Parafate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Cum îl înveselesc colegii de partid pe Liviu Dragnea?
– Îi povestesc cum Nelson Mandela a fost ales președinte abia după ce a făcut 27 de ani de închisoare.

* Destăinuire:
Eu și soția mea avem șapte copii… Hmm, trebuie să recunosc că e un număr destul de mare, dar suntem foarte hotărâți să nu ne oprim până nu facem unul care să ne placă…

* Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam. Și apoi i-a poruncit acestuia:
– Acum alege-ți o femeie!

* – Bunicuțo, de ce ai urechile atât de mari?
– Ca să te aud mai… La naiba, am otităăă!

* S-ar putea să fii român, dacă intri în pușcărie infractor și ieși intelectual…

* Ca să o verifice pe nevastă-sa cât de mult ține la el, într-o bună zi, Vasile se preface că a murit.
Nevastă-sa: – Cu ce să-l îmbrac?! Să-i pun pantofii ăștia noi?… lasă că-s buni și tenișii! – Să-i pun costumul ăsta bun?!… lasă că-i bun și treningul…
Îl pune în sicriu și începe să jelească: – Unde te duci tu Vasileeeee??!! Unde te duci Vasileeee??!!
Din sicriu, Vasile: – La stadion, futu-ți gura mă-tii, că așa m-ai îmbrăcat!!!

* De la izgonirea din Rai încoace, haremul a fost singura născocire în folosul bărbatului căsătorit.

 

Imagine similară

* – De ce a rămas celebru Napoleon?
– Fiindcă avea o memorie formidabilă, răspunse elevul.
– Poți fi mai clar?
– Da. Pe statuia sa scrie: ”Pentru memoria lui Napoleon”.

* – Aveți păduchi?
– Da!
– Și cu ce-i tratați?
– Păi, nu sunt bolnavi!

* – S-a scris că în România a fost efectuată cu succes prima operație de schimbare a sexului…
– Da, și acum la clinica respectivă e o îmbulzeală foarte mare… Tot mai mulți bărbați vor să-și schimbe sexul…
– Oare de ce vor acest lucru?
– Ca să iasă mai repede la pensie!

* Ceaușescu se întorcea o dată cu avionul din străinătate. La intrarea în țară se aude subit un sunet de tonalitate joasă și intensitate mare, iar avionul se zguduie puternic.
– Ce s-a întâmplat?, întreabă Ceaușescu, afectat.
– Tovarășe Nicolae Ceaușescu, permiteți să raportez: ne-am lovit de nivelul de trai ridicat!

* Bulă și Trulă se întâlnesc la 20 de ani de la Revoluție.
– Ei, cum îți merge, prietene drag?, se interesă sincer Trulă.
– Relativ bine. Îi știi pe feciorii mei? Acum sunt la casa lor. Unul e profesor de română, altul lucrează la secția financiară, al treilea la un patron, iar cel mai deștept a ajuns în cercetare. Eu am un magazin de haine vechi din care îi întrețin pe ei și pe familiile lor.

* Clientul îi face semn chelnerului care se apropie prompt și amabil:
– Șă știi, șefule, că șnițelul care mi l-ai dat nu se poate mânca.
– Nu-i nimic, vi-l luăm și vă aducem în loc un cotlet excepțional.
– Păi, am mâncat o bucățică din el.
– Și din cotlet s-a mâncat foarte puțin.

* – Când mă gândesc că grecul acesta are miliarde de dolari! Te-ai gândit vreodată ce-ai face dacă ai avea averea lui?
– Nu. Dar când îl văd cum arată, nu mă pot abține să mă întreb ce s-ar face el dacă ar avea salariul meu.

* La teatru, unde se joacă o piesă polițistă, o spectatoare sare în sus, strigând:
– Unde este ucigașul?
La care, o voce din spatele ei îi dă replica:
– În spatele dumitale, dacă nu te așezi imediat!

* – De ce ai lipsit de la ședința în plen?, îl întreabă pe un deputat liderul grupului său parlamentar.
– Am fost bolnav.
– Ce-ai avut?
– Certificat medical…

* Un tip și o tipă, la bar.
Ea: – Oh, ce ceas mișto ai!
El: – Da, îmi arată foarte multe chestii. De exemplu, îmi arată că tu nu porți chiloți.
Ea: – Dar eu port chiloți!
El: – La naiba, iar merge înainte cu o oră!

Tangențial

Regretau această experiență, chiar dacă intențiile amândurora au fost lăudabile. O lună de evadare din cotidianul stresant, fără program rigid, fără prieteni sfătuitori, fără vecini bârfitori, fără rude agasante, fără ritmul sacadat al urbei, fără „beneficiile” telefoanelor, a internetului sau a televizorului sau a altor facilități de comunicare cu lumea. Au crezut că astfel vor avea timpul necesar să se redescopere unul pe altul, să discute despre ce-l doare pe fiecare, să reaprindă flacăra iubirii ce abia mai mocnea.

Titus a găsit locul perfect, printr-un prieten care conducea vasul de agrement de pe lacul Bicaz. Acesta avea o casă de vacanță îndesată între arborii de la capătul celălalt al lacului, fără electricitate și apă curentă, făcută tocmai pentru întoarcerea omului la natură. Sabina s-a codit la început, dar apoi a cucerit-o ideea unui astfel de trai. Ce-i drept, erau dependenți prea mult de gadgeturi, iar faptul de a renunța o lună la toate, ar fi dovedit că nu sunt chiar atât de obsedați pe cât se acuzau reciproc. Dar dezamăgirile au început din primele zile.

Inițierea unor discuții sincere și calme s-a dovedit un lucru prea dificil pentru amândoi. Ajungeau la reproșuri de la început, iar de acolo până la ceartă nu era decât un pas. Vorbele dure încetau doar când unul dintre ei abandona dialogul și se retrăgea într-o activitate menită să-i readucă liniștea. Sabina deschidea o carte, iar Titus își lua bețele și se ducea la pescuit. Ar fi întrerupt cu mult înainte acest calvar, doar că proprietarul nu venea cu vaporașul după ei, decât la sfârșitul sejurului, condiție cu care căzuseră de acord. Nici să se aventureze prin pădure nu era o soluție, necunoscând zona și fiind o pradă ușoară pentru urșii despre care auziseră că sălășluiesc pe acolo. Astfel că au strâns din dinți și au răbdat cu stoicism, numărând zilele și orele când vor fi eliberați din această închisoare autoimpusă.

Acum, răsuflau ușurați pe podețul unde trebuia să acosteze vasul lui Săndel, pentru a-i duce înapoi, în lumea după care tânjeau de 30 de zile. Din când în când, mai schimbau câte o vorbă scurtă, cu ochii pe ceas și pe direcția de unde trebuia să le vină salvarea. Într-un târziu, zăriră un punct negru ce se concretiza în ceea ce sperau, fapt ce le aduse zâmbetul pe buze și un freamăt în repartizarea bagajelor. Lumea se întrevedea tot mai aproape, pe măsură ce ambarcațiunea se apropia de ei.

Săndel le făcu cu mâna să se grăbească, imediat când ajunse la locul de îmbarcare, de parcă mai era nevoie. Încărcați ca doi hamali, au urcat în pas vioi, cu puțin ajutor din partea unui pasager mai amabil și a prietenului lor.

– Cam puțini clienți ai pentru astăzi, remarcă Titus, după ce îi strânse mâna energic și îl îmbrățișă cu patos.

– Nici nu aș fi pornit în cursă, dacă nu trebuia să vă iau, îi răspunse Săndel cu o voce gravă. De altfel, nu am decât patru, probabil sinucigași ca mine.

– S-a întâmplat ceva?, se interesă Sabina. Văd că e vreme frumoasă…

– Se vede că ați fost rupți de lume. Ia uitați-vă pe cer, nu vi se pare nimic deosebit?, le arătă omul o direcție spre orizont.

Abia atunci au observat cei doi un astru pe care îl confundaseră cu Luna. De fapt, Luna era într-o altă direcție, iar cercul strălucitor pe care-l admirau părea mai degrabă un mic soare ce-și mărea vizibil diametrul.

– Ce naiba mai e și asta?, exclamă Titus, contrariat.

– E o planetă care se apropie cu mare viteză de Pământ. Unii astronomi spun că sunt mari șanse să ne lovească, alții susțin că o să treacă foarte aproape de noi. Oricum ar fi, seamănă a Apocalipsă. Oamenii s-au închis în case, s-au baricadat în buncăre sau au intrat în panică și prădează tot ce pot. E nebunie mare, Titus. Haide s-o ștergem cât mai repede, până nu ne prinde potopul pe lac.

Imagini pentru imagini cu apocalipsa

Nici nu termină bine de vorbit Săndel, că apa începu să se agite în jurul lor, iscând valuri bezmetice. Mergeau cu toată viteza, în timp ce ochii le erau fixați spre globul luminos ce se apropia, parcă la întrecere cu vaporașul. Valurile deveneau tot mai mari și mai greu de învins, iar vântul începu și el să-i legene. Frica s-a transformat în panică atunci când diametrul tot mai mare a noului corp ceresc a început să eclipseze soarele. Întunericul tot mai profund de pe lac, ajutat de furia crescătoare a vântului și valurile care se ridicau ca niște fusuri imense, nu mai făceau posibilă navigarea. Fiecare căuta să-și salveze viața, țipând și căutând să se prindă de ceva solid. Iar când noaptea ca de smoală s-a așternut, iar gravitația nu mai avea aceleași reguli, au simțit că se desprind și sunt purtați de o forță nevăzută, în sus, într-o parte, apoi în jos. Apa și vântul îi loveau din toate direcțiile, dar senzațiile se schimbau atât de des încât nu aveau timp să le analizeze. Se întrebau doar cât mai au până la moarte. Apoi, totul s-a stins în mintea lor.

5 feluri prin care Universul încearcă să-ți vorbească

1. Dai peste un obstacol. Universul te va face să dai peste o multitudine de obstacole de-a lungul vieții. Toate vor avea diferite niveluri de dificultate. Uneori, nu vei înțelege scopul lucrurilor prin care treci, dar adu-ți aminte că Universul are întotdeauna un plan. Nu se întâmplă nimic fără un motiv anume. Iar atunci când dai peste un obstacol, trebuie să dezvolți o versiune mai bună a ta.

Imagine similară

2. Ești într-un punct mort. Simți cum s-a oprit timpul. Indiferent de ceea ce faci, nu reușești să avansezi în viață, așa că existența ta pare stagnantă. Uneori, simți că nu mai ai niciun scop. Însă aceasta este modalitatea Universului de a te convinge să renunți la elementele toxice din viața ta. Imaginează-ți că viața este un tren care accelerează într-o direcție greșită. Și s-a oprit. Va porni în cel mai scurt timp, de îndată ce găsești o cale mai bună.

3. Te gândești mereu la același lucru. Există ceva la care te gândești zi și noapte. Probabil că Universul încearcă să îți spună că ar trebui să privești dintr-o perspectivă diferită. Încearcă să te uiți la blocaj dintr-un unghi complet diferit și s-ar putea să rezolvi problema mai repede! Detașează-te complet de problemă! Distrage-ți atenția cu altceva! Apoi, revino la rezolvare!

4. Începi să observi sincronii. Începi să observi lucruri precum 11:11 sau 12:12 la ceas sau să vezi plăcuțe de înmatriculare cu 22-ABC. Sincronia vine în toate formele, iar repetarea numerelor este doar una dintre ele. Universul încearcă să îți transmită că ești pe calea cea bună. Continuă-ți drumul! De asemenea, dacă te întâlnești cu o persoană pe care nu ai mai văzut-o de mult timp, ar trebui să știi că Universul a trimis-o cu un motiv. Gândește-te și dă-ți seama de ce! Te-au învățat o lecție de viață data trecută când ați interacționat?

5. Ești mai intuitiv decât de obicei. Dacă te simți incomod constant și ai impresia că e ceva ce ar trebui să știi, există șanse mari să ai dreptate. Universul încearcă să comunice cu noi prin intermediul propriei intuiții. Dacă Universul trebuie să îți transmită ceva, o va face sub forma semnelor. Fii atent la tot ce pare diferit în viața ta și la surprizele neașteptate, pentru a-ți da seama când ești pe drumul cel bun și când trebuie să faci alte alegeri în viață!

Sursa: Graiul Maramureșului

Să întâmpinăm Anul Nou cu zâmbete

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Unu’ moare și ajunge în infern.
Acolo, descoperă că există câte un iad pentru fiecare țară…
Merge în iadul german și întreabă:
– Ce ți se face aici?
– Păi, ce să-ți facă, te pune pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie pentru o oră, și restul zilei te biciuiește dracul german.
Omului nu-i place ce aude și încearcă iadul rusesc:
– Ce ți se face aici?
– Păi, te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie pentru încă o oră, și restul te biciuiește dracul rus…
Pe urmă verifică iadul american, francez, italian și primește răspunsuri asemănătoare.
Așa ajunge la iadul românesc și descoperă că este o coadă foarte, foarte mare la intrare.
– Ce ți se face aici?
– Păi, te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie pentru încă o oră, și restul te biciuiește dracul român.
– Păi, este la fel ca în celelalte iaduri, de ce vrea atâta lume să intre?
– Pentru că scaunul electric nu funcționează, cuiele de la pat au fost furate și vândute la fier vechi, iar dracul român este un fost senator care semnează de prezență și se duce la bar…

Imagine similară

* – Măi, Ioane, de ce ai smuls toate florile din grădină înainte să pleci în armată?
– Ca să nu facă Maria copii din flori.

* Nevasta supărată îi zice soțului:
– Sunt deprimată, la serviciu mi-au zis că sunt grasă!!
– Stai liniștită, că mie mi-au spus lucruri și mai rele!
– Ce ți-au zis?
– Că ești și vagaboantă!

* Când faci dragoste, cea mai plictisitoare poziție este când tu ești dedesubt și deasupra nimeni…

* O prostituată acostează un bătrân:
– Hei, tataie, ce ai zice dacă am petrece seara împreună?
Bătrânul îi întinde o bancnotă de 100 și-i spune:
– Ține asta, pentru încrederea pe care ai avut-o în mine!!!

* – Ce are un om care a fost mușcat de două ori de un câine?
– O remușcare.

* De când mi-am luat motocicletă am cunoscut o mulțime de fete, majoritatea asistente și doctorițe la UPU.

* – Femeia ideală trebuie să știe să gătească, să calce și să spele.
– Sunt perfectă. Pot să-ți fac niște zile fripte și să te calc pe nervi, până te trec toate apele!

* – Tată, tu crezi în fantome?
– Nu, fiule!, nu există așa ceva.
– Dar servitoarea mi-a spus că ele există!
– Atunci împachetează cât mai repede poți. Ne mutăm!
– De ce, tată?
– Noi nu avem servitoare!

* Cum au apărut Geto-Dacii, o lecție scurtă de istorie, clarificatoare:
Se zice că Burebista avea o slujnică pe care o chema Geta și pe care o plăcea foarte mult, dar nu reușise să i-o tragă pentru că nu ”stătea”. Într-o zi, când s-a întors de la un război cu perșii, a prins-o într-un colț al palatului de la Grădiștea și i-a zis:
– ”Geto-d’aci” nu mai scapi, ne… !!!
Și de acolo au apărut strămoșii noștri…

* Un bărbat în celulă, acuzat de viol, își mustră penisul:
– Vezi, măi Georgică, unde te-am băgat eu și unde m-ai băgat tu!

* Trei prietene își povesteau ce au primit de la Moș Crăciun:
– Eu am primit o pereche de ciorapi plasă și o cutie de bomboane fine de ciocolată!
– Eu am primit o lenjerie de dantelă superbă și o ciocolată mare cu alune!
A treia spuse fericită:
– Eu nu am primit nimic, dar a rămas până dimineața.

* Un enoriaș se înfățișează marelui Rabin.
– Preasfinția voastră, ce să fac să am o viață lungă?
– În fiecare dimineață să te scoli de lângă nevastă-ta, micul dejun și cafeaua să le servești împreună cu nevastă-ta, la plimbare, la spectacole, în vizită la prieteni să mergi cu nevastă-ta, într-un cuvânt, tot timpul să fii alături de nevastă-ta și o să-ți pară viața prea lungă.

Plugușor pentru bloggeri

Imagini pentru imagini cu plugusorul

Aho, aho, bloggeri logați,
Stați puțin și nu tastați
Și cuvântu-mi ascultați…
La cumpăna dintre ani,
Vă doresc să fiți baștani,
S-aveți muzele pe-aproape
Și mereu să vă adape!
Să postați texte virale,
Imagini fenomenale,
Sub care se vor depune
Mii de comentarii bune!
Să nu mai fiți bombardați
De cârcotași obsedați,
Ci de like-uri, permanent,
Ca un fluviu abundent.
Scrie-ți pe blog ce vă doare
Sau vă bucură mai tare,
Iar colegii-or să vă spună
Mereu câte-o vorbă bună.

Aho, aho, bloggeri fârtați,
Azi sunteți și voi urați:
S-aveți multă sănătate
Și postări apreciate!
Iar în lumea virtuală
Să găsiți o socoteală,
Bucurii, oameni frumoși
Și prieteni inimoși!
La mulți ani și spor la scris,
Fără niciun blog închis,
Iar la anul care vine
S-auzim numai de bine!

Vă salut cu toată forța
Și semnez cu drag: Racolța,
Iar în orice perimetru,
Vă îmbrățișează Petru.

Oamenii inteligenți: dezordonați, adorm târziu și înjură mult

Dacă întreaga copilărie ți s-a reproșat că ești o persoană dezordonată și întotdeauna te-ai confruntat cu părinții pentru că te trimiteau prea devreme la culcare, trebuie să știi că tu erai problema în toată povestea asta. Experții au ajuns la concluzia că astfel de persoane sunt foarte inteligente.

Imagine similară

Persoanele inteligente adorm foarte târziu

Experții au studiat oamenii cu talente impresionante, ajungând la concluzia că cei care stau până noaptea târziu au un nivel ridicat de inteligență. Din această categorie fac parte Charles Darwin, Winston Churchil și Elvis Presley.

Dezordinea și inteligența merg mână în mână

Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au concluzionat că haosul din biroul unor persoane indică faptul că acestea sunt concentrate asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante, nu că sunt dezordonate. Mai mult, psihologii spun că un mediu haotic este un mod perfect pentru a ne stimula creativitatea și pentru a ne ajuta să dezvoltăm noi idei. La fel, persoanele inteligente folosesc uneori un limbaj nepotrivit, adică înjură mai mult decât cele care posedă un vocabular mai sărac și fiind needucate. Însă acești inteligenți știu de asemenea și când să-și păstreze calmul și să tacă, în funcție de situație.

Sursa: Graiul Maramureșului