De la pământ la cer

Mi-am dorit dintotdeauna
– Deși n-aș fi eu întâiul –
S-ating stelele cu mâna
Și pământul cu călcâiul.

Să inițiez transferuri
– Cu voință îndrăzneață –
Dintre ce este în ceruri
Și-n iarba plină de viață.

Poate-o să funcționeze
Încercarea-mi nebunească:
Pământul să lumineze
Și-universul să-nflorească.

Este un vis mărinimos,
Cum sunt speranțele mele:
Să culegem flori din cosmos
Și să pășim printre stele.

Dar nădejdea mi-e învinsă
Prin răsăritul de soare,
Când rămân cu mâna-ntinsă
Și călcând roua-n picioare.

 

Prinderea primăverii

Am prins primăvara de un picior
care cobora precum o liană printre razele de soare,
mi-am dat silința s-o agăț de un corn al casei,
dar propteaua a cedat la zbaterea-i frenetică.

Pomul din curte mi s-a părut mai rezistent,
s-a dovedit tot insuficient să o țină captivă,
a fost nevoie să-mi deschid inima
cu sentimente transformate în ancore.

Mi-am legat primăvara de mijlocul sufletului,
dovedindu-se unica modalitate
de a îmblânzi anotimpul capricios,
dar întotdeauna esențial pentru viață.

Așteptata primăvară

Cu pași lenți sau mai cu vlagă,
Cum îți șade ție-n snagă*,
Exultăm c-ai sosit iară,
Așteptată primăvară.

Bine ai venit, surată!
Că de când ai fost plecată
Am mai pus, cu greutate,
Încă un an în etate.

Tu ne-aduci împrospătarea,
Renăscând toată suflarea
Și-mpărțind raze de soare
Transmiți naturii vigoare.

Florile-au venit cu știrea
Păsări ți-au prezis venirea,
Iarba a-ncolțit semeață
Iar ceața-i tot mai răzleață.

Oamenii ți se înclină,
Ies în grupuri la lumină
Să te-admire înc-o dată,
Primăvară așteptată.

* Snagă – fire, nărav, patimă

Vreau să te văd, iubito

Vreau să te văd, iubito, la răsărit de soare,
Pășind pe raze blânde, gingașă precursoare
A zilei ce se naște ca o promisiune:
Că-mi vei stârni și astăzi aceeași pasiune.

Vreau să te simt, așijderi, în fiecare boare,
Cu o revigorare și un parfum de floare,
Zeiță a naturii ce cu puteri depline
Prepari dorul din sânge și mi-l pulsezi în vine.

Cu vocea de sirenă vreau să-mi răsfeți urechea,
Menită să m-asigur că tu îmi ești perechea.
Îmi e destul auzul care să mă convingă
Că uniunea noastră mereu o să învingă.

Vreau să te cred, femeie, în orice afirmare,
Ca pe-o judecătoare în care am crezare,
Și pășind peste ape sau pe-un covor de frunze,
Să merg cu tine-alături până în albe pânze.

Vreau să-mi rămâi, iubito, eternă alinare.
Cu-atingeri măiestrite, nicicând cu delăsare,
Să-ți fiu pe veci discipol și rob cu normă-ntreagă,
Iar tu divinitatea care să mă-nțeleagă.

 

 

Citate și stări

Războinicii conducători
E clar că nu s-or tempera
Și au idei ce-ți dau fiori,
Ca divide et impera.

Se-anunță viitor cumplit,
Când de la vest și până-n est
Ca un refren nesăbuit
Auzi alea iacta est.

Dar pentru că n-avem de-ales,
Cum să trăim tot studiem
Și ne urăm cu înțeles
Un benefic carpe diem!

De răul care-i promovat
Nu voiesc a mă disculpa
Căci și eu rămân vinovat
Și-mi reproșez mea culpa.

Apelând la rațiune,
Fără acte violente,
Și gândind cu-nțelepciune
S-o lăsăm festina lente.

Iubita mea dintre nori

Am încercat de mai multe ori să mă uit la soare,
M-a orbit cu strălucirea lui impenetrabilă,
La care eram convins că ești părtașă
Prin lumina chipului tău ce nu poate fi eclipsat.

Mi-am întors fața către cerul noros,
Un tărâm mai promițător căutărilor,
Acolo am reușit să te întrezăresc,
Printre tunetele care-ți anunțau intrarea în scenă
Și blitzul fulgerelor cu care-ți făceai selfie-uri.

De atunci visez la momentul când ne vom putea atinge,
Chiar dacă o vei face printr-un trăsnet,
Perceput de mine ca o sublimă mângâiere,
Venită de la iubita mea dintre nori.

Până atunci, rămâi revelația mea diafană,
Zeița menită să dirijeze concertul furtunilor,
Răcoritoare prin aversele de vară
Sau cu alintul liniștitor al ploilor blânde.

Prețul libertății

Nu mai există dreptate,
Te judeci pentru adevăr,
Care se dă doar în rate,
Dacă-l primești într-adevăr.

Pierdută-i orice speranță
Când și prezentul se surpă,
Primești decizii-n instanță
Ce încrederea-ți uzurpă.

Amară-i realitatea
Reclădită din tot ce-a fost,
Te sufocă răutatea
Acelor care n-au alt rost.

Libertatea câștigată
Vine la pachet cu ură,
Prin mulțimea derutată
Și-atrasă spre dictatură.

Iar tu simți o lehamite
Pentru cei ce vor puterea
Prin promisiuni trăsnite
Care tulbură vederea.

Ciclul vieții

Erai scânteie cu avânt
Ce s-a ivit cu o menire:
S-ajungă până pe Pământ,
Cu șanse de însuflețire.

Venit-a vremea să te naști,
Îmbrățișat de lumină
Și de părinți entuziaști,
Ce cu blândețe te-alină.

Venit-a vremea să înveți
Lecțiile prețioase
Și să te-apropii de-alte vieți
Cu suflete generoase.

Venit-a vremea să trăiești
Într-un tandem de două minți,
S-aduci pe lume și să crești
Copii precum ai lor părinți.

Venit-a vremea să apui,
Cu trupul apăsat de ani,
Naturii nu poți să te-opui,
Chiar dac-ai strâns tone de bani.

Venit-a vremea să te duci,
Urmându-i pe înaintași,
E dat ca astfel să induci
O-mprospătare prin urmași.

Cu spiritul plutind ușor,
Purificat prin uitare,
Te vei opri iarăși din zbor
Într-o nouă întrupare.

Slobod îi a colinda?

VESTEA DE CRĂCIUN

Crăciunul mult îl iubim,
Căci vine cu veste mare,
Deși o știm fiecare,
Ne place s-ompărtășim.

Vă spun și eu, bucuros
Și entuziast, firește,
Din inima care-mi crește:
S-a născut Iisus Hristos!

Nu i-a fost deloc ușor,
Conștient ce îl așteaptă,
El a ținut calea dreaptă
Cu-n destin mântuitor.

Cu toți îl sărbătorim
Și-l pomenim în colinde,
De-afară și până-n tinde
Să se-audă că-l cinstim.

Vă doresc cu-adevărat
Seară binecuvântată,
Precum cele  de-altădată,
Și-un Crăciun de neuitat.

O noapte de amor

În noaptea-aceea fără nume,
De dăruiri împodobită,
Făcut-am dragoste de-o lume
Și n-am dormit nicio clipită.

Mă provoca trupu-ți fierbinte,
Ne mângâiau molatici perne,
Tu-mi pătrundeai adânc în minte,
Iar eu te răscoleam prin vene.

Îți presam pielea delicată
Și sânii tari, magice sfere,
Lacom sorbeam din tine, fată,
Când mă strângeai cu îmbiere.

Ne răsuceam, două petale
Îmbrățișate-n înflorire,
Cu excitații ireale
Și gemete răsunătoare.

Atunci ne-am contopit într-unul
Și-am fi rămas așa o viață,
Dar timpul, trecând ca nebunul,
Ne-a descleștat spre dimineață.

O noapte ce a fost o dată
Și-i imposibil să mai vină,
Dar mi-ai rămas în suflet, toată,
Cu amintiri ce mă alină.