Sursa: Google
Insule exotice
Poftiți la bancuri!
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Un copil, mergând pe stradă, începe deodată să plângă:
– Ce ai, copile, de ce plângi?
– Păi, mama mi-a dat 5 lei, iar eu i-am pierdut!, răspunse acesta.
Domnul, auzind acestea, i-a dat copilului 10 lei, să nu mai plângă. Însă, după ce a primit banii, băiețelul a început să plângă și mai tare.
– Acum de ce mai plângi?, îl întrebă omul cel bun.
– Păi, dacă nu pierdeam cei 5 lei, aveam acum 15 lei…
* O navetă americană este lansată în spațiul cosmic. Echipajul este format dintr-o blondă și două maimuțe.
La o oră după ce se instalează pe orbită, pe ecranul monitorului de la pupitrul de comandă apare un mesaj de începere a comunicării cu Centrul de la Houston și indicația să vină la discuții prima maimuță. Aceasta vine, se instalează în fața monitorului de dialog și i se transmit indicații precise: să verifice nivelul azotului din aerul din navetă, să controleze presiunea combustibilului la motoarele auxiliare și să înceapă procedurile de verificare a sistemului de comunicații. Maimuța își notează cu atenție totul și pleacă să îndeplinească ordinele primite.
După circa o oră, Centrul de la Houston o convoacă pe cea de-a doua maimuță și-i trasează ca sarcini: să înceapă testele de laborator ce au fost programate încă de la sol, să controleze temperatura scutului exterior și să instaleze panourile de protecție termică. Maimuța notează cu atenție totul și pleacă să îndeplinească ordinele primite.
După circa o oră, este chemată insistent blonda (atât în scris – prin ecranul monitorului, cât și acustic – prin difuzoare). După o vreme, blonda apare plictisită și indispusă. Se trântește lasciv în fotoliul pupitrului de comandă și spune:
– Știu, știu! Să dau de mâncare la maimuțe și să nu ating nimic!
* Ion cu Maria, în pat, se pun să doarmă liniștiți, când o voce de afară zice:
– Mă, Ioane, te înșeală Maria!
Se ridică Ion și zice:
– Du-te, mă, dracu’, că Maria-i lângă mine!
Vocea de afară, din nou:
– Ioane, te-nșeală Maria!!!
Ion se enervează și iese în curte, dar, când a ieșit, Vasile a intrat. Ion se duce la geam și zice:
– Să mor de nu!… Că de afară așa se vede!!!
* Într-un autobuz aglomerat, cineva a împins accidental o domnișoară, care a căzut pe genunchii unui preot.
– Oh-ho-ho! – exclamă ea, privind cu interes spre preot.
– Niciun fel de oho-ho, fiica mea, e cheia de la poarta bisericii!
* Se aude că la o stână era un cioban cu o „sculă” imensă și mereu erectă. Se duce o reporteriță să vadă ce și cum și ăsta o așteaptă la gară. Pe drum, o pune frumușel în iarbă, îi ridică fusta și-i dă un număr sănătos. Mai merg ei cinci minute, iar o prelucrează ăsta. Și tot așa de încă vreo 4-5 ori până la stână. Gagica deja saliva la gândul cum o să fie noaptea. Dar, surpriză, baciul se culcă și doarme tun. A doua zi, tipa:
– Bine bade, ieri pe drum nu mă lăsai nici să răsuflu și azi-noapte în pat, nimic?
– Păi, domnucă, pe mine, când mi se scoală, mă împiedică la mers, nu la dormit!
* Proaspăta nevastă o întreabă pe mama ei:
– Cum să-mi păstrez verigheta curată?
Mama îi răspunde:
– Înmoaie-o de trei ori pe zi în apa de spălat vase…
* Un om înțelept mi-a spus odată că, indiferent cât de frumoasă și sexi este o femeie, cineva, undeva, s-a săturat de ea…
* Ion a sărutat-o pe nevastă-sa pe obraz și a adormit. Când s-a trezit, a văzut un tip ciudat care stătea la capul patului, îmbrăcat în robă albă:
– Cine dracu ești?, întrebă Ion, și ce cauți în dormitorul meu?
– Ăsta nu e dormitorul tău, iar eu sunt Sfântul Petru.
– Adică… sunt mort?! Nu se poate! Mai am câteva lucruri de făcut în viață! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie! Trebuie să mă trimiți înapoi!
– Ok… poți să te reîncarnezi, dar… nu te putem trimite înapoi decât ca un câine sau o găină.
Ion a fost devastat, dar știind că era o fermă nu departe de casa sa, a rugat să fie trimis înapoi ca o găină.
Flash de lumină și *poof*, s-a trezit acoperit de pene și ciugulind de pe pământ.
– Nu e chiar așa de rău, s-a gândit Ion, până când a simțit o chestie ciudată crescând în el.
Cocoșul s-a dus la el și i-a zis:
– Deci… tu ești găina cea nouă? Cum îți place prima zi aici?
– Nu e chiar așa de rău, zice Ion, dar am o senzație ciudată, de parcă o să explodez.
– Ovulezi, nu-mi spune că n-ai mai făcut niciodată un ou!
– Niciodată!
– Eh… relaxează-te și lasă să se întâmple.
Câteva secunde (destul de incomode) mai târziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare îl cuprinde, iar emoțiile îl copleșesc, devenind mamă pentru prima oară. Când a făcut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost și mai copleșitor și a știut că reîncarnarea sa ca găină a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată!
Cuprins de fericire, a continuat și exact când trebuia să scoată al treilea ou, a simțit o lovitură incredibil de puternică în ceafă și a auzit-o pe nevastă-sa:
– IOANE!!! Trezește-te dracu’, bețiv nenorocit! TE CACI ÎN PAT!!!
Epigrama lunii mai
Cu grădinile-nflorite
Și fete mai dezgolite,
Parcă toată lumea are
Poftă de polenizare.
Gramatica, bat-o vina
Între gramatică și seducție este o linie fină. De cele mai multe ori, insesizabilă. Din motivul acesta multe trupuri ajung neatinse și multe minți nu se întâlnesc la mijloc. Atunci când gramatica „bate” iremediabil orice formă pură de cucerire, e limpede că un „cf frumoas-o” s-a strecurat, deloc întâmplător, în tot acest voiaj agresiv al bărbatului condus de hormoni și mai puțin de neuroni.
Să știi să vorbești corect limba maternă nu este un moft. Chiar dacă pentru unii a devenit un lux greu de atins și din ce în ce mai bagatelizat. Seducția nu se face doar prin semnele trupului. Seducția se face atât în scris cât și în graiul pur de zi cu zi! Iar când pocești cuvinte nu faci decât să te îndepărtezi din ce în ce mai mult de „pradă”. Și nu vorbim de orice pradă.
Să știi să te exprimi corect este, în primul rând, o dovadă de „self respect”! Și câți nu au picat deja la testul ăsta… Atunci când drumul până-n club e mai ușor decât până la bibliotecă.
Pe FEMEIE cu vorbe o cucerești. Cu fapte o păstrezi! S-ar putea să nu mai ajungi la fapte dacă vorbele lasă de dorit. Cuvintele au greutate. Atât în scris cât și în rest. Ele trebuie alese cu atenție și așternute într-un ritm sublim și jucăuș.
Seducția este o artă. La fel și gramatica. Să știi să le combini perfect e cel mai fin preludiu întâlnit vreodată.
Sursa: e-mail
10 întrebări la care știința nu poate să răspundă
Sistemul tradițional educațional plasează începerea istoriei omenirii cu circa 8000 de ani în urmă. Religia sau ceea ce a înțeles omul din scripturi, ne învață că omenirea s-a născut cu 6000 de ani în urmă și de atunci și până în prezent se dezbate cu neputință pentru a afla răspunsurile la cele mai arzătoare întrebări.
Omul nu știe cine este sau de unde vine și cu atât mai puțin care este scopul său în viață. Pe lângă aceste întrebări deja clasice, mai sunt și altele la care nicio știință nu poate oferi răspunsuri satisfăcătoare.
Problema este că aceste întrebări fără răspuns se înmulțesc pe zi ce trece și viitorul nu pare să strălucească, cel puțin din această perspectivă. Pentru a realiza bezna totală în care se află civilizația umană, am adunat un set de întrebări la care știința nu poate răspunde:
1. O hartă ciudată, desenată pe o piele de gazelă, a fost descoperită în 1929 și înfățișează Antarctica înainte să fie înghețată. Era semnată Piri Reis, care a avut acces la Biblioteca Imperială a Constantinopolului și care a copiat-o doar, după un alt model, în 1513. Cărțile noastre de istorie ne spun că Antarctica a fost descoperită de James Cook la 17 ianuarie 1773. Cine a putut desena harta după care s-a inspirat Piri Reis și când, pentru că Antarctica este sub gheață de zeci de mii de ani?
2. O figurină bizară a fost descoperită în Idaho, în 1889. Conform analizelor de laborator s-a stabilit că are o vechime de peste 1 milion de ani. Cine a putut să construiască o asemenea figurină în urmă cu peste 1 milion de ani?
3. În China, s-au descoperit peste 100 de piramide care sunt îngropate la 300 de metri în pământ. Arheologii sunt de părere că acestea sunt cele mai vechi piramide existente pe Terra. Oare realizează cineva că nevoie de zeci de mii de ani sau poate sute de mii pentru ca un obiect să fie îngropat cu 300 de metri de pământ?
4. Există numeroase piramide construite pe fiecare continent. Nimeni nu poate spune pentru ce au fost construite aceste structuri megalitice, ci există doar presupuneri. Oare cine le-a construit și în ce scop?
5. În Ecuador, a fost descoperit un ibric cu 12 cești. Sunt făcute din jad și imediat au atras atenția oamenilor de știință. Interesant este că dacă torni conținutul celor 12 cești în cupa mai mare se umple perfect. Mai mult de atât, interiorul ceștii mari este magnetic. Acest lucru este imposibil, pentru că dacă interiorul este magnetic, ar trebui să fie la fel și exteriorul, dar lucrurile nu stau chiar așa. Cine a realizat acest set de cești și care este cauza pentru care interiorul cupei mai mari este magnetic?
6. Au fost descoperite peste 350 de artefacte ciudate în America Latină. Unul dintre ele înfățișează o piramidă care are un ochi deasupra sa. Când este mișcat în anumite direcții, se poate vedea o stea care pare desprinsă din constelația Orion. Obiectele sunt inscripționate cu litere ciudate care au mai fost găsite prin diferite locuri din lume. Artefactele au o vechime de câteva zeci de mii de ani. Este posibil să fi existat o civilizație mai avansată înaintea apariției omului pe Terra?
7. Cuvântul pre-sanskit, descoperit într-una dintre piramidele egiptene a fost tradus și are următoarea semnificație: „fiul creatorului vine”. Despre ce creator este vorba și de pe ce planetă poate să vină?
8. În 1851, în Dorchester, Massachusetts, a fost descoperit un vas din zinc și argint. El are peste 800.000 de ani vechime, ceea ce certifică faptul că ființe inteligente au existat pe Terra și în trecutul îndepărtat. Despre ce fel de ființe este vorba și care este cauza pentru care au dispărut?
9. Toate religiile par să promoveze o poveste similară. Cu toate acestea, religia a fost folosită pe post de tehnică de manipulare și menținere în umbră și prostie a întregii populații. Cine dorește ca omenirea să nu afle adevărul și de ce?
10. Sistemele economice prin care a trecut civilizația în ultimele sute de ani nu au fost decât un alt tip de limitare și îngrădire intelectuală. Oamenii au fost educați să se comporte precum niște roboți și să nu mai aibă timp sau curaj să se mai gândească la lucrurile cu adevărat importante din viață. Cine trage frâiele societății și care este cauza pentru care omul este tratat precum un sclav?
Sursa: e-mail
Planeta Paradis: Zakala
– Ăștia sunt ronii, nu-i așa, unchiule?, întrebă Bogdănel după ce privi și el prin binoclu. Ia te uite! Cel din frunte are chipul femeii pe care am văzut-o când eram prizioneri.
– Să văd și eu, ceru Carmen nerăbdătoare… Oooaaauuu! Ce femeie frumoasă!, se minună apoi, privind fascinată.
– În mod sigur că-s roni, zise Relu. Dă-mi să văd câte vase au.
Fata îi înmână binoclul și bărbatul fixă cu privirea multă vreme pânza cu portretul celei pe care invadatorii o numiseră Zakala. De mult nu o mai văzuse, deși o visase de multe ori și se gândise adesea la ea. Oare era acolo, pe unul dintre cele zece sau unsprezece vase de luptă? Ar fi vrut să fie așa, deși asta ar fi însemnat că urmau să se confrunte cu o armată puternică, decisă să cucerească tot ce se ivea în cale. Din fericire corăbiile au luat-o spre nord, de-a lungul coastei, căutând un loc mai bun pentru debarcare. Cu toate acestea nu era timp de pierdut și Relu se precipită către casă.
Gavrilă și Florica au primit cu îngrijorare vestea unui iminent război, mai ales că se temeau pentru viața lui Bogdănel, implicat direct în operațiunile cele mai riscante. Știau, însă, că opoziția lor le-ar fi dăunat mai mult, așa că s-au rezumat în a-l strânge cu putere la piept înainte ca acesta să urce pe zifarul lui. Era timpul să-i alerteze pe halani și să pună în aplicare prima fază a apărării: localizarea și cunoașterea capacității de luptă a adversarului. Aceasta era vestea pe care o ducea Marele Șef, împreună cu „locotenentul” său, Bogdănel.
În fui, starea de spirit era diferită de la om la om. Echipa de elită și mulți dintre vânători își exprimau entuziasmul și încrederea că vor face față confruntării, în timp ce halanii mai bătrâni, precum și femeile, afișau o îngrijorare sau chiar frică. După un sfat îndelung cu cei patru comandanți, s-a hotărât ca a doua zi doi războinici să zboare spre nord, pentru a cerceta locul ales de roni la debarcare și traseul pe care îl vor alege. Spre regretul lui Bogdănel, cei doi erau Relu și Ucu.
Traseul din dimineața următoare trebuia ales cu grijă, știut fiind că ronii aveau, la rândul lor, o escadrilă de zifari, probabil mai numeroși decât la prima debarcare. De aceea, Relu a ales să se îndepărteze de țărm, luând-o mult spre est și de abia apoi zburând paralel cu acesta și folosindu-se mereu de binoclu. Doar la zborul de seară au reușit să repereze tabăra invadatorilor, și asta datorită focurilor înalte cu care știa pământeanul că se delectează aceștia la lăsarea întunericului. Au căutat apoi un loc ferit de supraveghere, o stâncă semeață acoperită cu arbori stufoși, tocmai buni pentru camuflaj.
Noaptea s-a scurs cu greu pentru cei doi temerari, ațipind câte o oră sau încercând să ghicească ce se întâmplă pe plajă, după numărul de focuri sau focurile de armă sporadice. Doar la ivirea zorilor au putut să aprecieze la adevărata capacitate masiva concentrare de trupe. Sute de corturi în diferite culori și dimensiuni erau amplasate pe o mare distanță. Cel mai impozant, unul roșu și păzit de femei înarmate cu arcuri și săbii, atrăgea în mod deosebit atenția. Deocamdată era liniște și doar hamalii reîncepuseră debarcarea proviziilor de pe cele zece corăbii. Multe tunuri grele, bivoli puternici și nervoși, care mari, arme și butoaie cu praf de pușcă sau băuturi. O duzină de zifari erau pe țărm, probabil de ieri, pregătiți pentru un zbor matinal.
Liniștea relativă a taberei a fost întreruptă brusc de câteva bătăi într-un gong aflat în apropierea cortului roșu. Una din războinicele de gardă era cea care a dat semnalul trezirii și dintr-o dată a început vânzoleala. Din corturi sau doar de pe lângă cenușa focurilor, ieșeau ori se ridicau luptătorii, aranjându-și ținuta și armamentul, formând grupuri compacte și așteptând ceva, sub atenta îndrumare a câte unui superior. Relu a numărat peste 40 astfel de grupuri a circa o sută de războinici, un număr care-i dădea fiori. Ucu privea și el mut la această mulțime, nevenindu-i să creadă că se pot aduna atâția oameni laolaltă, darămite să-ți fie și dușmani.
Atunci a apărut EA. Relu nu se înșelase când a fost sceptic cu privire la realismul frumuseții redate pe pânza corăbiilor. Niciun pictor, cât ar fi de talentat, n-ar fi putut reda în totalitate splendoarea unui chip atât de fermecător, perfecțiunea unui trup de zeiță, mișcările atât de agile și grațioase, aerul atât de semeț și dominator peste toți și peste toate. Așadar, aceasta era Zakala, zeița mult venerată de roni! Chiar fiind la distanță mare de ea și admirând-o doar prin binoclu, pământeanul uita să respire și inima îi bătea nebunește. Ochii ei aveau o putere enormă și îi simțea atât de aproape, mai ales când privirea divinei dădu un ocol prin zări, zăbovind parcă în direcția lui. Atunci s-a speriat Relu și a aruncat aparatul din mână și ascunzându-se instinctiv. Dar și-a revenit după câteva clipe, rușinat de nedumerirea lui Ucu. Aveau o misiune și nimic nu trebuia să o pericliteze. Cu atât mai puțin o femeie-zeiță din tabăra adversă.
Epigrama care mușcă (CXLIX)
Se preconizează ca vaccinarea să fie obligatorie, iar cei care o evită să fie aspru sancționați. Deși realitatea arată că nu se găsesc doze suficiente, în timp ce altele nu corespund sau chiar au efecte secundare neprevăzute.
(NE)NOROCUL DIN FIOLĂ
Vaccinarea românească
E ca ruleta rusească
Și este recomandată
Doar la cei cu multă baftă.
Balada bășinii
Ați văzut prea bine că la consultații
Doctorii te-ntreabă despre emanații.
Vor să știe totul: abundență, faze,
Unii le zic „vânturi”, alții le zic „gaze”.
Dar să nu vă mire dacă medicina
Studiază astăzi foarte mult „bășina”.
Fiindcă, biologic, pentru toți e clar,
A băși e-un lucru foarte necesar.
Toată lumea beșe, asta-i axiomă
Nu interesează sunet sau aromă.
În privința asta toți suntem la fel
Floarea nobilimii, preoți, prinți, prințese,
Papa de la Roma beșe și iar beșe.
Îns-o chestiune trebuie-nțeleasă
Fiecare beșe, dar la el acasă!
Fără martori merge, tare sau încet,
Nimeni nu-ți dictează să te beși discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi să sune
Treaba ta, ești liber, poți să faci și spume!
Și chiar dacă nimeni nu-ți stă împrejur,
Poți să beși în lege, până pici în cur.
Eticheta cere, însă, să fii pudic
Bunul simț pretinde să nu beși în public.
Ce-ar fi, bunăoară, s-auzi pe cutare
C-a bășit în public doamna nu-știu-care
Sau că domnișoara, profesoara X,
S-a bășit în clasă, ieri la 9 fix?
Cum ar fi privite, sau calificate,
Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede ființe grațioase?
Ar fi socotite niște bășinoase.
Dar mă-ntorc acuma iar la medicină
Să-ți riști sănătatea pentru o bășină?
Să n-o lași să iasă dacă ești în public,
Fiindcă eticheta cere să fii pudic.
În privința asta sunt păreri mai multe,
Cine-ar sta pe toate să le mai asculte?
Astfel, după unii poți să beși oricât,
Dar să știi la vreme să le strângi de gât.
Poți să fii același om cu demnitate
De le dai tăcut drumu-n libertate
Asta-i o părere, una dintr-o mie
Dar morala spune că-i ipocrizie.
Ce deosebire între om și cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arăți în lume demn, gras și frumos
Iar în realitate ești un bășinos?
Câți nu sunt din ăștia care bes de zor,
Parcă știi vreodată ce-i la curul lor?
Dar rămâne lege că e indecent
Să slobozi la gaze pe eșapament.
Fie, cu morala nu te poți certa
Dar mai vine gazul fără voia ta.
Șuieră și geme, cu prelung ecou
Iar tu ai neșansa să fii la birou.
În astfel de cazuri, spune, ce te faci?
Să recurgi la scuze sau să te prefaci?
Din experiență eu vă spun cinstit
Că nici când în viață nu am îndrăznit
Să recurg la scuze, ar fi fost mai rău
Să roșească lumea toată-n jurul meu
Am târșit un scaun, am făcut ceva,
Ca să nu se creadă c-am bășit cumva.
Și oricât s-ar spune că sunt ipocrit
S-au făcut și alții că n-au auzit.
Chiar și-ndrăgostiții când admiră luna,
Cu sau fără voie, scapă câte una
Dar cu-o tuse seacă, bine regizată
Sau cu-o melodie mai pe nas cântată
Fac să se ascundă tot, a poezie,
Chiar și nedorita, scurta gălăgie
Ce-a trecut prin mațe și s-a dus în vânt
Și care ne-ncurcă viața pe pământ.
Dar astfel de cazuri când ipocrizia
E asociată chiar cu poezia,
Crime moraliștii noștri le socot
Căci morala-și bagă nasul peste tot.
În final, tot omul se întreabă trist:
Să asculți de medic sau de moralist?
Și mai e un lucru fără vorbă multă
Ce te faci cu curul dacă nu te-ascultă?
AUTOR: GEORGE TOPÂRCEANU
Umor fără bon fiscal
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Klaus Iohannis vine seara acasă, după o zi plină de muncă, consultări la Cotroceni cu partidele politice, urmate de conferințe de presă. Se face comod și se așează în fotoliu pentru o relaxare în compania soției.
– Cum a fost azi, ai avut o zi dificilă?
– Destul de dificilă, dar am rezolvat totul pas cu pas.
– Ți-au pus întrebări neplăcute la conferința de presă?
– Unele au fost, dar le-am arătat ce înseamnă lucrul bine făcut.
– Care a fost cea mai incomodă întrebare?
– Păi aceea în care a trebuit să le explic cum înțeleg eu echilibrul puterilor în stat.
– Și cum le-ai explicat?
– Simplu: le-am spus că fiecare trebuie să-și vadă de treaba lui.
– Bine, Klaus, acum să-ți spun eu ce se mai bârfește prin târg.
– Ce?
– Lumea vorbește că Grete, prietena noastră, a rămas însărcinată.
– Dacă oamenii vorbesc, asta e treaba lor.
– Bine, dar pentru săraca Grete este neplăcut.
– Asta e treaba ei.
– Vezi însă, că nu e numai atât: lumea șușotește că tocmai tu ai fi tatăl.
– Dacă ar fi așa, asta ar fi treaba mea.
– Cum așa, dar cu onoarea mea cum ar rămâne?
– Dragă Carmen, asta ar fi treaba ta. Ghinion!
După care a urmat o seară liniștită în familie.
* Dialog într-un magazin cu suveniruri:
– Aveți inimioare pe care scrie „Pentru unica mea iubire”?
– Da.
– Dați-mi 15!
* Bulă stătea pe scări, la școală, și plângea. Învățătoarea îl întreabă:
– De ce plângi, Bulă?
– Păi, Alinuța mi-a dat peste mână și am scăpat plăcinta.
– A fost cu intenție?
– Nu, a fost cu brânză…
* – Domnule Smith, strălucirea soarelui din zâmbetul fiicei dumneavoastră îndepărtează norii întunecați din existența mea!
– Tinere, asta e o cerere în căsătorie sau buletin meteo?
* Într-un mall, un bărbat intră la frizerie însoțit de-un băiețel. După ce i se face tratamentul complet – ras, spălat, tuns și manichiura – îl suie pe băiețel pe scaun și-i spune frizerului:
– Trebuie să-mi cumpăr o cravată. Vin imediat.
Când vede că a terminat de tuns băiețelul, însă tipul nu se întoarce, frizerul glumește:
– Se pare că tatăl tău te-a uitat aici.
La care băiețelul răspunde:
– Ăla nu era tatăl meu. Eu mă jucam aici, în față, când el m-a luat de mână și mi-a spus: „Haide, fiule, să ne tundem pe gratis!”
* O blondă se plânge unei prietene:
– Soțul a zis că nu-mi dă voie la volan, până nu învăț să îngrop motocicliști.
* Un băț de chibrit îi spune altui băț de chibrit, deja ars:
– Dacă ești prost! Ți-am zis de o mie de ori să nu te mai scarpini în cap!
* Două tipe la discotecă. Se apropie un tip arătos și o cere pe una la dans. În timp ce dansează, fata întreabă:
– Ești cam palid. De ce nu mergi mai des la soare?
– Acum am ieșit din închisoare.
– Și de ce ai fost acolo?
– Mi-am omorât nevasta, i-am tăiat capul și l-am aruncat într-un râu.
După dans, fata se întoarce la prietenul ei:
– Închipuie-ți, dragă, nu e însurat!
* Bulă către maică-sa:
– Mamă, profesoara m-a întrebat azi dacă am un frate sau o soră mai mici decât mine.
– Și ea ce a spus când i-ai zis că ești singurul copil?
– „Mulțumesc lui Dumnezeu”.
* Doi tipi mergeau în spatele a două tipe. La un moment dat, unul se hotărăște să le abordeze:
– Psssst!
Una dintre tipe se întoarce și spune:
– Ce faci, boule, te dezumfli?
– Nu! Pun frână să nu calc o vacă…
* În camera ei întunecată, privind în globul strălucitor de cristal, ghicitoarea își cântărea macabra predicție. Scărpinând, gânditoare, după ureche un motan negru și năpârlit, spuse într-un târziu:
– Nu găsesc o cale de a te menaja, așa că voi fi directă. Pregătește-te de a deveni văduvă. Soțul tău va pieri de moarte violentă, chiar în acest an.
Vizibil șocată, tânăra femeie își opri privirea pe fața zbârcită a vrăjitoarei, pe motanul janghinos, apoi pe lumânarea care fumega într-un colț și în sfârșit, asupra propriilor mâini, tremurânde. Trase adânc, de câteva ori, aer în piept, pentru a-și recâștiga postura. Mintea ei caută, febrilă, un răspuns la întrebarea care o chinuia. Întâlnind din nou privirea ghicitoarei și încercând să-și controleze vocea, întrebă aproape în șoaptă:
– Dar… voi fi achitată?
Picătura
S-a născut dintr-un nor mare și răcorit de vânturi nervoase. A căzut pe pământ într-o după-amiază de vară, alături de alte milioane și milioane de surate. Erau vesele și jucăușe când s-au lovit de sol, adunându-se una lângă alta, generând firicele de apă ce șerpuiau vioi la vale. Din bucuria întâlnirii se nășteau bulbuci mari, iar ele râdeau ghiduș atunci când se spărgeau cu zgomot lin, lăsând loc altora. Pe când mama lor s-a îndepărtat de pe cer, picăturile și-au găsit un vad mai mare și au uitat-o. Era timpul să se cunoască între ele, să se joace coborând spre adâncuri sau ridicându-se la suprafață, curioase de ceea ce văd și fericite că trăiesc.
Picătura aceasta era un izvor nesecat de neastâmpăr și întrebări. Doar răspunsurile întârziau să apară, toate noile ei cunoștințe fiind cam deodată cu ea. Ici și colo se auzea că vor ajunge într-o mare de apă și acolo vor afla adevărul despre viață și rostul lor pe pământ. Depindea de fiecare dintre ele, dacă vor să trăiască într-o comunitate mai mare sau mai mică. În primul caz, trebuia doar să se țină cât mai aproape de mijlocul râului, iar în cel de-al doilea, să o ia pe margini și să se scurgă pe unul din brațele care se iveau.
După câteva răsărituri de soare, au ajuns la marea de apă liniștită și au simțit cum le cuprinde o căldură plăcută. Ce liniște și frumusețe era aici! Iar picăturile erau multe-multe și de toate vârstele. Stingheră la început, tânăra picătură a căutat să se atașeze de noile cunoștințe, mai ales de cele mai în vârstă, cu experiență. Voia să știe totul, dar în special ce este viața, de unde vine și dacă este eternă. A găsit, în cele din urmă, o picătură în vârstă și plină de impuritățile timpului ce s-a scurs.
Bătrâna nu era prea vorbăreață, dar insistențele tinerei au înmuiat-o și a răspuns curiozităților ei. Viața se naște din furtună și se sfârșește sub soare, zicea ea. De aceea e bine să eviți malurile și valurile care te duc acolo. Căci dacă nu te retragi la timp, căldura astrului te omoară într-o clipă. Cel mai sigur loc e în mijlocul celorlalte picături, fiindcă numai prin unitate pot învinge timpul și orice obstacol ce le stă în cale. Desigur că, până la urmă vor muri, și alte picături le vor lua locul. Se spune că există viață după moarte, unii zicându-i re-lichefiere, dar nimeni nu a reușit s-o dovedească.
Tânăra picătură ascultă atentă și se întristă. Nu voia să moară, fiindcă viața era atât de frumoasă, lumea din jur era atât de minunată! Astfel că-și puse în gând să fie foarte atentă, pentru a trăi o veșnicie. Zi de zi se juca printre celelalte surate, coborând printre alge, mângâind solzii peștilor sau cochetând cu razele soarelui. Vântul se înfuria uneori și o purta pe creste de valuri până la mal, dar ea se retrăgea înapoi sprintenă și grijulie. Așa au trecut mulți ani, iar timpul n-a iertat-o nici pe ea. Nu mai era limpede precum cristalul, ci îmbâcsită cu particule minuscule de praf, care îi încetineau mișcările.
Într-o zi, ce se anunța însorită, a fost suficient o pală de vânt înșelător, care a aruncat-o pe pietrele de la mal. De data asta, n-a mai reușit să se întoarcă alături de surate și s-a evaporat în câteva clipe, lăsând în locul ei mici firicele pământești. Sufletul ei s-a înălțat spre cerul senin, adunându-se cu milioane și milioane de suflete și formând un abur călduț. Apoi a venit un vânt răcoros și le-a transformat în alte picături, pure și inocente, pornite într-o nouă aventură a vieții.
