Limbaj universal

Pe data de 11 noiembrie 2016, a fost lansat la cinema thrillerul SF Arrival (în românește: „Primul Contact”). Nu l-am vizionat încă, dar aștept cu nerăbdare să văd cum e rezolvată problema comunicării dintre extratereștrii care au aterizat cu mai multe nave enigmatice, reperate pe 12 meridiane ale globului. Oare curiozitatea cu care i-am așteptat atâta vreme va fi răsplătită prin accesul la noi tehnologii sau cu un masacru prin care se dorește extincția omenirii și cucerirea planetei? Și cum ne putem da seama de intențiile vizitatorilor, înainte de a fi prea târziu?

Poster CC.indd

Filmul, în care rolul principal este interpretat de Amy Adams ( ea este Dr. Louise Banks, experta în lingvistică, cea mai competentă să comunice cu extratereștrii), promite să ne țină cu sufletul la gură până la final. Bănuiesc că omenirea întreagă va depinde de inventivitatea, ingeniozitatea și rapiditatea cu care eroina va reuși să intre în dialog cu oaspeții misterioși. Poate că pentru mine e mai bine dacă n-am văzut încă modalitățile prin care se va încerca și reuși (sau nu) această grea misiune, tocmai pentru a-mi putea închipui un scenariu diferit, cât mai original posibil.

intercomlogo

În viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, s-ar putea să ne confruntăm cu o astfel de situație. Oricât de evoluată va fi omenirea, nu ne putem imagina cu ce fel de creaturi vom avea de-a face, dacă nu cumva vor fi mașinării trimise în căutarea altor planete, propice vieții. Iar limbajul poate fi atât de diferit, obiceiurile și gesturile atât de importante, încât orice mișcare sau cuvânt ar putea stârni suspiciuni și chiar o ripostă nedorită. Cum ar trebui să-i abordăm pentru a le face cunoscut că suntem pașnici, ospitalieri și dornici de colaborare? Care este modalitatea cea mai răspândită prin care oamenii de pe tot globul se face înțeleasă, indiferent de limba pe care o vorbește? Oare nu muzica ne unește de cele mai multe ori?

Prin muzica potrivită, oamenii comunică până și cu plantele, ajutându-le să crească mai repede, mai sănătos. Prin muzica adecvată, chiar și animalele pot deveni mai blânde și cooperante. Muzica e peste tot, iar percepția ei depinde de urechile care o ascultă. Este de la sine înțeles că extratereștrii care vor ajunge pe planeta noastră vor dispune de o tehnologie avansată, dar și de un grad mare de percepție a sunetelor, pe cele mai diferite frecvențe. Muzica clasică pe care a compus-o omenirea poate reflecta o multitudine de stări sufletești, emoții și trăiri pentru orice ființă. Aș recomanda melodii blânde și plăcute, pe fondul unor imagini sugestive, cu oameni care-și oferă flori unul altuia, se înclină zîmbitori, precum fac japonezii, și arată fericiți. Apoi, după ce ar procesa aceste informații, m-aș înclina și lor, dăruindu-le un buchet. În direct sau pe un ecran mare, în funcție de situație.

Oaspeții veniți dintr-un alt sistem solar, vor avea sigur calculatoare inteligente, ce pot descifra cu ușurință coduri și limbaje din cele mai diferite. Apelând la ele, precum și la inventivitatea de care trebuie să dea dovadă o civilizație atât de înaintată, sunt convins că vor înțelege mesajul nostru. Iar dacă și ei au aceleași gânduri, bariera înțelegerii va fi ridicată, putând trece la o cunoaștere apropiată și la găsirea unui mod eficient de comunicare prin alte legi universale, cum ar fi cele ale matematicii, geometriei, fizicii, chimiei.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Monogamia – benefică mai ales pentru bărbați

Monogamia poate avea efecte evoluționiste pentru bărbați, aceasta este concluzia a mai multe studii publicate în revista Science și în Proceedings of the National Academy of Sciences. Avantajele evoluționiste ale masculilor monogami sunt atât de evidente, încât două studii au ajuns la concluzii asemănătoare în privința beneficiilor acestora.

monogamiePotrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, posibilitatea de a asigura protecția urmașilor reprezintă beneficiul suprem al monogamiei. Aceasta este analiza făcută pe animale din diferite specii cu diferite niveluri de evoluție.

În ceea ce privește monogamia la specia umană, părerile celor două echipe sunt ușor diferite. În timp ce unii consideră că ”oamenii nu sunt social monogami”, autorii celuilalt studiu susțin că ”oamenii sunt atât monogami cât și poligami, în funcție de circumstanțe istorice și sociale”.

”Oamenii sunt niște animale atât de neobișnuite, depinzând atât de excesiv de cultură, un factor care a schimbat atât de multe din regulile de bază ale evoluției”, este una din ideile pe care le-au îmbrățișat toți cercetătorii.

Monogamia umană ar fi putut să apară atunci când femeile trăiau separat și solitar, iar un bărbat a simțit nevoia să rămână aproape de partenera sa pentru a o proteja. Însă este la fel de posibil ca monogamia să fie un foarte recent aranjament cultural, de căsătorie în cadrul unui grupuri, adaugă acesta. Indiferent de motivul inițial din care a evoluat, monogamia a reprezentat un veritabil avantaj pentru Homo Sapiens, prin prisma beneficiilor evoluționiste.

Sănătatea e opțiunea ta

Am cunoscut oameni ușor iritabili, cu care trebuia să fii foarte atent când le vorbeai sau încercai să-i ajuți. Nu puteai știi niciodată când li se năzare că ai insinuat ceva sau că acțiunile tale nu sunt de bună credință. Pe aceștia am încercat mereu să-i ocolesc.

Am cunoscut oameni triști și pesimiști, care vedeau doar norii de pe cer, nu și soarele care răzbătea printre ei. Starea lor putea fi molipsitoare pentru cei din preajma lor, dacă nu aveau tăria să reziste. Pe aceștia am încercat să-i întăresc cu optimismul și veselia mea, iar uneori am reușit, măcar temporar.

Am cunoscut oameni bolnavi la trup și la suflet, care plângeau după vremurile când nu simțeau dureri, nu trebuiau să ia zilnic medicamente și nici să se abțină de la anumite mâncăruri. Pe aceștia i-am mângâiat și compătimit.

Am cunoscut oameni sănătoși, vioi, veseli și fericiți, chiar dacă erau pensionari bătrâni. Pe aceștia i-am admirat și am căutat să stau cât mai mult în compania lor, încercând să le înțeleg secretul. Poate că nici ei nu-l știau, dar eu cred că am observat ce îi deosebea de celelalte categorii de oameni mai puțin norocoși. Era modul de alimentație, foarte asemănător cu al meu. Așadar, am mari șanse să le calc pe urme și să am parte de o bătrânețe la fel de blândă și îndelungată ca a lor.

Am ales să fiu sănătos, hrănindu-mă sănătos

Spune-mi cum și ce mănânci, ca să-ți spun ce șanse ai să fii sănătos și mereu bine dispus. Cei iritabili, triști, bolnavi au de obicei o alimentație necorespunzătoare, cu mese peste care sar, cu mâncatul în fugă, cu excese sau lipsa unor categorii de alimente. Un om care ia mesele principale la aceleași ore, diversifică felurile, mănâncă liniștit și se ridică de la masă înainte de a se sătura, are toate șansele să fie sănătos și viguros. Unii ar spune că trebuie să se simtă sătul pentru a face față activităților de la serviciu și de acasă. Dar eu zic că pentru asta sunt gustările dintre mese.

sanovita

E drept că ritmul vieții e tot mai trepidant, iar omul nu are timp să-și pregătească gustări rapide, bune la gust și sănătoase. Pe de altă parte, suntem asaltați de tot felul de reclame la produse care numai bine nu ne fac. De aceea există Sano Vita, cu produse prezente în foarte multe magazine alimentare din țară. Dacă alegi gustările oferite de Sano Vita, poți fi sigur că alegi sănătate și deliciu în același timp, ele fiind bogate în fibre, vitamine și minerale. Pentru că principiul sub care Sano Vita își desfășoară activitatea este: „Considerăm o onoare, dar și o datorie să punem pe piața românească produse care pot determina formarea unui stil de viață echilibrat (prin consolidarea obiceiurilor alimentare bune), contribuind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a semenilor noștri”, iar eu m-am convins că nu sunt doar vorbe, folosind mai multe feluri de produse de la ei.

Am să pomenesc aici doar câteva din varietatea gustărilor pe care le savurez zilnic și care contribuie în mare măsură la sănătatea trupului și a mulțumirii că nu trebuie să-mi vizitez doctorul de familie decât pentru analizele de rutină. Dimineața sau seara, obișnuiesc să mănânc câte o porție de cereale, cu cele mai îmbietoare amestecuri de fructe.

Cereale

Gustările dintre mese diferă de la zi la zi, dar una din preferatele mele rămân tot fructele, din care nucile ocupă un loc important.

Fructe - Nuci
Așa cum am specificat mai sus, e bine să profităm de o varietate cât mai mare de alimente și gustări, cum ar fi produsele din soia, băuturi vegetale, semințe sau musli. Toate au un rol în menținerea unui echilibru sănătos al organismului și o stare generală plină de vitalitate.
.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

 

 

Bibliotecarul

Domnul Popescu este un om realizat din punct de vedere profesional și material. A pornit de jos și în câțiva ani a ajuns să dețină câteva firme, cu mulți angajați și un profit frumos. Dar se pare că totul se plătește în viață, deci nici el n-a fost iertat. Și-a pierdut nevasta în urmă cu patru ani, iar acum se străduia din greu să-și educe fata de 12 ani. Nu era deloc ușor, dat fiind faptul că cea mai mare parte a timpului îi era răpit de serviciu, iar Maia era o copilă tot mai rebelă. A angajat mai multe bone, unele cu școală și experiență, dar toate au dat bir cu fugiții, doar după câteva săptămâni.

Se apropia Crăciunul și domnul Popescu se gândea la cadoul pe care-l aștepta fata din partea lui, de genul celui de anul trecut și de acum doi ani. Adică, ultimul tip de tabletă și cel mai performant mobil. Pentru că Maia pierdea multe ore pe facebook, unde își făcuse sute și chiar mii de prieteni virtuali. Cu unii purta convorbiri nesfârșite la telefon, în timp ce temele rămâneau nefăcute, iar notele de la școală erau tot mai slabe. Firește că pierderea mamei a afectat-o pe copilă, iar lipsa ei se reflecta în educație, dar trebuia găsită o cale prin care să redevină fetița vioaie și veselă, cum era ea înainte de tragedie. Cam așa stăteau lucrurile când un angajat i-a recomandat să angajeze un om priceput în a trata o astfel de boală, tot mai frecventă printre oameni de diferite vârste.

– Alt psihiatru? Am fost la mai mulți, dar degeaba, a fost reacția domnului Popescu.

– Nu e vorba de psihiatru, ci mai mult de atât. Am auzit că e foarte bun, deci nu strică să încerci.

A doua zi, a sunat la ușa domnului Popescu un om la vreo cincizeci de ani, micuț, cu vorbă domoală și un veșnic surâs în colțul gurii. După câteva cuvinte de prezentare, gazda l-a dus în camera fiicei rebele, care nu s-a bucurat deloc de intrusul ce-i întrerupea rutina zilnică. Rămași singuri, omul a scos o carte din servieta veche ce o avea asupra lui. Maia îl privea cu coada ochiului.

216-sigla-rao-241x300

– O carte?!, zise ea batjocoritor. Cu asta vrei să mă plictisești în următoarele ore? Sunt miliarde de cărți în lumea asta…

– Asta nu e orice carte. Trebuie să știi ce carte ți se potrivește, dacă vrei să-ți și placă.

– Și o să-mi citești ca unui copil mic? Ce are cartea asta atât de special?

– Titlul ei este Lacrima și e o ficțiune pentru tineri, scrisă de Lauren Kate. În ea e vorba de o fată care, la fel ca tine, și-a pierdut mama într-un accident. Eureka, pentru că ăsta-i numele ei, avea o carte veche despre o altă fată, care a plâns încontinuu, până a scufundat un continent.

– Chiar că-i ficțiune!, a pufnit Maia.

– Păi să vedem, totuși, cum s-a întâmplat. Vrei să citești tu sau citesc eu?

Maia nu răspunse, ci începu să tasteze ceva pe laptop, în timp ce omul deschise cartea și începu să citească cu o voce plăcută de povestitor. Degetele fetei apăsau tot mai rar clapetele, iar urechile îi erau tot mai acaparate de lectură. Până spre final, chiar și ochii ei s-au dezlipit de pe monitor, urmărind atentă fiecare cuvânt scos de cititor. Încheind, acesta și-a introdus cartea în servietă și s-a ridicat zicând doar atât:

– E timpul să plec. Ne vedem mâine.

A doua zi, omul cu cartea se prezentă punctual în camera Maiei, iar aceasta închise calculatorul atunci când el deschise cartea.

– Azi îți voi citi o carte din colecția Rao clasic, scrisă de Hermann Hesee. Ea se numește Basme.

– Basme?! La vârsta mea?

– Stai așa, că nu-i vorba de basmele cu care te-ai obișnuit tu, ci o modernizare a temei clasice, având ca subiect fericirea și nefericirea în dragoste, egoismul, viața de zi cu zi și dorința de protecție. Ai să vezi…

De data asta, fata a ascultat cu mare atenție de la început și până la capăt, iar la urmă a pus chiar unele întrebări. Povestitorul i-a răspuns cu aceeași răbdare și același zâmbet luminos. S-au despărțit într-un târziu, pentru că se făcuse seară.

Fata era deja nerăbdătoare să afle cu ce carte se va prezenta omul în cea de-a treia zi. Acesta a scos din enigmatica servietă romanul lui Steve Berry, Tezaurul Împăratului, din colecția Rao thriller. Maia a cerut să citească ea, de data aceasta. I-a plăcut și această lectură, iar la final a intrat tatăl său să asculte. Era foarte bucuros să vadă că fata lui a făcut o pasiune pentru lectură, iar fericirea a fost și mai mare când ea a spus:

– Tati, de Crăciun te rog să-mi faci cadou mai multe cărți de la editura Rao!

S-au îmbrățișat cum de mult n-au mai făcut-o, iar omul cu cărțile a dat mâna cu amândoi.

– Eu mi-am făcut treaba, așa că nu mai aveți nevoie de mine, a zis acesta.

– Spune-mi cât îți datorez, oricât!, exclamă entuziast domnul Popescu.

– Nu trebuie să-mi dați nimic. Deja mă simt răsplătit.

– Dar nici nu știu cum te cheamă…

– Mi se spune „Bibliotecarul”, răspunse omul în timp ce ieșea pe ușă.

De atunci, Maia a devenit o cititoare perseverentă, iar notele de la școală au crescut simțitor. Domnul Popescu a mai pasat și altor angajați din răspunderi, pentru a petrece mai mult timp cu fiica lui. Amândoi își amintesc cu nostalgie de Bibliotecarul pe care nu l-au mai văzut vreodată. Se spune că are mult de lucru cu tineri din toată țara.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Căldura zâmbetului

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un bețiv apare dimineața pe la 4 acasă. Soția îl ia la întrebări:
– Unde ai stat până la ora asta?
– La bar, unde să stau?
– Cum la bar, că barul s-a închis la ora 10?
– Păi, am stat până s-a închis și apoi am pornit pe jos spre casă și acum am ajuns.
– Ce ți-a trebuit atâta timp, că de la bar până acasă sunt doar două străzi scurte?
– Scurte, scurte, dar late…

* Stewardesa către un călător:
– Doriți cina?
– Ce pot să aleg?
– Da sau nu.

* – Zburați cu avioanele companiei noastre! Grăbiți-vă, că au mai rămas câteva…

* Porumbeii sunt ca oamenii. Cât timp sunt jos îți mănâncă din palmă, dar când ajung sus… fac pe tine!

* – De ce ești, dragă, supărat?
– A sunat adineauri actualul soț al fostei mele soții și mi-a făcut un scandal monstru pentru că, timp de zece ani, cât a durat căsnicia noastră, nu am învățat-o să gătească o supă.

* Era odată Bulă la țară, cu bunicu’ lui… afară erau 40 de grade și ei coseau de zor, în timp ce toți vecinii stăteau la bar și beau bere rece… Bulă, văzând, îi zice bunicului:
– Bunicule, nu e corect: noi murim de cald ce e afară, iar vecinii râd de noi, în timp ce se răcoresc la bar, consumând bere rece.
După un timp de cugetare, bunicul îi zice:
– Lasă, măi Bulișor, că la iarnă se va întoarce roata. Atunci noi vom sta afară pe răcoare, când ei vor sta înăuntru la căldură…

* Discuție între un șofer și un polițist.
– Am voie să-i spun unui ofițer de poliție că e porc?
– Nu, domnule, aceasta ar fi o insultă.
– Dar unui porc am voie să-i spun ofițer?
– Da, domnule. Ar fi destul de ciudat, dar e permis.
– Ok, noapte bună, domnule ofițer.

* Între prieteni.
– Am o problemă cu alcoolul…
– Adică?
– Nu mi-l pot permite.

* Alergam prin parc, azi dimineață, când un tip mi s-a alăturat și mi-a zis:
– Te deranjează dacă alerg și eu cu tine?
– De ce? Ai furat și tu o poșetă?!…

* O băbuță cade pe scări și își rupe piciorul. Merge la doctor. Operația reușește și doctorul îi interzice să coboare sau să urce scările timp de patru săptămâni. După trei săptămâni, aceasta sună disperată la doctor.
– Domnule doctor, acum pot să cobor și să urc scările? Că m-am săturat să tot cobor și să urc pe burlan…

* Vreu o soție / un soț fotomodel?
Vrei un Ferrari nou-nouț?
Vrei o vacanță în Hawai?
Vrei bani să nu-i poți număra?
Vino la Dedeman! Aici găsești cea mai mare varietate de cuie în care să-ți pui pofta.

* În armată, soldații sunt scoși la program administrativ în grădina unității. Caporalul, cu un aer satisfăcut:
– Așa, toată lumea ia câte o lopată și treceți la săpat! Înainte de asta… E vreunul printre voi care se pricepe la algebră?
– Eu, să trăiți… Sunt student la mate-fiz, dom’ caporal.
– Bravo, mă. Atunci aruncă dracului lopata aia, că nu-i de tine.
Soldatul, ușurat, aruncă lopata cu o mină veselă. Caporalul continuă:
– Și pune mâna pe hârleț. Tu vei extrage rădăcinile!

* Un ascultător rus ne întreabă dacă e adevărat că, după accidentul de la Cernobîl, oamenilor le-au căzut dinții. Noi îi răspundem că da, dar nu tuturor, ci numai acelora care nu și-au ținut gura.
Un alt ascultător rus ne întreabă:
– E adevărat că marei noastre armate roșii i-a fost cerut ajutorul de către Cehoslovacia?
Răspuns: – Da, cererea din 1939 a fost aprobată în 1968.

* Aloo, Radio Erevan?: – Ce face zb zzzb zzzzb?
– O albină care dă înapoi!

* E foarte important să faci femeile să râdă! Totuși, dacă îți reușește când te dezbraci, nu este un semn prea bun…

Încredere prin denim

Am fost atrași de blugi încă de pe băncile școlii, când i-am descoperit prima dată. Doar că profesorii de atunci erau conservatori și nici măcar prin oraș nu suportau să ne vadă îmbrăcați cu pantaloni din denim sau din orice alt material, dacă erau evazați. Pedeapsa era cruntă pentru un adolescent din internat: tunsul la zero și o mustrare severă în fața școlii. Iar dacă aveai și o prietenă pe care voiai să o impresionezi, îți venea să intri în pământ!

Eliberarea de constrângeri s-a simțit imediat după absolvire, prin ținuta nouă pe care o abordam, vrând parcă să recuperăm anii în care ni s-a impus o sobrietate exagerată. Denimul a devenit un trend în care puteam să alternăm diferite piese vestimentare, în funcție de gustul, imaginația și stilul cerut de evenimentele cotidiene: glam, office sau sport. Combinam cu succes perechile de blugi cu jachete și cămăși, iar efectul se simțea în primul rând în senzația de mulțumire pe care o resimțeam, iar apoi în reacția de solidaritate venită din partea băieților și de apreciere a fetelor. Pentru că și ele erau în pas cu moda, îmbrăcând rochii din denim și blugi în franjuri sau personalizați cu foarfeca în cele mai diferite moduri.

Levi's - Jeans

Acum, după atâția ani de experiență personală și mai multe decenii de istorie personală, tot am motive să mă îmbrac în blugi și să mai port cămașa peste tricou, de parcă timpul a trecut pe lângă mine, nu peste mine. Doar că nu mai e nevoie să cutreier magazinele pentru a găsi ceva nou și potrivit unor anumite ocazii. E suficient să consult site-ul answear.ro și să aleg produse de calitate, la cele mai atractive prețuri. Reacțiile celor din jurul meu sunt diferite, așa cum e normal într-un anturaj de diferite vârste și opinii.

Unii – în special cei mai bătrâni – consideră că ar trebui să-mi arăt vârsta printr-o îmbrăcăminte „adecvată”. Lor le spun că arăt ceea ce simt și nu iau în socoteală anii sau firele de păr albite. Cei mai tineri zâmbesc și mă întreabă de unde am făcut ultimele achiziții, iar eu îi îndrum cu același zâmbet jovial. Majoritatea mă înțeleg și chiar îmi admiră alegerea de a avea o ținută lejeră, tinerească și potrivită comportamentului meu popular, vesel și plin de energie. Hainele trebuie să ne placă nouă în primul rând, să ne dea încredere, să ne mobilizeze și să „vorbească” înainte de a deschide noi gura. În acest fel, socializarea devine mai ușoară și mai plăcută.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Îndrumar de supraviețuire într-un spital românesc

Ghid de sfaturi practice despre cum să ieși viu dintr-un spital

A dat boala în tine și te-a mâncat undeva să te duci la spital în loc să iei un pumn de antibiotice ori să-ți storci singur coșul de pe fund? Ei bine, omule, s-ar putea s-o mierlești. Ca să scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, și nu, onest, IML, îți trebuie nu doar noroc de jucător rusnac de ruletă, ci și un pic de școală a vieții. Așa că ia aici și citește, cât încă mai vezi cu ochiul liber, câteva sfaturi practice culese de pe patul de suferință!

Șpaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îți asigură supraviețuirea. E o mișcare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacă vrei să-ți iasă din prima și să nu bagi banii pe lângă. „Palmat” se cheamă tehnica și e împrumutată din practicile hoților de portofele, care lucrează fin, fără să atingă haina în buzunarul căreia își strecoară mâna. Diferența e că ei scot, pe când tu bagi. Decisivă e aici mișcarea de învăluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl țintești cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare și profiți de cele câteva secunde în care victima îți indică buzunarul corect printr-o ușoară mlădiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mâna discret. Atenție: nu te uita niciodată fix la buzunar. E semn de proastă creștere și poate genera suspiciuni.

Cearșafurile

Singura chestie care lipsește de pe un cearșaf de spital românesc e „Ghiță was here” scris cu carioca. În rest, găsești de toate: sânge închegat (care nici măcar nu e al tău), pete zgrunțuroase de apret turnat cu căldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile și care te zgârie la cur, pete de ketchup nu, că nu se dă ketchup în spital, muci și – de ce nu? – ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta. A doua chestie nasoală e că cearșaful de spital e conceput, de regulă, pentru bolnavi pigmei, așa că, oricât te-ai strădui, n-o să reușești în veci să ai cearșaf și sub cap, și sub cur, și sub picioare. Alege să ai sub picioare, nu de alta, dar dacă stai fără ciorapi riști să te pricopsești cu o micoză pe viață de la saltea.

WC-urile și, mai ales, dușul

Ideal ar fi să-ți propui ca pe perioada internării să nu mergi la budă și să nu te speli. Au fost cazuri de pacienți cărora le-a ieșit. Dar ei au fost excepții. Prin urmare, e absolut necesar să dispui de folii de unică folosință, pentru colac (mă rog, dacă există colac). Cu cât aveți mai multe, cu atât mai bine, căci puteți face oricând afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pâinea caldă. Cu dușul e mai greu, fiindcă sunt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ să-l știi pe directorul spitalului sau pe Ministrul Sănătății ca să ai acces la ele. Recomandarea noastră: faceți duș cu șervețelele umede.

Asistentele & Reanimarea

Două lucruri sunt aici esențiale. În primul rând, înainte de a te interna, încearcă să ai cât mai multe bancnote de 5 și 10 lei. Asistentele sunt niște tonomate care nu dau rest. Acum să nu te aștepți să și facă ceva pentru banii ăștia sau măcar să-ți zâmbească. Nțț, no way. Ei reprezintă un fel de taxă de protecție; dai banu’ ca să nu te omoare când îți fac o injecție, ca să-ți nimerească vena din prima când îți iau sânge, ca să nu te sugrume cu garoul. În cazul în care ajungeți la reanimare și tre’ să vă umezească cineva buzele cu apă: asigurați-vă că asistenta căreia îi dați taxa (aproximativ 100 roni) nu iese din tură fix când ieșiți voi din operație. Nu pentru că arunci cu banii degeaba pe asta, care se cară, ci că aia care vine după ea, nefiind plătită, s-ar putea să te omoare prin însetare.

Haleala

Ideal e să primești de-acasă. Totuși, dacă mănânci la oficial, cel mai indicat e să o miroși înainte și, eventual, să aștepți s-o guste un coleg de salon aflat în fază terminală, deși umblă vorba printre bolnavii cu experiență că la ”Colentina”, ”Fundeni, ”Bagdasar” sau ”Universitar” nu e chiar așa nașpa. În anumite cazuri însă, aceste zvonuri au fost infirmate. Oricum, nu te duci la spital ca să mănânci, nu? Dacă voiai asta alegeai un restaurant.

Sursa: Internet