Racolțisme (84)

* Iubirea fără încredere e ca soarele fără căldură.
* Luptă-te pentru greutatea cuvântului tău, nicidecum a trupului.
* Iubirea îl orbește și pe omul înțelept, încât nu-l mai poate recunoaște pe nerod.
* Cine se bazează doar pe noroc va rămâne mereu la discreția ghinionului.
* Deprinderea de a face bine necesită educație, dar răutatea te poate molipsi în scurt timp.
* Dacă nu reușești să ai o relație, ar trebui să te întrebi cât de bine te înțelegi cu tine însuți.
* E recomandabil să ne așteptăm la ce-i mai bine, dar să fim pregătiți pentru ce e mai rău.
* Există oamenii care se simt bine doar dacă sunt idolatrizați, iar alții numai dacă-și venerează idolii.
* Gravitația e cea mai remarcabilă forță, se face simțită și la miliarde de kilometri distanță.
* Găurile Negre sunt gurile de canal ale Universului.
* Ai grijă de lumea în care trăiești; nimeni nu poate să-ți garanteze că vei avea parte de alta.
* E bună gheața cu șampanie, dar în amestec cu ploaia poate fi un dezastru.
* Dacă apa nu ar avea gust, am fi incapabili să-i apreciem calitatea.
* Unora le e frică de noapte, altora de ziua de muncă.
* Fericirea nu te trage de mânecă, deși îți poate fi la îndemână.
* Cuvintele frumoase au mai mare impact decât hainele sclipitoare.
* Durerea e mai importantă ca plăcerea, că vine cu un avertisment.
* Optimistul e acela care se încruntă foarte rar.
* Zadarnic sunt promițătoare nenumăratele negocieri de pace, dacă războaiele continuă cu aceeași încrâncenare.

8 thoughts on “Racolțisme (84)

  1. * Există oamenii care se simt bine doar dacă sunt idolatrizați, iar alții numai dacă-și venerează idolii.

    Doua specimene dezechilibrate, lipsite de ratiune si obiectivitate.

      1. Un weekend minunat, relaxant, în toate aspectele binecuvântat!

  2. Felicitări, dragă Petru, mi-e greu să aleg un racolțism să îl evidențiez! ❤

    Totuși, voi alege unul.

    “Dacă apa nu ar avea gust, am fi incapabili să-i apreciem calitatea.”

    Am ales pe acesta, deoarece instantaneu mintea mi-a alunecat la următoarea reflecție: așa se poate întâmpla și în alte domenii, când unii camuflează mirosul pestilențial al unor afaceri și păcălesc pe mulți. Cât despre apă, da, ea este sau ar trebui să fie inodoră, dar ne e mai ușor să identificăm apa bună, dacă are un gust cunoscut, plăcut, din trecut.

    1. Sărut mâna pentru alegerea făcută, chiar dacă există controverse pe această temă! Gustul apei diferă de la o zonă la alta, de la un izvor la altul, în funcție de mineralele acumulate pe parcurs. Doar apa distilată nu are niciun gust.

      Îți doresc o sărbătoare de Rusalii binecuvântată, dragă Zaraza! ❤

  3. Asemenea și ție îți doresc Rusalii binecuvântate, iar a doua zi de Rusalii, când se sărbătorește Sfânta Treime, să îți fie cu liniște și pace! Iar cum a doua zi de Rusalii coincide cu Ziua Copilului, să nu-l uităm pe copilul din noi și să-l avem în atenție prin joacă și puritate! ❤

  4. Cuvintele frumoase au mai mare impact decât hainele sclipitoare. Asta într-o lume perfectă. Altfel, poate haina face pe om…

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.