Regulile de bază ale comunicării pentru domni

Posted on by racoltapetru6

Doresc să vă fac cunoștință cu regulile de bază ale comunicării pentru domni, care au fost publicate pentru prima dată în 1875 în cartea „A Gentlemen’s Guide to Etiquette” de Cecil B. Hartley.
Aproape toate regulile din conduita domnilor sunt aplicabile și acum.
.
1 Culmea lipsei de educație este distragerea atenției în timpul convorbirii – la ceas, la telefon sau agendă. Chiar dacă sunteți obosit și v-ați plictisit, nu arătați acest lucru.
1. Nu-l întrerupeți pe cel care vorbește. Chiar și o simplă corectare a datelor incorecte este un semn nepoliticos, dacă nimeni nu v-a rugat să faceți acest lucru. Chiar mai rău decât atât este să continuați ideea persoanei sau să o grăbiți în vreun fel. Ascultați până la sfârșit bancul sau povestea, chiar dacă o știți.
3. Nu încercați niciodată să vă demonstrați dreptatea prin ridicarea tonului, aroganță sau prin jigniri. Fiți întotdeauna politicos și sincer, lipsit de orice dictatură.
4. Niciodată, desigur, dacă nu vă întreabă cineva, nu povestiți despre propria afacere sau profesie în societate. În general, acordați mai puțină atenție persoanei dumneavoastră.
5. Un gentleman are o inteligență reală și cultură, iar, de regulă, el este modest. El poate simți, aflându-se într-o societate obișnuită, că este superior intelectual, dar nu va căuta să demonstreze superioritatea în nici un fel. El nu va căuta să abordeze subiectele despre care interlocutorii nu sunt informați. Tot ce spune un gentleman este întotdeauna marcat de amabilitate și respect față de sentimentele și opiniile celorlalți.
6. Nu mai puțin important decât capacitatea de a vorbi bine, este capacitatea de a asculta cu atenție. Aceste caracteristici evidențiază persoana ca pe un bun interlocutor și apartenența sa la înalta societate.
7. Niciodată nu ascultați conversația dintre două persoane, care nu vi se adresează dumneavoastră. Dacă sunt atât de aproape, încât nu puteți să nu auziți, pur și simplu, dați dovadă de politețe și plecați în altă parte.
8. Străduiți-vă, cât mai posibil, să vorbiți scurt și la obiect. Evitați distragerile prelungite și observațiile, care nu au nici o legătură cu subiectul.
9. Dacă dați ascultare lingușirii, așteptați-vă și la prostie și încredere exagerată în sine – pentru că acolo unde-i lingușire sunt și prostia și îngâmfarea.
10. Chiar dacă sunteți sigur că oponentul nu are dreptate, păstrați-vă calmul în discuție, spuneți argumentele și contra-argumentele fără să jigniți. Dacă observați că interlocutorul este de neclintit în erorile sale, mutați abil conversația la un alt subiect, lăsându-l să-și păstreze părerea de sine, iar dumneavoastră veți evita furia și iritarea.
11. Să aveți, dacă doriți, convingeri politice. Dar să nu le umflați în orice caz și să nu forțați alte persoane să fie de acord cu dumneavoastră. Ascultați calm alte opinii și nu vă băgați într-o dezbatere aprigă. Lăsați ca persoana respectivă să creadă să creadă că sunteți un politician rău, să nu-i dați vreun motiv pentru îndoiala de faptul că sunteți un gentleman.
12. Vorbind despre prietenii dumneavoastră, nu-i comparați cu nimeni. Vorbiți despre meritele fiecăruia, dar nu încercați să sporiți demnitatea unuia prin comparație cu viciile celuilalt.
13. Evitați în discuții subiecte care i-ar putea răni pe cei care lipsesc. Un gentleman niciodată nu va bârfi și nu le va asculta de la alții.
14. Chiar și un om plin de spirit va deveni plictisitor și prost educat, atunci când el va încerca să absoarbă pe deplin atenția companiei.
15. Evitați folosirea prea frecventă a citatelor și gândurilor mărețe. Precum condimentele în mâncare, acestea pot decora conversația, dar excesul lor poate strica mâncarea.
16. Evitați pedanteria. Acest lucru nu este un semn al inteligenței, ci a prostiei.
17. Vorbiți limba maternă corect și în același timp, să nu fiți mare susținător al corectitudinii formale a frazelor.
18. Nu faceți observații, în cazul în care alții fac greșeli în discursul lor. Acordarea unei atenții la cuvinte sau altor acțiuni eronate ale interlocutorilor, sunt semne de proaste maniere.
19. Dacă sunteți un expert sau un savant, evitați folosirea termenilor tehnici. Este de prost gust, pentru că mulți oameni nu le pot înțelege. Cu toate acestea, dacă se întâmplă să folosiți un cuvânt sau o expresie, va fi o greșeală și mai mare să vă grăbiți imediat să explicați sensul său. Nimeni nu vă va mulțumi pentru această subliniere a inculturii lor.
20. Nu căutați să jucați un rol de clovn, pentru că foarte repede veți obține faima unui „om nostim”, pentru petreceri. Acest rol nu poate fi admis pentru un gentleman adevărat. Străduiți-vă ca interlocutorii să râdă împreună cu dumneavoastră, nu de dumneavoastră.
21. Evitați lauda. Vorbele despre proprii bani, relații, oportunități sunt de prost gust. De asemenea, nu este bine să fiți mândri de cunoștințele cu persoane remarcabile, chiar dacă asta a avut loc. Accentul constant pe „prietenul meu este guvernatorul X” sau „prietenul meu este apropiatul președintelui Y” este pompos și inacceptabil.
22. Nu vă străduiți să redați comportamentului rafinament și profunzime excesivă, respingând cu dispreț conversații amuzante, glume și divertisment. Încercați să acționați în conformitate cu societatea în care vă aflați, în cazul în care aceasta nu intră în conflict cu normele unui gentlemen.
23. Este de-a dreptul nepoliticos, obscen și prostesc să folosiți în discuții, expresii și termeni în limbi străine.
24. Dacă simțiți că începeți să vă enervați într-o conversație, atunci fie schimbați tema discuției sau mai bine tăceți. Fiind nervos puteți spune cuvinte pe care niciodată nu le-ați fi folosit într-o stare calmă, pentru care veți regreta amarnic mai târziu.
25. „Niciodată nu vorbiți despre o frânghie în prezența celui a cărui rudă s-a spânzurat” – deși acest proverb este dur, este foarte adevărat. Evitați cu atenție subiectele care pot fi prea personale pentru interlocutor, nu vă amestecați în treburile altor familii. Nu căutați să discutați secretele cuiva, iar dacă cineva vi le-a încredințat, tratați-le ca pe un semn foarte valoros și nu mai transmiteți cele aflate nimănui.
26. Deși călătoriile contribuie la dezvoltarea minții și perspectivele gentlemanilor, nu se cade la orice pas să introduceți fraze: „Când am fost la Paris”…”, „în Italia nu se poartă așa ceva…” și așa mai departe.
27. Evitați bârfele. Când femeile bârfesc sunt dezgustătoare, însă la bărbați e absolut josnic.

Drămuirea banului

Posted on by racoltapetru6

Vedem în jurul nostru o luptă continuă pentru existență care ne-a prins și pe noi în vârtejul ei. Unii reușesc să se mențină la limita unei vieți mulțumitoare, chiar dacă veniturile lor nu sunt la un nivel corespunzător, în timp ce alții se afundă în datorii și trăiesc într-un stres continuu. E drept că factorul determinant în atingerea unui confort dorit e un câștig material cât mai mare, care să-ți ofere posibilitatea de a-ți procura tot ceea ce visezi sau ce vezi că au și cei din jur. Pe de altă parte, dacă banii care-ți intră în casă sunt limitați, trebuie să știi cum să-i gospodărești și să-i împarți cu chibzuială pentru a-ți ajunge de la o chenzină la alta. Împrumuturile nu sunt o opțiune, fiindcă te adâncesc tot mai mult în datorii și, implicit în sărăcie.

La fel ca mulți dintre noi, am crescut într-o familie săracă, în care eram cinci guri de hrănit și doar un salariu de muncitor necalificat. Țin minte că în fiecare seară părinții mei scoteau din dulapul vechi o cutie de pantofi în care țineau banii de cheltuială. Era un ritual sfânt pentru mama, care-i număra de câteva ori cu grijă, îi netezea și-i așeza după valoare. Apoi, după o consultare îndelungată cu tata, lua din ei doar atât cât era strict necesar de cheltuială pentru a doua zi. Dar în așa fel ca să nu rămână descoperită pentru perioada de până la cealaltă chenzină. Foarte rar s-a împrumutat de la câte o vecină cu câte 100 de lei, dar numai când se ivea ceva neprevăzut. Și de fiecare dată, la chenzină, primul lucru era să-și achite datoria.

De multe ori a dat bani împrumut. Era o familie înstărită lângă noi care deși aveau trei surse de venituri, nu se ajungeau niciodată cu banii. Când primeau chenzinele – cam deodată – veneau cu plasele încărcate de tot felul de alimente. Nu le consumau pe toate și multe ajungeau la gunoi sau la animale. Dar aveau o plăcere în a cheltui fără să se gândească la ziua de mâine sau poimâine. Prin urmare, după o săptămână nu mai aveau bani nici de pâine sau țigări.

Mama nu ne-a înfometat niciodată. Tăiam un porc pe an, înainte de Crăciun, și trăgeam din el până la iarna cealaltă. Mâncam câte o bucățică de carne în fiecare duminică, iar peste săptămână pâine cu untură, ulei, gem și cât mai multe fructe și legume din grădină. Nu aveam multe găini, dar aproape în fiecare dimineață aducea din cuib câteva ouă. Tata, mama și fratele mai mare mâncau câte un ou întreg, lungit cu făină. Noi, cei mai mici, împărțeam oul în două și adăugam mai multă pâine. Așa am ajuns și noi să prețuim fiecare bănuț și să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra ceva. Pentru că, mai ales în ziua de azi, sunt mărfuri și reclame care te îmbie la cheltuială, iar unii nu pot să reziste tentației.

bani

Văd în jurul meu oameni bogați și săraci. Unii nu se plâng de bani și se descurcă mulțumitor cu puținul pe care-l au. Pe aceștia îi vedem primii la plata impozitelor și a taxelor. Ei nu vor să rămână datori, nici la stat, nici la bănci și nici la semeni de-ai lor. Pe de altă parte mai văd oameni cu mașini de lux și haine de firmă cum umblă mereu după împrumuturi pentru că au rămas fără bani de cheltuială. Ei nu vor avea niciodată destui, fiindcă nu știu să-i drămuiască. E și asta o educație, pe care dacă nu o ai, vei avea mereu probleme financiare. Iar aceste probleme te pot face să pierzi tot ce ai realizat în viață. Inclusiv acoperișul de deasupra capului și unitatea familiei.

Bancurile duminicale

Posted on by racoltapetru6

* Un bărbat își trimite copilul să pună o scrisoare în cutia poștală, apoi își amintește că nu trecuse adresa destinatarului pe plic. Se întoarce puștiul acasă:
– Ai pus scrisoarea în cutie?
– Da!
– Păi tu n-ai văzut că nu avea adresa scrisă pe ea?
– Ba da, dar am crezut că nu vrei să știu eu cui ai trimis-o!
.
* Patru blonde se întorc de la mare. Prima spune:
– Ajung acasă și-i spun soțului totul: unde, când și cu cine!
A doua se gândește: „Ce proastă!”
A treia se gândește: „Ce curaj!”
A patra scapă printre buze:
– Ce memorie!
.
* Două blonde după examenul pentru permis auto:
– Ei, cum a fost la examenul de șofat?
– Păi, am picat…
– Cum așa?
– Am ajuns la o intersecție cu sens giratoriu și acolo era un semn pe care scria 30. Am încercuit sensul de 30 de ori și… am fost respinsă.
– Aha, sigur că te-ai încurcat la numărătoare…
.
* La un coafor, patronul a instalat un papagal colorat la intrarea în salonul lui. De fiecare dată când o femeie anume trecea prin fața salonului de coafură, papagalul îi zicea:
– Ei, Curvă! Ei, Curvă!
Într-o zi, sătulă de pasăre, fata intră în salon și se plânge patronului. Pentru a-l pedepsi, patronul decide să vopsească papagalul în negru. Câteva zile mai târziu, femeia trece din nou prin fața salonului de coafură și papagalul rămâne mut. Mirată, tânăra se oprește și-i spune:
– Hei!! Acum nu mai spui nimic? Nu mai faci pe șmecherul?!
Papagalul îi răspunde cu calm:
– Când sunt în smoking, nu vorbesc cu curvele!!!
.
* ÎNTREBARE: De ce nu trebuie să calci cu mașina un țigan care merge pe bicicletă?
RĂSPUNS: Poate fi bicicleta ta!
.
* Piranda se proțăpește la Parpanghel:
– Mo, dă-mi ho sută de mii!
– Hai fă, ce să faci cu ho sută?
– Ca să-mi iau portjartel.
– Ce-i aia, fă?
– Lasă că ț-o arăt dup-aia. Marcă Banu’!
Vine piranda din târg și-l cheamă pe Parpanghel în odaie, apoi ridică fustele. Parpanghel leșină. Intră Onu, tatăl lui Parpanghel:
– Ce i-ai făcut, fă, lu’ ăsta de l-ai dat pă spate?
– Ce să-i fac, bă, i-am arătat portjarteru’!
– Ce i-ai arătat, fă?
– Iote asta!
Și ridică iar fustele… Cade și Onu… Intră Baria, mama lui Parpanghel:
– Fă, fir-ai a dracu’ dă tută, cu cine te-a adus aicea! Da’ ce e ăștia lați pă jos?
– Io nu știu, fă, dă ce-a căzut, că io le-am arătat portjarteru’.
– Care fă portjartel, ia!
– Iote colea!, și saltă cortina…
– Păi, fă, proasta drecu’: cleștișorii ăia e pentru ciorapi, nu pentru buzili pijdii…
.
* Cred că nu o să renunț la burtă. Pentru a fi doar oase, am eternitatea la dispoziție…
.
* În ultima săptămână am reușit să fac următoarele: am ieșit la plimbare în fiecare zi, am făcut temele împreună cu fiul meu, am fost la cumpărături, am reparat ușile stricate din casă și am pus becuri noi, am ieșit de 2 ori la fotbal cu băieții și de alte 3 ori la bere, mi-am plimbat cățelul dimineața și seara, mi-am „alintat” soția cu o cină romantică și o plimbare pe faleză…
Secretul: Mi-am închis contul pe facebook!!!

Atingerea lumilor

Posted on by racoltapetru6
imagine sf
Când Simi se apropie de scările hotelului unde era director aruncă o privire într-o doară spre balcoanele celor șase etaje. De obicei erau goale la acea oră matinală, doar că, de data asta, la etajul 5 văzu o persoană care-l privea insistent. Când se uită mai atent, încremeni: acolo sus era chiar el! Nu-i venea să creadă și analiza cu gura căscată personajul care părea la fel de uluit. Chiar dacă-l despărțeau cinci etaje, Simi putea să vadă că omul de la etajul 5 avea exact aceleași trăsături ca el. Ai fi zis că e fratele lui geamăn despre a cărui existență nu avea habar. Dar ceea cel intriga și mai mult era faptul că era îmbrăcat la fel, până la ultimul amănunt. Chiar și tunsoarea era identică.
După clipele de buimăceală, Simi se precipită spre intrare și apoi spre lift. A fost necesar un minut de așteptare, ascensorul ajunse la parter și el intră fără să-i pese de secretara care-l saluta cu voce mieroasă sau de omul de servici care-l întreba ceva. Gândurile îi erau blocate doar la ceea ce văzuse. Ajuns la etajul 5, se năpusti pur și simplu spre camera 515. Ușa era larg deschisă, iar balconul era gol. Nu se poate! Doar nu a avut halucinații! Dar când se uită în jos scoase o exclamație de uimire. Acolo unde fusese el acum câteva minute, era persoana care-l intrigase și care-l privea cu aceeași expresie de uluire. Era prea de tot.
Fără să piardă timpul, ieși cu pași mari și se grăbi pe scări. Nu mai avea răbdare să cheme liftul și se gândea că poate pe aici a coborât și sosia lui, deci avea șanse să-l întâlnească în cazul că ar fi urcat. Din repezeală și neatenție era cât pe ce să o dezechilibreze pe tanti Voichița, care urca sus cu niște cearceafuri de schimb. Bâigui niște scuze și își continuă coborârea vertiginoasă. Doar că, spre marea lui dezamăgire, când a ajuns afară nu-l mai văzu pe cel vizat. Iar când se uită în sus simți că-l apucă amețeala. Pe același balcon era aceeași persoană, cu aceeași mină de om furios. Jocul acesta trebuia să înceteze! Ridică mâna dreaptă și arătă către cel de sus, strigând:
– Stai acolo! Să nu te miști până nu ajung la tine! Auzi?
Străinul misterios dădu din cap și îi făcu semn să urce.
.
M-am trezit cu o durere de cap îngrozitoare. Așa-mi trebuie dacă l-am ascultat pe Duțu și am pierdut o jumătate de noapte prin baruri. Era târziu, pentru că nu am auzit nici când a pornit televizorul, cel care-mi era ceasul deșteptător. De data asta o să întârzii la serviciu, lucru care nu-mi stătea în fire. Ei și? Doar n-o să vină tocmai azi directorul principal să mă verifice. După un duș rapid și rece am sorbit câteva guri de cafea amară, tot rece, și m-am echipat în pripă. Când am ajuns la hotel era aproape ora nouă. Măcar îmi revenisem și le puteam zâmbi angajaților, așa cum îmi stătea în caracter.
Prima dată am dat cu ochii de Fane, omul de serviciu care ștergea pe jos. L-am salutat ca de obicei, dar el mă privi mirat, fără să scoată un cuvânt. Ce-o avea azi? Apoi am dat cu ochii de secretara mea cea frumoasă.
– Bună dimineața, scumpi!, i-am zis făcându-i cu ochiul.
Mă privi și ea cu curiozitate și-mi răspunse șovăielnic:
– Bună din nou, Simi. Ai avut probleme la etajul 5?
– Eu?! Ce probleme?
– Nu știu, dar bănuiesc că de aceea ai urcat de două ori. Mi-a spus Voichița că te-ai ciocnit pe scări, la coborâre.
– Ce tot vorbești, fato? Eu doar acum am sosit!, mi-am exprimat nedumerirea.
– Hai, lasă glumele, că doar ne-am mai întâlnit înainte de 8, râse ea cu naturalețe.
Mă gândeam că e pusă ea pe glume, așa că am dat să intru în birou. Chiar atunci a apărut Voichița, cu o figură speriată:
– Domnu Simi, domnu Simi, ce s-a întâmplat?
– Ce să se întâmple, tu Voichițo?
– Păi n-ați pățit nimic?
– Nu, ce să pățesc?
– Atunci de unde e sângele ăla din camera 515?
M-am uitat la ea, ea se uita buimacă la mine, deci e clar că văzuse ceva în neregulă. Am urcat toți trei la camera cu pricina: eu, Voichița și secretara. Ceea ce am văzut nu era de glumă: toată încăperea era răvășită și cearceafurile pline de sânge. Se vedea clar că aici se dăduse o luptă. Dar cine cu cine se luptase, că nu mai era nimeni acolo, iar Voichița jura că nu mă văzuse decât pe mine intrând acolo? Ceea ce era o aberație! Am fost nevoit să chem poliția, care ne-a interogat câteva ore. Pe mine nu m-au crezut, deși le-am jurat că nu am sosit la serviciu decât pe la nouă. E drept că n-aveam martori și asta mi-a știrbit credibilitatea. S-au luat mostre de sânge și am fost avertizat să nu părăsesc localitatea până la finalul cercetărilor. După analize a apărut o altă ciudățenie: sângele provenea numai de la mine! Circa 4 litri! Iar eu nu aveam nici cea mai mică rană.
Am fost din nou interogat câteva zile, cercetat de medici interniști și psihologi. Totul mi se părea o mascaradă sau un scenariu de prost gust. Nimeni nu-mi dădea nici o explicație și simțeam că înnebunesc. Chiar s-a pus problema să fiu internat la un ospiciu, dar am avut noroc cu un medic care-mi era prieten.
De atunci au trecut câteva luni și invitațiile pe la spital sau poliție au încetat. Dar, în mintea mea a rămas o traumă care mă va urmări toată viața. Ce s-a întâmplat în acea zi de toamnă e un mister pe care aș da orice să-l pot dezlega.