racoltapetru6

Spre dimineaţă, Paul ardea, într-atât era de fierbinte. Doina a reuşit cu greu să-l trezească şi să-i pună termometrul. Avea peste 40° şi a trebuit să ducă muncă de lămurire pentru a-l convinge să meargă la spital . Au mers pe jos, căci până la Spitalul Judeţean nu erau decât câteva sute de metri. Chirurgul Chiriguţ Ioan, sau nea Nelu, cum îi zicea Doina, fusese coleg de echipă cu tatăl fetei şi i-a întâmpinat cu amabilitate, examinând bolnavul imediat. Era intrigat de rana de la picior şi cea de la umăr. Prima se vindecase complet, dar în locul cicatricei pielea se întărise precum o carapace. Şi cea de-a doua se închisese repede, însă în locul pielii se prefigura o pojghiţă solidă. Să fie vorba de o infecţie? Trebuia să-i recolteze sânge pentru analize. Până la aflarea rezultatelor i-a administrat nişte pastile pentru scăderea febrei şi l-a internat într-un salon cu un pat. Doina era îngrijorată şi ar fi vrut să stea cu el, dar nea Nelu i-a spus să-l lase să se odihnească şi să revină după-amiază. Fata l-a sărutat  îndelung pe fruntea încinsă şi a plecat s-o anunţe pe Veronica, care preda la o şcoală  din apropiere. A trebuit s-o liniştească şi să-i spună că nu era decât o gripă minoră. Vor merge împreună să-l viziteze.

După despărţirea de mama lui Paul, Doina s-a gândit că avea timp suficient să ducă mapa cu documente la poliţie. Trebuia să se ţină de promisiunea făcută iubitului ei. La sediul Poliţiei Judeţene a fost primită de comisarul Bud Nicolae, un bărbat  de circa 45 de ani, înalt şi deşirat, care-şi dădea silinţa să fie amabil, însă căruia i-ar fi stat mai bine cu coasa în mână şi un câmp de lucernă în faţă. Doina nu intenţiona să-i dea toate detaliile şi a abordat un aer de inocentă. I-a spus despre dispariţia cadavrului fetei şi găsirea mapei roşii purtată de valuri, după întâlnirea cu comisarul Virgil. Domnul Bud a ascultat atent şi apoi a întrebat dacă s-a uitat la DVD-uri.

– Da, le-am vizionat, neştiind despre ce e vorba, şi mi-am dat seama că e de competenţa poliţiei. Cred că e ceva necurat la mijloc şi ar fi bine să deschideţi o anchetă.

Comisarul zâmbi cu un aer superior în timp ce-şi aprindea o ţigară.

– Am înţeles că sunteţi jurnalistă. Deci ar trebui să ştiţi că e atribuţia poliţiei din Constanţa să se ocupe de acest caz, dacă există aşa ceva. Lor trebuia să le predaţi aceste documente, înainte de a vă urca pe tren.

Doina a răspuns fără să clipească:

– Nu am crezut că e ceva important decât după ce am văzut filmările şi, mai ales, pe Laura. Asta a fost aseară şi, după cum vedeţi, m-am prezentat imediat.

Poliţistul dădu neîncrezător din cap şi zise:

– Nu pot să vă promit nimic până nu mă uit şi eu peste ele. Daţi-mi adresa dumneavoastră şi numărul de telefon. Am să vă contactez eu după ce văd despre ce e vorba. Oricum, dacă e ceva interesant, trebuie să trimit materialul poliţiei din Constanţa. Ceea ce vreau eu să vă rog e să nu faceţi pe detectiva sau să publicaţi articole doar de dragul senzaţionalului. Aveţi răbdare ca poliţia să-şi încheie ancheta, dacă va exista vreuna.

Fata zâmbi şi-l asigură că nu are de gând să se implice în vreun fel. I-a lăsat datele cerute şi s-au despărţit cu promisiunea comisarului că va cerceta cu atenţie documentele. De aici s-a dus la service. Mercedesul ei era gata şi o aştepta să-l ridice. A scris un cec şi s-a urcat la volan. Simţea nevoia să conducă, iar faptul că nu avea carnet nu era suficient ca s-o oprească. A zburat pur şi simplu până la Barajul Firiza, unde şi-a clătit privirea în apa răcoroasă şi a luat o porţie zdravănă de aer nealterat. După o cafea tare, a coborât în oraş şi a parcat în garaj. Din fericire nu a văzut picior de poliţist pe şosea. Veronica era acasă şi o aştepta la prânz. Au ciugulit puţin şi au vorbit mult, apoi au plecat la spital. Paul dormea adânc şi febra îi mai scăzuse. Probabil că i-au dat un somnifer, aşa că s-au aşezat lângă el. Nea Nelu a venit pe la patru cu rezultatele analizelor. Era uluit şi încerca să le explice de ce:

– În viaţa mea nu am văzut aşa ceva! Din fişa lui reiese că are grupa sangvină A2, însă grupa lui de sânge, din care am recoltat azi, nu există! Trebuie să fie o greşeală. O să repetăm analizele mâine şi am să vin cu doctorul Popescu. Dar mai e un lucru care mă îngrijorează. I-am făcut două radiografii, la ambele răni…

Aici doctorul se opri.Veronica avea lacrimi în ochi, iar Doina întrebă, speriată:

– E vreo infecţie? Spuneţi-ne adevărul şi nu ne ţineţi pe jar.

– Cred că va trebui operat .Am găsit câte un corp străin în ambele zone în care a fost accidentat..

– Ce fel de corp?, se miră fata. Doar am curăţat bine ambele răni.

– Nu pot să-mi dau încă seama, dar uitaţi-vă şi voi.

Și le întinse radiografiile. La umăr se distingea o pată mică, rotundă, iar la laba piciorului, o pată lunguiaţă, ca o agrafă.Doctorul le linişti:

– Mâine vom face în plus o radioscopie amănunţită şi poate ne vom lămuri. Până atunci, lăsaţi-l să se odihnească. Se pare că organismul lui duce o luptă grea, dar nu ştim cine sau ce îi e duşmanul. Reveniţi dimineaţă.

Doctorul le-a îmbrăţişat şi le-a invitat afară. Paul dormea încă.

În cea de-a patra zi a vacanţei, au decis să stea toată ziua pe plajă şi să prindă ceva culoare pe când se vor întoarce acasă. Căldura părea să revină pe malul mării, şi pe la ora 10 erau întinşi pe pătură. Mai erau destui tineri lenevind pe nisip, iar unii, mai îndrăzneţi sau încurajaţi de vreun stimulent mai mult sau mai puţin legal, făceau scurte incursiuni în apă. Pe la amiază, au intrat şi ei la o bălăceală şi un meci de volei acvatic cu vecinii de cort. Erau o pereche de olteni din Gorj şi veniseră de două săptămâni. Bronzul lor îi făceau invidioşi pe mulţi. Când s-au retras la prânz, au revenit şi Doina cu Paul pe mal, unde s-au gândit să mănânce nişte mici, aduşi de la restaurantul din apropiere. Apoi s-au întins din nou la soare. I-au trezit oltenii, chemându-i în apă:

– Haideţi că o să vă ardă soarele, zise Marin. Nu e bine să vă expuneţi dintr-o dată.

– Mergeţi voi cu Doina, a răspuns Paul. Rana de la picior mă supără încă şi mă tem să nu mai calc pe vreo piatră mai ascuţită. Cred că şi prima dată asta s-a întâmplat.

Într-adevăr, deşi începuse să se cicatrizeze, îl mai durea încă atunci când călca pe acel loc. Olteanul insistă:

– Măcar chemaţi-vă rudele, să fim mai mulţi.

Doina întrebă mirată:

– Despre ce rude vorbeşti? Noi suntem singuri.

– Cei care sunt în cort la voi. Ne-au spus că ştiţi de ei.

La auzul acestei veşti, amândoi au sărit în sus şi s-au grăbit spre locul de campare. Cortul era închis, dar dinăuntru se auzeau zgomote. Paul a tras fermoarul şi a văzut cum doi tineri în costume de baie cotrobăiau prin lucrurile lor. La apariţia lui s-au năpustit spre ieşire, dar Paul i-a îmbrăncit şi au căzut toţi trei în interior. Tânărul băimărean era mai solid ca ei şi a încercat să-l imobilizeze pe cel mai apropiat. A intervenit celălalt şi a fost nevoie să le aplice căteva lovituri de pumn. În cădere, unul a nimerit cu mâna pe o furculiţă de inox şi a înfipt-o în spatele lui Paul, în apropierea umărului. Acesta s-a schimonosit de durere ,suficient timp cât cei doi, printr-un efort conjugat, să-l proiecteze de pe ei afară, pe nisip. Apoi şi-au luat tălpăşiţa, în timp ce Doina a sărit să-şi ridice iubitul. Acesta a asigurat-o că e bine şi rana e superficială, dar fata a insistat să intre imediat în cort  pentru a-l îngriji. Căzuse pe locul împunsăturii, trebuia curăţat de nisip şi pansat. Bineînţeles că Paul a refuzat să meargă la un cabinet medical şi sarcina aceasta i-a revenit, din nou, Doinei, care l-a atenţionat:

– Se pare că nu-ţi prieşte marea. Suntem aici de câteva zile şi te-ai rănit de două ori. Ce să mă fac eu cu tine, băieţaş?

Tânărul se uită în ochii ei şi zâmbi spăşit:

– Nu am luat în socoteală că vom fi martorii unui naufragiu şi apoi al unui jaf.Cred că ştiu ce căutau şi sper că n-au apucat să găsească.

Fata îşi aminti de mapă şi se grăbi să verifice. Spre uşurarea ei, o găsi în buzunarul ascuns al valijoarei. Era evident că cineva voia neapărat s-o recupereze, iar ei erau o ţintă expusă. Nu degeaba avea ea îndoieli temeinice în ceea cel privea pe comisarul Virgil Stănescu. S-au sfătuit amândoi şi au ajuns la concluzia să se întoarcă acasă a doua zi. Poate că la capătul ţării nu vor mai fi hărţuiţi şi vor putea să apeleze la autorităţi necompromise. Părerea de rău că-şi vor întrerupe concediul visat le-a fost atenuată de vremea care s-a stricat către seară, când a reînceput să bată vântul şi să plouă în aversă. Dimineaţă s-au trezit devreme, au luat micul dejun, au împachetat şi, după ce i-au trezit pe olteni pentru a-şi lua rămas bun, au pornit spre gară. Trenurile nu mai erau aglomerate şi au avut o călătorie lejeră şi odihnitoare. În Baia Mare au găsit o vreme însorită şi călduroasă, iar mama lui Paul i-a întâmpinat cu încântare şi cu o masă îmbelşugată. Își luase o zi liberă pentru a le găti o mâncare de care n-au avut parte la uşa cortului: o supă pe găină, sarmale şi cartofi natur cu carne de pasăre. În timpul mesei au povestit impresii de la mare, fără să pomenească de problemele care le-au avut. După masă, tinerii s-au retras în apartamentul Doinei pentru a viziona DVD-urile găsite.

Pe prima din ele era o paradă de tinere nud filmate din toate poziţiile şi cu comentarii în limba spaniolă. Printre ele au recunoscut-o pe fetiţa decedată pe iaht. Avea aceiaşi cercei cu stea, era precum un îngeraş inocent şi speriat, iar în comentariu se specifica vârsta de 12 ani. Numele ei era Laura… şi atât. Alte date nu se dădeau, însă din actele găsite în mapă, în dreptul numelui ei era scrisă suma de 12.000$. A doua dischetă era cu scene de sex şi perversiuni cu diferite fete, dar  fără să o regăsească şi pe Laura printre ele. După ce le-au parcurs, Paul a revenit cu propunerea de a le preda poliţiei. Doina a fost de acord, dar a insistat să facă o copie după toate. Pentru orice eventualitate.

Doina s-a întors spre seară, căci a trebuit să meargă în Constanţa şi să aştepte până   şi-a făcut timp un poliţist s-o asculte. Era vorba de comisarul Virgil Stănescu, care i-a promis că la prima oră a dimineţii va veni pe plajă să vadă despre ce e vorba. Ştia că vasul COMUNION a părăsit portul seara târziu, împotriva averizării comandamentului, şi că a fost prins de furtună, dar aflase că toţi cei care se afau pe iaht au ajuns cu bine la mal. De aceea era neîncrezător în timp ce o asculta pe fată. Oricum, aveau să se întâlnească pe la 8.00, în faţa scenei. Toate astea i le-a relatat lui Paul, ce nu se simţea mai bine, ci dimpotrivă, avea febră. I-a făcut un ceai şi, curioasă, a deschis mapa găsită pe vas. Înăuntru era un dosar în limba spaniolă şi două DVD-uri. Din fericire, apa nu se infiltrase la ele şi documentele erau în stare bună. Pe coperta dosarului erau scrise, cu iniţiale mari, MISA, iar pe două file erau mai multe nume şi cifre.

– MISA, MISA, îngâna mereu Doina. Să fie secta aceea dubioasă a lui Gregorian Bivolaru?

– Mişcarea de intergare spirituală în absolut, o completă Paul. Ar trebui să predai mapa comisarului. Sunt treburi care nu ne privesc şi ar putea să ne facă probleme.

Fata nu era de acord:

– Nu-ţi dai seama ce subiect interesant am putea găsi aici? Nu spunem nimic, deocamdată. Mergem acasă şi ne uităm ce e pe DVD-uri. Apoi mai vedem noi. De ce crezi că s-au grăbit să iasă în larg, în ciuda furtunii? Sunt sigură că e ceva ilegal la mijloc. Din spaniola pe care am reuşit s-o deprind până acum, cred că e vorba de o livrare. Pe bani mulţi! În dolari.

Paul nu avea nici un chef s-o contrazică şi a lăsat totul la latitudinea ei. A doua zi se simţea parcă mai bine şi s-au dus amândoi la întâlnire. Aşteptarea a durat mai bine de o oră şi, în cele din urmă, au văzut o şalupă care a tras la mal. În ea erau două persoane: comiarul şi un scafandru. După prezentările de rigoare, au pornit spre iaht. Virgil era un zdrahon de bărbat între două vârste, îmbrăcat impecabil şi cu ochelari de soare de firmă. Pe scafandru îl chema Dinu şi era mic de statură. El conducea şi ambarcaţiunea. Când au ajuns la epavă, s-au scufundat Paul, Doina şi Dinu. Virgil a rămas pe şalupă, având grijă să nu-şi ude costumul. Apa era încă destul de caldă şi au ajuns repede la cabina în care se aşteptau să găsească trupul neînsufleţit al fetiţei. Spre mirarea tinerilor, acesta dispăruse fără să lase nicio urmă. Totuşi, ei şi-au dat seama că cineva a căutat mapa roşie, deoarece sertarele erau scoase şi împrăştiate în jur. Dinu a scotocit toate ungherele fără să găsească ceva care să le susţină declaraţia. Au ieşit la suprafaţă, dezamăgiţi. Comisarul fuma un trabuc şi dădea concludent din cap:

– Precis nu vi s-a părut că vedeţi un cadavru? Poate imaginaţia v-a jucat feste sau aţi tras ceva droguri, aşa cum faceţi voi de obicei când veniţi la Vama Veche.

– Domnu’ comisar Stănescu, noi nu ne drogăm şi suntem siguri de ceea ce am văzut, a răspuns Paul în timp ce se urca în şalupă împreună cu ceilalţi doi.

– Atunci unde e?, zâmbi comisarul. S-a desprins singur? Nimeni nu a reclamat vreo dispariţie.

Doina răspunse iritată:

– Poate că l-a luat cineva în timpul nopţii, poate fi opera unor traficanţi de carne vie. Ar trebui să deschideţi o anchetă.

De data asta Virgil izbucni în râs:

– Haida-de! Se pare că vă uitaţi la prea multe filme. Auzi la ei: traficanţi de carne vie! Din câte-mi amintesc, eşti jurnalistă. Voi sunteţi în stare să faceţi din orice întâmplare banală un subiect de senzaţie. Ascultaţi-mă pe mine, că sunt de 25 de ani în poliţie şi am un al şaselea simţ. Aici nu e cazul, fiindcă nu s-a întâmplat decât un naufragiu din care au scăpat cu toţii nevătămaţi. Am să le iau tuturor declaraţii şi lucrurile se vor lămuri. Voi mergeţi şi vă vedeţi de vacanţă. Aş putea să vă sancţionez, fiindcă nu aveaţi dreptul să vă băgaţi nasul pe vas. Aţi luat ceva de la bord?

Paul se uită instinctiv la iubita lui dar aceasta a răspuns imperturbabilă:

-Ce puteam să luăm? Când am văzut fetiţa, ne-am speriat şi am ieşit imediat din apă.

– Bine,bine… Terminaţi cu poveştile!, se oţărî comisarul. Dacă aţi găsit ceva, vă sfătuiesc să-mi spuneţi, altfel riscaţi dosar penal.

Cei doi tineri l-au asigurat că nu au luat nimic de pe vas, iar între timp au ajuns la mal. Virgil le-a cerut adresa de domiciliu, pentru orice eventualitate, apoi s-au  despărţit. Câţiva gură-cască se învârteau în jurul lor, curioşi, dar i-au neglijat şi s-au retras în cort să mănânce. În timpul mesei, Doina şi-a exprimat neîncrederea în comisar:

– Cred că ştia de documente. Altfel de ce a insistat să ne întrebe dacă n-am luat ceva de acolo?

– Eşti prea suspicioasă. Asta e procedura şi omul îşi face datoria. Totuşi, mă întreb unde e cadavrul?

– L-au ridicat azi-noapte.Dacă Stănescu venea aseară cu mine, îl găseam încă acolo.

– Vrei să zici că e şi el implicat? Ce să aibă el cu MISA? Doar e un om al legii.

– Nu ştiu, dar o să încerc să aflu, răspunse Doina cu o hotărâre care îl puse pe gânduri pe Paul.