racoltapetru6

Ronii erau pregătiți să-l doboare pe străinul care se apropia călare pe zifar și le făcea semne de departe. Doar curiozitatea i-a convins să-l lase să aterizeze, după care l-au înconjurat amenințători. Omul nu era înarmat și ținea mâinile departe de corp, vrând să arate clar că are gânduri pașnice. De el s-a apropiat un tânăr mai arătos și îngrijit, ce părea să fie Țamorul armatei și mâna dreaptă a Reginei.

– Ești norocos că trăiești încă, străine! Ce cauți în acest loc?… Înțelegi ce-ți spun?

Relu dădu din cap și afișă o figură calmă, surâzătoare:

– Am venit să ne înțelegem în pace. Noi suntem locuitorii acestui ținut și nu ne place să ne războim, dar nici nu vom permite să fim alungați sau subjugați.

– Care voi? Cine și câți sunteți? Voi ne-ați răpit zeița? Spune-ne unde e sau te facem noi să vorbești!

– Ho, ho, hooo… Regina voastră e bine și o să revină doar dacă mă întorc nevătămat. Altfel prietenii mei o vor ucide cu cea mai mare plăcere.

Ronii din jur au început să se agite nervoși, vociferând și îndemnând la violență. Doar tânărul i-a putut domoli, după o îndelungă lămurire.

– De unde știm noi că-i adevărat? Zakala e nemuritoare și de neînvins, iar tu poți fi un escroc sau un spion inamic.

Străinul scoase atunci un lănțișor cu o steluță sclipitoare și îl arătă Țamorului:

– Recunoști această bijuterie?

Uimirea celor din jur era evidentă când au recunoscut podoaba de pe capul Reginei lor.

– Noi suntem halani, mulți și viteji. Ne ascundem după fiecare copac, iar voi nu ne puteți vedea. Dovadă-i faptul că am reușit să o răpim pe Zakala. Nu vă vrem răul, dar dacă veți continua să înaintați, distrugând pădurile, vom apela la forță. Nici nu veți ști ce vă va lovi, pentru că toată natura se va întoarce împotriva voastră. De aceea vreau să facem o învoială: vă îmbarcați pe corăbii, cu toate mărfurile și armele, și porniți spre casă. Când veți fi la distanță de țărm, noi o vom elibera pe Zakala și-i vom da un zifar pentru întoarcerea printre voi. Asta-i tot ce vă cerem.

Tânărul conducător era încă uluit și nu știa ce să facă. Nici gloata nu era la unison, unii îndemnând la torturarea străinului, alții la omorârea lui, iar o parte încerca să-i liniștească, explicând pericolul în care se afla Zakala. Într-un târziu, Țamorul răcni către gărzile sale, roșu de furie:

– Luați-l de aici și duceți-l în cortul meu. Până-i vom hotărî soarta, păziți-l cu mare atenție.

Trei vlăjgani s-au repezit la Relu, aruncându-l la pământ și imobilizându-l. Lănțișorul Zakalei a trecut în posesia conducătorului și străinul a fost târât spre locul de detenție, cu îmbrânceli și lovituri de picioare. A urmat o lungă întrunire a celor 40 de comandanți, în frunte cu Țamorul, care căuta să-i tempereze pe cei mai aprigi. Din câte bănuia Relu, se părea că acest ron era îndrăgostit până peste cap de Regina lor, deși căuta să ascundă acest păcat de neiertat. Și, de obicei, pretendenții la aceeași mână se cam recunosc între ei. Trecuse cu mult de amiază pe când prizonierul a fost adus din nou în fața judecătorilor săi. De data asta nimeni nu mai vocifera, ci doar Țamorul a vorbit:

– Trebuie să fii nebun sau tare curajos dacă ai riscat o astfel de solie, străine. Ar trebui să te pedepsim aspru pentru această îndrăzneală, ba chiar obrăznicie. Iar apoi să vă ucidem tot neamul vostru de sălbatici, de primitivi și canibali. Și nu ne este deloc greu să vă cucerim locurile. Uită-te doar în jurul tău! Avem o armată numeroasă și modernă, invincibilă în fața oricăror adunături. Mai avem și binecuvântarea zeilor, care ne-au trimis-o pe Zakala să ne conducă. Crezi că poți să ne păcălești pe noi, tu, biată ființă neajutorată? Mă miră doar că ne știi limba și călărești un zifar, semn că ai ceva minte. De aceea ne-am gândit să-ți mai dăm o șansă. Te duci frumos acasă și o eliberezi pe Regina noastră. Doar ea poate hotărî ce vom face în continuare. Dacă a fost bine tratată și crede că meritați mila ei, noi vom pleca de unde am venit. Dar dacă nu vine până mâine la această vreme, nimic nu vă mai poate salva. O să pornim cu toată forța spre casele și familiile voastre și nu o să aveți parte de niciun pic de îndurare. Iar pe tine te voi găsi oriunde te vei ascunde și te voi ucide cu mâna mea. Ai înțeles, străine?

Țamorul se apropie la câțiva centimetri de Relu și îl privi amenințător, de sus. Era clar că ar fi vrut să-l rezolve acum, doar că se temea pentru Zakala și, totodată, de mânia ei.

– La fel ca și voi, e nevoie să mă consult cu ceilalți comandanți ai mei. Răspunsul îl vei avea mâine, într-un fel sau altul.

După acest răspuns, ronul își apropie buzele de urechea străinului și șuieră încet:

– Ai grijă, să nu mă superi încă o dată!

Apoi porunci să fie dezlegat și să i se aducă zifarul. Începea numărătoarea inversă.