racoltapetru6

Nimeni din orășel nu-i cunoștea, deși localitatea nu era mare și bârfele circulau cu viteza telegrafului. Unele babe șopteau pe la colțuri că nici măcar nu sunt români de origine și că ar fi venit din Canada, SUA, Rusia sau chiar Laponia. Doar că nu aveau nici un accent străin, ba chiar foloseau un vocabular bogat care cuprindea numai cuvinte amiabile, însoțite întotdeauna de zâmbete călduroase. Era o familie de doi bătrânei mici de statură și mai rotofei în talie. Aveau o privire blândă și luminoasă, încadrată de un păr încărunțit frumos, de ziceai că-i platinat. Îi vedeai mereu împreună, braț la braț, fie că mergeau la piață, la teatru, la biserică sau doar la plimbare prin parc. Numele lor –  cel care iscase cele mai multe nedumeriri –  era exotic și mai greu de asimilat de cei mai conservatori. Li se spunea Domnul și Doamna LuxuryGifts! Nici mai mult și nici mai puțin.

Așa nume nu se pomenise încă prin aceste locuri și chiar dacă era mai greu de pronunțat, chiar și bătrânii l-au învățat și-l exersau de fiecare dată când venea vorba de misterioasa pereche. Despre copii, ce să mai vorbesc! Erau mereu prin preajma lor și de fiecare dată primeau câte o mică atenție din buzunarele largi ale bătrâneilor: dulciuri, broșuri, pixuri și alte mărunțișuri de care cei mici se bucurau și se lăudau în fața prietenilor care nu au avut șansa să fie prin preajmă. Astfel că, la scurt timp după ce și-au făcut apariția în comunitatea noastră, familia LuxuryGifts a devenit vedeta orașului și subiectul numărul unu de discuție. Dar cea mai mare surpriză a venit atunci când fiecare dintre noi a primit câte o invitație. Eram chemați cu toții să fim alături de ei cu ocazia zile de Sf. Nicolae. Ba chiar eram rugați să ducem și copiii cu noi, dar să nu ne prezentăm cu daruri.  Astfel am aflat care erau prenumele lor: Nick și Nicoletta.

Eram cu toții uimiți și umblam cu invitațiile pe la vecini, ca să ne dumirim. Ba chiar am întrebat prin telefon dacă și alți cunoscuți, din alte zone, au fost invitați. Apoi ne-am întrebat dacă nu cumva e o farsă, fiindcă nu ne puteam închipui ca cineva să aibă posibilitatea să-i găzduiască pe toți locuitorii unui orășel, cât ar fi el de mic. Era vorba de câteva mii de oameni, totuși! Dar curiozitatea fiecăruia dintre noi era prea mare pentru a refuza o astfel de ocazie și, în seara ce preceda marea sărbătoare ne-am îndreptat cu toții spre adresa menționată în invitație. Iar mirarea noastră a fost mereu în creștere, mai ales când am văzut casa imensă care parcă răsărise peste noapte la periferia localității. Cu toată mărimea ei, avea un aer cochet și era împresurată de mii de beculețe colorate. Iar curtea se prelungea cu o grădină plină de flori naturale, deși nu ne puteam închipui că ar fi putut rezista în acest anotimp.

Mese lungi și încărcate cu bunătăți culinare se întindeau până hăt, departe, și fiecare oaspete care intra pe poartă era întâmpinat cu brațele deschise de familia zâmbitoare, și poftit să ia loc. Nimeni nu a rămas în picioare și fiecare se simțea ca într-un basm în care muzica romantică îl făcea să-și deschidă sufletul către cei din jur. Copiii erau vrăjiți de spațiul mare de joacă din apropiere, care era dotat cu tot ceea ce ar fi visat să găsească, inclusiv o tiribombă.  Nu mai căutam explicații și nici întrebări nu mai puneam. Eram pur și simplu fericiți că suntem împreună într-un asemenea loc feeric, de neimaginat până acum. Nici măcar la zilele orașului nu am văzut atâta lume și atâta veselie. Familia LuxuryGifts era neobosită și trecea pe la toți, întrebându-i dacă le lipsește ceva. După miezul nopții și-a făcut apariția un tort gigantic din care fiecare a avut bucățica lui. A fost cel mai bun tort pe care l-am gustat vreodată! La fel ca si petrecerea la care am participat. Târziu, când oboseala și-a spus cuvântul, ne-am retras rând pe rând spre casele noastre. Iar dimineață, la trezire, ne întrebam cu toții dacă nu a fost doar un vis frumos.

Acest articol participă la competiția SuperBlog.