cuvinte ea nefiind inca ministru si nici macar barbat,e firesc sa mai scoata cate o bijuterie gramaticala de care se molipseste si alt ministru,Elena Udrea.Sa aveti multe “succesuri”,doamnelor!

Cum să mănânci râme prăjite

Ma rugase vecina sa-i repar o siguranta.Cand m-am dus,tocmai ii punea dinainte baietelului mancarea de seara.El s-a uitat chioras la farfurie,a luat-o si a dat cu ea de perete.

-Nu-mi trebuie,zise.

Mamica-i aduce inca o farfurie cu mancare si cu spume la gura ii spune:

-Ori mananci,ori te omor.

Am intervenit:

-Putintica rabdare,doamna.Nu va ambalati asa.Sa-mi incerc si eu norocul,caci ma pricep la copii.Deci,Ionica,nu vrei sa mananci ce ai in farfurie?

-Nu.

-Foarte bine.Si ce ai vrea sa mananci?

-Rame.

Daca asta vrea omul?mi-am zis.Asa ca m-am dus in gradina si am scos cu sapa din pamant sase rame lungi si groase.I le-am pus dinainte si am spus:

-Ionica,domnisorul e servit.

Baiatul se uita la ele si zice:

-Prajeste-le.

Constiincios,m-am dus in bucatarie,le-am prajit si i le-am adus.

-Hai Ionica,da-i bataie.

-Nu vreau decat una.

Am aruncat cinci si am lasat doar una,cea mai mare si mai suculenta.

-Hai,zic,ca ti se raceste!

-Vreau numai jumatate.

Eu,ce sa fac?Am luat cutitul si am taiat-o in doua.

-Ei,hai,acum mananca.

-El s-a uitat la mine pe sub sprancene si a spus:

-Jumatatea ailalta mananc-o tu.

Daca am intrat in hora…mi-am zis.Am inchis ochii si am inghitit jumatatea de rama.

-Hai,Ionica,acum ia si tu.

Baietasul incepe sa se smiorcaie.

-Ce mai e,draga?

-Scarba ce esti!Ai mancat jumatatea mea!

Terapie prin râs

#Un canibal se muta la oras iar dupa ceva timp vine maica-sa in vizita.In timp ce mancau,ea zice:

-Stii,nu prea imi plac vecinii tai…

-Atunci mananca doar legumele.

#Afis intr-un bar:

“Daca beti ca sa uitati,va rugam sa platiti inainte!”

#Doi condamnati la moarte.

-Vreo ultima dorinta?

-As vrea sa ascult un disc cu Guta.

-De acord.Si tu?

-Pe mine va rog sa ma omorati inainte!

#-Ce este mai rau: ignoranta sau dezinteresul?

-Nu stiu si nici nu ma intereseaza!

#Unuia i-a murit soacra si a scris urmatorul epitaf.

“Doamne primeste-o cu aceeasi bucurie cu care ti-o trimit eu.”

#Epitaful unui lenes: “Aici continua sa se odihneasca…”

#De ce nu sunt lovituri de stat in SUA?

Pentru ca e singura tara din lume care nu are ambasada americana.

#Un student la facultatea de drept,examen oral.

-Ce este frauda?

-Ceea ce incercati dumneavoastra sa faceti cu mine!

-Explica-te!

-Conform codului penal:”Comite frauda acel ce profita de ignoranta altuia pentru a-l prejudicia.”

#-Bula,cum iti imaginezi tu scoala ideala?

-Inchisa,doamna,inchisa!

#Doi vampiri reparau motocicleta.

-Da-mi te rog surubelnita!

-Ia-o pe asta.

-Aiiigghhh!nu pe asta in cruce,cretinule!

#O tanara la spovedanie:

-Parinte,am pacatuit cu parintele din parohia vecina!

-Fiica mea,sa nu mai pacatuiesti,sa iei aghiazma mare,sa faci 25 de matanii si data viitoare aminteste-ti ca asta e parohia ta!

#-Marie,daca ai castiga 1oo.ooo.ooo $ la loto,m-ai mai iubi?

-Da Ioane,dar mi-ar fi foarte dor de tine!

#Un tip batran si foarte bogat era grav bolnav.Vin unele dintre rude sa-l viziteze si intalnesc medicul.

-Doctore,mai e vreo speranta?

-Niciuna!Pacientul se va vindeca!

#Gigel catre mamica:

-Mamico,ce faci goala pe taticul?

-Sar pe el ca sa-i desumflu burta.

-Te obosesti de pomana!In fiecare dimineata vine vecina,ingenuncheaza si i-o umfla la loc.

#Un colonel ii spune generalului:

-Domnule general,aveti pantalonii descheiati.

-Experimentez,colonele!Aseara am avut camasa descheiata si mi-a intepenit gatul.

#Doi amici,vara torida,in barca,la pescuit,beau bere cu lansetele in apa,fumeaza niste trabucuri,…cand deodata unul din ei se opreste si zice din senin:

-Auzi ma,cred ca divortez de nevasta-mea,nu mi-a mai vorbit de o saptamana!

-Baa,io zic sa te mai gandesti,femeie buna ca asta e mai greu de gasit…

#La un serviciu funerar,cei care tineau sicriul se lovesc de perete,il scapa,iar dinauntru se aude un geamat.Deschid astia sicriul si vad ca femeia este inca vie.Mai traieste femeia cativa ani si,la moartea ei,din nou vin cei de la serviciul funerar,se ridica sicriul…Din spate se aude vocea barbatului:

-Aveti grija la nenorocitul ala de perete!!!

Statiunea Ocna Sugatag,sursa de fortificare

Am lipsit aproape doua saptamani de pe blog,fiind plecat la statiunea Ocna Sugatag,pentru a-mi “reancarca bateriile”,cum se obisnuieste a spune de cand ,cu tehnologia asta: tot mai multe dotari functioneaza pe baterii.Trebuie sa recunosc ca am ramas impresionat de cum am coborat Gutaiul si am intrat in satul Mara.Pe stanga soselei iti desfata privirile o cascada artificiala,de 25 de metri inaltime,care isi aduce contributia esentiala la existenta mirificei pastravarii de la poalelele ei.E proprietatea lui Alex Vancea,un indragostit de natura,care are alaturi un restaurant cu specific si casute primitoare.Nu ratati ocazia de a manca un pastrav prins chiar de voi si pregatit pe loc,dupa preferinte!

Am purces mai departe si am ajuns in Ocna Sugatag,la hotelul Salina,unde aveam rezervare.Camera e de doua stele,dar restaurantul si felurile de mancare merita trei stele.Va recomand ciorba de fasole cu sunca afumata care e ca la mama acasa.De asemenea au fost delicioase:ciorba de burta,ciorba de perisoare,pastravul la gratar,snitelul cu un pireu savuros,inghetata asortata cu frisca si clatitele cu ciocolata si frisca.Ospataritele sunt morosence dragute si foarte amabile.Sa nu uit insa pentru ce am venit:piscina cu apa termala sarata,de fapt foarte sarata,care este un izvor de sanatate pentru toate categoriile de varsta.Apa este foarte buna,curata,dar e bine sa nu aveti rani deschise sau sa va stropiti in ochi,ustura rau.Eu m-am dus sa-mi mai tratez reumatismul si problemele cu aparatul locomotor dar e recomandata si pentru alte boli,printre care cele ginecologice.Efectul se simte in cateva zile printr-o usoara oboseala fizica,semn ca terapia are succes.In plus,fiecare scalda iti provoaca o mare pofta de mancare.In timpul liber am strabatut cu pasul imprejurimile,care sunt minunate.M-a impresionat lacul din apropiere,copacii batrani si linistea benefica ce ma inconjura.La intoarcere am vizitat tarabele cu obiecte de arta ,confectionate din lemn.M-a atras un car cu boi negrii,foarte reusit si la un pret convenabil.Nu se poate sa nu gasesti ceva care sa-ti placa.

Mi-a placut mult zabava in aceasta localitate straveche si primitoare.Simt ca am intinerit cu cativa ani si sper sa revin pentru a vizita si alte bazine,hoteluri,pensiuni si a cunoaste alte persoane amiabile,din zona sau din alte regiuni, fiindca vin turisti din toata tara si din strainatate.Fara regrete si cu multe cuvinte de lauda.Merita!

Actualitatea in comentarii

-Uniunea Europeana are motive serioase de ingrijorare in ceea ce priveste viitorul ei.Grecia e ca o piatra de moara ce atarna de gat si se prevede un faliment cu implicatii in toata Europa si nu numai.Pe lista neagra mai sunt tari precum Italia,Spania,Portugalia si Irlanda.Acum se vede ca modul de functionare a acestei uniuni si cooptarea prea rapida si fara o analiza profunda a atator tari cu conceptii si obiceiuri atat de diferite,a fost o eroare.Nu poti sa ceri mereu unor state care au o traditie a muncii,sa ajute alte tari cu o populatie ce are inclinatii mai mari catre repaus si care,adoptand moneda unica,nu-si mai pot regla deficitul bugetar prin inflatie,asa cum erau obisnuite pana acum.Trebuie gasit un alt sistem pentru a elimina aceste ajutoare ce risca sa se perpetueze in timp si sa traga in jos si alte state,care au respectul cuvenit pentru munca.

-S-a stins un inger!Iar a murit un copil de dorul de mama,plecata sa puna “bani pe gramada”,in alta tara.Ea nu putea percepe ca cel mai important lucru de care are nevoie un copil este dragostea si ca el s-ar multumi cu o coaja de paine primita din mana mamei.Ea si-a abandonat amandoua fetitele,dar prima a avut noroc si s-a consolat in sanul unei famili adoptive.Cea de-a doua a preferat sa moara decat sa fie ratacita,departe de cea care i-a dat viata.Mama mea imi spunea adesea ca fiecare copil e un inger pana se maturizeaza.Pacat ca nu stim sa-i apreciem,atunci cand ii avem,in timp ce unii ar da orice sa aiba un sufletel pe care sa-l iubeasca.

-Ieri si-a sarbatorit ziua de nastere Adrian Copilul Minune!Iata un “copil” care nu se maturizeaza niciodata.Ceea ce nu inseamna ca a ramas un inger,ci dimpotriva,a trecut de partea opusa.De cate ori vezi petrecerile pompoase a celor ce tin capetele de afis in lumea interlopa,aproape intotdeauna il vezi si pe micut strangand in mainile lui asortate,gramezi de bani,ca rasplata pentru dedicatiile magulitoare facute fostilor sau viitorilor chiriasi a penitenciarelor.Nu e de mirare ca a fost implicat si interogat in multe din scandalurile ce intervin in astfel de anturaje.E un mic pret pe care trebuie sa-l plateasca daca ii place sa castige atat de mult si de facil.

Actualitatea in comentarii

-Iar s-a suparat domnul presedinte,Basescu!De data aceasta pe Olanda,fiindca nu e de acord,pe buna dreptate, ca Romania sa intre in spatiul Schengen.Asa ca a declansat razboiul lalelelor,a laptelui si a branzei care provin din aceasta tara.Nu-i pasa ca din aceasta lupta prosteasca pierd si foarte multi romani.El sa fie satisfacut,pentru ca e un presedinte jucator si ai place sa joace la atac.Precum a declarat in telegrama citata de Wikileaks in care anticipa un posibil razboi intre Romania si Rusia si pe care nu a negat-o ci a luat-o ca pe o gluma in care noi aveam,ca arme,niste prastii!Umor negru si de prost gust.Desigur ca el ar fi bucuros sa fie un mic Napoleon,incarcat de glorie si trecut pe veci in istorie,dar au apus acele vremuri in care te faceai celebru prin cuceriri armate.Acum e nevoie de pace si intelegere.

-Guvernul Boc continua sa faca legi pe genunchi si apoi sa le incalce sau sa le abroge.De pilda indexarea pensiilor si a salariilor cu indicele inflatiei,precum chiar primul ministru a promis.Chiar si cei care au castigat in justitie dreptul de a primi salariul integral,sunt amanati cu ani,pe motiv ca nu sunt bani la buget.Mai poti sa ai incredere in ce spune daca se contrazice de la o zi la alta?

-S-a decis!Cuvintele tigan si jidan vor fi scoase din dictionar.De parca asta ar fi rezolvarea problemei tiganilor.Ar trebui sa se schimbe si titlul operei “Tiganiada” in “Romaniada”?Se pare ca nu vedem padurea din cauza copacilor si ne impotmolim in cuvinte.Sunt multi tigani care fac cinste acestui cuvant si asa ar trebui s-o faca marea majoritate,pentru ca orice nume ai da unei etnii,faptele conteaza si ele nu sunt,de cele mai multe ori,laudabile.