Emanări umoristice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Interviu de angajare la FBI.
Candidații trebuie să treacă un test. Li se dă un pistol cu gloanțe oarbe (ei nu știu că-s oarbe) și sunt trimiși în camera alăturată să-și omoare nevasta.
Primul solicitant vine, ezită, ia pistolul, intră în cameră, dar până la urmă se răzgândește și nu trage.
Al doilea ia pistolul, intră în cameră, trage un glonț și renunță.
Vine al treilea, ia pistolul, intră în cameră. Din cameră se aud împușcături, după care trânteli, zgomote de fond. După un sfert de oră, iese trimfător și zice:
– Un cretin a pus gloanțe oarbe în pistol, a trebuit s-o omor cu scaunul!

* Ghicitoarea:
– Viitorul dumneavoastră arată perfect. Nu vă veți întâlni tot anul viitor cu nicio boală!
– Asta este catastrofal!
– Cum așa??
– Păi, eu sunt medic…

* – Alo, iubito, după servici merg la bere cu băieții…
– Repetă, te rog…
– După servici… vin direct acasă…

* – Nu înțeleg cum au reușit să spargă parola de pe laptopul meu!
– Păi, care era parola ta?
– Anul de canonizare al Sf. Dominic de către Papa Grigore al IX-lea.
– Uaaau! Foarte tare. Și în ce an a fost asta?
– 1234.

* – De ce este România o țară drăguță?
– Pentru că are gropițe.

Imagine similară

* Maimuțele se relaxează, mănâncă, se joacă, dorm și fac sex ca nebunele…
Mă întrebam… noi de ce dracu’ am evoluat?!

* – Ai Facebook?
– Da.
– Ai Whatsaap?
– Da.
– Ai instragram?
– Da.
– Ai viber?
– Da.
– Ai iubit?
– Pff… Am uitat să-l descarc.

* Bulă vine de la școală. Mama îl întreabă:
– Ai ieșit la tablă?
– Da!
– Și ce ai făcut?
– Am șters-o.

* Luni dimineața. Șeful:
– Ai ochii roșii și umflați. Ești beat?
– Nici vorbă. Nu voiam să vin la muncă și am plâns…

* Când m-am mutat prima oară cu iubita, am avut un dialog:
– Eu am trei obiceiuri la care nu pot renunța pentru nimic în lume!
– Ok!, care sunt ele?
– În fiecare zi de miercuri, eu cu băieții joc fotbal! Nu contează dacă ninge sau plouă, eu sunt la fotbal! Ai înțeles?
– Am înțeles!
– În fiecare sâmbătă, eu cu băieții joc poker! Nu mă interesează că e sărbătoare, că avem invitați, eu sunt cu băieții la poker! Ai înțeles?
– Am înțeles!
– În fiecare duminică, eu merg cu băieții la pescuit! Nu mă interesează că ninge sau că plouă, că e ziua mamei tale, eu plec la pescuit! Ai înțeles?
– Am înțeles!
Apoi o întreb, văzând-o foarte calmă:
– Dar tu, ai vreun obicei?
– Aaa! Eu în fiecare zi, la ora 10 seara, fac sex! Ești acasă, nu ești acasă, nu mă interesează! Eu fac sex!

* Un bețiv se întoarce seara de la bar cu o sticlă de vodcă la el. Ajunge în fața ușii și încearcă să introducă cheia în broască, dar nu reușește. Atunci, acesta ia cheia și o introduce în sticla cu vodcă, după care introduce cheia în broască și reușește să deschidă ușa.
– De ce?
– Fiindcă s-a pilit cheia.

* Badea Gheorghe pleacă cu prietenii la o plimbare cu mașina prin București. Pe la Arcul de Triumf încurcă circulația și un bucureștean țipă la el pe geam:
– Bă, Gheorghe!
Gheorghe al nostru le spune prietenilor:
– Vedeți, bă, pe mine mă cunoaște toată lumea!

* Te dai mare bucătăreasă, da’ când ai vrut să faci supă la plic, te-ai dus la poștă după timbru.

* – Știi să acorzi primul ajutor?
– Da, bineînțeles!!!
– Ce faci în cazul în care se împiedică cineva și cade?
– Râd!!!

* Maxima zilei:
Ai bani, mănânci, n-ai bani, nu ți-e foame!

* Bulă primește o invitație la o petrecere.
Pe invitație scria că se intră doar cu cravată neagră.
Când a ajuns, însă, spre surprinderea lui, ceilalți mai purtau și cămașă și pantaloni…

* – Ce au făcut oltenii la inundație?
– Au legat găinile de gâște ca să nu se înece.

Redistribuite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un mecanic auto moare. Ajuns la poarta raiului, acesta se plânge Sfântului Petru:
– Cum se poate să mor la 48 de ani?
– Uite cum: noi am adunat toate orele de manoperă de pe chitanțele eliberate de tine și a reieșit că ai 90 de ani.

* Culmea ironiei este să fii la putere (Parlament, Guvern) și să faci protest împotriva „abuzurilor puterii”!

* După teza la chimie, Alinuța îi reproșează colegului de bancă:
– Măi, Ionele, eu te-am văzut că ai copiat după mine. O să se prindă profa!
– Taci, fată, că nu se prinde, deoarece unde ai scris tu ion pozitiv, eu am scris gheorghe negativ.

* – Cine are la el un cuțit, să facă un pas înainte!, zice sergentul.
– Eu am unul, domn’ sergent!
– OK. Vei merge o săptămână în Hawaii, cu toate cheltuielile incluse.
Ziua următoare, sergentul pune aceeași întrebare și toți fac un pas înainte.
– Foarte bine, toți la curățat de cartofi!

* – Ce mănânci azi la cină?
– Foie gras, Ratatouile și Clafoutis cu cireșe.
– Acum nu mai suntem pe Facebook, spune-mi sincer.
– Pufuleți.

* Când eram mic îmi plăcea să rod chestii din plastic. Acum mănânc o roșie din supermarket și m-a apucat nostalgia.

* Sfârșitul anilor ’80. Un câine românesc și unul din RSS Moldova discută peste Prut.
– Cum e la voi, acum, cu perestroika asta?
– O! Cu totul altfel! Muuult… mai bine!
– Serios?!
– Păi, fii atent: înainte aveam un lanț de un metru, acum are trei metri!!! Altă libertate!
– Și mâncarea?
– Mă rog, mâncarea e tot la cinci metri.

* Un bărbat educat nu ar privi niciodată picioarele unei femei îmbrăcată cu fustă mini… nu, el ar trebui să facă ceva pentru ca ea să se aplece!

* El și ea.
– Ești agitat?
– Puțin…
– E prima dată pentru tine?
– Nu, am mai fost agitat până acum.

* Într-o seară, vine Ion acasă mort de beat. Maria, din prag:
– Nu ți-e rușine? Iarăși ai băut ca porcul…
Ion: – Taci tu, Marie, că nu am băut numai două beri, dacă nu crezi întreabă câinele!
Maria: – Măi câine, câte beri o băut?
Câinele: – Hammm, hammm.
Maria: – Nu se poate, două beri și ești mort de beat…
Ion: – Bine, no, și două pahare de vin, dacă nu crezi întreabă câinele!
Maria: – Măi câine, câte pahare de vin o băut?
Câinele: – Hammm, hammm.
Maria: – Da’ ia stai așa… măi câine, țuică o băut?
Câinele: – Auuuuuuuuuuuu…

* – Draga mea, unde ești?
– Iubi, sunt în mașină, tramvaiul mă urmărește!
– Dragă, ieși de pe linia de tramvai și pornește GPS-ul, te va ajuta să ajungi acasă.
– Nu pornesc niciun GPS, m-am certat cu el azi dimineață!

Imagini pentru imagini cu ardei iute

* Viața e ca ardeiul iute…
Ceea ce faci azi, ți-ar putea arde fundu’ mâine…

* Un copil își întreabă tatăl:
– Tăticule, ziua de ce nu apar stele pe cer?
Tatăl răspunde: – Nu știu.
– Păi de ce nu ai întrebat și tu când erai copil?

* Un copil de vreo 3 ani, butonând pe o tabletă, se duce la mama sa și o întreabă:
– Mama, eu am fost downloadat, ca în jocul ăsta?
– Nu, mami, te-a adus barza!
– Dar de ce? Nu mergea wireless-ul?

* – Vrei să facem sex?
– Îmi pare rău, dar eu vreau ceva serios.
– Ok, îți promit că nu o să râd.

* Ai observat că dacă îndrăznești să calci strâmb, nu ți se umflă glezna?!
Culmea… ți se învinețesc ochii!

* – Tocmai mi-am cumpărat un aparat auditiv nou. Am dat pe el 4000 de dolari, dar e foarte bun!
– Și ce model e?
– Doisprezece și jumătate!

* – Am auzit că ești pe jumătate german și pe jumătate român…
– Da.
– E o combinație optimă: vrei să faci totul perfect, dar lași mereu pe mâine…

* Depravare în stil scoțian.
Scoțianul stă pe terasă cu un pahar de apă în față. Scoate o poză cu o femeie goală, se uită la ea, suspină, bea o înghițitură de apă… Iar se uită la poză, mai ia o înghițitură…
La un moment dat, se scoală și spune:
– Așa nu se mai poate! Am ajuns să îmi dau toți banii pe femei și pe băutură!

Varietăți

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Gata, zise unul dintre pescari, azi am venit degeaba. Nu mai este nimic de făcut, să ne strângem sculele și să plecăm acasă!
– Ba mai avem ceva de făcut.
– Ce?
– Să ne punem de acord cu ce povestim acasă.

* Examen de admitere într-un institut:
– Tinere, de ce ai hotărât să dai la facultatea noastră?
– Tată, nu pune întrebări idioate!

* Un tip vine la directorul unui circ.
– Ce știți să faceți?
– Tai o femeie în două și apoi o lipesc la loc.
– Ce să zic… Toată lumea știe să taie o femeie în două!
– Pe lung?

* Culmea politeții: să stai pe scaunul electric și să cedezi locul..

* În urma testelor ADN făcute în laboratoare de renume, s-a dovedit științific că Viorica Dăncilă este mama lui Bulă.

* – Iubitule, spune-mi ceva care să mă înnebunească!
– Uite una îmbrăcată exact ca tine!

* Se întâlnesc doi admini: unul de Unix și altul de Windows. Primul spune:
– La serviciu, frec menta. Nimeni nu se plânge.
Al doilea;
– La mine întotdeauna este de lucru. La fiecare jumătate de oră trebuie să reinstalez sistemul.
Primul:
– Serios? Și cum ai reușit ca Windows-ul să lucreze bine 30 de minute?
Al doilea:
– Nu, n-ai înțeles… 30 minute durează instalarea…

* Cică următorul film din Planeta Maimuțelor se va turna în România, că aici sunt gratis personajele.

* La Radio Erevan, un ascultător întreabă:
– Se poate face sex într-o sală de așteptare?
– Nu. În primul rând că e incomod și în al doilea rând, s-ar putea să primiți și sfaturi.

* Două femei canibale stau de vorbă. Una se plânge:
– Nu știu ce să fac cu bărbatul meu.
– Stai să-ți dau o rețetă.

* Un ascultător întreabă la Radio Erevan:
– Dacă am diaree, pot să fac baie?
Radio Erevan răspunde:
– Puteți, dacă aveți destulă.

* Mușcă din viață la timp… cu proteza nu mai are aceeași savoare!!!

* Cică timpul le rezolvă pe toate! De o oră aștept să se aranjeze lucrurile prin casă și… nimic.

* La magazinul de covoare:
– Am nevoie de un covor în camera copiilor, ca să se murdărească mai puțin.
– Câți copii?
– Șapte.
– Mai bine asfaltați!

* Din punct de vedere psihic sunt pe deplin pregătită pentru vară. Din punct de vedere fizic sunt pe deplin pregătită pentru SUMO.

* Momentul ăla când ești atât de prost ca popor încât aștepți ca Ponta să te scape de Dragnea!

* Dacă ai nevoie de bani… sună-mă. Nici eu nu am, dar măcar mai stăm de vorbă… 😀

Imagine similară

* Vaca de pe ambalajul ciocolatei Milka, ce semnifică?
– Ea îți arată cam cât poți să te faci dacă mănânci în exces!

* La semafor, doi șmecheri într-o mașină strigă după o blondă:
– Pisi, pisi, ce mănânci tu de ești atât de frumoasă?
La care blonda:
– Banii fraierilor ca voi!

* – Dacă aflu că mă înșeli, mă transform în … Leu.
– Dragul meu, nu te înșel. Rămâi te rog în … Zona EURO.

* Un tip dansa cu o gagică și, profitând de apropiere, bagă mâna în decolteul tipei și începe să se joace cu sfârcurile.
– Ce faci, domnule?
– Caut posturi străine!
Bagă tipa mâna în pantalonii lui și zice:
– Cu așa antenă nu o să prinzi nici Bucureștiul!

* – Măi, Ioane, aud un strigăt de la tine din grădină: „cu-cu… cu-cu… cu-cu…”. Ai vreun cuc ce și-a făcut cuib printr-un pom?
– Nu, bre… E cocoșul meu, dar e bâlbâit!

* Mama către fiică:
– Draga mea, adu-mi 5 farfurii.
– Pentru… ?
– Trebuie să vorbesc cu tatăl tău.

* Clinica de psihiatrie este în renovare, iar mobila trebuie mutată la etajul superior, ca să se poată renova și parterul.
– Ioane, Vasile!, se adresează medicul unor pacienți, ia luați voi dulapul ăsta și duceți-l la etaj!
Peste o jumătate de oră, doctorul îl găsește numai pe Ion, transpirat și suflând din greu.
– De ce te chinui de unul singur cu dulapul ăsta? Unde e Vasile? De ce nu te ajută?
– Mă ajută, este în dulap, ține rafturile să nu cadă!!!

Influențări

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un turist în munții Maramureșului se întâlnește cu un cioban care stătea sprijinit într-o bâtă cu trei numere mai mare decât îi trebuia.
– Bade, de ce nu tai o bucată din bâta aia? Nu crezi că e cam lungă?
– Nu pot… îmi parte de sus am motive florale…
– Atunci tai-o de jos…
– Nu pot… în partea de jos am motive maramureșene…
– Păi, atunci tai de la mijloc o bucată și apoi lipești capetele la loc…uite, la mijloc n-ai niciun motiv.
– Așa mă gândeam și eu… dacă n-am niciun motiv, de ce s-o mai tai???

* Doctorul ginecolog către o pacientă, după consultație:
– Am două vești pentru dumneavoastră: una bună și una rea. Pe care să v-o spun prima?
– Firește că pe aia rea, să scap de grija ei.
– Nu pot să vă extrag vibratorul.
– Și aia bună?
– Putem să-i schimbăm bateriile.

* Ion îi spune Mariei:
– Tu Mărie, mai știi inelul ăla fain pe care l-am pierdut? Ghici ce-am găsit azi când veneam spre casă?
– Ai găsit inelul!
– Nu! Am găsit gaura din buzunar prin care a căzut.

* – Aceasta este o măsea moartă!
– Atunci, afară cu ea, doctore!
– Pot să vă pun o coroniță!
– Nu, nu! Prefer o înmormântare simplă, fără flori, fără coroane…

* Un polițist trecut în rezervă, care se cam plictisea, a hotărât să se ocupe cu pescuitul. Și-a cumpărat manuale, undițe, și-a făcut rost de momeală și s-a dus la baltă. După patru ore de așteptare, el reușește să prindă un pește mic. Furios, polițistul îl scoate din cârlig, îl apucă de coadă și începe să-i tragă palme:
– Spune unde sunt ceilalți! Spune unde sunt ceilalți…?

Imagini pentru imagini cu automate de suc

* Un evreu aterizează la Otopeni, după 30 de ani de stat în Israel. Vede un automat de băuturi, bagă 10 lei să-și ia o Coca-Cola, aparatul îi ia banii, dar nu-i dă sucul. Mai bagă 10 lei, tot nimic. Mai încearcă cu încă o bancnotă, tot nimic. Se dă trei pași înapoi, își mângâie barba și șoptește:
– Genial…

* Eu am două telefoane. Când mă simt singur îmi trimit câte un mesaj… să mă asigur că sunt bine.

* Un om normal bea 147 litri de bere și aleargă circa 21000 km pe an. Asta înseamnă un consum de 7 litri la suta de km.

* Pe vremuri, dacă supărai pe cineva, erai chemat la duel!
Acum… te scot din lista de prieteni! Ce nenorociți!

* Ofer serviciu de plâns la înmormântări animate.
Plâns simplu: 30 euro.
Plâns + tăvălit pe jos: 100 euro.
Plâns + tăvălit pe jos și aruncat în groapă: 300 euro.
Set complet (plâns + tăvălit pe jos + aruncat în groapă + bătut popă): 650 euro.

* Orice femeie de succes are în spatele său o altă femeie care crapă de invidie.

* Știați că:
– Pălinca de prune provoacă infarct?… în cazul în care scapi sticla din mână!

* Ciudate sunt femeile…
Ele simt orice minciună a bărbaților, dar sunt în stare să creadă reclamele care le promit să slăbească 20 de kg în trei zile!

* De fiecare dată când îmi citesc postările mă întreb… eu oare stau bine cu capul?

* Aseară am fost la întâlnire cu o tipă la un restaurant.
I-am spus că femeile nu ar trebui lăsate să facă toate treburile în gospodărie: curățenie, spălat, călcat, gătit și toate alea.
– Cred că rolurile ar trebui inversate, îi zic, bărbații ar trebui să facă toate lucrurile pe care le fac femeile, iar femeile să facă toate lucrurile pe care le fac bărbații.
– Sunt perfect de acord, îmi zicea ea zâmbind.
– Minunat, îi răspund, întinzându-i nota de plată.

Înseriate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Noaptea târziu. Soțul beat vine acasă, cu fața plină de ruj și fond de ten…În prag, soția furioasă.
– Dragă, n-o să mă crezi! M-am bătut cu un clovn.

* Mama către bonă:
– Vezi că am plecat la muncă în Spania, dacă ajung târziu, dă copilul la Facultatea de Medicină.

* Am dat indicații stradale unor turiști… mândru de engleza mea fluentă. Pe doi dintre ei încă îi mai caută familia.

* Combinații periculoase: armele și drogurile, prostia și puterea, îngâmfarea și banii, tusea și diareea…

Imagini pentru poze cu capra cu trei iezi

 

* Am și eu o nelămurire. Să-mi răspundeți dacă știți: lupul din „Scufița roșie” este același lup din „Capra cu trei iezi”?

* Creierul bărbătesc este format din două emisfere: testiculul drept și testiculul stâng.

* Vești bune din Turcia: au început să se facă roșiile românești!

* Sexul după o anumită vârstă ar trebui scos din lista de păcate și pus în cea de miracole.

* – La ce vârstă bărbatul poate fi major și poate face ce vrea?
– Nimeni nu a apucat această vârstă.

* Încălzirea globală e un mizilic, adevărata catastrofă e tâmpirea globală!

* Bunicul avea radio și a făcut 9 copii, tatăl meu a avut televizor și a avut 3 copii. Eu am internet și cred că aici s-a terminat familia.

* A venit primăvara! Femeile cu fluturi în stomac se vor întâlni în sfârșit cu bărbații ce au păsărici în cap.

 

* Am văzut dimineață un tip cu un tatuaj ciudat pe frunte: „Tefal”.

* Pe plajă:
– Un hot-dog, vă rog!
– Poftim!
– Știți, nevastă-mea a luat ieri unul și era fără pâine…
– O fi fost la plaja de nudiști!

* Scoția. Război între două cetăți. Din prima cetate zboară o ghiulea, de la a doua cade o bucată de zid. De la a doua cetate zboară o ghiulea, de la prima cade un zid. Și tot așa o săptămână întreagă. La un moment dat, liniște totală. De la prima cetate se aude:
– Băăăă, de ce nu mai trageți?
De la a doua cetate se răspunde:
– Nu putem, ghiuleaua e la voi!

* Trei bărbați vorbeau despre viața lor amoroasă.
Italianul:
– Săptămâna trecută m-am culcat cu Lucia și a fost grozav. Am uns-o toată cu ulei de măsline, am făcut dragoste pătimașă și, la final, ea a gemut 5 minute.
Francezul:
– Am făcut dragoste cu iubita mea, Amelie, și a fost grozav. Am întins frișca peste tot trupul ei, am făcut dragoste ca nebunii și, la final, ea a țipat 15 minute.
Ion:
– Ei bine, săptămâna trecută, am făcut și eu dragoste cu Maria mea. Am dat-o prin untură, am făcut sex, apoi ea a urlat 6 ceasuri.
Uimiți, italianul și francezul îl întreabă:
– Ce naiba ai putut tu să faci muierii de a țipat 6 ore?!
– Mi-am șters mâinile de perdele.

* Marți, temă la educație civică: Când ai fost pedepsit ultima dată?
Răspunsul lui Tudor, după câteva momente de gândire:
– Pedepsește-mă repede, că n-am ce să scriu!

* Profesoara, la ora de botanică:
– Copii, vă rog acum să-mi dați exemple de plante dăunătoare.
Costel: – Volbura.
Profesoara: – Bravo Costel, altcineva.
Dorel: -Pirul.
Profesoara: – Bravo Dorel, altcineva.
Se scoală Bulă: – Viorica.
Profesoara mirată: – Cum așa, Bulă? De unde ți-a venit asta?
Bulă: – A zis tata că a apărut de curând Viorica și ne-a stricat cultura.

* – Veronica, tu știi cine a fost Ioana d’Arc?
– O drogată.
– Cum??? De unde ai scos asta?
– Așa am citit, că a murit de eroină.

* Un maniac intră într-un magazin și strigă:
– Imediat voi viola pe cineva…
Privește spre vânzătoare și întreabă:
– Cum te cheamă, femeie?
– Maria.
– Și pe maică-mea o cheamă Maria. Deci nu te violez. Pe tine, frumosule, cum te cheamă?
– Marius… dar prietenii îmi spun Maria!

* Un oligarh rus intră într-o reprezentanță auto și cere ultimul model de Mercedes. Vânzătorul, confuz, îl întreabă:
– Scuzați-mă, domnule Ivanov, dar nu ați cumpărat exact aceeași mașină acum trei zile?
– Sigur că da, spune rusul, dar aceea are deja scrumiera plină.

Suculente

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Trei câini voiau să dea la facultate. Vine un alt câine:
– Unde mergeți?
– Să dăm la facultate!
– Da? Unde anume?
Primul câine spune:
– Eu dau la medicină.
– Păi de ce?, întreabă al patrulea.
– Acolo e un os de ros!
– Eu la drept, spune al doilea.
– De ce?
– Acolo e de lătrat!
– Tu?, îl întreabă pe al treilea.
– Eu la informatică economică.
– Cum așa?
– Acolo e viață de câine!

* Într-o zi, Bulă vine cu papagalul la școală.
– Bulă, ce caută papagalul aici?, întreabă învățătoarea.
– Păi… nu pot risca! Când eram acasă, tata i-a zis mamei: ”Imediat ce pleacă Bulă la școală, îți nenorocesc păsărica!”

* – Ce poate fi mai rău decât o pietricică în bocanc?
– Un firicel de nisip în prezervativ.

* Un bătrân merge la farmacie.
– Vreau și eu un sfert de Viagra.
– Păi, ce să faceți doar cu un sfert?!
– Vreau să nu mai fac pipi pe pantofi…

* O furnică stătea necăjită pe marginea Dunării, fiindcă nu putea să treacă pe malul celălalt. Deodată, îl zărește pe elefant.
– Elefantule, te rog, trece-mă și pe mine pe malul celălalt.
Elefantul o trecu.
– Mulțumesc, zise furnica.
– Lasă vrăjelile și dezbracă-te, spune elefantul.

* Două șoricioaice vorbeau:
– Auzi, dragă, am un nou prieten. Uite, am și o poză cu el.
– Dar ăla e un liliac!
– Da?! Mie mi-a spus că e pilot!

* La telefon:
– Bună iubi, ce ai făcut azi?
– Am citit toată ziua, ceva a dracului de interesant. Abia aștept să-ți arăt și ție!
– Serios, ce ai citit?
– Mesajele tale de pe Facebook!

* O blondă indecent de tânără, foarte înaltă și grăbită foc, intră în tramvai și calcă din greșeală pe picior un pitic bătrân, flegmatic și scandalos de mic.
– Hei, roșcovano, fii mai atentă!
– Sunt blondă, nu roșcată.
– Eu de jos văd mai bine!

* – Buni, trebuie să-ți spun ceva…
– Spune, dragule!
– Eu sunt… altfel!
– Adică homosexual? Care-i problema scumpule?, tu să fii sănătos!
– Nuuu, buni! Sunt vegan!
– Acu’ chiar îți trag una în cap cu cratița asta cu sarmale! Degeneratule!!!

* Cel mai bun electrician din România: Liviu Dragnea. Ține în tensiune 18 milioane de români, fără nicio siguranță!

* Te trezești dintr-un somn adânc, în anul 3000. Care-i primu’ lucru pe care-l cauți pe Google?
„Câți ani de pușcărie mai are de executat Dragnea…”

Imagine similară

* – Mămico, mămico, am văzut cocoșul pe găină de zece ori azi-dimineață!
– Du-te și spune-i lu’ tac-tu, el o să înțeleagă.
– Tăticule, mi-a zis mămica să-ți spun că am văzut cocoșul pe găină de zece ori azi-dimineață!
– De zece ori pe aceeași găină, dragul meu?
– Nu!
– Atunci du-te și spune-i mă-tii, ea o să înțeleagă.

* Doi logodnici vizitează un apartament proaspăt finisat, pe care ar dori să-l cumpere.
– Sunt bine gândite dulapurile astea în perete, remarcă bărbatul.
– Da, dragule, și extrem de încăpătoare.
– Scuzați, intervine agentul imobiliar, dar nu-s dulapuri, sunt chiar camerele!

* Vine la consultație o bunicuță de la țară, încurcată că e nevoie să se prezinte în fața doctoriței. Îi spune ce problemă are, doamna doctor o ascultă atentă, dar o informează că, totuși, trebuie să o consulte.
Bunicuța se uită lung la ea și o întreabă timid:
– Cum adică, trebuie să v-o arăt?
– Da, îi răspunde aceasta, nu e suficient să povestești, trebuie să și văd.
Ca urmare, bunicuța noastră se dezbracă și îi spune resemnată, dar cu năduf:
– Nah, doamnă, uite că-ți arăt și spurcăciunea!
Și, pe când doamna doctor își exercita meseria, stăpânindu-și râsul, adaugă:
– Da’ ce meserie urâtă ți-ai ales și matale!
– Ce să fac, bunică, dacă nu mi-a plăcut cartea…
– Vai, maică, apoi eu tot am făcut patru clase…

Picanterii

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce faci, Ioane?
– Am pus apă minerală unei flori aflate în ghiveci și acum aștept să o aud cum râgâie.

* Un tip vine pe la 4 dimineață acasă. Intră tiptil în camera unde dormea soția și dă să-și scoată pantalonii.
– Bețivule, iar vii la ora asta acasă?
– Nu, dragă, zice omu’, trăgându-și pantalonii la loc, acum plec.

* – Iubito, pot să te întreb ceva și să-mi răspunzi fără să te enervezi?
– Sigur, dragul meu!
– Cum spuneai că te cheamă?

* Câțiva tipi intră și jefuiesc o bancă. Unul din ei, înarmat cu un pistol, întreabă un client al băncii:
– M-ai văzut pe mine intrând și jefuind banca?
– Da, îi răspunde bărbatul speriat.
Este împușcat imediat în cap de răufăcător.
– M-ai văzut pe mine intrând și jefuind banca?, întrebă spărgătorul altă persoană.
– Da, răspunde timid acesta.
Spărgătorul o împușcă în cap și pe aceasta.
– M-ai văzut pe mine jefuind banca?, întreabă spărgătorul alt bărbat.
– Eu nu te-am văzut bine, însă uite cum se uită la tine soacră-mea, răspunde acesta arătând spre femeie.

* Cică Sfântul Petru stătea la poarta raiului și aștepta musafiri, ca de obicei. La un moment dat aude „cioc-cioc”… deschide poarta, se uită, nimeni. Mai trece un timp scurt și iarăși „cioc-cioc”…, iese, nimeni.
„Măi să fie, careva are chef de joacă”, își zise el. După scurt timp, „cioc-cioc-cioc”, iese, nimeni.
„Cred că sunt drăcușorii ăia de jos și fac mișto de mine”. Își ia scăunelul și se așează lângă poartă, cu mâna pe clanță.
„Cioc-cioc”…, deschide brusc poarta și vede un tip care alerga iute de tot de la poarta raiului.
– Alooooo, ce tot bați și fugi ca disperatul înapoi? Poate nu te mai primesc deloc!
– Nu vreau să fac asta, dar sunt unii care mă tot resuscitează…

Imagine similară

* Trei oameni scapă dintr-un naufragiu și ajung pe o insulă. Acolo era doar o mănăstire de maici, la poarta căreia au bătut pentru găzduire. Maica stareță a ieșit și le-a spus condițiile:
– Noi suntem femei neprihănite și nu primim bărbați care ne-ar putea întina. Dar dacă țineți neapărat să intrați, trebuie să vă tăiem penisurile.
Cei trei năpăstuiți se îngroziră la auzirea acestei condiții, dar își dădură seama că rămânerea în plină furtună însemna moarte sigură, așa că au acceptat. Intră la tăiere primul bărbat, se aude un „trosc”, urmat de un urlet și apoi gata. Intră al doilea, de la care se auziră urlete de durere timp de o jumătate de oră. Cel de-al treilea, când este chemat în camera de operare, întreabă:
– De ce la prima tăiere s-a auzit doar un țipăt, iar la al doilea a durat atâta vreme?
Maica stareță îi explică:
– Noi vă eliminăm organul, în modul în care tratați obiectul muncii voastre. Primul a fost tăietor de lemne cu securea, deci i l-am tăiat dintr-o lovitură de topor. Al doilea a fost tot tăietor de lemne, dar cu joagărul, așa că i l-am tăiat cu încetul.
Auzind asta, omul începu să râdă cu de nu se mai putea opri. Maica îl întreabă, contrariată:
– Ce poate fi de râs aici?
– Păi, cum să nu?! Eu sunt cofetar, cu specializarea în acadele.

* Polițistul către doi indivizi care cărau un sac suspect:
– Stați așa, v-am prins cu mâța-n sac!
– N-ai ghicit, noi în sac avem droguri.

* O văduvă, care vrea să știe ce mai face soțul ei decedat, se duce la o ședință de spiritism.
– Tu ești, Ioane? Ce faci pe acolo?
– Ce să fac? Încep de dimineața cu sex, sex, sex, și apoi pe la prânz, iar sex, sex, sex, după-amiaza sex, iar seara – sex, sex, sex.
– Dar când ai devenit un om așa de… temperamental?
– Ce om?! Eu acum sunt iepure, în Australia.

* – Bulă, care e viitorul verbului a fura?
– Pârnaie, doamna profesoară!

Mai cu veselie

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un tip vine la directorul unui circ pentru angajare.
– Ce știți să faceți?
– Să fac ca păsărica.
– Cum așa?
– Uite-așa: cirip, cirip, cirip!
– Domnule, asta e o prostie, gata, pa!
– Bine, spune omul trist, și-și ia zborul pe fereastră.

* – Vai ce tare miroase aici în iad a zahăr ars!, se minunează unul dintre noii sosiți.
– Nu e întotdeauna așa, replică drăcușorul de serviciu, azi, însă, tocmai ne-a sosit un lot de diabetici…

* La Judecătorie:
– Inculpat, spune cum ai săvârșit cele zece furturi?
– Domnule judecător, se pare că am fost de fiecare dată foarte beat și nu-mi mai aduceam aminte că n-am voie să fac așa ceva.

* Un polițist patrulează noaptea cu noul său partener:
– Uite, ăsta e cartierul meu…
Mai merg ei și iar explică:
– Uite, asta e strada mea…
Mai merg și:
– Uite, ăsta e blocul meu…
Se mai apropie:
– Uite, unde e lumina aprinsă e apartamentul meu…
În apartament se vede silueta unei femei:
– Uite, aia e nevastă-mea…
Apare încă o siluetă de bărbat care se apropie de femeie și o îmbrățișează:
– Uite, ăla sunt eu!…

* Între doi amici:
– Bă, tu ce faci ca să înnebunești femeile?
– Nimic, eu le găsesc gata nebune!

Imagini pentru imagini cu halbe de bere * Tot ce se spune după a 5-a bere, se numește scurgere de informații.

* Români, lăsați-vă de muncă! Trăim în cea mai bogată țară din lume. De 2000 de ani se fură și încă mai este!

* Un preot, la slujba de duminică:
– Copiii mei, nu fumați… fiindcă o țigară duce la un pachet, un pachet duce la un pahar, un pahar la mai multe pahare, mai multe pahare la o femeie, o femeie la mai multe femei…
Și unu’ întreabă:
– Unde ați spus că se vând țigările astea?

* Un tip se plânge la serviciu că de la fereastra lui se vede camera în care de dezbracă fetele, din care cauză nu poate trăi și lucra normal. Vine comisia, privește pe fereastră și nu vede nimic. Îi spune reclamantului:
– Păi nu se vede nimic!
– Dar ia urcați pe dulap!

* Cerere întemeiată de divorț
Soția dorește să înainteze cererea de divorț. Avocatul:
– Care este motivul divorțului?
– În cinci ani de căsnicie, el și-a făcut datoria de bărbat doar de trei ori!
Avocatul:
– Foarte bine, cu așa motiv, șansele noastre în instanță cresc semnificativ! Copii aveți?
– Da, cinci!

* – Mamă, vreau să-mi decorez camera ca sala mea de clasă…
– Dar de ce, fiule?
– Ca să mă ia somnul mai repede…

* Un tip este judecat pentru că a furat un BMW. După pledoaria avocatului, judecătorul hotărăște să-l achite, așa că hoțul părăsește tribunalul liber. A doua zi, același tip se prezintă în fața judecătorului și-i spune:
– Cu respect, aș vrea să depun plângere împotriva derbedeului de avocat!
– Dar de ce? Totuși, v-a obținut achitarea. De ce vreți să fie arestat?
– Vedeți, problema este că nu am avut suficienți bani să-l plătesc și, în consecință, a plecat cu mașina pe care am furat-o!

* Un bătrânel intră într-un aprozar și comandă două kilograme de mere:
– Dar vă rog să mi le ambalați separat pe fiecare, că vreau să le fac cadou.
În timp ce vânzătoarea îi împacheta meticulos fiecare măr, bătrânul se oprește în dreptul unor prune:
– Vai, ce frumoase sunt! Aș vrea și din acestea două kilograme, dar tot ambalate separat fiecare bucată. Vreau să le dăruiesc cuiva.
Vânzătoarea, iritată, strigă către ajutorul ei:
– Vasile, du repede de aici sacul cu sămânță de mac!

* – Pentru durerea de gât, doctorul mi-a recomandat un streaptease, face cel mai bine.
– Un Strepsils poate!
– Mereu ești contra mea, femeie!

* Soțul, cu ziarul în mână:
– Scrie că bărbații spun circa 10.000 de cuvinte pe zi, iar femeile 20.000…
Soția:
– Păi da, că trebuie să vă spunem totul de două ori, ca la idioți!
– Ce ai spus, dragă?

Contagioase

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* -Domnule inspector, vă rog să mă arestați, ceru cu sufletul la gură un milanez. M-am certat cu soția mea, am scos pistolul și am tras.
– Și ați nimerit-o?
– Păi, tocmai aia e, că n-am nimerit-o. Așa că vă rog să mă băgați repede după gratii.

* Proaspăt căsătorită, soția se plânge soțului:
– M-am săturat! Eu fac mâncare, eu spăl, eu calc, eu fac curat în casă. Eu sunt Cenușăreasa cumva?…
Soțul îi răspunde:
– Ei bine, draga mea… Nu ți-am spus eu că o să îți ofer o viață ca în povești?

* Dacă vine muntele la tine și nu ești Mahomed… fugi. Este alunecare de teren!

* – Ce blană frumoasă ai tu, Lily! Cât te-a costat?
– Doar un sărut.
– Numai pentru un sărut, soțul tău s-a lăsat convins să ți-o cumpere?
– Da, dar sărutul nu i l-am dat eu, ci secretara…

* Cei mai periculoși oameni sunt cei care nu au Facebook, nu știi ce mănâncă, pe unde umblă, cum îi cheamă…

* M-am așezat pe o bancă în parc, lângă un cerșetor, și i-am zis:
– Săptămâna trecută am pierdut într-o singură zi tot ce-am avut… Bucătarul-șef care-mi pregătea zilnic mâncarea, femeia de serviciu, spălătoreasa…, medicul personal, prietenii de table, tot. Chiar și acoperișul cald de deasupra capului.
– Ce s-a întâmplat?, mă întreabă el atunci, profund mișcat, ca orice om care știe ce-i necazul. Droguri? Băutură? Jocuri de noroc? Ori… o femeie?
– Nu. Am fost dat afară din închisoare…

Imagine similară

* Datorită situației tensionate din România, populația va fi dotată cu armament: femeile vor primi puști și bărbații… puștoaice.

* Un sicilian se pregătea să părăsească această lume. Preotul care venise să-l împărtășească, îl întreabă:
– Fiule, ești gata să-ți ierți dușmanii?
– Care dușmani, părinte, că eu nu am dușmani! I-am lichidat pe toți!

* – Care mai e situația în România?
– Mulțumim lui Dumnezeu, de bine de rău, avem pe cine înjura!

* Băiețelul unui inginer ridică nasul din cartea pe care o citea și îl întreabă:
– Tată, ce-i aia pompă?
Inginerul ia imediat o foaie de hârtie și începe să-i explice:
– E un cilindru cu un piston înăuntru, care are o valvă prin care fluidul trece într-un singur sens etc…
Și-i spune principiile presiunii, noțiunea de vacuum și toate celelalte, pentru ca într-un final să-l întrebe:
– Dar de unde ai aflat tu de pompă?
– Păi, uite aici, în cartea de istorie scrie că Cezar a intrat cu mare pompă în Roma.

* Doi internauți:
– Bă, ai văzut ce cald e afară?
– Nu, dă link să văd și eu!

* O blondă, la bibliotecă, se îndreaptă val-vârtej către bibliotecară și zice:
– Am o nemulțumire!
Bibliotecara: – Spuneți.
– Am împrumutat o carte săptămâna trecută și a fost O-RI-BI-LĂ!!!
– De ce?
– A avut mult prea multe personaje și nicio acțiune!
– Ahaaa, dumneavoastră trebuie să fiți persoana care ne-a luat cartea de telefoane…

* O mamă a cumpărat fiului ei un costum de Halloween, ca să-și sperie prietenii.
– Mamă, ar trebui să scot eticheta cu prețul, nu?
– Nu, lasă-l, îl speriem și pe taică-tău!

* Cățărat pe zidul care împrejmuiește ospiciul, un nebun se zgâiește la un pescar care stă de ceasuri întregi, aproape nemișcat, cu undița în mână, pe malul lacului.
– Văd că zaci acolo de dimineață. Măcar ai prins vreun peștișor?
– Nu.
– Și atunci de ce nu vii la noi?

* Se duce o femeie la doctorul stomatolog și se așează pe scaun cu picioarele desfăcute. Doctorul se uită mirat:
– Doamnă, ați greșit cabinetul, ginecologia e a doua pe dreapta.
Femeia, nimic, își desface și mai mult picioarele.
– Doamnă, v-am mai spus…
Femeia:
– Dumneata i-ai pus lui bărbatu-meu placa-n gură, dumneata să o scoți de aici!

* O pereche suedeză, amândoi blonzi și cu ochi albaștri, cu părinți blonzi și cu ochi albaștri, cu cei opt bunici blonzi și cu ochi albaștri, au un copil cu pielea neagră, părul cârlionțat și ochii negri.
Tatăl, neîncrezător, face proba de paternitate.
Medicul îi confirmă că copilul este a lui.
La protestele tatălui, care nu voia nici în ruptul capului să înțeleagă, medicul explică:
– Avem în față un caz evident de sindrom Kodak! Adică: vagin larg, penis subțire, intră lumina și se voalează filmul!

Desecretizate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Eu, bade, sunt farmacist și tare aș vrea să știu dacă ierburile astea pe care le vinzi în piață sunt de vreun folos.
– Sigur că sunt de folos! Chiar foarte mare! La băiat i-am cumpărat mașină, iar fetei casă!

* La judecătorie:
– Acuzat, știi carte?
– Nu știu, domnule judecător!
– Și ce ocupație ai?
– Citesc în palmă, domnule!

* Un șef de poliție îl întreabă pe un subaltern:
– Știi ce este acela un ”detector de minciuni”?
– Chiar foarte bine, domnule comisar-șef. Acum două luni tocmai m-am însurat cu unul…

* În timp ce făceam dragoste cu secretara mea într-o poziție extraordinară, a intrat nevastă-mea în birou:
– Nu poți să-mi faci așa ceva!
– Știu, i-am replicat, de-asta îi fac ei!

* Se întoarce soțul inopinat din delegație, și, cum este de altfel firesc într-un banc, își găsește nevasta cu altul în pat:
– Bine-ți mai șade, femeie!…
Ea: – Deci rămâne ăsta! Nu mai încerc altul…

* – Mai vorbești cu prietenul tău imaginar?
– Nu!
– Mă bucur pentru tine; în sfârșit te-ai vindecat!
– Da’ de unde, m-am culcat cu nevastă-sa și suntem certați!

* În tren:
– Ce citiți acolo, doamnă?
– Statistici sexuale!
– E interesantă, sau măcar se citește ușor?
– Da, uite, spre exemplu, penisul musulmanilor e catalogat ca fiind cel mai lung. În circumferință, bat lejer românii! În sfârșit, să lăsăm cartea și să facem cunoștință. Eu sunt Margo!
– Mohamed Ali Pipirig Georgescu, încântat!!!

* La librărie:
– Știți, soțul meu e foarte cult, am văzut că preferă cărțile lui Dostoievski. Aș vrea să-i fac un cadou!
– ”Idiotul”!
– Știu că e idiot, da’ te poți căca în gustu’ omului??

* Pinochio iese nervos de la un concurs de minciuni pe care l-a pierdut și întreabă:
– Cine dracu’ e Dragnea ăsta?

* Puii din supermarketuri sunt atât de plini de antibiotice, încât se vor da, de-acum, doar pe rețetă.

* Uluiți de viteza cu care au construit Catedrala Mântuirii Neamului, românii vor ca Biserica Ortodoxă Română să se apuce de construit autostrăzi!

* Mulți oameni cheltuie o grămadă de bani să înconjoare lumea, eu beau doar o sticlă de vin și lumea se învârte în jurul meu…!

* Tatăl meu îmi spune, ori de câte ori are ocazia, că n-a făcut niciodată aceeași greșeală de două ori.
Probabil ăsta e motivul pentru care sunt singur la părinți.

* Între prietene:
– Pentru vârsta lui, soțul tău face impresia unui bărbat viguros.
– Pentru vârsta lui, poate, dar nu pentru a mea.

* Escrocherie
– Cum îți place la școală?
– E o escrocherie. Noi ne facem lecțiile și învățătorul primește salariul.

* Fata și gâsca
Rifca o întreabă pe doamna Weiss, care are o prăvălie cu gâște:
– Ei, ți-ai măritat fata?
– Încă nu. Cu fata e la fel ca și cu marfa mea. Toată lumea se uită, o pipăie, dar nu cumpără.

* La un medic se prezintă un pacient. După ce a fost examinat, întreabă:
– Cât vă datorez, domnule doctor?
– Pacienții mei plătesc cu ce pot. Crescătorul de păsări îmi aduce o găină, vânătorul un iepure, croitorul o cămașă nouă. Dumneata cu ce te ocupi?
– Eu sunt ginecolog…

* – Vecine, nu-mi dau seama ce vă face să fiți așa de fericiți că ne-am mutat lângă voi…
– Nevastă-mea a auzit că sunteți din aceia care aruncă banii pe fereastră!

* Am și eu o întrebare: dacă blochez o persoană pe Facebook și apoi mă întâlnesc cu ea pe stradă, mă mai vede?

* – Iubitule, eu sunt geloasă?
– Așa, puțin… Mai ții minte când te-ai supărat că nu apari în poza mea de buletin?
– Taci, nu-mi mai aminti!

Imagini pentru poze cu viorica dăncilă

* Viorica Dăncilă și prietena ei blondă stau de vorbă:
– Luna viitoare plec la Veneția.
– Păi, la ce să mai mergi?, că doar ai fost și anul trecut.
– Anul trecut aveau străzile inundate.

* – De ce se uită Viorica Dăncilă cu ochii închiși în oglindă?
– Ca să vadă cum arată când doarme.