Asalt sexual

Tocmai revenisem din concediu de la Sovata. În fiecare an plecăm acolo spre toamnă, când biletele sunt mai ieftine și aglomerația-i mai mică. Tot sperăm că aceste băi ne vor ajuta să avem și noi parte de un copil, o ființă gingașă pe care o așteptăm de la începutul căsniciei. Doar nu degeaba se spune în unele cercuri: „merg la Sovata/Că poate-l cunosc pe tata!”. O fi apa aceea benefică pentru procreere și pe mulți i-o fi ajutat în acest sens.

După aproape trei săptămâni de lipsă din orășelul natal, îmi era dor să aud ce s-a mai petrecut între timp, care sunt noutățile de ultimă oră. Și unde aș fi putut afla așa ceva dacă nu la o întâlnire cu prietenii de la restaurantul Chili? Așa că nu am mai avut răbdare să despachetez, ci i-am spus nevestei să se odihnească până vin, iar eu m-am precipitat spre masa obișnuită a grupului nostru restrâns, dar foarte activ.

Din păcate eram primul sosit din cei patru, însă nu m-am descurajat și până una-alta am cerut un pahar de gin cu glazură și lămâie. Nu am apucat să-l degust, că apare Vasile, unul din prietenii mei. Era într-o stare deplorabilă: nebărbierit, tras la față și cu un palton larg, deși vremea era destul de călduroasă. Ne-am salutat, s-a aruncat pe scaunul din fața mea și, cu un oftat prelung, a comandat o bere.

– Ce ai, măi Vasile, că arăți ca naiba?!, îl întreb eu mirat.

– Ei bine, mă simt și mai rău decât arăt!, zise el oftând din nou și gustând din berea rece și gulerată.

– Ești bolnav? Du-te la medic, măi omule!, îi răspund eu alertat.

– Sunt foarte bolnav și am fost la medic. Mai precis la doctorița Leșe Voichița, că la ea sunt înscris.

– Și? Ce boală ai? Să nu-mi spui că ai cancer!

Vasile se întinse peste masă și-mi spuse mai îndeaproape:

– Nu-i chiar cancer, dar e la fel de grav… Ai auzit tu de… priapism?

Am făcut niște ochi mari și m-a pufnit râsul:

– Hai măi, că te ții de glume! Asta e ceva rar și doar cât am citit ceva despre ea. Să nu-mi spui că tocmai tu…

– Îți jur că e adevărat! Stai să-ți explic…

Și se întinse mai tare peste masă, coborând vocea:

– Imediat după ce ai plecat în concediu, am cunoscut o tipă trăsnet și cum știi că nu iert nimic, am petrecut câteva ore împreună. Doar sunt burlac și nu am crezut să fie prea mare păcatul, numai că ființa asta divină m-a muncit până la epuizare. Am adormit frânt și când m-am trezit, ea plecase. Ciudat era faptul că penisul meu era tot în erecție, și încă într-una exagerat de mare, nemaiîntâlnită! Degeaba am făcut un duș rece, chiar m-am masturbat ca un apucat, rigiditatea era parcă și mai accentuată și devenea dureroasă. Am răbdat o zi, două, dar nu mai puteam să ies în public fiindcă „socoteala” îmi stătea dreaptă ca un steag în zi de sărbătoare națională și lumea se holba la prohabul meu; femeile își făceau cruce și bărbații îmi arătau obrazu’. Așa că m-am dus la cabinetul medical și am cerut ajutorul Voichiței. Când a văzut concret despre ce e vorba, a rămas și ea cu gura căscată. Nu mai avusese un caz asemănător și nu cunoștea niciun leac, dar i s-a muiat inima și s-a oferit să mă ajute. S-a gândit ea că dacă erecția e cauzată de un raport sexual cu o femeie sexy, tot printr-un astfel de act se poate combate, iar ea era dispusă să se sacrifice. Știi și tu ce femeie focoasă e doctorița, iar bărbatul îi e mai tot timpul plecat peste graniță. Așa că am lucrat împreună aproape două ore, timp în care sunt sigur că răcnetele ei din timpul orgasmelor i-a speriat pe mulți pacienți de pe holul în care așteptau să le vină rândul. La urmă eram amândoi un lac de sudoare, canapeaua era devastată, dar erecția mea persista.

Ascultam cu gura căscată povestea prietenului meu și nu-mi venea să cred ce aud. Dar figura lui, dureros de serioasă, mă făcea să înclin spre autenticitatea celor relatate. Așa că, atunci când a făcut o pauză pentru a-și umezi gura cu bere, l-am incitat să continue.

– Doamna Leșe mi-a spus că nu ar trebui să mă alarmez și nici să apelez la alți medici. S-ar putea ca boala să dispară tot așa de brusc precum a apărut, peste noapte. Totuși m-a programat la trei ședințe pe săptămână, pentru a examina evoluția și a mai încerca vindecarea. Totul gratuit, doar locuim pe aceeași stradă. Oricum, eu nu eram împăcat și m-am gândit că prin credință, spovedanie și rugăciuni, Dumnezeu ar putea să mă ierte și să mă ajute. Așa că m-am dus la preot pentru confesiune și să primesc un canon, oricât de dur. Din păcate el era plecat la Baia Mare și m-a întâmpinat preoteasa, cu o cafea și un zâmbet generos. Știi tu cum e doamna Mioara: amabilă și tare curioasă. Cu talentul ei a reușit să mă descoase și să afle necazul meu. Tare s-a mai mirat și m-a compătimit! Mi-a sugerat că ar putea ea să mă ajute, fiind o femeie cu experiență de viață și căsnicie. M-a invitat apoi în dormitor, sfătuindu-mă să mă încred în ea. După ce m-am dezbrăcat și i-am arătat organul disproporționat, m-a sfătuit să-l pun la muncă până își va reveni la poziția de repaos. Astfel a urmat o nouă partidă de sex extenuant, în care preoteasa mă călărea cu toate cele 110 kg ale ei și transpira ca într-o zi toridă de coasă. Nu știu cât a durat efortul depus de amândoi, dar când preoteasa a căzut pe-o parte nu putea să se oprească de uimire: „Așa cevaaaa… a fost de neînchipuit, măi Vasile! Extraordinar, măi Văsălicăăă!” Oare ce i se părea atât de extraordinar din moment ce eu nu eram tămăduit?! Ea tot repeta că nu trebuie să mă îngrijorez, fiindcă o să se roage pentru mine. Doar să mai trec pe la ea săptămâna viitoare, când pleacă părintele la Baia Mare. De atunci au trecut aproape două săptămâni și eu trebuie să umblu în pantaloni largi, precum niște șalvari turcești, și în palton lung, ca să nu mi se vadă problema. Dar asta nu e totul, că s-a dus vestea în toată localitatea. În fiecare zi, cel puțin două femei, măritate sau nu, vin la ușa mea și se oferă să mă trateze. Iar eu nu pot să le refuz ajutorul, că ele sunt de bună credință și cu suflet mare. Prin urmare, uite cum am ajuns! Vai de capul și de zilele mele!

Aici s-a oprit mărturisirea prietenului meu și eu îl priveam în continuare năuc. Să-l copătimesc și eu sau sunt destule cele care o fac într-un mod cât se poate de concret? Doar o idee mi-a încolțit în minte. Ar fi bine să mă întorc urgent acasă, până nu iese nevastă-mea în centru la o șuetă cu prietenele, și să-i propun un concediu suplimentar, undeva cât mai departe. Începând chiar de mâine și până aflu că Vasile s-a vindecat.

Sursa: blogul meu de pe „Esențe Literare”

10 curiozități medicale bizare

De la incapacitatea de a recunoaște vocile familiale la transplantul fetei,  descoperă 10 povești din lumea medicală ce cu siguranță te vor uimi.

1. Phonagnosia

povesti-medicale

Phonagnosia este o tulburare foarte rară caracterizată prin incapacitatea de a recunoaște oamenii după vocile lor. Persoanele care suferă de această tulburare se pot angaja în conversațiile față în față, dar au dificultăți în comunicarea la telefon, deoarece nu pot identifica persoana cu care vorbesc. Cele mai multe dintre cazurile documentate de phonagnosie au fost înregistrate în cazul persoanelor cu leziuni cerebrale cauzate de lovituri la cap sau accidente vasculare cerebrale. Din ianuarie 2009, revista Neuropsychologia a publicat un studiu de caz al unei femei ce s-a constatat că s-a născut cu această tulburare. Potrivit studiului, o femeie de 60 de ani, cunoscută sub numele de KH, are dificultăți în a recunoaște vocile, atât ale persoanelor familiare cât și ale celebrităților, și, de asemenea, se luptă să învețe să recunoască vocile străine.

Dr. Brad Duchaine de la Colegiul Universitar din Londra, co-autor al studiului, spune: „Recunoașterea vocii poate să nu pară a fi la fel de importantă ca și recunoașterea feței, cu toate acestea ne bazăm pe recunoașterea vocii în viețile noastre de zi cu zi, pentru a identifica oamenii de la telefon sau pe cei de la radio”.

KH a fost conștientă de problema ei de la o vârstă fragedă și se pare că a fost un handicap pentru ea, dar s-a ferit cât mai mult de conversațiile telefonice, răspunzând numai „programat” sau solicitat, astfel știind întotdeauna cu cine vorbește sau cu cine va trebui să vorbească.

Ca și informații suplimentare, în timpul studiului, Duchaine și Lucia Garrido, membri ai Institutului UCL of Cognitive Neuroscience, au folosit o serie de teste pentru a evalua capacitatea lui KH de a recunoaște chipuri, voci, emoții vocale, percepția vorbirii și muzicii. KH a picat testele de recunoaștere a vocii, dar s-a comportat bine la toate celelalte teste. Ea poate identifica emoțiile vocale, poate recunoaște de asemenea o melodie celebră (dar nu poate identifica interpretul) și discerne diferite instrumente muzicale.

2. Pomul din plămân

pomul-din-plaman

Când tânărul Artyom Sidorkin, în vârstă de 28 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală pentru a elimina o tumoare canceroasă ce îi creea dureri toracice acute, personalul medical din Izhevsk, Urali, Rusia, a fost uimit să vadă un copac mic ce creștea în interiorul plămânilor pacientului lor. Cei cinci centimetri ai ramurilor de brad au fost descoperiți atunci când chirurgul Vladimir Kamashev a luat probă din plămânul omului pentru o biopsie. Dr. Kamashev își amintește: „Am crezut că am halucinație, am rugat asistentul meu să îmi confirme ceea ce văd, i-am spus: <<Vino și vezi asta – am luat un brad de aici>>. El a dat din cap în stare de șoc, am clipit de trei ori să mă asigur că ceea ce văd este real”. Medicii cred că Sidorkin a inhalat o sămânță ce s-a depus în țesutul lui pulmonar. Sămânța a încolțit acolo și a crescut până a început atingerea capilarelor în țesut, provocându-i lui Sidorkin dureri extreme. Ramura a fost în cele din urmă eliminată. „A fost foarte dureros, dar, să fiu sincer, nu am simțit nici un obiect străin în mine”, a declarat Sidorkin în urma bizarei experiențe,  „Sunt atât de ușurat că nu este cancer”.

Un incident asemănător s-a raportat și în 2007 de către medicii chinezi, care, după ce au operat o fetiță în vărstă de zece luni cu probleme de respirație, au găsit un fir de iarbă ce creștea în plămânul ei drept.

3. Situs Inversus

situs-inversus-medicina-bizara

Când Ashok Shivnani din Mumbai, India, în vârstă de 64 de ani, a fost pe cale de a suferi o intervenție chirurgicală pentru a elimina o tumoare de șapte centimetri de-a lungul rinichiului său drept, medicii au descoperit că are o afecțiune congenitală rară, numită „situs inversus”. Organele lui Shivnani sunt poziționate invers (de exemplu dispunerea organelor sale este o imagine în oglindă cu cele ale unui om normal). Ecografiile au arătat că aorta și vena cavă inferioară au fost inversate, la fel ca și celelalte organe ale sale și vasele de sânge. „Când am văzut primele rapoarte și radiografii am crezut, de fapt, că unul dintre colegii mei au greșit când le-a scos”, a declarat Dr. Anoop Ramani, chirurgul care a supravegheat întreaga operațiune de îndepărtare a tumorii lui Shivnani.

Deși medicii care l-au examinat pe Shivnani au crezut că este singura persoană în viață ce suferă de această afecțiune rară, s-a aflat mai târziu că mai există cel puțin două astfel de persoane în lume cu aceeași anomalie. Randy Foye, un jucător de baschet american, la care s-a constatat un situs inversus, și actrița canadiană Catherine O’Hara, care a declarat în mai multe interviuri că poziția organelor ei este inversată. Persoanele cu situs inversus sunt de obicei asimptomatice și nu își p0t da seama de condiția lor medicală până când nu sunt examinate de către medici.

4. Alergia la copii

alergia-la-copii

Joanne Mackie, o mamă de 28 de ani din Erdington, West Midlands, a descoperit, după ce a născut primul ei copil, că are o boală rară de piele, numită Pemphigoid Gestationis, ceea ce face să fie alergică la propriul ei copil. Mackie a dezvoltat erupții cutanate grave și bășici dureroase la scurt timp după nașterea fiului ei, James. Rănile din piele îi erau atât de chinuitoare încât nu a putut rezista și a fost nevoită să își acopere brațele cu prosoape umede pentru a le proteja în timp ce își hrănea copilul. Această boală, ce pare să afecteze o mamă din 50000, apare atunci când anticorpii ce în mod normal protejează placenta devin „confuzi” și atacă pielea.

„La început, când mi s-a spus că sunt alergică la propriul copil am crezut că este un fel de glumă”, a spus Mackie. „Dar atunci când mi s-a explicat mai detaliat am fost complet devastată. Am simțit că s-a terminat lumea, era sfâșietor sentimentul”. După o lună de la naștere și după un tratament cu o serie de steroizi puternici, Mackie a fost în măsură să țină copilul în brațe fără nici o durere. „Am descoperit că o îmbrățișare a propriului copil este cel mai prețios lucru din lume”, a mai declarat aceasta.

Informații suplimentare: Pemphigoid Gestationis apare frecvent în timpul sarcinii în trimestrul al doilea sau al treilea și/sau imediat după naștere. Această alergie dispare de obicei în urma tratamentului cu corticosteroizi, cum ar fi prednison.

5. „Mintea artistică”

o-minte-artistica

Sandy Allen a fost diagnosticată cu tumoare malignă pe creier în lobul temporal stâng, medicii salvându-i viața prin eliminarea tumorii și a părții de creier afectată. În timp ce Sandy era la recuperare, având sesiuni de terapie prin artă, a început să aibă o pasiune intensă pentru aceasta. Deoarece partea stângă a creierului, care este centrul analitic și a logicii, a fost sever afectat din cauza intervenției chirurgicale, partea dreaptă, parte ce este declarată a fi centrul emoțional și creativ, a început să se „dezvolte” mai mult. Experții cred că acesta este motivul pentru schimbarea bruscă de comportament a lui Sandy Allen. Impulsurile ei artistice au dus la transformarea casei sale într-un studio de artă cu zidurile acoperite de colaje colorate pe care ea însăși le-a făcut.

Există unii oameni, printre care și Sandy Allen, care au început să aibă aptitudini artistice uimitoare din cauza unor boli ce le-au afectat creierul. De exemplu, pictorul Alison Silva care a constatat o îmbunătățire semnificativă a abilităților de a picta după ce a descoperit că are o tumoare (una ce nu îi punea în pericol viața) ce începuse să îi crească pe creier. În ciuda migrenelor, a insomniei, a halucinațiilor și a riscului ridicat al unei hemoragii, Silva a decis să își continue cariera și a optat pentru a nu îndepărta tumoarea, în ciuda tuturor îndoielilor medicilor.

6. Sirenomalia

sirena

În data de 27 aprilie 2004, în Huancayo, Peru, Milagros Cerron s-a născut cu un defect congenital rar, cunoscut sub numele de „sirenomalie”, ceea ce înseamnă că picioarele ei erau lipite, oferindu-i aspectul de sirenă. Odată cu acest defect, Milagros are și un rinichi deformat, tractul digestiv, urinar și genital împărtășesc același tub. Această malformație este declarată a fi mortală pentru nou-născuți și mor în termen de două zile după naștere din cauza organelor ce nu funcționează normal.

7. Auto-cezariana

auto-cezariana

Ines Ramirez Perez, o țărancă ce trăiește în Rio Talea, Mexic, este considerată a fi singura femeie din lume care și-a făcut singură operația de cezariană și a supraviețuit. În martie 2000, Ines era singură acasă, însărcinată în luna a opta, când a intrat în travaliu. După 12 ore de durere chinuitoare, copilul încă nu se născuse iar cea mai apropiată moașă era la 80 km distanță, când a decis să își facă singură operația de cezariană, cu toate că nu avea nici un fel de pregătire medicală. După ce a băut o sticlă de alcool pentru a nu simți durerea. Cu ajutorul unui cuțit de bucătărie de 15 cm, Ines și-a făcut o incizie de 17 cm în abdomen pe unde a scos copilul, după care i-a tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă. La o oră după această sinistră operație, a leșinat. Când s-a trezit din leșin și-a acoperit abdomenul sângerând cu hainele și și-a trimis fiul de 6 ani după ajutoare. 16 ore mai târziu, Ines a fost internată în spital unde a suferit o serie de intervenții chirurgicale pentru a trata complicațiile apărute în urma „auto-cezarienei”. Uimitor, la zece zile după operație, a fost externată. Băiețelul pe care l-a născut a fost numit Orlando Ruiz Ramirez, a supraviețuit calvarului și este complet sănătos.

În urma experienței avute, Ramirez a declarat: „Nu am putut suporta durerea. În cazul în care copilul meu murea aveam de gând să mor și eu, dar totuși m-am gândit că Dumnezeu ne va salva viețile amândurora”.

8. Bărbatul însărcinat

barbatul-insarcinat

Thomas Beatie, un bărbat transexual din Oregon, Statele Unite ale Americii, a atras atenția mass-mediei din întreaga lume când a decis să facă al doilea copil al său, în pântecele încă funcțional ale femeii ce a fost, atunci când soția sa, Nancy, a devenit infertilă din cauza unei histerectomii. Beatie, care fusese înainte femeie cu numele de Tracy Lagondino, a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare a sexului și a devenit din punct de vedere fizic bărbat, dar organele feminine și le-a păstrat, în caz că vroia vreodată să mai facă un copil. Beatie a scris un articol despre sarcină în publicația „The Advocate”, în care spunea: „Sterilizarea nu este o cerință pentru schimbarea de sex, așa că am decis doar la reconstrucția pieptului cu ajutorul unei terapii de testosteron, dar am păstrat drepturile mele de reproducere. Dorința de a avea un copil biologic nu este o dorință a sexului bărbătesc sau femeiesc, ci este o dorință umană”. Sarcina a fost un succes și Beatie a născut o fetiță pe 29 iunie 2008. După aceasta au urmat alte două sarcini la fel de reușite, în urma cărora s-au născut doi băieți.

9. Omul copac

omul-copac

Dede Koswara, un bărbat indonezian în vârstă de peste treizeci de ani, a obținut foarte multă expunere media când a fost descoperit a avea o afecțiune ereditară rară a pielii, cunoscută sub numele de displazie Lewandowsky-Lutz. Această afecțiune constă în creșterea incontrolabilă a negilor pe piele, devenind noduroși, solzoși și acoperind o mare parte a corpului, mai ales în jurul mâinilor și picioarelor, prin urmare, a căpătat porecla de „omul copac”. Pentru Koswara tot calvarul a început atunci când s-a tăiat la genunchi la vârsta de 15 ani. Atunci a fost infectat cu tulpina virusului uman papilomavirus (HPV).

Din cauza bolii sale a fost nevoit să renunțe la slujbele sale de constructor și pescar și a început să lucreze cu o trupă de „ciudați”, călătorind prin țară. În cele din urmă, soția sa de zece ani l-a părăsit, invocând probleme financiare. Din fericire pentru el, cazul său a atras atenția publică, iar donațiile și banii ce au venit de la guvern l-au ajutat să primească tratamentul necesar. După nu mai puțin de nouă operații și mai mult de opt kilograme de condiloame ce au fost eliminate de pe corpul lui, Koswara a putut să îți vadă iarăși conturul mâinilor și picioarelor, pentru prima dată după aproximativ 20 de ani.

Displazia Lewandowsky-Lutz ( de asemenea cunoscută și ca Epidermodysplasia Verruciformis) este o tulburare ereditară strâns legată de riscul ridicat de cancer de piele. Deși, de obicei, se manifestă la bolnavii cu vârsta cuprinsă între 12 luni și 20 de ani, ca în cazul lui Dede Koswara, ea poate apărea uneori și în afara acestui interval.

10. Transplantul de față

transplantul-de-fata

Isabelle Dinoire din Valenciennes, Franța, a fost prima persoană din lume ce a suferit o operație plastică de transplant parțial de față. Chirurgii i-au reparat fața femeii în vârstă de 38 de ani, după ce a fost desfigurată în urma atacului unui câine. O echipă de medici, condusă de Dr. Bernard Devauchelle, a efectuat operația pe data de 27 noiembrie 2005, la Centrul Universitar din Amiens, Franța. Operația a implicat prelevarea unei bucăți triunghiulare, ce urma să îi fie transplantată în zona nasului și a gurii, de la o donatoare aflată în moarte cerebrală, și reconstruirea feței deteriorate a pacientei Dinoire. Câțiva ani mai târziu, pe lângă faptul că aspectul feței s-a îmbunătățit considerabil, Dinoire a reușit să își recâștige complet controlul asupra mușchilor faciali.

Isabelle Dinoire, în conformitate cu majoritatea rapoartelor, se pare că a fost mutilată de labradorul ei, după ce a luat o supradoză de somnifere, iar câinele, încercând să o trezească și să o readucă în simțuri, a început să zgârie și să sfâșie cu unghiile fața acesteia. Mai târziu câinele a fost eutanasiat din ordinul familiei lui Dinoire.

Banca de bancuri

BANCURI DE PAȘTE
.
* O femeie, inginer de sistem, instala un calculator într-o rețea pentru un coleg de lucru. Când a venit rândul setării parolelor, ea l-a întrebat ce parolă vrea să folosească pentru logare. Vrând să o intimideze, tipul i-a spus „penis”. Fără să clipească, aceasta i-a introdus parola dorită, a reintrodus-o pentru confirmare, după care era să se prăbușească de râs în fața monitorului. Curios, tipul i se uita peste umăr și vede răspunsul calculatorului: PASSWORD REJECTED… NOT LONG ENOUGH. (Parolă respinsă… nu este destul de lungă)
.
* De regulă, spune profesorul, un nebun poate pune mai multe întrebări decât poate răspunde un om înțelept!!!
– Păi, nu e de mirare că pică atâția la examenul cu dumneavoastră!!!
.
* Ion face autostopul. Oprește un șofer binevoitor și Ion îl roagă să vină cu el până la marginea pădurii de lângă șosea, că are o problemă. Când ajung în pădure, Ion scoate un cuțit cât un iatagan și zice:
– Fă o labă!
– Tu ești nebun?
– Dacă nu faci o labă te tai!
Face tipul o labă de frică și îi spune Ion:
– Mai fă una!
– Eu mă opresc să te ajut și așa te porți tu cu mine?
– Mai fă o labă că altfel te tai cu cuțitul.
Mai face tipul o labă, după care Ion îi spune iar:
– Mai fă una că te omor!
– Poți să mă tai, să ,mă omori, că eu nu mai pot. Nu mi se mai scoală.
– Bine. Mario, vino, că te duce domnul până la oraș.
.
* Doi porumbei povestesc:
– Vezi cine-i sub copac?
– Desigur că văd!, răspunde celălalt. Un polițai.
– Și atunci… Ce mai aștepți?
.
* Licuriciul merge prin pădure și se întâlnește cu lupul:
– Ce faci măi licuriciule?
– Băi, dispari că te rup, te omor, te mușc de varice!
Așa și cu ursul, și cu vulpea. Animalele îngrozite fac o adunare și hotărăsc ca leul să se ducă să stea de vorbă cu licuriciul.
– Ce faci măi licuriciule?
– Băi, dispari, nu ai auzit ce le voi face și celorlalți?
– Zii ce e, de ești așa de supărat!
– Bine… Mă plimbam prin pădure și văd o licuroaică bună, măi, dar bună… și… îmi desfac prohabul… și… țuști spre ea.
– Și…?
– Și… să-mi bag picioarele în cei care aruncă chiștoacele aprinse prin pădure!
.
* Un tip are o prietenă în alt oraș și, de Sf. Valentin, se gândește să meargă cu amicul lui să cumpere o pereche de mănuși. Amicul cumpără și el o pereche de pantaloni pentru prietena lui, le împachetează, se produce din greșeală un schimb, iar tipul îi trimite în loc de mănuși, pantalonii.
„Draga mea,
Acest cadou l-am ales fiindcă am observat că nu porți atunci când mergem la evenimente, dacă nu era amicul meu, eu alegeam cu capse, erau mai ușor de dat jos. Vânzătoarea mi-a ziz că poartă și ea așa ceva de mai bine de 2 luni și nu s-au tocit deloc, chiar am rugat-o să probeze perechea ta și îi veneau minunat. Aș vrea să fiu acolo, știu că vor fi alte mâini care te vor atinge înaintea mea, dar pot rezista până te văd. Nu uita să sufli înăuntrul lor un pic, până o să-și dea drumul. Gândește-te de câte ori o să le sărut.
Al tău mereu, X
P.S. – Vânzătoarea mi-a zis că noua modă e să întorci un pic marginea ca să se observe discret blana dinăuntru.
.
* Patronul unei companii discută cu un tânăr venit la interviu:
– În primul rând, firma noastră este obsedată de curățenie. Ți-ai șters picioarele pe covoraș înainte de a intra aici?
– O, da! Sigur că da!
– În al doilea rând, noi căutăm să angajăm doar oameni onești. Nu există niciun covoraș la intrare…

Scrisoare mamei

SCRISOARE MAMEI
.
La tine mamă, cum sunt stelele?
De-aici le tot privim strălucitoare,
Acolo sus e cald, e cer senin?
Și, vin și-acolo păsări călătoare?…
Și-acolo mamă florile-nfloresc?
Udate-s tot de ploi sau cresc în glastre?
Și pomii cât de-nalți și mândri cresc…
Le mai udați cu lacrimile noastre?…
Aici se-aprind lumini la Înviere
Sau, poate sufletele noastre ard făclii,
Acolo sus e veșnică lumină…
Ori, sufletele ard doar cât sunt vii?
Tot mai trudești la stative, măicuță,
Fuior mai torci, mai coși pe pânză flori?
Să pui pe masa îngerilor vama,
Că sus în cer, într-una-s sărbători.
Aici ne-mbracă-n floare primăvara,
Ce pomi au înflorit și care nu.
Mai poți să vii de Paști cum ai promis, de nu,
Să vii măicuță atuncea când vrei tu!
E tot mai tristă lumea… cea din lume,
Un fel de Turnu-Babel nepătruns…
Trimit de-aici scrisoare fără adresă,
Dar, neîntârziat aștept răspuns!
.
Sursa: e-mail

Efectele traumelor

Efectele traumelor se transmit de-a lungul generațiilor

Copiii și nepoții unor oameni care au suferit evenimente traumatizante au un risc mai mare de a suferi probleme mentale, precum depresie ori schizofrenie, iar oamenii de știință nu au reușit să explice pe deplin acest fenomen. Un studiu recent pe animale de laborator sugerează că efectele traumei se pot transmite de la părinți la urmași prin faptul că trauma modifică expresia unor gene în spermatozoizi, iar această modificare este transmisă la urmași.

trauma

Descendenții unor șoareci traumatizați și deveniți, din această cauză, depresivi, prezintă și ei comportamente depresive asemănătoare cu cele ale părinților, iar aceste modificări psihice și comportamentale sunt transmise de la tați la urmași prin intermediul spermatozoizilor, arată studiul, publicat în Nature Neuroscience.

Se observase de mult timp că oamenii care au suferit din copilărie traume, precum abuzuri sau război, prezintă adesea diferite dezechilibre hormonale, produse, cred oamenii de știință, de modificarea expresiei unor gene, a modului în care funcționează acestea în reglarea proceselor biologice.

Dacă aceste modificări pot fi transmise generațiilor următoare, era o chestiune controversată, deoarece nu era vorba de anumite gene asociate în mod specific cu trauma și tulburările psihice aferente (nu sunt cunoscute gene specifice asociate cu depresia, de pildă), ci de expresia unor gene, de modul în care funcționează unele gene prezente în mod obișnuit în orice organism uman.

Factorii externi ce modifică genele ar putea explica de ce anumite tulburări psihice sunt mai frecvent întâlnite în unele familii: ele pot fi moștenite, de-a lungul mai multor generații, de la descendenți care au suferit în viață traume ce au modificat expresia unor gene.

Autorii studiului au supus pui de șoareci masculi și pe mamele lor unor perioade prelungite de stres intens, luându-i pe pui de la mamele lor, pentru mai multe ore, fără un orar prestabilit. Șoarecii masculi traumatizați au prezentat comportamente modificate, inclusiv reducerea fricii de spații deschise și de lumina puternică, precum și simptome de depresie.

Aceste schimbări, cred cercetătorii, ar fi urmarea unor modificări în așa-numitul micro-ARN non-codant fragmente de acid nucleic care nu codifică sinteza de proteine – din sângele și creierul șoarecilor. În împrejurări normale, micro-ARN reglează expresia genelor. Dar trauma la care au fost supuși acești șoareci determină o supra-expresie a microArn în creier și o reducere a sintezei anumitor proteine, iar acest fenomen duce la modificarea comportamentului animalelor.

După ce șoarecii masculi traumatizați au avut și ei urmași, cercetătorii au monitorizat și comportamentul acestora din urmă. Au constatat că puii manifestau și ei aceleași simptome ale traumei ca și tații lor, deși ei nu fuseseră supuși unor experiențe traumatizante. Simptomele au apărut ulterior și la a treia generație de șoareci.

Oamenii de știință au constatat că, la șoarecii traumatizați, secvențele de microARN apăreau în număr neobișnuit de mare în spermatozoizi, nu numai în creier, și acest lucru ar putea explica de ce aceste efecte ale traumei sunt transmise la urmași. Dar aceste modificări nu apar și la a doua generație, deci mecanismul transmiterii la generația a treia este enigmatic. Nu se știe încă în ce mod se ajunge de la modificarea secvențelor de microARN din creier la modificarea microARN din spermatozoizi.

Ca ipoteze, ar fi posibil să fie implicate în apariția acestor efecte multiple fie un hormon de stres, fie o neuropeptidă, fie molecule numite citokine, dar nu se știe cu precizie, iar descifrarea acestui mister va necesita cercetări ample. Comunitatea medicală începe abia acum să devină conștientă de aceste efecte transgeneraționale, iar acest studiu ar putea contribui la schimbarea opticii privind tratamentul traumelor: tratarea primei generații afectate nu este suficientă pentru a asigura și sănătatea optimă a generațiilor următoare.

Sursa: The Verge

Epigrama care mușcă (LXXXII)

În această săptămână, a Patimilor, când oamenii cu frica lui Dumnezeu se spovedesc și se iartă între ei, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta folosesc cele mai josnice cuvinte pentru a se acuza reciproc.

ERETICII

victor_ponta_traian_basescu_funny_photo_tom_and_jerry_18406700

Ei nu știu ce e credința

Și dau cinstea pe ocară,

Crezul lor este putința

De a subjuga o țară.

Orbit de gelozie

Paul era pădurar la Ocolul Silvic și membru activ al Asociației Vânătorilor din Maramureș. Dana, tânăra lui nevastă, era frumoasă foc, dar știa tot satul (mai puțin el) că îi plăcea să se iubească și cu alți bărbați, holtei sau însurați. Aveau o căsuță cochetă, la marginea localității, de unde se despărțeau două poteci: una spre centrul așezării, iar cealaltă către codrul des.

Ea era casnică și nu aveau copii, dar Paul nu-și pierduse speranța, că tare-și iubea consoarta și ar fi vrut să-i dăruiască un cocon. În timp ce el bătea cărările pădurii, păzind-o de braconieri și de lotrii, sau când era la vânătoare, Dana avea de hrănit animalele din curte, de gătit și de dereticat. După ce-și termina treaba ieșea în sat la o șuetă cu alte femei… și nu numai.

Într-o astfel de după-amiază s-a întors Paul mai devreme ca de obicei și, intrând în casă, a prins-o pe nevastă în pat cu șeful de post. Acesta și-a cerut scuze, motivând că ea l-a atras, s-a îmbrăcinat rapid și a ieșit stânjenit. Tare năcăjit era pădurarul și a lovit-o pe Dana de câteva ori. I-a promis că dacă se mai întâmplă o omoară în bătaie, dar ea nu s-a lăsat și i-a răspuns că ăsta e felul ei. El ar trebui să se adapteze unor astfel de escapade amoroase, mai zicea Dana.

Au trecut câteva luni și Paul spera că nevasta s-a mai potolit. Chiar i-a făcut un cadou: o haină din blană de iepure asortată cu un guler de vulpe. Fiind început de iarnă, tare mândră era când se ducea între consăteni, dar năravul din fire i-a rămas și trăgea cu ochiul la câte un bărbat arătos.

Astfel a trecut anotimpul rece și primăvara, fără incidente majore, dar când au intrat în vară, au invadat-o căldurile și iar a prins-o bărbatul cu altul. De data asta în fânul din ogradă, cu prietenul și colegul lui de vânătoare. Pe lângă cele câteva palme, date la nervi, a hotărât să-i aplice încă o pedeapsă. Astfel că a cules un ardei din cei iuți ca focul, l-a crestat în două și, după ce l-a întors cu semințele în afară, i l-a introdus în vagin. Chiar de la soacra lui a învățat această tortură, căci și ei îi era rușine de vorbele pe care le auzea în sat. Urla Dana de usturime de ziceai că e pe moarte, dar omul era neînduplecat și a ținut-o o bună bucată de timp, sperând c-o va lecui pentru totdeauna. Câteva zile după această scenă nu și-au mai vorbit, însă timpul le rezolvă pe toate și viața de familie a reintrat în normalitate.

A venit iarăși o iarnă grea și Paul trebuia să poarte mâncare animalelor sălbatice din pădure, până târziu. Într-o astfel de seară, venind obosit și plin de frig, și-a aruncat privirea pe fereastră înainte de a intra și sângele i s-a urcat în cap, clocotind la ceea ce a văzut. Dana stătea dezbrăcată în brațele preotului, și el fără veșminte. Mintea pădurarului a luat-o razna și a intrat brusc, cu pușca întinsă. La vederea lui, amândoi au încremenit pe pat.

– Ți-am zis că am să te omor dacă te mai prind că-mi pui coarne!, a strigat Paul și nu a mai avut răbdarea să aștepte răspunsul.

A tras de aproape, chiar în pieptul femeii. Sângele a țâșnit șuvoi și ea a amuțit instantaneu. Popa, îngrozit, s-a aruncat în genunchi pe podea:

– Măi omule, nu fi nebun, că nu e ceea ce crezi tu! Noi numai ne jucam…

La aceste scuze, pădurarul îndreptă pușca spre el și zise:

– Ar trebui să te omor, popă păcătos! Oricum, nu mai am nimic de pierdut, căci viața mea nu mai are sens, dar vreau să ți-o plătesc înainte de toate. Ia cuțitul ăsta și fă ce-ți spun, altfel apăs pe trăgaci… să mă bată Dumnezeu dacă nu!

Tremurând ca varga, omul a luat cuțitul întins de vânător.

– Taie lindicul nevestei care ți-a plăcut atât de mult! Apoi îl mănâncă sau mori!

Preotului nu-i venea să creadă ce aude, dar Paul era ca nebun și el își dădea seama că vorbește serios. Plângând precum un copil, cu mare greutate a reușit să taie ambele labii, dar îi era greață să le bage în gură. Vânătorul s-a dus, preț de câteva secunde, până în bucătărie, fiind atent mereu spre cel îngenuncheat, și s-a întors cu o ceapă. Zise:

– Vinul l-ați băut pe tot. Ia niște ceapă să-ți mai potolești greața. Să nu îndrăznești să mă tragi în piept!

Îi aruncă ceapa și-l înghionti cu țeava puștii. Neavând încotro, popa mușcă o gură zdravănă de ceapă și strecură o bucată de carne sângerie în gură. Mesteca puțin și înghițea forțat, căznindu-se să nu vomite. La fel a făcut și cu a doua îmbucătură, iar printre lacrimi se ruga de Paul să-l lase să plece. Acesta a pus pușca deoparte și s-a așezat lângă cadavrul nevestei. O mângâia în neștire și plângea la rândul lui. Văzând că popa s-a îmbrăcat și dădea să iasă, i s-a adresat cu o voce calmă:

– Să nu uiți să tragi clopotele, părinte, că eu mă duc să mă predau…

Sursa: blogul meu de pe Esențe Literare

Misterul care învăluie Mona Lisa

Uluitoare descoperire despre tabloul Mona Lisa

download

Istoricul de artă, Gianfranco Salvatori, susține că poate dovedi fără urmă de îndoială că adevăratul autor al celebrului tablou „Mona Lisa” este Michelangelo. El argumentează în recenta carte publicată, „Leonardo, no: Michelangelo, si!”, că da Vinci și Michelangelo sunt autorii unei fraude ce are să dea peste cap lumea artei.

Dovada afirmației lui Salvatori a fost la îndemâna tuturor, în Biblioteca Națională a Franței, sub forma unei confesiuni scrise de mână, ascunsă între volume. Autorul, da Vinci însuși, povestește cum aflat în Florența, într-un bar, își pierdea timpul liber jucând cărți cu… Ghici cine?: Michelangelo. De precizat este și faptul că amândoi băuseră mai multe pahare decât trebuia. La un moment dat, cei doi au pus pariu că învingătorul îi va da o sarcină de îndeplinit celuilalt. Câștigând, lui da Vinci i-a venit magnifica idee de a dori ca Michelangelo să picteze un  tablou. Nimic ciudat, până la ultimul detaliu: pictura va purta numele lui da Vinci. Zis și făcut. Da Vinci l-a învățat timp de o lună tehnica lui de sfumato, pentru ca falsul să fie perfect. Totul a culminat cu portretul asistentului lui da Vinci, Gian Giacomo Caproti, cunoscut ca și Salai, deghizat în haine de femeie.

După această întâmplare, fiecare s-a dus pe drumul său: Michelangelo la Roma pentru a sculpta mormântul papei Iulius al II-lea, iar da Vinci la Milano. După o perioadă, celui din urmă i-au fost solicitate serviciile la curtea regelui Francisc I. Pe durata șederii sale în Franța, da Vinci a scris întreaga poveste într-un carnețel, pe care avea să îl publice, recunoscându-i meritele și admirându-i talentul prietenului său, Michelangelo. Dar, când regele i-a spus că „Mona Lisa” este cea mai frumoasă pictură pe care a văzut-o, italianul a devenit așa de gelos pe colegul său de breaslă, încât s-a hotărât să nu mai spună adevărul. Atât da Vinci, cât și Michelangelo au luat cu ei acest secret în mormânt.

În urmă cu doi ani, Salvatori, analizând o fotografie macro a tabloului, a realizat că pe gene, ascunse în strălucirea vopselei, erau vizibile literele MBDRMF, care sunt inițialele propoziției: „Michelangelo Buonarroti Di Roma Me Fecit (Michelangelo Buonaroti, la Roma, m-a creat). Descoperirea i-a fost întărită de către jurnalul găsit în biblioteca franceză.

Sursa: thearttribune.com/historia.ro

 

Unde sunt bărbații de altădată?

Bărbații nu mai sunt cum erau odată: ce eveniment din important din istoria omenirii i-a făcut mai firavi?

Acum 7.000 de ani, în Europa Centrală, trecerea la agricultură sistematică și inventarea plugului au modificat scheletul bărbaților: dacă înainte de această tranziție, oasele picioarelor erau foarte puternice, similare cu cele ale atleților de azi, după trecerea la agricultură, când viața a devenit mai ușoară, aceleași oase au devenit mai asemănătoare cu cele ale persoanelor cu vieți sedentare de azi.

canapea

Un studiu realizat la Universitatea Cambridge a arătat că, în urmă cu cca. 7.300 de ani, bărbații din populațiile ce trăiau de-a lungul Dunării, în regiunea ocupată azi de Germania, Ungaria, Republica Cehă și Serbia, aveau femure și tibii mai solide, asemănătoare cu cele ale alergătorilor de cursă lungă; în schimb, 3.000 de ani mai târziu, bărbații aveau picioare mai puțin puternice: aceleași oase deveniseră mai puțin robuste, mai asemănătoare cu cele ale persoanelor sedentare de azi.

Cercetătorii explică schimbarea prin faptul că, pe măsură ce oamenii au început să practice agricultura, renunțând la viața de vânători-culegători, oasele au devenit mai puțin zdravene, deoarece progresul tehnologiilor și specializarea oamenilor în diferite meserii a făcut ca aceștia să parcurgă distanțe tot mai mici pe jos și să care poveri mai puțin grele.

Cercetătorii au descoperit aceste modificări scanând în 3-D oase ale piciorului (femure și tibii) provenite de la schelete găsite în morminte; cel mai vechi dintre schelete datează din jurul anului 5.300 î.e.n., iar cel mai recent – din 850 e.n.

Bărbații au fost afectați în mai mare măsură decât femeile, la ei micșorarea forței piciorului (ilustrată prin modificările vizibile la nivelul oaselor) fiind mult mai evidentă.

Sursa: Mail Online