Se auzi scurt soneria, iar apoi ușa deschizându-se. „Și-o fi uitat ceva Rodica”, se gândi Liviu, ridicându-se din fotoliu. Dar în ușa camerei apăru un tânăr bine făcut și îmbrăcat impecabil, chiar dacă afară ploua cu găleata.
– Rodica nu-i acasă, dacă pe ea o căutați, se grăbi Liviu să-l lămurească pe vizitatorul inopinat. După felul cum arăta și din descrierile auzite, bănuia despre cine-i vorba. A ieșit după cumpărături, dar nu cred că zăbovește.
– Nu-i nimic, ba poate chiar e mai bine să avem o discuție între bărbați. Tu trebuie să fii noua ei achiziție, Bunul Samaritean, despre care am tot auzit în ultima vreme, zâmbi ironic tânărul, verificându-și starea costumului.
– Iar tu îi fi fostul logodnic, care s-a răzgândit când a aflat că zestrea poate fi luată fără a lua și fata, răspunse la fel de sarcastic gazda.
– Ești agresiv, tipule, deși ai pășit pe un teren periculos. Păcat că nu-ți dai seama în ce te-a băgat nebuna asta.
– Rămâne să ne întâlnim la tribunal, unde vom vedea care-i nebunul. Peste trei zile e înfățișarea, sper că ai primit citația, domnule Virgil.
– Nu știu, eu am mai multe adrese. De fapt nici nu mă interesează, oricum o să fiu plecat din țară. Înainte de asta, am vrut să te cunosc… și să-ți dau un sfat. Tot ca între bărbați. Doar ești bărbat, nu-i așa?
Zicând asta, Virgil se apropie la câțiva centimetri de rivalul său, privindu-l adânc în ochi. Liviu se strădui să nu pășească înapoi și să-i susțină privirea ascuțită. Îi simțea parfumul fin, care venea în contradicție cu respirația sacadată.
– Bănuiesc că nu-i un sfat dat ca prieten, deci nu cred că m-ar ajuta, se strădui gazda să răspundă cât mai domol.
– O, ba da! Te poate ajuta foarte mult, dacă ești deștept. Ești deștept, nu-i așa? Doar ai demonstrat asta când ai renunțat la bani, pentru o necunoscută oarecare. Deși puteai găsi o cale mai nobilă să scapi de ei, recunosc că ai făcut bine. Banii mulți nu-s pentru oameni ca tine, slabi și nepricepuți. Ei trebuie folosiți de persoane puternice și inspirate, ca mine și alții de același calibru. Te rog să-mi scuzi nepolitețea, am uitat să-ți strâng mâna.
Și, după ce-și șterse mâinile cu o batistă scoasă dintr-un buzunar, întinse de aproape palma. Ce a urmat a fost mai mult o demonstrație de forță, amândoi strângând cu forță mâna celuilalt, fără ca pe fața lor să se vadă efortul depus. A durat câteva zeci de secunde până s-au desprins, iar Virgil a trecut razant prin fața rivalului, către fotoliul în care s-a făcut comod.
– Ai ceva putere în tine, nimic de zis, a remarcat Virgil. Ești cumva cioban sau tăietor de lemne?, că nu te văd mergând la sală.
– Are vreo?…
– Întrebarea era retorică, băiete. Chiar nu mă interesează cum îți câștigi pâinea. Dar ia loc, te rog, simte-te ca acasă.
Liviu se strădui să-și păstreze calmul obișnuit și se așeză pe celălalt fotoliu, afișând cea mai amiabilă figură de care era în stare.
– Cred că suntem de-o vârstă, ”băiete”, ținu totuși să dea replica.
– Nu asta-i relevant, ci educația și categoria socală. Tu nu ești făcut să trăiești în jungla capitalei, ci pe dealurile din județul tău. Aici poți fi o pradă sigură pentru hienele pe care nici măcar nu le distingi. Du-te acasă și vezi-ți de treburile tale, până nu e prea târziu.
– Bănuiesc că ăsta-i sfatul tău, răspunse Liviu apăsat. Lasă-mă să-ți dau și eu unul: dă-i banii înapoi Rodicăi, astfel scapi de un proces și de cheltuielile de judecată. Nici eu nu știu cu ce te ocupi, dar bănuiesc că ai afaceri despre care n-ai dori să se știe. Învârteli, nu tocmai legale, care ar putea să iasă la iveală în instanță.
Fu momentul în care Virgil își pierdu cumpătul și izbucni. Duelul psihologic fusese câștigat de provincial.
– Nici nu știi în ce te bagi, băiete! Plus că n-ai nicio șansă de câștig. Cum poți dovedi că biletul acela a fost jucat de tine?
– Asta mă privește. Contează mult și faptul că vom avea un martor care o să te acuze.
– Te gândești la Pamfil? Mă tem că n-o să fie disponibil. Deci gândește-te mai bine, înainte să fie prea târziu, zâmbi din nou ironic Virgil, după care se ridică alene și scoase o hârtie din buzunar. Iar prea târziu o să fie mâine, după ce pleacă acest avion, pentru care îți fac cadou un bilet până la Baia Mare. Ar fi bine să fii în el.
Se apropie din nou de Liviu și îi întinse hârtia. Tânărul se ridică, dar nu binevoi să preia darul.
– Asta e o amenințare?, întrebă el, accentuând ultimul cuvânt.
– Nu, băiete, eu nu recurg la amenințări, ci trec direct la acțiune. Pentru tine am făcut o excepție, de dragul fetei care te-a zăpăcit, și ți-am oferit trei lucruri: un sfat, un bilet și un avertisment. Dacă ții la viața ta, le vei primi și folosi pe toate.
După care Virgil puse biletul pe masă și ieși fără să-și ia rămas bun.
